IMPORTANTA SENTIMENTULUI DE COMUNIUNE SOCIALA PENTRU DEZVOLTAREA CARACTERULUI

IMPORTANŢA SENTIMENTULUI DE COMUNIUNE SOCIALĂ PENTRU DEZVOLTAREA CARACTERULUI

în dezvoltarea caracterului un rol proeminent îndeplineste, alaturi de aspiratia catre putere, un al doilea factor, anume sentimentul de comuniune sociala. Ca si tendinta de a se pune în valoare, acest sentiment apare o data cu p 535b18f rimele impulsuri psihice ale copilului, exprimându-se mai ales în actele de tandrete, în cautarea de contacte umane. Cu conditiile de dezvoltare ale sentimentului de comuniune sociala am facut cunostinta în alta parte, asa ca nu vom face decât sa le recapitulam pe scurt. Mai înainte de toate el sta sub influenta constanta a sentimentului de inferioritate si a aspiratiei catre putere care deriva de aici. Fiinta umana este extraordinar de sensibila la sentimentele de inferioritate de tot felul. Din momentul în care apare sentimentul inferioritatii începe, propriu-zis, cel dintâi proces al vietii sale psihice, nelinistea care îsi cauta echilibrul, care jinduieste dupa securitate si împlinire, spre a putea sa aiba parte de o viata tihnita si plina de bucurie. Pe cunoasterea sentimentului de inferio­ritate se bazeaza regulile de comportare fata de copil, care culminea­za în cerinta generala de a nu-i face acestuia viata amara, de a-1 feri de partile întunecate ale existentei si de a-i prezenta, pe cât posibil, partile luminoase ale vietii. La acestea se adauga o alta grupa de con­ditii, de natura economica, care îl fac pe copil sa creasca în cadrul unor relatii necorespunzatoare, generatoare de fenomene care se impun remediate: deformari, nepricepere si mizerie. Un rol impor­tant joaca deficientele corporale, care fac ca un asemenea copil sa nu fie apt pentru un mod de viata normal, recunoscându-i-se privi­legii si trebuind a fi luate masuri speciale de asigurare a existentei sale. Chiar si atunci când dispunem de toate posibilitatile, ceea ce nu putem împiedica este ca un asemenea copil sa resimta viata ca pe o povara, cu urmarea ca sentimentul sau de comuniune sa fie amenintat de pericolul degenerarii.

Nu putem aprecia un om decât raportând ideea de sentiment de comuniune sociala la atitudinea sa de ansamblu, la gândurile si actele sale, prin prisma unei cuantificari. Acest punct de vedere reflecta faptul ca situatia fiecarui individ în societate pretinde un sentiment profund al structurii vietii, care ne face sa intuim mai mult sau mai putin limpede, câteodata uimitor de clar, ceea ce datoram celorlalti. Faptul ca ne aflam în mijlocul angrenajului vietii, supusi logicii convietuirii umane, ne obliga la certitudine în judecatile noastre, iar pentru aceasta nu am putea cunoaste alta masura decât chiar dimensiunile sentimentului de comuniune sociala. Ne este imposibil sa negam dependenta noastra spirituala de acest sentiment. Nici un om nu ar fi capabil sa conteste în mod serios aderenta sa la sentimentul de comuniune sociala. Nu exista nici o cale de a ne degaja de îndatoririle noastre fata de semeni. Sentimentul de comuniune sociala ne aduce întotdeauna în constiinta vocea sa avertizatoare. Nu vrem sa spunem ca am merge mereu pe drumul indicat de sentimentul de comuniune, dar ca e nevoie de cheltuirea unei anumite energii ca sa înabusi acest sentiment si ca, pe de alta parte, data fiind valabilitatea sa universala, nimeni nu poate întreprinde vreo actiune fara a se justifica într-un fel oarecare în fata acestui sentiment. De aceea oamenii sunt înclinati ca, pentru tot ceea ce gândesc si fac, sa invoce temeiuri, sau cel putin circumstante atenuante, tehnica specifica a vietii, gândirii si actiunii rezultând din faptul ca vrem sa fim totdeauna cuplati la sentimentul de comuniune sociala, fie ca o credem cu adevarat, fie ca vrem doar sa producem aparenta acestei cuplari. Pe scurt, aceste analize trebuie sa ne arate ca exista un fel de fantoma a sentimentului de comuniune sociala1, care ascunde ca un val cealalta tendinta, a carei dezvaluire abia ne-ar da posibilitatea sa apreciem în chip corect omul. Posibilitatea de a ne însela face dificila evaluarea dimensiunilor sentimentului de comuniune sociala. Cunoasterea omului este însa o treaba grea si tocmai de aceea trebuie s-o ridicam la rangul de stiinta. Pentru a arata ce abuzuri pot surveni în acest domeniu, sa înfatisam în cele ce ur­meaza câteva cazuri întâlnite în experienta noastra.

Un tânar povesteste ca într-o zi a înotat în mare cu mai multi camarazi spre o insula, unde au ramas câtva timp. S-a întâmplat ca unul din ei, aplecându-se la marginea stâncii, sa-si piarda echilibrul si sa cada în mare. Tânarul nostru, aplecându-se si el, 1-a vazut pe camaradul sau ducându-se la fund. Reflectând mai târziu asupra acestui fapt, a înteles ca nu a simtit atunci nimic altceva decât curiozitate. în treacat fie spus, accidentul nu a fost mortal. Dar, în ceea ce îl priveste pe povestitor, trebuie sa conchidem ca el este în buna parte lipsit de sentimentul de comuniune sociala. Chiar daca auzim mai apoi ca, de fapt, în viata lui n-a facut nimanui nici un rau, ba chiar ca se întâmpla sa fie în bune raporturi cu câte cineva, aceasta nu ne împiedica sa socotim ca sentimentul sau de comuniune sociala este slab. Fireste ca pentru o asemenea concluzie riscanta este necesar sa ne mai informam. Sa mai examinam, în acest scop, o secventa preferata a reveriilor sale zilnice. El se imagina într-o casuta din inima codrului, departe de toti oamenii. Acesta era si motivul preferat al desenelor sale. Cine se pricepe sa interpreteze reveriile, cunoscând antecedentele, va recunoaste aici lesne carenta sentimentului de comuniune sociala. si daca, fara a face parada de morala, constatam ca asupra lui a influentat o formare întrucâtva eronata, împiedicând dezvoltarea sentimentului comuniunii sociale, nu vom fi departe de adevar.

O alta istorie, despre care am vrea sa putem spera ca este doar o anecdota, ne va arata înca si mai clar deosebirea dintre sentimentul de comuniune sociala autentic si cel fals. încercând sa urce în tram­vai, o batrâna a alunecat si a cazut în zapada. Ea nu se putea ridica si o gramada de oameni s-a adunat în jurul ei, fara a-i veni în ajutor, pâna când, în sfârsit, s-a gasit cineva s-o ridice. în aceeasi clipa a sarit si un altul, care pâna atunci se tinuse ascuns în multime, gratu-lându-1 pe salvator cu cuvintele: "Iata, în fine, un om cumsecade; de cinci minute stau aici si astept sa vad daca cineva o va ridica pe aceasta doamna. Sunteti primul care i-a sarit în ajutor". Se vede clar aici cum, printr-un soi de trufie, simulând sentimentul de comuniune sociala, acest om se erijeaza în judecator al altora, distribuind laude si mustrari, fara ca el însusi sa fi miscat vreun deget.

Exista cazuri atât de complicate încât nu este deloc usor sa ne pronuntam asupra dimensiunilor sentimentului de comuniune soci­ala. Nu ne ramâne decât sa-i cautam radacinile. Nu vom pluti în ceata daca, de exemplu, se pune problema sa judecam cazul unui comandant suprem de armata care, cu toate ca socoate ca razboiul este aproape pierdut, mâna înca mii de soldati la moarte. Fireste ca el va sustine ca a actionat în interesul obstei, si multi vor fi de acord cu dânsul. Noi suntem însa, azi, prea putin înclinati sa vedem în el omul realmente preocupat de semenii sai, orice motiv ar invoca el.

în asemenea cazuri, spre a putea emite judecati corecte, avem nevoie de un punct de vedere care sa prezinte o valabilitate generala. Pentru noi acest punct de vedere este acela al utilitatii pentru obste, al binelui general. Daca adoptam acest punct de vedere, foarte rare­ori vom întâmpina dificultati în formularea unui verdict.

Dimensiunile sentimentului de comuniune sociala vor aparea în toate manifestarile omului. Ele se vor exprima foarte clar, de exemplu, în felul în care cineva se uita la un semen al sau, în felul în care îi întinde mâna sau îi vorbeste. întreaga sa fiinta ne va produce o impresie pur intuitiva. Din comportamentul unui om tragem une­ori în mod cu totul inconstient concluzii de care dupa aceea depinde propria noastra atitudine fata de dânsul. în expunerea noastra nu facem decât sa transpunem acest proces în sfera constiintei, spre a putea, pe aceasta cale, sa facem analizele si evaluarile de rigoare, fara a avea a ne teme de erori. Astfel nu ne vom mai lasa condusi pe drumuri gresite de idei preconcepute, idei care apar mult mai usor atunci când procesul are loc în inconstient, unde nu putem exercita nici un control si nu avem nici o posibilitate de revizuire.

Se cuvine sa insistam asupra faptului ca, spre a aprecia carac­terul unui om, întotdeauna trebuie sa avem în vedere pozitia sa totala, ca factor esential, nefiind suficienta examinarea unor feno­mene izolate, cum ar fi doar substratul corporal, doar mediul sau doar educatia. Stabilind aceasta metoda, scutim lumea de un cosmar. într-adevar, daca reusim sa stabilim si sa perfectam metoda, devenind constienti de faptul ca printr-o mai profunda autocunoas-tere ajungem sa ne si comportam într-un mod mai corespunzator, atunci, de asemenea, este posibil sa actionam cu succes asupra

altora, în special asupra copiilor, evitând ca destinul lor sa devina un fatum orb, evitând ca ei sa ramâna pe veci nefericiti, pentru ca au avut nenorocul sa se traga dintr-o familie în care atmosfera era tenebroasa. Daca vom fi în stare sa facem acest lucru, civilizatia umana va face un pas decisiv înainte, va exista posibilitatea de a creste generatii constiente de a fi stapâne pe propriul lor destin.