INTERORECEPŢIA
Sistemul nervos central este bombardat īn permanenta de informatii care sunt trimise atāt din sfera extero-receptiei, dar si din sfera interioritatii noastre. Receptia senzoriala interoceptiva ofera date, īn principal, despre nevoile interne, despre functionarea corespunzatoarea sau nu a ansamblului organelor interne. Ea reprezinta sistemul de semnalizare si reglaj al activitatii interne. Spre deosebire de informatiile provenite di 343d35d n sfera extero-receptiei care sunt clare, precise, bogate, variate, cele provenite din sfera intero-receptiei sunt mai ambigui, mai difuze. Atāta vreme cāt activitatea organelor interne se desfasoara normal, vorbim despre cenestezie. Atunci cānd apar modificari biochimice sau fizice, cānd aportul de substante fundamentale (hrana, apa, oxigen) este deficitar apar semnale de alerta sub forma unor senzatii de foame, sete, durere, senzatii kinestezice sau de echilibru etc.
2.1. Senzatia de foame reprezinta sistemul de alerta asupra deficitului de substante nutritive din organism. Ea presupune un complexe de procese ce se finalizeaza cu aportul de hrana. Senzatia de foame este caracterizata de trei componente:
a) - Apetitul, pofta ce reprezinta o dorinta īn stare latenta (mi-e pofta de ceva, poftesc la ceva). Un rol semnificativ īn declansarea apetitului īl are perceptia vizuala sau olfactiva pentru apetitul legat de hrana sau nevoia sexuala. Un aliment alterat sau urāt mirositor se transforma atomat īntr-un element inhibitor. El este, īn principal, legat de cadrele experientei subiectului si de dimensiunea senzatiei investigate. Blocarea voluntara a unei nevoi bazale se poate realiza pentru intervale de timp reduse. Blocajul voluntar pe perioade mai mari pune īn pericol integritatea fizica sau psihica a subiectului. Apetitul determina ce anume sa māncam si cānd sa māncam, el nu determina si cāt anume sa māncam;
b) - Senzatia de foame propriu-zisa este resimtita ca o durere īn epigastru, ca o strāngere a stomacului, redat de un ansamblu de miscari peristaltice ca o consecinta a functionarii īn gol a stomacului. Aceste miscari sunt oprite de ingerarea hranei sau a alcoolului. Ea are o dinamica sub aspectul intensitatii si al coloritului emotional. Este maxima dupa un interval de 50-60 de minute de la aparitie, dupa care devine ambientala. Mentinerea la nivel maxim pe o durata de 20-30 min. a senzatiei de foame, va face ca aceasta sa dispara putānd ajunge sub pragul de constientizare. Ea se va manifesta ciclic, īn functie de regularitatea comportamentului alimentar;
c) - Senzatia de satietate, de saturatie este determinata de ingerarea unei cantitatii de alimente suficiente pentru ca individul sa faca fata sarcinilor impuse. Senzatia de satietate apare īnainte de dizolvarea substantelor nutritive īn organism. De asemenea, senzatia de foame apare mult dupa ce stomacul s-a golit. Din aceste motive s-au cautat alte genuri de explicatii, nu numai explicatiile de tip periferic. Teoriile de tip centrist sugereaza ca senzatia de foame este determinata de modificarea compozitiei chimice a sāngelui īn urma epuizari elementelor nutritive la nivelul īntregului organism. Acest lucru a fost demonstrat prin golirea instantanee si completa a stomacului nu duce la aparitia instantanee a senzatiei de foame. Teoriile glucostazice si termostazice considera ca aparitia senzatiei de foame este determinata de scaderea procentului componentelor glucidice sau ajungerii proceselor de ardere la un anumit punct critic.
2.2. Senzatia de sete este determinata de absenta cantitatii necesare de apa din organism. Ca urmarea a deshidratarii scade progresiv secretia salivara care ajunge pāna la 0. Senzatia de sete poate fi abolita prin anestezierea mucoasei gātului sau prin administrarea de substante care sa stimuleze reflexul salivar. Faptul ca senzatiile de foame sau sete au centrii corticali de comanda si control este relevat si de faptul ca, īn cazuri extreme de absenta a substantelor dezirabile apar mecanisme compensatorii la nivelul psihismului indivdual pentru ca cel putin la nivel cortical sa ofere o acoperire a nevoi. Senzatia de sete este o nevoie mai puternica decāt cea de foame, durata supravietuirii organismului fara apa este de sase ori mai mica decāt īn cazul absentei alimentelor.
2.3. Senzatia de descarcare - este o componenta semnificativa a mecanismului fiziologic general al metabolismului, al echilibrului dintre procesele de asimilatie si dezasimilatie. Semnalele care duc la aparitia ei īn cāmpul activ al constiintei sunt determinate de acumulari la nivelul aparatului excretor si urinar a reziduurilor metabolice. Ea se manifesta sub doua forme: senzatia de defecatie si senzatia de urinare. Fiecare dintre ele are o veriga tensionatoare si o veriga de destensie - relaxare fiziologica. Prima este caracterizata prin senzatia de jena, de iritare, de disconfort fiziologic. Retentia este un proces prin care, prin intermediul vointei si al centrilor nervosi corticali se actioneaza asupra centrilor reflecsi subcorticali ce comanda direct muschii sfincterelor. Acest circuit subcortico-cortico - subcortical se consolideaza īn primii trei ani din viata. Dupa o anumita vārsta, impulsurile de descarcare vor fi permise numai cu acordul centrilor corticali.
Cea de-a doua veriga se caracterizeaza prin emiterea catre scoarta cerebrala a impulsurilor de semnalizare a satisfacerii trebuintei de descarcare. El este urmat de trairea satisfactiei de usurare si de detensionare.
2.4. Senzatia de oboseala este o consecinta a nivelului critic al transformarilor energetice care au loc īn organism īn īntregul sau sau īn sisteme ale sale: sistemul muscular, motor, senzorial, ocular, īn urma desfasurarii unei activitatii pe un interval īndelungat de timp sau a unei activitatii de durata scurta si foarte intensa. Īn plan subiectiv, ea este redata de o stare de epuizare energetica, de slabiciune, de vlaguire, de scadere a capacitatii de concentrare si de mobilizare. Īn plan comportamental se leaga de producerea unor reactii de aparare, de īntrerupere a comenzilor, de īntrerupere a activitatii si de trecere la starea de repaus sau de comutare la o alta activitate cu rol compensator. Opusa ca tonalitate afectiva senzatiei de oboseala, este senzatia de odihnit, caracterizata printr-o traire de vigoare, de forta, de claritate senzoriala, de disponibilitate, de concentrare si efort, care se contopesc īn ceea ce numim apetit actional, dorinta de a īncepe activitatea. Īn cazul alternarii anormale a perioadelor de munca cu cele de odihna se produce o stare de oboseala cumulata care face ca si senzatia de fatigabilitate sa se permanentizeze si sa devina un factor perturbator al tuturor activitatilor (instalarea sindromului neuroastenic sau a nevrozei de suprasolicitare).
Senzatia, nevoia de somn marcheaza, īn plan subiectiv, necesitatea trecerii de la starea de veghe la starea de somn; ea se integreaza ca moment semnificativ īn ritmul circadian. Prin conditionare, acest mecanism semnalizeaza sfārsitul perioadei de veghe si nevoia trecerii la perioada de somn. Subiectiv, ea īsi face aparitia printr-o īncetosare a privirii, pleoape de plumb, slabirea tonusului, toropeala. Ea se verbalizeaza prin expresia "mi-e somn". Atunci cānd īncercam sa ne opunem acestei stari, apare o stare tensionata neplacuta. Privarea de somn a creierului nu poate fi realizata pentru intervale mai mari de 72 de ore fara efecte negative asupra acestuia.
2.5. Senzatia de greata - Greata este o senzatie neplacuta, vag localizata īn epigastru sau īn abdomen, uneori fiind īnsotita de varsaturi. Senzatia de greata are fie acuze patologice, fie stimulari inadecvate sub raport afectiv. La anumite persoane, greata intervine ca o consecinta a raului de acceleratie. Īn fapt, miscarea neuniform accelerata duce la aparitia starilor de greata.
2.6. Senzatia de durere interna (senzatia algica) - Este cea mai veche din punct de vedere filogenetic, ea fiind legata obiectiv de acea intensitate a unui stimul care, indiferent de modalitate, depaseste pragul superior de toleranta. Prezenta ei se testeaza īn baza reactiilor neconditionate de aparare. Senzatia de durere umana, īn general, se va definii ca reflectare īn forma unei trairi subiective negative a actiunii oricarui stimul ce depaseste īn intensitate pragul de toleranta. Perpetuarea īn timp a durerii reprezinta o suferinta psihica.
Senzatia de durere se caracterizeaza prin intensitate, durata, calitate, localizabilitate.
Intensitatea reprezinta forta agentului vulnerant, obiectivata īn gradul de vatamare sau de lezare a tesutului, a organului respectiv. Vorbim despre dureri slabe, moderate, puternice si insuportabile. Unii subiectii sunt hiperalgici, nu suporta durerea, iar altii sunt hipoalgici, nu simt sau resimt īn mica masura durerea.
Durata senzatiei de durere este determinata, īn principal, de durata agentului vulnerant, dar senzatia de durere poate sa persiste un interval de timp mult mai mare decāt durata de aplicare a stimulului.
Calitatea senzatiilor de durere rezida īn proprietatea unei senzatii de durere de a se deosebi de o alta senzatie de durere.
Vorbim despre 4 tipuri de senzatii dolorifice:
Superficiale - cutanate;
Profunde - musculo-articulatorii;
Viscerale;
Centrale - determinate de leziuni ale nevraxului.
Īn raport cu dispozitia topografica a receptorilor algici, pragurile de sensibilitate dureroasa difera de la un tesut la altul. Durerea superficiala se studiaza la sensibiliatea cutanata. Durerile profunde si viscerale vor fi studiate la sensibilitatea viscerala.
Factori care pot determina durerea viscerala:
- Noxe: acid clorhidric ingerat de bonavul de ulcer;
- Noxe prin ischemie - activitate redusa a proceselor metabolice;
- Noxe inflamatoare - durerea īn inflamatii de orice natura.
Este interesant de stiut ca anumite organe interne pot fi palpate, sectionate, strivite sau arse fara a se produce senzatia de durere. De asemenea, poate apare asa numita durere reflectata ce apare la distante mari de organul care a produs durerea. Īn localizarea durerii s-a observat o tendinta a pacientilor de a indica locul de durere nu prin zona de geneza, ci prin referire la obisnuinta, la un loc unde anterior au suferit o durere, la nivelul unei operatii chirurgicale.
Exemple de durere:
- Pirozis - denumirea unei durei interne gastro-intestinale descrise ca fiind o senzatie fierbinte, profunda īn zona sternului (jeguiala);
- Cauzalgia - forma foarte puternica ce apare la cāteva zile sau chiar mai mult de la lezare;
- Parestezia - da senzatia de amorteli, gādilaturi, furnicaturi, īntepaturi;
- Nevralgia - iritatia nervilor periferici īn care predomina senzatia durereoasa.
2.7. Senzatiile statice sau de echilibru - Reflecta modificarile pozitiei corpului īn raport cu centrul de greutate, pozitia si directia miscarilor capului, precum si accelerarea pozitiva sau negativa a miscarii pe verticala (la deplasarea cu liftul). Receptorii care capteaza impulsurile aferente pentru senzatiile statice si de acceleratie se gasesc īn:
- muschii care asigura reactiile statice locale si ortostatismul;
- labirint (aparat vestibular) care orinteaza omul īn spatiu.
Aparatul vestibular (labirintul) este constituit din canalele semicirculare si organele otolitice (sacula si utricula).
Aparatul vestibular se afla īn strānsa legatura cu organele interne si cu analizatorul vizual. El are functia de a informa organismul asupra miscarilor corpului īn spatiu, sa i-a parte la controlul statiunii verticale si a pozitiilor ochilor īn timpul anumitor miscari ale capului. Postura este reglata īn mod reflex. Aferentele labirintice sensibile la verticala gravitationala permit mentinerea unei orientari vericale a capului chiar si atunci cānd restul corpului are orientari diferite. Īn timpul caderii, anumite manevre de īntoarcere a unui animal īi permit sa cada īn picioare. Informatia de la celulele otolitice este primordiala īn controlul acestui comportament.
Stabilitatea posturala īn absenta vedererii cere anumite informatii vestibulare. Informatiile vestibulare intervin īn mod reflex si īn controlul miscarilor oculare. La anumiti subiecti care au suportat o rotatie prelungita, cu viteza constanta, se instaleaza un nystagmus postrotatoriu. De asemenea, o stimulare vestibulara poate avea anumite efecte asupra senzatiilor vizuale. Dupa o rotatie prelungita, capul fiind mentinut imobil, lumea vizuala nu mai este perceputa ca stationara īn raport cu capul observatorului, ci animata de o miscare de rotatie paradoxala, aparent, miscarea este continua, pozitia obiectelor īn raport cu observatorul se pastreaza.
Sensibilitatea pozitiei posturale este unul dintre indicatorii evaluati pentru personalul care īsi desfasoara activitatea la īnaltime: electricieni, constructori, alpinisti utilitari, precum si pentru personalul navigant. Prin intermediul stabilometrului computerizat (model Struktura - Budapesta) se evalueaza capacitatea de mentinere a echilibrului ortostatic, precum si ansamblul miscarilor posturale pentru revenirea la pozitia de echilibru. Aparatul este īn masura sa redea sub forma unui grafic de tip stea, directiile si numarul de miscari pe care subiectul le realizeaza īn momente de dezechilibru, si, mai ales, īn efortul de reechilibrare. Aparatul este dotat cu un sistem de autoverificare a pozitiei ortostatice, pe timpul sarcinii, subiectul investigat putānd vizualiza pozitia de echilibru, respectiv de dezechilibru īn raport cu o imagine proiectata pe ecran. De asemenea, aparatura da posibilitatea masurarii amplitudinii starii de dezechilibru atāt din perspectiva marimii, cāt si a duratei perioadelor de echilibru, respectiv dezechilibru. Rezultatul obtinut de subiect este, ulterior, comparat cu un etalon construit īn functie de criteriul "vārsta".
Bibliografie:
1. Anitei, Mihai - Psihologie Experimentala, Editura Polirom, Bucuresti, 2006
2. Doron, Rolland; Parrot, Francoise - Dictionar de psihologie, Editura Humanitas, Bucuresti, 1999
3. Havāreneanu, Cornel - Cunosterea psihologica a persoanei, Editura Polirom, Bucuresti, 2000
4. Gavriliu, Leonard - Dictionar de cerebrologie, Editura Universul Enciclopedic, Bucuresti, 1998.
5. Gorgos, Constantin (coord.) - Dictionar enciclopedic de psihiatrie (vol. 1-4), Editura Medicala, Bucuresti, 1987-1996
6. Lungu, Nicolae - Psihologie experimentala, Editura Fundatia Romānia de Māine, Bucuresti, 2003
7. Popescu - Neveanu, Paul - Dictionar de psihologie, Editura Albatros, Bucuresti, 1978
8. Rosca, Alexandru - Tratat de psihologie experimentala, Editura Academiei R.S.R., Bucuresti, 1963
9. schiopu, Ursula - Dictionar de psihologie, Editura Babel, Bucuresti, 1997
10. *** - Marele dictionar de psihologie, Larousse, Editura Trei, Bucuresti, 2006.
|
