INTERORECEPŢIA
Sistemul nervos central este bombardat în permanenta de informatii care sunt trimise atât din sfera extero-receptiei, dar si din sfera interioritatii noastre. Receptia senzoriala interoceptiva ofera date, în principal, despre nevoile interne, despre functionarea corespunzatoarea sau nu a ansamblului organelor interne. Ea reprezinta sistemul de semnalizare si reglaj al activitatii interne. Spre deosebire de informatiile provenite di 343d35d n sfera extero-receptiei care sunt clare, precise, bogate, variate, cele provenite din sfera intero-receptiei sunt mai ambigui, mai difuze. Atâta vreme cât activitatea organelor interne se desfasoara normal, vorbim despre cenestezie. Atunci când apar modificari biochimice sau fizice, când aportul de substante fundamentale (hrana, apa, oxigen) este deficitar apar semnale de alerta sub forma unor senzatii de foame, sete, durere, senzatii kinestezice sau de echilibru etc.
2.1. Senzatia de foame reprezinta sistemul de alerta asupra deficitului de substante nutritive din organism. Ea presupune un complexe de procese ce se finalizeaza cu aportul de hrana. Senzatia de foame este caracterizata de trei componente:
a) - Apetitul, pofta ce reprezinta o dorinta în stare latenta (mi-e pofta de ceva, poftesc la ceva). Un rol semnificativ în declansarea apetitului îl are perceptia vizuala sau olfactiva pentru apetitul legat de hrana sau nevoia sexuala. Un aliment alterat sau urât mirositor se transforma atomat într-un element inhibitor. El este, în principal, legat de cadrele experientei subiectului si de dimensiunea senzatiei investigate. Blocarea voluntara a unei nevoi bazale se poate realiza pentru intervale de timp reduse. Blocajul voluntar pe perioade mai mari pune în pericol integritatea fizica sau psihica a subiectului. Apetitul determina ce anume sa mâncam si când sa mâncam, el nu determina si cât anume sa mâncam;
b) - Senzatia de foame propriu-zisa este resimtita ca o durere în epigastru, ca o strângere a stomacului, redat de un ansamblu de miscari peristaltice ca o consecinta a functionarii în gol a stomacului. Aceste miscari sunt oprite de ingerarea hranei sau a alcoolului. Ea are o dinamica sub aspectul intensitatii si al coloritului emotional. Este maxima dupa un interval de 50-60 de minute de la aparitie, dupa care devine ambientala. Mentinerea la nivel maxim pe o durata de 20-30 min. a senzatiei de foame, va face ca aceasta sa dispara putând ajunge sub pragul de constientizare. Ea se va manifesta ciclic, în functie de regularitatea comportamentului alimentar;
c) - Senzatia de satietate, de saturatie este determinata de ingerarea unei cantitatii de alimente suficiente pentru ca individul sa faca fata sarcinilor impuse. Senzatia de satietate apare înainte de dizolvarea substantelor nutritive în organism. De asemenea, senzatia de foame apare mult dupa ce stomacul s-a golit. Din aceste motive s-au cautat alte genuri de explicatii, nu numai explicatiile de tip periferic. Teoriile de tip centrist sugereaza ca senzatia de foame este determinata de modificarea compozitiei chimice a sângelui în urma epuizari elementelor nutritive la nivelul întregului organism. Acest lucru a fost demonstrat prin golirea instantanee si completa a stomacului nu duce la aparitia instantanee a senzatiei de foame. Teoriile glucostazice si termostazice considera ca aparitia senzatiei de foame este determinata de scaderea procentului componentelor glucidice sau ajungerii proceselor de ardere la un anumit punct critic.
2.2. Senzatia de sete este determinata de absenta cantitatii necesare de apa din organism. Ca urmarea a deshidratarii scade progresiv secretia salivara care ajunge pâna la 0. Senzatia de sete poate fi abolita prin anestezierea mucoasei gâtului sau prin administrarea de substante care sa stimuleze reflexul salivar. Faptul ca senzatiile de foame sau sete au centrii corticali de comanda si control este relevat si de faptul ca, în cazuri extreme de absenta a substantelor dezirabile apar mecanisme compensatorii la nivelul psihismului indivdual pentru ca cel putin la nivel cortical sa ofere o acoperire a nevoi. Senzatia de sete este o nevoie mai puternica decât cea de foame, durata supravietuirii organismului fara apa este de sase ori mai mica decât în cazul absentei alimentelor.
2.3. Senzatia de descarcare - este o componenta semnificativa a mecanismului fiziologic general al metabolismului, al echilibrului dintre procesele de asimilatie si dezasimilatie. Semnalele care duc la aparitia ei în câmpul activ al constiintei sunt determinate de acumulari la nivelul aparatului excretor si urinar a reziduurilor metabolice. Ea se manifesta sub doua forme: senzatia de defecatie si senzatia de urinare. Fiecare dintre ele are o veriga tensionatoare si o veriga de destensie - relaxare fiziologica. Prima este caracterizata prin senzatia de jena, de iritare, de disconfort fiziologic. Retentia este un proces prin care, prin intermediul vointei si al centrilor nervosi corticali se actioneaza asupra centrilor reflecsi subcorticali ce comanda direct muschii sfincterelor. Acest circuit subcortico-cortico - subcortical se consolideaza în primii trei ani din viata. Dupa o anumita vârsta, impulsurile de descarcare vor fi permise numai cu acordul centrilor corticali.
Cea de-a doua veriga se caracterizeaza prin emiterea catre scoarta cerebrala a impulsurilor de semnalizare a satisfacerii trebuintei de descarcare. El este urmat de trairea satisfactiei de usurare si de detensionare.
2.4. Senzatia de oboseala este o consecinta a nivelului critic al transformarilor energetice care au loc în organism în întregul sau sau în sisteme ale sale: sistemul muscular, motor, senzorial, ocular, în urma desfasurarii unei activitatii pe un interval îndelungat de timp sau a unei activitatii de durata scurta si foarte intensa. În plan subiectiv, ea este redata de o stare de epuizare energetica, de slabiciune, de vlaguire, de scadere a capacitatii de concentrare si de mobilizare. În plan comportamental se leaga de producerea unor reactii de aparare, de întrerupere a comenzilor, de întrerupere a activitatii si de trecere la starea de repaus sau de comutare la o alta activitate cu rol compensator. Opusa ca tonalitate afectiva senzatiei de oboseala, este senzatia de odihnit, caracterizata printr-o traire de vigoare, de forta, de claritate senzoriala, de disponibilitate, de concentrare si efort, care se contopesc în ceea ce numim apetit actional, dorinta de a începe activitatea. În cazul alternarii anormale a perioadelor de munca cu cele de odihna se produce o stare de oboseala cumulata care face ca si senzatia de fatigabilitate sa se permanentizeze si sa devina un factor perturbator al tuturor activitatilor (instalarea sindromului neuroastenic sau a nevrozei de suprasolicitare).
Senzatia, nevoia de somn marcheaza, în plan subiectiv, necesitatea trecerii de la starea de veghe la starea de somn; ea se integreaza ca moment semnificativ în ritmul circadian. Prin conditionare, acest mecanism semnalizeaza sfârsitul perioadei de veghe si nevoia trecerii la perioada de somn. Subiectiv, ea îsi face aparitia printr-o încetosare a privirii, pleoape de plumb, slabirea tonusului, toropeala. Ea se verbalizeaza prin expresia "mi-e somn". Atunci când încercam sa ne opunem acestei stari, apare o stare tensionata neplacuta. Privarea de somn a creierului nu poate fi realizata pentru intervale mai mari de 72 de ore fara efecte negative asupra acestuia.
2.5. Senzatia de greata - Greata este o senzatie neplacuta, vag localizata în epigastru sau în abdomen, uneori fiind însotita de varsaturi. Senzatia de greata are fie acuze patologice, fie stimulari inadecvate sub raport afectiv. La anumite persoane, greata intervine ca o consecinta a raului de acceleratie. În fapt, miscarea neuniform accelerata duce la aparitia starilor de greata.
2.6. Senzatia de durere interna (senzatia algica) - Este cea mai veche din punct de vedere filogenetic, ea fiind legata obiectiv de acea intensitate a unui stimul care, indiferent de modalitate, depaseste pragul superior de toleranta. Prezenta ei se testeaza în baza reactiilor neconditionate de aparare. Senzatia de durere umana, în general, se va definii ca reflectare în forma unei trairi subiective negative a actiunii oricarui stimul ce depaseste în intensitate pragul de toleranta. Perpetuarea în timp a durerii reprezinta o suferinta psihica.
Senzatia de durere se caracterizeaza prin intensitate, durata, calitate, localizabilitate.
Intensitatea reprezinta forta agentului vulnerant, obiectivata în gradul de vatamare sau de lezare a tesutului, a organului respectiv. Vorbim despre dureri slabe, moderate, puternice si insuportabile. Unii subiectii sunt hiperalgici, nu suporta durerea, iar altii sunt hipoalgici, nu simt sau resimt în mica masura durerea.
Durata senzatiei de durere este determinata, în principal, de durata agentului vulnerant, dar senzatia de durere poate sa persiste un interval de timp mult mai mare decât durata de aplicare a stimulului.
Calitatea senzatiilor de durere rezida în proprietatea unei senzatii de durere de a se deosebi de o alta senzatie de durere.
Vorbim despre 4 tipuri de senzatii dolorifice:
Superficiale - cutanate;
Profunde - musculo-articulatorii;
Viscerale;
Centrale - determinate de leziuni ale nevraxului.
În raport cu dispozitia topografica a receptorilor algici, pragurile de sensibilitate dureroasa difera de la un tesut la altul. Durerea superficiala se studiaza la sensibiliatea cutanata. Durerile profunde si viscerale vor fi studiate la sensibilitatea viscerala.
Factori care pot determina durerea viscerala:
- Noxe: acid clorhidric ingerat de bonavul de ulcer;
- Noxe prin ischemie - activitate redusa a proceselor metabolice;
- Noxe inflamatoare - durerea în inflamatii de orice natura.
Este interesant de stiut ca anumite organe interne pot fi palpate, sectionate, strivite sau arse fara a se produce senzatia de durere. De asemenea, poate apare asa numita durere reflectata ce apare la distante mari de organul care a produs durerea. În localizarea durerii s-a observat o tendinta a pacientilor de a indica locul de durere nu prin zona de geneza, ci prin referire la obisnuinta, la un loc unde anterior au suferit o durere, la nivelul unei operatii chirurgicale.
Exemple de durere:
- Pirozis - denumirea unei durei interne gastro-intestinale descrise ca fiind o senzatie fierbinte, profunda în zona sternului (jeguiala);
- Cauzalgia - forma foarte puternica ce apare la câteva zile sau chiar mai mult de la lezare;
- Parestezia - da senzatia de amorteli, gâdilaturi, furnicaturi, întepaturi;
- Nevralgia - iritatia nervilor periferici în care predomina senzatia durereoasa.
2.7. Senzatiile statice sau de echilibru - Reflecta modificarile pozitiei corpului în raport cu centrul de greutate, pozitia si directia miscarilor capului, precum si accelerarea pozitiva sau negativa a miscarii pe verticala (la deplasarea cu liftul). Receptorii care capteaza impulsurile aferente pentru senzatiile statice si de acceleratie se gasesc în:
- muschii care asigura reactiile statice locale si ortostatismul;
- labirint (aparat vestibular) care orinteaza omul în spatiu.
Aparatul vestibular (labirintul) este constituit din canalele semicirculare si organele otolitice (sacula si utricula).
Aparatul vestibular se afla în strânsa legatura cu organele interne si cu analizatorul vizual. El are functia de a informa organismul asupra miscarilor corpului în spatiu, sa i-a parte la controlul statiunii verticale si a pozitiilor ochilor în timpul anumitor miscari ale capului. Postura este reglata în mod reflex. Aferentele labirintice sensibile la verticala gravitationala permit mentinerea unei orientari vericale a capului chiar si atunci când restul corpului are orientari diferite. În timpul caderii, anumite manevre de întoarcere a unui animal îi permit sa cada în picioare. Informatia de la celulele otolitice este primordiala în controlul acestui comportament.
Stabilitatea posturala în absenta vedererii cere anumite informatii vestibulare. Informatiile vestibulare intervin în mod reflex si în controlul miscarilor oculare. La anumiti subiecti care au suportat o rotatie prelungita, cu viteza constanta, se instaleaza un nystagmus postrotatoriu. De asemenea, o stimulare vestibulara poate avea anumite efecte asupra senzatiilor vizuale. Dupa o rotatie prelungita, capul fiind mentinut imobil, lumea vizuala nu mai este perceputa ca stationara în raport cu capul observatorului, ci animata de o miscare de rotatie paradoxala, aparent, miscarea este continua, pozitia obiectelor în raport cu observatorul se pastreaza.
Sensibilitatea pozitiei posturale este unul dintre indicatorii evaluati pentru personalul care îsi desfasoara activitatea la înaltime: electricieni, constructori, alpinisti utilitari, precum si pentru personalul navigant. Prin intermediul stabilometrului computerizat (model Struktura - Budapesta) se evalueaza capacitatea de mentinere a echilibrului ortostatic, precum si ansamblul miscarilor posturale pentru revenirea la pozitia de echilibru. Aparatul este în masura sa redea sub forma unui grafic de tip stea, directiile si numarul de miscari pe care subiectul le realizeaza în momente de dezechilibru, si, mai ales, în efortul de reechilibrare. Aparatul este dotat cu un sistem de autoverificare a pozitiei ortostatice, pe timpul sarcinii, subiectul investigat putând vizualiza pozitia de echilibru, respectiv de dezechilibru în raport cu o imagine proiectata pe ecran. De asemenea, aparatura da posibilitatea masurarii amplitudinii starii de dezechilibru atât din perspectiva marimii, cât si a duratei perioadelor de echilibru, respectiv dezechilibru. Rezultatul obtinut de subiect este, ulterior, comparat cu un etalon construit în functie de criteriul "vârsta".
Bibliografie:
1. Anitei, Mihai - Psihologie Experimentala, Editura Polirom, Bucuresti, 2006
2. Doron, Rolland; Parrot, Francoise - Dictionar de psihologie, Editura Humanitas, Bucuresti, 1999
3. Havâreneanu, Cornel - Cunosterea psihologica a persoanei, Editura Polirom, Bucuresti, 2000
4. Gavriliu, Leonard - Dictionar de cerebrologie, Editura Universul Enciclopedic, Bucuresti, 1998.
5. Gorgos, Constantin (coord.) - Dictionar enciclopedic de psihiatrie (vol. 1-4), Editura Medicala, Bucuresti, 1987-1996
6. Lungu, Nicolae - Psihologie experimentala, Editura Fundatia România de Mâine, Bucuresti, 2003
7. Popescu - Neveanu, Paul - Dictionar de psihologie, Editura Albatros, Bucuresti, 1978
8. Rosca, Alexandru - Tratat de psihologie experimentala, Editura Academiei R.S.R., Bucuresti, 1963
9. schiopu, Ursula - Dictionar de psihologie, Editura Babel, Bucuresti, 1997
10. *** - Marele dictionar de psihologie, Larousse, Editura Trei, Bucuresti, 2006.
|
