INTRODUCERE . SCURT ISTORIC PSIHOLOHIE
Se poate afirma ca finalitatea psihologiei stiintifice consta īn a descrie, emite previziuni, īntelege si explica "CUM" si "DE CE" oamenii gāndesc si se comporta īntr-un anumit fel īn unul si acelasi context sau īn contexte diferite. Īn acest sens, Harre (1963) sustine ca ar exista trei trebuinte pe care stiinta trebuie sa le satisfaca: "cond 131h75b ensarea cunostintelor, prevederea cursului viitor al naturii(spunem noi, inclusiv umane) si explicatia fenomenelor".
Dintre cele trei, explicatia este cea care raspunde la īntrebarea "DE CE" si permite descifrarea dinamicii, a interdependentei fenomenelor, formularea ipotezelor explicative si desprinderea legilor cauzale.
Corectitudinea si completitudinea explicatiei psihologice deriva din alegerea sistemului explicativ, traducāndu-se prin:
alegerea variabilelor studiate: retinerea doar a unor variabile si eliminarea altora (neidentificabile);
stabilirea limitelor sistemului: surprinderea variabilelor exogene ce nu pot fi explicate prin alte elemente ale sistemului;
largirea sau īngustarea sistemului explicativ: eliminarea sau adaugarea de variabile īn vederea surprinderii cāt mai corecte a lantului cauzal.
Aceste exigente sunt satisfacute cel mai bine de cercetarile experimentale, iar "un bun cercetator nu este cel care opereaza cu un sistem vast si complex, ci cel care īl alege bine"(Matalon, 1988), avānd īn vedere si interventia hazardului.
Dupa aceste cāteva precizari succinte de natura epistemologica intram īntr-un scurt istoric al psihologiei experimentale, notānd faptul ca termenul de psihologie apare pentru prima data īn titlul lucrarii "Psihologia Antropologica" a lui Goclenius (1590).
Matematicianul si filosoful german iluminist moderat rationalist Christian Wolff (1679-1754), discipol al lui Leibintz, introduce termenul de psihologie si, fapt notabil, distinge īntre o "psihologie empirica- menita sa studieze fenomenele sufletesti observabile"si o "psihologie rational speculativa" dedicata "inaccesibilului, problemelor originilor si naturii sufletului", publicānd doua tratate: Psihologie empirica (1732) si Psihologie rationalista (1734).
La sfārsitul secolului al XIX-lea si īnceputul secolului XX, conceptul de psihologie stiintifica este, īn mod curent, frecvent identificat cu cel de psihologie experimentala. Se poate spune ca desprinderea psihologiei de filozofie, constituirea ei ca stiinta a avut loc īn urma unui proces īndelungat ce īncepe īn prima jumatate a secolului al XIX-lea odata cu folosirea metodei experimentale. Se realizeaza o trecere de la metafizica sufletului la masurarea fenomenelor psihice, "psihologia lui Herbart" propunānd prima acest lucru. Posibilitatea aplicarii calcului matematic a īntemeiat trecerea spre exactitate, spre masurabil, un bun exemplu īn acest sens constituindu-l legea lui Fechner (1860): "intensitatea senzatiei creste proportional cu logaritmul intensitatii stimulului(excitatiei)".
Masurarea timpului de reactie, descoperirea centrului vorbirii(Broca, 1870) genereaza independenta psihologiei ca stiinta si īnlocuirea conceptelor metafizicii idealiste cu termeni ca muschi, nervi, materie.
Īn prefata cartii Psihologie Engleza Contemporana, Ribot (1870) mentioneaza ca: "Psihologia experimentala singura constituie īntreaga psihologie, restul fiind filozofie sau metafizica si, prin urmare, īn afara stiintei".
Primul laborator de Psihologie experimentala a fost organizat la Leipzig de catre Wundt (1879), iar al doilea de catre G.E. Muller la Gottingen (1881). De mentionat ca numerosi elevi ai lui Wundt au ajuns īn diferite colturi ale lumii (Germania, Franta, Elvetia, SUA, Italia, Austria, Romānia), aplicānd modelul profesorului lor.
Ritmul cel mai accelerat de dezvoltare īl cunoaste psihologia experimentala īn SUA, primul laborator oficial fiind creat de Stanley Hall īn 1883 la Universitatea John Hopkins (Baltimore).
Īn Franta, primul laborator se īnfiinteaza la Sorbona sub conducerea lui Beaunis (1889), conducere preluata ulterior de Binet (aici lucrānd la un moment dat si Constantin Radulescu- Motru).
Primele laboratoare din Romānia sunt create, īn ordine cronologica, de Florin stefanescu Goanga (1892), Eduard Gruber (1893) si Constantin Radulescu-Motru (1906).
Īn 1870, Titu Maiorescu marturiseste ca īntāmpina greutati, firesti si previzibile de altfel, īn a explica pasiunile(īn Eforturi de identificare a psihologiei).Iata ca, mai tārziu, īn 1882, atentia īi este atrasa de "dificultatea stapānirii unei metode experimentale rodnice". Preocupat de filosofia lui Herbart, īsi da teza de doctorat cu aceasta tema, aducānd un elogiu fundamentelor identificate de Herbart īn Psihologia experimentala wundtiana.
La curent cu scrierile psihofizice ale vremii (Huxlez, Clode Bernard, Strumpell, Fechner, Wundt, Lazarus) redacteaza patru cicluri de prelectii ce vor fi sustinute de īnsusi Titu Maiorescu īn Iasi (1869- 1869) si Bucuresti (1880- 1882) sub titlul "Cercetari Psihologice".
Retinem ca la acea vreme, marele om de spirit romān afirma: "Inteligenta exista īn noi si īn animale, independenta de encefal" si "Sorgintea inteligentei nu poate fi organismul material al omului". Īn prelectiunea despre frenologie si fiziognomie, conferentiarul critica sistemul lui Gall si Spurzheim, apreciind preponderent valoarea istorica si impulsul puternic pe care l-a dat "studiul fiziologiei creierului". Īn rezumatul conferintelor din 1869, Maiorescu exprima mai clar, mai precis ca "Sufletul trebuie considerat ca o functiune fiziologica a trupului, a sistemului nervos".
Preocupat de evolutia fiziologiei ca stiinta, fin teoretician īn logica, Titu Maiorescu elaboreaza o teorie a perceptiei, a reprezentarii si a notiunilor subliniind ca cercetarea procesului de trecere de la o treapta la alta spre esentializare reprezinta una dintre problemele dificile ale psihologiei. Īn ceea ce priveste raporturile dintre viata psihica si materie, savantul romān se situeaza pe pozitiile unui materialism echilibrat, respingānd tendintele reductioniste ale psihologiei la fiziologie. Pāna la urma, cunoasterea mecanismelor de functionare a creierului, a fiziologiei sistemului nervos nu este suficienta pentru a īntelege īntreaga complexitate si varietate a vietii psihice, a produselor ideale.
R. Carnap, celebru logician pozitivist al scolii de la Viena, analizeaza diferentele dintre metodele structurala si comportamentala ajungānd la concluzia ca pot fi descoperite adevaruri izomorfe fie plecānd de la partea analitica spre īntreg(structuralism), fie plecānd de la studiul īntregului spre parte (behaviorism functional): "Cine cunoaste studiul, mecanismul clavirului nu poate prin aceasta sa cunoasca, sa ghiceasca felurimea nemarginita a melodiilor?".
Abilitat cu astfel de rationamente si pregatit pentru o interpretare stiintifica nuantata, Titu Maiorescu subliniaza legatura strānsa dintre cuvānt si notiune, aratānd ca, de fapt, "orice cuvānt reprezinta o abstractiune".
Īn 1887 publica lucrarea "Din experienta" ce nu reprezinta altceva decāt o pledoarie pentru o psihologie pusa īn slujba practicii, a cunoasterii semenilor, o psihologie utila īn relatiile interumane, specifice convietuirii sociale.
Pentru a iesi din impasul cercetarii stiintifice, Maiorescu recomanda folosirea imperioasa a metodei experimentale, singura īn masura a face din psihologie o stiinta exacta (modul de utilizare a unor instrumente, capacitatea lor diagnostica, alcatuirea unor baterii de examinare, experienta profesionala īn psihologie sunt de fapt luate īn seama).Pentru el "omul potrivit la locul potrivit" īnseamna o inginerie sociala, oamenii nefiind totusi roboti.
Īn 1874, prin contributia lui Wundt, ideea constituirii psihologiei ca stiinta experimentala, verificabila, independenta de filozofie, prinde teren si contur.
Vasile Conta (1845- 1882)- avānd doctoratul īn drept la Bruxelles (1872) promoveaza studiul sau "Teoria Fatalismului" (1875) - un veritabil manual de psihologie materialista, īntemeiat pe datele fiziologiei cunoscute. Conta recunoaste ca titlul lucrarii ar fi fost mai adecvat daca s-ar fi numit "Īncercari de Psihologie", sustinānd ca īn univers nu exista alta substanta decāt materia: "Exista miscare mecanica a materiei anorganice si miscare fiziologica a lumii, a materiei organice" sau "Sufletul nu e secretiune ci functiune si tocmai pentru ca e nematerial".
Īsi axeaza īntregul esafodaj logic conceptual pe teoria fatalista, sensul termenului de fatalism fiind acela de fatalism si cauzalitate. Conta ajunge la o concluzie materialista a legaturii cauzale īntre toate fenomenele lumii, inclusiv īntre cele psihice.
Combatānd frenologia - la moda īn prima perioada a secolului al- XIX-lea, va conchide ca functiile intelectuale nu sunt determinate de protuberantele creierului ci de structura masei cerebrale. Preocupat fiind de procesele psihice superioare, declara despre imaginatie ca este "īnvigoratoare, creativa si inventiva". La un moment dat precizeaza: "Īn toate fenomenele, functii de relatiune, stiinta nu poate sa descopere altceva decāt actiuni reflexe care īn principiu sunt simple ca si curenturile electrice"(Teoria Fatalismului, 1875). Conta are marele merit de a fi aplicat, independent de Secenov, ideea reflexului la activitatea emisferelor cerebrale la om.
Metoda cea mai simpla este metoda experimentala īn cunoasterea adevarului, cānd sunt necesare verificari ulterioare, iar cel mai mare progres īl gasim la naturalistii experimentatori si la popoarele industriale. Conta este īnsemnat pentru contributia la crearea premiselor constituirii Psihologiei stiintifice īn Romānia.
Constantin Leonardescu - profesor de FILOZOFIE LA Universitatea din Iasi, autorul unui manual de Psihologie (Psihologia Experimentala, 1878)- publica īn 1892 "Principii de Psihologie", definind psihologia ca fiind "stiinta faptelor psihice sau a starilor vitii de relatiune, a raporturilor dintre aceste stari": "Viata psihica este viata de relatiune".
Leonardescu, familiarizat cu lucrarile lui Secenov, Ribot, Wundt, Spencer, Binet, distinge patru tipuri de reflexe: simple, complexe sau cerebrale (numite de el reflexe psihice) si de individualitate psihica (deprinderi).Conceptele de baza analizate si care formeaza fondul unor preocupari esentiale sunt: excitatia, senzatia, substanta nervoasa, simtul muscular, organele de simt, reprezentarile, asociatiile de idei. Este de subliniat aici "universalismul" mecanismului fiziologic al asociatiei īn vita psihica. Prin lucrarea "Principii de Psihologie" va aduce o contributie importanta la crearea unor baze materialiste si experimentale ale psihologiei.
|
