Interactiunile precoce, creierul si comportamentul
Tiparul interactiunilor parinte-copil, din primii ani de viata ai copilului,
este mult mai important pentru dezvoltarea copilului decat orice fel de
stimulare senzoriala, fiind stimularea de baza. Teoreticienii atasamentului
sustin ca interactiunile coope-rante dintre parinte si copil pot fi considerate
cheia unei dezvoltari sanatoase.
Indiferent daca vorbim despre o dezvoltare prin eliminarea excesului de sinapse
sau prin crearea unor noi sinapse pe baza experientelor, calitatea
interactiunilor cu mediul va influenta procesul de dezvoltare a copilului (dar
si a adultului).
Noile cunostinte privind rolul cortexului prefrontal in procesele
intersubiective in perioada copilariei anterioara achizitiei limba 525f51f jului ne
arata ca psihicul uman este dotat cu mecanisme de "oglindire' a
dialogului, atat prin intermediul expre-siilor vocale si gestuale, cat si prin
inregistrarea schimburilor de atentie si emotie dintre cei doi aflati in
interactiune. (Ana Muntean, 2006)
John Bowlby (1988) afirma ca o interactiune sanatoasa a copilului este
asigurata atunci cand intre mama si copil exista o relatie bazata pe: schimb de
zambete, o ajustare fizica atunci cand copilul e in bratele mamei, o caldura a
interactiunii celor doi, o blandete si o gingasie in atingeri si o buna
interactiune, bazata pe semnalele senzoriale si motoare, in momentul
alaptatului. Anzieu va adauga la aceste criterii concordanta, armonia
ritmurilor celor doi (Golse, 2004). Patricia Crittenden (1999) a creat un
instrument de evaluare a aspectelor interactionale de mai sus, Care Index.
Conform acestui instrument*, exista trei categorii de parinti (mame): parinti
suficient de buni, parinti care pot deveni, cu sprijin, suficient de buni si
parinti (mame) ce nu au potentialul necesar pentru a-i oferi copilului
interactiunea sanatoasa de care are nevoie la inceputul vietii. Intr-o
comunicare sanatoasa cu copilul, mesajele ce i se transmit acestuia sunt
intr-un cadru permanent de schimburi reciproce; copilul nu doar primeste, ci e
receptat ca emitator de mesaje, este valorizat prin ceea ce transmite. Caci
copilul se naste cu o intentionalitate fata de factorul social (adultii din
jur), iar o mama suficient de buna ii va arata ca intentiile, precum si nevoile
lui sunt percepute si li se raspunde. in cazul in care acest tip de comunicare,
de schimb nu se poate stabili, este posibil sa apara ceea ce Gregory Bateson
(cf. Benoit, 2004) numeste "mesajul dublu'. Bateson gaseste ca mesajul
dublu este schizofrenizant deoarece sunt doua sensuri ce se transmit in acelasi
timp, cand creierul copilului , nu este capabil sa prelucreze decat un singur
mesaj. Dupa Bateson, mesajul dublu se constituie pe urmatoarele dimensiuni:
copilul devine victima, avand trairi emo-tionale specifice, in relatie cu
persoanele semnificative, care ii transmit aceste mesaje (mama, tatal etc.);
experienta se repeta, nu este unica; o coloratura emotionala negativa, primara
("Daca nu faci asa, te pedepsesc!', presupunand si mania celui care
lanseaza mesajul); un sens opus-cererii, care e prezent simultan ("Fac asta
pentru binele tau! Nu inseamna ca nu te iubesc ! Asa trebuie facut, asa e
corect!'); un aspect negativ tertiar dat de faptul ca acel copil se afla
in puterea mamei, depinde de ea, nu are cum sa scape, sa se refugieze, sa se
protejeze; in sfarsit, victima isi percepe universul dupa scheme duble; in
momentul in care s-a format acest tipar neuronal de interactiune cu lumea,
atunci cand va aparea un element al schemei duble (interesul fata de persoana,
sentimente de pretuire), va intra imediat in functiune si opusul: neincrederea,
panica sau furia victimei. in acest moment, victima, care nu mai are o
functionare sanatoasa (Bateson vorbeste de pacienti schizofrenici), poate avea
halucinatii auditive, transmitand ea insasi mesaje manipulatoare. (Ana Muntean,
2006)
Cu toate ca stim acum ca exista o plasticitate a creierului valabila de-a
lungul intregii vieti, importanta primilor ani de viata in crearea unor tipare
de dezvoltare neuronala este decisiva.
Vorbind despre dezvoltare*, nu ne referim doar la suma totala a circuitelor
neuronale, ci mai degraba la circuitele specifice.
Modul in care se dezvolta circuitele ce regleaza functionarea emotionala si
sociala este profund influentat de experientele interpersonale precoce ale
copilului. De fapt, cercetari recente sustin ideea ca tiparul comunicarii
interpersonale are un efect decisiv asupra modului in care circuitele neuronale
se dezvolta in creier, in primii ani de viata.
Zona orbitofrontala, importanta pentru numeroase procese cum ar fi reglarea
emotionala, empatia, memoria autobiografica, are o dezvoltare influentata de
experiente tinand de comunicarea interpersonala precoce a copilului. (Ana
Muntean, 2006)
Asa cum am mai spus, o dezvoltare sanatoasa nu necesita o suprastimulare
senzoriala a copilului in primii ani de viata, ci mai degraba stimularea
implicita sincroniei dintre copil si adultul care il ingrijeste, asa cum au
descris-o Bowlby si alti teoreticieni, din perspectiva teoriei atasamentului.
Comunicarea sincrona ingaduie crearea unor tipare de interactiune, prin care
adultul ce ingrijeste copilul dobandeste capacitatea de a regla starea
emotionala pozitiva sau negativa a acestuia. Dezvoltarea emotionala si sociala
a creierului copilului are nevoie de experienta acestor interactiuni
emotional-reglatorii care ii vor influenta matu-rizarea.
In primii ani de viata*, se dezvolta circuitele neuronale de baza ale
creierului care vor raspunde de cele mai importante procese mentale, implicand:
emotiile, memoria, comportamentul si relatiile interpersonale.
Aceste procese presupun generarea si reglarea emotiilor, flexibilitatea si
sensul reactiilor, comportamentul reflectiv, sensul autobiografic al sinelui si
construirea "sinelui narativ', capacitatea de a intelege si a rezona cu
trairile celorlalti, precum si abilitatea de a se angaja in comunicari
interpersonale (Shore, 2002). Studiile arata ca tiparul interactiunilor dintre
copil si adultul care il ingrijeste are un impact important asupra dezvoltarii
tuturor acestor procese mentale.
Mai mult inca, tiparele ce se creeaza acum sunt raspunzatoare de modul in care
copilul, devenit parinte, va interactiona cu copilul sau. in acest punct,*
achizitiile - ceea ce se invata in primele interactiuni - devin o mostenire
care trece la generatia urmatoare. intr-o cercetare intreprinsa de Peter
Fonagy, in 1991, asupra unor mame, cu privire la relatia lor cu parintii, a
rezultat ca, intr-o proportie de 80%, mamele le provoaca acelasi tip de
experiente copiilor lor, in interactiunea cu ei (Golse, 2004).
Pentru a intelege modul in care creierul unui individ uman intelege psihicul
celuilalt, cum realizeaza o "harta a trairilor' celuilalt, este necesara
atat exami-narea naturii comunicarii precoce dintre copil si adultul ce il
ingrijeste, cat si a neurobiologiei creierului, a modului in care se dezvolta
si ajung sa conlucreze emisfera dreapta si cea stanga ale creierului omului.(Ana
Muntean, 2006)
