Introducere - gandire critica

Psihologie

ALTE DOCUMENTE

Testul Eysenck

O mentalitate sanatoasa , o relatie trainica , optimism si o viata lipsita de prejudecati

UNELE MICI SECRETE PENTRU A OBŢINE REZULTATE SIGURE

Aspecte psihologice de pe piata muncii

AVETI PSIHOLOGIE DE INVINGATOR?

ACTIVITATEA INTELECTUALA

Obiectul si importanta psihologiei scolare

Devierile comportamentale si combaterea lor

EXAMENUL OBIECTIV NEUROLOGIC

PSIHISMUL PRENATAL

Introducere - gandire critica

1.1 Gândirea critica: La ce bun?

Traim într-o lume în care foarte multi vor sa ne convinga de câte ceva. Venind spre facultate ati trecut, desigur, pe lânga mai multe panouri publicitare. Ele apartin unor firme care vor sa va convinga sa cumparati produsul X în locul produsului Y. Daca cumparati un ziar veti gasi o serie de articole care vor sa va convinga ca rata infractionalitatii este în crestere, ca are loc o dramatica alterare a conditiilor de trai sau ca s-a d 212i87c escoperit de curând gaina cu cinci picioare. Editorialistul vrea cu siguranta sa va convinga si el de câte ceva, în functie de orientarea ziarului.

Chiar si aici, în acest spatiu universitar, sunteti subiectul mai multor încercari de persuasiune. Secretariatul va cere anumite forme, sunteti obligati sa luati examenele, profesorul încearca sa va învete ceva. Eu va voi spune cât de importanta este gândirea critica. De ce trebuie sa ma credeti? În ce fel voi încerca eu sa va conving, altfel decât producatorul de detergenti care va arata reclame, sau altfel decât secretariatul care va obliga sa aduceti niste acte?

Cum difera modul în care un autor încearca sa va convinga de adevarul unei legi fizice sau al unei teorii speciale de toate celelalte moduri de a convinge? În primul rând, prin argumente. Daca cineva va obliga sa faceti ceva (sa aduceti o hârtie, sa platiti impozite etc.) nu are nevoie de argumente. Daca însa încearca sa va convinga va aduce argumente. Unele din acestea sunt argumente rationale, altele mai putin. Unele se prezinta sub o forma discursiva si organizata, altele nu. Rolul vostru este sa analizati ofertele si sa alegeti.

Cum ne descurcam? De unde stim când cineva ne minte? De unde stim daca argumentele folosite sunt valide sau nu? De unde stim ca decizia pe care am luat-o (de a cumpara detergentul, de a vota candidatul unui partid, de a alege un curs, sau o facultate) este buna sau nu? Se presupune ca ratiunea este cea care trebuie sa ne ajute sa ne orientam. S-a adaptat însa ratiunea umana la lumea plina de schimbari în care traim ? În ce fel trebuie sa ne educam ratiunea pentru a ne putea adapta la viata de zi cu zi ?

Lumea contemporana este o lume complicata. si asta nu numai datorita bombardamentului informational, globalizarii, ritmului schimbarii tehnologice, desi si acestea sunt de natura sa ne asigure o portie zilnica considerabila de stress. Este si o lume dominata de retorica[1], anti-sistematica, tentata de diferite tipuri de relativisme , ideologii conflictuale si asa mai departe.

1.2 Alegeri si decizii

Exercitiu de imaginatie:

Imaginati zece lucruri cu care va confruntati zilnic pe care nu le cunosteati acum 20 de ani (voi sau parintii vostri). Câte din acestea necesita o adaptare a ratiunii, un antrenament, o cunoastere sporita?

Imaginati 5 lucruri noi pe care le folositi în mod curent si despre care nu stiati nimic cu doi ani în urma, Pot fi continuturi teoretice, tehnologice, stiintifice etc.

Pe lânga aceste schimbari, modul de viata modern a impus un mod de a exista în lume care ne auto-reprezinta drept fiinte rationale capabile sa faca alegeri rationale. Nu este nimic nou aici, modelul individului modern apare în secolul al XVII-lea. Ce este nou este modul în care lumea moderna institutionalizeaza alegerea rationala si o impune ca standard de viata. În plus, democratia universalizeaza modelul alegerii rationale. Se presupune ca suntem complet capabili sa alegem în mod rationale între doua sau mai multe alternative atunci când:

alegem o facultate si o profesie

cautam si apoi alegem un loc de munca (în stilul de viata american al ultimilor 20 de ani un loc de munca se alege în medie pentru 3-5 ani, dupa care urmeaza mutarea în alt loc de munca mai bine platit, cu o calificare superioara, etc. etc. Modelul de avansare în profesie este unul cu mai multe joburi si nu cel "clasic" în care se avansa la locul de munca)

alegem sa se schimbam locuinta, sa traim în alt oras pentru a cauta o slujba mai bine platita etc.

cautam si alegem o scoala pentru copiii nostri

alegem reprezentantii nostri pe scena politica (din patru în patru ani, dupa care se presupune ca urmarim modul în care evolueaza peisajul politic, urmarim initiativele politice si reactionam la cele care ni se par inadecvate)

si toate acestea sunt doar niste exemple ale momentelor în care trebuie sa alegem; multe altele apar în fiecare zi. Nu mai vorbim de alegerea unei anumite marci de masini sau de detergent, de alegerea implicata în orice decizie economica în care trebuie sa evaluam un buget si sa alegem ceva în detrimentul a altceva (zugravim sau plecam în concediu?).Va propun un exercitiu: încercati sa evaluati factorii care au intrat în considerare în diferitele alegeri pe care le-ati facut. De câte ori v-ati trezit actionând "la întâmplare"? De câte ori v-a parut rau pentru alegerea facuta? Exista vreun mod de a optimiza aceste alegeri?

Cum ne putem descurca în postura de agenti rationali? Cum putem evalua corect factorii implicati, pierderile si câstigul în fiecare caz? Exista o metoda, o serie de metode, o disciplina care sa ne ajute sa functionam mai bine ca agenti rationali?

1.2 Ce este gândirea critica?

Ei bine, se presupune ca gândirea critica este capabila sa ne ajute sa facem toate acestea. Gândirea critica este în acelasi timp o atitudine, o filozofie si un instrument. Ca instrument, ea ne ajuta sa evaluam rationamente si argumentatii, sa detectam greselile intentionate sau neintentionate, sa demontam propaganda si manipularea.

Mai mult decât atât, gândirea critica ne învata sa întelegem. Adesea suntem în situatii în care profesorul ne vorbeste în asa fel încât nu putem urmari sau întelege. Sau citim un text din care nu întelegem mare lucru. Din nou, gândirea critica ne-ar putea ajuta.

Ce este, atunci, acest lucru nou (si minunat) care ne ajuta sa întelegem, sa ne orientam, sa descoperim greselile de rationament si asa mai departe? Exista foarte multe definitii ale gândirii critice. Nu le vom discuta acum. Ele depind de sperantele pe care diferiti autori si le pun în acest domeniu. Vom vedea ca uneori aceste sperante sunt considerabile. Noi vom încerca sa vedem mai întâi la ce este buna gândirea critica, apoi care sunt elementele ei si cum functioneaza acest domeniu si abia la sfârsit de tot vom încerca sa vedem ce este ea.

1.2.1 Impunerea gândirii critice ca practica a argumentarii

Ce legatura exista între teoria argumentarii si aceasta "gândire critica"? Multa vreme teoria argumentarii a fost o parte a cursurilor de logica. De fapt, putem vedea situarea teoriei argumentarii undeva în câmpul conceptual dintre logica, considerata stiinta (sau arta) gândirii corecte si retorica (arta sau iscusinta vorbirii). Gândirea critica (critical thinking), rationarea critica (critical reasoning), argumentarea critica (critical argumentation) reprezinta termeni în acelasi câmp conceptual. Toate sunt subiecte de manuale si cursuri academice, discipline obligatorii în învatamântul anglo-saxon si nu numai. Aparitia lor reflecta o tendinta spre rescrierea în cheie practica a disciplinelor care ne antreneaza ratiunea. Cum gândim, si mai ales, "Cum gândim corect?" sunt cele doua întrebari esentiale pentru toate stiintele care antreneaza ratiunea umana. Ele trebuie rescrise însa în forma: "Cum putem învata sa gândim într-un mod care sa ne ajute sa ne adaptam la ritmul schimbarilor din lumea contemporana"? Este o deplasare spre latura practica a tututor acestor discipline care se reflecta în evolutia conceptuala, în impunerea de noi discipline si în modul în care acestea sunt predate. Gândirea critica cu tot ansamblul de concepte care o însoteste este predata în primii ani de studiu în toate facultatile americane, de multe ori si în licee, sau chiar în scolile primare ca introducere în logica. Spre deosebire de introducerile în logica de acum câteva zeci de ani, gândirea critica orienteaza logica si argumentarea înspre probleme practice sau înspre probleme legate de o anumita disciplina. Iata numai câteva exemple:

Gândire critica si argumentare critica orientata spre dezbatere. Sunt sute de astfel de cursuri, programe universitare sau de liceu, proiecte de dezbatere (debate) care urmaresc sa ne dezvolte capacitatile de argumentare si abilitatile de a participa la o dezbatere (sau de a conduce una). Exista cluburi de debate si cursuri de debate iar printre scopurile importante ale acestora este si formarea unor cetateni adaptati jocului democratic. A învata sa dezbati o problema presupune nu numai sa stii sa construiesti argumente, dar si sa "citesti" argumentele adversarului, sa le întelegi rapid si sa poti reactiona la ele (mai precis, sa poti reactiona "la obiect", la teza esentiala sustinuta si nu la lucruri sau expresii marginale).

a. Exemple: clubul de debate de la Oxford Union

b. Modelul: dezbaterile medievale ca model de învatamânt în universtitati

c. Modelul "talk - show" politic. Ce este si ce ar trebui sa fie (diferenta între un talk-show bun si unul prost)

Gândire critica si teoria argumentarii orientate înspre anumite discipline: argumentare juridica în facultatile de drept (în care absolventii trebuie sa stie sa pledeze în fata juriului)

"Logica cercetarii" - legata de anumite discipline particulare[3]

Gândire critica si introducere în logica orientate spre formularea de argumente în filosofie si investigarea critica a argumentelor filosofice. Cursurile de acest tip sunt îndreptate spre un anumit fel de lectura (critical reading) a textelor filosofice care analizeaza nu conceptele si genealogia lor ci structura argumentelor. Acestea sunt adesea reprezentate schematic sau chiar formal si studentii învata sa construiasca la rândul lor argumente pornind de la aceste scheme.

În concluzie, gândirea critica ne învata sa citim, sa decontruim, sa întelegem si sa elaboram argumente; fie pentru scopurile practice ale vietii de zi cu zi, fie pentru mai buna exprimare în dezbateri publice, fie pentru organizarea si structurarea comunicarii stiintifice în anumite discipline.

1.2.2 Gândirea critica si logica

Pentru mai multi autori, gândirea critica este doar logica - mai precis, o anumita parte a logicii, numita logica informala, spre deosebire de logica matematica, sau logica formala. Logica se ocupa cu construirea argumentelor sau a rationamentelor corecte. Un argument, sau un rationament este o colectie de propozitii care duc la stabilirea unei concluzii. Propozitiile nu sunt altceva decât afirmatii care au ceea ce se numeste o valoare de adevar. Adica pot fi adevarate sau false (vezi capitolul special consacrat acestui punct). Spunem adesea despre ceva sau despre cineva ca n-are logica.

Poate logica sa ne ajute sa ne descurcam în lumea de informatii (si manipulare) în care traim ?

1.2.3 Gândirea critica si teoria argumentarii

Ne putem imagina teoria argumentarii ca fiind plasata într-un câmp al cunoasterii între logica si retorica. Teoria argumentarii ne învata sa recunoastem argumentele sau rationamentele logicii exprimate în limbajul de fiecare zi, si, în acelasi timp, sa construim argumente "mai bune" într-o discutie în contradictoriu, sa ne sustinem mai corect (si în acealasi timp mai convingator punctul de vedere).

LOGICA

"arta gândirii corecte"

RETORICA

Arta "vorbirii frumoase"

TEORIA

ARGUMENTĂRII

Gândirea critica este mai dificil de definit pentru ca se poate referi la mai multe lucruri:

o atitudine cu care citim sau ascultam argumentele celorlalti (o atitudine avizata, sceptica, uneori critica, si, în orice caz, foarte atenta)

un set de însusiri care ne ajuta la analiza sau la constructia argumentelor

un domeniu care se ocupa cu analiza si constructia argumentelor.

Modele de practicant al gândirii critice:

Exista în istoria gândirii umane o serie de personaje pentru care progresul este posibil numai în urma recunoasterii greselilor proprii; pentru care învatam mai multe din confruntarea de idei decât din carti sau repetând ce au spus altii si pentru care adevarata cunoastere se testeaza printr-o atitudine sceptica si critica. Modelul predilect este, evident, Socrate.

Alti gânditori critici care pot fi luati drept model: John Stuart Mill, Despre libertate, Karl Raymund Popper, Societatea deschisa si dusmanii sai, Conjecturi si refutari, Isaiah Berlin, Patru eseuri despre libertate.

1.3 Domeniul academic al gândirii critice

Câteva cuvinte despre cei care au mai fost înainte pe aici. Critical thinking este unul dintre cele mai populare obiecte de învatamânt în tarile de limba engleza. Se învata la liceu, în loc de logica. Se învata la colegiu, ca pregatire pentru a învata sa compui discursuri sau eseuri, sa scrii articole, sa dezbati o teza sau un caz. Exista cursuri de gândire critica pentru juristi si cursuri de gândire critica pentru poeti. Gândirea critica este adesea asociata cu filozofia, dar poate fi strict asociata cu logica informala.

Bibliografia domeniului este imensa. Numai pe INTERNET exista peste 300 000 de pagini cu cursuri, materiale, seminarii on-line de gândire critica. Este de asemenea unul dintre domeniile care ofera cele mai multe sperante învatamântului la distanta. si exista mii de carti. Daca citesti o parte din ele, vezi ca sunt foarte diferite. Unele pleaca de la probleme de filozofie, altele de la analiza textelor de ziar. Unele te învata cum sa gasesti greseli în argumentele adversarului de discutie, altele vor sa te învete sa analizezi texte si sa scrii lucrari.

Joan Hoaglund, Critical Thinking, Hilton, Tidewater Community College, 3^rd edition, 1999

"Gândirea critica este gândire relexiva. Cel care gândeste critic gândeste (infereaza, rationeaza) reflexiv. Dar ce înseamna a fi gândire reflexiva în asa fel încât sa fie critica? Gândirea critica este reflexiva prin faptul ca îsi urmeaza propriul ei progres, îsi evalueaza fiecare pas pentru a decide daca este sau nu justificata si îsi corecteaza propriile greseli. .Gândirea critica nu este gândire perfecta pentru ca si cel care gândeste critic face greseli. Dar procesul de auto-observare si auto-corectare prin care trece mereu cel care o preactica îl face sa faca mai putine greseli decât cei care nu gândesc critic.

Gândirea critica este adesea considerata în mod eronat gândire negativa sau destructiva. Hai sa ne uitam la realtia dintre gândirea critica si credinta. Nu este scopul gândirii critice sa distruga credinta: ceea ce vrea ea este sa ajunga la o credinta rezonabila. Gândirea critica nu este gândire negativa ca opusa gândirii pozitive sau creatoare. Cel care gândeste critic pune întrebari, însa le pune pentru a decide ce este rezonabil sa creada. Evident, gânditorul critic nu este atât de stupid încât sa creada tot ce I se spune. Nu este însa nici atât de sceptic încât sa nu creada nimic din ce I se spune. Ceea ce face cel care gândeste critic este sa distinga între marturia de încredere si cea discutabila si cântareste dovetile, pentru a decide ce anume este rezonabil..

.În momentul în care aducem dovezi si argumente în favoarea unei opinii sau unei credinte, rezultatul este un rationament (un argument). Opinia sau convingerea respectiva este concluzia unui rationament. Activitatea de a analiza daca convingerea este în fapt sustinuta de dovezile sau motivele involcate se numeste analiza argumentului." (Cap. I)

Gândirea critica se ocupa de rationamente si argumente. Pe de-o parte, analizeaza argumente gata facute si cauta sa le descopere greselile. Pe de alta parte, construieste rationamente sau contraargumente. Modelul este metoda Socratica: a gândi critic înseamna a învata întâi sa-I ascultam pe altii. E un lucru care pare simplu. NU asta facem ori de câte ori desicutam ceva? Ei bine, nu totdeauna. De câte ori ati participat la o discutie la care fiecare vorbeste altceva si nimeni nu-I asculta pe ceilalti? A asculta ce spune celalalt înseamna atentie, concentrare, dar si respect. Gândire critica mai înseamna a încerca sa întelegi ce vrea celalalt sa spuna. Critica nu se face de dragul de a distruge argumentele celuilalt ci de dragul de a le clarifica. Uneori sunt gresite si asta ne învata gândirea critica sa detectam. Din nou, modelul este conversatia socratica. Ascultam, întelegem, raspundem, descoperim greselile. si, în sfârsit, construim noi însine (sau împreuna) rationamentul corect.

1.4 Gândirea critica ca raspuns la problema erorii

"A te însela", a comite o eroare este nu numai frecvent, este -oricât de paradoxal ar parea - necesar. Asa începe cunoasterea. Nu poti începe prin a sti: numai realizarea propriei nestiinte te poate obliga sa cauti. Daca raspunsul pe care îl gasesc la o întrebare este gresit, unde este raspunsul corect? Ca adevarata cunoastere începe în momentul în care ai realizat eroarea este o lectie veche. Nimeni n-a predat-o mai bine decât Socrate. Dialogurile platoniciene numite "socratice" sunt un minunat exemplu al valorii esentiale pentru cunoastere pe care o are recunoasterea propriei ignorante.

Exemplu: Demonstratia lui Socrate din Alcibiade (Platon, Opere, vol I)

Nu poti sti un lucrur decât daca l-ai învatat (este vorba despre cum sa devii om politic)

Nu l-ai invatat de la altii în scoala pentru ca nu se învata la scoala

Nu ai avut nici un profesor de democratie

Nu l-ai învatat singur pentru ca n-a existat nici un moment în care sa-ti fi dat seama ca nu-l stii si sa te fi apucat sa-l cauti.

Deci nu poti deveni un om politic pentru ca nu te pricepi la asta.

Acesta este un argument. Socrate îi demonstreaza lui Alcibiade ca nu poate deveni un om politic pentru ca nu stie ce trebuie sa faca (sau sa nu faca) un om politic, pentru ca este nepregatit si pentru ca nu s-a gândit niciodata la asta.

Diferite moduri de a exprima un argument

Nu orice încercare de a convinge este un argument. Vom vedea în cele ce urmeaza cât de multe discursuri care doresc sa convinga NU sunt argumente ci sunt doar deghizate pe post de argumente. Sa spunem deocamdata doar ca rationamentele, sau argumentele sunt niste forme speciale ale comunicarii umane, deosebite de altele prin faptul ca sunt organizate conform unor reguli (sau legi) ale logicii. Ca urmare, spunem despre argumente ca sunt corecte (daca persoana care le formuleaza stie regulile sau legile dupa care ele se formeaza) sau incorecte în caz contrar. În logica, în acest punct discutia ar fi încheiata. Daca formulam un rationament incorect nu mai ramâne loc pentru discutii sau interpretari. În viata de zi cu zi însa, lucrurile sunt mai nuantate si exista o serie de situatii în care formularea unui argument incorect nu închide discutia. Asa se întâmpla în aproape orice dialog. Simpla incorectitudine nu ne opreste din argumentare ci insistam mai departe sa convingem si, eventual, avem posibilitatea de a ne repara greselile.

Exemple:

Exemplul 1:

Tatal lui Marius este un om bogat.

De unde stii?

Are un Crysler.

Pe ce se bazeaza aceasta argumentatie? Este ea corecta sau incorecta?

Persoana care argumenteaza ajunge la concluzia ca tatal lui Marius este un om bogat în virtutea unei propozitii generale care nu apare în argumentatie: "Oricine are un Crysler este un om bogat". De fapt, argumentul neexprimat ca atare dar subînteles de participantii la discutie este de forma urmatoare:

Oricine are un Crysler este un om bogat.

Tatal lui Marius are un Crysler.

Deci tatal lui Marius este un om bogat.

Orice argument este o colectie de propozitii de acest fel. ÎN acest caz, primele doua propozitii se numesc premise. A treia propozitie se numeste concluzie. Premisele stabilesc sau conduc la stabilirea concluziei. Într-o discutie, într-un discurs, argumentele ne sunt servite pentru a ne convinge de adevarul concluziei. Când trebuie sa ne lasam convinsi?

Exercitiu: Discutati (pe grupe de lucru) exemplul de mai sus. Avem bune motive sa credem în adevarul concluziei? Care sunt acestea?

Exemplul 2

De ce te-ai lasat de fumat?

E simplu. Pentru ca mi-e teama sa nu fac cancer.

Pe ce se bazeaza acest raspuns? Probabil pe o propozitie generala de genul:

"Statisticile arata ca afectiunile pulmonare sunt mult mai numeroase printre fumatori"

Cu alte cuvinte, în scurta discutie de mai sus avem un argument de genul:

Statisticile medicale au aratat ca afectiunile pulmonare sunt mult mai numeroase printre fumatori.

Deci, fumatul favorizeaza afectiunile pulmonare, printre care si cancerul.

Daca vreau sa ramân sanatos, trebuie sa ma las de fumat.

Discutie: Ce parere aveti despre acest argument. El traseaza un fel de regula care ni s-ar putea aplica tututor în parte. Este convingator?

Gason Bachelard, Filosofia lui "nu", discutia despre disparitia sistemelor, postmodernismele si asa mai departe.

Feyerabend, Notes on relativism, in "Farewell to Reason", 1988, exemplificari si precizari conceptuale.

Gheorghe Clitan, Gândire critica, Editura Eurobit, Timisoara.

Document Info

Accesari: 6264
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta

Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul:
in pagina web a site-ului tau.

eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare