ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
O conditie fundamentala a acceptarii existentei unei stiinte este aceea de a fi capabila sa explice fenomenele studiate si sa faca predictii cu privire la cursul viitor al naturii investigate. Altfel spus, psihologia este "somata"sa realizeze descrieri, explicari si previziuni satisfacatoare in natura umana.
Descrierea unui fenomen psihic implica raspunsul la intrebarea "ce este?" si "cum" se desfasoara fenomenul psihic respectiv. Acest demers nu este deloc simplu in psihologie data fi 525h79f ind natura realitatii psihice; fenomenele psihice, in esenta lor, nu sunt accesibile observatiei directe, masurarii si numararii. Stabilirea descriptorilor, a criteriilor in functie de care se va face clasificarea, ierarhizarea sau ordonarea implica serioase probleme depinzand decisiv de modul in care se accepta a fi natura psihicului. A descrie un fenomen inseamna a reproduce cu mijloace verbale sau alfel de simboluri o realitate tinzand spre o prezentare cat mai concreta, detaliata si sugestiva. Spre deosebire de definitie sau caracterizare, descrierea este extensiva, detaliata si capabila de paricularizari prin care sa se comunice inteligibil "ce si cum" este fenomenul descris.Aceasta implica o ordonare si sistematizare a cunostintelor, precum si stabilirea unor criterii de relevare-grupare a insusirilor (descriptori), demers ce se soldeaza cu un model descriptiv (vezi descrierea senzatiei, perceptiei, gandirii etc.).
Un tip special de d. intalnit in psihologie este d. fenomenologica (E. Husserl), bazata pe metoda fenomenologica si teoria " constiintei intentionale"(constiinta indreptata /orientata spre ceva).Daca intentia stiintei este sa ajunga la "fenomen" (aici cu sensul de esenta data apriori , independent de subiectul cunoscator si obiectul cunoasterii) metoda recomanda: a) "reductia fenomenologica" sau "punerea in paranteze"a lumii sensibile si a tuturor cunostintelor stiintifice si filosofice (epoche); asfel lumea inceteaza de a mai fi obiect de cunoastere; b) "intuirea esentelor", prin care, independent de procesul cunoasterii logice, se sesizeaza nemijlocit "esenta pura.Metoda fenomenologica in psihologie consta in prezentarea intuitiva a ceea ce este ireductibil si esential referitor la un fenomen psihic ce contine in orice forma intentionalitatea, orientarea spre ceva.D. fenomenologica renunta la demonstratie in favoarea prezentarii intuitive si la sistematizare in favoarea explicitarii structurilor intentionale implicite ale experientei directe.In conceptia fenomenologica,adevarul este totul, intregul; el nu poate fi schimbat sau conceptualizat, poate fi doar intuit, perceput, simtit.
Explicatia in psihologie, ca si in alte stiinte, presupune o descriere concreta a ceea ce este de explicat (explicandum), la care se adauga relevarea modului de determinare a unui fenomen sau categorii de fenomene, pentru identificarea determinarii producerii fenomenului explicat. Psihologia utilizeaza diverse tipuri de explicatii si modele explicative- cauzale,structurale, genetice, teleologice, probabilistice etc.,prin care se raspunde la intrebarea " de ce?"si se vizeaza surprinderea dinamicii si interactiunii fenomenelor psihice si a comportamentelor. O explicatie ofera un plus de intelegere, se origineaza intr-o teorie prin care sunt specificate cauzele si conditiile aparitiei fenomenului, cat si factorii de care se leaga, inclusiv de posibila interventie a hazardului prin "intersectia a doua serii cauzale independente" ("efectul Cournot", Bourdon-1948).
Predictia (pre-inainte; dicere-spunere (lat.) sau previziunea este una din conditiile esentiale ale unei stiinte. A prevedea inseamna a anticipa intelectiv modul cum va evolua un fenomen, ceea ce implica cunoasterea legilor care il regizeaza si ceea ce il conditioneaza. Taria unei teorii si a unei stiinte sta in asigurarea posibilitatii unor previziuni corecte, validate de practica. P. se intemeiaza pe un proces logic discursiv si consta in formularea unor propozitii ordonate intr-o descriere ce anticipeaza un eveniment sau succesiune de evenimente, procese, schimbari inainte de producerea lor efectiva; este o functie principala a teoriilor stiintifice, alaturi de explicatie, sistematizare etc.In domeniul stiintelor socioumane, inclusiv al psihologiei p. implica un grad de incertitudine si, mai mult, adusa la cunostinta publicului poate modifica chiar cursul evenimentelor prin "efectul Oedip" ( tendinta de modificare a cursului evenimentelor prin p. si conformare la "ceea ce s-a prezis"!).
Interpretarea consta in activitatea intelectiva de stabilire a unor semnificati si sensuri; o decodificare conceptuala sistematica; cea de-a patra faza a procesului perceptiv prin care ceea ce se percepe (perceputul) este integrat verbal si semnificat categorial.
Prin i. si re-interpretare a unor cunostinte se poate ajunge la re-semnificare unui domeniu si formularea unei noi teorii, inclusiv in psihologie. I. este si un instrument psihoterapeutic, ca in cazul psihanalizei, prin care psihoterapeutul determina subiectul bolnav sa constientizeze propriile tendinte inconstiente, sa le puna in legatura cu starea sa prezenta si cu efectele sale asupra conduitei, sau in psihoterapia fenomenologica, in care actul terapeutic consta si in re-semnificarea lumii.
Teoria psihologica- reprezinta o constructie conceptuala ce sintetizeaza, generalizeaza si sistematizeaza cunoasterea psihologica in vederea formularii unor principii explicative, orientarii cercetarii si organizarii datelor empirice, asfel incat sa fie posibile identificari, descrieri, explicatii, interpretari si/sau predictii asupra fenomenelor psihice. Prin teorii, o stiinta isi legitimeaza statutul si isi indeplineste funtiile de cunoastere. Tipologia t.p. este generata de mai multi factori / criterii.
Dupa specificul demersului parcurs in constituire-inductiv sau deductiv- pot fi catalogate: t. inductive-intuitive (pleaca de la fapte si constatari empirice si tind sa se subordoneze logicii inductive); t.deductiv-formale (pleaca de la premise si conventii abstracte si se proiecteaza asupra faptelor pe care tind sa le integreze si asimileze printr-o logica formala, deductiva);
Dupa gradul de generalitate exprimat prin continut si sfera de aplicabilitate: t.de maxima generalitate(ale psihicului, ale personalitati, ale comportamentului etc.), t.de medie generalitate (ale cognitiei, ale motivatiei,ale afectivitati etc.) si teorii particulare unui proces (expl.teoriile senzatiei, perceptiei, gandirii etc.);
Dupa modul de intelegere si definire a naturii obiectului investigat(psihicul uman) : t.biologiste si culturologice; t.nativiste si t. genetice; t.psihofiziologice si t.psihoneurologice etc.
O teorie, fie ea si psihologica, trebuie sa fie capabila sa asigure: condensarea si sistematizarea informatiilor, explicarea prin principii si legi si prevederea viitorului curs al fenomenului la care se refera. Ca expresie a cunoasterii stiintifice, ea are functii referentiale (se refera la fenomene si procese psihice), descriptive ( face posibile descriei adecvate, realiste ale fenomenelor psihice), explicative (fundamenteaza o explicatie coerenta, logica si relativ completa) si predictive ( pe baza ei, cu grade diferite de precizie/incertitudine se pot face predictii, anticipari ale evolutiei fenomenului teoretizat).
Sub influenta filosofiei cunoasterii stiintifice (epistemologiei), indeosebi a realismului critic (K. Popper), in evaluarea lor critica se distinge si intre: teorii ale realului psihologic si teorii despre teorii sau metateorii. Dupa acest criteriu legat de specificul activitatii explicative a cercetatorului se dising (Ernest Nagel, 1961):
T. analogice (vezi, spre ex.analogia si relatia de similitudine dintre "inteligenta naturala" si "inteligenta artificiala");
T. descriptive ce nu depasesc limitele datelor empirice concrete (ex.teoria calitatilor senzoriale circumscrisa proprietatilor perceptibile ale stimulilor modali specifici etc.);
T. instrumentaliste (unde se utilizeaza concepte formal-abstracte si relativ fictive, dar care aici au functia de "unelte" de lucru, de operatori ideali in procesul rationalizarii (ex. "subiect ideal"etc.);
T. realiste, bazate pe generalizari de rang superior, conceptele lor exprimand determinatii esentiale si necesare ale fenomenului, relevate nu atat senzorial-concret cat logic-formal( ex. teoria recunoasterii formelor, teoria generala a rezolvarii problemelor etc.).
O metateorie are ca obiect de referinta sistemul de teorii apartinator unui domeniu sau altul cunoasterii. In cazul psihologiei, metateoria vizeaza sa stabileasca si sa explice modul de elaborare si natura teoriilor despre realitatea psihica, sa realizeze o analiza critica asupra conditiilor de acceptanta ale acestora, adica daca intrunesc urmatoarele conditii:
au consistenta si coerenta logica interna (prezinta sau nu contradictii intre afirmatii, intre conditii, premise si concluzii, intre date si generalizai etc.);
indeplinesc functia de adevar pretinsa ( adica exista compatibilitate inte ceea ce afirma teoria si realitatea insasi; secvential si pe ansmblu afirmatiile sale sunt verificabile;gradul de confirmabilitate a predictiilor este satisfacator);
gradul de formalizare sau nivelul de maturitate al teoriei este suficient ( aici este vulnerabilitatea maxima a teoriilor psihologice, spre deosebire de teoriile fizicii; fiind exprimate in limbaj natural si nu unul matematic-formalizat, gradul lor de maturitate aste redus semnificativ.
La momentul actual, psihologia sufera cel mai mult in plan teoretic din cauza relativitatii preciziei conceptuale;polisemantismul termenilor este o piedica serioasa in calea unificarii conceptuale si comunicarii veritabile in domeniu.
|
