Legea plasticitatii sistemului nervos permite individului sa dobândeasca si sa restructureze forme de comportament, plastice, adaptabile si pe de alta parte, fenomene de compensatie.
Dezvoltarea psihica la nivelul proceselor si fenomenelor este inegala atât la un individ în parte cât si între indivizi diferiti în etape diferite de dezvoltare. Dotarea predispozitiona 252g610c la diferita, influentele mediului si educatiei sprijina unele inegalitati.
Are loc socializarea crescânda a proceselor psihice, pe masura cresterii complexitatii lor. Procesele psihice cu cât sunt mai complexe cu atât sunt mai putin dependente de ereditate. Aspiratiile, interesele, trasaturile de caracter sunt datorate, în special, contextului social în care a crescut individul.
Are loc pe masura cresterii rolului de control si comanda al scoartei asupra întregului comportament. Pe masura cresterii dezvoltarii creste, totodata, caracterul constient al conduitei noastre.
Legea diferentierii vietii psihice semnaleaza sensul dezvoltarii, ca fiind de la difuz, vag, global catre diferentiat si integrat.
Principiile = teze generale ce sintetizeaza experienta stiintifica într-un anumit domeniu, fundamentând cunoasterea legilor din domeniul respectiv si orientând cercetarea specifica.
Rolul = ajuta la alegerea metodei, în stabilirea strategiei de cercetare ;
= sprijina întelegerea fenomenului, interpretarea datelor, a rezultatelor privind fenomenul sau categoria de evenimente studiate.
Unii cercetatori opineaza pentru un numar restrâns de principii, altii dimpotriva sustin un numar mult mai mare, ajungând pâna la 12 - 14.
Principiile au un caracter istoric si dinamic.
Este axat pe mecanismele dezvoltarii psihice.
Diferentierea este mecanismul ce face ca din aspectele initiale, omogene ale vietii psihice sa se desprinda anumite componente sau functii care asigura o adaptare mai buna a fiintei umane la solicitarile externe.
Integrarea este mecanismul prin care o componenta care începe sa se diferentieze (sau este diferentiata) nu ramâne izolata, ci este integrata în unitati de ansamblu, optimizând viata psihica în ansamblu.
Daca ar opera numai mecanismul diferentierii ar duce la fragmentarea, la atomizarea vietii psihice iar daca ar opera numai cel al integrarii s-ar pierde nuantarile, diferentierile, s-ar reduce la imagini de ansamblu.
Cu privire la sensul integrarii exista opinii diferite: pentru unii psihologi, procesul dezvoltarii implica mai întâi o perioada de diferentiere a comportamentelor, a functiilor si apoi acestea se integreaza într-un întreg.
Sensul este pentru acestia de jos în sus, în perspectiva parte - întreg.
Pentru altii (structuralistii) integrarea se face de sus în jos, de la întreg se diferentiaza componente, functii.
Pentru Ludwig Von Bertalanffy (1901 - 1972), creatorul teoriei generale a sistemelor esentiala este nu atât directia, care poate fi în ambele sensuri, de la parte la întreg si invers, ci configuratia, relatiile dintre elemente si sistem, dintre subsisteme, interdependenta lor.
Cuvântul "structura" provine de la latinescul "struere" - "a cladi, a construi".
Structura = totalitate organizata, constructie în care partile sunt dependente de întreg, aflate, întotdeauna, în anumite relatii, legaturi.
Principiul structuralitatii precizeaza natura întregului si rolul acestuia în realizarea integrarilor partilor care-l compun. Conform acestui principiu integrarile se produc într-o structura.
Caracteristicile structurilor psihice:
Dinamismul (evolutie, modificari de asteptari, amplificari - extrastructurile perceptive, semiotice etc). Acesta se datoreaza si faptului ca elementele structurii nu sunt "obiecte", ci procese psihice.
Au un grad de organizare specific (sustinut de transformarile întregului sau de ale totalitatii). Autoreglabilitatea - autoorganizarea.
Aceste caracteristici influenteaza modul în care se va realiza functia structurii respective. Una si aceeasi functie, parte sau element integrate în structuri diferite se vor manifesta diferit.
Principiul structuralitatii ne ajuta sa întelegem ca transformarile ce se produc într-un anumit interval de timp sunt organizate într-o structura.
Fiecare stadiu al dezvoltarii psihice se caracterizeaza printr-un anumit mod de structurare. Trecerea de la un stadiu la altul înseamna trecerea de la un mod de structura la altul. Jean Piaget apreciaza ca structurile sunt generative, adica structurile se structureaza.
Dezvoltarea psihica este considerata o generare de structuri
Evidentiaza ca existenta fenomenului psihic trebuie interpretata tinând cont de originea lui si de faptul ca în timp este supus unor modificari mai mult sau mai putin observabile.
Acest principiu este prezent în toate disciplinele psihologice dar în psihologia vârstelor se particularizeaza întrucât presupune o urmarire în mod concret a dezvoltarii psihice în scopul surprinderii unei evolutii (a unei "istorii") care sa evidentieze atât aspectele centrale comune, cât si pe cele diferentiale.
Dezvoltarea trebuie sa surprinda mai multi parametri din care esentiali sunt: ritual dezvoltarii, viteza schimbarilor (lent, rapid), efectul schimbarilor (restrâns, amplu).
Din perspectiva acestui principiu dezvoltarea are un caracter ascendent, de la simplu la complex, de la amorf la diferentiat, de la structuri limitate la structuri ample.
Foarte multa vreme, copilul nu a beneficiat de o tratare specifica, diferentiata fata de adult. În sesizarea diferentelor psihice de la o vârsta la alta, contributii deosebite au avut Maria Montessori prin lucrarea "Descoperirea copilului" si Edouard Claparede - parintele psihologiei functionale. El se întreaba de exemplu în ce împrejurari si în functie de ce trebuinte apare, evolueaza inteligenta? Sesizeaza ca apare atunci când lipsesc procedeele ereditare ale reflexului, ale instinctului sau când tehnicile adaptarilor dobândite prin împrejurari repetabile nu sunt suficiente. Edouard Claparede spunea "inteligenta este o adaptare mintala la situatii "noi", iar functia sa este de a compensa incapacitatea adaptarilor înnascute sau dobândite, dar automatizate. Organismul se afla tot timpul în asemenea situatii functionale. Acestora le raspunde prin tatonare"[1].
Psihologia genetica al carei fondator este Jean Piaget, reprezinta un alt moment semnificativ prin care aplicarea principiului respectiv este impusa chiar de continutul acesteia.
În plan teoretic principiul în discutie deschide calea unor cercetari asupra fenomenelor psihice de-a lungul vârstelor privite dintr-o perspectiva diferita de cea a adultului.
În plan practic sprijina organizarea activitatii copiilor, stabilirea relatiilor în raport cu anumite vârste.
|
