LUCRARE - PERCEPTIA RELATIEI PARINTI-ADOLESCENTI SI DEZVOLTAREA PERSONALITATII

Psihologie

ALTE DOCUMENTE

MOTIVAŢIA CA MECANISM DE STIMULARE A COMPORTAMENTULUI

Violenta scolara. Factori de risc in adolescenta

Viata psihica interioara ca obiect al psihologiei. Sigmund Freud. Biografie si opera. Concepte de baza ale psihanalizei.

ÎNLÃTURAREA BLOCAJELOR MENTALE CU AJUTORUL SUBCONsTIENTULUI

Aparitia si evolutia mecanismelor de aparare

IMPLICATIILE DEFICIENTEI DE AUZ IN STRUCTURAREA PROCESELOR PSIHICE

Puterea imaginatiei

Definitii ale invatarii

ARTA CHESTIONARII

Abordarea experimentala a motivatiei si afectivitatii

Universitatea " Andrei saguna "

Facultatea de Psihosociologie

Specializarea: Psihologie

PERCEPŢIA RELAŢIEI PĂRINŢI-ADOLESCENŢI sI DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII

Constanta

Cuprins

Capitolul I

I. Aspecte generale privind familia

I.1. Definirea familiei.........................2

I.2. Structura si functiile familiei contemporane.................3

I.3. Statutul social al familiei în tara noastra.................5

I.4. Responsabilitati specifice ale educatiei copilului în familie.........6

Capitolul II

II. Dezvoltarea personalitatii

II.1. Definirea personalitatii.......................10

II.2. Formarea si dezvoltarea personalitatii..................11

II.3. Dialogul familial, factor important în dezvoltarea personalitatii copilului....13

Capitolul III

III. Adolescenta

III.1. Adaptologia adolescentului.....................17

III.2. Adolescenta...........................18

III.3. Relatia parinti- adolescenti......................19

Capitolul IV

IV. Perceptia

IV.1. Locul perceptiei în cadrul mecanismelor cognitive.......... ..... ...... .............21

Capitolul V

V. Metodologia cercetarii.......... ..... ...... .......... ..... ...... ..........................

V.1. Obiectiv general.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... .....23

V.2. Obiective specifice.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ..23

V.3. Ipoteze.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... .....................23

V.4. Participanti la studiu.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... 24

V.5. Instrumente de cercetare.......... ..... ...... .......... ..... ...... .........................27

V.6. Procedura de lucru........................

Capitolul VI

VI. Analiza si interpretarea datelor .......... ..... ...... .......... ..... ...... ...........

Verificarea ipotezelor.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ......40

Concluzii .......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ........................44

Bibliografie .......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... .....................46

Anexa.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ..............................48

ARGUMENT

Considerând ca dezvoltarea personalitatii este o problema de actualitate datorita faptului ca tot mai multi adolescenti îsi formeaza o personalitate deficitara, în paginile cercetarii de fata doresc sa descopar si sa evidentiez care sunt motivele pentru care acest fenomen are loc.

Diferite studii si cercetari au demonstrat faptul ca dezvoltarea personalitatii adolescentului nu poate fi realizata decât în cadrul matricei familiale, atât modelele de educatie cât si calitatile afective si instrumentale ale mediului familial creeaza premise puternice pentru evolutia armonioasa a adolescentului, fata de care parintii au o responsabilitate fundamentala.

Fiziologia copilului poate fi profund marcata de modul în care parintii raspund trebuintelor sale de hrana, protectie, afectiune si îngrijire, dupa cum dezvoltarea aptitudinilor si atitudinilor sale nu se poate face decât în prezenta ambilor parinti. Daca unul din ei absenteaza din camin sau între parinti exista conflicte, copilul va dezvolta tendinte si norme contradictorii care vor împiedica evolutia sa corespunzatoare.

Prin prezenta lucrare doresc sa subliniez rolul important care-l joaca familia în dezvoltarea personalitatii adolescentului, parintii fiind persoanele care trebuie sa se implice activ în clarificarea problemelor si framântarilor adolescentilor, specifice perioadei adolescentei.

La nivel empiric este cunoscut faptul ca mama are o mai strânsa relatie cu copilul sau adolescent decât tatal, dar în paginile urmatoare doresc sa evidentiez faptul ca o relatie afectiva pozi 14314r1717o tiva cu ambii parintii duce la dezvoltarea armonioasa a personalitatii la adolescenti, totodata, voi încerca sa validez aceasta afirmatie printr-o cercetare stiintifica.

CAPITOLUL I

I. ASPECTE GENERALE PRIVIND FAMILIA

I.1. Definirea familiei

Constituind cea mai veche dintre institutiile create de om de-a lungul existentei sale social-istorice, familia reprezinta o forma de comunicare umana ale carei relatii între membrii sai, de esenta natural-biologica, spiritual-afectiva si moral-juridica, permit continuitatea speciei umane si evolutia societatii. Familia este considerata elementul natural si fundamental al societatii, principiu care apare atât în cadrul actelor noastre legislative, cât si în actele internationale privind drepturile omului.

Întreaga dezvoltare a umanitatii este indisolubil legata de constituirea si evolutia formelor de colectivitatea umana, dintre care familia reprezinta una dintre verigile sociale cele mai vechi si mai specifice în asigurarea continuitatii si afirmarii depline a fiintei umane. Desi relativ independenta în raport cu societatea în interiorul careia se formeaza, familia este determinata în ultima instanta si conditionata, în organizarea si evolutia sa, de modul de organizare a societatii pe care o reflecta.

Studiul familiei s-a impus ca necesitate în epoca moderna, desi preocuparile în acest sens sunt foarte vechi, iar multiplele definitii date pâna acum familiei au încercat sa evidentieze o serie de aspecte atât de ordin structural cât si functional.

Dupa Levi- Strauss, familia este un grup care îsi are originea în casatorie, fiind alcatuit din sot, sotie si copiii nascuti din unirea lor pe care-i unesc drepturi si obligatii morale, juridice, economice, religioase si sociale.1

Vincent defineste familia ca fiind un grup înzestrat cu caracteristici proprii, cu anumite obiceiuri, care respecta anumite traditii, chiar inconstient, care aplica anumite reguli de educatie.2

Berge3 afirma ca familia este un fel de personalitate colectiva a carei armonie generala influenteaza armonia fiecareia dintre parti. Familia este unitate de interactiuni si intercomunicari personale, cuprinzând rolurile sociale de sot si sotie, mama si tata, fiu si fiica, frate si sora.

I.2. Structura si functiile familiei contemporane

Perenitatea oricarei societati este asigurata prin reproducere biologica si sociala, iar aceste functii, de importanta fundamentala pentru viitorul, ei sunt îndeplinite în cadrul familiei. Astfel, casatoria si actul procreerii ofera continuitatea speciei biologice, iar procesul de socializare a descendentilor ofera continuitate structurii sociale si modelului cultural care caracterizeaza societatea respectiva.

Pentru orice societate, familia ca institutie nu este doar o simpla existenta exterioara ei, ci mai ales coexistenta, definita prin caracterul comun al relatiilor dintre membri.

În toate societatile cunoscute, indivizii participa în comun la procese biologice si sociale, dezvolta relatii între ei si manifesta tendinte de adeziune la viata de grup facilitata de familie. În ansamblul lor, raporturile familiale reprezinta un tip specific de solidaritate si integrare sociala care implica indivizii aflati intr-o interactiune reciproca si permanenta. Pentru acest motiv, nu relatiile biologice, desi foarte importante, ci relatiile sociale definesc esenta vietii de familie. Aceasta idee nu si-a facut loc prea usor în gândirea istoricilor, psihologilor si a sociologilor, ci de-a lungul timpului. Conceptiile mai vechi sunt marcate, de pilda, de o serie de prejudecati, care acorda fie factorului biologic, fie celui spiritual, rolul de baza în structura familiei .

Atât pentru Le Play cât si pentru Proudhon , familia este ,,celula de baza a societatii,, de la care emana întreaga ordine sau dezordine sociala. Familia constituie deci temelia pe care se edifica celelalte forme de organizare a vietii sociale si care, la rândul lor influenteaza familia, facând-o sa se transforme si sa evolueze în permanenta.

Ca grup natural caracterizat printr-o mare stabilitate structurala si evolutie istorica, ea reuneste femei si barbati, parinti si copIii, bunici, nepoti si unchi prin legaturi trainice de casatorie, sânge sau rudenie, ca si prin forme specifice de organizare a relatiilor dintre ei.

Reprezentând cea mai importanta si dinamica structura a vietii sociale, familia este determinata de legile generale de dezvoltare a societatii si de întreg procesul istoric care o transforma si o face sa evolueze în forme particulare, dar care nu-i modifica esenta. Apare astfel clar faptul ca nu relatiile biologice determina esenta grupului familial, ci în primul rând relatiile sociale care influenteaza atât caracterul istoric al legaturilor familiale, cât si organizarea specifica a acestora, în raport cu modelul social si cultural al societatii în ansamblul sau.

Se poate considera ca familia reprezinta o componenta de baza a oricarei societati, functionarea acesteia depinzând în buna parte de realizarea unei functionalitati adecvate a grupului familial.

În societatea contemporana unele din functiile familiei au disparut, altele s-au diminuat sau au fost preluate de alte institutii sociale, ca de exemplu functiile pedagogico-educative si morale .

Cea mai importanta functie, evaluata astfel de mai multi autori este socializarea copilului, deoarece familia constituie mediul cel mai propice pentru educatia acestuia, într-o perioada în care este susceptibil de a fi influentat. Caldura si afectiunea oferite de parinti precum si legaturile informale stabilite între parinti si copiii reprezinta stimulente puternice pentru formarea deprinderilor si aptitudinilor copilului, pentru dobândirea capacitatilor sale de integrare sociala adecvata[7].

Socializarea copilului si stabilizarea personalitatii adultului sunt doua functii microsociologice principale, care definesc esenta si importanta familiei conjugale moderne. Specializarea rolurilor masculine si feminine în cadrul familiei are drept scop formarea unei baze de actiune pentru socializarea copilului si pentru dezvoltarea personalitatii tuturor membrilor grupului familial de-a lungul întregului ciclu al vietii .

Consacrând principalele functii ale familiei (biologic-sanitara, pedagogic-educativa, de solidaritate familiala, de asigurare a nivelului de trai al membrilor sai, de integrare a grupului familial în societate) statul român reglementeaza statutul acesteia ca fiind institutie sociala în Codul familiei, printr-o serie de acte normative cu privire la casatorie, drepturile sotilor, relatiile parinti-copiii, raporturile de mostenire, adoptiune, alte relatii personale si matrimoniale ce izvorasc din actul de casatorie.

I.3. Statutul social al familiei în tara noastra

Constituind principalul factor al dezvoltarii fizice si intelectuale a populatiei, familia influenteaza în mod direct si semnificativ, mai ales prin intermediul functiei sale de socializare, nivelul si profunzimea constiintei morale a descendetilor în acord cu normele, valorile si idealurile societatii noastre.

Familia este cea care modeleaza personalitatea copilului, contribuie la formarea unei atitudini pozitive fata de munca, viata si valorile sociale si cultiva responsabilitatea fata de actele proprii în raport cu imperativele participarii la viata sociala. Sarcini de mare raspundere revin în acest sens familiei si celorlalte institutii de ocrotire si supraveghere, chemate sa contribuie la mentinerea climatului vietii de familie, la puritatea morala a relatiilor dintre membrii grupului familial, la asigurarea unor conditii materiale adecvate si a unei ambiante psihosociale care sa favorizeze pe deplin personalitatea copilului, formarea sa în conformitate cu cele mai valoroase si dezirabile modele de conduita sociala.

I.4. Responsabilitati specifice ale educatiei copilului în familie

Întreaga actiune de modelare a personalitatii copilului constituie o opera educativa de anvergura care antreneaza toate directiile cresterii si dezvoltarii sale: fizica, psihica, afectiva, morala si sociala. În aceasta actiune, rolul parintilor are o importanta fundamentala, deoarece nici un copil nu poate fi dirijat si educat decât într-o ambianta definita de afectivitate si dragoste.

Relatia parinti-copiii detine un rol deosebit atât în fixarea celor mai adecvate deprinderi comportamentale, cât si în asigurarea unei conditii psihologice normale. Dar o asemenea relatie presupune norme precise care corespund unor obiective ce stau la baza rolurilor parintilor si asteptarilor copilului, precum:

Dragostea, concretizata în asigurarea protectiei, securitatii si orientarii copilului, în formarea unor aptitudini si atitudini pozitive pornind de la calitatile sale proprii. Dragostea parinteasca presupune încredere si siguranta din partea copilului, afectiune si întelegere din partea parintilor, dar ea nu trebuie exagerata fara riscul de a provoca o serie de dificultati evolutiei psihologice normale. Cel mai adesea, copiii lipsiti de dragostea parinteasca sunt timizi, instabili, interiorizati si complexati, în timp ce capriciul, rasfatul, lipsa de vointa caracterizeaza de cele mai multe relatiile exagerate din punct de vedere afectiv între parinti si copiii;

Asigurarea unor raporturi relationale juste si echilibrate. Parintii trebuie sa ofere modele de conduita corespunzatoare, calitatile si atitudinile lor având o influenta formativa decisiva; dimpotriva, divergenta între act si cuvinte, între atitudine si conduita antreneaza incertitudini si lipsa de discernamânt în aprecierea raului sau a binelui de catre copil. Fiind primele fiinte cu care copiii se identifica si fata de care îsi manifesta afectivitatea, parintii trebuie sa fie atenti atât la ceea ce spun, cât si la ceea ce fac, deoarece eventualele divergente sau neconcordante provoaca dezorientare si deruta cu efecte negative asupra dezvoltarii personalitatii copilului;

Complementaritatea rolurilor parentale. În calitate de ghizi, educatori si modele de urmat, parintii trebuie sa alcatuiasca în raport cu copilul o unitate inseparabila care îsi împarte însa rolurile si sarcinile. Diferite, dar nu divergente, rolurile tatalui si ale mamei trebuie sa se completeze reciproc: mama în calitate de factor afectiv al caminului, iar tatal în calitate de factor instrumental înzestrat cu deplina autoritate. Inversarea rolurilor parentale apare perturbatoare deoarece nu mai corespunde imaginii ideale pe care copilul si-o formeaza în legatura cu comportamentul si actele obisnuite ale mamei sau tatalui, acesta fiind o sursa de dificultati psihologice care se imprima si comportamentului ulterior al copilului. Daca aceste obiective nu sunt îndeplinite sau daca sunt aplicate în mod unilateral de parinti, procesul educativ implica o serie de sinuozitati.

Se releva astfel ca nu simpla existenta a familiei permite un proces adecvat de dezvoltare a personalitatii copilului, ci doar acea familie ale carei functii sunt îndeplinite în mod normal de ambii parinti. O familie normala înseamna pentru copil un mediu afectiv, ocrotitor, având o alcatuire si o structura unitara, omogena.[9]

Dezvoltarea personalitatii copilului nu poate fi realizata decât în cadrul matricei familiale. Atât modelele de educatie, cât si calitatile afective si instrumentale ale mediului familial creeaza premise puternice pentru evolutia armonioasa a copilului, fata de care parintii au o responsabilitate fundamentala . Fiziologia copilului poate fi profund marcata de modul în care parintii raspund trebuintelor sale de hrana, protectie, afectiune si îngrijire, dupa cum dezvoltarea aptitudinilor si atitudinilor sale nu se poate face decât în prezenta ambilor parinti. Daca unul din ei absenteaza din camin sau între parinti exista conflicte, copilul va dezvolta tendinte si norme contradictorii care vor împiedica evolutia sa corespunzatoare .

De asemenea, numeroase studii de psihologie a copilului evidentiaza faptul ca întârzierea achizitiei limbajului poate influenta negativ capacitatea sa de a percepe, a gândi si a întelege, dupa cum interiorizarea de timpuriu a sensului si continutului normelor si valorilor sociale îl determina sa actioneze si sa se comporte ca individ integrat social.

In societatea moderna responsabilitatile familiale ale parintilor sunt definite de norme specifice care reglementeaza conditiile si modul lor particular de îndeplinire în fiecare din cele trei etape de dezvoltare (dependenta absoluta, dependenta relativa si independenta) prin care trece copilul în cursul formarii personalitatii sale. Atât parintii, cât si familia ca întreg au misiunea extrem de importanta de a transmite copiilor norme si reguli morale de conduita si de a asigura internalizarea acestora sub forma de convingeri, atitudini si motivatii. În acest sens, pe lânga comunicarea verbala nemijlocita care favorizeaza dezvoltarea unor atitudini si responsabilitati corespunzatoare asupra notiunilor de " bine" si ,, rau", comportamentul nemijlocit al parintilor, exemplele personale oferite de acestia, exercita o influenta deosebit de importanta asupra conduitei copilului.

Se poate considera, din acest punct de vedere, ca totalitatea manifestarilor comportamentale adecvate ale copilului este în functie de integralitatea functionalitatii familiei, iar conduita morala pozitiva prezentata de copil poarta pecetea influentelor favorabile exercitate de anturajul sau familial.

Exista însa si situatii în care absenta realizarii unor functii ale familiei, în special a celei pedagogic-formative, determina tendinte neconforme cu normele de conduita valorizate pozitiv de societate, copilul manifestând tendinte de marginalizare si devianta care au un impact negativ asupra dezvoltarii armonioase a conduitei[13]. Majoritatea anomaliilor sale psihice, afective sau caracteriale provin din absenta realizarii functiilor familiei si responsabilitatii parintilor, familia reprezentând din acest punct de vedere un fel de ,,personalitate colectiva,, a carei armonie sau dizarmonie are rezonanta în structura personalitatii copilului, în sanatatea si echilibrul sau psihic.

CAPITOLUL II

II. DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII

II.1. Definirea personalitatii

Personalitatea[14] este organizarea dinamica în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gândirea si comportamentul sau caracteristic.

Voi examina pe scurt conceptele- cheie din aceasta definitie:

Organizarea dinamica. Problema centrala a psihologiei este formarea structurilor sau ierarhiilor de idei si deprinderi care ghideaza în mod dinamic activitatea. Integrarea si alte procese organizationale sunt necesare pentru a explica dezvoltarea si structura personalitatii. Termenul "organizarea" pe care îl intâlnim în definitie implica si procesul reciproc de dezorganizare, mai ales la acele personalitati anormale care sunt marcate de o dezintegrare progresiva.

Sisteme. Un sistem este un complex de elemente într-o interactiune reciproca. O deprindere este un sistem, la fel si un sentiment, o trasatura, un concept, un stil de comportare. Aceste sisteme exista în mod latent în organism chiar când nu actioneaza. Sistemele psihofizice latente motiveaza sau directioneaza o activitate si o gândire specifica atunci când intra în actiune. Toate sistemele care compun personalitatea trebuie considerate tendinte determinante. Ele exercita o influenta directoare asupra tuturor actelor adaptative si expresive prin care personalitatea ajunge sa fie cunoscuta.

Psihofizic. Acest termen ne aminteste ca personalitatea nu este exclusiv mentala sau exclusiv nervoasa, ci atrage dupa sine functionarea atât a "spiritului" cât si a "trupului".

Comportament si gândire Orice comportament si orice gândire sunt caracteristice persoanei si sunt unice pentru aceasta. Acesti doi termeni constituie o eticheta pentru a desemna tot ceea ce poate un individ sa faca; ceea ce el face în principal este sa se adapteze mediului, sa reflecteze asupra lui, sa încerce a-l stapânii.

II.2. Formarea si dezvoltarea personalitatii

Personalitatea, dupa cum afirma Allport[15], e prezenta în viata individului uman, dar numai potential din momentul nasterii, în mod concret începând sa dea primele semne ale existentei sale în jurul vârstei de trei ani, contur precis capatând abia la maturitate. Cu toate ca prin intermediul factorului genetic si congenital fiinta umana constituie un ansamblu de virtualitati, ca expresie a unei programari, nou-nascutul nu e o persoana si nu are, cu atât mai mult, o personalitate. Personalitatea consta într-un tot de trasaturi.

În formarea personalitatii, care e o constructie, factorul genetic serveste acesteia ca temelie, si dupa cum se stie orice constructie are o baza solida, o temelie. Dupa nastere, ambianta, îndeosebi cea sociala, capata o pondere din ce în ce mai mare în modelarea personalitatii, implicit a persoanei[16]. Tot dupa nastere, în procesul de personalizare intervine si factorul psihic, acesta avându-si geneza în raportul organismului cu mediul, dar constituindu-se în factor independent . La formarea personalitatii concureaza deci factorul organic, factorul social si factorul psihic, factorul organic actionând ca potentialitate. Factorul social si factorul psihic sunt factori de întretinere,de actualizare sau de reprimare si de modelare.

Principalul mijloc de construire a personalitatii este constituit din învatare motivata, ajungându-se la diferentierea progresiva a comportamentului; prin crearea unui mod de comportament, a unei stereotipii dinamice, a unui sistem prin intermediul caruia actioneaza persoana, se realizeaza o anumita personalitate. În realizarea sa aceasta parcurge doua stadii principale: stadiul personalitatii de baza care se formeaza prin interactiunea primara a copilului cu familia; si stadiul personalitatii individuale care se formeaza prin interactiunea cu grupurile sociale.

În prezent personalitatea a devenit un ideal al pedagogiei, scopul educatiei constând în mare parte în formarea si dezvoltarea personalitatii. Dar formarea personalitatii vizeaza o modelare nu doar pasiva, ci una activa, iar acest proces angajeaza doi factori: factorul modelator si factorul de modelat; factorul modelator implica la rându-i: modelatorul si modelul[18].

În primi ani ai copilului, modelatorul si modelul constau în aceleasi persoane, si anume parintii copilului. Odata cu vârsta scolara modelul se schimba: acesta e acum învatatorul si mai târziu profesorul, iar odata cu pubertatea modelul poate fi luat dintr-un roman, dintr-un film, dintr-o piesa de teatru. Odata cu cresterea, copilul modelat se comporta ca un factor activ, implicându-se din ce în ce mai mult în procesul de modelare. În toate cazurile, în formarea personalitatii, în afara modelatorului propriu-zis, actioneaza întreaga ambianta fizica si sociala, perioada în care nu mai intra în discutie numai formarea, ci si dezvoltarea personalitatii .

Dezvoltarea personalitatii are loc din exterior prin actiunea sustinuta a unui educator, concomitent cu actiunea din interior, prin autodezvoltare, stiut fiind faptul ca procesul de autodezvoltare e continuu.

Perioada de pubertate, urmata de cea a adolescentei, este perioada când copilul, datorita cresterii spiritului de observatie si maturizarii gândirii, nu mai ia ad literam ceea ce i se spune, ci începe sa-si formeze pareri care foarte adesea nu mai concorda cu cele ale parintilor. Încercarile acestora de a-si impune punctul de vedere facând apel la autoritate parinteasca nu fac decât sa zdruncine însasi temelia autoritatii .

Eliberati de sub tutela invatatorului si obligati sa raspunda cerintelor mai multor discipline, fiecare reprezentata de un profesor de specialitate, puberii îsi largesc mult orizontul si încep sa faca aprecieri critice si comparative în ceea ce priveste felul de predare si la comportarea fiecaruia. Memorarea devine din ce în ce mai logica, iar reprezentarile despre lucrurile si fenomenele despre care învata devin si ele din ce în ce mai bine conturate. Paralel cu simtul critic se dezvolta si cel autocritic, dar nu în egala masura deoarece au tendinta sa fie foarte îngaduitori cu ei însisi si foarte severi cu ceilalti. Uneori li se pare fie ca adultii exagereaza, fie socotesc ca acestia nu apreciaza la justa valoare actiunile lor, încercând sa le minimalizeze importanta.

Apar din ce in ce mai des autoaprecierile relative la felul de a se purta si a se îmbraca. Demarcatia dintre baieti si fete devine mai precisa, fiecare având constiinta sexului sau si a anumitor particularitati psihice si fizice care decurg de aici.

Personalitatea puberului începe sa se desavârseasca de la vârsta de 11- 12 ani, dar aceasta poate fi influentata negativ daca educatia o va mutila din punct de vedere afectiv, întrucât germenii egoismului, timiditatii, fricii si neîncrederii gasesc un teren propice. Depinde în cea mai mare masura de adulti sa impiedice aparitia acestor sentimente, sa încerce sa sadeasca delicatetea, sensibilitatea si nu în ultimul rând siguranta în fortele proprii.

Copiii sunt în general receptivi la frumos, motiv pentru care, pentru atingerea acestui scop, unul din mijloacele cele mai bune îl constituie sentimentul estetic care trebuie transmis copilului, sentiment prin intermediul caruia se poate obtine o modelare a personalitatii, în special pe plan afectiv, de acea mai înalta calitate. Ordinea si curatenia, muzica, desenul, pasiunea pentru colectii, literatura, traforajul, excursiile sunt o parte din formele frumosului accesibile copilului, pentru ca adolescentul sa-si dezvolte personalitatea normal si armonios.

II.3. Dialogul familial, factor important în dezvoltarea personalitatii adolescentului

Cercetarea problemelor implicate în dialogul familial vizeaza ameliorarea raporturilor dintre membrii unor familii, evidentierea efectelor negative ale unora dintre masurile si metodele pedagogice folosite de parinti, si recomanda noi atitudini parintesti. Raportarea adolescentului la familie urmareste precizarea atât a locului pe care adolescentul îl ocupa în viata grupului familial, cât si a functiilor normale ale acestui grup prin care acesta devine factor de securitate, de educare a sentimentelor, de initiere în viata sociala si spirituala.

Tulburarile de adaptare de origine familiala care se datoreaza carentelor manifestate în actiune educativa a unor familii, impun gasirea unor raspunsuri adecvate la o serie de întrebari referitoare la exercitarea autoritatii parintesti, la consecintele pe care actele si atitudinile parintilor le pot avea asupra personalitatii în formare a adolescentului. Severitatea excesiva, de exemplu, la care recurg în mod frecvent unii parinti în raporturile lor cu adolescentii, are drept consecinta cresterea unor adolescenti fie apatici, indiferenti, lipsiti de initiativa, fie impulsivi, recalcitranti, revoltati. Acesti parinti care nu reusesc sa rezolve probleme curente ale educatiei adolescentilor lor altfel decât prin aplicarea unor aspre pedepse si masuri de interdictie, se afla de fapt în fata esecului propriei lor autoritati. Ca si parintii prea severi, cei indiferenti nu-si dau îndeajuns de bine seama de faptul ca în raporturile lor cu adolescentii trebuie sa stie sa se apropie de acestia, dar în acelasi timp sa pastreze o oarecare distanta, deoarece numai atunci când se pastreaza anumite limite în apropierea de adolescenti se poate asigura mentinerea prestigiului si autoritatii parintesti.

Parintii indiferenti sunt dezamagiti atunci când vad cum proprii adolescenti se înstraineaza de ei cautând în alta parte satisfactii si împliniri, de aceea este deosebit de important ca parintii sa fie în pas cu dezvoltarea psihica actuala a adolescentilor lor, sa mentina un dialog intelectual si afectiv mereu deschis.

Parintii tematori sau chiar anxiosi, depresivi sau cei egocentrici, nu reusesc sa întretina acest dialog deoarece nu vor sau nu sunt capabili de empatie vis-a-vis de proprii adolescenti, pentru a adopta la nevoie punctul de vedere al acestora, pentru a întelege trairile si preocuparile specifice vârstei si firii lor.

De felul în care se desfasoara dialogul familial depinde, în mare masura, constituirea sentimentului de siguranta al adolescentului atât de important pentru dezvoltarea armonioasa a personalitatii sale, pentru formarea unor raporturi echilibrate ale acestuia cu lumea. În conditiile unui mediu familial excesiv de autoritar sau de indulgent, echilibrul psihic al adolescentului se zdruncina ivindu-se pericolul dezvoltarii unor nevroze. Astfel, ,,supraprotectia autoritara" , prin frecvente interdictii impuse adolescentului, primejduieste dezvoltarea spiritului de independenta si de responsabilitate ale acestuia, transformându-l într-o personalitate anxioasa, dominata de sentimentul fricii si al inferioritatii personale. Adolescentul trebuie sa se simta acceptat în familie, iar a se simti acceptat înseamna a se sti iubit, fapt ce presupune nu numai dovezile de tandrete din partea parintilor, dar mai ales acea tonalitate generala afectuoasa si binevoitoare care trebuie sa impregneze toate raporturile dintre adolescent si anturajul sau familial.

De-a lungul cercetarii pe care am efectuat-o în sprijinul prezentei lucrari, am constatat ca o parte dintre adolescentii care sunt în mod frecvent coplesiti cu daruri de catre parinti nu au convingerea intima ca sunt iubiti de catre acestia. Adolescentul are nevoie de certitudinea ca parintii sunt bucurosi de existenta sa. Faptul de a se simti iubit, de a fi izvor de bucurie pentru parinti si pentru toti ceilalti din grupul familial, constituie un factor securizant de mare importanta. A respinge un adolescent care se prinde afectuos de gâtul parintelui, a-i impune tacere în momentul în care el arde de dorinta de a-si expune propriile framântari sufletesti, a nu-i primi mângâierile si sarutarile, înseamna a-i arata ca te poti foarte bine dispensa de el, înseamna a-i refuza dragostea si a-i arata ca nu-l iubesti.

Alaturi de scoala, familia reprezinta un principal instrument de reglare a legaturilor adolescentului cu mediul, ea urmând sa contribuie la formarea sentimentului solidaritatii sociale, în vederea unei corespunzatoare integrari viitoare în mediul profesional si în întreaga viata sociala în general.

Nu mai putin importante pentru dezvoltarea armonioasa a personalitatii adolescentului sunt si influentele exercitate de tata care, prin intermediul autoritatii pe care o detine, are menirea de a echilibra relatiile din interiorul familiei, de a întretine sentimentul de siguranta în grupul familial, de a conduce adolescentul catre acceptarea regulilor educative, în special în privinta baietilor deoarece tatal reprezinta un model cu privire la felul în care un barbat trebuie sa se comporte în viata. În ochii adolescentului tatal este fiinta care domina lumea exterioara, care ia decizii în problemele cele mai importante ale familiei, din acest motiv adolescentul are, în prezenta acestuia, un sentiment de siguranta, sentiment care-i va inspira adolescentului dorinta de a deveni ,,ca tata". Cum autoritatea tatalui nu exprima o dovada a lipsei de afectiune, adolescentul asteapta si de la tatal sau, nu doar de la mama, tandretea si afectiunea atât de necesare în dezvoltarea armonioasa a personalitatii adolescentului. Din nefericire însa, sunt cazuri în unele familii, în care rolul tatalui este complet denaturat, unde se relateaza cu satisfactie deosebita ca adolescentii lor ,,stiu de frica tatalui" . Tatal nu trebuie sa devina un mijloc de a-l intimida si speria pe adolescent, întrucât tatal care înspaimânta risca sa formeze la fete frica de barbati, iar la baieti refuzul de a-i semana.

Tensiunile, neîntelegerile din mediile familiale influenteaza, în special copiii preadolescenti (10-11, 14-15 ani) care, datorita reactivitatii lor afective crescute, lipsei unei solide experiente de viata si a unui spirit critic insuficient dezvoltat, resimt foarte puternic situatiile conflictuale, traumatizante din mediul familial. Observatiile scolare curente evidentiaza faptul ca multi dintre elevii adolescenti cu dificultati de integrare scolara provin în mare parte din mediile familiale cu deficiente grave de ordin educativ, deficiente determinate de raporturile necorespunzatoare dintre parinti, de lipsa de autoritate morala, de dezacordul dintre principiile afisate de ei si conduita reala manifestata. Acesti parinti prezinta de regula atitudini extreme: fie dezinteres total pentru problemele scolii si educatiei, fie suprasolicitarea capacitatilor copilului, în scopul împlinirii propriilor ambitii si vanitati.

CAPITOLUL III

III. ADOLESCENŢA

III.1. Adaptologia adolescentului

Adolescenta este o perioada de tranzitie între vârsta copilariei si adulta, perioada care se caracterizeaza prin importante modificari fizice, dar mai ales psihice (emotionale), cerebrale si sociale . Fara a fi bine delimitata, se considera ca se sfârseste odata cu încetarea cresterii organismului, adica între 18-20 chiar 24 de ani.

Modificarile fizice începute în timpul pubertatii se continua în aceasta perioada, fiind foarte evidente în ceea ce priveste cresterea staturala si ponderala, precum si în dezvoltarea caracterelor sexuale secundare, fiind mai putin evidente modificarile fiziologice si ale maturizarii neuro-gonadale, însotite de capacitatea de procreare.

Cresterea cunoaste unele particularitati legate de sex, realizându-se în final aspectul masculin sau feminin al tipului constitutional. Este perioada în care capacitatea imunologica si de adaptare la stres atinge maturitatea caracteristica adultului. Adaptarile la solicitarile impuse de efortul fizic, în special la baieti, sunt foarte eficiente si adecvate. Capacitatea cognitiva progreseaza, culminând cu capacitatea pentru gândirea abstracta, care se extinde si asupra altor persoane; se produce maturizarea dezvoltarii morale, spirituale si emotionale si apar noi aspecte interpersonale în relatiile cu parintii si cu alte persoane.

III.2. Adolescenta

Parintilor le este uneori greu sa creada în capacitatea tinerilor lor de a actiona în mod independent. În realitate, adolescentii sunt foarte rar expansivi în prezenta lor si comunica foarte dificil cu ei. Aceasta dificultate de a comunica provine din faptul ca în toata aceasta perioada tinerii acumuleaza noi capacitati mintale si îsi doresc sa se desprinda de caminul oferit de parinti, sa se afirme si sa devina autonomi .

În pofida aerului independent, adolescentul are nevoie de dragoste, întelegere si respect. Toate aceste necesitati sunt, însa, ascunse si de aceea este necesara o deosebita atentie la maniera în care se comunica cu adolescentul. Pentru ca adolescentul sa-si dezvolte respectul de sine, ambii parinti trebuie sa-l accepte asa cum este, cu fortele si limitele personale. Acest lucru nu împiedica pe parintii sa aiba asteptari, numai ca asteptarile trebuie sa se tina cont de personalitatea care se dezvolta în fiecare zi sub ochii lor. Tânarul încearca continuu sa se defineasca, o face uneori într-un mod neasteptat, dar întotdeauna plin de energie si exuberanta. Adolescentii simt nevoia de a pastra o distanta fizica între ei si parinti lor, deoarece pubertatea imprima si caracterul sexual raporturilor dintre oameni si deschide calea fantasmelor oedipiene. Din acest moment, micile dragalasenii de familie pot aparea oricând sunt împreuna, dar niciodata de fata cu prietenii, de aceea parintii trebuie sa gaseasca noi mijloace de a-si exprima afectiunea pentru copilul lor, desi le este greu sa depaseasca acest moment si sa renunte la anumite forme de intimitate cu copiii[26].

Pentru un adolescent este foarte important sa cunoasca trecutul familiei sale, indiferent în ce fel de familie traieste, traditionala, monoparentala sau recompusa. Este regretabil ca, uneori, adolescentii sunt rupti de trecutul lor doar pentru ca parintii se simt vinovati de unele alegeri personale sau pentru ca nu reusesc sa gaseasca explicatii ale acestor alegeri. Adolescentul trebuie sa-si înteleaga trecutul, înainte de a-si construi viitorul. Pentru a crea legaturi între membri unei familii, acestia trebuie sa desfasoare împreuna cât mai multe lucruri.

III.3. Relatia parinti- adolescenti

Adolescenta reprezinta o cotitura în dezvoltarea unui individ, domeniul intereselor sale de pâna atunci amplificându-se si deplasându-se spre alte zone de interes. Pâna la aceasta vârsta adolescentul nu dovedea preocupari pentru rolul pe care-l putea juca în societate, la adolescent remarcându-se aparitia constiintei sociale, moment în care el devine constient ca este membru al unei colectivitati. Din acest moment se straduieste sa câstige stima colegilor, profesorilor, a parintilor si fratilor mai mari si devine extrem de sensibil la influenta lor.

Adolescentul se defineste prin comparatie cu ceilalti membri ai societatii pe care o frecventeaza; capata sentimentul responsabilitatii, al datoriei si de obicei, include învatatura între sensurile vietii. Este momentul în care adolescentul îsi alege un idol, devine constient de personalitatea altuia dar si de propria personalitate; apar hobby-urile precum filatelia, muzica, electronica, cinematograf, sport, Internet, valoarea morala si estetica a acestor preocupari începând sa depaseasca interesul pur intelectual .

Adolescenta este perioada în care apare preocuparea pentru tinerii de sex opus, având ca suprem tel dorinta de a placea. În acest scop se modifica interesul pentru îmbracaminte, coafura si, în general, pentru felul în care arata. Ei trebuie sa se adapteze noii imagini a siluetei lor si, de obicei, nu sunt satisfacuti de felul cum arata.

Unii adolescenti devin brusc hiperindependenti si din acest motiv intra în conflict cu scoala si parintii. Alterneaza perioade în care se cred omnipotenti, cu perioade în care se îndoiesc de calitatile si posibilitatile lor, mai ales, când compararea cu performantele grupului îi plaseaza în inferioritate. Adolescentii sunt intransigenti, emit judecati aspre despre parinti si profesori, idolatrizeaza vedete ale vietii sportive si muzicale, carora ar dori sa le reediteze succesul. Afirmarea cu orice pret în fata grupului constituie o preocupare de seama a adolescentului. Caracteristica acestei perioade de dezvoltare este scaderea comunicarii cu membrii familiei si crearea de relatii în medii extrafamiliale, când adolescentul se desparte psihologic de familie si îsi stabileste propria identitate, preferând compania colegilor si prietenilor în locul familiei. Initial, cel mai bun prieten fata de care îsi testeaza ideile si competentele este de acelasi sex, fata de acesta îsi manifesta atasamentul îmbracându-se la fel, imitându-i gesturile, preluând din preocuparile lui.

In acest timp parintii se obisnuiesc greu cu noul tip de relatii ale adolescentilor, au senzatia de frustrare si se simt marginalizati de catre proprii adolescenti.

CAPITOLUL IV

IV. PERCEPŢIA

IV.1. Locul perceptiei în cadrul mecanismelor cognitive

Perceptia ocupa locul central în cadrul mecanismelor psihice informational-operationale de prelucrare primara a informatiilor, si aceasta deoarece senzatiile în stare pura nu exista decât în primele zile ale existentei sau în cazurile patologice, iar reprezentarile, care urmeaza în ordine ontogenetica dupa ele, nu sunt, în extremis, decât tot perceptii trecute, reactualizate si refolosite în functie de necesitatiile prezentului.

La fel de importante sunt perceptiile si pentru mecanismele psihice informational- operationale de prelucrare secundara a informatiilor. Gândirea, memoria, imaginatia sunt greu de conceput în afara perceptiei. Trecând dincolo de sfera mecanismelor psihice si intrând în cea a activitatii psihice, este aproape imposibil sa se desfasoare o activitate psihica, oricât de simpla sau oricât de complexa ar fi aceasta, fara suportul perceptiv. Perceptia permite a lua cunostinta de mediu si a interactiona cu acesta sau a actiona asupra lui. Mai mult, se afirma ca perceptia este punctul de plecare al oricarei activitati umane, inclusiv al construtiei unei civilizatii.

Astazi studiul perceptiei a depasit cu mult granitele psihologiei generale, patrunzând în psihologia sociala, nu doar pentru simplu fapt ca exista si o perceptie sociala, ci mai ales pentru ca percetia joaca un rol cu totul deosebit în planul interactional si integrativ-grupal. Psihologia muncii si îndeosebi psihologia inginereasca ar fi pur si simplu "pierdute" fara impilcarea perceptiei în sarcinile si activitatile de munca. De fapt, cele patru faze ale perceptiei, si anume detectarea, discriminarea, identificarea, interpretarea, au fost descoperite si amplu cercetate mai întai în psihologia inginereasca, ele fiind legate de sarcinile de supraveghere ale panourilor si tablourilor din industria automatizata.

Cu toate ca perceptia este extrem de importanta pentru întreaga cunoastere umana si pentru varietatea comportamentelor umane, destinul ei în psihologie a fost destul de sinuos. Cercetata mai întâi, nu ca o problema de sine statatoare, distincta, ci în cadrul alteia mai largi si anume a problematicii învatarii, abordata multa vreme la nivel intrauman, ipostaziata de unele curente si orientari psihologice, minimalizata sau chiar negata de altele, perceptia si-a câstigat cu greu un statut propriu în psihologie.

V. METODOLOGIA CERCETĂRII

V.1. Obiectiv general

Lucrarea de fata îsi propune sa evidentieze faptul ca o relatie pozitiva parinte- adolescent conduce la dezvoltarea armonioasa a personalitatii adolescentului .

V.2. Obiective specifice

- Evidentierea caracteristicilor de personalitate la adolescentii investigati

- Evidentierea aspectelor unei relatii afective pozitiva cu parintii, care ajuta la dezvoltarea încrederii în propria persoana la adolescenti.

- Evidentierea aspectelor de perceptie a relatiei dintre, parinti-adolescenti în functie de genul biologic al parintelui.

V.3. Ipoteze

H_s1- Se prezuma ca o relatie pozitiva parinte-adolescent se coreleaza direct cu indicatorii de personalitate ai adolescentului.

H_s2-Se prezuma ca existenta unei relatii afective pozitiva cu parintii conduce la dezvoltarea încrederii în propria persoana la adolescenti.

H_s3- Se prezuma ca exista diferente în ce priveste perceptia relatiei parinti-adolescenti în functie de genul biologic al parintelui.

V.4. Participanti la studiu

Lotul de subiecti a fost alcatuit din N = 60, 30 subiecti de gen feminin si 30 subiecti de gen masculin ( Tabel 1.Figura 1). Categoriile de vârsta se încadreaza între, 35/65 de ani. (Tabel 2, Figura 2).

În ceea ce priveste nivelul de studii avem 2 participanti cu studii gimnaziale, 3 participanti absolventi ai scolii profesionale, 27 absolventi de liceu cu diploma de bacalaureat si 28 subiecti cu studii superioare. (Tabel 3, Figura 3).

Tabel 1-Frecventa de aparitie in functie de genul biologic

Figura1 - Diagrama de structura in functie de genul biologic

În sprijinul cercetarii efectuate, am chestionat un lot de subiecti N = 60, dintre care 15 subiecti au vârste cuprinse între 35/45, 18 subiecti se incadreaza în grupa de vârsta 45/55, cea de-a treia grupa alcatuita din 27 subiecti încadrându-se în categoria de vârsta 55/65 de ani.(Tabel 2, Figura 2).

Tabel 2-Frecventa de aparitie în functie de vârsta

Figura 2 - Diagrama de bare în functie de vârsta

Tabel 3 -Frecventa de aparitie în functie de nivelul de studii

Figura 3 - Diagrama de structura în functie de nivelul de studii

V.5. Instrumente de cercetare

În cadrul cercetarii efectuate am construit un chestionar având ca tema Perceptia relatiei parinti-adolescenti, chestionar continând 2 dimensiuni (prima dimensiune cuprinde itemii de la 1 la 15 si se numeste Relatia afectiva cu adolescentii iar a doua dimensiune cuprinde itemii de la 16 la 30 si se numeste Relatiile interpersonale si rolurile asumate în cadrul familiei). Modalitatea de a raspunde a subiectilor investigati este sub forma de scara Likert în cinci puncte si anume:

1.niciodata 2.rareori 3.uneori 4.deseori 5. întotdeauna

Validarea chestionarului s-a facut prin:

Metoda expertilor - chestionarul a fost realizat la început din 35 de itemi, iar în urma verificarii lui de catre experti, si anume:

Lector universitar doctorand Rus Mihaela, Lector universitar doctor Fratiman Livica,

si Asistent universitar Bentu Doinita, au fost eliminati 5 itemi deoarece s-a constatat ca nu au corespuns nici uneia dintre dimensiunile respective, ramanând astfel 30 de itemi.

Au fost eliminati urmatorii itemi:

La dimensiunea " Relatia afectiva cu adolescentii"a fost eliminati itemii:

Adolescentul meu îmi reproseaza ca nu reusesc sa-l înteleg.

Conduita fata de adolescentul meu este adecvata.

Îl las pe adolescentul meu sa-si execute pedeapsa pâna la sfârsit.

La dimensiunea Relatiile interpersonale si rolurile asumate în cadrul familiei" au fost eliminati itemii:

Certurile dintre sot-sotie au loc în fata adolescentului nostru.

În educatia adolescentului meu se implica ambii parinti.

Testul de fidelitate - metoda test-retest

Pentru a evalua gradul în care scorurile obtinute la chestionar sunt stabile de la o administrare la alta, am folosit metoda test - retest. Astfel am aplicat chestionarul pe un esantion de 60 de subiecti, adica 30 de familii cu vârste cuprinse între 35-65 ani.

Dupa un interval de doua saptamâni am administrat testul acelorasi subiecti. Între cele doua teste exista un coeficient de concordanta semnificativ:

R_f = 0,757, ceea ce reprezinta ca scorul este mai mare decât 0,70 si ca testul este sensibil la caracteristicile masurate.

Al doilea instrument de cercetare folosit este chestionarul HSPQ (high school personality questionnaire) -pentru investigarea trasaturilor de personalitate la adolescenti. Acest chestionar este compus din 142 de itemi, modalitatile de a raspunde sunt în numar de trei, iar respondentul trebuie sa aleaga o singura varianta de raspuns.

Dimensiunile sunt reprezentate de:

Scala a -schizotimie-ciclotimie apare o crestere a sociabilitatii si o reducere a însingurarii.

Scala b- inteligenta, eficienta intelectuala, o crestere stadiala de la 11 la 15 ani.

Scala c-forta eului, cresterea nu este semnificativa pentru nici unul dintre sexe.

Scala d-flegmatic-excitabil de la 11 la 17 ani, la ambele sexe se noteaza cresterea identitatii si suficientei personale, o scadere a excitabilitatii si nesigurantei.

Scala e- submisiv-dominant la ambele sexe de-a lungul perioadei creste dominanta dar cu un model diferit: daca la fete are loc mai întâi o crestere între 11 si 17 ani, la baieti continua cresterea tendintei de dominare de la 18 la 23 de ani în timp ce la fete se produce o stagnare, chiar o usoara tendinta la unele fete spre submisivitate: pentru toata perioada de vârsta scorurile sunt mai scazute în general ca ale baietilor.

Scala f- taciturn-expansiv, expansivitatea creste de la 11 la 17 ani, apoi apare o tendinta spre aplatizare între 17 si 19 ani apoi apare o perioada de declin.

Scala g- încrederea în propria persoana - nu apare nici o tendinta semnificativa.

Scala h- parmia- therectia usor declin al timiditatii de-a lungul vârstei.

Scala i-premsia-harria; în adolescenta timpurie baietii prezinta o crestere clara pe masura ce devin mai realisti, cu încredere în sine, mai hotarâti; cresterea la fete este mai semnificativa între15-18 ani .

scala j- coasthenia de la 11 la 17 ani usor declin în coasthenia zeppia

Scala o-încredere-subtilitate o tendinta de crestere a scorurilor în perioada 11-17 ani relativ putin.

Scala q2 -dependenta independenta la fete apare un declin semnificativ.

Scala q3-controlat- necontrolat o tendinta de crestere mai semnificativa de la 15 la 23 ani o tendinta generala de descrestere; la fete de culpabilizarea înregistreaza scoruri mai mari; baietii devin de-a lungul adolescentei în mod semnificativ mai putin nelinistiti fetele sunt mai conservatoare si fara a prezenta cu adevarat radicalism, exista tendinta de crestere a scorurilor.

Scala q4- relaxare tensiune în adolescenta timpurie o crestere la ambele sexe.

V.6. Procedura de lucru

Cercetarea a fost efectuata în Municipiul Medgidia pe parcursul a doua saptamâni în intervalul 14-28 ianuarie, si au fost investigate 30 familii având în componenta un copil cu vârsta cuprinsa între 14- 18 ani, adolescentii investigati fiind în numar de 30.

Datele obtinute în urma aplicarii chestionarelor au fost introduse în programul de statistica psihologica SPSS versiunea 14.0, obtinându-se tabele de frecvente a raspunsurilor , tabele ale indicatorilor statistici, diagrame de structura si histograme.

Chestionarele au fost aplicate prin autoadministrare, pentru evitarea nonraspunsurilor.

Ultima faza a lucrarii a cuprins extragerea concluziilor finale cu privire la ipotezele formulate pentru atingerea obiectivelor initiale.

VI. ANALIZA sI INTERPRETAREA DATELOR

Analiza primara a datelor

A. Dimensiunea "Relatia afectiva cu adolescentii"

La dimensiunea 1: "Relatia afectiva cu adolescentii" observam ca avem o distributie unimodala, modul având valoarea 68. Media este de 62,6 ceea ce înseamna ca raspunsurile subiectilor se încadreaza în cvartila 2, adica parintii percep ca au o relatie afectiva buna cu adolescentii lor.(tabel 1, figura 1).

Tabel 1. Dimensiunea 1 "Relatia afectiva cu adolescentii"

Relatia afectiva cu adolescentii

Figura 1. Histograma pentru dimensiunea 1

Observam ca avem o curba asimetrica negativ (Coeficientul de asimetrie

-1,46) si leptokurtica (Coeficientul de boltire 2,23), ceea ce inseamna ca subiectii au optat pentru scoruri mari, evidentiind o perceptie buna asupra relatiei cu adolescentii.

Scorurile obtinute de subiecti în ce priveste dimensiunea "Relatia afectiva cu adolescentii" releva faptul ca parintii percep relatia afectiva cu adolescentii lor ca fiind buna, deci se poate afirma ca exista o implicare activa a parintilor în educatia si problemele inerente ale adolescentei, implicarea în problemele acestora fiind importanta pentru ei.

Parintii sunt interesati sa îsi ajute adolescentii în rezolvarea problemelor, tin cont de necesitatile si parerile acestora când se iau decizii în cadrul familiei, ceea ce conduce la o relatie afectiva buna parinte- adolescent, parintii fiind suport afectiv pentru adolescentii lor. Parintii percep relatia cu adolescentii lor ca fiind buna.

B. Dimensiunea "Relatiile interpersonale si rolurile asumate în cadrul familiei"

La dimensiunea 2:"Relatiile interpersonale si rolurile asumate în cadrul familiei " observam ca avem o distributie unimodala, modul având valoarea 70. Media este de 58,76 ceea ce înseamna ca raspunsurile subiectilor se încadreaza între cvartila 1- 2, adica parintii au o perceptie asupra relatiilor interpersonale si rolurilor asumate în cadrul familiei de intensitate buna. (tabel 2, figura 2).

Tabel 2. Dimensiunea 2 "Relatiile interpersonale si rolurile asumate în cadrul familiei "

Relatiile interpersonale si rolurile asumate în cadrul familiei

Figura 2. Histograma pentru dimensiunea 2

Observam ca avem o curba asimetrica negativ (Coeficientul de asimetrie -,867) si platikurtica (Coeficientul de boltire -,562), ceea ce inseamna ca subiectii au optat pentru scoruri medii, evidentiind o perceptie medie asupra relatiilor interpersonale si rolurilor asumate în cadrul familei.

Scorurile obtinute de subiecti în ce priveste dimensiunea "Relatiile interpersonale si rolurile asumate în cadrul familiei" releva faptul ca în familie exista o perceptie medie asupra rolurilor asumate în cadrul acesteia.

Adolescenti nu îsi mai petrec timpul liber cu parintii lor ci în compania prietenilor cu care deseori se identifica si carora le adopta polii de interes, explicatia fiind aceea ca adolescenta este perioada în care copiii vor sa devina independenti de parintii lor, sa ia propriile decizii, moment în care rolurile în cadrul familiei nu mai sunt clar stabilite.

Analiza chestionarului "Perceptia relatiei parinti- adolescenti"

In ce priveste "Perceptia relatiei parinti-adolescenti" observam ca avem o distributie unimodala, modul având valoarea 133. Media este de 121 ceea ce înseamna ca raspunsurile subiectilor se încadreaza în cvartila 2, adica parintii au o perceptie asupra relatiilor cu copiii lor adolescenti buna. (tabel 3 , figura 3).

Tabel 3. Analiza chestionarului "Perceptia relatiei parinti- adolescenti"

Perceptia relatiei parinti- adolescenti

Figura 3. Histograma chestionarului "Perceptia relatiei parinti- adolescenti"

Observam ca avem o curba asimetrica negativ (Coeficientul de asimetrie -1,115) si leptokurtica (Coeficientul de boltire 290), ceea ce înseamna ca subiectii au optat pentru scoruri mari, evidentiind o perceptie buna asupra relatiilor cu adolescentii lor. Datele obtinute ne indica existenta unei perceptii a relatiei parinti-adolescenti buna, ceea ce conduce la o relatie afectiva buna parinte-adolescent, parintii fiind suport afectiv pentru acestia.

Existenta unei perceptii bune, a parintilor asupra relatiei cu adolescentii lor, ne indica existensa unei relatii afective de un nivel bun, parintii prin datele obtinute ne evidentiaza faptul ca se implica activ în rezolvarea problemelor adolescentilor .

ANALIZA CHESTIONARULUI HSPQ

(HIGH SCHOOL PERSONALITY QUESTIONNAIRE)

Lotul de subiecti chestionati în ce priveste chestionarul HSPQ, a fost alcatuit din N = 30 adolescenti, 12 subiecti de gen feminin si 18 subiecti de gen masculin

( Tabel 1.Figura 1). Categoriile de vârsta se încadreaza între 14-18 ani. (Tabel 2, Figura 2).

Tabel 1-Frecventa de aparitie în functie de genul biologic

Figura1 - Diagrama de structura în functie de genul biologic

Lotul chestionat este alcatuit din 12 subiecti de sex feminin si 18 subiecti de sex masculin. ( Tabel 1.Figura 1). Categoriile de vârsta se încadreaza între, 14-18 ani.(Tabel 2, Figura 2).

Tabel 2- Frecventa de aparitie în functie de vârsta

Figura 2 - Diagrama de bare în functie de vârsta

Categoriile de vârsta se încadreaza între 14-18 ani, aceasta fiind considerata în lucrarea de fata vârsta adolescentei, având în vedere ca perioada adolescentei dureaza pâna la vârsta 22-24 ani. (Tabel 2, Figura 2).

Esantionul de adolescenti chestionati este alcatuit din: 3 subiecti cu vârsta de 14 ani, 5 subiecti având 15 ani, 10 subiecti având 15ani, 9 subiecti având 16 ani si 3 subiecti având 18 ani, esantionul chestionat având numarul de 30 de adolescenti.

Verificarea ipotezelor

Pentru verificarea ipotezelor 1 si 2 am realizat corelatia între "SCALELE CHESTIONARULUI HSPQ" (scala B aceasta reprezentând eficenta intelectuala, scala G reprezentând încrederea în propria persoana si scala E reprezentând submisivitatea ) si dimensiunea "RELAŢIA AFECTIVĂ CU ADOLESCENŢII " a chestionarului "PERCEPŢIA RELAŢIEI PĂRINŢI-ADOLESCENŢI".

Observam corelatii semnificative între "Scala B aceasta reprezentând eficienta intelectuala , Scala G reprezentând încrederea în propria persoana, Scala E reprezentând submisivitatea si Dimensiunea "Relatia afectiva cu adolescentii" din chestionarul PERCEPŢIA RELAŢIEI PĂRINŢI-ADOLESCENŢI fiind o corelatie semnificativa la un prag de 0,05.

De asemenea, se observa ca exista corelatii pozitive "384, 368, 389 " între scorurile obtinute de subiecti în ce priveste dimensiunea "Relatia afectiva cu adolescentii" comparativ cu cele obtinute în ce priveste scalele B aceasta fiind reprezentata de eficienta intelectuala, G fiind reprezentata de încrederea în propria persoana iar scala E fiind reprezentata de submisivitate ale chestionarului HSPQ.

Ceea ce evidentiaza ca relatia afectiva pozitiva a parintilor cu copiii lor adolescenti, conduce la eficienta intelectuala, încrederea în propria persoana si dezvoltarea submisivitatii. Ceea ce duce la concluzionarea ca indicatorii de personalitate se coreleaza direct cu relatia pozitiva parinte-adolescent, dar si faptul ca relatia afectiva pozitiva a parintilor cu adolescentii conduce la dezvoltarea încrederii în propria persoana, validându-se ipotezele 1 si 2.

Pentru validarea ipotezei 3 am realizat testul Levene. Testul Levene s-a realizat între chestionarul perceptia relatiei parinti- adolescenti si genul biologic al parintilor adolescentilor.

Testul Levene- Perceptia relatiei parinti-adolescenti / gen biologic

Media (M=59, SD=8,214) pentru valorile testului în ce priveste predispozitia parintilor de gen masculin asupra relatiei afective cu adolescentii , este mai mica (t=4,579, D=58, two tailed p=0,000 ) fata de parintii de gen feminin (M= 66,30, SD=2,842).

Valoarea semnificatiei pentru Testul Levene este p=0,000 , deci mai mica de 0,05, ceea ce înseamna ca exista diferente în ceea ce priveste perceptia relatiei parintelui de gen feminin, evidentiind o mai buna perceptie a relatiei cu adolescentii lor, comparativ cu parintele de gen masculin, ceea ce duce la confirmarea ipotezei 3, potrivit careia exista diferente semnificative în ce priveste perceptia relatiei parinti-adolescenti în functie de genul biologic al parintelui, în sensul ca mamele au o mai mai buna perceptie a relatiei lor cu copilul adolescent, comparativ cu parintele de gen masculin.

Concluzii

Pentru verificarea ipotezelor cercetarii, au fost utilizate doua instrumente de lucru chestionarul pentru investigarea Perceptiei relatiei parinti-adolescenti si al doilea instrument folosit este chestionarul pentru investigarea personalitatii HSPQ (high school personality questionnaire).

Dupa analiza chestionarului Perceptia relatiei parinti-adolescenti, a fost efectuata corelatia scorurilor cu datele obtinute prin aplicarea chestionarului pentru investigarea personalitatii HSPQ.

Analiza tabelului de corelatie evidentiaza o corelatie pozitiva între dimensiunea "Relatia afectiva cu adolescentii" si: scala B aceasta reprezentând eficienta intelectuala, Scala G reprezentând încrederea în propria persoana, Scala E reprezentând submisivitatea, acestea fiind scalele chestionarului HSPQ, pentru investigarea personalitatii la adolescenti.

Existenta acestor corelatii pozitive, demonstreaza ca strânsa legatura între relatia afectiva pozitiva a parintilor cu copiii lor adolescenti, conduce la eficienta intelectuala, încrederea în propria persoana si dezvoltarea submisivitatii.

Dezvoltarea personalitatii adolescentului nu poate fi realizata decât în cadrul matricei familiale. Atât modelele de educatie, cât si calitatile afective si instrumentale ale mediului familial creeaza premise puternice pentru evolutia armonioasa a adolescentului, fata de care parintii au o responsabilitate fundamentala.

Testul Levene evidentiaza existenta unor diferente semnificative în perceptia relatiei parinti-adolescenti în functie de genul biologic al parintelui.

Prin analizarea tabelelor reiese ca exista diferente semnificative între parinti, în sensul ca subiectii de gen feminin evidentiaza o mai buna perceptie a relatiei cu copiii lor adolescenti, comparativ cu parintii de gen masculin.

În cercetarea de fata, validarea ipotezelor demonstreaza faptul ca adolescentii apropiati pe plan afectiv de parinti, dezvolta o personalitate normala, parintii reprezentând suport afectiv pentru adolescentii lor.

De asemenea, de-a lungul cercetarii efectuate, am observat ca în familiile în care parintii sunt interesati si se implica activ în rezolvarea problemelor adolescentilor, si tin cont de necesitatile si parerile acestora când iau decizii în cadrul familiei, aceastea conduc la o relatie afectiva buna parinti-adolescenti si armonie în familie.

VI. Bibliografie

1. Allport, G.: Structura si dezvoltarea personalitatii , Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica ,1991.

2. Badiu, Gheorghe, Papari, A. : Adaptologie la stress uman, Editura Fundatiei Andrei saguna, 1999, Constanta.

3. Bandiu, Dan, Radulescu, M., Sorin, Voicu, Marin: Adolescentii si familia, Editura stintifica si Enciclopedica, 2000, Bucuresti.

4. Ciocan, I., Negret, I.,: Formarea personalitatii umane, Editura Militara, Bucuresti , 2000.

5. Ciofu, Carmen: Interactiunea parinti- copii, Bucuresti , Editura Amaltea, reeditata 2000.

6. Germain, Duclos, Laporte, Danielle, Ross, Jaques: Încrederea în sine a adolescentului, Editura House of Guides, 2006.

7. Linton, R.,: Fundamentul cultural al personalitatii, Editura stiintifica, Bucuresti, 2004

8. Ilut, Petrut: Sociopsihologia si antropologia familiei, Bucuresti, Editura Polirom, 2005.

9. Minulescu, Mihaela: Relatia psihologica cu copilul tau, Bucuresti, Editura Psyche, 2006.

10. Dr.-Moran de Jouffrey Puline: Psiohologia copilului, Bucuresti, Editura Teora, 2005.

11. Neamtu, George Coordonator: Tratat de asistenta sociala, Bucuresti, Editura Politom, 2003.

12. Neculau, A., coordonator: Psihopedagogie, Editura Spiru Haret, Iasi, 2000.

13. Pavelcu, Vasile: Cunoasterea de sine si sunoasterea personalitatii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2001.

14. Salade, Dumitru: Educatie si personalitate, Cluj- Napoca, Casa Cartii de stiinta, 2001.

15. Stanciulescu, Elisabeta: Sociologia educatiei, familie si educatie, Bucuresti, Editura Polirom, 2002.

16. Tiger, Paul D.: Descoperirea propriei personalitati ,Bucuresti, Editura Teora, 2002.

17. Rudica, Tiberiu: Dialogul familial, Editura Pedagogica si didactica, Bucuresti 2000.

18.Verza, U., schiopu: Psihologia vârstelor, Editura EDP, Bucuresti, reeditata 2003.

19. Zlate, Mielu: Eul si personalitatea, Editura Trei, Bucuresti, 2004 (editia a treia).

VII. ANEXĂ

PERCEPŢIA RELAŢIEI PĂRINŢI -ADOLESCENŢI

Va rugam cititi cu atentie fiecare propozitie si indicati prin încercuire care din cele 5 raspunsuri vi se potrivesc personal. Raspunsurile dumneavoastra sunt confidentiale.

I.1 Copilul meu adolescent se simte în siguranta când este cu mine .