Limbaj
si comunicare - copil
6.7.1. Cadrul teoretic general privind dezvoltarea limbajului*
Cercetarile privind achizitia limbajului in prima jumatate a sec. XX au fost
mai mult descriptive, cu scopul de a stabili norme de dezvoltare. (Gra'iela
Sion, 2006)
Primele studii evidentiaza reperele care caracterizeaza cresterea si dezvoltarea
copiilor in general, indiferent de limba pe care o vorbesc si indiferent de
cultura din care provin: ganguritul din prima jumatate de an, rostirea primelor
cuvinte intre 8 si 18 luni, combinatii de cuvinte la inceputul celui de-al
treilea, an de viata si constructii gramaticale in jurul varstei de 4-5 ani.
Regularitatea acestor achizitii indiferent de limba materna a copiilor conduc
la ideea unui proces de maturizare similar cu rostogolitul, mersul sprijinit si
mersuJ in picioare. Faptul ca o asemenea stadialitate este prezenta la toate
culturile demonstreaza ca acele componente innascute ale limbajului sunt foarte
specifice. Elementele innascute ale limbajului sunt atat de specifice incat
copiii parcurg traseul normal al achizitiei limb 151f56b ajului, chiar si in conditiile
in care mediul in care traiesc nu le ofera modele de vorbire (Atkinson, Rita
L., Atikinson, R.C., Smith, Bem, 2002, p. 418). Contextul lingvistic de
stimulare in care copii cresc ii determina sa acumuleze un limbaj, desi in
acelasi timp limbajul pare ca poate fi invatat sau insusit fara expunerea
acestora la un limbaj vorbit, gandindu-ne aici la copiii surzi din nastere sau
la cei serios neglijati care nu achizitioneaza un limbaj verbal (McNeill,
1970).
Aceasta contradictie*aparenta repre-zinta baza dezbaterii dintre innascut si
dobandit. La sfarsitul anilor '50, doi cercetatori importanti au polemizat in
acest sens. Aceasta polemica este depasita datorita faptului ca in acest moment
ideea ca omul se naste cu anumite dispozitii pentru a intelege si a vorbi o
limba naturala, de asemenea faptul ca mediul lingvistic si extralingvistic
joaca un rol esential in explicarea achizitiei limbajului nu mai sunt doua
pozitii disjuncte, ci doua teorii care completeaza tabloul achi-zitiei
limbajului.
6.7.3. Debutul competentelor de comunicare la copil*
Cercetarile pun in evidenta o competenta de comunicare timpurie a copiilor care
pare a fi pregatita biologic. Comunicarea ca schimb de informatii de maniera
verbala sau nonverbala face ca expresia verbala sa fie doar una din
componentele comunicarii. Primele incercari de comunicare ale copilului sunt de
natura nonverbala si se produc in secvente interactive intre copil si un adult
(Tourrette si Guideti, 2002, p. 64). Componentele interactive sunt social
orientate si reciproc adresate. De foarte timpuriu, copiii pot initia
interactiunea cu adultul prin contact ochi in ochi si la fel o pot incheia prin
evitarea privirii. inca de la 4 luni, copiii urmaresc traseul privirii mamei si
foarte repede transforma comportamentul de observare in comportament preverbal
de comunicare. Mama si copilul sunt uniti de foarte devreme intr-un
comportament comun sau impartasit de comunicare, demonstrat de desele
comentarii verbale ale mamei privind ceea ce copilul observa (Bruner, 1977).
Comportamentul preverbal*este esafodajul pe care se cladeste comportamentul
lingvistic. Comunicarea preverbala se bazeaza printre altele pe receptivitatea
copiilor la sunetele vocii umane. Cercetarile au pus in evidenta faptul ca
sugarii sunt capabili de a diferentia intre sunetele limbii vorbite mult mai
bine decat adultii. Exista ipoteza conform careia aceasta abilitate este cea
care ajuta la spargerea codului lingvistic al limbii vorbite in preajma lor
(Berk, Laura, E., 1989, p. 374). Cu timpul, in jurul varstei de .10/11 luni,
aceasta abilitate se diminueaza pe masura ce copilul este axat pe producerea
limbajului. Dar producerea limbajului nu arata o imagine completa a ceea ce
poate copilul in zona comunicarii si a limbajului. Majoritatea studiilor
privind limbajul se axeaza pe ceea ce produce copilul de la sunete pana la
cuvinte. Este insa necesara o distinctie intre ceea ce copiii inteleg din
limbaj (comprehensiune) si ceea ce copii produc (limbajul pe care ei il
folosesc). Cercetarile au demonstrat (Goldin-Meadow, Seligman, 1976) diferenta
intre masa vocabularului folosit de copii si cel inteles de acestia, respectiv,
copiii inteleg semnificatia unui cuvant mult inainte de a fi capabili sa-1 si
pronunte sau utilizeze. Deoarece producerea cuvintelor este mult mai dificila
si mai complexa, esecul* in a produce cuvinte nu demonstreaza lipsa intelegerii
cuvantului. Copiii pot raspunde unor instructiuni complicate ca de exemplu:
,,Adu-mi jucaria', "Pune jucaria pe masa', mult inainte de a fi
capabili sa construiasca singuri propozitiile respective sau chiar inainte de a
pronunta acele cuvinte fie si separat. Aceasta atrage atentia in evaluarea
competentelor de limbaj ale copilului sa fie luate in consideratie ambele
aspecte, atat cel al producerii limbajului, cat si cel al comprehensiunii care
poate cuprinde decalaje foarte mari la unii copii care manifesta in mod spontan
o mai mare rezerva sau precautie in a pronunta cuvinte.
6.7.4. Etapele dezvoltarii limbajului*
1. Lalatiunea - Pregatirea prelingvistica
intre 3 si 6 luni copilul incepe sa produca sunete asemanatoare silabelor.
Debuteaza perioada ganguritului, in care copilul isi va exersa capacitatile de
expresie cu o bucurie din ce in ce mai clara timp de aproape un an si jumatate.
(Gratiela Sion, 2006)
Chiar si dupa pronuntarea primelor cuvinte, lalatiunea continua, ceea ce
sugereaza cercetatorilor faptul ca aceasta etapa este una importanta, de
pregatire a producerii limbajului. De asemenea, evidentele referitoare la
lalatiunea copiilor surzi proveniti din parinti cu surditate, arata ca aceasta
este cu siguranta o etapa importanta in deprinderea limbajului (A. Birch, 2002,
p. 153). Pe de alta parte, progresul lalatiunii la copil este dependent de
abilita-tea de a auzi sau de a produce sunete a copilului. Observatiile asupra
lalatiunii au aratat ca spre varsta de 7/8 luni, cam inainte de produce-rea
primelor cuvinte, lalatiunea contine sunete din limba vorbita a maturilor,
lucru care nu se petrece decat mult mai tarziu in cazul copiilor cu deficiente
de auz. In cazul copiilor cu surditate totala, lala-tiunea pare sa nu capete
aceasta apropiere de limba vorbita. Ceea ce pare destul de sigur este faptul ca
se produce (la copii rara deficiente) o maturare continua a lalatiunii, iar
dezvoltarea fonetica a ganguritului pastreaza un patern universal (Berk, Laura,
E., 1989, p. 375).
2. Dezvoltarea fonologica*
Cronologia dezvoltarii fonologice indica faptul ca unele foneme apar putin mai
tarziu ca altele, cu precadere consoanele constrictive (s, z, f, j, 1, r etc),
chiar daca copilul le discrimineaza cu mult timp inainte, articularea lor este
mai dificila. Pronuntia corecta este un proces complicat, care depinde de
capacitatea copilului de a controla aparatul fonoarticulator, de continua imbunatatire
a capacitatii de a urmari secvente fonologice complexe, de capacitatea de a-si
monitoriza si corecta productiile eronate pentru a fi cat mai aproape de
vorbirea adulta. Intre 1 si 4 ani, copiii fac un remarcabil progres in acest
sens. De la faza lalatiunii la vorbirea propriu-zisa, compor-tamentul copilului
se afla intr-un continuu efort de incercare si eroare in pronuntarea
cuvintelor, iar rezultatele se descriu in aceeasi maniera, unele cuvinte sunt
pronuntate cu o surprinzatoare acuratete fata de altele care sufera unele
"transformari'. Joaca cu sunetele poate fi considerata o perioada in sine,
ea produce o mare bucurie copilului si este de fapt^ momentul unui continuu
exercitiu al capacitatilor sale fonologice. In aceasta perioada apare jargonul
extins, care deriva din lalatiune si cuprinde cuvinte ale limbii vorbite. in
jurul copilului, dublate de o mimica dedicata, totul pe un fond clar al
intentionalitatii comunicarii (Menyuk, Menn, &Silber, 1986). Pronuntia
copiilor se imbunatateste simtitor in perioada prescolara ca urmare a maturarii
aparatului fonoarticulator si a exercitiilor active ale copilului. La intrarea
in scoala, pronuntia copilului este aproape corecta in cele mai multe cazuri.
(Gratiela Sion, 2006)
3. Dezvoltarea codului lingvistic cuprinde*:
- dezvoltare semantica;
- dezvoltarea sintactica.
Dezvoltarea semantica presupune realizarea corespondentei intre concept si
eticheta verbala. Copiii sunt angajati intr-un efort cognitiv considerabil,
constand in conectarea conceptelor cu etichetele lor verbale dupa o foarte
scurta familiarizare cu intelesul acestora.
Ordinea achizitiilor verbale arata o conexiune importanta intre dezvol-tarea
cognitiva si cresterea vocabularului. Ca urmare, obiectele sunt printre primele
etichetate verbale, in timp ce actiunile si atributele persoanelor sau
obiectelor ajung mai tarziu sa fie numite.
Dezvoltarea sintactica*priveste achizitiile, vorbirii corecte din punct de
vedere gramatical. Primul episod al acestei dezvoltari este stadiul cuvantului
fraza sau propozitie, cel al holofrazelor. Cercetatorii care sustin existenta
acestui moment ca fiind distinct in dezvoltarea limbajului considera ca
fraza-cuvant transmite un inteles de sine statator. Acest cuvant-fraza este de
cele mai multe ori insotit de o mimica aferenta si de o anume intonatie. Alti
cercetatori (Bloom, 1973) resping ideea cuvantului-fraza, argumentand prin
lipsa elementelor de sintaxa din repertoriul copilului. Primele cuvinte
combinate in propozitii sunt in consecinta primul pas spre sintaxa. (Gratiela
Sion, 2006)
Vorbirea telegrafica, concisa si eliptica este cea a propozitiilor de tipuf
"tata sus', "masina merge', "mama apa', unde lipsesc articolul,
verbul si/sau alte elemente ale constructiei gramaticale.
Exercitiul propozi-tiilor din doua cuvinte este avanpremiera gramaticala, caci
copilul pare sa incerce sa descifreze formula de asezare a cuvintelor. Langa
acelasi subiect "mama', el stie acum sa aseze o multime de cuvinte
producand alte propozitii. Vorbirea complexa apare intre 2 si 3 ani, prin
aparitia propozitiilor simple. Printr-un Studiu Intereultural, s-a demonstrat
ca propozitia de tipul substantiv+verb+atribut, caracteristica pentru limba
engleza, nu este tipica pentru toate limbile. (Maratsos, 1983), copiii folosind
ordinea cuvintelor caracteristica pentru limba la care sunt expusi in mediu.
(Gratiela Sion, 2006)
4. Dezvoltarea capacitatilor metalingvistice apare relativ tarziu la copii si
se refera la capacitatea de a privi dinafara si de a reflecta asupra limbajului
ca sistem. Aceasta capacitate presupune cunoasterea explicita a limbajului la
diferite niveluri, respectiv la nivel fonetic (de exemplu, despartirea in
silabe), la nivel semantic (intelegerea sinoni-miei), la nivel sintactic
(judecatile gramaticale), desi copilul devine capabil de a enunta propozitii
simple inainte de a le putea evalua corectitudinea gramaticala. Activitatea
metalingvistica este asociata activitatii scolare si se exerseaza in acest
context.
