1. Definitia memoriei. Viata noastra psihica si constiinta Eu-ului nu se reduc la desfasurarea in prezent, in limitele clipei, a diferitelor componente cognitive, afective, motivationale si a diferitelor actiuni si comportamente, ci se caracterizeaza prin continuitate temporara.
Cea care asigura aceasta continuitate si perpetuarea identitatii de sine este memoria. Ea se defineste ca reflectare a trecutului sau ca mecanism de achizitie, pastrare si reactualizare a impresiilor, informatiilor, cunostintelor si comportamentelor. Dar functia memoriei se extinde nu numai asupra trecutului, ci si asupra viitorului, asigurand pastrarea si actualizarea proiectelor si planurilor pe care ni le facem si urmeaza sa le infaptuim.
Memoria confera personalitatii umane atributul de sistem inalt istoricizat, constient de trecutul sau si capabil sa utilizeze experienta anterioara in abordarea si rezolvarea situa 434c25e tiilor problematice actuale. Chiar in cazul cand "trecutul" nu este actualizat si controlat in mod constient, el isi exercita o influenta logica asupra comportamentului curent si se reflecta in trasaturile globale stabile ale personalitatii.
2. Procesele constitutive ale memoriei. Memoria nu este o entitate statica, pasiva si neutra in care se introduc de-a valma, din afara, impresii, informatii, experiente. Dimpotriva, ea se organizeaza si functioneaza ca sistem dinamic complex, bazat pe corelarea a trei procese principale: memorarea (engramarea, fixarea), pastrarea si reactualizarea.
Memorarea include acel ansamblu de operatii interne (codari si recodari mediate de suporturi neurobiofizice si neurobiochimice) in urma carora materialul prezentat subiectului este stocat si fixat pentru pastrare (conservare).
Ea se poate realiza in doua forme: neintentionata, involuntara si intentionata, voluntara.
Memorarea neintentionata se realizeaza in mod spontan, in contactul si interactiunea cotidiana cu obiecte, persoane, situatii, evenimente si in cursul desfasurarii diferitelor activitati.
Datele observatiei si experimentelor ne arata ca functionalitatea si eficienta acestei forme sunt influentate pozitiv de urmatorii factori: gradul de noutate al materialului perceput, intensitatea peste nivelul mediu a actiunii elementelor care compun materialul prezentat, valentele motivationale si afectogene ale materialului, locul pe care diferitele date, continuturi, obiecte il ocupa in structura activitatii - mijloc sau scop, gradul de impresionabilitate si plasticitate al aparatelor senzoriale si al creierului in ansamblu.
Memorarea intentionata, voluntara se realizeaza sub egida scopului de a retine, de a fixa materialul prezentat. Scopul de a memora poate fi formulat de subiectul insusi sau impus din afara, de catre experimentator sau instructor.
In acest caz, procesul de engramare-fixare se desfasoara ca activitate psihica dominanta si nu ca activitate paralela si secundara ca in cazul memorarii neintentionate.
Experimental, studiul memorarii intentionate s-a efectuat cu doua tipuri de material: material fara sens (silabe sau cuvinte, simboluri conventionale, figuri complexe neobiectualizate - exemplu, figura Rey). In conditiile vietii si activitatii cotidiene avem de-a face cu precadere cu material cu sens - verbal, imagistic, obiectual, scheme motorii (deprinderi).
Indicatorii memorarii involuntare vor depinde atat de proprietatile materialului si conditiile de prezentare a lui, cat si de particularitatile psihofiziologice ale subiectului.
Printre factorii care tin de material mentionam: volumul sau intinderea (cu cat materialul este mai intins, cu atat timpul necesar pentru a fi memorat este mai lung si invers), forma de codificare (prezentare), (lingvistica, imagistica, obiectual-concreta), (de regula, materialul imagistic si obiectual-concret se memoreaza mai usor decat cel lingvistic), gradul de organizare interna (un material organizat si structurat se memoreaza mai usor decat unul nestructurat), durata prezentarii (cu cat aceasta este mai lunga, cu atat memorarea este mai completa).
Dintre factorii interni, subiectivi, influenta cea mai importanta asupra rapiditatii si eficientei memorarii intentionate o au: proprietatile naturale generale ale sistemului nervos (plasticitate, forta, echilibru), starea de odihna sau oboseala, interesul pentru materialul dat, starea dispozitionala de fond (pozitiva sau negativa), gradul de concentrare a atentiei.
Pastrarea sau conservarea include acele operatii si transformari care au ca rezultat mentinerea in tezaurul memorativ un timp cat mai indelungat, a informatiilor si experientelor memorate anterior. Prin specificul ei de faza latenta, pastrarea se realizeaza la nivel subconstient, noi neavand un control direct asupra continutului sau, ci numai unul indirect, prin intermediul reactualizarii.
Cercetarile experimentale au stabilit ca pastrarea nu este o componenta pasiva a sistemului mnezic asa cum pare la prima vedere. Dimpotriva, ea implica producerea unor permanente transformari, reorganizari si reintegrari, care fac ca unele continuturi sa se consolideze mai puternic si sa ramana in zona functionalitatii optime, iar altele sa slabeasca si sa treaca in zona uitarii. Un efect al transformarilor pozitive, antientropice este reminiscenta. Ea consta nu numai in pastrarea materialului memorat anterior, ci si in imbogatirea lui cu semnificatii si valente cognitiv-instrumentale noi, ca urmare a punerii in relatii logice cu alte continuturi aflate in tezaurul memorativ.
Eficienta pastrarii este conditionata de caracteristicile obiective ale materialului (volum, grad de organizare, modul de codificare), cat si factorii subiectivi (proprietati ale sistemului nervos, motivatie, afectivitate).
Reactualizarea reprezinta faza de "iesire" sau output-ul sistemului mnezic si consta in detectarea, activarea si aducerea in sfera constiintei a unor elemente din fondul experientei tezaurizate anterior. Ea este oglinda celorlalte doua procese - memorarea si pastrarea.
Dupa mecanismul declansator, reactualizarea este de doua feluri: spontana, neintentionata si deliberata, intentionata. Cea spontana se poate produce atat in stare de somn, in forma viselor, cat si in stare de veghe relaxata, in forma unor amintiri, imagini, idei. Cea deliberata se produce, ca urmare a unor "comenzi" speciale, fie din partea subiectului, cand are de rezolvat o problema, fie din afara, cum este cazul situatiei de examen. Desfasurarea ei se subordoneaza unui scop.
Dupa calitate sau functionalitate, reactualizarea se realizeaza in doua forme: recunoasterea si reproducerea.
Recunoasterea se realizeaza in legatura cu acele continuturi si experiente care sunt insuficient consolidate si delimitate functional pentru a se putea desprinde si manifesta independent. Subiectul singur nu poate sa-l relateze, simtind nevoia unui sprijin sau suport extern. (Nu putem relata continutul unei intamplari petrecute mai demult, dar o recunoastem daca se prezinta niste elemente ajutatoare; nu ne putem aminti numele unor persoane, dar reusim acest lucru daca ni se arata fotografiile lor etc.).
Reproducerea este o forma calitativ superioara a reactualizarii si ea se realizeaza in raport cu continuturi si experiente puternic consolidate si bine delimitate functional. Subiectul activeaza si relateaza fara dificultate, de unul singur, fara suport extern, continuturile care i se solicita.
3. Calitatile memoriei. Memoria pune in evidenta o serie de calitati care pot fi cuantificate si evaluate, stabilind astfel eficienta de ansamblu a ei. Aceste calitati sunt:
a) volumul (cat retine subiectul dintr-un material dupa o singura prezentare); b) rapiditatea (cat de repede reuseste un subiect sa retina sau sa memoreze materialul dat); c) trainicia (cat de mult se pastreaza, fara a fi uitat, un material memorat anterior); d) completitudinea (raportul dintre cat s-a memorat si cat s-a reprodus); e) fidelitatea (concordanta dintre ce s-a memorat si ce s-a reprodus); f) promptitudinea (cat de repede reuseste subiectul sa gaseasca si sa reproduca informatia ceruta).
|
