MENTALITATILE ROMANILOR SI EVOLUTIA LOR
Mentalul colectiv a jucat un rol deosebit la Roma. El a exercitat un puternic impact asupra culturii, literaturii, artelor, filozofiei, dar si asupra religiei, institutiilor si vietii politice si sociale.
Acest mental colectiv s-a manifestat în viata cotidiana a romanilor, în spectacolele lor, în imaginile fundamentale asupra lumii.
În orice epoca si la orice popor, mentalitatea constituie un ansamblu de referinte imp 21221i822v licite ale unui grup uman, care adopta o cultura interiorizata, o stare de spirit, o viziune asupra lumii, exprimata în comportamente si opinii caracteristice, o pozitie existentiala fundamentala; pe scurt, un conglomerat de reprezentari colective, mai mult sau mai putin nebulos.
Mentalitatile se modifica lent, uneori la zeci de ani dupa producerea mutatiilor socio-politice, si mai ales în functie de traumatisme culturale.
Mai stabil s-a dovedit a fi utilajul mental, care constituie ansamblul modalitatilor si cliseelor de gândire si al cadrelor logice, al conceptiilor fundamentale despre timp, spatiu, natura, societate, divinitate, viata si moarte. Totodata mentalitatile sunt traduse si de valorile asumate de romani. Nivelul cel mai stabil si mai profund al mentalitatilor si utilajului mental, adoptate de romani, s-a realizat în straturile asa-numitului subconstient colectiv. Se pot distinge mai multe trasaturi sau marci ale acestui subconstient colectiv. Ne referim la pragmatism, la spiritul practic al romanilor, tradus de cultura si de comportamentul lor obisnuit. În conexiune cu pragmatismul, s-au manifestat formalismul, tradus de respectul formelor, inclusiv juridice, si constructivismul. Deoarece romanii au construit mult, nu numai în domenilul locuintelor si cladirilor publice, ci si în cel al institutiilor si al dreptului. De fapt, dreptul roman se afla la baza dreptului european modern.
O tensiune fertila în efecte bogate, semnificative, s-a creat între acest pragmatism si ritualism, a patra trasatura a acestui subconstient colectiv. Caci romanii respectau cu strictete riturile, fie ele religioase sau laice. Pe de alta parte, religia romana initiala presupunea un contract între om si zeitate. Astfel s-a format contractualismul. În sfârsit, romanii asezau omul în centrul preocuparilor lor si îl considerau masura tuturor lucrurilor, în virtutea trasaturii pe care o putem defini ca antropocentrismul. Toate aceste trasaturi au actionat în comun si au implicat ceea ce reprezinta etnostilul romanilor, adica stilul în care se comportau si judecau universul.
Valorile romanilor corespundeau unui nivel limpede constientizat si supus unei relative mobilitati, unor schimbari oarecum mai ferecvente. Mentalul colectiv al romanilor a fost multa vreme dependent de perceptia colectiva si de realitatea Cetatii. Cetateanul roman era un civis, termen care desemna mai cu seama faptul de a fi cetatean împreuna cu altii, de fapt, "concetatean".
Cetatenii romani se simteau solidari între ei si cu zidurile Cetatii, pe care le întrevedeau macar cu ochii mintii. Sub Imperiu, aceasta relatie spirituala strânsa se destrama, romanii simtindu-se mai degraba solidari cu diverse microunitati sociale, din care faceau parte, ca segmente ale unei adevarate anti-Cetati.
În cadrul mental oferit de Cetate, reprezentarile lor erau dominate de valori-cheie, cum au fost fides si pietas. Fides, adica lealitate fata de cetate, concetateni, familie, chiar straini. Pietas, adica pietate fata de zei si rituri, fata de familie si Cetate.
Republica a adaugat libertas, care desemna nu numai libertatea exprimarii opiniilor politice, ci si garantia ca fiecarui cetatean i se va aplica cu strictete legea, care prevedea egalitatea în materie de drept civil, desi statua diferente între romani, în ce priveste dreptul public. De asemenea, orice cetatean roman se bucura de dreptul de apel la popor, ius provocationis. Daca el era condamnat la moarte sau la o pedeapsa grea, putea face apel la adunarile populare, înainte de executarea sentintei.
Sub Imperiu, apelul la popor este substituit de apelul la împarat.
În vremea Principatului, mai ales la sfârsitul secolului I p.Chr., s-au impus ca valori-cheie - si în conditiile opresiunii implicate de absolutism - dignitas (demnitate) si persona (rol bine împlinit, în profesia fiecaruia si în viata sociala).
În secolul al VI-lea p.Chr., se impun, pe primul plan, obsequium (respect fata de autoritati) si sanctitudo (sfintenie, caracter sacru), în conexiunea cu societatea vremii, riguros ierarhizata si birocratica.Totul este sacru în jurul împaratului: sacrum palatium (palat sacru), sacrum cubiculum (dormitorul sacru al monarhului).
Nu se poate întelege nimic din dezvoltarea culturii si civilizatiei romane, daca se face abstractie de climatul mental.
Alex Mucchielli, Les mentalités, Paris, 1985
|
