METODELE PSIHOLOGIEI
Stiinta este mai intai de toate o cercetare, de aceea caracteristica stiintei nu se limiteaza la determinarea obiectului ei, ea include si determinarea metodei ei. Metodele - sint niste modalitati prin intermediul carora se identifica obiectul stiintei. Psihologia, ca si oricare alta stiinta, foloseste nu o metoda ci un sistem intreg de metode sau metodici particulare.
In psihologia actuala se evidentiaza urmatoarele patru grupuri de metode: organizatorice, empirice, metode de prelucrarea a datelor si metode de corectie.
Metodele organizatorice includ metoda comparativa, metoda longitudinala, metoda sectiunii transversale. Cercetarile de acest gen permit a determina legaturile si dependentele intre fenomenele de diverse tipuri, de exemplu, intre dezvoltarea fiziologica, psihologica si sociala a personalitatii.
Particularitatile si legitatile dezvoltarii psihice pot fi identificate cu ajutorul a doua tipuri principale de cercetare: sectiuni transversale si longitudinale.
Metoda longitudinala - constituie cercetare multipla a unora si acelorasi persoane pe parcursul unui timp indelungat. Scopul cercetarilor longitudinale inregistrarea dezvoltarii somatice si psihice a personalitatii.
Metoda longitudinala in comparatie cu metoda sectiunilor transversale poseda un sir de avantaje:
- cercetarea longitudinala permite a efectua prelucrarea datelor referitor la toate perioadele de varsta ale omului;
- cercetarile longitudinale stabilesc structura individuala si dinamica dezvoltarii fiecarui om;
- doar cercetarile longitudinale permit a analiza interdependenta si relatiile de reciprocitate dintre unele componente aparte ale personalitatii in evolutie, permite a solutiona problema perioadelor critice in dezvoltare.
Neajunsul principal al cercetarilor longitudinale constituie pierderile inutile de timp, necesare pentru organizarea si desfasurarea lor.
Esenta cercetarilor transversale sau sectionale ale dezvoltarii psihice consta in faptul, ca concluziile privind particularitatile dezvoltarii facute in baza cercetarilor unora si acelorasi caracteristici in grupuri de oameni de varsta diferita in comparatie, diferitor niveluri de dezvoltare, cu diverse particularitati ale personalitatii. Avantajul principal al acestei metode constituie rapiditatea cercetarii - posibilitatea de a primi rezultate intr-o perioada scurta de timp. Cu toate acestea, cercetarile in sectiunile transversale sint statice si nu ofera posibilitatea de a trage concluzii privind dinamica procesului de dezvoltare, continuarea lui.
Metoda comparativa - consta in cercetarea unor mecanisme de comportare si actelor psihologice aparte in procesul dezvoltarii si in comparatie cu fenomenele similare ale altor organisme. O extindere mai vasta aceasta metoda, numita si "comparativ-genetica" a obtinut in zoopsihologie si in psihologia copilului.
Metode empirice - observatii asupra anumitor fapte (evenimente), clasificarea lor, stabilirea legaturilor legitative intre ele; includ: observarea si introspectia, metodele experimentale (de laborator, naturala, de formare); psihodiagnostice (teste, anchete, chestionare, interviuri, discutii); analiza produselor activitatii, metoda biografica.
Grupul de metode empirice in psihologie, traditional, incepand din perioada cind psihologia a devenit stiinta de sine statatoare, se considera principal.
Observatia in psihologie se desfasoara in doua forme - ca autoobservare, sau introspectie si din exterior, sau asa - numita observare obiectiva.
Cunoasterea psihicului personal prin autoobservare totdeauna se efectueaza intr-o oarecare masura prin intermediul observatiilor activitatii externe.
Observarea obiectiva se va baza pe unitatea interiorului si exteriorului, subiectivului si obiectivului. Aceasta se considera cea mai simpla si cea mai raspandita metoda in psihologie din toate metodele obiective. Observarea stiintifica are nemijlocit puncte comune cu observarea in viata. Din aceasta cauza este necesar, mai intai de toate, a determina conditiile comune principale, caror va corespunde observarea pentru a deveni metoda stiintifica.
Prima cerinta de baza este existenta obiectivului bine definit.
In conformitate cu obiectivul va fi stabilit planul observarii, fixat in schema. Caracterul planificat si caracterul sistematic ale observatiei constituie trasatura ei fundamentala in calitate de metoda stiintifica. Si daca observarea rezulta din obiectivul bine definit, atunci ea va capata un caracter efectiv. Este absolut imposibil a observa totul in masura diversitatii a tot ce exista. Din aceasta cauza orice observare poarta un caracter electiv, partial.
Avantajul principal al metodei observarii obiective consta in faptul, ca ea permite studierea proceselor psihice in conditii naturale. Totodata observarea obiectiva, mentinandu-si semnificatia, in mare masura trebuie sa fie completata cu alte metode de cercetare. Fata de procedura de observare sint prezentate urmatoarele cerinte:
a) determinarea sarcinilor si obiectivului;
b) alegerea obiectivului, subiectului si situatiei;
c) alegerea metodei de observare, ce influenteaza cel mai putin asupra obiectivului cercetat si ce asigura cel mai mult culegerea informatiei necesare;
d) alegerea metodei de inregistrare a celor observate (modul de consemnare a datelor);
e) prelucrarea si interpretarea informatiei primite.
Neajunsul principal al metodei de observare consta in faptul, ca starea psihologica, particularitatile personale ale observatorului pot influenta asupra rezultatelor observarii. O anumita dificultate prezinta interpretarea datelor.
Observarea se foloseste, mai intai de toate, cind este necesara o interventie minima in comportamentul natural, intercorelatia oamenilor, cind este tendinta de a primi o oglindire integra a evenimentelor.
Metoda experimentala - activitatea de cercetare in vederea studierii relatiilor cauza - efect, care propune urmatoarele:
- cercetatorul insasi genereaza fenomenul studiat si influenteaza activ asupra lui;
- experimentatorul poate varia, schimba conditiile in care se desfasoara fenomenul;
- in experiment exista posibilitatea de a reproduce rezultatele in repetate randuri;
- in rezultat experimentul stabileste legitatile cantitative ce permit formularea matematica.
Sarcina fundamentala a experimentului psihologic consta in faptul ca sa faca admisibile pentru observarea exterioara obiectiva particularitatile importante ale procesului psihologic interior.
Experimentul, ca metoda, a aparut in domeniul psihofizicii si psihofiziologiei si a obtinut a raspandire larga in psihologie. Dar s-a schimbat insusi caracterul experimentului: de la studierea corelatiei unui excitator fizic si procesului psihic corespunzator lui, el a trecut la studierea insasi a legitatilor desfasurarii a proceselor psihice in anumite conditii obiective. Contra experimentului de laborator au fost desemnate trei considerente. Se indica asupra caracterului artificial analitic si abstract al experimentului.
O varianta specifica a experimentului, ce reprezinta o forma intermediara intre observare si experiment, constituie metoda asa - numitului experiment natural. Tendinta lui fundamentala este de a imbina caracterul experimental al cercetarilor cu caracterul natural al conditiilor. Logica acestei metode reprezinta: actiunii de experiment se supus conditiile, in care se desfasoara activitatea studiata, dar insasi activitatea se observa in desfasurarea ei naturala. In schimbul studierii fenomenelor in conditii de laborator, cercetatorii tind a tine cont de influenta si a selecta conditiile naturale, corespunzatoare scopurilor lor. Rolul experimentului natural este important in procesul studierii posibilitatilor cognitive ale omului la diferite etape de varsta si la determinarea principiilor concrete de formare a personalitatii.
Si, in sfarsit, metoda experimentala include si experimentul ca mijloc de influenta, schimbare a psihologiei omului. O asemenea varietate a metodei de experiment se numeste experiment de formare. Specificul ei consta in faptul, ca ea serveste concomitent si ca mijloc de cercetare, si mijloc de formare a fenomenului studiat. Pentru experimentul de formare este caracteristica interventia activa a cercetatorului in procesele psihice, studiate de el.
Metode psihodiagnostice. Obiectivul diagnozei psihologice contemporane consta in fixarea si descrierea deosebirilor psihologice atit intre oameni, cit si intre grupuri de oameni, uniti conform anumitor caracteristici.
In numarul caracteristicilor diagnosticate (apreciate) in dependenta de sarcinile de cercetare pot fi incluse diferentele psihologice conform varstei, sexului, studiilor si culturii, starii psihice, particularitatilor psihofizice etc.
Unul dintre tipurile metodei de psihodiagnoza constituie testele psihologice. Cuvantul englez "test" inseamna "proba" sau "incercare". Testul este o incercare scurta, standardizata, care nu cere, de regula dispozitive tehnice complicate, ce se supune standardizarii si prelucrarii matematice a datelor. Cu ajutorul testelor se tinde a determina anumite aptitudini, deprinderi, putinte (sau lipsa lor), a caracteriza mai exact anumite calitati ale personalitatii.
La cele mai raspandite mijloace de cunoastere a fenomenelor psihologiei se refera diverse chestionari. Scopul chestionarii consta in primirea informatiei despre faptele obiective si subiective conform celor expuse de chestionati.
Toata diversitatea metodelor de chestionare poate fi limitata la doua tipuri de baza:
1) chestionarea "tet-a-tet" - un interviu, desfasurat de catre cercetatori conform unui anumit plan;
2) chestionarea indirecta - anchete, destinate pentru indeplinirea de sine statator.
In interviul standardizat formularea intrebarilor si comunicutivitatea lor sint determinate preventiv si sint aceleasi pentru toti chestionatii. Metodica interviului nonstandard, din contra, se caracterizeaza printr-o flexibilitate totala si variaza in limite mai vaste. Cercetatorul, care se conduce doar de planul general al interviului, are dreptul, in corespundere cu situatia concreta, singur sa formuleze intrebari si sa schimbe ordinea punctelor planului.
Anchetarea - (chestionarea indirecta) de asemenea are specificul sau. Se considera, ca la anchetarea este mai rational de a fi aplicata cind este necesar a determina atitudinea oamenilor in privinta intrebarilor discutabile acute sau intime, sau a chestiona un numar mai mare de oameni intr-un termen relativ mic.
De obicei, se recomanda a imbina anchetarea si interviul, asa cum aceasta metodica concomitent cu cuprinderea unui numar mare de chestionati in termen relativ scurt, permite a obtine un material pentru o analiza profunda.
Metoda convorbirii (discutiei) constituie un mijloc auxiliar pentru interpretarea suplimentara a problemei studiate. Convorbirea trebuie sa fie totdeauna organizata conform planului in corespundere cu sarcinile cercetarii si nu trebuie sa poarte un caracter de sablon (model) sau standardizat.
Metoda studierii produselor activitatii se foloseste vast in psihologia istorica, psihologia copilului.
O diversitate a metodelor studierii produselor activitatii constituie metoda biografica. In calitate de material servesc scrisorile, zilnicele, biografiile, produse ale creatiei copiilor, scrisul etc.
In multe cazuri in cercetarile psihologice se foloseste nu o singura metoda ci citeva, care pot, fiecare in parte, sa completeze pe celelalte, reflectind noi directii ale activitatii psihice.
La metodele corectiei psihologice se refera: autotreningul, treningul in grup, metodele influentei terapeutice.
Psihologia contemporana prin diverse cai influenteaza asupra activitatii practice a oamenilor. Ajutorul psihologic mai des si mai efectiv se manifesta nu numai in situatii reale, dar si in insuccesul retrait subiectiv. Aceasta retraire poate fi acuta si sa se exprime intr-o profunda nemultumire de sine, fata de cei din jur, fata de viata in general, iar uneori si in suferinta. In asemenea cazuri este necesar nu doar ajutorul consultativ ci si cel psihoterapeutic. In asemenea cazuri este necesar a vorbi referitor la metodele de corectie desfasurate de psiholog in activitatea sa. In prezent metodele de corectie psihologica - reprezinta un grup vast de procedee, programul si metode de influenta asupra comportamentului oamenilor: include autotreningul, treningul in grup.
Aparitia si implementarea metodei antrenamentelor autogene tin de numele psihoterapeutului german I. Shultz. Gratie lucrarilor lui in toate tarile antrenamentul autogen s-a raspandit vast, mai intai de toate, ca metoda de tratament si profilaxie a diferitor tipuri de nevroza si dereglarilor functionale in organism. Ulterior experienta practica a demonstrat, ca antrenamentul autogen - este un mijloc eficient al psihoigienii si psihoprofilaxiei, precum si al dirijarii starii psihologice a omului in conditii extreme. In antrenamentele autogene se folosesc trei directii de baza de influenta asupra starii sistemului nervos:
1) formarea priceperilor de relaxare totala a muschilor corpului;
2) folosirea rolului activ al imaginatiilor, imaginilor senzoriale;
3) rolul de reglare si programare a cuvantului, rostit nu numai verbal, dar si in gand.
Complexul de exercitii, care constituie esenta antrenamentelor autogene, reprezinta acel mijloc, care nu doar contribuie la cresterea aptitudinilor de rezerva a omului, ci si permanent perfectioneaza activitatea mecanismelor de programare a creierului.
Prin trening in grup de obicei se subinteleg niste forme specifice de insusire a cunostintelor si unor priceperi in sfera comunicarii precum si formele de corectie corespunzatoare lor. Referitor la metodele treningului social-psihologic, exista o multime de clasificari, dar, in esenta, toate evidentiaza doua clasificari importante, domenii ce se intersecteaza partial - discutiei in grup si jocuri. Metoda discutiei in grup se foloseste in general sub forma de analiza a unor situatii concrete si sub forma de autoanaliza in grup. Dintre metodele de joaca ale treningului social-psihologic o semnificatie mai larga a obtinut metoda jocurilor cu roluri.
In prezent practica treningului in grup reprezinta o ramura a psihologiei aplicate ce se dezvolta rapid. Treningul social-psihologic in tara noastra se foloseste pentru pregatirea specialistilor de profil diferit: conducatorilor, profesorilor, medicilor, psihologilor etc. El se aplica pentru corectia dinamicii conflictelor de familie, imbunatatirea relatiilor dintre parinti si copii etc.
Metodele de prelucrare a datelor - reprezinta analiza materialului, includ in sine metoda cantitativa (aplicarea statisticii matematice, prelucrarea datelor la masina de calcul) si metoda calitativa (diferentierea materialului pe grupe, analiza).
|
