METODICILE si raportul lor cu didactica psihologie

METODICILE si raportul lor cu didactica;

B. problema formarii cadrelor în psihologie;

C. limbaj psihologic;

D. raportul sens comun - stiintific în limbajul psihologic .

A.     METODICILE si raportul lor cu didactica:

Popescu-Neveanu P., (1978):

În afara didacticii generale exista didactici speciale care se ocupa de metodele predarii anumitor obiecte de învatamânt în anumite tipuri de scoli - sunt metodicile (în care se accentueaza latura concret tehnologica): 535h79f

sistem de prescriptii si de procedee, tehnici de orice fel, prin care este concreti- zata (adecvata unor domenii sau unor scopuri) aplicarea unei metode sau a unui grup de metode;

(în psihologie) mod concret de lucru (considerat într-o ordine si dat pâna în de-talii) în cercetare, diagnoza, învatare, psihoterapie, rationalizare a muncii etc

◙ (în pedagogie) discipline didactice speciale, privind conditiile, metodele si pro-cedeele adecvate predarii si învatarii unei materii de învatamânt.

St. Bârsanescu: metodica stabileste:

▪ locul materiei respective în cadrul planului de învatamânt,

▪ scopul si sarcinile ei instructiv-educative,

▪ programarea continutului,

▪ formele si mijloacele de predare (privind pe profesor),

▪ cele de învatare (privind pe elev),

▪ raportul dintre elev si materia de învatamânt".

Aici ar trebui adaugat (P.Popescu Neveanu):

▪ raportul dintre profesor si elevi ca dimensiune foarte importanta a realizarii unei metodici.

În elaborarea lor, metodicile sunt dependente de:

teoria generala a didacticii,

de teoriile psihologice ale învatarii,

de specificul cognitiv (logica obiectului de învatamânt),

de experienta scolara.

Punctul de convergenta al metodicii este cel al mijloacelor si metodelor de unde si noua denumire de tehnologie didactica. Totusi metodica este subordonata scopului pedagogic de unde si eforturile de antrenare a celor mai avansate date stiintifice (psi- hologie, logica, matematica, cibernetica) în vederea modernizarii (programare, algo-ritmizare, euristica, anticipare operationala).

B.     ASPECTE ALE FORMĂRII PSIHOLOGILOR

Parcurgerea disciplinei psihologie poate însemna, pentru o parte dintre elevi, o eta pa incipienta, bazala, a unui proces formativ într-o specializare ulterioara pe acest do-meniu; din aceasta perspectiva, aspectele metodice ale predarii psihologiei în liceu a-

par integrate într-un ansamblu mai larg de cerinte si este important pentru profesor sa le cunoasca si sa încerce respectarea acelora care revin segmentului pentru care este responsabilizat, facilitând astfel buna integrare a viitorilor studenti în psihologie în ur-matoarele nivele de instruire.

În plus, viziunea globala asupra traiectoriei devenirii într-o specialitate de psiho-logie îi permite profesorului sa se autocunoasca din punct de vedere profesional cu un plus de obiectivitate, atât în ceea ce priveste nivelul competentei în cariera didactica cât si referitor la particularitatile personalitatii sale care i-ar putea asigura specificita- tea.

Autorii francezi Parot Fr. si Richelle M. (1995) arata ca dezvoltarea unei disci- pline stiintifice si a activitatilor profesionale derivate sunt indisociabile de conceptiile si exigentele formarii cadrelor.

Acestea, referitor la psihologie, sunt variate din punct de vedere al:

♦ continutului,

♦ volumului,

♦ metodelor,

si, desi difera de la tara la tara, aspectul fiind important pentru studentul care se con-frunta cu o piata a muncii extinsa la nivel european, nu se preteaza includerii într-o punere a problemei la modul general.

Orice formatie universitara pune problema cunostintelor de baza indispensabi- le.

Sunt doua puncte de vedere dominante:

a) orice psiholog trebuie sa posede:

▪ un bagaj de baza la disciplinele care constituie radacinile psihologiei;

▪ o cultura solida si deschisa pentru abordarea omului sub toate aspectele lui;

▪ stiintele biologice si sociale sunt doi piloni pe care se sprijina competenta psihologica ulterioara, la care se adauga deschiderea pentru istorie, filozofie, arta, literatura, lingvistica;

b) psihologia are de câstigat daca pregateste cadrele în sensul strictei specializari, viitorul psiholog intrând imediat în tehnicitatea disciplinei sale, alegând chiar ceea ce corespunde cel mai bine optiunilor sale profesionale.

Dezbaterea functioneaza si în cadrul altor domenii stiintifice, dar ea se pune mai acut în psihologie, pentru ca influenteaza conceptia epistemologica a acesteia (elimi- narea biologiei si sociologiei sau antropologiei culturale atrage inevitabil îngustarea cadrului explicativ la nivel teoretic si va face imposibile interactiunile pluridisciplina- re la nivel aplicativ - de pilda, psihologia sanatatii, psihologia muncii; daca recunoas- tem unitatea omului, si în psihologia sanatatii trebuie luata în considerare latura soci-ala si în psihologia muncii, latura biologica).

Modalitatea si momentul introducerii formarii în disciplinele de baza în progra- mul de studii tine de traditia universitara a institutiei.

Poate fi vorba de constructia carteziana a formarii profesionale în care au priori- tate stiintele de baza, urmând apoi cele specializate sau, dimpotriva, se poate apela la stiintele de baza si auxiliare pe masura ce este nevoie (ex: în loc de a pregati printr-un curs de logica sau lingvistica studiul ulterior al limbajului sau inteligentei, se poate introduce informatia pregatitoare la momentul ivirii problemelor de întelegere a celor psihologice; sau examinarea factorilor ereditari în psihologia diferentiala poate oferi prilejul apelului la genetica sau asistenta psihologica a bolnavilor de cancer sau SIDA reclama invocarea psihoimunologiei). Deci, nu exista o buna psihologie sau un bun psiholog, fara pluridisciplinaritate.

Durata formarii psihologice variaza dupa tara si specialitati si nu este supusa dis pozitiilor legale si, întotdeauna, controlata de institutii abilitate. Informativ, Federatia Europeana a Asociatiilor Profesionale ale Psihologilor recomanda o durata de mini- mum sase ani pentru formarea universitara si pentru a obtine dreptul la practica. Se in- sista de asemenea, tot mai mult pe necesitatea unei reciclari permanente sub controlul asociatiilor de profil.

Problema formarii în unele practici (unde trebuie ea facuta): stiut fiind ca mul- te metode de interventie s-au dezvoltat în afara contextului universitar, situatie atipica pentru psihologie, fata de medicina, inginerie, economie, unde nivelul universitar este garantul atribuirii diferitelor competente. În unele cazuri, explicatia trebuie cautata în carentele universitatii care nu a tinut pasul cu practica; în altele, este vorba de o justi- ficata reticenta de a gira forme de practica îndoielnice sub aspectul seriozitatii stiinti- fice: sedintele de psihoterapie individuale sau de grup nu sunt întotdeauna controlate din punct de vedere al rigorii stiintifice.

Totusi, exista un amendament istoric în ceea ce priveste metodele de interventie clinica în general: psihanaliza, foarte influenta timp îndelungat, s-a disociat deliberat de controlul universitar formându-si specialistii prin societati psihanalitice, pe baza unui argument noncorporatist si anume, legat de însasi conceperea tratamentului ana-litic, care presupune o întâlnire voluntara între un analizat si un analist si acceptarea, de catre ambii a întregii game de probleme si obstacole si a unui angajament financiar (procedura este girata la nivel individual si cu fiecare încercare). Durata analizei di-dactice (în scop de instruire) prealabila dreptului de practica în scop de tratament este nedeterminata, de regula, câtiva ani. Beneficiind de prestanta în mediul universitar, psihanalistii s-au limitat la activitati teoretice în învatamânt, lasând practica în seama clinicilor, fara amestec universitar. Fara a avea aceleasi atuuri si alte domenii aplica- tive si-au arogat aceleasi drepturi.

Cui trebuie predata psihologia? Adica: este necesar sa se tinda spre formarea de psihologi din ce în ce mai specializati sau, dimpotriva, spre formarea de specialisti din alte domenii pentru o psihologie tot mai extinsa.

Unii afirma ca psihologia si aplicatiile ei fiind pluridisciplinare, problemele psi-hologice fiind omniprezente, este o buna strategie difuzarea cunostintelor într-o diver- sitate de formatii profesionale (la limita, orice medic, profesor, manager, avocat sau politician poate fi dublat de un psiholog), ceea ce este comparabil cu efortul colabo- rarii pluridisciplinare, cu asumarea riscurilor diluarii responsabilitatilor, superficia- litatii si prabusirii unei profesii care a luptat mult pentru constituire si recunoastere, cu amendamentul ca psihologia, privind pe toata lumea, e bine sa mosteneasca întelepci-unea de a-i impregna pe toti. Raspunsul este înca în curs de elaborare.

C. LIMBAJ PSIHOLOGIC

Salavastru D. (1999):

Cunoasterea psihologica prezinta interes larg din partea oamenilor obisnuiti dato- rita specificului disciplinei: problematica ei, abordata la nivel teoretic si aplicativ, vi-zeaza orice persoana si îi poate îmbunatati nivelul de autocunoastere, de succes perso- nal etc.

Pentru elevii de liceu un aspect important al cunoasterii si întelegerii psihologiei este însusirea limbajului de specialitate, care sa fixeze atât informatiile dobândite, cât si relatiile între ele, semnificatiile, interpretarile si estimarile anticipative (ansamblu conceptual, capacitatea explicativa si predictiva în domeniu).

Din perspectiva epistemologica, exista anumite obstacole în însusirea si utilizarea limbajului de specialitate (deci si psihologic); primul pas spre o abordare stiintifica este învingerea acestor obstacole, eliberarea de prejudecatile abordarii comune, empirice, care pot fi dobândite sau înnascute, (Fr. Bacon) sau depasirea obstacolelor epistemologice (Bachelard).

Prejudecatile înnascute, supranumite idoli" (Bacon Fr., cj. Salavastru) sunt niste

notiuni false, idei false, structuri mentale defectuoase prezente la nivel de individ sau colectivitate.

Se disting patru categorii de idoli" care încearca sa blocheze drumul cunoasterii:

idolii tribului: îsi au radacina în natura umana (înclinatia nativa a omului de a deforma realitatea, de a-i adauga elemente fanteziste si de a fi supus iluziilor perceptive; de aici, necesitatea verificarii perma- nente a cunoasterii la nivel senzorial prin observatie, comparatii si ex- perimente;

idolii pesterii: sunt proprii fiecarui individ si îsi au originea în parti- cularitatile înnascute sau dobândite prin educatie, prin influenta mediu- lui extern;

idolii forului: sunt exprimarile inexacte si confuze care distorsioneaza rezultatul operatiilor mentale;

idolii teatrului: sunt generati de dogmele diferitelor filozofii, care pre-zinta realitatea nu cum este, ci cum o vad ele.

Aceste obstacole se regasesc si la nivelul limbajului si cunoasterii psihologice cu atât mai mult cu cât fenomenele psihice sunt traite nemijlocit de catre fiecare persoana, ceea ce poate creea iluzia cunoasterii lor; ori, cunoasterea stiintifica  pre-susupune intermedierea, mijlocirea (prin autoobservare se realizeaza cunoasterea subiectiva, care nu are un temei suficient pentru enuntarea unor legitati).

D. RAPORTUL SENS COMUN - SENS sTIINŢIFIC

Ex: conceptul personalitate":

♦ sens stiintific:

P. Popescu Neveanu (1978): unitate bio-psiho-sociala, purtator al functiilor epis-temice, pragmatice, axiologice; macrosistem al invariantilor informationali si ope-rationali exprimabili constant în conduita si care sunt definitorii sau caracteristici pentru subiect.

Doron, Parot (1999): P. Janet - o constructie ce tinde spre unitate, dar care nu este sigur ca o va atinge";

M. Huteau: unitatea stabila si individualizata a ansamblului conduitelor"

♦ sens comun:

Este calitate, însusire, aspect valorizant referitor la o persoana, vizând  consisten- ta manifestarilor în raport cu alte persoane (ex: are personalitate", este fara perso- nalitate" etc.); sensuri apropiate: originalitate, temperament sau caracter puternice, combativitate, independenta.