MOMENTE CRUCIALE ĪN EVOLUŢIA PSIHOLOGIEI
INTROSPECŢIONISMUL
[viata psihica interioara ca obiect al psihologiei]
Introspectia apare īntr-o dubla acceptiune: - conceptie teoretica;
- metoda de cercetare psihologica.
Conceptia: - psihicul este un cerc de fenomene care īsi au originea īn ele īnsele, fara nici o legatura determinativa cu exteriorul
- izolat de lumea externa, continutul lui este "pur", nu are legatura cu lumea materiala
- exista doar īn masura īn care se reflecta īn constiinta
- existenta lui se reduce la trairea lui
Titchener: "eroarea stimulului" (oamenii fac greseala de a se referi la obiectul perceptiei, reprezentarii, gāndirii, īn loc sa-si caracterizeze propriile trairi interioare);
pentru a studia realitatea interna este necesara dedublarea cercetatorului īn obiect si subiect al cercetarii, concomitent (metoda de baza a introspectionismului);
pentru a studia functiile psihice ale altei persoane empatia.
Introspectia studiaza deci numai fenomene constiente sistemul nervos si "psihologia constiintei".
Metoda - īsi are originea īn laboratorul lui Wundt
- cercetatorul īncerca sa obtina informatii asupra fenomenelor interne corelānd cauzele si efectele observabile ale proceselor psihice cu descriptiile introspective ale subiectilor.
- datele erau obtinute prin metode riguroase, standardizate
Odata ce scopul propus era de a specifica structurile mentale, Titchener a introdus termenul de structuralism pentru a descrie aceasta ramura a psihologiei. Titchener a initiat acest curent īn SUA.
Constiinta este singurul obiect de studiu al psihologiei, fiind o structura globala subiacenta tuturor conduitelor. Structurile psihice complexe erau dezmembrate īn elementele lor componente care erau studiate dupa o serie de criterii (natura, continut, calitati etc.).
James credea ca se poate pune mai putin accent pe investigarea elementelor de constiinta si mai mult accent pe īntelegerea fluiditatii, desfasurarii si caracterului lor personal. Īntrucāt James investiga rolul functional al constiintei (mai ales īn procesul de adaptare) demersul sau īn cadrul psi 10410x2310k hologiei a fost denumit functionalism.
Pentru a descoperii modul īn care organismul se adapteaza la mediul sau functionalistii argumenteaza ca datele derivate din introspectie ar trebui suplimentate de observatiile comportamentului manifest, inclusiv studiul comportamentului animal si dezvoltarea comportamentului. Asadar, functionalismul extinde obiectul psihologiei pentru a include si comportamentul ca variabila dependenta.
Structuralismul si functionalismul au īn comun metoda introspectionista.
Critici - A. Comte: - trairea psihica se modifica īn momentul autoobservarii ("cānd are cine sa observe - nu are ce observa, iar cānd exista obiect de observat, nu are cine sa-l observe").
Lalande: - faptul observat se altereaza prin īnsusi actul observatiei;
- starile afective intense sunt mai putin accesibile observarii interne;
- introspectia permite observarea proceselor constiente care sunt doar o parte a vietii psihice a omului;
- ideile preconcepute pot altera observatia propriilor stari, mai mult decāt ale altor persoane.
- introspectia modifica chiar fenomenele observate (ex: īn perceperea duratelor, acestea par mai lungi daca subiectul īncearca sa le evalueze chiar īn timpul desfasurarii lor);
- sub raport cognitiv introspectia se bazeaza pe rezultatele externe ale actiunilor dar nu poate sesiza mecanismele interne ale activitatii mintale
- sub raport afectiv ea are functia de a elabora si īntretine anumite valorificari utile echilibrului interior si nu de a ne informa despre legile acestui echilibru;
- dar psihologia nu trebuie doar sa cerceteze si experimenteze, ci si sa consilieze, educe, optimizeze;
- ea trebuie sa se ocupe nu doar de maturi normali ci si de copii sau bolnavi psihic si alte niveluri psihice vor deveni obiectul predilect de cercetare.
FREUDISMUL sI NEOFREUDISMUL
Sigmund Freud:
- propune inconstientul ca obiect de cercetare al psihologiei;
- introduce conceptul de aparat psihic si elaboreaza o viziune dinamica asupra psihicului;
- introduce o metoda de cercetare a inconstientului si modifica finalitatea psihologiei ("Nu dorim doar sa descriem si clasificam fenomenele, īncercam sa elaboram o conceptie dinamica cu privire la fenomenele psihice").
Īnainte de 1920: 3 niveluri supraetajate ale aparatului psihic - inconstient/preconstient/constient.
Inconstientul are rolul principal, contine pulsiuni "care se comporta ca niste fiinte vii, pe cānd constiinta este doar spectatoare", permitānd sau nu satisfacerea impulsurilor inconstientului.
Constiinta nu are functii pozitive (īn socializare, adaptarea subiectului etc.), ci doar de a suprima, refula pulsiunile constientului.
Preconstientul este un fel de "statie de tranzit" īntre constient si inconstient.
Īn inconstient exista instinctele sexuale care au tendinta de a se descarca, fiind īnscrise chiar īn structura biologica a organismului, satisfacerea lor este barata de constient.
Principiul placerii caracterizeaza inconstientul iar principiul realitatii caracterizeaza constiinta. Cānd nu exista un echilibru īntre aceste 2 principii patologie psihica individuala.
Instinctele sexuale refulate pot iesi la suprafata, sub forma actelor ratate, visului sau a unor stari morbide, nevrotice
Perturbarile comportamentului, ca forme de manifestare a inconstientului si sexualitatii apar la adult si copil. Freud ajunge la o īntreaga teorie si simbolistica a acestora (vezi complexul Oedip).
Prin sublimare aceste instincte pot fi directionate īn domeniul artei si literaturii.
Metoda psihoterapeutica propusa de Freud pentru restabilirea echilibrului este metoda psihanalizei care consta īn readucerea īn constient a continuturilor patogene, care vor fi astfel dizolvate. Visele si ideile spontane ale pacientului sunt foarte importante.
Dupa 1920: alte 3 organizari ale aparatului psihic: Sine - Eu - Supraeu (Id - Ego - Superego)
Sine este echivalentul inconstientului.
Eu este o portiune a Sinelui care, sub influenta lumii externe sufera o dezvoltare speciala, devenind un intermediar īntre Sine si lumea īnconjuratoare.
Supraeu este format prin influenta materna / paterna + reguli, norme sociale.
Eul este considerat cel mai important; el are 3 categorii de functii:
- fata de realitatea externa (principiul realitatii, īnvata, transforma etc.);
- fata de Sine (controleaza instinctele);
- fata de Supraeu (tine cont de valorile morale ale societatii, culturii).
Introduce distinctia Eu real/Eu ideal (esenta superioara a omului).
Esenta conceptiei lui Freud se refera la 2 aspecte:
īncercarea de explicare a psihismului uman legat de biologic, genetic, metapsihologic;
īncercarea de realizare a unei viziuni globale, unitare.
Freud a redimensionat obiectul psihologiei (a īnlocuit constientul cu inconstientul); totusi el propune o metoda terapeutica cu finalitate ameliorativa si subliniaza insertia sociala si acceptarea valorilor umane, socio-culturale.
Neofreudismul: conserva ideile principale ale lui Freud referitoare la natura umana, la fortele ei propulsoare si tulburarile psihice functionale.
Conduita omului este determinata de impulsuri emotionale inconstiente, dar acestea nu mai sunt determinate de impulsuri emotionale ci de factori sociali.
K. Horney: īn locul libidoului si agresivitatii (ambele īnascute) pune tendintele spre satisfactie si securitate (partial īnnascute, partial dobāndite);
considera ca nevrozele sunt determinate de factori culturali.
E. Fromm: accentueaza rolul culturii, dar recunoaste importanta dinamicii psihice interne;
vorbeste de unele tendinte irationale dar care nu sunt de natura sexuala: sado - masochism, tendinte de distrugere, conformism automat.
Neofreudismul a deschis perspectivele asupra importantei factorilor culturali. Daca rolul acestora ar fi fost acceptat īndeajuns, neofreudistii ar fi propus cunoasterea mai buna a propriei fiinte si a rolului sau īn societate.
BEHAVIORISMUL sI NEOBEHAVIORISMUL
[COMPORTAMENTUL CA OBIECT AL PSIHOLOGIEI]
Behaviorismul a aparut īn SUA ca o reactie fata de introspectie (aceasta din urma fiind combatuta de filosofie -curent pragmatist-, zoopsihologie si psihologia generala).
Behaviorismul a fost promovat de Watson care era zoopsiholog. El era nemultumit de lipsa de aplicabilitate a curentelor structuralist si functionalist (īn ce masura descompunerea starilor mintale īn elementele lor componente īi este utila omului pentru a-si dirija viata, a.si ghida conduita, a-si satisface trebuintele, a se adapta la mediu?).
Constiinta era, dupa el, o ipoteza inaccesibila cercetarii, a carei existenta reala nu putea fi verificata.
Watson propune schimbarea: obiectului psihologiei comportamentul (ce poate fi studiat si cuantificat);
metodelor de investigatie (folosirea unor metode pozitive);
finalitatea - formularea unor legi ale comportamentului care sa fie folosite pentru eficientizare.
Behaviorismul traditional:
. studiaza comportamentul (ansamblul raspunsurilor fata de stimulii din mediu). Behavioristiiconsidera ca fenomenele psihologie debuteaza cu un stimul si īnceteaza cu un saspuns schema S - R (relatia directa, nemijlocita);
. are ca scop prevederea R stiind S si invers;
viata psihica cuprinde 3 tipuri de comportamente (care formeaza personalitatea umana):
- viscerale (exteriorizarea emotiilor: frica, mānie, furie);
- motorii (comportamente manipulative, posturale, locomotorii);
- laringeale (comportamente verbale datorate miscarii laringelui).
. constiinta, imaginile, procesele cerebrale sunt negate
. procesele psihice superioare (gāndirea, memoria, imaginatia) au fost reduse la comportamente observabile si obiectivizate: - imaginile vizuale = tensiuni musculare ale ochilor;
- reprezentarile = amintirea senzatiilor kinestezice;
- gāndirea = vorbirea cu voce joasa, īn sine.
. īnvatarea este singura modalitate de formare a comportamentelor, individul fiind rezultatul unor procese de conditionare lenta pe care el nu le poate influenta (el nu poate influenta mediul care actioneaza asupra lui pentru a-si modifica personalitatea).
Watson considera ca observarea si descrierea comportamentului erau suficiente pentru predictia si controlul lui, eliminānd explicatia din psihologie. Omul behaviorist este concret, real, solicitat si determinat īn actiunile sale de mediul natural si societatea īn care traieste ("suntem ceea ce facem si facem ceea ce mediul ne cere sa facem").
Dupa M. Richelle, behaviorismul nu este atāt o teorie a comportamentului, cāt o pozitie metodologica opusa teoriilor mentaliste, teoriilor ipotetico-deductive, dualiste, psiuhofiziologice.
Limite: - simplificarea excesiva a vietii psihice a omului (constiinta, sentimentele, motivatia, vointa dispar);
- behaviorismul a fost numit "glandologie" si "stiinta spasmului muscular".
Neobehaviorismul desi nu renunta total la ideile initiale, el aduce multe modificari īncercari sporadice de modificare a teoriei behavioriste clasice: behaviorismul fiziologic (Max Mayer); behaviorismul biosocial (A. P. Weiss).
E. C. Tolman: - introduce variabile intermediare īntre S-R (impulsuri fiziologice, ereditate, maturitate, experienta anterioara, capacitatea cognitiva, intentionalitatea, constiinta, gāndirea etc.);
considera ca omul actioneaza īn functie de scopuri, expectatii recunoaste existenta unei "spontaneitati" a comportamentului, īn afara schemei S - R.
Skinner & Hall (referire la intentionalitate si scopuri):
propun luarea īn considerare a unor variabile fiziologice;
originea comportamentului: īn mediul fizic si social;
subliniaza importanta conditionarii operante (īntarirea unui tip de reactie va duce la repetarea ei).
Behaviorismul teleologic:
cauta raspunsul la īntrebarea: "de ce apare un anumit comportament / gānd?"
dupa opinia lui Reuchlin acest curent directioneaza psihologia cognitiva moderna.
Īn ciuda limitelor sale behaviorismul are si anumite aspecte pozitive: introducerea īn psihologie a unor noi concepte, pregatirea terenului pentru noi teorii si explicatii adecvate, metode mai realiste;
Analizānd viitorul behaviorismului, A. Machado constata existenta unor discrepante īntre cercetarile empirice si cele teoretice (studiile empirice sunt realizate pe animale, iar cele teoretice īncearca generalizarea pe om a unor constatari facute pe animale). Acest lucru nu este īnsa posibil fara a lua īn considerare si istoria īntaririlor comportamentelor primite de animal (pe lānga factorii prezenti īn momentul realizarii studiului).
Aceasta contradictie are doua cauze: . respingerea conceptului de stare interna, considerānd ca aceasta este fiziologica sau mintala;
. neacceptarea punctului de vedere potrivit caruia starile interne sunt determinate si de istoria animalului.
Arthur Staats propune behaviorismul global (ce tinde sa integreze cognitivismul). Se urmareste studierea comportamentului de la simplu (īnvatarea biologica, primara, caracteristica animalelor) la complex (īnvatarea umana, sociala, dezvoltarea copilului, psihologia anormala / psihologia personalitatii).
Exista 3 tipuri fundamentale de comportamente:
senzorio-motorii
◦ emotional-motivationale interactiunea lor duce la comportamente umane complexe.
verbo-cognitive
Rezolvarea de probleme este explicata de behavioristi īn termeni de S & R. Problema este orice situatie externa īn raport cu care organismul interpretat ca īntreg nu dispune de un raspuns elaborat prin conditionare problema va fi rezolvata prin tatonari, īncercari, erori.
Turquin considera ca exista o legatura īntre modul īn care behavioristi concep īnvatarea si rezolvarea de probleme īn sensul ca unui stimul i se va da un raspuns cel mai frecvent asociat cu rezultatul scontat. Daca aceasta asociere nu rezolva problema prezenta, subiectul recurge la un alt raspuns posibil din cadrul familiei de raspunsuri disponibile de care el dispune.
Raspunsurile adaptate unei situatii vor progresa īn cadrul ierarhiei raspunsurilor, cele inadaptate vor regresa
Astfel, rezolvarea de probleme devine un proces predictibil si este determinat de relatia S - R.
Totusi, disponibilitatile rezolutive au putut fi explicate si pe baza altor capacitati psihice.
PSIHOLOGIA CONDUITEI
[conduita ca obiect al psihologiei]
P. Janet - cercetānd diferite boli mintale, el arata ca studiul acestora poate contribui la o īntelegere mai buna asupra starii de sanatate dar ca acest lucru nu poate fi realizat prin introspectie.
Psihologia este stiinta conduitei, studiul omului īn raport cu universul si mai ales īn raporturile sale cu ceilalti oameni. Conduita este totalitatea manifestarilor vizibile, orientate catre "afara" si totalitatea proceselor invizibile de organizare si reglare a ei. Conduita este ansamblul actelor unui individ, de la cele mai simple (miscari) la cele mai complexe (rationamente), orientate spre un scop si īncarcate de sens.
Psihologia conduitei trebuie sa satisfaca 2 cerinte:
considerarea fenomenelor de constiinta (ca un tip particular de conduita) prin cercetarea actelor sociale elementare si a sentimentelor care sunt reactiile subiectului la propriile actiuni;
sa studieze conduite superioare si credinte, rationamente, reflectii studiul gāndirii.
Toate acestea trebuie īnsa exprimate īn termeni de actiuni. Limbajul (o actiune particulara) este un intermediar īntre conduitele externe si gāndire.
Conduitele nu sunt nici date aprioric (introspectionismul) si nici determinate extern (behaviorism) ci sunt īnvatate prin interactiunea organismului cu mediul extern (fizic sau social) o ierarhie a conduitelor, īn functie de complexitatea lor, ce se formeaza treptat, succesiv, evolutiv conduitele difera din punct de vedere calitativ unele de altele, angajānd īntreaga personalitate a omului; ele nu depind doar de stimularea externa ci si de reglarea interna.
Termenul de conduita este mai bogat si mai putin reductionist decāt cel de comportament: presupune o manifestare externa a unor structuri interne.
Metoda clinica este cea utilizata (un fel de studiu de caz + observare).
Daniel Lagache: conduita este ansamblul operatiilor materiale sau simbolice prin care organismul aflat īn situatie tinde sa-si realizeze propriile posibilitati si sa reduca tensiunile care īi ameninta unitatea si care le motiveaza.
Exista actiuni: - interofective (prin mecanisme somatice);
- exterofective (prin actiunea asupra anturajului);
- actiune simbolica (prepara actiunea reala sau se substituie ei).
. aloplastice (modifica
anturajul);
. autoplastice (modifica organismul). conduitele presupun de obicei combinari īntre acestea.
Orice conduita are o semnificatie, un sens, o valoare care nu sunt univoce (presupun combinari de trebuinte) si nu sunt nici pe deplin constiente. Aceasta perspectiva asupra conduitei poate duce la explicarea dinamicii si patologiei acesteia.
Asa cum introspectia vorbeste de un "torent al constiintei" pe care pentru al putea studia īl fragmenteaza īn "unitati ale experientei traite", tot asa si psihologia conduitei ar putea vorbi despre un torent al conduitei. Cum īnsa acesta este aproape imposibil de descris si explicat īn totalitatea sa este necesara fragmentarea lui īn "segmente de comportament" (legate de o motivatie unica).
Forme de manifestare a conduitelor: - exterioara spontana sau provocativa (accesibila observatiei);
- experienta traita (sugerata prin conduitele externe, mai ales limbaj);
- modificari somatice obiective;
- produsele activitatii subiectului.
Īn functie de aceste forme sunt recomandate 5 moduri de cercetare: naturalista, clinica, psihanalitica, microsociologica, experimentala.
Conceptul de conduita este cvasisinonim cu cel de actiune sau activitate.
Multi autori au ajuns la concluzia ca obiectul fundamental de cercetare al psihologiei īl constituie activitatea, cu elementul ei esential actiunea, fapt care a dus la aparitia unei noi orientari denumita psihologiei actionala.
P. Popescu-Neveanu "asa cum īn fizica unitatea de baza este atomul sau cuanta, īn chimie - molecula, īn biologie - celula, īn ordinea psihocomportamentala unitatea reprezentativa este actiunea".
Zlate "activitatea constituie modalitatea fundamentala de existenta a psihicului, a vietii umane". Psihicul uman nu exista decāt īn si prin activitate.
Definitia īn sens extensiv: activitatea este relatia dintre organism si mediu ce ce presupune un consum energetic cu finalitate adaptativa depaseste punctul de vedere behaviorist si introspectionist.
Rubinstein diferenta dintre psihologia activitatii si behaviorism: notiunea de activitate poate fi folosita īn raport cu un organ (activitatea ficatului, plamānului, creierului), dar si īn raport cu omul.
Exista 2 planuri specifice activitatii: - planul procesual presupune studierea structurii ei procesuale;
- planul personal, individual nu vizeaza activitatea īn sine, ci activitatea influentata de atitudinea subiectului fata de sarcinile care se ivesc.
Ex: gāndirea se dezvaluie pe planul procesual atunci cānd stabilim operatiile de analiza, sinteza, generalizare si pe plan personal cānd tinem seama de motivele omului, de atitudinea sa fata de sarcinile pe care le solutioneaza gāndind. Īn primul caz gāndirea apare ca activitate psihica; īn al doilea caz - activitate de cunoastere, īn general teoretica. Introspectionistii reduc activitatea doar la planul procesual.
V. Ceausu diferenta īntre conceptele de activitate si comportament:
activitatea, alaturi de reactiile la semnalele care definesc starea prezenta a mediului, īnglobeaza si reactiile la semnalele autogenerate, descriind starea viitoare a mediului;
īn conditiile activitatii asistam la schimbarea ambilor termeni ai relatiei: organismul īmbraca o tripla ipostaza: - de subiect;
- de beneficiar;
- de instrument al propriilor actiuni īn mediu, iar mediul se "personalizeaza", transformāndu-se astfel īntr-o "situatie";
activitatea presupune operatii cu imagini, notiuni si simboluri īn locul operatiilor cu obiecte; ea presupune interventia proiectiva asupra mediului, respectiv, reglarea interactiunilor cu mediul īn functie de un model determinant, nu doar īn functie de stimulul prezent, ca īn behaviorism.
Activitatea īn sens restrictiv reprezinta totalitatea manifestarilor de conduita externa sau mintala care duc la rezultate adaptative.
Prin activitate: · omul nu se limiteaza doar la reproducerea realitatii, ci ajunge la transformarea si restructurarea ei;
el produce modificari īn conditiile externe, īn propria lui stare, īn relatia cu mediul;
īsi realizeaza ideile, satisface aspiratiile, construieste noi planuri si idealuri;
se adapteaza conditiilor interne si externe.
Activitatea este atāt cauza, cāt si efect al dezvoltarii bio-psiho-sociale a omului este o adevarata nevoie psihica, cerinta imperioasa a integritatii fiintei lui.
Considerarea activitatii ca obiect de studiu al psihologiei obliga la tratarea psihicului ca un mare sistem aflat īn perpetua organizare si care īsi sporeste continuu capacitatea de autoreglare.
Totodata, activitatea ca obiect de studiu al psihologiei obliga psihologia sa-si revizuiasca arsenalul metodelor si strategiilor de cercetare si sa-si reconsidere finalitatile.
GESTALTISMUL
Apare ca reactie īmpotriva asociationismului incapabil sa explice unitatea si dinamismul vietii psihice.
Subliniaza rolul formei, a īntregului īn raport cu partea.
"Gestalt" = configuratie, structura, forma.
Toate fenomenele psihice sunt structuri, configuratii integrale.
Structurile sunt realitati primordiale, ireductibile la partile care sunt subordonate īntregului.
Conceptul de forma nu exista experienta care sa nu aiba o forma. Se percep direct īntreguri organizate, delimitate īn unitati individuale care se detaseaza de un fond si formeaza īmpreuna o forma.
Koffka: forma este un produs al organizarii, iar organizarea este procesul care duce la gestalt.
Intuirea caracterului de sistem al psihicului explicarea legilor perceptiei (legea pregnantei, a "formei bune").
Wertheimer legile organizarii perceptive.
Koffka invoca perceptia invariantei pentru a explica precizia perceptiei spatiului.
"Insight" este momentul central de īnvatare este intuitia care are atāt caracterul unei perceptii dirijate, cāt si al unei cunoasteri instantane.
Gestalt-urile au un caracter apriori, nu provin din experienta, ci sunt datum-uri, independente de experienta cognitiva.
Kurt Lewin conceptul de "cāmp psihologic" = ansamblul de fapte interdependente fizice, biologice, sociale, psihice (constiente si inconstiente) existente la un moment dat si care determina comportamentul unui individ sau grup.
Īn conceptia gestaltistilor figureaza īn germene 2 idei: - interactiunea dintre psihic si mediul īnconjurator;
- caracterul deschis catre exterior al psihicului.
PSIHOLOGIA COGNITIVĂ
Īnceputuri: anii 60-70, s-a presupus ca s-ar fundamenta pe:
- studiile lui Chomsky asupra gramaticilor generative si transformationale si asupra inteligentei artificiale;
- studiul lui Piaget asupra inteligentei copilului;
- Tolman, prin introducerea variabilei intermediare īntre S - R;
- chiar James, īn 1890, facea distinctii īntre memoria primara si secundara, distinctie ce va fi formulata ulterior īn termenii de MSD / MLD;
- īncercarile logicianului Turing de a simula jocul de sah cu ajutorul unei masini;
- teoria informatiei (Miller & Cherry) transferata din psihologie, studii asupra gāndirii si rezolvarii de probleme (Bruner, Austin) si teoriile mediationiste (Osgood, Anderson).
Idei fundamentale
- subiectul uman (īn general) si sistemul cognitiv (īn special) sunt sisteme de prelucrare a informatiilor;
- un sistem de prelucrare a informatiilor este un sistem de prelucrare a semnelor si simbolurilor;
- sistemul cognitiv dispune de o arhitectonica proprie, analoga celei functionale a computerului ("metafora - computer") sau cu functionarea creierului ("metafora - creier");
- arhitectura sistemului cognitiv include: reprezentari cognitive, structuri / scheme cognitive, operatii / prelucrari cognitive - interrelationate;
- performantele intelectuale ale omului pot fi modelate artificial (realizate de masini, "sisteme expert");
- psihologia cognitiva interactioneaza cu inteligenta artificiala īn construirea sistemului expert, format din baza de cunostinte, masina de inferente, modul de īnvatare, interfata.
Domenii de interferenta:
stiintele computationale - psihologia cognitiva problema relatiei inteligenta naturala - artificiala:
- stiintele computationale īmprumuta conceptul de inteligenta "metafora computer", "sistem expert";
- psihologia cognitiva īmprumuta conceptul de procesare de informatiei, potential informational, seturi de informatie.
īn prezent exista 4 variante de cognitivism (M. Richelle)
- descrie si explica mecanismele psihice intervenite īntre S - R (aparānd ca o corijare a behaviorismului traditional); are implicatii teoretice si metodologice;
- cognitivismul radical ia īn considerare exclusiv fenomenele interne (mentale), reducānd comportamentul la statutul de indicator al proceselor mintale (este punctul de plecare al unor terapii cognitive) īmbinarea cercetarii teoretice cu practica clinica;
- accent pe termeni ca "decizie", "alegere", "selectie", insistānd asupra capacitatii subiectului de a-si initia propriile conduite ( implicatii filosofico-morale);
- a patra varianta studiaza mecanica functionarii cognitive (perceptie, limbaj, memorie, reprezentare, gāndire) prin opozitie cu cele afective orientarea spre inteligenta artificiala implicatii asupra modului de asimilare a psihologiei;
neurobiologie psihologie cognitiva (relatie sugerata de a doua varianta): ambele ignora comportamentul
Changeux critica acest curent teoretic pentru ca pierde din vedere ca omul nu este "masina" care percepe, īsi reprezinta, gāndeste, ci si o "masina" actionala - prelucrarea informatiei neavānd sens decāt īn raport cu anumite actiuni, comportamente.
Īn psihologia cognitiva exista un curent care se orienteaza spre conturarea unei perspective globale asupra proceselor psihice: se īncearca descoperirea functilor cognitive ce presupun influenta altor procese psihice (afectivitate, motivatie) sau chiar īntreaga personalitate + mecanisme prin care se poate realiza acest lucru.
Totusi, Namecy considera aceasta tendinta o limita a psihologiei cognitive, o reducere nepermisa a problematicii psihicului la termeni cognitivi (teorii cognitive ale emotiei, ale depresiei).
Miclea: aspecte pozitive ale psihologiei cognitive:
- schimbul informational cu mediul este caracteristic omului si poate fi realizat permanent;
- psihologia cognitiva preia aspectele viabile ale altor curente, integrāndu-le si aducānd noi explicatii viabile, supunāndu-le verificarii experimentale.
Sperry: revolutia cognitiva ramāne o certitudine reala.
PSIHOLOGIA UMANISTĂ
omul concret ca obiect al psihologiei
Are īn centru omul concret (capacitatile psihice studiate nu exista īn sine, activitatea este initiata, desfasurata de un om concret).
Reprezinta o reactie īmpotriva behaviorismului si psihanalizei initiata de Maslow, apoi Rogers, Buhler, Bugental, Moustakas.
Scopuri
Maslow - studiul problemelor importante ale omului īn lumea actuala īn vederea atigerii unei mai bune īntelegeri asupra naturii umane si gasirii unor aplicatii directe pentu viata omului.
Buhler - solutii la problemele umane ale timpului nostru: cum sa traiesti o viata plina de succes, cum sa construiesti relatii mai satisfacatoare.
Bugental - descrierea potentialitatilor native ale omului; cresterea sa, maturitatea si declinul.
Asociatia Americana de Psihologie Umanista:
- centrarea atentiei pe experienta persoanei ca fenomen primar īn studiul omului;
- accent pe calitatile umane ca: alegere, creativitate, valorizare si autovalorizare;
- accent pe selectarea problemelor si procedeelor de cercetare, pe īncarcatura de semnificatii;
- valorizarea demnitatii umane si dezvoltarea potentialului omului inerent.
Filosofia despre om
- omul nu are caracteristicile unei masini, nu este o fiinta sub controlul instinctelor inconstiente, ci este o persoana care creeaza sensul vietii, care īncorporeaza o dimensiune a vietii subiective;
- el se alege pe sine, angajāndu-se īntr-o lume foarte dificila si adesea tragica, sa devina el īnsusi, nu o papusa sau sclav, ci Sinele sau unic si individual;
- este vorba de omul proactiv, care se construieste si autoactualizeaza si creste din punct de vedere psihologic;
- omul proactiv difera de: · omul autonom (total independent de mediul īnconjurator);
· omul heteronom (fara intentionalitate - Skinner);
· omul preprogramat (Lorentz īncorsetat īn propriile instincte);
· omul divizat (Freud).
Acest curent psihologic are o conceptie holista asupra omului (Maslow: "sistemul personalitatii este un complex al dotarii biologice, modelarii culturale, stilului cognitiv si cautarilor spirituale"). El evidentiaza caracterul unic si deschis al fiintei umane.
Metode: obiective, subiective si proiective, īn esenta metodologia folosita e de ordin interpretativ (cunoasterea directa, prin perceptie, metoda "īntelegerii configurale", autoobservarea, autoevaluarea, metoda "familiarizarii cu..." īntoarcerea la introspectionism!!!!).
PSIHOLOGIA POZITIVĂ
|
