Riposta cea mai hotarâta pe care o primeste subiectivismul vine din partea conceptiei materialiste, care adopta o perspectiva radical opusa: valorile nu au nimic de-a face cu subiectul, ci sunt intrinseci lucrurilor, precum proprietatile lor fizico-chimice. Obiectele sau persoanele au o anumita valoare utilitara, vitala, estetica sau morala tot asa cum au volum, masa, densitate, culoare etc. Punând cu totul valoarea în obiect, ca proprietate intrinseca a lui, viziunea materialista ar putea fi numita si obiectualista. De vreme ce valoarea apartine obiectului, sesizarea de catre subiect a valorii este un act de cunoastere, care poate fi ratat în parte sau în totalitate. Unii oameni "se pricep" & 12212u2014m #351;i înteleg valoarea lucrurilor, pretuindu-le corect, pe când altii sunt nepriceputi sau de-a dreptul orbi si nu sunt în stare sa judece "adevarata" valoare, trecând pe lânga ea. Pe când subiectivismul presupune o deplina echivalenta între diferitele preferinte ale indivizilor, acceptând ca fiecare ins are propriul sau sistem de valori, materialismul împarte oamenii în doua: cei care recunosc si pretuiesc valorile adevarate si cei care cred în false valori. Cei din prima categorie sunt "specialistii" sau "expertii", iar ceilalti, daca au un dram de întelepciune, ar face bine sa urmeze sfaturile si recomandarile celor priceputi, renuntând la propria lor judecata, întrucât aceasta este confuza, incoerenta si dezorientata.
Prototipul valorilor în conceptia materialista este neîndoielnic valoarea de întrebuintare din teoria economica. Când vine vorba de sfera utilitatii, materialismul pare sa nu aiba rival. Într-adevar, un produs oarecare este util si, ca atare, valoros prin proprietatile sale intrinseci, care îi permit sa aiba o anumita functionalitate. Un automobil este mai bun sau mai prost prin caracteristicile sale tehnice, pe care le pot aprecia cel mai bine un inginer si un driver cu experienta, astfel încât profanul ar face foarte bine sa asculte de recomandarile acestora. si oamenii, în masura în care pot fi utili unii altora, se supun paradigmei materialiste. Un doctor poate fi un ins antipatic, nu prea scrupulos, afemeiat si pokerist înveterat, dar, în calitate de medic, un excelent diagnostician si terapeut, iar cei care îi confera valoarea profesionala sunt confratii si pacientii care au beneficiat de serviciile sale. "X este un doctor bun" nu înseamna, pentru materialisti, ca "Îmi place dr. X", ci faptul ca, simpatic sau detestabil ca persoana, X este, prin ceea ce stie si face în meseria lui, un medic competent, cu performante demne de invidiat, vizibile si de netagaduit pentru oricine este în stare de o judecata obiectiva.
Meritul principal al conceptiilor materialiste rezida în apararea ideii ca valoarea nu este atribuita lucrurilor sau persoanelor în mod cu totul arbitrar de catre subiect, dupa cum îi dicteaza toanele si cheful. Trebuie sa existe ceva în obiect care sa îi sustina valoarea, iar acel "ceva" sta în fata subiectului, ca un "ce" independent de dorintele si de închipuirile noastre, care poate fi cunoscut prin experienta si judecata rationala. Dincolo de aceasta idee valoroasa, însa, materialismul se încurca într-o sumedenie de absurditati, nu mai putin inacceptabile decât acelea la care ajunge subiectivismul.
Chiar pe terenul sau propriu, în sfera utilitatii, interpretarea materialista a valorilor nu rezista unei examinari mai atente. Fireste ca un produs trebuie sa posede anumite însusiri intrinseci pentru a fi util, dar utilitatea fara subiect este o aberatie. La ce si cum poate folosi un obiect depinde în mod decisiv de nevoile, deprinderile si dibacia cuiva. Ajuns, sa zicem în urma unui accident aviatic, în mâinile unor salbatici din jungla amazoniana, un microscop poate fi un excelent spargator de nuci de cocos sau un fetis, de care se foloseste vraciul tribului ca sa alunge duhurile rele. Situatia în care se gaseste subiectul joaca de asemenea un rol esential. În cazul unei alte catastrofe aviatice, unicul supravietuitor, care moare de frig pe un ghetar din Groenlanda, nu ar putea gasi o mai buna întrebuintare pentru un violoncel Stradivarius, scos din cala epavei, decât sa-i dea foc, împreuna cu Enciclopedia britanica, în editie completa si de lux, pentru a se încalzi. Iar economistii - teoreticieni sau practicieni - stiu foarte bine ca valoarea comerciala a diferitelor produse si servicii variaza în functie de raportul dintre cerere si oferta, ca si de alti factori conjuncturali.
Iesind din sfera utilitatii, modelul materialist se dovedeste cu totul inaplicabil. Cum s-ar putea defini, oare, valoarea estetica - nu cea comerciala! - a unui tablou, sa zicem, prin suma proprietatilor sale "obiectuale"? Prin ce fel de "proprietati" expertizabile putem fi încredintati ca o carte este buna? Trecând în alta dimensiune a vietii noastre, în planul erosului, cum s-ar putea alege persoana iubita dupa criterii utilitare, evaluându-i "caracteristicile" si "performantele" omologate de "cunoscatori"? Ne putem alege prietenii asa cum ne alegem locuinta, medicul sau automobilul? În sfârsit, ce "proprietati" obiectiv constatabile are Dumnezeul cel bun si adevarat, caruia merita sa i ne închinam si sa-i încredintam destinul nostru? Iar daca recunoasterea valorilor este un act de constatare corecta a unor proprietati obiectuale, cum se explica atunci faptul ca, parca dintotdeauna, oamenii s-au gasit mereu în tabere opuse, nestiindu-se înca, nici pâna astazi, cu mai multa precizie si siguranta decât pe vremea grecilor si a romanilor, care este ierarhia corecta a valorilor, pe care oricine ar putea-o afla consultându-i pe cei avizati, pe "cunoscatori"?
Valorile spirituale se deosebesc radical de cele strict utilitare printr-o caracteristica esentiala. În vreme ce valoarea economica se împarte, valorile spirituale, printre care si cele morale, se împartasesc. Dând altuia o parte din bunurile pe care le posed, averea mea se împutineaza; ceea ce foloseste unul - o haina, o portie de mâncare sau o suma de bani - nu mai poate intra, în acelasi timp, si în folosinta altuia. De frumusetea unui tablou se pot bucura oricât de multi privitori, fara ca fiecare dintre ei sa ia cu sine o parte din ea. Facându-l pe altul sa cunoasca si sa priceapa un adevar, i l-am daruit pe de-a-ntregul, fara ca mie sa-mi ramâna mai putin. Cel de la care primesc "lumina" credintei în Dumnezeu nu ramâne vaduvit de ea, ci, dimpotriva, aceasta ne cuprinde sporita pe amândoi.
Soliditatea empirica a materialismului, atât de temeinic aratata pe terenul utilitatii, se dovedeste pur si simplu rudimentara pe terenul valorilor spirituale, "imponderabile" si "evanescente" atunci când sunt cercetate prin prisma unor parametri pur materiali. Iata de ce s-au impus alte modalitati de explicare a caracterului supraindividual al valorilor.
|
