Mecanisme si etape in maturizarea creierului
Asa cum am spus*, proliferarea neuronilor are loc in a patra saptamana a vietii
intrauterine, intr-o viteza ametitoare (250.000/minut). Insa doar 30% din
neuroni sunt pe deplin dezvoltati chiar de la nastere, cu terminatiile
dendritice, axonice si cu sinapse mature. Si totusi, inainte de a se naste,
fatul este inzestrat cu o suta de miliarde de neuroni. La nastere, acesti
neuroni vor fi conectati prin cincizeci de trilioane de sinapse care in
douasprezece luni ajung la o mie de trilioane (Brazelton, Sparrow, 2004).
Aceste date ne dau o imagine a structurii creierului si a ceea ce inseamna
procesul intens de maturizare din prima parte a vietii. La varsta de 2 ani
sistemul nervos al copilului are cu 50% mai multe conexiuni neuronale decat va
avea la varsta de 16 ani. Este vorba despre 959h71j un proces de reducere a
conexiunilor si de moarte a unor celule neuronale. Rezultatul acestei
distrugeri il constituie specializarea, maturizarea ariilor cerebrale si
perfectionarea functiilor. in primii doi ani, are loc o proliferare uluitoare a
circuitelor neuronale. (Ana Muntean, 2006) De la 2 la 16 ani, conexiunile se
reduc si creste specializarea sistemelor neuronale concomitent cu diminuarea
plasticitatii creierului si a sistemului nervos in general.
Sub influenta experientei cu mediul, in aceasta perioada se si formeaza
conexiuni (de exemplu, achizitia limbajului presupune conexiuni neuronale care
se structureaza in experientele copilului cu mediul social). Achizitia
limbajului este un proces foarte important in maturizarea creierului. La adult,
centrii limbajului sunt plasati pe emisfera stanga. La copil, creierul nu este
inca specializat, matu-rizat si, pana in jurul varstei de 1 an, copilul
raspunde la stimularile verbale cu intregul creier
(https://www.pbs.org/wnet/brain).
La inceput, pana in jurul varstei de 2-3 ani, creierul pare capabil sa
corecteze orice; dupa aceasta varsta, datorita specializarii prin incorporarea
elementelor importante ale culturii noastre, plasticitatea scade. (Ana Muntean,
2006)
Ariile perceptive si motoare ale sistemului nervos devin mature treptat,
mielina imbracand terminatiile nervoase si permitand o transmitere mai rapida a
impulsului nervos.
Hormonii au o importanta implicare in maturizarea creierului. Sa luam ca
exemplu hormonul tiroidian; lipsa lui conduce la cretinism tiroidian
(dezvoltarea fizica anormala si retard mental masiv). Daca anomalia se
depisteaza insa de la nastere, poate fi instituit un tratament medical care
impiedica dezvoltarea retar-dului. Mielinizarea este influentata de hormonii
tiroidieni. Acesti hormoni influen-teaza, de asemenea, dezvoltarea arborelui
dendritic si a enzimelor ce regleaza activitatea neurotransmitatorilor. S-a
observat si faptul ca cresterea rapida, imediat dupa nastere, a creierului e
mult influentata de hormonii tiroidieni.
Pe de alta parte*, introducerea unor substante chimice in organism inainte de
maturizarea neuronala poate conduce la alterarea functionarii programate
genetic a neuronului.
Maturizarea ariilor creierului se face in etape diferite.
Aria motoare si vizuala subcorticala este matura la varsta de 3 luni, pe cand
zona asociativa corticala, motoare si vizuala abia in jurul varstei de 7 luni.
in ceea ce priveste auzul, la 7-9 luni este maturizata zona subcorticala, iar
aria asociativa, corticala abia pe la varsta de 5-6 ani este pe deplin matura.
(Ana Muntean, 2006)
Aria subcorticala emotionala, care gireaza comportamentele de apropiere/
evitare, este deja matura la nastere, in vreme ce procesul de rezolvare a
probleme-lor, conceptul de sine si procesele de planificare a actiunii sunt
localizate predomi-nant in lobul frontal si sunt "specializate' abia in
jurul varstei de 12-15 ani.
Asa cum se poate observa din cele de mai sus, aceste etape de maturizare a
creierului au corespondenta in dezvoltarea comportamentului.
Se stie faptul ca, daca circuitele neuronale* nu sunt activate in anumite
perioade critice ale dezvoltarii, s-ar putea sa nu mai fie niciodata capabile
de functionare. Timpul este o coordonata importanta a dezvoltarii, iar
experientele precoce sunt determinante in acest proces care incepe in momentul
fecundarii.
Perioadele de maturizare si integrare sunt innascute, fiind tipare de
comportament fixe, programate genetic. La confluenta cu experienta, aceste
tipare fixe evolueaza, generand complexitatea fiintei umane. Reflexele sunt un
set de tipare fixe de comportament, innascute, universale pentru fiinta umana.
(Ana Muntean, 2006)
Un astfel de comportament reflex initial, manifest de la nastere, este
zambetul. Valoarea sociala, de relationare cu ceilalti a zambetului apare pe la
2-3 luni, odata cu ganguritul, care indica starea de confort a bebelusului.
Nici zambetul, nici aceste sunete nu sunt controlate (voite) de copil; ele apar
automat, universal, in prezenta celui care il ingrijeste. Probabil scopul lor
este de a atrage atentia adultului care il ingrijeste si de a-l determina pe
acesta sa se concentreze asupra copilului. Caci adultul este fermecat de
zambetul si ganguritul copilului si se va apropia de acesta, va interactiona cu
e! pentru a le obtine, iar copilul, pentru a se dezvolta, are nevoie de
interactiunea pozitiva cu adultul. Abia pe la 4 luni zambetul este un
comportament social, controlat de catre copil.
Copilul* orb, pana in jurul varstei de 2-3 luni, zambeste si el. Dar nu are
sansa de a vedea zambetele de raspuns si, neintarit, comportamentul de a zambi
se va sterge pana in jurul varstei de 4 luni, varsta la care, la copilul
vazator, zambetul devine un comportament controlat.
Vedem din exemplele de mai sus ca exista multiple sisteme neuronale si
comportamentale, iar ele se dezvolta pe cai si in perioade diferite.
Daca tiparul de comportament programat genetic trece de perioada critica,
sensibila fara a i se raspunde printr-o stimulare adecvata din partea
ambientului, potentialul innascut al copilului nu se va dezvolta.(Ana Muntean,
2006)
Experientele cu mediul au nu doar capacitatea de a activa si de a valoriza
poten-tialul innascut, ci, asa cum am vazut in capitolele anterioare, ele pot,
in perioadele critice de dezvoltare a unor functii, sa corecteze posibilele
deficiente innascute.
Putem spune, ca o concluzie la cele de mai sus, ca procesul dezvoltarii,
modeleaza creierul prin influentarea calitatii conexiunilor sinaptice din
acesta. Aceasta influentare poate avea variate forme de manifestare (Siegel,
2001, apud. Ana Muntean, 2006):
1. sinapsele primare formate prin codarea genetica pot fi intarite, slabite sau
eliminate;
2. ca raspuns la experiente, se formeaza noi sinapse;
3. in cazul memoriei pe termen scurt sau al memoriei de lucru, pot aparea
cresteri temporare ale legaturilor dintre neuroni;
4. mielinizarea (acoperirea cu teaca de mielina a terminatiilor neuronale)
sporeste functionalitatea conexiunilor, facand sa creasca viteza de transmisie
a poten-tialului electric de actiune, de-a lungul axonilor.
Indiferent de originea sinapselor, informatia genetica, substantele toxice,
experientele stresante, lipsa de stimulare pot conduce la eliminarea
sinapselor.
