Metodologia experimentala in studiul perceptiei

Metodologia experimentala īn studiul perceptiei

1. Perceptia directa - perceptia indirecta

Acest prim aspect legat de procesul perceptiv se refera la modul īn care observatorul uzeaza de informatia senzoriala pentru a face interpretarile perceptive. Raspunsul la aceasta problema este oferit de doua directii. Psihologul american Gibson arata ca abordarea directa, nemijlocita explica perceptia, deoarece cel care percepe culege informatiile pe care le permite mediul īnconjurator si face acest lucru īntr-un mod natural, spontan, fara sa reflecteze asupra lor. Pe de alta parte, psihologul american Gregory sustine ca explicatia cea mai plauzibila o ofera abordarea indirecta, deoarece constatarile noastre īn legatura cu relieful, cu tridimensionalitatea se fac pe baza experientei anterioare despre adīncime sau relief si despre alte caracteristici ce intervin īn acest proces.

Īn psihologia experimentala moderna, orientata mai mult cognitivist, controversa abordarii directe sau indirecte este descrisa īn termenii unui contrast īntre procesarea perceptiva de tip down-top, de tip inductiv, dirijata de datele senzoriale, si procesarea de tip top-down, de tip deductiv, indirecta, dirijata de cunostinte si experienta. Astfel, privind imaginea fotografica a unui oras, avem senzatia de relief, dar īn realitatea imaginii toate elementele sunt date bidimensional.

Īntre cele doua moduri de abordare, directa si indirecta, exista o interactiune. Cercetarile efectuate īn anii '80 de catre McClelland si Rummelhardt asupra procesului de lectura au identificat doua modalitati de analiza: abordarea directa pe litere si abordarea din 16316m123q contextul cuvīntului. Cercetatorii au ajuns la concluzia ca exista trei nivele de recunoastere perceptiva:

a) Nivelul particularitatilor, sau de aspect exterior, īn care sunt recunoscute aspectele caracteristice unei litere (spre exemplu, linia dreapta).

b) Nivelul literei: unitatile de recunoastere a literei sunt activate de informatia specifica.

c) Nivelul cuvīntului, īn care elementele sunt activate de unitatile literei.

Deīndata ce o unitate de cuvīnt este activata de litere, ea reactiveaza literele; are loc o conexiune inversa de tip top-down circulara.

Abordarea directa si cea indirecta, īmpreuna cu relatia dintre ele, pun īn discutie teoria tranzactionala a perceptiei, formulata de Ames si Ittelson. Aceasta teorie postuleaza ca a percepe semnifica emiterea unei supozitii, fara ca acest proces sa fie neaparat constient. Tindem sa alegem supozitii verificate īn experienta anterioara, astfel ca semnificatia obiectului tine de experienta personala a subiectului. Aceasta experienta implica un raport anticipativ cu viitorul. Autorii teoriei propun urmatoarea metafora: "Viitorul anticipeaza o experienta trecuta." Altfel spus, ceea ce urmeaza a fi perceput alcatuieste viitorul si anticipeaza experientele trecute.

2. Relatia īnnascut - dobīndit

Teoria empirica a lui Helmholz este expresia abordarii indirecte, insistīnd pe rolul experientei anterioare (a factorului dobīndit īn perceptie). Cīnd ne confruntam cu o scena vizuala noua, o interpretam deducīnd ca sugestiile de perspectiva pe care le simtim semnifica relieful. Aceste "deductii inconstiente", dupa Helmholz, apar rapid si fara o gīndire constienta, un fel de deprinderi vizuale.

La polul opus se situeaza nativistii (ineistii), care sustin ca modul de a percepe este īnnascut, iar mecanismele perceptive ne sunt date de la nastere (gestaltistii). Ei sustin ca omul percepe fiind orientat de o tendinta īnnascuta, interna spre integralitate, orientīndu-se dupa principiul pregnantei.

J. Piaget sustinea ca trebuie avut īn vedere rolul evolutiei structurilor operationale (vezi experimentul cu "prapastia vizuala" efectuat de sotii Gibson, care dovedeste ca perceptia reliefului este īnnascuta). O serie de indicatori ai perceptiei sunt categoric īnnascuti, iar experimentele sotilor Gibson sunt relevante pentru fiintele terestre (nezburatoare). Trebuie avute īn vedere experientele traumatizante de genul prapastiei, cutremurului.

Īn concluzie, experienta joaca un rol important īn perceptiile ce dobīndesc īnteles. Majoritatea actelor perceptive sunt interactiuni īntre componentele native si cele dobīndite.

3. Rolul factorilor comportamentali

A fost sistematizat de catre F. H. Allport (1958), care, sistematizīnd cercetarile experimentale din perceptie, propune teoria starilor centrale directoare. El a īncercat sa demonstreze importanta factorilor comportamentali īn perceptie, aratīnd ca oamenii percep esentialmente īn functie de trebuintele, valorile, tensiunile, reactiile lor defensive, īn functie de personalitatea lor. Aceasta teorie se rezuma la sase ipoteze specifice:

1) Trebuintele, nevoile biologice ale subiectului tind sa determine ceea ce este perceput. Īntr-un experiment s-au prezentat unor subiecti īnfometati imagini ambigue si s-a constatat ca tindeau sa vada, īn acele imagini, hrana; s-a constatat o crestere a raspunsurilor de tip "hrana" dupa trei ore, una si mai ampla dupa sase ore si o scadere a raspunsurilor de acest tip dupa noua ore, aceasta datorita interventiei mecanismelor de aparare biochimice.

2) Recompensa si pedeapsa asociata perceptiei obiectului tind sa determine ceea ce este perceput. Īntr-un experiment s-au utilizat doua profiluri de figuri umane īntre care existau doar mici diferente; recunoasterea unuia a fost īnsotita sistematic de recompensa, iar recunoasterea celuilalt, de pedeapsa. Dupa un anumit numar de prezentari, experimentul a fost repetat si s-a constatat ca profilul īnsotit de recompensa a fost recunoscut mai rapid.

3) Valorile caracteristice individului tind sa determine viteza de recunoastere a cuvintelor asociate acestor valori. Īntr-un experiment li s-a cerut mai īntīi subiectilor sa completeze un chestionar de valori (Allport - Vernon); chestionarul viza sase tipuri de valori: teoretice, economice, estetice, sociale, politice, religioase. Ulterior, fiecarui subiect i s-au prezentat la tahistoscop cuvinte, dintre care unele neutre, iar altele apartinīnd sistemului propriu de valori; cuvintele din a doua categorie au fost recunoscute mai repede.

4) Valoarea pe care o prezinta un obiect pentru individ tinde sa determine aparenta de marime a acestuia (vezi experimentul clasic cu moneda de douazeci si cinci de centi prezentata copiilor saraci si celor bogati). Pentru ca experimentul amintit a fost criticat sub aspect etic, s-a recurs la un altul: au fost alesi studenti din clasa de mijloc care, prin sugestie hipnotica, au fost determinati sa se creada foarte saraci sau foarte bogati si apoi au primit aceeasi sarcina, a estimarii marimii monedei; rezultatele au confirmat primul experiment: cei din prima categorie au supraestimat marimea monedei, iar cei din a doua categorie au subestimat-o.

5) Personalitatea individului īl predispune sa perceapa de o maniera conforma cu aceasta. Exemplu: testele proiective.

5) Stimulii verbali perturbatori, afectogeni tind sa prelungeasca timpul de recunoastere fata de stimulii neutri. Īn acelasi timp, forma si semnificatia stimulilor neutri tinde sa fie perceputa alterat. Cuvintele afectogene provoaca reactii emotionale īnainte de a fi percepute propriu-zis.

Experimental s-a dovedit ca, īn mod obisnuit, cuvintele-tabu trezesc o reactie emotionala care precede reactia verbala; urmeaza blocajul subiectului si distorsionarea cuvintelor care urmeaza. Postman (1953) a efectuat un experiment cu cuvinte neutre si cuvinte-tabu. El a folosit patru grupuri experimentale: subiecti neinformati, subiecti informati neutru, subiecti care au primit facilitare afectiva din partea cercetatorului si subiecti inhibati mental. Performantele cele mai bune le-a obtinut grupul al treilea, urmat de al doilea, al patrulea si primul. Explicatia psihanalitica data acestui fenomen postuleaza existenta unor mecanisme de aparare, ce implica o "intelectualizare" a stimulilor - tabu si o refulare a lor. Din perspectiva psihologiei cognitive, se presupune existenta la nivel inconstient a unor mecanisme infradecizionale, care implica optiunea "percep / nu percep" si care actioneaza īn maniera apriori. De aici s-a ajuns la o alta problema majora, aceea a perceptiei subliminale.

Apararea perceptiva si perceptia subliminala

Admitīnd ca apararea este realmente perceptiva, va trebui sa presupunem ca, īnainte de a percepe constient, se produce o decizie la nivel inconstient. Īn starile de vigilenta sunt implicate perceptii inconstiente, denumite perceptii subliminale. Este ca si cum īn creierul omului ar exista un mic omulet sau diavol care inspecteaza perceptiile noastre pentru a decide care dintre ele pot di supuse atentiei constiintei.

Lazarus si Mc Cleary (1951) au introdus termenul de subception. Ei au realizat urmatorul experiment: au realizat o lista cu 10 cuvinte fara sens, pe care le-au prezentat subiectilor de cīteva ori succesiv. Prezentarea a cinci dintre cele zece cuvinte a fost īnsotita sistematic de un mic soc electric. Ulterior, īn alta etapa, subiectilor le-au fost din nou prezentati cei zece stimuli; timpul de recunoastere si reactia electrodermala au fost mult mai puternice la stimulii īnsotiti de soc electric. Īnainte ca subiectii sa poata sa identifice corect cuvīntul, reactia electrodermala este puternica pentru cuvintele conditionate prin soc electric. Timpul de reactie nu este mai mare la aceste cuvinte. Acest fapt exclude teoria mecanismelor de aparare perceptiva, dar confirma existenta proceselor de perceptie subliminala.

Īn ceea ce priveste explicarea perceptiei subliminale, s-a īncercat teoria indicilor partiali. Se considera ca īn identificarea cuvintelor percepute, subiectul nu actioneaza dupa legea "tot sau nimic". Īntr-o prezentare rapida a cuvintelor, subiectul surprinde indici (cīteva litere) īnainte de a putea sa identifice cuvīntul. Aceste informatii partiale pot fundamenta decizia de a īmpiedica sau inhiba toate perceptiile ulterioare ale cuvīntului-tabu.

Eriksen considera ca raspunsul verbal, ca indice al recunoasterii perceptive, nu poate fi considerat decīt unul dintre criteriile posibile. Raspunsul electrodermal este un criteriu cel putin tot atīt de valabil. Este adevarat ca reactia electrodermala este mai putin precisa, ea nu face distinctie decīt īntre un cuvīnt amenintator si unul care nu este amenintator, pe cīnd raspunsul verbal obliga la precizie.

Interesul major pentru perceptia subliminala a fost trezit de un articol din revista "Life", al carui autor a sustinut ca a īntreprins un experiment pe 4.500 subiecti, īntr-un cinematograf īn aer liber, inserīnd īn filmul proiectat imagini subliminale cu mesaje gen "eat popcorn", "drink Coke", rezultīnd o crestere a vīnzarilor la floricele de porumb cu 50%, iar la Coca-Cola cu 18%. Au urmat studii riguroase si multiple asupra perceptiei subliminale.

Probleme metodologice de principiu īn abordarea experimentala a perceptiei subliminale

O abordare experimentala riguroasa a perceptiei subliminale impune sa se raspunda la doua īntrebari: Īn ce masura se poate vorbi despre o procesare semantica inconstienta a stimulilor subliminali? si, daca se poate vorbi despre un asemenea proces, īn ce masura aceste procesari subconstiente au un efect detectabil īn sfera comportamentala?

Se impune o distinctie īntre pragul senzorial obiectiv si pragul senzorial subiectiv. Pragul senzorial obiectiv reprezinta intensitatea minima a unui stimul, necesara pentru ca acesta sa fie receptat de analizator; acest prag poate fi determinat cu metode obiective de masurare. Pragul senzorial subiectiv reprezinta intensitatea minima de la care subiectul poate constientiza prezenta stimulului, fara sa poata īnca oferi informatii despre natura si semnificatia acestuia. Daca echivalam constiinta cu capacitatea subiectului de a alege raspunsuri īn mod constient, atunci ceea ce percepe subiectul īn maniera subiectiva este o perceptie inconstienta. Asadar, pragul senzorial subiectiv constituie un indice al perceptiei subliminale.

Īn ceea ce priveste raspunsul la prima īntrebare, Wakins a realizat īn anul 1973 un experiment īn care stimulul subliminal era mesajul "Drink Coke". Subiectii au fost solicitati sa-si autoevalueze pe o scala nivelul lor de īnsetare, dar si sa-si exprime preferinta pentru Coca Cola dintr-o lista de bauturi racoritoare. Īn raport cu lotul de control, senzatia de sete a subiectilor a fost de doua ori mai puternica, dar nu s-a remarcat o īnclinatie deosebita pentru Coca Cola. Prin urmare, experimentul pune la īndoiala existenta unei procesari semantice.

R. Fowler (1981) a evidentiat un anumit nivel de procesare semantica prin context. El a prezentat mesajul subliminal alcatuit dintr-un singur cuvīnt, lodge (locuinta, adapost), apoi a prezentat la tahistoscop grupuri de cīte doua cuvinte (de exemplu, hotel, book), solicitīnd subiectilor sa spuna care anume dintre cele doua cuvinte este similar ca semnificatie cu mesajul subliminal anterior. Circa 95% dintre subiecti au dat raspunsuri corecte. Īn concluzie, se pare ca exista o procesare semantica partiala a mesajului subliminal; aceasta procesare vizeaza īn special categoria semantica din care face parte stimulul.

Īn ceea ce priveste perceptia subliminala auditiva, s-au īncercat experimente care sa o dovedeasca, dar au fost nerelevante. De ce nu este eficienta perceptia subliminala auditiva? Posibile raspunsuri:

- Complexitatea analizatorului vizual: ochiul uman preia o cantitate enorma de informatie bruta, īn raport cu cea selectata pentru actiunea constienta (1/100.000);

- Reprezentarile vizuale sunt mult mai diverse si mai bogate īn continut decīt reprezentarile auditive, si astfel prilejuiesc procesari prin context.

- Analizatorul auditiv este marcat de principiul vizualizarii, care guverneaza functionarea tuturor analizatorilor; acest principiu postuleaza ca informatia parvenita pe alte cai decīt cea vizuala tinde sa fie vizualizata, transpusa īntr-o imagine mentala cu atribute vizuale.

Īn ceea ce priveste īntrebarea a doua (īn ce masura comportamentul poate fi influentat prin mesaje subliminale), procesarea semnalelor subliminale vizuale vizeaza īn cel mai bun caz familia semantica de care apartine mesajul respectiv, si nu semnificatia individuala a stimulului īn cauza. Īn aceste conditii, se poate afirma ca mesajele subliminale vizeaza o clasa de comportamente, dar nu pot induce un comportament specific. O explicatie este aceea ca, o data cu mesajele subliminale, subiectul este stimulat si cu multiple mesaje puternice supraliminale. O procesare descendenta, de tipul top-down, poate inhiba mesajul subliminal sau īl poate favoriza. Ca urmare, mesajul subliminal are sanse sa produca efecte vizibile īn comportament īn masura īn care el se īnscrie īn setul de asteptari, obiceiuri, experiente, dorinte si īnclinatii ale subiectului.

Metode de obiectivare a perceptiei subliminale

1. Cea mai veche este introspectia, sau raportul verbal; este considerata īnsa ca fiind o metoda cu grad mare de subiectivism.

2. Evidentierea indicatorilor comportamentali. Un experiment realizat de catre K. Wilson si Zajonc (1980) a īncercat sa demonstreze ca stimulii perceputi inconstient influenteaza reactiile constiente. Īn prima etapa, subiectilor li s-au prezentat zece forme geometrice neregulate, fara semnificatie, timp de o miime de secunda; nici un subiect nu a raportat ca ar fi perceput ceva. Īn etapa a doua, perceptia figurilor a fost evaluata printr-o sarcina de recunoastere fortata, ca indicator al constientizarii, si printr-o sarcina de preferinta fortata, ca indicator al perceptiei subliminale. Pentru fiecare sarcina s-au folosit zece perechi de figuri, una din setul vechi si una noua; prima sarcina a constat īn cerinta ca subiectii sa aleaga, din fiecare pereche, figura prezentata īn etapa īntīi a experimentului, iar sarcina a doua a constat īn cerinta ca subiectii sa selecteze, din fiecare pereche, figura preferata. Raspunsurile pentru prima sarcina au fost corecte īn proportie de 50%, iar pentru a doua, īn proportie de 60%.

3. Evidentierea indicatorilor afectivi. Zajonc si Murphy au realizat un experiment (1993) folosind aceasta metoda. Subiectilor li s-au prezentat un set de ideograme chinezesti si li s-a cerut sa evalueze, pe o scala de cinci puncte, daca ele reprezinta ceva rau sau ceva bun. Pe aceasta baza, subiectii au fost īmpartiti īn doua grupe si apoi s-a reluat prezentarea ideogramelor. Pentru prima grupa, dupa fiecare ideograma s-a prezentat, timp de patru miimi de secunda, o figura umana zīmbitoare sau o figura umana īnfricosatoare. Pentru grupa a doua, subiectilor li s-a prezentat, de asemenea, o figura umana zīmbitoare sau īnfricosatoare dupa fiecare ideograma, dar supraliminal si cu instructajul de a o ignora. S-a constatat ca subiectii din prima grupa au atribuit adjectivul de bun sau rau īn functie de imagini, iar pentru cei din grupa a doua, imaginile nu au avut nici o influenta. Asadar, perceptia subliminala are o influenta calitativa importanta asupra reactiilor afective, mult mai mare decīt perceptia constienta.

4. Īndeplinirea unor instructaje specifice sau sarcini specifice. Un experiment efectuat de Merikle si Jordans (1997) a presupus prezentarea la tahistoscop a unui singur cuvīnt, a carui calitate perceptiva era controlata prin timpul de expunere (50 miimi de secunda). Īn majoritatea cazurilor, cuvīntul a fost perceput inconstient. Īntr-o alta situatie experimentala, se prezenta tot un singur cuvīnt, cu durata de expunere mai lunga (150 milisecunde) si, deci, era perceput constient. Dupa fiecare cuvīnt s-a aplicat un test de memorie: erau afisate primele trei litere ale cuvīntului, subiectul avīnd cerinta de a completa asa īncīt sa obtina orice cuvīnt cu exceptia celui prezentat anterior. Subiectii au avut mari dificultati de a urma instructiunile daca stimulul fusese prezentat subliminal.

5. Evidentierea influentei contextului. Perceptia subliminala poate fi mai usor obiectivata prin contextul perceptiv (cuvinte referitoare la context).

Durata influentei stimulilor perceputi subliminal

- Fenomenul Poetzl. Poetzl a studiat, īn anii '60 - '70 impactul perceptiei subliminale asupra continutului manifest al viselor. El a prezentat subiectilor, timp de 100 milisecunde, fise complexe care reprezentau scene naturale. El a masurat reconstructia constienta a acestor scene cerīnd subiectilor sa descrie sau sa deseneze ce au vazut. Apoi subiectilor li s-a cerut sa-si noteze detaliat visele din timpul noptii respective, iar a doua zi s-au reīntīlnit cu cercetatorul si i-au prezentat visele. S-a constatat ca aceste descrieri contineau foarte multe dintre scenele percepute subliminal. Acest experiment are īnsa un viciu, anume faptul ca, prin constientizare si prin descrierea imaginilor prezentate subliminal imediat dupa perceperea lor s-a produs si fixarea lor īn memorie, astfel ca prezenta acelor scene īn vise putea sa fie tocmai rezultatul acestui proces.

- Memorarea evenimentelor din timpul anesteziei. Exista o dovada certa a memorarii informatiilor prezentate īn timpul anesteziei; informatiile percepute la nivel inconstient sunt pastrate pentru mai mult de 24 ore. Exista un singur experiment care afirma ca stimulii cu un grad mare de relevanta personala au impact pe o perioada de timp considerabil. Autorul lui, Levinson (1965), īn timpul unor interventii chirurgicale, a simulat o situatie de criza, afirmīnd ca pacientul nu mai are oxigen, nu mai respira, nu īi mai bate inima etc. O luna mai tīrziu, patru dintre pacientii-subiecti īsi aminteau foarte bine incidentul, iar altii patru īsi mai aminteau cīte ceva.

Aplicatii ale perceptiei subliminale

- Īn psihologia reclamei, perceptia subliminala a fost utilizata si direct, dar si indirect, cu mai mare succes, prin asociere cu alti stimuli alcatuind un mesaj supraliminal congruent; aceasta abordare se apropie de tehnicile sugestive.

- Īn psihoterapie, perceptia subliminala se utilizeaza pe suport psihanalitic. Daca simptomatologia nevrotica este determinata si de dinamica inconstientului, interventia asupra ei prin stimuli subliminali poate duce la ameliorarea simptomelor. Se aplica, cu succes, īn bulimia nervoasa.

- Īn īnvatare, mai ales a limbilor straine, se poate utiliza, dar este un procedeu costisitor si nesigur ca rezultat.

Dificultati īn abordarea experimentala a perceptiei subliminale

- Durata de expunere a stimulilor: nu se poate spune ca exista o durata optima; ea poate fi cuprinsa īntre 1 - 100 milisecunde; de aici decurg probleme de control al variabilei independente.

- O singura prezentare nu este suficienta; trebuie sa se realizeze asa-numitul "bombardament subliminal", constīnd īn 10 - 40 prezentari.