Motive fundamentale pentru procesul educativ

Motive fundamentale pentru procesul educativ

a. Atasamentul copilului fata de mama sa, atasament care se manifesta în miscari si tipete prin care cauta sa o mentina în apropiere. Copilul are multa vreme nevoie de îngrijire si protectie. Prezenta mamei îi da un sim­tamânt de securitate foarte important pentru dezvoltarea sa, atât mentala, cât si fizica. Atunci când un sugar este abandonat si adapostit într-un orfelinat unde nu are parte de o prezenta quasi-permanenta a adultului, el nu creste în greutate în mod normal si dezvoltarea sa sufera pe toate planurile (fenomen numit hospitalism). Dar si mai târziu, chiar adultul are nevoie de pretuire, de afectiune. Alfred Adler vorbeste de "sentimentul comuniunii sociale" care sta la baza solidaritatii si colaborarii cu ceilalti, în conditii favorabile se formeaza dispozitia altruista, tendinta de a ajuta pe acei ce întâmpina dificultati.

b. La polul opus atasamentului gasim tendintele agresive care ne creeaza mari greutati în cazul unor elevi. Exista formatii nervoase declansând emotia de furie si de posibile acte agresive. Observându-se comportamentul animal, se constata ca agresiunea, în cadrul aceleiasi specii, se declanseaza în caz de pericol extrem (când fuga nu ajuta) sau de încalcare a teritoriului de unde animalele îsi procura hrana¹. Ar trebui ca omul sa reactioneze agresiv numai în cazul unei frustrari extreme, a unei încalcari flagrante a drepturilor sale, or, dimpotriva exista agresiuni fara un temei real. Observatiile acelor antropologi care au cercetat diferite populatii pri­mitive, la începutul secolului nostru, au pus în evidenta populatii extrem de pasnice, ce nu cunosteau violenta, dar si altele de o agresivitate iesita din comun. Asadar, exceptând cazurile de patologie mentala, dispozitiile agresive depind în mod esential de exemplul celor din jur si de mentalitati, influente de natura educativa. Copiii obraznici, ostili, batausi provin mai

1. Mai exista si cazul luptei dintre masculi pentru stapânirea femelei.

PSIHOLOGIE sCOLARA

clasa cu nivel scazut are de obicei aspiratii scolare mai limitate decât acela dintr-o clasa cu rezultate deosebite. Experientele efectuate au aratat ca succesele obtinute duc la cresterea nivelului de aspiratie, pe când esecurile au drept urmare scaderea pretentiilor. De exemplu: organizându-se un con­curs de tir cu arma s-a înregistrat un nivel de aspiratie crescut în 51 % din cazuri, 41 % si-au mentinut acelasi nivel - si doar 8% îl coboara - când tinerii au efectuat o prima tragere reusita. Dimpotriva, dupa esec, 64% coboara asteptarile si doar 7 % le maresc. Cum vedem sunt si exceptii: ambitiosii îsi propun mereu teluri dificile, pe când cei ce se subestimeaza tind spre performante modeste. Desi concluziile unor asemenea experimente sunt edifi­catoare, în astfel de experiente se testeaza mai mult "nivelul de expectanta", adica o dorinta momentana, decât nivelul de aspiratie propriu-zis care se refera la o aspiratie mai îndepartata, la obiective mai importante. în acest sens, nivelul de aspiratie se apropie de "eul ideal", o conceptie despre posi­bilitatile globale ale persoanei. Aspiratiile, motivatia de realizare, ambitia contribuie la sporirea eficientei muncii, a învatarii si chiar la solutionarea unor probleme. Totusi cresterea performantelor nu e tot timpul într-un raport direct cu intensitatea motivatiei. Cercetarile au dus la stabilirea unei legi, cunoscuta a fi "legea Yerkes-Dodson", conform careia cresterea performantei este proportionala cu intensificarea motivatiei numai pâna la un punct, dupa care începe o stagnare si chiar un declin. într-adevar, motivatia prea puternica provoaca aparitia de emotii, introducând oarecare dezorganizare, ceea ce împiedica progresul, ducând chiar la regres.

scoala, profesorii pot contribui la formarea unor aspiratii, a unui "eu ideal" superior. Mai întâi, modelul profesorilor poate fi un exemplu demn de urmat. Apoi, ei au menirea de a facilita constituirea unei imagini de sine corespunzatoare, de a favoriza o justa autocunoastere. Un nivel de aspiratie adecvat depinde de o justa apreciere a propriei posibilitati, caci supraesti-marea te condamna la o viata plina de esecuri, iar subestimarea te face sa ratezi teluri realizabile. De aceea dascalul trebuie sa ajunga la o buna cunoas­tere a discipolilor si prin aprecieri bine motivate sa le consolideze o imagine de sine obiectiva.

4. Motivatia scolara

Care sunt motivele care-1 fac pe copil sa vina la scoala, sa asculte de profesori si sa învete ? Ele ar putea fi împartite în doua mari grupe; a) motivatia extrinseca, atunci când elevul se încadreaza în disciplina scolara, fara un interes direct pentru ceea ce se preda, ci pentru a primi, direct sau indirect, anumite recompense, îndeosebi morale: b) motivatia intrinseca, în cazul când învatarea, dobândirea de cunostinte intereseaza în mod direct pe scolar.

PSIHOLOGIE sCOLARĂ

profesionist (mecanic, inginer, medic s.a.). în acest caz, eforturile se cana­lizeaza înspre disciplinele având legatura cu viitoarea meserie.

Profesorul utilizeaza toate aceste motive ce apar cu o pondere variabila de la un elev la altul, dar trebuie sa cultive prin toate mijloacele motivatiile intrinseci.

5. Caracteristicile afectivitatii

Tendintele, dorintele sunt însotite, în permanenta, de anumite trairi pozi­tive sau negative pe care le denumim stari afective. încercând o definitie, am putea spune ca acestea sunt trairi ce exprima gradul de concordanta sau neconcordantâ dintre un obiect sau o situatie si tendintele noastre (termenul "obiect" e luat în sens filosofic - fiind "ceea ce cunoastem" -fiinta sau lucru). Afectele² sunt într-o indisolubila legatura cu trebuintele, tendintele si intentiile noastre. Ele oglindesc, în fiecare moment, situatiile prezente, rezultatele conduitei, în raport cu impulsurile, aspiratiile noastre. Multa vreme nu s-a facut o separatie între motivatie si afectivitate. Singurul motiv pentru a le trata separat îl constituie faptul ca unele fenomene afective, mai ales cele mai simple, desi implica atitudini, nu constituie factori care sa initieze actiuni'sustinute. Dar cele mai complexe afecte, sentimentele si pasiu­nile, sunt principalele motive ale conduitei umane.

Starile afective au o serie de caracteristici:

a. Ele implica o apreciere, o atitudine pozitiva sau negativa. Daca un obiect este în concordanta cu trebuintele noastre rezulta o stare pozitiva pe care o numim placuta; când, dimpotriva o situatie e în contradictie cu ceea ce dorim, apare o impresie negativa, caracterizata ca neplacuta. Nu exista afecte indiferente, daca putem vorbi de o polaritate a. lor.

b. Afectele sunt subiective, în sensul dependentei lor de trebuintele noastre actuale. Un pahar cu apa rece vara când e cald si ne este sete ne face placere. Aceeasi apa iarna, pe un ger de -25 °C, când ne e frig si tremu­ram, ne displace, întrucât contrazice cerintele organismului. Nu înseamna ca orice stare afectiva s-ar putea schimba usor. Dimpotriva, sentimentele sunt stari stabile, ramânând multa vreme neschimbate.

c. O alta caracteristica este totalitatea. Afectele exprima un raport cu toate tendintele prezente într-un anumit moment si nu doar cu efectul unei stimulari partiale. De pilda, mustarul provoaca usturime limbii, dar totusi impresia e agreabila, întrucât predomina nevoia de excitare a stomacului, care primeste un aliment bogat în grasimi.

2. Termenul "afect" este folosit adesea într-un sens foarte restrâns. Noi îl vom utiliza ca sinonim cu acela de "stare afectiva".

PROCESUL ÎNVĂŢĂRII SISTEMATICE

a) în cadrai motivatiei extrinseci exista:

Dorinta de afiliere, când copilul merge la scoala si învata constiincios mai ales pentru a face placere familiei care se intereseaza de ce face la scoala, îl lauda si, uneori, îl recompenseaza. La aceasta se adauga, câteodata, si dorinta de a corespunde asteptarilor învatatorului sau profesorului. Tot în aceasta categorie intra si dorinta de a fi împreuna cu unii copii din cartier, preocuparea de a face ceea ce fac în genere cei de vârsta sa - se manifesta deci tendinta spre conformism.

Alteori conformismul decurge nu din afirmatii sociale, ci din tendintele normative, obisnuinta de a se supune la norme, la obligatii. Parintii, profe­sorii, societatea îi cer sa se supuna la o îndoctrinare sociala, iar copilul, deprins sa asculte, se supune.

Supunerea la obligatii poate fi însotita si de teama consecintelor neascul­tarii. Frica, sentimentul dominant în scolile noastre de acum 100 de ani, a disparut complet în anii dictaturii comuniste, când, daca un elev nu învata cel pedepsit era profesorul, în diferite moduri (sa-1 mediteze în vacanta, nu avea voie sa se prezinte la examenele pentru acordarea de grade etc). Evident, cadrele didactice aveau grija sa-i promoveze pe toti, unii elevi din clasa a IX-a fiind "capabili" sa citeasca silabisind ca în clasa a Ii-a! In tarile civilizate, cum ar fi Suedia, fara a brutaliza în vreun fel copiii, toata lumea stie ca, daca nu promovezi (pe merit) cele 8 sau 9 clase obliga­torii, nu poti obtine nici o slujba. si atunci exista un pericol iminent pentru cei lenesi. Acest minim de îngrijorare este necesar pentru a putea lupta cu nepasarea unor scolari, alimentata si de indiferenta familiilor respective.

Ambitia, dorinta de a fi printre primii, este si ea un stimulent în unele cazuri. Asistam, cu amuzament, cum, uneori, în clasele mici, numerosi elevi se agita, ridicând mâna ca sa raspunda ei la o întrebare. Unele familii exagereaza pretinzând ca baiatul sau fata lor sa fie neaparat printre premianti. Exagerarile în acest sens pot duce la sentimente negative de concurenta, ostilitate fata de colegii "rivali". Mai bine este sa stimulam o "întrecere cu sine", dorinta de a obtine rezultatele din ce în ce mai bune, fara a privi cu invidie la performantele altora.

b) In centrul motivatiei intrinseci gasim curiozitatea, dorinta de a afla cât mai multe. Curiozitatea are la baza un impuls nativ si e prezenta mai ales în primii ani de scoala. Mentinerea ei treaza e în functie de maiestria profeso­rilor si constituie un factor important al trainiciei celor asimilate. Curiozitatea se permanentizeaza atunci când se îmbina cu convingeri referitoare la valoarea culturii, care faciliteaza comunicarea cu ceilalti si asigura o mare bogatie de trairi, surse de satisfactie si echilibru sufletesc. Tot în acelasi cadra motivational apare si aspiratia spre competenta, dorinta de a deveni un bun

PSIHOLOGIE sCOLARĂ

intensitatea lor, care are drept urmare o viziune oarecum unilaterala asupra vietii, o orbire fata de ceea ce nu are o relatie cu obiectul pasiunii. Senti­mentele sunt ample structuri de tendinte si aspiratii, relativ stabile, care orienteaza, organizeaza si regleaza conduita. Chiar din definitie se observa ca sunt forte motivationale. Ele dirijeaza de fapt conduita noastra, întrucât organizeaza, sintetizeaza impulsurile, dorintele noastre. în vorbirea curenta termenul de sentiment este înlocuit, adesea, prin acela de "aspiratie" sau "pasiune": spunem despre cineva ca traieste un puternic sentiment de dra­goste, în schimb, vorbim de "aspiratia" unui tânar de a deveni medic ori de "pasiunea" unui cercetator biolog.

Sentimentele, structuri complexe, joaca rolul îndeplinit de instincte în lumea animala. Daca emotiile sunt stari strâns legate de situatia traita în prezent, sentimentele sunt transsituationale, ele ne influenteaza conduita si în absenta situatiilor sau persoanelor aflate în centrul preocuparilor: logod­nicul se gândeste la iubita sa si când se afla departe de ea, îi scrie scrisori etc. Atitudinile afective fata de diferite împrejurari, ca si dorintele, sunt în mare masura structurate în tesatura dirijata a unui sentiment sau altul. Apoi si sentimentele sunt ierarhizate între ele. Atasamentul mamei fata de propriul copil domina de obicei ambitia de a epata în societate.

întreaga viata afectiva este puternic influentata de mediul social. Mai întâi, manifestarile sentimentelor depind de traditia natiunilor. Daca la noi în tara ni se pare normal sa-ti exteriorizezi puternic durerea, în schimb, în China sau în Japonia se considera obligatoriu sa ti-o stapânesti: omul civilizat tre­buie sa-si domine trairile. Chiar si continutul sentimentelor poate fi deosebit. De pilda, exista comunitati umane care, traind în conditii foarte dificile, nu cunosc un sentiment cum este gelozia, afect foarte puternic în tarile europene. Aceste fapte ne scot în evidenta ca scoala, educatia pot avea o influenta asupra trairilor afective si asupra motivatiei.

Sentimentele sunt extrem de variate, de aceea e greu sa le clasificam. O diviziune grosso modo ar fi aceea între sentimentele inferioare, care sunt legate de tendinte în relatie cu interese personale, ceea ce nu înseamna ca ar fi condamnabile din punct de vedere moral (nu e nimic daunator sa te lupti ani de zile pentru a-ti construi o casa) si sentimentele superioare, care se pot împarti la rândul lor în morale (dragostea de munca, sentimentul dreptatii, patriotismul s.a.), estetice (trairea frumosului din natura si arta, aspiratia creatiei artistice) si intelectuale (aspiratia de a sti cât mai multe sau/si aceea de a solutiona anumite probleme). Din punctul de vedere al societatii, senti­mentele superioare sunt mult mai importante, atât pentru progresul material, cât si pentru cel cultural, dar ele sunt si un factor al echilibrului sufletesc pentru individ, acesta având mai multa stabilitate si neintrând în contradictie cu aspiratiile altora (ca în cazul celor materiale care se lovesc de limitarea fireasca a resurselor).

PROCESUL ÎNVĂŢĂRII SISTEMATICE

d. V. Pavelcu scoate în relief si tensiunea, drept caracteristica a starilor afective: daca o tendinta se transforma imediat în miscare nu mai apare un afect.

Afectivitatea, în ansamblul ei, are o functiune extrem de importanta: ea permite o reglare prompta si eficace a comportamentului. într-o situatie în care nu e timp de reflexie, reactionam în functie de afectul dominant, care poate fi salvator. Ceea ce nu înseamna ca ar trebui sa ne lasam ghidati numai de starile afective (din cauza subiectivitatii lor).

6. Formele sîanSor afective

Starile afective pot fi împartite în doua mari grupe: afecte statice care au o slaba influenta asupra initierii si dirijarii unor actiuni si afectele dinamice -acestea constituind cele mai puternice si durabile motive ale comportamen­tului uman.

Afectele statice cuprind:

a. agreabilul si dezagreabilul, care însotesc toate perceptiile noastre (obser­varea unui automobil nou si frumos este placuta, pe când gunoiul azvârlit în strada ne impresioneaza dezagreabil);

b. dispozitiile, stari destul de durabile, dar difuze, provocate de factori interni, organici sau de cauze externe, sociale în urma carora suntem "indispusi" sau "bine dispusi" o zi întreaga (si chiar mai mult);

c. emotiile - stari afective de scurta durata, care exprima un specific al rela­tiilor cu un obiect ori o situatie, deci au un caracter situational.

Emotiile nu se reduc numai la cele 4 emotii-soc, ce apar în situatii neas­teptate, încarcate de tensiune (furia, frica, dezesperarea si bucuria exploziva), ci sunt nenumarate, ca si situatiile în care ne putem afla: dezgustul, rusinea, nemultumirea, regretul, simpatia, antipatia, speranta, mila, nehotarârea, mirarea, certitudinea, sfidarea etc. etc. Ele sunt în strâns raport cu tendintele, dorintele, intentiile noastre. Emotiile repetate pot duce la cristalizarea unor sentimente, dupa cum acestea devin o sursa frecventa de emotii. Toate aceste procese motivationale sunt interdependente si pot fi în relatie cu acelasi obiect, cu acelasi scop. Dorinta de a vedea un actor laudat, poate fi urmata de perceptia dezagreabila a afisului în care se anunta ca nu mai sunt bilete la piesa unde are rolul principal, dar si de emotia întâlnirii sale neasteptate pe strada. La fel, si sentimentul venerarii aceleiasi persoane se traduce nu numai prin vizionarea de spectacole, ci si prin organizarea de interviuri, de sarba­toriri, scrierea unor scrisori s.a.m.d.

Afectele dinamice, motorul principal al activitatilor noastre, sunt tocmai sentimentele si pasiunile. Acestea din urma difera de sentimente numai prin

PSIHOLOGIE sCOLARĂ

speria copilul. Repetându-se experienta în acest fel, s-a observat ca micutul a început sa se fereasca de iepure si sa dea semne de frica. Sperietura provocata de tipat s-a transferat si asupra iepurelui cu a carui prezentare coincidea.

Exista si un transfer prin asemanare: daca un sentiment ne leaga de un obiect, o persoana sau o situatie, acesta se va rasfrânge si asupra altora similare lor. De pilda, întâlnim la un prieten o persoana necunoscuta care, înaintea oricarei convorbiri, ne face o buna impresie, ne este simpatica. Uneori ne dam seama ca aceasta se explica prin asemanarea ei cu un bun amic din copilarie. Asemanarea poate sa nu fie de fizionomie, ci în ce priveste glasul, gesturile sau opiniile sale. Astfel îsi gasesc explicatia multe simpatii sau antipatii la prima vedere.

d. Transferul justifica doar extinderea obiectelor ce ne atrag sau ne repugna. Formarea unor sentimente noi s-ar putea explica printr-un transfer combinat. Fenomenul a fost denumit de Thodule Ribot compozitia sentimentelor: când uneia si aceleiasi imagini i se asociaza, în repetate rânduri, diferite stari afective, ele tind a se combina, dând nastere unui sentiment nou, mai complex. De exemplu, imaginii casei în care ne-am petrecut copilaria i se asociaza mereu tot felul de emotii: bucuria jocurilor copilariei, serbarile de ziua onomastica, necazurile prilejuite de meditatiile la matematica, dupa cum si tristetea profunda din familie cauzata de moartea bunicii, o femeie vesela si inimoasa... Daca plecam din orasul acela si ne continuam studiile în alta parte, când ne întoarcem, peste ani, în orasul natal si vedem casa (în care stau alte persoane, dar a ramas aceeasi) ne cuprinde un sentiment de înduiosare, de nostalgie si ne dam seama ca el provine din lacrimile de bucurie sau de necaz ale copilariei. Acest sentiment complex, nou, îl numim de obicei "dragostea de casa parinteasca". Cam în acelasi fel s-ar putea explica si formarea patriotis­mului, îndragirea limbii materne, a locurilor natale, a obiceiurilor poporu­lui nostru, de care se leaga numeroase emotii, aspiratii, amintiri dragi.

e. Combinarea afectiva e un fenomen de lunga durata, inaccesibil expe­rimentului, de acea nu figureaza de obicei în manualele de psihologie contemporana. în schimb este relatat un proces foarte înrudit cu ea, de fapt un caz particular de combinare. E vorba de "autonomia functionala" descrisa de G. Allport, psiholog de mare prestigiu în deceniile 4-5 ale secolului nostru: "Ceea ce era mijloc în vederea unui scop devine un scop în sine". Iata un exemplu la care el s-a referit: Un om de la tara doreste mult sa-si construiasca o casa, însa nu are banii necesari. Atunci se instru­ieste si se angajeaza ca marinar, meserie bine platita. Dupa câtiva ani, desi a adunat suma necesara, el nu renunta la profesia sa. Viata pe mare, colaborarea cu ceilalti marinari, eforturile si bucuriile traite împreuna l-au facut sa îndrageasca marea si meseria pe care o continua pâna la

PROCESUL ÎNVĂŢĂRII SISTEMATICE

Data fiind importanta sentimentelor superioare, se pune problema modului în care putem favoriza constituirea de asemenea benefice forte dinamizatoare la elevi. Apare problema factorilor determinanti ai dezvoltarii afectivitatii, în general si a sentimentelor, în special.