NOTIUNI RECAPITULATIVE PSIHOLOGIE

NOŢIUNI RECAPITULATIVE de:

A. pedagogie

B. didactica generala;

C. teoria curriculum-ului.

A. PEDAGOGIE

Obiective ale predarii pedagogiei:

▪ dobândirea de catre studenti a unor informatii de baza despre educatie si sti-

inta pedagogiei;

▪ formare intelectuala;

▪ formare atitudinal-caracteriala.

Continut informational:

Intereseaza cunostintele despre pedagogie abordata ca stiinta a educatiei, conti-nând clarificari asupra obiectului, domeniului, constituirii ca stiinta si asupra cerceta- rii pedagogice.

Aspecte legate de teoria educatiei ca: educabilitatea fiintei umane, factorii dezvol-tarii psihice, finalitatile educationale, componentele educatiei, formele educatiei si ra-porturile dintre ele, educatia permanenta, completeaza problematica domeniului de in-teres, alaturi de elementele de management scolar, de cele privind competenta profe-sionala a educatorilor, precum si cele vizând curriculum-ul: concept, taxonomii, com-ponente, proiectare si reforma.

Preluarea acestor cunostinte presupune detinerea prealabila a unor notiuni de psi-hologie generala minim la nivelul învatamântului preuniversitar.

Criteriile de apreciere a gradului de succes în pregatire sunt: continutul, volumul si exactitatea informatiilor acumulate, capacitatea de a le utiliza si aplica în contexte noi; independenta de gândire si creativitatea.

1). În conceptia lui Popescu Neveanu P. (1978) pedagogie înseamna:

▪ din punct de vedere etimologic: (gr.) pais, paidos = copil, agoin = a edu-ca;

▪ (ca definitie) cercetarea si aplicarea celor mai bune metode de educare a copiilor, tinerilor si adultilor fiind, în acelasi timp:

/ stiinta, prin cercetarile realizate în colaborare cu celelalte stiinte (bi-ologie, psihologie, sociologie, etc.);

/ arta, prin aplicarea adevarurilor descoperite.

Împartiri (dupa diverse criterii):

♦ dupa continut:

< pedagogie generala: când se refera la teoriile vizând educarea si ins-

truirea;

< experimentala: când abordeaza într-un plan al încercarilor si controlu-

lui sistematic si stiintific diferitele metode formale si informale de mo-

delare a omului (renuntându-se la planul empiric în care argumentele

sunt adesea selectionate subiectiv sau arbitrar);

< speciala: când se ocupa de diferitele categorii de inadaptati.

♦ din punct de vedere al subiectilor cu care opereaza:

< pedagogia copilului;

< adolescentului;

< tânarului;

< adultului.

La acestea, s-au atasat, în timp:

♦ pedagogia sociala care studiaza diferitele compartimente ale vietii sociale si influenta lor asupra procesului instructiv-educativ;

♦ pedagogia educatiei permanente în "Bazele educatiei permanente" (lucrare aparuta sub egida UNESCO) educatia permanenta este prezentata ca ansamblu de mij-loace oferite persoanelor de orice vârsta, sex, conditie sociala sau profesionala pentru a-si continua formarea de-a lungul vietii în scopul afirmarii potentialului personal si participarii la progresul social;

♦ pedagogia moderna: care încearca sa raspunda trebuintelor si orientarilor prezentului folosind experienta trecutului dar, mai ales, cercetarile multilaterale ale societatii actuale.

2). Dupa autorii Doron R., Parot Fr., (1995) pedagogia reprezinta:

♦ ansamblul de practici curente, de atitudini previzibile si de intentii repetabile, care evidentiaza calitatea celui care învata, astfel încât aceasta calitate sa fie conside-rata demna sau nu de apreciere ( pedagogia lui cutare", "eu nu accept aceasta pedago-gie!", etc.);

♦ capacitatea apreciabila a unui educator, scolar sau nu, de a ajunge la întelegere-a interactiunii sale cu persoanele educabile si de a adapta în consecinta, mesajul sau si practica sa ( cutare este un pedagog autentic"); prin generalizare, termenul se refera la abilitatea constatata la oricare persoana care transmite un mesaj catre un interlocutor, un public, o populatie, ( n fata neîntelegerilor, ministrul ar trebui sa dea dovada de pedagogie.");

♦ ansamblul de metode, tehnici si procedee care caracterizeaza, fie predarea unei discipline (didactica): pedagogia lecturii, a calculelor, a stiintelor naturii, fie o activi-tate fundamentala care sa stimuleze pe cel ce învata (pedagogia descoperirii), fie o i-nitiere specifica în practica educationala (pedagogia îndrumarii, pedagogia prin obi-ecte);

♦ în opozitie cu educatia, pedagogia este elaborarea si transmiterea unui corp de cunostinte, astfel ca si educatia sa poata forma obiectul unei constructii teoretice sau doctrinare; pedagogia mai poate fi atribuirea acestei constructii unui autor: lui Pestalozzi, lui Herbart, lui Freinet; calificarea unei astfel de constructii prin ideea care este socotita ca dominanta: pedagogie nondirectiva, pedagogie institutionala;

♦ în opozitie cu stiintele educatiei, pedagogia este teoria practica a situatiilor edu-cative, în special scolare, desemnând ca ascendent asupra realului, elaborarea rationa-la a deciziilor, a proiectelor si actiunilor specifice educatiei. Pentru a defini aceasta stiinta practica", P. Gillet a propus reconsiderarea notiunii de pedagogie, asa cum se vorbeste de politica, retorica, informatica.

3). Chis V., (2002) considera ca pedagogia traditionala reprezinta o pedagogie a ascultarii, a discursului, a strategiilor expozitive (azi facându-se un adevarat re-chizitoriu al deficientelor, limitelor sau abuzurilor promovate sistematic sau tolerate de ea).

Astfel ca pedagogia secolului XX este înca ancorata în conceptiile secolului al XVII-lea, pastrând caracteristici ale constructiei comeniene:

▪ învatamânt pe clase si lectii,

▪ programe si orare comune, obligatorii,

▪ clase de elevi constituite pe criterii de vârsta, etc.

Ea manifesta deficiente ca:

◦ practici asimilationiste si sufocare culturala (elevul este un auto-mat care înregistreaza, pastreaza si reproduce fidel cât mai multe informatii; informa-tiile trec de la profesor spre elev, dupa principiul vaselor comunicante;

◦ practici opresive, educatie prin constrângere si pedeapsa (se apre-ciaza, în primul rând, docilitatea);

◦ practici pasive, educatie centrata pe profesor, actorul principal fi-ind profesorul, ca singura optiune legitima posibila.

In consecinta, limitele pedagogiei traditionale vizeaza:

◦ supraîncarcarea memoriei;

◦ sufocarea intelectuala si culturala;

◦ opresiune si autoritate excesive;

◦ predare centrata pe materia de studiu si pe preferintele profesorului,

etc.

Azi se tinde spre trecerea de la pedagogia ascultarii la o pedagogie interactiva.

Alternativa la pedagogia traditionala este cea care încearca sa integreze experi-mentul prin actiuni si operatii directe sau mediate, în contextul interactiunilor dintre subiectii învatarii (relatiile profesor-elev, profesor-profesor, elev-elev). Este vorba despre pedagogia interactiva, înteleasa ca integrare a actiunii pedagogice cu relatiile interpersonale.

Acum este necesara o pedagogie /didactica prospectiva, datorita volumului mare de informatii din stiintele educatiei si reformei învatamântului si educatiei (prin contrast cu caracterul constatativ sau cel mult corectiv al pedagogiei si didacticii tradi- tionale).

Se poate aprecia deci ca acceptia termenului "pedagogie" variaza între limite largi: de la sensul restrâns de domeniu stiintific delimitat construit pe o arie aplica-tiva pâna la cel extensiv de abilitate constatata la oricare persoana care transmite un mesaj catre un interlocutor, un public, o populatie.

Abordarea moderna invita la regândirea continutului în scopul adecvarii lui la specificul contextului politico-social istoric precum si integrarii în ansamblul con-ceptiilor moderne.

Ramâne constanta însa intelegerea interventiei pedagogice ca actiune intentio-nata de influentare, modelare, exercitata de un factor, agent al relatiei, asupra altui agent, factor care suporta interventia în mod constient, pedagogiei revenindu-i teo-ria si practica referitoare la aceasta interventie.

B.     CURRICULUM

Curriculum - etimologie: (latina) = alergare, cursa, drum.

1). Pentru R.Doron si Fr. Parot (1991) conceptul de curriculum poate fi clarifi-cat folosind doua surse:

a). pentru autorii anglo-saxoni initiatori ai educatiei noi el desemneaza: expe-rimentele de viata necesare dezvoltarii elevului, dezvoltare care pretinde apropie-rea (asimilarea) cunostintelor si abilitatilor care sunt prelucrate (operate) în fun-ctie de cel care învata si de scopurile urmarite.

b). în acceptiunea franceza, curriculum marcheaza încercarea (vointa) de a lega în maniera functionala componentele învatamântului: intentii, continuturi, or-ganizare, metode, mediu uman si material (inclusiv materiale scolare, evaluare si dispozitii referitoare la formarea cadrelor didactice.

Legatura se face prin respectarea legii triplei omogenitati (Scriven, 1967):

între obiective si continuturi, procese de învatare,

între continuturi si modalitati de evaluare,

între obiective si modalitati de evaluare.

2). Nicola I., (1996) despre curriculum:

este opus notiunii de programa scolara care este o notiune traditionala, pregnant pe-dagogica, centrata pe o materie de predat, construita pe logica sa interna.

3). Ionescu M., Radu I., (2001) propun operationalizarea termenului de curri-culum prin definirea lui ca proiect pedagogic care evidentiaza interdependentele ce se stabilesc între obiectivele educationale, continuturile instructiv-educative, strate-giile de predare si învatare în scoala si în afara ei si strategiile de evaluare a activi- tatii educative.

Pâna în sec. al XIX-lea s-a utilizat acceptia restrânsa (traditionala) de continut al învatamântului, adica set de documente scolare sau universitare care planifica continuturile instruirii în scopul eficientizarii sociale a activitatilor institutionalizate în învatare în mod oficial.

Acceptia moderna a curriculumului este cea de proiect pedagogic, deci un sens larg: nu numai continuturile instructiv-educative din programele scolare si universi-tare, planurile de învatamânt, programele scolare si universitare, ariile de studiu, a-riile tematice, subiectele punctuale, etc.), ci si sistemul de experiente de învatare si formare, directe sau indirecte ale elevilor si studentilor, experiente ce corespund edu-catiei formale, neformale si informale.

Sfera conceptului de curriculum, în acceptie moderna (I.Radu):

Termenul este în continuare controversat, a suportat suprapuneri de acceptii, confuzii.

Principiile de elaborare ale curriculumului scolar sunt constituite în trei mari categorii:

1) Principii generale, vizând curriculumul ca întreg:

▪ subordonarea fata de idealul educational al scolii, asa cum este formulat în Legea Învatamântului, având ca baza psihologica profilul psihologic ideal, model teo-retic impregnat social-politic;

▪ raportarea la particularitatile de vârsta si individuale ale elevilor, deci apelul la datele furnizate de psihologia stadialitatii si psihologia diferentiala;

▪ decurgând din principiile psihologice ale învatarii cu baza în teoretizarile psi-hologiei generale, psihologiei pedagogice, etc.;

▪ adecvarea la dinamica sociala si culturala a societatii, având ca baza informatia psihologica, psihologia sociala;

▪ dezvoltarea gândirii divergente, critice si creative a elevilor cu baza în psiholo-

gia generala;

▪ descoperirea, stimularea si valorificarea disponibilitatilor elevilor.

2) Principii ale activitatii de învatare:

▪ adoptarea unor stiluri diverse, tehnici diverse, ritmuri diverse;

▪ apeluri la investigatii continue, la eforturi intelectuale si motrice si la autodis-ciplina;

▪ realizarea activitatii de învatare prin studiu individual si activitati de grup;

▪ formarea implicita activitatii de învatare a unor atitudini, capacitati, concomi-tent cu îmbogatirea informationala;

▪ pornirea în activitatea de învatare de la aspecte legate de interesele elevilor, în scopul realizarii evolutiei lor personale si integrarii sociale ulterioare.

3). Principii ale activitatii de predare:

▪ stimularea si sustinerea permanenta a motivatiei elevilor pentru actul învatarii în sine;

▪ prin munca cu elevii, cadrele didactice sa descopere, stimuleze si dezvolte apti-tudinile si interesele elevilor;

▪ cadrele didactice sa ofere oportunitati de învatare diverse si eficiente care sa sustina obiectivele instructiv-educative stabilite;

▪ prin predare sa se realizeze nu simpla transmitere de informatii, ci si comporta-mente si atitudini;

▪ prin predare elevii sa poata opera transferul de informatii si competente între di-ferite discipline;

▪ predarea sa fie liant între activitatea didactica si viata cotidiana.

Tehnica de alcatuire a unui curriculum constituie un demers riguros si realist, opus empirismului programelor traditionale.

Etapele realizarii efective:

a). precizarea scopurilor generale ale educatiei pe baza judecatilor de

valoare si a optiunilor politice generale, culturale, comerciale;

b). evaluarea nevoilor;

c). studiul de fezabilitate;

d). deschiderea spre obiective;

e). planificarea generala, inclusiv prima repartizare a continuturilor în-

vatamântului;

f). stabilirea unor optiuni metodologice;

g). pregatirea materialelor;

h). formarea unui prim grup de profesori;

i). pretestarea pe un numar mic de clase sau grupe;

j). retusarea în functie de rezultatele obtinute si, eventual, retestarea;

k). experimentarea pe teren;

l). recorectarea;

m). generalizarea;

n). controlul de calitate;

o). reevaluarea continua;

p). operarea unor ajustari progresive;

r). evitarea reformelor brutale.

Ultimele trei etape vizeaza varianta ideala.

Categorii de curriculum (Cretu C.):

1). Core curriculum-ul sau educatia generala, se refera la baza de cunostinte, abilitati si comportamente, obligatorii pentru toti elevii, pe parcursul primelor stadii a-le scolaritatii fara a fi vizata specializarea în raport cu un domeniu particular de activi-tate. Durata variaza în sistemele de învatamânt din fiecare tara, de la învatamântul pri-mar, la cel secundar si chiar peste acest nivel. Continuturile educatiei generale cunosc un proces de extensiune, prin aditionarea si integrarea, pe lânga ariile curriculare tradi tionale (limbi, stiinte si tehnologie, domenii social-umaniste, arte, educatie fizica), si a unor teme interdisciplinare din cadrul "noilor educatii" (demografica, ecologica, pen-tru comunicare, participare, economica etc.). Educatia generala reprezinta fundamen-tul pe care aptitudinile speciale pot fi dezvoltate.

In viziunea Consiliului Europei (Vorbeck, M., 1993), educatia generala se cere sa fie compatibila cu provocarile secolului al XXI-lea, sa asigure cu necesitate:

▪ competente în limba materna ("exprimare clara si precisa în propria limba");

▪ cunoasterea limbilor straine (locuitorii Europei sa învete unii altora limbile nationale);

▪ cunostinte fundamentale în matematica si stiinta (un minimum necesar, chiar si pentru aceia care nu au aptitudini);

▪ fundamentele tehnologiei (cunostinte de tehnologie, inclusiv computerele, ne-cesare pentru viata moderna);

▪ istoria din perspectiva europeana (cunoasterea originilor etnice, radacinilor

culturii, civilizatiei si valorilor, ereditatea culturala comuna, interpenetrarea ideilor, semnificatia europeana a evenimentelor majore, diferitele tentative anterioare de a uni Europa: Imperiul Roman, Imperiul Napoleonian, Imperiul Austro-Ungar etc.);

▪ geografia europeana (formarea imaginii geografice unitare a Europei);

▪ educatia civica din perspectiva democratiei europene ("...importanta demo-cratiei parlamentare, a drepturilor omului, rolul legii, structurile federale, împartirea puterii în stat" etc.);

▪ promovarea creativitatii;

▪ educatia fizica si pentru sanatate;

▪ cunostinte în domeniul religios si al valorilor morale.

2). Curriculum-ul specializat pe categorii de cunostinte si aptitudini (literatu-ra, stiinta, muzica, arte plastice si dramatice, sporturi etc.) este centrat pe îmbogatirea si aprofundarea competentelor, pe exersarea abilitatilor înalte, pe formarea comporta-mentelor specifice determinarii performantelor în domenii particulare.

3). Curriculum-ul ascuns sau subliminal deriva, ca experienta de învatare, din mediul psiho-social si cultural al clasei/scolii/universitatii. Climatul academic, perso-nalitatea profesorilor, relatiile interpersonale, sistemul de recompensari si sanctionari sunt elemente importante ale mediului instructional, si ele influenteaza imaginea de si ne, atitudinile fata de altii, sistemul propriu de valori etc. Evolutia proceselor afective este în mod special influentata si formata de climatul nestructurat si informal al vietii din institutiile de învatamânt.

4). Curriculum-ul informal deriva din ocaziile de învatare oferite de societati si agentii educationale, mass media, muzee, institutii culturale, religioase, organizatii ale comunitatilor locale, familie. În acest sens, L.Cremin (1971) remarca: "Fiecare familie are un curriculum pe care îl preda aproape deliberat si sistematic, tot timpul. Fiecare biserica si sinagoga, fiecare moschee au un curriculum.... Putem merge mai departe, pâna la a declara ca bibliotecile, muzeele au curricula proprii, la fel ca armata, radioul, televiziunea, iar prin acestea nu ma refer numai la programele special educative, ci si la emisiunile informative, care îi învata pe oameni sa se informeze, la emisiunile co-merciale, care îi învata ce sa-si doreasca în postura de consumatori sau la emisiunile muzicale, de exemplu, la opera, care actualizeaza mituri sau valori generale".

Cu toate ca accentul proiectarii curriculare este pus pe educatia generala si pe cu-rriculum specializat, numai abordarea holistica a climatului educational creaza posibi-litatea dezvoltarii echilibrate si sincronice a potentialului cognitiv si afectiv. Astfel, modificarea optimizatoare a programului educational va avea ca punct de plecare ne-voile individuale ale elevilor, mai mult decât deficientele constatate în curriculum-ul comun.

C. DIDACTICĂ

1). In dictionarul enciclopedic românesc pentru conceptul "didactica" sunt pre-zentate:

▪ etimologia: (gr.) didaktikos = instructiv

▪ definitia: parte a pedagogiei care cuprinde teoria generala a învatamântului si a instruirii si studiaza sarcinile si continutul învatamântului precum si procesul însusirii de catre elevi a unui sistem de cunostinte, priceperi, deprinderi. Ea stabiles- te principiile, metodele si formele de organizare ale procesului de învatamânt.

Termenul a fost introdus de catre W. Ratke si J.A. Comenius (Komensky), în a doua jumatate a sec. al XVII-lea.

2). Popescu Neveanu P., (1978):

Didactica este ramura pedagogiei care se ocupa de sistemul de învatamânt, de formele de organizare, principiile, metodele, mijloacele si scopurile procesului in-structiv si de relatiile dintre pedagog si elevi.

Didactica moderna se îmbogateste prin principiile si metodele programarii, prin problematizare si euristica si prin tehnici audio-vizuale. Accentuând latura informati-va a instruirii, didactica se angajeaza în planul educatiei intelectuale si al educatiei în genere.

Extensia conceptului didactica", de la Comenius pâna azi: de la arta predarii" pâna la stiinta despre problematica procesului de învatamânt, a autoinstruirii si a învatarii la vârsta adulta.

Activitati incluse:

▪ învatarea si predarea,

▪ principiile pe care se bazeaza,

▪ finalitatile lui,

▪ curriculumul scolar,

▪ continutul învatarii,

▪ metodologia didactica,

▪ mijloacele de învatamânt,

▪ strategiile de instruire,

▪ docimologia didactica,

▪ proiectarea.

3). Pentru Doron R., Parot Fr., (1995) didactica reprezinta prezentare pentru a preda cât mai bine, la care se adauga raspunsuri metodice la întrebarile:

Ce sa se predea?

Cui?

De ce?

Cum?

Pentru ce rezultate?

Punctele 1 - 5 se afla în interactiune.

A preda si a învata este un subsistem dependent de conditiile generale ale siste-mului educatiei, dar si liber de a permite autonomie de procedura personajelor impli-cate (profesor, elev). Uniformitatii programelor si organizarii îi poate fi opusa diver-sitatea, chiar imprevizibilitatea procedurala concreta a profesorilor.

Punctele 1 - 5 evidentiaza coexistenta complexa a logicilor contradictorii, dar im-portante în aceeasi masura:

logica constituirii ansamblului de cunostinte;

logica expunerii lor;

logica învatarii lor.

Obiectivul didactic cel mai important: realizarea unui proiect care sa armonizeze cele trei logici; fundamentul acestei transpuneri este coerenta specifica fiecarei disci-pline.

Opiniile sunt împartite:

1. rezulta ca o didactica generala nu este posibila sau este inutila;

2. un proiect didactic, pentru a fi eficient, trebuie sa fie aprofundat, cuprinzând:

▪ nivel intelectual, interese, origine sociala a elevilor;

▪ competente diversificate si complementare ale profesorilor;

▪ actualizarea metodelor, tehnicilor si mijloacelor.

Adevaratele probleme ale didacticii sunt întrebarile comune ale tuturor dis-ciplinelor.