Nasterea psihologiei moderne
In mod uzual, psihologii privesc anul 1879 ca fiind anul in care psihologia s-a nascut oficial ca stiinta,acum fiind infiintat primul laborator experimental de psihologie.Acest lucru se datoreaza lui W. Wundt (1832 - 1920),care a elaborat si lucrari in medicina, filozofie, fiziologie, istorie naturala, etica, logica si psihologie. Cercetatorii din aceste laboratoare, nu studiau gama intreaga a fenomenelor psihologice care se studiaza astazi de catre psihologi. Ei isi concentrau cercetarile pe senzatii, perceptii, timp de reactie, imaginatie si atentie si ocoleau teme ca invatarea, personalitatea comportamentul anormal (la inceput).
W. Wundt insusi se indoia ca procesele mentale superioare, precum gandirea abstracta, pot fi studiate experimental. Una din metodele favorite de cercetare ale lui Wundt era introspectia antrenata (trained introspection) in care oameni antrenati special observau cu grija (atentie) si analizau propriile experiente mentale incluzand senzatii, imagini mentale, reactii emotionale in conditii controlate. Wundt spunea ca introspectia antrenata va produce date verificabile. Metoda a fost abandonata in timp deoarece (desi se facea in laborator) nu era suficient de obiectiva.
'Prin observatia interioara, prin introspectie cunoastem procesele psihice doar in forma lor complexa, asa cum ele se patrund in curgerea continua a constiintei. Prin experimentare putem izola fenomenele, le putem separa de conditiile lor accesorii, le producem in circumstante determinate, cu coeficienti pe care ii putem schimba si masura. Experienta ne face sa descoperim legile naturale si sa aflam cauzele si efectele. Este metoda intrebuintata in fiziologie si in stiintele naturii.'
Notiunea de aperceptie
Wundt spunea: 'Procesele psihice supuse observatiei noastre interne se desfasoara in campul constiintei. Exista un camp de privire al constiintei si un punct de claritate maxima al constiintei. O reprezentare intrata in campul de constiinta este perceputa, aflata in campul de privire al constiintei este aperceputa. Aperceptia este o actiune voluntara care porneste dintr-un impuls si este caracterizata printr-o alegere libera: din fluxul de reprezentari care tind spre campul constiintei alegem pe unele de preferinta".
Termenul de aperceptie a fost introdus de Leibnitz pentru a desemna perceptia constienta spre deosebire de micile perceptii inconstiente.
In "Drama psihologiei", V. Pavelcu aprecia ca 'Psihologia experimentala incepe prin a fi psiho - fizica sau fiziologica si mai putin psihologica'. Sub fatada experimentala a aparaturii de laborator se ascundeau carentele rezultatelor obtinute, sublinia V. Pavelcu. 'Experimentele psihologice nu reusesc sa treaca dincolo de relatiile simple, elementare: excitatie - senzatie, stimul - raspuns. Faimoasa lege psihofizica Weber - Fechner n-a imbogatit substantial psihologia'.
Psihofizica este o paradigma care afirma ca organismul, mai ales prin intermediul sistemelor senzoriale, functioneaza ca un instrument de masura in analiza informatiilor pe care le prelucreaza. Psihofizica a facilitat dezvoltarea psihologiei matematice.
Trebuie mentionat ca psihologul roman Gheorghe Zapan (1897 - 1976), interesat de studiile de psihofizica, a demonstrat insuficienta psihofizicii ca domeniu propriu de cercetare stiintifica. Zapan a aratat necorespondenta cu realitatea a legii Weber - Fechner in cazul datelor mergand catre extreme. Zapan generalizeaza si corecteaza aceasta lege.
Legea Weber - Fechner: senzatia creste in progresie aritmetica fata de stimul, care creste in progresie geometrica sau senzatia este proportionala cu logaritmul intensitatii stimulului. Aceasta lege este cunoscuta acum ca Legea intensitatii in acceptiunea biofizica.
In timp, problema paralelismului psihofizic a continuat sa preocupe psihologii. Au adus contributii: C. Radulescu Motru - "Personalismul energetic", St. Odobleja - "Psihologia consonantista" si St. Luparescu.
O alta atentionare a lui V. Pavelcu se refera la radacinile fiziologice ale psihologiei:
'Daca urmarim progresul psihologiei fiziologice prin opera lui Wundt si a discipolilor acestuia nu putem evita impresia ca tanara disciplina s-a oprit la periferia vietii psihice (senzatii, perceptii, reactii) sau la forme relativ incremenite, automatizate si inferioare ale psihicului (memoria mecanica, asociatia, deprinderea, oboseala s.a.). Afectivitatea este redusa la formele ei simple de 'tonalitate a senzatiei' sau la reactiile ei fiziologice. Motivatia, personalitatea cu tipurile ei, aptitudinile, interesele, caracterul, toate raman in afara de puterea de investigare a experimentatorului'.
Recunoscandu-i contributia adusa la dezvoltarea psihologiei prin variata si fecunda sa activitate ca fiziolog, filosof, psiholog, formator de ucenici in ale psihologiei experimentale, V. Pavelcu noteaza cu ironie ca Wundt paraseste terenul psihologiei fiziologice la sfarsitul sec. al XlX-lea si se orienteaza catre psihologia sociala.
Psihofizica si psihofiziologia le putem considera (metaforic vorbind) radacini mai tinere ale psihologiei alaturi de filozofie.
Contributii aduse de fiziologie la nasterea psihologiei.
Cercetarea fiziologica a fost determinanta in afirmarea psihologiei ca stiinta. Printre primele investigtii a comportamentului reflex sunt cele realizate de Marshall Hall (1790 - 1850). Urmarind sistematic miscarile animalelor decapitate a ajuns la concluzia ca variatele forme de comportament depind de diferitele parti ale sistemului nervos si ale creierului. Miscarile voluntare depind de creier, miscarile reflexe de maduva spinarii iar cele involuntare de stimularea directa a musculaturii.
Pierre Flourens (1794 - 1867) continuator a lui M. Hall, a distrus sistematic parti ale creierului si maduvei spinarii, introducand metoda extirparii.
Paul Broca - 1861 a conturat o alta metoda de investigare a creierului, al locului unde este plasat centrul vorbirii, dezvoltand metoda clinica.
Fritsh si Hetzig in 1870 au introdus tehnica pentru functiile creierului. Au explorat scoarta cerebrala prin curenti de mica intensitate si au observat ca stimularea unor arii cerebrale produce raspunsuri motorii.
Cele mai importante cercetari in domeniul fiziologiei in secolul XIX au fost obtinute de invatamantul german. Dintre reprezentanti, cei mai importanti sunt: Johannes Müler, Herman Helmholtz si Gustav Fechner. Cercetarile facute de Fechner, Helmholtz si Müler l-au facut pe Wundt, mai tarziu, sa fie increzator in metoda experimentala
Cercetatorii germani s-au orientat spre observarea sistematica a proceselor si fenomenelor psihice, analiza lor si clasificarea ceruta de biologie si fiziologie. Universitatile germane au imbinat functia de cercetare cu cea de predare.
Gustav Fechner (1801 - 1887)
A studiat medicina,
fizica si matematica
A fost preocupat de probleme legate de senzatii;
Pornind de la o teza filosofica: relatia dintre suflet si corp, a decis ca cele doua sunt identice, sunt aspecte ale aceleiasi unitati fundamentale;
A formulat Legea conexiunii dintre suflet si corp si cea dintre senzatie si stimul.
A considerat ca legea dintre lumea fizica si cea mentala poate fi exprimata prin legi cantitative. Stiinta ce trebuia sa se ocupe de descoperirea relatiilor cantitative dintre suflet si corp si de exprimarea lor in formule matematice s-a numit psihofizica.
Johannes Müler (1801 - 1858) a sustinut puternic aplicarea metodei experimentale in fiziologie. Cercetarile lui privind organele de simt, natura senzatiei cat si doctrina lui asupra energiilor specifice ale nervilor senzitivi au stimulat cercetarile ulterioare in acest domeniu.
Herman Helmholtz, elev a lui Muler a publicat mai mult in domeniul fizicii. A facut cercetari in domeniul vizualului, a auditivului si a vitezei impulsului neuronal.
|
