Nivelul superior psihic de integrare in natura
Unul din obiectivele centrale ale neuropsihifiziologiei este acela de a identifica si explica inceputurilor vietii psihice, domeniul de unde debuteaza interrelatia dintre psyche - reprezentand o activitate de relatie distincta si autonoma cu mediul inconjurator si soma ca fiind suportul neuronal organic al acestuia. Este o relatie care se desfasoara pe baza a ceea ce s-a reflectat, car 232g61c e devine posibila doar de la un anumit nivel de dezvoltare a sistemului viu, cand reflectarea dobandeste propria sa structura in raport cu cele organice, responsabila totodata de integrarea tuturor reatiilor cu mediul si cu celalte viscere, cu celelalte segmente ale corpului.
In viata toate un inceput, de unde sa poata fi considerat debutul manifestarii vietii psihice. Este un punct de reper pentru aprecierea perfectionarii schimburilor functionale cu mediul, a celei realizate pe baza a ceea ce s-a reflectat si retinut ca "experienta" reusita si transmisa ca atare peste generatii. De atunci schimburile fizice directe organism-mediu se completeaza cu altele mediate, cu incarcatura substantiala subiectiva tot mai bogata, care a aparut si s-a dezvoltat la animale mai inainte de creatia omului, care se distinge ca un sistem tot mai unitar, ca expresie a unui nivel superior de integrare adaptativa, ca un produs psihogenetic cu insemnatate tot mai crescuta, care la om a dobandit valente diferentiale aparte.
Descrierea sistemelor de relatie si de "inceput" ale reflectarii psihice, de unde debuteaza manifestarea ei in natura, presupune numirea elementelor sale organice de suport. Reflectarea nu este un dat imuabil, ci unul procesual, psihogenetic, cu un traseu de evolutie distinct, cu momente distincte, relevante penru etapele pe care le-a parcurs perfectionarea sa, de la cea prepsihica si pana la cea care a atins cote de inalt rafinament discriminativ si de diversitate. Sunt aspecte ale unei reflectari tot mai specializate, aflate in legatura stransa cu metamorfozele care s-au intamplat la nivelul celulei nervoase, de transmitere tot mai eficienta a impulsului, de mediere a relatiei organismului cu mediul, deopotriva legatura dintre diversele parti ale corpului si dintre viscere. Sistemul nervos in sine este un viscer cu responsabilitate in producerea reflectarii, in elaborarea experientei individuale, ca una care in aceasta forma sau doar de disponibilitate potentiala este transmisa peste generatii, de a raspunde anticipativ in raport cu actiunea imprevizibila a variatiilor stimulative din mediu. Legaturile sale mediatorii confera reflectarii substanta subiectiva, o activitatea care se defasoara pe principiul de baza al reflexivitatii, care, pe acest plan superior de integrare adaptativa, se manifesta sub forma conduitelor instinctive si intenligente, ca un sistem functional unitar asemenea unu propriu-zis organism de cunoastere.
Intodeauna a fost dificila numirea "momentului" din care in sistemul viu s-au initiat raporturi functionale cu substanta subiectiva, ca avand un rol distinct pentru intregul proces evolutiv. Acesta se completeaza cu imensul risc, ca unor mecanisme psihice abia in devenire sa li se atribuie functii pe care acestea inca nu le au, care inca nu sunt posibile. Asa cum se produce astazi, la animalele superioare si la om, reflectarea psihica indeplineste o importanta functie integrativa pentru organism, care in etape evolutive anterioare n-a avut acuratetea si profunzimea diferentiala pe care o au acum. In raport cu acest proces evolutiv acuitatea vizuala la vulturul inaltat in eterul cerului poate fi mai buna decat a omului; la fel mirosul la ciinele care iscodeste prin tufisuri, sa fie de multe zeci de ori mai fina; la fel auzul la liliacul care se orienteaza ecolocator prin vzduhul aerului in plina noapte, sa fie incomparabil mai sensibil decat la om. In toate aceste situatii inaltul nivel perfectionat de reflectare senzoriala a fost atins gratie unui imens efort creator, care a avut un "inceput" al sau evolutiv, de cand reflectarea era incomparabil mai grosiera sau nici nu era. De asemenea, aceasta reflectare senzoriala s-a completat cu o alta mentala, deopotriva cu suport organic, care se afla in disponibilitatea de articulare plastica si flexibila a actiunilor psihice (vezi p. ), a celor in care sunt implicate diversele parti ale organismului (somatice si viscerale), care ajung sa se plaseze pe trasee spatio-temporale tot mai complexe, capabile sa se desfasoare pe un plan mental "interiorizat", pe unul doar al insemnatatii stimulatorii a agentilor, care la om poate sa se distinga ca un lume distincta, a reflectarii semantice.
|
