OBIECTUL SI DEFINITIA PSIHOLOGIEI VARSTELOR
Psihologia varstelor prezinta "tablourile secventiale ale dezvoltarii psihice" si urmareste sa descopere legi si conditii de functionare a psihicului uman; urmareste evolutia omului de la nastere pana la batranete inaintata, subliniind ca din noua perspectiva "life span - development" se incearca urmarirea evolutiei umane din momentul procrearii pana la varstele inaintate.
"Psihologia varstelor este o ramura a stiintelor psihologice izvorata din necesitat 131h76b ea de a intelege modul cum se constituie caracteristicile, functiile, procesele psihice de la cele mai fragede varste si evolutia lor pe tot parcursul existentei umane, cu progresele ce caracterizeaza fiecare varsta" . Astfel, activitatea psihica este primita in mod unitar cu relevarea semnificatiilor posibile pentru un anumit palier al varstei si evidentierea specificului de ansamblu in dezvoltarea structurilor psihice. Din acest punct de vedere fiinta umana este analizata longitudinal si vertical in contextul existentei sale sociale, a modificarilor psiho-fizice ce se produc sub influenta conditiilor de mediu, a educatiei, a culturii, a profesiei, a statutelor si rolurilor sociale ce le indeplineste. O alta definitie este formulata de E. Verza astfel: "Psihologia varstelor este stiinta care studiaza caracteristicile constituirii activitatii psihice umane, modificarile acesteia de la inferior la superior, a regreselor ce au loc in anumite etape de varsta, a evolutiei personalitatii si manifestarii actelor de conduita in relatie cu determinarile socio-culturale ale existentei fiintei umane". In evolutia psihica se pot deprinde anumite legi si principii general valabile, dar si structuri specifice pentru o etapa sau alta de varsta.
Continutul
si sfera psihologiei varstelor depaseste pe cel al psihologiei copilului prin
aceea ca realizeaza o cuprindere pentru toate varstele umane, departajand
stadii si substadii in cadrul acestora cu specificul lor, dar fara sa fie o
psihologie generala, caci activitatea psihica pe care o studiaza aceasta este
raportata la conditia umana de o anumita factura si structura biofizica.
Psihologia varstelor se foloseste de datele psihologiei copilului si a
psihologiei generale ca si ale celorlalte ramuri ale psihologiei carora le
furnizeaza la randul ei, cunostinte pertinente despre evolutia psihica a omului
de la nastere pana la moarte, si cuprinde totul intr-o tratare unitara, ca
relevarea specificului pentru fiecare stadiu de varsta si consumarea elementelor
comune ce unifica activitatea psihica. Aceasta confera psihologiei varstelor un
statut solid si central in cadrul disciplinelor psihologice. Constituirea
psihologiei varstelor a fost posibila ca urmare a progreselor realizate de
stiintele biologice si sociale, a acumularii de cunostinte in psihologia
generala si intr-o serie de ramuri care vizau studiul omului in anumite
perioade de varsta. Ramurile mai tinere (ultime) sunt: psihologia copilului,
psihologia sugarului, anteprescolarului, prescolarului, scolarului mic,
puberului, si mai putin conturate, psihologia tineretului, psihologia varstei a
treia, etc. O serie de discipline nu difera atat prin continutul la care se
refera cat prin terminologia de denumire a acestora. Astfel, psihologia
genetica, psihologia dezvoltarii umane, etc., fac parte din psihologia
varstelor care exprima similaritate. Psihologia varstelor evita fragmentarile
si ambiguitatile provenite chiar din titulatura disciplinei respective si
analizeaza psihicul uman in mod unitar, cu accentuarea aspectelor de evolutie
si dezvoltare, dar si de continuitate si disfunctionalitate de la o varsta la
alta. Cunoasterea psihologiei varstelor ofera posibilitati de elaborare a
strategiilor educationale si de dirijare stiintifica a procesului de pregatire
profesionala si de integrare sociala a omului, de tratarea "omului concret"
conditionat biologico-ereditar, social-economic, educational si profesional.
In stiinta psihologica actuala exista o tendinta remarcabila si anume aceea de
a depasi constatativul, analitismul si descriptivul prin implicativ, integrativ
si dinamism evolutiv si prospectiv, consolidandu-si prin aceasta, locul
stiintelor despre om (I. Piaget, 1972) si in felul acesta marindu-si aportul la
dezvoltarea omului.
|
