OBIECTUL sl METODELE PSIHOLOGIEI

Oricare ar fi stiinta pe care ne-am propune sa o definim 

problema obiectului si a metodelor ramâne in centru

.ucntiei noastre, întrucât de întelegerea ei depinde chiar

întelegerea specificului stiintei respective. Prin urmare,

piiiem vorbi despre psihologie ca stiinta doar din momentul 

identificarii unui obiect 5! a unor metode distincte, proprii.

Obiectul psihologiei

Termenul psihologie dateaza din secolul al XVI-lea, când desemna cunoasterea sufletului, dar meritul de a-1 fi impus cu adevarat îi revine lui Christian Wolf (1679-1754), care 1-a util i/at în titlurile a doua dintre lucrarile sale: Psychologia empirica (1732) si Psychologia rationalis (1734). Abia spre sfârsitul secolului al XIX-lea, psihologia începe sa se afirme cu siiin[a, delimitându-se de filosofic si devenind treptat o stiinta umana autonoma. Sigur, iiccusta "independenta" nu trebuie înteleasa ca ruptura, ci ca încercare fireasca a fiintei umane lic ii-si diversifica perspectivele de cunoastere. Daca avem în vedere etimologia (gr. psykhe -ttiflct; logos - studiu, cuvânt despre), putem defini ps 16116w2224q ihologia ca "stiinta a sufletului". Aristotel (384-322 î.Chr.) si-a numit unul dintre tratate Despre suflet si a sustinut ca IU fie tul este imaterial, o "actualizare a unui corp natural" care, latent, poseda viata. Pentru Arisiotel, sufletul se manifesta prin simtire, gândire, miscare, iar "afectele sufletului" -inftnia, blândetea, teama, mila, îndrazneala, bucuria, iubirea, ura - sunt unite cu corpul. Cum Aristotel discuta toate aceste "afecte", precum si senzatiile, perceptiile si intelectul, puicm considera ca tratatul sau Despre suflet este, de fapt, si primul tratat de psihologie.

"Aristotel avea obiceiul sa spuna mereu prietenilor si elevilor, oriunde si oricând se întâmpla sa tina o lectie: «Dupa cum vederea îsi ia lumina din aerul înconjurator, tot asa o ia si sufletul de la învatatura». La întrebarea «Ce-i un prieten?», oferi raspunsul: «Un suflet care locuieste în doua corpuri»" (Diogenes Laertios, Despre vietile si doctrinele filosofilor, Polirom, 1997, p. 171).

Pâna a se întemeia psihologia ca stiinta, de suflet s-au ocupat filosofia, teologia, metafizica, medicina, literatura, magia. S-a adaugat 51 cultura poporului de rând. Expe-ML-ntele si trairile individuale si colective s-au sistematizat într-o anumita întelepciune, exprimata prin proverbe si zicatori care surprindeau tipologii, caractere, stiluri com­portamentale. Sociologul si psihologul român Traian Herseni (1907-1980), în Cultura psihologica româneasca (1980), considera ca au existat doua "psihologii" una creata de popor, pe care o numeste poporana, alta populara (popularizata) raspândita prin scoli, biserici, carti etc. Psihologia poporana (ceea ce numim astazi "simtul comun") este ante­rioara stiintei aparute mai târziu si s-a dezvoltat adesea în paralel cu psihologia stiintifica.

Nfljtcrea psihologiei pe care astazi o numim "stiintifici" s-a datorat unor cercetatori din domenii învecinate : fiziologia, fizica, medicina. Se admite astazi ca psihologia stiintifica s-a nascut oficial o dala cu înte­meierea primului laborator depsihologie experimentala, fundat de catre W. Wundt, la Leipzig, în 1879. în laborator, conditiile erau "provocate", tncâl se puteau observa variatiile de conduita a subiectilor. La numai zece ani de la întemeierea laboratorului lui Wundt, junimistul Eduard Oruber (1861-1896), care si-a luat doctoratul la Wundt, a creat un laborator de psihologie experimentala si în România, la Iasi. Wilheim Wundt

O provocare în evolutia psihologiei s-a produs la începutul seco- (1832-1920) lului XX, când o serie de psihologi americani au sustinut ca, de fapt, mintea nu putea fi descrisa, izolata, masurata, în schimb, s-ar putea observa si masura comportamentul omului în diferite situatii. Behavioristii (de la englezescul behavior -comportament) au schimbat directia cercetarilor în psihologie : de la analiza sufletului sau a mintii la observarea "provocata" a comportamentului individului. S-a abandonat obser­varea interna (introspectia) pentru studierea variatiilor comportamentului în situatii diferite, controlate, desfasurate în laborator. Psihologia a devenii " stiinta comportamentului". Dar, desi behaviorismul i-a sedus pe rnulti cercetatori si este înca în vigoare, reactiile n-au întârziat sa apara. Ceea ce se reproseaza "stiintei comportamentului" - cum definesc multi înca psihologia astazi - este ignorarea proceselor psihice interne. Or, psihologul trebuie sa studieze conduita umana în ansamblul ei.

Ne putern pune acum întrebarea: care este diferenta dintre conduita si comportament"? Behaviorismul s-a nascut din opozitia fata de psihologia reflexiva, "filosofica", care apela doar la introspectie. Dar reactia a fost excesiva: behavioristii au negat total alte metode decât studiul "raspunsurilor" (R) unui subiect la stimulii (S) senzoriali. Schema rezultata (S - R) simplifica atât de mult comportamentul, încât a fost ulterior abandonata. Notiunea a trebuit, astfel, îmbogatita.

Comportamentul este activitatea observabila ce apare în interactiunea cu-mcdiul.

S-a constatat însa ca organismul reactioneaza la stimuli organizând un raspuns în functie de un scop urmarit. Conduita integreaza factorii biologici si sociali; ea este determinata de reactiile psihofiziologice la unii stimuli, dar si de factorii culturali, caracteristici contextului social.

Conduitele sunt deci "reactii" complexe, integrate, organizate ierarhic, în functie de caracteristicile ansamblului de stimuli.

Dezvoltarea psihologiei, ca stiinta, a cunoscut evolutii sinuoase. S-a împrumutat din filosofic, fiziologie, fizica, sociologie, din stiintele normative (logica, etica). Dar, cu fiecare "împrumut", psihologia si-a conturat mai bine profilul, pâna a devenit inde­pendenta. Profesorul iesean Vasile Pavelcu (1900-1991) observa, pe buna dreptate: "Psihologia, ca si celelalte stiinte, nu este, ci devine". Statutul ei s-a schimbat adesea, în functie de metoda utilizata si de modul de interpretare a faptelor. Dar obiectul de studiu a ramas acelasi: omul. si nu omul în sine, ci omul cu caracteristicile si trasaturile lui concrete, confruntat cu probleme de rezolvat. si nu izolat, ci aflat în interactiune cu altii, plasat în diferite situatii sociale. si nu numai omul normal, ci si cel atins de diferite dezordini mentale. Psihologia, scria Vasiie Pavelcu, "o gasim peste tot". Când omul se confrunta cu probleme atât de complexe, de la supravietuirea fizica si intelectuala, la cea sociala si morala, psihologul ii sta alaturi, ajutându-1 sa înteleaga si sa se înteleaga.

MANUAL DE PSIHOLOGIE

Metodele psihologiei ^:

Metoda (din grecescul methoaos - drum, cale de urmat) desemneaza o serie de demersuri, proceduri sau reguli pe care le adoptam în vederea atingerii unui scop.

Nu exista o metoda perfecta. Oricare dintre metodele folosite în psihologie prezinta avantaje si dezavantaje, iar conditiile în care fiecare dintre ele trebuie aplicata sunt bine precizate.

Pentru a construi teorii si a descoperi legile care guverneaza comportamentul uman, psihologii utilizeaza mai multe cai; prezentam doar cinci dintre ele, cele mai importante si mai des folosite : observatia, studiul de caz, experimentul, chestionarul si lestul psihologic.

Se spune ca, odata, un psiholog studia comportamentul puricilor. Acesta dresase un purice sa sara dintr-o cutie de chibrituri într-alta la comanda "Sari! ". De fiecare data, psihologul nota cu grija timpul de reactie (cât de repede sarea puricele) si distanta pe care o parcurgea puricele în salt. într-o zi, psihologul se gândeste sa vada ce se întâmpla daca leaga picioarele puticelui. La început a legat doar doua dintre ele când psihologul striga "Sari! ", puricele raspundea la comanda la fel de repede ca si atunci când avea picioarele libere, doar ca distanta parcursa în salt se micsora. Când a legat trei picioare, la comanda psihologului puricele raspundea mai târziu, iar distanta parcursa era si mai mica. Pe masura ce numarul picioarelor legate crestea, puricele raspundea din ce în ce mai greu la comenzi, iar salturile erau din ce în ce mai mici. în fine, când a legat toate picioarele degeaba mai striga psihologul "Sari!": puricele nici nu se mai misca. Concluzia studiului, pe care psihologul si-a notat-o apoi în carnetelul sau, a fost: Când i se leaga loaie picioarele, puricele nu mai aude.

Concepte-cheie

Observati cât de usor ne putem însela în studiile noastre daca nu folosim metode adecvate si daca nu ne definim cu precizie scopul observatiilor, în exemplul dat, cercetatorul nu noteaza faptele observate, ci interpretarea lor subiec­tiva- o greseala ce poate aparea frecvent în cercetari. Pentru a evita astfel de erori este indicat sa cunoastem foarte bine atât metodele de studiu în psihologie, cât si conditiile aplicarii lor.

2,1. Observatia

Prin observatie întelegem studierea sistematica si intentionata a comportamentului în conditii naturale, în absenta interventiei observatorului (psihologului) si în scopul unei descrieri detaliate.

Descrierea fenomenelor pe care dorim sa le studiem pare un lucru atât de simplu, încât exista tendinta de a sari peste acest pas pentru a trece direct la descoperirea legilor, a constantelor lumii în care traim. Or, aceasta etapa este foarte importanta: numai folosind metoda observatiei psihologul poate studia comportamentele firesti ale individului, în conditii naturale. Astfel, înainte de a presupune ca vizionarea de programe violente la televizor determina cresterea agresivitatii la copii, trebuie sa observam cu atentie o astfel de situatie. Spre exemplu, psihologul poate decide sa observe un grup de copii înainte si dupa vizionarea unor desene animate cu caracter violent.

OBIECTUL SI METODELE PSIHOLOGIEI

Observatia trebuie sa respecte anumite conditii pentru a fi într-adevar eficienta:

stabilirea clara a scopului observatiei (în exemplul de mai sus, trebuie precizate care vor fi manifestarile agresive urmarite la copii);

elaborarea unui plan de observatie (când si cum anume dorim sa observam);

înregistrarea imediata a faptelor, nu a interpretarilor (de exemplu, vom nota "Mihai i-a tras un ghiont lui Dorin", si nu "Mihai este violent");

efectuarea unui numar optim de observatii, în conditii cât mai variate (de exemplu, vom observa copiii înainte si dupa vizionare, în absenta sau prezenta unui aduli etc.);

discretia observatorului (oamenii nu se mai comporta natural daca stiu ca sunt observati).

în cercetarea si practica psihologica, observatia se foloseste rareori singura; ea este cel mai des o etapa distincta în cadrul altor metode psihologice. Pâna acum am vorbii numai despre observarea comportamentului altei persoane (extrospecfie). Atunci când obiceiul observatiei este propria persoana, vorbim despre introspectie, o forma speciala de observatie.

Introspectia (numita 5! autoobservatie) este o forma a observatie propriul comportament, propriile gânduri si trairi afective.

Fiind o forma a observatiei, ea presupune studiul siste­matic al propriilor reactii în diferite situatii. Introspectia a fost una dintre primele metode folosite în psihologie. Cercetatorii puneau oamenii în diverse situatii, apoi acestia erau rugati sa relateze, oral sau în scris, propriile gânduri sau impresii.

Avantajul introspectiei este acela ca permite accesul direct la gândurile unei persoane, dar ea are si limite: uneori nu ne putem exprima oral sau în scris gândurile si trairile, alteori nu suntem constienti de felul în care am ajuns la o decizie sau de cauza starilor noastre afective.

Studiu! de caz

O forma distincta a observatiei este studiul de caz. Acesta consta în investigarea foarte detailata a unui singur individ sau grup în scopul de a generaliza rezultalelc observatiei la întreaga populatie.

Spre exemplu, Sigmund Freud a propus o teorie despre personalitate pornind de la catevii studii de caz, iar Jean Piaget a descris dezvoltarea gândirii la copii pornind de la observati» foarte detaliata a celor trei copii ai sai.

Avantajul major al studiului de caz consta în volumul mare de informatii obtinute ti In posibilitatea de combinare cu alte metode psihologice. Problema majora pe care o ridlcfl aceasta metoda este ca rezultatele nu sunt usor de generalizat Ia întreaga populajie. Cu toate acestea, studiul de caz ramâne metoda cea rnai potrivita pentru a studia fenomene unice, singulare, cum ar fi o anumita boala psihica sau modul în care reactioneaza oamenii care au trecut printr-o situatie deosebita.

MANUAL DE PSIHOLOGIE

2.3. Experimentul

Experimentul este considerat a fi cea mai importanta metoda de cercetare în psihologie, deoarece ofera posibilitatea culegerii datelor obiective despre comportament si permite stabilirea cauzelor ce stau la baza manifestarilor psihologice. Daca în observatie psihologii constata relatiile dintre fenomene care apar in mod natural, în studiile experimentale ei creeaza sau provoaca o situatie în care se pot controla toate aspectele fenomenelor studiate, fapt pentru care experimentul este considerat a f i o observatie provocata, controlata.

Experimentul presupune provocarea unui fenomen psihic, în conditii bine deter­minate, cu scopuî verificarii unei ipoteze, a unei relatii cauzale.

Caracteristica principala a experimentului este aceea ca psihologul modifica sistematic un factor care actioneaza asupra participantilor la experiment (subiecti), pastrând constante toate celelalte aspecte ale situatiei, însusirile cantitative sau calitative ale fenomenelor care iau diverse valori poarta numele de variabile. Factorul care este modificat de catre experimentator se numeste variabila independenta, iar raspunsurile subiectilor în situatia experi­mentala constituie variabila dependenta.

Mentinerea constanta a tuturor conditiilor situatiei, cu exceptia factorului a carui influenta este studiata, reprezinta una dintre cerintele majore ale experimentului. O a doua cerinta este ca persoanele folosite în cele doua grupuri (experimental si de control) sa fie similare din cât mai multe puncte de vedere: sex, vârsta, mediu de provenienta. Grupurile trebuie sa se deosebeasca numai în ceea ce priveste factorul a carui actiune se urmareste.

în concluzie, experimentul este singura metoda prin care se poate explica relatia cauzala ce exista între doua sau mai multe variabile. Avantajul metodei consta în aceea ca evenimentele studiate sunt provocate, produse de experimentator, spre deosebire de celelalte metode unde cercetatorul asteapta producerea fenomenelor pe cale naturala. Dezavantajul experimentului rezulta din necesitatea respectarii cu strictete a conditiilor prezentate mai sus si din faptul ca unele fenomene nu pot fi provocate sau produse în laborator, în conditii foarte bine controlate. Criticii metodei experimentale deplâng faptul ca situatiile controlate din laborator sunt artificiale si nu seamana cu cele naturale.

OBIECTUL SI METODELE PSIHOLOGIEI

2.4. Chestionarul

Chestionarul este o metoda sau o tehnica folosita adesea în cercetari descriptive sau în diagnosticul psihologic. Prin intermediul lui, un grup selectat de persoane (numit esantion) îsi exprima opiniile, atitudinile sau parerile despre comporta­mentele din anumite circumstante.

Pe baza raspunsurilor acestui grup de persoane, concluziile chestionarului sunt generalizate - folosind tehnici statis­tice - la întreaga populatie. Astfel, chestionarele pot masura opiniile despre un anumit partid politic, chestiuni eco­nomice, probleme legate de viata personala a indivizilor. O categorie aparte de chestionare o constituie inventarele de personalitate, care releva aspectele particulare ale per­sonalitati individului.

Atentie, chestionarele nu trebuie confundate cu o simpla însiruire de întrebari! Acestea sunt alese cu grija, iar raspunsurile oferite sunt adesea multiple, oamenii trebuind s3 aleaga doar unul singur din seria prezentata. Atât între­barile, cât si instructiunile sunt standardizate (identice pentru toti subiectii) si reprezinta rezultatul unei pre-testari. Avantajul chestionarului este acela ca fiecare respondent îsi poate exprima opinia în acelasi mod, ceea ce creste gradul de generalizare a rezultatelor.

Cea mai importanta problema a chestionarelor este selectarea unui grup de persoane reprezentativ (esantion).

Foarte importanta este si formularea întrebarilor. Studiile au aratat ca raspunsurile subiectilor difera în functie de modul de formulare a întrebarilor. Spre exemplu, oamenii sunt de acord în mare masura ca "reclama pentru tigari nu ar trebui sa fie permisft Li televiziune", dar nu sunt de acord cu faptul ca "recîama pentru tigari ar trebui cenzurata sau interzisa la televiziune". Simpla înlocuire a termenilor determina raspunsuri diferite.

Concepte cheie

2.5. Testul psihologic

Psihologii au conceput numeroase probe, denumite teste, pentru a masura diferite aptitudin sau calitati ale oamenilor. Cele mai cunoscute teste psihologice sunt cele care masoar; inteligenta si trasaturile de personalitate.

MANUAL DE PSIHOLOGIE

Testele sunt situatii standardizate în care raspunsurile oamenilor sunt masurate folosind etaloane specifice populatiei din care fac parte.

Un il-si de inteligenta pentru copiii de 3 ani va include diferite sarcini pe care trebuie sa le

. copilul (exemplu : sa spuna ce lipseste la o figura umana desenata pe un cartonas), . . sunt adaptate pentru grupa lui de vârsta si care sunt prezentate în aceeasi maniera

. opiilor carora li se aplica testul. Rezultatul obtinut permite compararea perfor-iiwitlcUir unei persoane cu cele ale populatiei din care face parte (numita etalon).

Diferenta dintre teste si chestionare este destul de subtila. Testele pun indivizii într-o

'lim.ilk¹ standardizata în care ei trebuie sa reactioneze (deci sunt orientate la nivelul

.1 nimeritelor). Chestionarele solicita parerile, opiniile, atitudinile oamenilor fata de

situatii; ele nu pun oamenii sa" actioneze (deci sunt situate la un nivel declarativ).

..-k furnizeaza informatii cu ajutorul carora putem descrie si clasifica oamenii, dar

permit sa facem si predictii privind performantele lor Ia sarcini similare celor

ui test. Avantajul lor major este acela ca sunt situatii standardizate (identice pentru

i  investigati) 51 ca indivizii sunt masurati folosind acelasi etalon. Dezavantajul

; psihologice este acela ca ele sunt greu de conceput. Pentru a fi siguri ca testul

! ceea ce si-a propus, sunt necesare cercetari si pre-testari laborioase. De asâmenea,

"«.ricolul ca trecerea timpului sa afecteze precizia testului (de exemplu, testele de

;,1 trebuie reactualizate periodic).