Obiectul de studiu si problematica psihologiei educatiei

Obiectul de studiu si problematica psihologiei educatiei

1. Consideratii introductive cu privire la psihologia educatiei ca ramura stiintifica
2. Psihologia educatiei si rolul ei īn formarea viitorului profesor - model integrativ

1. Consideratii introductive cu privire la psihologia educatiei ca ramura stiintifica

Termenul de psihologie provine de la cuvintele grecesti psyche (suflet) si logos (cuvānt, teorie, īnvatatura). Ca stiinta, a aparut īn perioade mai recente (primele lucrari de psihologie sunt publicate dupa anii 1500 de Rudolf Goclenius si 1700 de Christian Wolf).

O prima aproximare a definirii psihologiei, care ar putea porni de la analiza etimologica, ar consta īn 616f58g considerarea psihologiei ca stiinta care studiaza psihicul sau procesele si fenomenele psihice. Problema ridicata de aceasta definire este una de logica, data fiind circularitatea ei.

Obiectul de studiu al psihologiei este psihicul. Pentru a depasi circularitatea definirii anterioare trebuie sa recurgem la a īnlocui termenul de psihic cu o definitie a lui.

Ce este psihicul?

O definire corecta din punct de vedere logic ar cere respectarea conditiilor conform carora orice definire trebuie sa contina un gen proxim si o diferenta specifica. Este foarte dificil īnsa sa identificam genul proxim si diferenta specifica pentru conceptul de psihic. De aceea definirile obisnuite recurg la inventarierea principalelor caracteristici ale psihicului. Iar aceste caracteristici reies prin raportarea psihicului la criterii exterioare lui īnsusi. Iata care sunt criteriile propuse de M. Zlate:

a) prin raportare la materie (la substratul material al psihicului):

psihic = produs/functie a creierului

b) prin raportare la realitatea īnconjuratoare (lumea obiectiva a lucrurilor si fenomenelor naturale):

psihic = reflectare subiectiva a realitatii obiective

c) prin raportare la interactiunea universala a lucrurilor:

psihic = caz particular/forma/expresie a vietii de relatie

d) prin raportare la realitatea sociala:

psihic = element conditionat si determinat socio-istoric si socio- cultural.

Psihologia este definita astfel ca stiinta care studiaza fenomene si procese care constituie o reflectare subiectiva a realitatii obiective si care sunt conditionate si determinate socio-istoric si socio-cultural   reprezentānd o functie a creierului ce reflecta relationarea universala.

Trebuie mentionat faptul ca, asa cum se īntāmpla la nivelul oricarei stiinte, procesele, īnsusirile, mecanismele psihice sunt studiate cu ajutorul unui ansamblu de metode obiective pentru a evidentia legile de functionare a psihicului. Aspectul practic la psihologiei rezida īn scopul sau care vizeaza cunoasterea, optimizarea si ameliorarea existentei umane (M. Zlate, 2000).

Psihologia educatiei reprezinta o ramura stiintifica a psihologiei, aflata la confluenta psihologiei generale (ca stiinta de baza, cu un nivel de maxima generalitate stiintifica) cu domeniul aplicativ al educatiei.

Educatia reprezinta modalitatea prin care societatea transmite noilor membri ai societatii īntr-o maniera constienta si sistematica cunoasterea, valorile, credintele, modurile de comunicare specifice cu scopul dezvoltarii potentialului individual necesar adaptarii la societatea sau cultura respectiva.

2. Psihologia educatiei si rolul ei īn formarea viitorului profesor - model integrativ

Īn perioada actuala se doreste si se impune din ce īn ce mai mult considerarea procesului educational ca fiind stiinta aplicata. Psihologia aduce o importanta contributie la constituirea acestui domeniu prin ramura Psihologia educatiei.

Cum ajuta Psihologia educatiei profesorul? Iata principalele domenii:

- īn ceea ce priveste continutul obiectului de īnvatamānt predat: se cerceteaza modul īn care acest continut poate fi adaptat particularitatilor de vārsta sau particularitatilor individuale ale elevilor, cum poate fi structurat si accesibilizat continutul predat, cum se poate crea cadrul īn care elevul sa poata aplica sau transfera cu usurinta informatiile sau deprinderile achizitionate spre alte domenii;

- īn ceea ce priveste organizarea procesului de transmitere a cunostintelor: se pune problema adaptarii metodelor de predare la particularitatile psihice ale elevilor (stil de cunoastere si īnvatare)

- īn ceea ce priveste diversitatea umana cu care trebuie sa lucreze profesorul: se cauta raspunsuri la īntrebari de genul: Poseda elevii aptitudinile si motivatia necesare īnvatarii? Se poate lucra cu o clasa sau cu elevi nemotivati sa īnvete? Ce se poate face pentru a rezolva sau remedia asemenea situatii?

Profesionalismul profesorului deriva din īmbinarea a trei factori:

1. pregatirea de specialitate (ca rezultat al cunostintelor si deprinderilor dobāndite pe parcursul instruirii oferite de specializarea universitara);
2. pregatirea psihopedagogica (rezultatul pregatirii prin intermediul disciplinelor psihopedagogice: psihologia educatiei, pedagogie, didactica si alte discipline de specialitate psihopedagogica);
3. aptitudinile pedagogice (aptitudini devenite capacitati īn urma exersarii lor īn contextul practicii pedagogice si permitānd realizarea efectiva a actului educational).

Psihologia educatiei este disciplina care pune īnceputul pregatirii psihopedagogice a profesorului, creāndu-i atāt un cadru explicativ al fenomenelor observabile īn actul educativ cāt si premisele unei interventii educative eficiente.

Cele doua īntrebari la care īncearca sa raspunda Psihologia educatiei pun īn centrul problematicii cercetarii problema īnvatarii. Aceste īntrebari sunt:

De ce unii elevi īnvata mai bine decāt altii?

Ce se poate face pentru a stimula īnvatarea?

Bazāndu-ne pe experienta si cunostintele pe care le detinem putem identifica diferite raspunsuri la aceste īntrebari. Contributia esentiala a Psihologiei educatiei consta īn a identifica raspunsuri ce se bazeaza pe cercetari riguroase care permit organizarea informatiilor īn modele operationale de interventie educativa.

Īn demersul de elaborare a raspunsului la prima īntrebare, Psihologia educatiei introduce certitudinea si rigoarea stiintei propunānd o analiza de tip cauza-efect pentru activitatea de īnvatare. Rezultatele īnvatarii variaza datorita unor cauze. Aceste cauze sunt numite si variabile ale īnvatarii. Principalele tipuri de variabile ale īnvatarii se grupeaza īn patru categorii:

variabile contextuale - factorii care ofera mediul, cadrul pentru procesele de transmitere-īnsusire de cunostinte;

variabile de intrare - input - calitati / caracteristici / trasaturi ale profesorilor si ale elevilor;

variabile procesuale - comportamente ale profesorului si ale elevilor ce exprima procesele psihice implicate īn activitatea de īnvatare;

variabile de iesire - output - rezultatele obtinute īn urma evaluarii īnvatarii realizate de catre elevi - feed-back-ul īnvatarii.

Modelul variabilelor īnvatarii poate lua urmatoarea forma:

Fig. 1. Modelul integrativ al variabilelor īnvatarii

Pentru a ne raporta la variabilele de proces ale īnvatarii este necesar sa ne amintim structura psihicului asa cum este el abordat de psihologia traditionala.

Fenomenele psihice sunt clasificate īn activitati, īnsusiri si procese psihice.

Activitatile psihice reprezinta modalitati de raportare a individului la realitatea īnconjuratoare si sunt alcatuite dintr-un sir de actiuni, operatii si miscari orientate spre atingerea unui scop.

Īnsusirile psihice reprezinta sintetizari ale particularitatilor importante si stabile ale activitatilor si proceselor psihice. Sinteza īnsusirilor psihice ofera o imagine globala a psihicului - personalitatea.

Procesele psihice reprezinta modalitati de baza caracterizate printr-o desfasurare discursiva, plurifazica si specializate sub aspectul functionalitatii, al continutului informational si al formelor de realizare.

Schema care urmeaza sintetizeaza componentele sistemului psihic si poate īndeplini misiunea unei "harti" care sa va ajute īn orientarea informationala īn cadrul activitatilor de curs si seminar.

 

Fig. 2 Schema sintetica a sistemului psihic uman

Caracterul de sistem al psihicului este dat de faptul ca oricare dintre cele trei componente ale psihicului se gaseste in relatie de interdependenta cu fiecare dintre celelalte doua componente. Procesele psihice apar ca elemente componente ale activitatilor psihice iar caracteristicile functionale constante ale proceselor se traduc īn trasaturi psihice. La rāndul lor, trasaturile psihice reprezinta sintetizarea aspectelor constante caracterizānd atāt activitatile psihice cāt si procesele psihice. Activitatile psihice reprezinta cadrul īn care are loc manifestarea si dezvoltarea proceselor psihice si a trasaturilor psihice. Dupa cum orice activitate psihica, de exemplu īnvatarea, nu se poate derula fara aportul fiecarui proces psihic.

Revenind la modelul variabilelor īnvatarii, variabilele de proces vizeaza procesele psihice implicate de activitatea de īnvatare. Fiecare proces psihic poate fi considerat un "bloc functional" care īndeplineste un rol bine precizat īn activitatea de īnvatare. Eficienta īnvatarii depinde de procesarea cognitiva a informatiei, atāt la nivel senzorial (senzatii, perceptii, reprezentari), cāt si la nivel superior (gāndire, memorie, imaginatie, limbaj). De asemenea, orice īnvatare este īnsotita si stimulata de afectivitate, iar lipsa motivatiei sau vointei ar duce la imposibilitatea realizarii sau la o realizare mult deficitara a activitatii de īnvatare.

Plecānd de la o modelare riguroasa a situatiei educative, profesorul are posibilitatea sa identifice modalitatile de interventie educativa cele mai potrivite, adaptate realitatii concrete cu care se confrunta.

Secventele de curs ce vor urma īsi propun sa detalieze acest model, deschizānd drumul spre raspunsul la cea de-a doua īntrebare si spre construirea de modele operationale pentru interventia educativa pe care o veti realiza īn calitate de profesori.