Obiectul si importanta psihologiei scolare

Obiectul si importanta psihologiei scolare

Andrei Cosmovici

1. Psihologia este stiinta care se ocupa cu descrierea si explicarea feno­menelor psihice verificabile. Pe de o parte, fenomenele psihice se exprima în comportamentul nostru obiectiv, prin actiuni, comentarii verbale si modificari expresive, pe de alta, ele se manifesta în interiorul fiintei noastre prin ima­gini, idei, dorinte, sentimente care nu ne sunt cunoscute în mod direct decât noua. Intervine atunci procesul dedublarii fiintei gânditoare; ea gândindu-se este constienta ca încearca solutionarea unei probleme si o controleaza.

Studiul obiectiv al fenomenelor sufletesti a început abia în ultimele decenii ale secolului trecut. Primele experimente s-au centrat pe aspectele generale ale vietii psihice, aspecte comune tuturor (pentru fiecare om, un excitant este perceput numai daca are o anumita intensitate minima; în cazul unor emotii puternice, sunt prezente modificari fiziologice etc). Deci psihologia elaborata în primele decenii a fost "psihologia generala" - care azi se studiaza în liceu, fiind baza necesara întelegerii ramurilor aparute ulterior.

Una din primele specializari ale psihologiei au constituit-o studiile consacrate psihicului infantil. Psihologii au intuit existenta unor deosebiri importante între felul copilului de a întelege lumea si cel al adultului. Urmarind sistema­tic modificarile de comportament ale copiilor de diferite vârste s-a ajuns la elaborarea "psihologiei copilului". Dar copiii au fost observati si în conditiile vietii scolare. Au putut fi înregistrate în acest fel reactiile lor la diversi factori educativi, la atitudinea profesorilor, la metodele si materialele utilizate, la continutul diferitelor discipline s.a. Asfel s-a constituit ceea ce noi denumim azi "psihologia scolara". Psihologia scolara studiaza, din punct de vedere psihologic, procesul instructiv-educativ desfasurat în scoala cu scopul de a spori eficienta 16516m127q acestuia. Ea formeaza partea esentiala a psihologiei peda­gogice care studiaza si educatia copilului înainte de scoala, dar si la vârsta adultilor, întrucât statul se preocupa de o influentare sistematica a tuturor cetatenilor (educatia adultilor).

Urmarind optimizarea instruirii si educatiei, psihologia scolara este o ramura aplicata, practica, a psihologiei, pe lânga multe altele, cum ar fi:

PSIHOLOGIE sCOLARĂ

psihologia muncii, psihologia medicala, psihologia judiciara, psihologia sportului etc. Toate urmaresc ca, pe baza unor cercetari de psihologie, sa se amelioreze o activitate sau alta. Rezultatele pozitive obtinute au avut drept urmare pre­zenta psihologului, din ce în ce mai frecventa, în diferite domenii de activitate. Apoi, chiar în pregatirea diversilor profesionisti a aparut si psihologia: medicii studiaza psihologia medicala, inginerii - psihologia muncii industriale s.a.m.d. E firesc ca profesorii sa aiba nevoie de psihologie scolara. Pentru a aplica în mod eficient diferitele metode de învatamânt ei trebuie sa fie consti­enti de felul în care observa elevii, de conditiile ce favorizeaza memorarea cunostintelor, de cum poate fi stimulata gândirea, de ceea ce favorizeaza formarea unor atitudini si sentimente superioare... Acestea si multe altele sunt analizate de psihologia scolara.

2. Cele mai importante concluzii obtinute în cadrul psihologiei generale, psihologiei infantile si al psihologiei diferentiale (care studiaza deosebirile tipice între diverse grupuri de oameni) sunt utilizate, desigur, de catre psiho­logia scolara. Dar aceasta ramura practica a psihologiei nu se poate baza numai pe simple deductii dintr-o serie de generalizari. Pentru a face consi­deratii specifice procesului de învatamânt este necesara o amanuntita studiere a învatarii în conditiile complexe existente în clasa, în cadrul unei comunitati de elevi. Rezultatele obtinute într-o situatie simplificata, artificiala, de labo­rator nu pot fi extrapolate ca atare într-o ambianta influentata de multipli factori (Ausubel, D., Robinson, R, pp. 5 si 21). De aceea s-au facut investigatii speciale care ne pot duce la un mai înalt grad de certitudine cu privire la influenta si valoarea unor metode si procedee folosite de profesori, cât si la solutionarea altor probleme de ordin instructiv-educativ.

în mod firesc, psihologia scolara este strâns legata de pedagogie, stiinta educatiei, a formarii constiente, intentionate a individului. Aceasta abordeaza însa procesul educativ în toate aspectele sale si din mai multe puncte de vedere. De pilda, psihologia se ocupa prea putin de scopurile educatiei sau de aspectele metodice ale educatiei fizice care însa sunt abordate pe larg de catre pedagog. Apoi, pedagogia studiaza actiunile educative si rezultatele lor nu doar din punct de vedere psihologic, ci si din punct de vedere igienic (daca ele nu dauneaza sanatatii), din punct de vedere moral si din punct de vedere economic (problema costurilor nu poate fi neglijata în practica). De aceea pedagogia stabileste care sa fie structura unei scoli, ce anume sa se predea elevilor, ce metode si materiale pot fi utilizate etc. Psihologul nu ia decizii finale, mi face decât constatari si recomandari necesare pedagogului, ca om de stiinta, ori profesorului. Pedagogia are, în schimb, un caracter normativ. Ea da indicatii precise, unele absolut obligatorii, altele facultative, care consti­tuie un ghid al activitatii instructiv-educative desfasurate în scoala.

Sa luam, de exemplu, problema introducerii filmului la lectie, problema pusa acum sapte decenii, când aceasta "minune tehnica" se raspândise pe toi

INTRODUCERE

globul. Observatiile psihologice scot în relief o serie de avantaje. Mai întâi, imaginea în miscare favorizeaza concentrarea atentiei. Apoi, prin încetinirea sau accelerarea miscarii apar aspecte care într-o observatie directa vor scapa (se vede clar cum îsi prinde hrana un pescarus si cum creste si se dezvolta o floare). Folosindu-se teleobiectivul se poate distinge comportamentul unor animale, fara a perturba manifestarile lor obisnuite. Marirea imaginii face din film un microscop pentru zeci de elevi... Asadar, cunoasterea perceptiva este puternic favorizata, mai ales când imaginile sunt întovarasite si de expli­catii date de un specialist.

Pe de alta parte, investigatiile aprofundate si extinse pe o perioada înde­lungata arata ca filmul, ca si televizorul, pune copilul în situatie de spectator: el priveste, asculta, dar nu face eforturi independente de întelegere, de apro­fundare. Se cultiva o oarecare stare de pasivitate, o insuficienta activitate mintala. Or, progresul gândirii cere un efort personal de analiza, comparatie, generalizare, initiativa în dirijarea observatiilor directe si a amintirilor pentru a solutiona o anume problema, o nelamurire sesizata. De aceea, daca utili­zarea filmului ar fi excesiva, ea ar putea stânjeni progresul gândirii la tânara generatie.

Pe aceeasi linie se situeaza si concluziile unor sociologi francezi, care, comparând compozitiile facute de elevii de azi cu cele ale bunicilor, au constatat o superioritate evidenta în exprimare acum 100 de ani fata de actuala generatie. Faptul a fost explicat prin cultivarea excesiva a audio-vizualului, ceea ce creeaza mereu o atitudine de spectator si diminueaza timpul de expri­mare verbala prin proprii cuvinte.

Pornind de la aceste concluzii, pedagogii au tinut seama si de impactul filmului asupra progresului elevului din punct de vedere moral, dar si de implicatiile de ordin financiar (filmul se foloseste azi, în scoli, dar în proportii moderate). Din pacate, pedagogii au subestimat impactul filmelor proaste vizionate în afara scolii si doar în putine tari s-a organizat o instruire sistematica în vederea aprecierii filmului artistic.

Desi, în mod evident, psihologia scolara se afla permanent în raport cu pedagogia nu credem ca ar trebui sa o socotim "o subramura" ori "o ramura" a "teoriei pedagogice" - asa cum o considera D. Ausubel (pp. 29 si 38). Ea constituie o stiinta psihologica atât prin obiectul ei, prin metode, cât si prin caracteristicile rezultatelor obtinute. Se poate spune ca este o "stiinta auxi­liara" pentru pedagogie. Pedagogia se sprijina pe mai multe stiinte, asa cum a reiesit din cele amintite mai sus. Dintre toate, psihologia este cea mai im­portanta, întrucât cele mai dificile probleme din punct de vedere al instructiei si educatiei sunt cele ale dezvoltarii psihicului.

O alta stiinta cu care trebuie sa colaboreze psihologul, când cerceteaza învatamântul, este sociologia. în adevar, instruirea se face cu mari grupuri de scolari - clasele. Ca urmare apar fenomene sociale - se creeaza o men­talitate de grup, apar anumite traditii, influente. Ele nu pot fi subestimate si

PSIHOLOGIE sCOLARĂ

trebuie avute în vedere. Iar când ne referim la interactiunea dintre indivizi, la comunicarea dintre elevi, la relatiile de cooperare sau adversitate, atunci sunt necesare cunostintele acumulate de psihologia socialî, o ramura a psiho­logiei care cunoaste astazi progrese remarcabile.

3. Importanta psihologiei scolare se vadeste atât pe plan teoretic, cât si practic. în raport cu teoria pedagogica, psihologia a avut si un aport de ordin istoric: la începutul secolulrj psihologii au initiat cercetari în scoli si sub impulsul lor s-au organizat primele experimente pedagogice. Asadar, putem vorbi despre contributia psihologiei scolare la introducerea metodei experimentale în pedagogie. Experimentul pedagogic este extrem de complex, fiindca trebuie avute în vedere numeroase variabile, tinând atât de ambianta scolara, de pro­fesor, cât si de factorii inerenti elevilor, subiecti de o mare diversitate. De aceea experimentul în scoala capata un caracter interdisciplinar; în cadrul sau psihologul are un loc important. Am vazut ca, permanent, pedagogul care vrea sa inoveze învatamântul trebuie sa apeleze la concluziile psihologiei, la cercetarea psihologica, pentru a putea aprecia resursele si rezultatele oricarei înnoiri a procesului instructiv-educativ.

Din punct de vedere practic, cunostintele acumulate de catre psihologia scolara sunt pretioase în primul rând pentru profesori, dar si pentru parinti -pentru oricine este antrenat într-o munca cu caracter de instruire si educatie. Necesitatea cunoasterii deriva din aceea ca actul de instruire si de educatie trebuie sa se adapteze la situatii infinit de variate, data fiind diversitatea aptitudinilor, atitudinilor si aspiratiilor populatiei de scolari. Exista deci o serie de probleme, dificultati pe care profesorii le întâmpina.

Pentru a caracteriza complexitatea actului educativ ne vom referi la o schita a lui A.P. Cehov, neîntrecut psiholog, publicata la începutul secolului. Iata, în rezumat, ce povesteste Cehov:

Sosind acasa, procurorul Evgheni Petrovici e întâmpinat de guvernanta copilului, guvernanta care i se plânge ca Serioja, un baietel de 7 ani, ia tutun din sertarul tatalui sau si fumeaza.

Evgheni Petrovici se gândeste ce masura sa ia. Pe vremea lui copiii care erau prinsi fumând erau batuti crunt - dar aceasta "metoda" nu dadea rezul­tate, caci elevii continuau sa fumeze pe ascuns. Pâna sa ia o hotarâre, iata ca baietelul sau intra în birou si i se catara pe genunchi. Tatal trebuie sa ia imediat o atitudine. El începe prin a-1 îndeparta si a-i spune: "Sunt suparat pe tine si nu te mai iubesc! ". Apoi îl dojeneste, fiindca a luat tutun, un lucru care nu-i apartinea, fara sa ceara voie. si cum baietelul nu întelege ce rau a facut, procurorul începe sa explice ce înseamna proprietatea. Serioja, desi­gur, nu întelege nimic, devine distrat si îl întreaba dintr-odata: "Din ce se face cleiul ? ".

Dupa acest vadit insucces, tatal trece, nemultumit, la chestiunea fuma­tului care face rau sanatatii. Dar aceasta problema e si mai delicata, întrucât

INTRODUCERE

procurorul este el însusi un fumator pasionat. De aceea, tatal e nevoit sa accentueze ca "pentru cei mici, ca tine, tutunul e deosebit de vatamator! Tu ai pieptul slab, esti înca firav, iar oamenii firavi se îmbolnavesc de oftica si de alte boli. Uite, si unchiul Ignati a murit de oftica. Dar daca n-ar fi fumat, poate ca mai traia si azi". Dar nici aceste argumente nu-1 impresioneaza prea mult pe Serioja, care se gândeste la alte lucruri si se apuca sa deseneze pe o foaie de pe birou.

Nemaistiind ce sa faca, procurorul, în încheiere, se multumeste... sa-i ceara cuvântul ca nu va mai fuma. Baietelul, desenând, cânta taraganat: "Pe cu-vân-tul meu! Cu-vân-tul meu-u!". Din atitudinea copilului si din felul cum raspunde rezulta ca el nu stie ce înseamna sa-ti dai cuvântul si ca hota­rârea sa de a nu mai fuma e cât se poate de îndoielnica.

înainte de a pleca la culcare, baietelul cere, ca de obicei, sa i se spuna o poveste. Procurorul se apuca de improvizat: "A fost odata un rege batrân... si traia regele nostru într-un castel de clestar... iar castelul, fratioare, se înalta în mijlocul unei gradini uriase, unde cresteau portocali, peri si ciresi"... si urma însiruirea de nenumarate minunatii. "Batrânul împarat avea un singur fecior, mostenitor al împaratiei lui, un baiat mic... cum esti tu. si era un copil bun... dar avea un singur pacat: fuma! " Apoi, dupa ce lungeste o vreme povestirea Evgheni Petrovici încheie: "Din pricina fumatului, prin-tisorul se îmbolnavi de piept si muri când împlini 20 de ani, iar batrânul bolnav ramase fara nici un sprijin... si venira dusmanii, ucisesera pe împa­rat si darâmara castelul. Nu mai sunt în gradina lui nici ciresi, nici pasari si nici clopotei".

Pe Serioja povestea îl tulbura grozav... si dintr-odata spuse cu glas tre­murator : "N-o sa mai fumez niciodata! ". Felul în care face acum aceasta fagaduiala e o dovada sigura ca, în sfârsit, actiunea pedagogica si-a atins scopul.

Din aceasta povestire nu decurge atotputernicia basmelor în copilarie. Reusita procurorului se explica prin mai multi factori sesizati de intuitia marelui scrii­tor. Mai întâi, Serioja a putut sa constate supararea tatalui sau în legatura cu fumatul. Dar el nu întelegea de ce nu-i este permis sa fumeze. în al doilea rând, Evgheni Petrovici, prin profesia lui, stia sa povesteasca, sa convinga. Aceeasi povestire, spusa pe un ton rece, insinuant, nu subjuga pe micul ascul­tator care, vigilent, îti spune îndata: "Tu vrei sa ma pacalesti!". în fine, amanuntul principal, mentionat de Cehov, este ca lui Serioja îi murise mama. Or, în mod obisnuit, moartea e ceva abstract nu numai pentru copii, ci si pentru tineri. Abia la batrânete moartea devine ceva înfricosator. în cazul acestui baietel însa, o experienta zguduitoare, despartirea definitiva de mama iubita, a facut ca pentru el moartea sa fie ceva îngrozitor si atunci povestea 1-a putut impresiona puternic. Copiilor le plac basmele, dar ele nu sunt mij­loace educative atotputernice.

PSIHOLOGIE sCOLARĂ

Schita marelui scriitor rus ne plaseaza direct în mijlocul dificultatilor pe care le întâmpinam în munca de educatie. Sa încercam sa enumeram câteva din ele:

a) O prima dificultate o constituie comunicarea dintre adult si copii, chiar adolescenti fiind. De fapt, comunicarea unor fapte între doua persoane care se cunosc foarte bine este un lucru facil. Asa e cazul convorbirilor între soti sau între frati. Când însa e vorba de doua persoane foarte diferite în ce priveste cultura si, mai ales, când e vorba de transmis unele cunostinte abstracte, necunoscute celui ce asculta, comunicarea poate deveni extrem de dificila. Ca dovada ca unii savanti ilustri nu izbutesc sa tina expuneri inteligibile. Nu-i înteleg nici studentii de specialitate, cu atât mai putin niste copii. Diferenta dintre scolari si profesori este foarte mare în ce priveste experienta, bagajul de cunostinte. Profesorul trebuie sa faca un efort deosebit pentru a lega noile notiuni de cunostintele sarace si uneori eronate ale copiilor. în povestirea de mai sus se vede greseala comisa de procuror când vroia sa-i explice unui baietel de 8 ani ce înseamna proprietatea.

b) O alta dificultate rezida în particularitatile de vârsta ale scolarilor. Ei nu difera de adult numai prin volumul cunostintelor, ci se deosebesc si prin mentalitate, prin interese, prin trebuintele firesti vârstei. Ignorarea lor poate sa-1 puna pe profesor într-o postura ridicola. Iata, un batrân profesor scriindu-si amintirile, noteaza un fapt marunt, petrecut în copilarie, dar care s-a imprimat adânc în memoria sa. Era elev în clasa a Ii-a. Se afla în recreatie, clopotelul suna si, alergând spre clasa s-a izbit, dupa coltul culoarului, drept în pieptul directorului scolii - un batrân greoi si cor­polent. Acesta (scena avea loc la începutul secolului nostru) 1-a însfacat de o ureche si 1-a scuturat bine. Dar nu asta 1-a impresionat pe copil, fiindca maltratarea fizica era atunci un fapt obisnuit. Ceea ce 1-a uimit a fost reprosul profesorului: "De ce fugi ? Când m-ai vazut pe mine aler­gând? !" Or,... cum sa ceri unui copil de 8 ani sa nu fuga! ? Pe drept cuvânt mustrarea aceasta a ramas întiparita cu un mare semn de întrebare.

c) Particularitatile individuale ridica spinoase probleme în practica instructiv--educativa. Copiii de aceeasi vârsta sunt foarte diferiti, uneori au firi opuse, ceea ce ne obliga la procedee variate. De exemplu, profesoara constata ca, în timp ce explica, un elev îsi ghionteste colegul, vorbeste, deranjând pe cei din jur. Ea se opreste, îl ridica în picioare si îl dojeneste cu asprime. Daca scolarul este o fire docila, se înroseste pâna în vârful urechilor, se asaza si se cuminteste. Dar daca e un copil orgolios, atunci, braveaza: dupa ce se aseaza continua sa faca zgomot si mai tare! Cu un astfel de scolar se procedeaza altfel: în timpul lectiei profesoara trebuie sa-1 avertizeze numai din privire. Apoi, sa-1 cheme la cancelarie si, între patru ochi, sa stea de vorba cu el.

INTRODUCERE

în munca educativa se impune sa tinem cont si de "momentul psihologic" : sa profitam de un moment de cainta al unui elev, dar sa evitam aplicarea unei pedepse câta vreme el e revoltat, fiind convins de nevinovatia sa. Se cere, mai întâi, sa zdruncinam aceasta convingere.

d) Cunoasterea cauzelor unei greseli, ale unei abateri e foarte necesara pentru a lua o masura educativa, caci una e când un copil nu stie ca e interzisa o conduita (cum era cazul lui Serioja), alta când cunoaste foarte bine interdictia, si cu totul alta când nu el este vinovatul (cum e cazul când unchiul unui baietas îi pune tigara aprinsa în gura si afirma ca-i sta foarte bine!).

Tot asa de importanta este si cunoasterea cauzelor ramânerii în urma la învatatura, cauze care sunt uneori foarte greu de stabilit.

e) De asemenea, nu e usor sa constatam efectele reale ale unui demers instructiv--educativ. Chiar daca un scolar a devenit cuminte în clasa, cum se comporta el pe strada, acasa? Nu totdeauna e usor de constatat, fiindca parintii pot sa-i tina partea. La fel, nu e simplu sa ne dam seama cât de temeinica este însusirea unui anume capitol: simpla reproducere a textului nu constituie o garantie.

Desigur, mai sunt si multe alte probleme ce se ivesc în practica învata­mântului. Parte din ele vor fi înfatisate în capitolele urmatoare. Cum pot învata viitorii profesori sa le faca fata în optime conditiuni ?

Un roi hotarâtor îl are practica pedagogica desfasurata sub îndrumarea si conducerea atenta a unor profesori cu multa experienta. Dar practica fara teorie e oarba. Orice metoda, orice atitudine adoptata trebuie sa fie luminate de întelegerea mecanismelor prin care ele duc la bune rezultate. Pedagogia discuta sub diverse aspecte modul optim de desfasurare a procesului de învatamânt, psihologia scolara dezvaluie complexitatea situatiilor, a reactiilor posibile din partea elevilor, ceea ce ne ajuta în practica pentru a preveni unele erori, pentru a fi constienti de unele deficiente si a cauta solutii. Dificultatea majora rezida în faptul ca procesul de instruire si educatie este dependent de o multitudine de factori, încât în putine cazuri ne aflam într-o situatie tipica descrisa în manualul de pedagogie sau în cel de psihologie. De aceea pro­fesorul trebuie imediat sa adapteze unele indicatii generale la o problema specifica. Adeseori nici nu are timp de reflexiune. Ca urmare, i se cere intui­tie si reactie prompta, ceea ce nu este deloc usor.

Gânditi-va la un chirurg care opereaza: el în fiecare moment solicita asistentei sale când un instrument, când altul pentru a rezolva o anume situatie operatorie. Ce-ar fi daca mersul operatiei l-ar obliga sa modifice un instrument (sa-1 mai îndoaie ori sa-1 pileasca) ? Ar fi cam complicat! Dar profesorul se afla frecvent în aceasta situatie: trebuie sa adapteze "instrumentarul" cunos­cut la o noua situatie. Din fericire, o masura pedagogica nu e menita sa

PSIHOLOGIE sCOLARĂ

salveze viata unui copil (decât în cazuri extrem de rare). Formarea posibilitatii de a actiona în deplina cunostinta de cauza, de a dovedi întelepciune si plasticitate în conduita noastra fata de elevi este favorizata de cunoasterea aspectului psihologic al influentelor de ordin educativ. Aceasta constituie importanta practica a psihologiei scolare.