Omogenitate si eterogenitate in alcatuirea clasei

Omogenitate si eterogenitate n alcatuirea clasei

O caracteristica a grupului scolar, care pare sa marcheze în mod fundamental comportamentul elevilor, o constituie omogenitatea sa. într-adevar, spre deo­sebire de alte tipuri de grupuri sociale, grupul educativ are o compozitie relativ omogena, cel putin din punctul de vedere al vârstei, nevoilor, inte­reselor si aspiratiilor. Cu privire la acest aspect, I. Radu scrie: "Când se instituie - la început de ciclu scolar - o clasa de elevi, evenimentul nu apare ca o însumare de optiuni individuale, ci mai curând ca o decizie adminis­trativa, care urmareste sa asigure o compozitie omogena, echilibrata, în clase paralele" (Radu, 1974, p. 173).

Grupul scolar este format din membri cu statute egale, care au în plus si alte trasaturi ce confera o omogenitate greu de regasit la alte grupuri. Totusi, exista calitati ale membrilor ce pot functiona drept criterii pentru alcatuirea claselor, putându-se astfel asigura omogenitatea sau eterogenitatea colecti­velor de elevi. Capacitatea si apartenenta sexuala a elevilor au constituit astfel de criterii, iar rezultatele obtinute au format obiectul unor dispute ramase, în buna masura, netransate.

Se cuvine sa remarcam ca formarea unor clase scolare omogene sau etero­gene din punctul de vedere al capacitatii elevilor are importante consecinte psihologice si sociale. Problema fundamentala în aceasta privinta este legata de succesul sau esecul scolar al elevilor, dar si de eficienta profesorului. Prezinta clasele omogene mai multe avantaje decât cele eterogene? Multa vreme profesorii au raspuns afirmativ la aceasta întrebare. Totusi, rezultatele cercetarilor realizate de psihologi si pedagogi n-au confirmat niciodata în mod hotarât aceasta opinie. într-unui din cele mai cunoscute studii din domeniu, realizat în deceniul al VH-lea, trei cercetatori american 16216e414q i au comparat rezul­tatele scolare ale unui esantion de 22.000 de elevi obtinute în decursul a doi ani. Elevilor li se stabilise coeficientul de inteligenta si fusesera repartizati în clase foarte omogene (o singura categorie de elevi din punctul de vedere al inteligentei) sau foarte eterogene (patru sau cinci categorii). Chiar daca efectele puse în evidenta ale compozitiei claselor au fost reduse, s-a putut demonstra ca, în general, cei din clasele eterogene au obtinut rezultate mai bune decât cei din clasele omogene (Goldberg, Passow si Justman, 1966).

Organizarea omogena a colectivelor de elevi presupune, evident, existenta unor clase cuprinzând elevi foarte buni si a altora cu elevi slabi sau foarte slabi. O astfel de organizare înlesneste, în cazul claselor cu nivel superior, predarea si, în general, comunicarea profesorului cu grupul elevilor. Pentru

PSIHOLOGIE sCOLARĂ

ordine descrescatoare, în functie de performanta individuala. Membrii celui­lalt grup experimental urmau sa obtina cu totii aceeasi nota, potrivit calitatii rezultatelor grupului ca întreg. Deutsch a consemnat, dupa desfasurarea expe­rimentului, faptul ca în grupul structurat competitiv studentii s-au comportat mai agresiv, cautând sa-si obstructioneze colegii. Totusi, el nu a putut pune în evidenta diferente semnificative în ce priveste învatarea individuala (Deutsch si Hornstein, 1978).

"Competitia este o forma motivationala a afirmarii de sine, incluzând acti­vitatea de afirmare proprie, în care individul rivalizeaza cu ceilalti pentru dobândirea unei situatii sociale sau a superioritatii" (Ausubel si Robinson, 1981, p. 491). O astfel de definitie pune accentul pe aspectele pozitive ale structurarii competive a clasei, aspecte ce nu pot fi contestate, mai ales pentru situatiile de competitie moderata. "Competitia, continua aceiasi autori, stimu­leaza efortul si productivitatea individului, promoveaza norme si aspiratii mai înalte, micsoreaza distanta dintre capacitate si realizari" (p. 492). Cu toate acestea, trebuie remarcat ca meritul cel mai însemnat al situatiilor de com­petitie, cel legat de motivatia elevilor, poate fi pus la îndoiala. Implicarea emotionala intensa în activitatile de învatare nu se vadeste, de fapt, decât la elevii care au realmente sanse sa obtina rezultate deosebite.

în schimb, competitiei i se poate reprosa faptul ca cel mai adesea se constituie într-un factor ce determina conflict si comportamente agresive în grup. Competitia aduce cu sine interactiune slaba între colegi, încercari de a-i împiedica pe ceilalti sa obtina performante înalte, lipsa comunicarii, a încrederii reciproce. în literatura româneasca de specialitate aceste neajunsuri au fost semnalate în mai multe rânduri. Iata ce scrie, de exemplu, Ion Radu: "Sublinierea aspectului competitiv al muncii scolare - prin sistemul premial si de penalizare - se poate rasfrânge negativ în sfera relatiilor interpersonale, se creeaza rivalitati, conflicte, sentimente de invidie, egoism" (Radu, 1976, p. 192). Structura competitiva amplifica în general anxietatea elevilor si teama lor de esec, încât cei mai multi o resping. însusi, grupul-clasa ca întreg, poate exterioriza atitudini de respingere a atmosferei de competitie instituita de profesori.

Daca în clasele structurate competitiv elevii obtin note bune numai daca unii din colegii lor obtin note slabe, în clasele organizate în maniera coope­rativa elevii sunt apreciati pozitiv si ajung sa aiba rezultate bune în conditiile în care ceilalti membri ai grupului au aceleasi rezultate. Principiile învatarii în conditii de cooperare fundeaza o larga varietate de forme de interactiune, de la ajutarea episodica a colegului de banca de catre elevul mai avansat, pâna la grupurile cooperative de învatare organizate de profesor dupa o anume tehnologie educationala, pe care le vom descrie succint mai jos.

Daca interactiunea elev-elev ia rareori locul interactiunii profesor-elev în cadrul lectiei, aceasta se întâmpla pentru ca profesorii renunta foarte greu la rolul lor traditional, spre a-1 asuma pe cel mai putin comod, de facilitator si

ELEMENTE DE PSIHOLOGIE SOCIALA sCOLARA

au relevat eficienta deosebita a grupurilor de elevi ce îndeplinesc o sarcina de învatare comuna si au trasat liniile dupa care poate fi proiectata functio­narea unor astfel de grupuri cooperative.

Scopurile grupului-clasa pot fi structurate în mai multe maniere, fiecare din acestea prezentând atât avantaje, cât si dezavantaje cu privire la perfor­mantele obtinute de elevi. Un tip de organizare pe care-1 vom discuta mai putin în cele ce urmeaza, dar care se întâlneste relativ frecvent în scolile noastre este structurarea individualista a scopurilor membrilor grupului-clasa. Aceasta presupune un nivel relativ redus de interactiune între elevi si o independenta a scopurilor fiecaruia dintre acestia. Structura individualista echivaleaza cu o foarte slaba exploatare de catre învatator sau profesor a resurselor grupului, caci succesul sau esecul unui elev nu are consecinte asupra performantei celorlalti. Ea nu creeaza o motivatie deosebita si, ceea ce este mai grav, nu stimuleaza în nici un fel formarea la elevi a abilitatilor necesare comunicarii si interactiunilor cu ceilalti. Totusi, dinamicienii de grup ce au studiat aceasta modalitate de organizare a scopurilor clasei au remarcat ca elevii devin mai independenti si mai responsabili cu privire la activitatile pe care le desfasoara (Forsyth, 1983).

în prezent, în pedagogie si în psihologia educatiei exista o disputa cu privire la avantajele pe care le ofera alte doua practici educative folosite în proportii diferite în scoli, competitia si cooperarea. Studii recente arata ca elevii lucreaza, în conditii de cooperare, în grupuri ce au o sarcina de învatare comuna, numai 4,6% din timpul pe care-1 petrec în clasa. Am semnalat deja ca în mod traditional si, am spune, natural, mediul scolar se constituie ca un mediu competitiv, resimtit ca atare de elevi. Dupa opinia noastra, aceasta se întâmpla în principal din cauza manierei de notare practicate de majoritatea învatatorilor si profesorilor, care are darul de a stimula competitia. Dintre cele doua modele de apreciere, notarea prin raportare la grup si notarea individualizata, primul este cel utilizat cu precadere. El presupune o strânsa interdependenta între rezultatele elevilor si acordarea notelor fiecaruia în functie de media grupului - deci, în functie de toti ceilalti. Acest model contribuie decisiv la crearea unor norme ce consacra competitia, elevii întele­gând ca nu pot obtine note mari decât daca unora din colegii lor li se atribuie note mici. Alternativa recomandabila la aceasta modalitate de evaluare nu este notarea individualizata (care se caracterizeaza prin "încercarea de raportare a rezultatelor obtinute de elevi la alte rezultate individuale, realizate de aceeasi elevi, în timp" (Cucos, 1996, p. 109), ci una care sa încurajeze cola­borarea. Morton Deutsch, psihologul social care a studiat timp îndelungat relatiile competitive si cele cooperative, a realizat un experiment în care a demonstrat beneficiile aprecierii elevilor în situatii de cooperare. El a repar­tizat subiectii studenti în doua grupuri experimentale, carora le-a aplicat modele de notare diferite. Studentii din primul grup au fost înstiintati ca numai unul din ei poate obtine calificativul maxim, ceilalti fiind notati în

PSIHOLOGIE sCOLARĂ

grupului, ei se straduiesc sa-i învete pe ceilalti, retinând la rândul lor cunostintele pe care le transmit colegii lor, experti în alte sub-teme. în final, fiecaruia i se pun întrebari din întregul material. Esentiala pentru acesta modalitate de structurare a travaliului clasei este interdependenta dintre mem­brii grupurilor, care-i stimuleaza sa coopereze. Sarcina comuna nu poate fi îndeplinita decât daca fiecare elev îsi aduce contributia. Metoda cuprinde activitati ce vizeaza întarirea coeziunii grupurilor, ameliorarea comunicarii si dezvoltarea capacitatii de a facilita achizitionarea cunostintelor de catre colegi. Prin intremediul ei se anihileaza tendinta de instituire a unor ierarhii în grupuri, întrucât elevii cu status înalt si cu abilitati deosebite învata de la ceilalti în aceeasi masura în care ei îsi ajuta colegii sa înteleaga si sa-si însu­seasca o sub-tema.

Trebuie sa remarcam calitatea metodei grupurilor interdependente de a anihila manifestarea efectului Ringelmann. Lenea sociala, cum se mai numeste acest efect, constituie, într-adevar, una din primejdiile ce ameninta cooperarea în grupuri. Ea corespunde unei pierderi a motivatiei si unei redu­ceri a efortului individual în situatia îndeplinirii de catre grup a unei sarcini colective, în comparatie cu situatia în care individul îndeplineste sarcina aflându-se singur. Lenea sociala apare cu deosebire atunci când individul îsi imagineaza ca propria contributie la sarcina de grup nu poate fi stabilita cu precizie. Interdependenta dintre membri si individualizarea aportului fac din metoda Jigsaw un remediu sigur împotriva acestui efect.

Metoda învatarii în grupuri mici (sau STAD - Student Teams Achievement Divisions) are la baza acelasi principiu al întaririi coeziunii grupului de lucru si al augmentarii gradului de interactiune între membri. Elevii, în grupuri de 4 sau 5 membri, învata un material stabilit de profesor, discutându-1 si ascultându-se unul pe altul pâna când sunt convinsi ca-1 stapânesc cu totii. Profesorul le adreseaza întrebari pentru a testa însusirea cunostintelor, iar scorul grupului se obtine prin aprecierea progresului fiecarui membru în raport cu performantele sale anterioare. în acest fel, chiar si elevii slabi au posibilitatea sa contribuie la obtinerea unor rezultate bune de catre grup. Metoda are meritul de a încuraja elevii sa se sprijine unul pe altul în activi­tatea de învatare, corectându-si reciproc greselile.

în sfârsit, metoda turneului între echipe (TGT - Teams/Games/Tournaments) promoveaza proceduri similare celor din STAD, cu deosebirea esentiala ca la sfârsitul ciclului de învatare se desfasoara un turneu între echipe, elevii luându-se la întrecere cu cei din celelalte grupuri, în încercarea de a câstiga puncte pentru propria echipa. si în TGT exista preocuparea ca toti copiii, inclusiv cei mai putin dotati sa poata puncta pentru grup : echipele sunt etero­gene si membrii nu intra în competitie decât cu altii aflati la acelati nivel.

între folosirea sporadica a unor astfel de metode si restructurarea curriculum-ului dupa principiile cooperatiste profesorul poate opta între programe variate de instruire. Oricum, metodele descrise mai sus izbutesc,

ELEMENTE DE PSIHOLOGIE SOCIALĂ sCOLARA

consultant. Ei simt nevoia sa dirijeze toate activitatile din clasa, convinsi ca numai asa pot mentine disciplina si pot sa-si atinga obiectivele didactice pe care si le-au fixat. Pe de alta parte, si elevii manifesta reticenta de a participa la situatii de învatare cooperativa, caci au fost obisnuiti sa asculte numai explicatiile profesorului si sa raspunda numai la întrebarile lui. A lua parte la îndeplinirea unei sarcini de grup, în care trebuie sa-i încurajeze si sa-i sustina pe ceilalti membri, sa-si asume responsabilitatea atât pentru rezultatele pro­prii cât si pentru cele ale colegilor, sa evalueze rezultatele fiecaruia si pe ale grupului în ansamblu, nu este usor pentru orice elev. Foarte putini din elevii mari si chiar din studenti stiu sa colaboreze cu altii la o sarcina comuna. De cele mai multe ori profesorul trebuie sa dea indicatii cu privire la diviziunea muncii, îa utilizarearea resurselor, la sprijinirea celor lenti etc.

în ciuda acestor "inertii de rol", în ciuda faptului ca în unele cazuri cooperarea poate duce la pierderea motivatiei, multe cercetari efectuate de psihologii sociali din sfera educatiei atesta avantajele structurarii cooperative a claselor. Cooperarea înseamna înainte de toate un câstig în planul inter­actiunii între elevi, generând sentimente de acceptare si simpatie. Departe de a declansa conflicte, ea instaureaza buna întelegere, armonia si stimuleaza comportamentele de facilitatre a succesului celorlalti. Ea determina cresterea stimei de sine, încredere în fortele proprii, diminuarea anxietatii pe care multi copii o resimt ia contactul cu institutia educativa si contribuie la intensificarea atitudinilor pozitive fata de porfesori (Cosmovici, 1984; Forsyth, 1983; Johnson si Johnson, 1983).

Pentru aplicarea în maniera sistematica a principiului interdependentei pozitive a scopurilor, principiu ce sta la baza învatarii cooperative, psihologii sociali au propus în ultimii 20 de ani mai multe modalitati de stucturare cooperativa a claselor. Aceste configuratii organizationale standard rezolva în parte problemele ce pot aparea din cauza diferentelor individuale (în mod obisnuit nu toti copiii profita în aceeasi masura de o interactiune cooperativa), a stilurilor de învatare si a provenientei sociale diferite a elevilor. Ele sunt grupuri structurate în asa fel încât interactiunea membrilor sa faciliteze înva­tarea fiecaruia. în literatura noastra, Ana Stoica si Andrei Cosmovici (1972) au teoretizat activitatea scolara pe grupuri, subliniind importanta însusirii unui model colectiv de munca si a acomodarii interpersonale a elevilor.

în metoda grupurilor interdependente (sau metoda Jigsaw - în limba engleza jigsaw puzzle înseamna mozaic -jucarie pe care-o reconstituie copiii) se lucreaza cu grupuri eterogene de 3-4 elevi. Profesorul stabileste tema si o împarte în sub-teme, fiecare dintre acestea revenind spre aprofundare unui membru al fiecarui grup. Astfel, în metoda Jigsaw oricare din grupurile for­mate din elevii clasei are "experti" în sub-temele lectiei. Cei ce urmeaza sa devina specialisti într-un anume subiect parasesc la un moment dat grupurile lor si se reunesc pentru a dezbate subiectul respectiv si a stabili modalitatile de a transmite informatiile celorlalti membri ai grupului lor. întorsi în sânul

PSIHOLOGIE sCOLARĂ

trebui sa îngrijoreze pe învatatorii si profesorii adepti ai organizarii, de concursuri între rândurile de banci. Competitia provoaca tensiune si poate bloca evolutia pozitiva a elevilor, chiar si atunci când are loc între grupuri în interiorul carora exista cooperare, nu numai când este interpersonala. Potrivit lui Sherif, relatiile se amelioreaza numai daca se instituie un scop supra­ordonat. Acesta este un scop spre care tind ambele grupuri, dar pe care nu-1 pot atinge decât conlucrând. Asadar, cooperarea nu numai ca intensifica si consolideaza procesele de acceptare a celorlalti, dar poate contribui la dimi­nuarea respingerilor cauzate de competitie.

Experimentul descris în rândurile de mai sus 1-a condus pe Sherif la formularea teoriei conflictului real, una din cele mai cunoscute teorii din domeniul relatiilor intergrupuri. Comportamentul intergrupuri nu se refera doar la cooperare si competitie, ci la orice comportament ce presupune inter­actiunea între doi sau mai multi reprezentanti din doua sau mai multe grupuri. Avem de-a face cu comportament intergrupuri ori de câte ori indivizii aflati în interactiune sunt constienti ca apartin unor grupuri diferite, iar aceasta identificare cu grupurile de apartenenta marcheaza schimburile lor. în psihologia sociala contemporana, chestiunile legate de relatiile între grupuri sunt esentiale. Ele stau la baza întelegerii multor dinamici psihice. în câmpul scolar, aceasta perspectiva este importanta nu numai pentru ca limpezeste interactiunile cooperative sau competitive ale elevilor; cum vom vedea, aici apar si alte grupuri, de exemplu grupuri constituite din copii cu succes scolar si altele ce includ elevi în pragul esecului, iar relatiile dintre ele influenteaza performantele scolare.

Doua sunt conceptele fundamentale din domeniul relatiilor intergrupuri: categorizarea sociala si identitatea sociala. Speram sa putem demonstra ca cel de-al doilea are o deosebita relevanta pentru analiza interactiunilor din clasa scolara. Cât priveste notiunea de categorizare sociala, ea a fost utilizata de Henri Tajfel pentru a contrazice asertiunile lui Sherif si a arata ca discri­minarea out-group-ului se produce în conditii sociale minime. Categorizarea sociala corespunde operatiei de clasificare a celorlalti ca membri ai unor grupuri sociale. Ea este o operatie cognitiva simpla, care-i ajuta pe indivizi sa puna ordine în perceptiile lor asupra mediului social. Tajfel a imaginat asa-numita paradigma a grupului minimal, o situatie experimentala în care comportamentul subiectilor este ghidat doar de activitatea lor de categorizare. Psihologul social englez a repartizat elevii adolescenti în doua grupuri absolut la întâmplare, facându-i însa pe subiecti sa creada ca au fost inclusi în grupul "Kandinsky" sau în grupul "Klee", potrivit preferintelor estetice pe care le manifestasera înaintea alcatuirii grupurilor. El le-a cerut apoi sa-si recom­penseze colegii de grup, precum si pe cei din grupul celalalt pentru participarea la experiment, si a constatat ca subiectii favorizau în mod evident, în acordarea recompenselor, pe membrii grupului lor. Tajfel a conchis ca discriminarea între grupuri poate aparea în conditiile simplei categorizari,

ELEMENTE DE PSIHOLOGIE SOCIALĂ sCOLARĂ

asa cum atesta multe cercetari, sa amelioreze considerabil motivatia elevilor, stimulându-îe interesul pentru succesul grupului din care fac parte. Ele conduc la rezultate deosebite în acceptarea copiilor mai putin avansati, a celor cu probleme emotionale, precum si a celor provenind din rândurile mino­ritatilor etnice sau rasiale.

Desi concluzia generala este ca metodele cooperative se dovedesc de departe mai eficiente decât organizarea competitiva, trebuie sa observam ca primele nu elimina total competitia. Metoda turneului între echipe reprezinta, de fapt, o îmbinare a cooperarii cu structura competitiva: avem de-a face atât cu atitudini si comportamente de cooperare în interiorul echipelor, cât si cu o competitie între grupuri. Cu mai multe decenii în urma, pedagogul sovie­tic A.S. Makarenko a pledat în favoarea competitiei între subgrupuri - în favoarea, de pilda, a traditionalei întreceri între rândurile de banci (Deutsch si Hornstein, 1978). Chiar daca acesta procedura pare sa conjuge avantajele cooperarii si competitiei, evitând totodata neajunsurile ambelor, si chiar daca Makarenko a sustinut ca disensiunea dintre rânduri dispare în conditiile com­petitiei dintre clase, nu trebuie sa uitam ca, oricât am interveni, competitia da nastere unui climat de ostilitate si tensiune, cu totul nociv pentru învatare.