PARADIGMELE PSIHOLOGIEI COGNITIVE
Paradigma classic-simbolica
Paradigma noeconexionista
Paradigma clasica-simbolica a orientat dezvoltarea psihologiei cognitive, a orientat cu prioritate domeniul. Are radacini in filosofia rationalista (Decart) si in empirismul englez.
Asumtia fundamental este ca omul este un sistem fizico-simbolic si modul in care prelucram inf 414j96e ormatiile e determinat de constrangerile fizice pe care le avem, dar si de simbolurile pe care le utilizam.
Omul isi reprezinta lumea sub forma simbolica. Un simbol este un obiect, o reprezentare care semnifica ceva, care permite o analiza semantic, provine de mediul cultural.
In paradigma clasica-simbolica, gandirea este conceputa ca omniprezenta a simbolurilor si operarea cu simboluri se face pe baza unor reguli. Teza principala a acestei paradigme sustine ca informatiile, cunostintele sunt reprezentate in sistemul cognitive prin simboluri si structure simbolice.
Simbolurile cu care opereaza sistemul cognitiv sunt esentiale pentru doua aspecte:
Modul in care prelucreaza informatiile
Pentru reactiile sale comportamentale
Mediul social nu face o oferta generoasa in ceea ce privesc simbolurile, si pornind de la aceasta oferta, noi ne etichetam propriile emotii, stari fizice, facem diferente intre simboluri (camarad-prieten).
Interventia terapeutica care doreste ameliorarea simptomelor se realizeaza la nivelul simbolurilor.
In ceea ce priveste generalitatea, paradigma clasica-simbolica a fost sustinuta datorita faptului ca poate fi aplicata la procesele psihice cognitive central.
In ceea ce privesc problemele bine definite, simbolurile sunt cele care pot specifica complet foaia de cercetare, datele problemei, solutia si blocul de operatori care permit trecerea de la starea initiala la cea finala.
Simon si Newel au inventat o masina General Problem Solver (GPS).
Paradigma neoconexionista
Dupa ce paradigma clasica-simbolica a castigat renume, cercetatorii au ajuns la concluzia ca prelucrarea informatiilor nu se face doar cu ajutorul simbolurilor, ci poate fi facuta si prin stari de activare. Aceasta abordare a pornit de la paralelismul care poate fi facut intre modul de funtionare al neuronilor si modul de functionare al sistemelor de inteligenta artificial. Astfel, au ajuns sa construiasca niste modele cognitive de inspiratie neuronala.
Aceste retele neuromimetice simuleaza modul de functionare al cognitiilor, gandurilor noastre si calculul logic aspura propozitiilor poate fi aplicat asupra inhibitiei sau excitatiei neuronale.
Daca paradigma clasica-simbolica considera cunoasterea ca un process de manipulare a simbolurilor pe baza unor reguli, paradigma neoconexionista considera ca informatia este reprezentata in sistemul cognitiv prin valori de activare. Informatiile circula intre unitatile retelei nu sub forma de mesaje, ci sub forma de valori de activare, de cifre.
Componentele unei retele neuromimetice
Unitatile (neuromimici) – noduri ale retelei care preiau unele dintre caracteristicile neuronilor reali: valoarea de activare. Exista unitati vizibile (input sau output) si pot fi accesate direct din mediul retelei si unitati ascunse care se interpun intre unitatile vizibile si au functia de a modula valoarea de activare care se propaga in retea. Neuromimii nu sunt interpretabili semantic, sunt simple valori de activare, insa unitatiilor li se atribuie o interpretare din exterior. Reteaua nu manipuleaza simboluri, ci doar cifre.
Starile de activare. O unitate dintr-o retea nu este nimic altceva decat o stare de activare care este de obicei codata printr-un numar. Orice unitate cognitive are si un rest de activare care a rezultat din schimbarile anterioare. De asemenea starea de activare se deterioreaza in timp.
Regula de activare – functie care stabileste in ce fel, in ce mod se modifica valoarea de activare dintr-o retea.
Functia output – stabileste relatia dintre valorile de activare ale unei unitati si outputul care ea il transmite.
Conexiunile – legaturi intre unitatile cognitive. Pot avea o anumita pondere sau greutate.
Exista conexiuni excitative (pondere +) si conexiuni inhibitive (pondere -). Invatarea intr-o retea incosta in modificarea tariei sau importantei acestor conexiuni.
Mediul retelei – structurile generale in care este scufundata reteaua respectiva.
|
