Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




PERCEPTIILE

Psihologie


PERCEPTIILE

SPECIFICUL PERCEPTIEI



DEFINITIE: Perceptia este procesul psihic de reflectare a obiectelor si fenomenelor realitatii in totalitatea insusirilor lor, in momentul actiunii lor directe asupra obiectelor (spre deosebire de senzatii care reflecta insusiri individuale, izolate ale obiectelor).

Altfel spus, in timp ce senzatia are caracter monomodal (este functia unui anumit analizator), percepsia este plurimodala (reflecta simultan, succesiv un complex de insusiri pe care le sistetizeaza intr-o configuratie specifica, proprie acelui obiect reflectat si au un inteles logic pe baza caruia putem deosebi acel obiect de celelalte). Prin aceasta particularitate a reflectarii perceptia asigura o cunoastere senzoriala de un grad superior. Perceptia apare ca rezultat al actiunii unui stimul complex, care in mod obisniut actioneaza concomitent asupra mai multor analizatori. Fazele de exitatie din scoarta cerebrala aparute sub actiunea diferitelor insusiri ale stimulului complex, se leaga intre ele, altfel spus, are loc un fenomen de integrare corticala a informatiilor senzoriale, fenomen care va sta la baza constituirii imaginii integrale a obiectului reflectat. Aceasta sinteza corticala superioara permite deosebirea obiectului dupa o totalitate de insusiri si totodata ii creaza omului posibilitatea de a raspunde la stimuli complexi ca la un intreg. Daca la un om se tulbura legaturile corticale ca efect al unor conditii patologice ale

scoartei, atunci el va auzi sunete, fara perceperea cuvintelor, va vedea forme colorate fara perceapa un tablou intreg etc.; ceea ce formeaza prin urmare specificul psihologic al perceptiei este fenomenul de integrare plurimodala realizat pe baza interactiunii si comunicarii dintre diferite sisteme senzoriale particulare.

FAZELE PROCESULUI PERCEPTIV

Cercetarile psihologice contemporane impart procesul perceptiv in patru faze:

a)      Organizarea imputului (detectia);

b)      Codarea primara (periferica);

c)      Codarea secundara;

d)      Decodarea.

a)      Organizarea imputului:Se stie ca in fiecare moment intrarile analizatorilor sunt asaltate de un numar mare de semnale informationale, dar nu toate pot fi inregistrate si prelucrate si nu toate sunt la fel de relevante. De exemplu, nervul optic are o capacitate enorma de preluare si transmisie: 400 milioane de biti pe secunda (o carte de 500 de pagini contine cam 100 milioane de biti). Dar creierul nu poate asimila mai mult de 100 de biti pe secunda. Apare astfel necesitatea unei organizari prealabile a evenimentelor care formeaza imputul la un moment dat, pentru a se asigura desfasurarea ulterioara optima a procesului perceptiv. Esenta unei asemenea organizari costa , dupa Mihai Golu in realizarea urmatoarelor operatiuni:

Reducerea initiala a informatiei la valoarea corespunzatoare capacitatii de asimilare a fiecarui analizator (2 -6 biti/ secunda);

Stabilirea unui astfel de raport functional intre diferiti analizatori, incat sa fie trecut in prim plan activ acel analizator caruia i se adreseaza informatia;

Acordarea, reglarea, acomodarea analizatorului dominant in momentul respectiv, la nivelul de acuitate impus de caracteristicile fizice ale stimulului, respectiv la intensitatea, frecventa, configuratia lor specifica de moment;

Desfasurarea unor actiuni de explorare, fixare, esantionare asupra fluxului imputului in vederea extragerii secventelor semnificative;

Cautarea si stabilirea celei mai adecvate strategii de inspectare a campului perceptiv extern si introducerea unor criterii de etalonare, ordonare a semnalelor la intrare. Actul final la un moment dat este marcat de actul detectiei: sesizarea si relevarea stimulului cautat, prezenta acestuia.

b)      Codarea primara este realizata de receptorii specializati pentru fiecare analizator. Specificul consta in transformarea semnalelor exterioare in influx nervos si transcrierea informatiilor exterioare in combinatii cod (neurograme) . Pentru ca operatia de codare sa fie corecta, se cere sa se asigure o corespondenta biunivoca intre multitudinea semnalelor de la intrare si multitudinea combinatiilor -cod din interiorul analizatorului.

c)      Codarea secundara (recodarea) se desfasoara in cadrul verigii intermediare de transmitere a influzului nervos, la nivelul instantelor neuronale subcorticale. Esenta acestei codari consta in reorganizarea informatiilor in concordanta cu anumite criterii impuse de specificul logicii functionale a centrilor integrativi corticali si de componentele emotional -evaluative ale individului. Astfel, se stabilesc raporturi noi de pondere, unele dintre acestea fiind trecute in prim plan in structura noului cod, altele fiind diminuate. De exemplu, pentru un individ centrat pe valori materiale, vor avea castig de cauza informatiile de acest gen, pe cand la acel cu aspiratii culturale se vor impune informatiile de ordin spiritual.

d)      Decodarea este etapa finala a procesului perceptiv si are la baza operatii complexe de analiza si sinteza, comparare si evaluare care se efectueaza la nivel cortical in cadrul zonelor de proiectie corticala si a celor asociativ -integrative. Decodarea senzoriala are doua forme cu grade diferite de complexitate:

* Discriminarea presupune detasarea stimulului de fondul perceptiv, de cadrul sau de apartenenta si sesizarea acelor insusiri primare prin care el se deosebeste de celalalt stimul. Discriminarea are la baza operatii de comparare simultana si succesiva, de masurare, de seriere etc. Eficienta discriminarii este conditionata de marimea deosebirilor dintre stimuli, de numarul dimensiunilor dupa care acestia vor fi diferentiati.

* Identificarea reprezinta nivelul superior a decodarii senzoriale. Ea presupune extragerea, prelucrarea si integrarea unei cantitati mai mari de informatii relevante despre obiectul perceput decat discriminarea. Realizarea identificarii presupune raportarea codului imaginii actuale la un anumit model, etalon reactualizat din memoria de lunga durata si aplicarea unor criterii si indicatori de corespondenta. Dupa modul de integrare a codului imaginii actuale in matricea informatiei actualizate se produc doua tipuri de identificari:

de tip individual, in care se produce recunoasterea propriu -zisa a obiectului perceput;

de tip categorial, in care se produce o perceptie de tip general, prin raportarea obiectului perceput la o clasa de obiecte sau fenomene.

In primul tip de identificare este necesar ca in memorie sa se pastreze modelul obiectului perceput anterior iar el sa fie reactualizat cand acelasi obiect este din nou prezentat subiectului. Gradul de concordanta dintre cele doua imagini determina taria si precizia recunoasterii obiectului in cauza.

Identificarea de tip categorial este mai complexa deoarece ea este mediata de compararea patternului senzorial actual cu un pattern generalizat in care se pastreaza determinantii comuni ai mai multor obiecte, stimuli asemanatori. Acest tip de identificare devine posibil pe masura imbogatirii si sistematizarii informatiilor senzoriale, a formarii si dezvoltarii algoritmilor de schematizare si generalizare a informatiilor obtinute.

PARTICULARITATILE PERCEPTIEI

Integralitatea perceptiei exprima faptul ca perceptia se prezinta intotdeauna ca o sinteza in care elementele servesc o semnificatie unica, adica acelasi inteles logic. Caracterul unitar al imaginii obtinute in perceptie reflecta de fapt unitatea obiectului insusi care este perceput. Altfel spus, modul in care diferite elemente ale imaginii percepute (tonuri, mirosuri, forme etc) sunt distribuite si ordonate reproduc distributia si ordinea obiectului real. In determinarea semnificatiei unice a perceptiei, rolul principal il au relatiile, raporturile obiective dintre elementele componente ale stimulului reflectat si nu valoarea absoluta a componentelor; adica, insusirile obiectului perceput sunt semnalate nu separat, ci in integralitati complexe, proprii configuratiei, structurii acelui obiect, astfel ca daca un obiect cunoscut este vazut la un moment dat de cineva numai partial, individul in cauza, in virtutea unitatii structurii obiectului se comporta ca si cum l-ar fi vazut in intregime. De exemplu, daca la un moment dat vedem pe fereastra capul si umerii unui trecator, noi avem in perceptia noastra si pozitia mainilor, picioarelor si chiar putem identifica particularitatile mersului persoanei in cauza. Gradul de claritate a imaginii perceptive depinde de posibilitatea anticiparii si evocarii a acelor parti ale obiectului care lipsesc in momentul dat (se evidentiaza astfel rolul relatiilor dintre elementele componente ale unui stimul complex in determinarea semnificatiei unice a perceptiei).

Structuralitatea perceptiei evidentiaza faptul ca insusirile obiectului perceput nu au aceeasi intensitate si nu comunica aceeasi cantitate de informatii. De aceea, insusirile relevante ocupa in structura imaginii primul plan, in timp ce toate celelalte trec pe plan secundar. Imaginea perceptiva este organizata ierarhic, iar explorarea operativa, obiectiva a unui obiect se poate face avand in vedere mai ales punctele de maxima concentrare informationala. Astfel, integrarea elementelor componente ale perceptiei intr-un tot unitar, inteligibil se face in raport cu insusirile relevante ale obiectului, astfel ca parcurgerea tuturor informatiilor si detaliilor obiectului in cauza nu este necerara.

Selectivitatea perceptiei este in raport direct determinata atat de particularitatile psihologice ale personalitatii subictului care percepe un obiect la un moment dat, cat si de conditiile externe, de contextul perceptiv. Selectivitatea perceptiva duce la distinctia dintre obiect si fond in perceptie. In orice moment exista un obiect al perceptiei, iar celelalte din jur fac parte din fondul perceptiv. In functie de modificarile de survin obiectiv sau subiectiv, obiectul poate deveni element component al fondului, iar un element al fondului se poate transforma in obiect (ceea ce inseamna ca acesta din urma va putea fi identificat si va primi o semnificatie). Mobilitatea obiect -fond poate fi determinata de mai multe cauze:

Cauze obiective: -diferentele nete intre un obiect si altele inconjuratoare (contrastul de forma, marime, culoare);

-miscarea unui corp in raport cu celelalte.

Cauze subiective: -relatiile unui obiect cu experienta, actiunile personale;

-bagajul de reprezentari existent in memoria noastra;

-raportul dintre unele aspecte ale imaginii percepute si interesele, dorintele noastre.

Constanta perceptiva: dupa cum evidentiaza si structuralitatea perceptiei, nu toate insusirile au aceeasi importanta in ansamblul unei perceptii. Sunt unele insusiri care au un rol fundamental in recunoasterea obictului perceput, insusiri denumite indici de recunoastere .Indicii de recunoastere constituie parti importante, caracteristice ale obiectelor sau fenomenelor, pe care noi le consideram constante, desi aspectele percepute variaza. De exemplu, o moneda metalica o consideram rotunda, circulara, desi imaginea ei obisnuita este un oval turtit. Ca sa o percepem rotunda, ar trebui sa o tinem la inaltimea ochilor si perpendiculara pe axul vizual, ceea ce se intampla foarte rar.

Exista trei forme ale constantei perceptive: -constanta formei;

-constanta marimei;

-constanta culorii.

4. FORMELE PERCEPTIEI

4.1. Perceptia spatiului

Intr-o acceptiune foarte larga, spatiu poate fi desemnat ca o intindere mai mult sau mai putin definita, care contine obiecte si in care se deruleaza evenimente si actiuni. Intr-o acceptiune mai restransa, spatiu desemneaza situarea, localizarea obiectelor unele in raport cu altele, in functie de relatiile de distanta, marime, forma pe care le intretin.Exista mai multe tipuri de spatii: spatiu matematic, euclidian; spatiu fizic (constituit din insusirile fizice, materiale, obiective ale obiectelor din realitatea materiala); spatiul comportamental (este partea din mediul inconjurator in care se deruleaza perceptiile si actiunile umane). La randul lor, spatiul fizic si cel comportamental se divid in: spatiu vizual, spatiu auditiv, spatiu tactilo-kinestezic sau proprioceptiv.

Perceptia spatiului vizual implica urmatoarele caracteristici perceptive:

-Perceptia formei obiectelor presupune proiectarea pe retina a fiecariu punct al obiectului, deplasarea receptorilor pe conturul obiectului si urmarirea liniei care delimiteaza obiectul de fondul perceptiv sau ambianta in general.

-Perceptia marimii obiectelor implica fenomene de acomodare a cristalinului, convergenta globilor oculari, compararea obiectului dat cu alte obiecte din ambianta.

-Perceptia distantei la care se afla amplasat obiectul depinde de marimea imaginii retiniene, de prezenta sau lipsa detaliilor de structura a obiectului, de prezenta sau absenta reperelor, de particularitatile cromatice ale obiectelor.

-Perceptia orientarii (directiei) obiectelor este determinata de verticala gravitationala si orizontala perpendiculara pe ea.

-Perceptia reliefului presupune reflectarea lungimii, latimii si adancimii obiectelor si se bazeaza pe disparitatea imaginii retiniene, gradul de iluminare a suprafetelor, convergenta oculara, perspectiva liniara aeriana.

Dat fiind ca exista un spatiu bidimensional (plan) si un spatiu tridimensional, localizarea obiectelor se va produce dupa insusirile diferite ale obiectelor. In spatiu bidimensional, localizarea obiectelor se face dupa coordonatele sus, jos, stanga, dreapta. Dupa aceste coordonate se definesc formele, configuratiile plane. In perceptia spatiului tridimensional localizarea obiectelor se face dupa volum, distanta sau adancimea la care sunt amplasate (aproape sau departe).In vederea realizarii acestui proces, subiectul recurge la o serie de indici monoculari si binoculari.

Indici monoculari:

-Dimensiunea, marimea relativa a obiectelor (obiectele situate la o anumita distanta produc o imagine retiniana mai mica folosita de creier pentru estimarea departarii sau apropierii);

-Inaltimea in plan la care se afla un obiect situat in campul vizual (obiectele amplasate mai sus par a se afla la o distanta mai mare; pe acest indice se bazeaza pictorii -cand doresc sa sugereze existenta unui obiect pe fundal, il picteaza mai mic, amplasandu-l cat nai sus in tablou);

-Suprapunerea obiectelor (un obiect care eclipseaza un alt obiect pare a fi mai apropiat);

-Umbra (se foloseste pentru a detasa obiectul de fond, a-l apropia sau departa);

-Gradientul de textura ( lucrurile mai indepartate par mai netede, pe cand cele mai apropiate apar cu toate detaliile si imperfectiunile lor);

-Paralaxa de miscare (cand ne miscam, lucrurile mai apropiate par sa treaca pe langa noi cu o viteza mai mare decat cele indepartate; obiectele aflate la mare distanta par a se misca o data cu noi);

-Perspectiva lineara ( pe masura ce se indeparteaza, liniile paralele par sa devina convergente).

Indici binoculari:

-Disparitatea imaginilor (datorita existentei celor doi ochi, a distantei dintre ei, imaginile percepute sunt usor diferite intre ele; creierul compara imaginile provenite de la fiecare ochi si foloseste disparitatea dintre ele ca masura a distantei lor);

-Convergenta muschilor oculari ( se refera la miscarile ochilor ce converg spre acelasi punct al unei scene vizuale, facilitand obtinerea unei imagini complete a obiectului; in cazul obiectelor aflate la mare distanta convergenta este mica).

Perceptia spatiului auditiv se refera la localizarea sunetelor, la determinarea directiei si distantei la care este situata o sursa sonora. In spatiu, trei planuri permit situarea originii sunetului: cele care vin de sus si de jos relativ la planul orizontal ce trece prin cele doua timpane; cel din fata si cel din spate in raport cu planul frontal; cel din dreapta si cel din stanga in raport cu planul median al corpului. Si in perceptia spatiului auditiv intervin o serie de indici monoaurali si binaurali

Indici monoaurali:

-Timpul exact in care ne parvine sunetul;

-Intensitatea sunetului,

-Distanta la care se afla sursa sonora;

-Pavilionul urechii externe (pielea si cartilajele urechii externe au rol important in localizarea surselor sonore din fata si din spate);

-Natura reverberanta a sunetului, importanta pentru evaluarea distantei la care se afla sursa sonora.

Indici binaurali:

Localizarea (repartizarea in spatiu a sunetelor);

-Scaderea aparenta a interferentei (diferentierea sunetelor de ecouri si zgomote);

-Reducerea efectului de mascare (care asigura claritatea perceperii sunetului).

Perceperea spatiului auditiv are o mare importanta pentru orbi, care se pot orienta datorita reperelor auditive si pot localiza obstacolele prin stimulari auditive. La omul normal dezvoltat din punct de vedere al senzorialitatii, perceptia spatiului auditiv este implicat in perceperea si intelegerea vorbirii, a conversatiilor si discursurilor verbale.

Perceptia spatiului tactilo -kinestezic sau proprioceptiv se refera la identificarea spatiului intern, diferit ce cel extern. Informatii despre acest spatiu obtinem de la receptorii amplasati in pile, muschi, articulatii, urechea interna. Prin perceptia tactilo -kinestezica se poate realiza localizarea corecta a unei stimulari tactile. Pentru aceasta este necesar ca subiectul sa dispuna in orice moment de informatii cu privire la pozitia fiecarei parti a corpului in raport cu celelalte si in raport cu spatiul extern. Receptorii amplasati in structurile musculare si articulatorii profunde sau in cele vestibulatorii indeplinesc acest rol.

Perceptia spatiului tactilo-kinestezic face apel la o serie de indici. Cel mai important dintre acestia este constituit de schema corporala. "Schema corporala este o structura achizitionata care permite unui individ sa-si reprezinte, indiferent de moment si de conditii, diferitele parti ale corpului sau, in afara oricarei stimulari senzoriale." (Vurpillot, 1963) Schema corporala ofera nu doar posibilitatea de a lua cunostinta de existenta individuala a fiecarei parti a organismului, ci si sentimentul apartenentei tuturor acestor elemente unei singure fiinte.In afara schemei corporale exista si alti indici ai perceptiei spatiului tactilo-kinestezic:

-Perceptia deplasarii propriului corp;

-Perceptia amplitudinii unei miscari date;

-Estimarea distantei pe baza datelor proprioceptive;

-Perceptia verticalei si orizontalei in absenta oricaror referite vizuale.

4.2. Perceptia timpului

Timpul este o alta dimensiune, alaturi de spatiu, in care se desfasoara existenta umana. Alaturi de timpul real, cronologic, exista si timpul subiectiv, psihologic, trait. Dupa opinia lui Paul Fraisse, psihologia timpului nu este altceva decat "studiul tuturor conduitelor omului in raport cu schimbarile." (Fraisse, 1967) Perceptia timpului, estimarea timpului, orientarea temporala au devenit obiect de studiu pentru multi psihologici de foarte multa vreme. In Europa, Pieron (1933), Piaget (1946), Fraisse (1948, 1974) au intreprins cercetari experimentale asupra perceptiei timpului, publicand lucrari semnificative pentru aceasta problematica. In esenta, toti acesti psihologi considera ca timpul este o masura a schimbarii, el reflecta durata existentiala a obiectelor, fenomenelor, sumultaneitatea si succesiunea lor. "Cand omul constata ca traieste in timp, el afirma simplu ca este angajat in multe schimbari." (Fraisse, 1975).Trei probleme par importante pentru intelegerea problematicii perceptiei timpului: perceptia succesiunii, perceptia si estimarea duratei, orientarea temporala.

Perceptia succesiunii: nu exista schimbare, deci nici timp, atata vreme cat nu exista o derulare de faze, o trecere de la un moment la altul. Problema care se pune in acest caz este cea a trecerii de la simultaneitate (doua stari care se produc in acelasi timp) la succesiune (doua stimulari care urmeaza una dupa alta). Fraisse considera ca in perceptia succesiunii intervin trei categorii de factori:

fizici (de exemplu, viteza de transmitere a luminii sau a sunetului);

biologici (distanta de la receptor la cortex, natura si structura receptorilor senzoriali care au latente si inertii diferite);

psihologici (atitudinea subiectilor, organizarea stimulilor, ordinea lor).

Perceptia si estimarea duratei:durata se refera la intervalul care separa doi stimuli intre ei. Ea poate fi scurta (mai mica de 0,5 sec.); lunga (1 -2 sec.) si intermediara. In afara aspectelor de ordin cantitativ care vizeaza masurarea riguroasa a celor trei categorii de durate, intervin si diverse aspecte calitative. Unii autori au aratat, de exemplu, ca exista tendinta supraestimarii intervalelor scurte si a subestimarii intervalelor lungi. A percepe durata, spune Fraisse, inseamna a vedea capacitatea omului de a cuprinde cvasisimiltan aspectele succesive ale schimbarii.

Perceperea duratei, care implica o reactie a individului la o stimulare prezenta cu durata determinata, este mult mai obiectiva decat estimarea duratei, care presupune interventia memoriei si este realizata retrospectiv, in acest ultim caz intervenind o multitudine de factori (natura sarcinii, atitudinile, motivatia, atentia subiectului, influenta mediului inconjurator, a unor medicamente, indeosebi a drogurilor). Atunci cand un interval este saturat de activitati intense, complexe va fi estimat ca fiind mai scurt decat unul sarac in activitati, care va parea mai lung."Placutul"vine parca mai greu atunci cand este asteptat, pe cand "neplacutul" vine mult mai repede in exact aceleasi conditii de asteptare. Daca ne concentram asupra timpului, indiferent de caracterul placut sau neplacut al evenimentelor traite, timpul trece mai greu. Varsta este un alt factor care influenteaza estimarea timpului. Piaget, punand copiii mici sa spuna care dintre doua lampi s-a aprins mai intai, desi ele se aprindeau simultan, a descoperit ca acestia indicau ca aprinzandu-se mai repede lampa la care li s-a spus sa fie atenti.

Orientarea temporala :consta in a situa o faza a schimbarii in raport cu un intreg ciclu de schimbari. Principala problema care se ridica este aceea a reperelor de care se foloseste omul pentru a se putea orienta. Cei mai multi autori considera ca exista trei sisteme, interne sau externe, care indeplinesc acest rol:

-sistemul fizic si cosmic (alternanta zi/ noapte, succesiunea zilelor, anilor, etc);

-sistemul biologic (ritmicitatea functiilor organismului);

-sistemul socio -cultural (existenta si activitatile umane).

Aceste sisteme furnizeaza direct sau indirect informatii despre mecanismele de orientare temporala.

4.3. Perceptia miscarii

Conceputa intr-un sens larg, miscarea desemneaza schimbarea, transformarea obiectelor si fenomenelor lumii materiale sau ideale .Intr-un sens mai restrans, miscarea se refera la deplasarea obiectelor in spatiu, la schimbarea pozitiei lor intr-un interval de timp determinat.

Exista mai multe feluri de miscare:

reala (cand un obiect se deplaseaza dintr-un punct in altul);

aparenta (cand un obiect este nemiscat si totusi pare ca se misca);

indusa (cand un obiect este integrat in altul si pare ca se misca, in realitate cel care se misca fiind obiectul integrator),

autocinetica (cand privim un punct luminos intr-o camera intunecoasa in care nu exista nici un reper, punctul respectiv pare ca se misca);

consecutiva (cand privim o suprafata in miscare si apoi ne aruncam privirea pe obiectele din mediul inconjurator, avem impresia ca si acestea se misca).

Perceperea tuturor acestor aspecte ale miscarii are o valoare adaptativa. Perceptia miscarii este considerata vitala, atat in lumea animala, cat si in lumea umana. Nu de putine ori ea este asociata supravietuirii. La om, perceptia miscarii furnizeaza informatii despre pozitia corpului in raport cu diferite obiecte, plasarea acestuia in mediul inconjurator permitand interactiunea cu obiectele mobile ca si evitarea pericolelor sau obstacolelor. Actiunea cu obiectele, miscarea lor contribuie la realizarea adecvata a celorlalte procese psihice, sau la indreptarea erorilor.

5. ROLUL PERCEPTIEI IN VIATA PSIHICA UMANA

Omul traieste in universul fascinant al lucrurilor; el poate vedea, de aproape sau de la distanta, unul sau mai multe obiecte, poate asculta o melodie, poate intinde mana si apuca un obiect pe care apoi il exploreaza etc. Perceptia creaza omului certitudinea existentei si fiintarii lui printre celelalte obiecte. Fara perceptie, viata omului ar fi practic de neconceput. Iar acest lucru poate fi usor demonstrat prin evocarea tulburarii diferitelor forme ale perceptiei. Daca se tulbura perceptia spatiului, orientarea individului in casa, pe strada devine aprope imposibila.

Perceptiile sunt elementele componente ale operatiilor si actiunilor, ale activitatilor si gandurilor. Nici o actiune, nici un gand nu s-ar putea realiza si finaliza fara perceptii. Cand perceptiile se organizeaza si se structureaza, cand devin predominante, atunci se convertesc in aptitudini sau in comportamente esentiale ale aptitudinilor, fapt care explica diferentele dintre parformantele oamenilor. Datorita prezentei unor asemenea componente perceptive convertite in aptitudini, unii oameni pot depista extrem de usor o serie de obiecte dupa indici vizuali sau auditivi nevazuti si neauziti de altii, la care asemea capacitati perceptive nu sunt dezvoltate. Tocmai de aceea, testele de aptitudini cuprind si probe de diagnoza a unor particularitati ale mecanismelor perceptive sau ale diverselor forme ale perceptiei.

Nu exista forma de activitate umana, simpla sau complexa, care sa nu implice unele sau altele dintre formele perceptiei. Intr-o activitate banala de joc, insuficienta dezvoltare a unor forme ale perceptiei, face ca jocul sa nu se poata desfasura normal . Un prescolar care are dificultati de apareciere a marimii obiectelor, deoarece perceptia marimii nu s-a elaborat inca, in jocul de-a v-ati ascunselea, se va ascunde in spatele unui obiect mic, ramanand practic in campul vizual al colegilor. Copilul nu se naste cu anumite capacitati perceptive, el trebuie sa le invete in decursul existentei. Invatarea perceptiva este semnificativa nu numai la omul normal, ci mai ales la cei cu handicap. Studiile efectuate pe orbi au aratat ca acestia pot sa se orienteze relativ usor intr-un spatiu necunoscut, datorita posedarii unui tip special de perceptie care poarta denumirea de "vedere faciala". Cercetarile ulterioare (Catzim, Dallenbach, 1994) au precizat ca este vorba de o capacitate auditiva numita eco -localizare , care este un fel de ecou sonor pe care orbul il detecteaza chiar si de la distansa. Datorita capacitatii de depistare a obstacolelor, unii orbi se pot deplasa cu bicicleta sau pot parcurge trasee dificile.Peceptia este prezenta cel mai mult in activitatea de munca a omului. Anumite profesiuni nici n-ar putea fi imaginate in afara dezvoltarii anumitor abilitati perceptive.

Sintetizand, perceptia indeplineste trei roluri fundamentale in raport cu existenta si activitatea omului (M. Zlate, 1999):

Rol de informare a individului asupra existentei si caracteristicilor obiectelor din lumea inconjuratoare, fapt care faciliteaza adaptarea lui la lumea obiectelor;

Rol de ghidare, orientare, de reglare a comportamentelor;

Rol comutator" (M. Golu), in sensul ca ea inchide si deschide circuitele traiectoriilor foarte intinse ale actelor mintale, interne si motorii, externe. Perceptia nu este numai premisa integrarii unor structuri psihice superioare, ci si punctul de sosire, forma de concretizare si verificare, prin confruntarea cu realul, a acestora.

6. BIBLIOGRAFIE:

Cosmovici, A., 1996, Psihologie generala, Ed. Polirom, Iasi;

Dixon, N. F., 1973, "Inceputurile perceptiei", in Foos, B. M., Orizonturi noi in psihologie, Ed. Encicopedica Romana, Bucuresti;

Dumaurier, E., 1992, Psychologie experimentale de la perception, P. U. F., Paris;

Filimon, L., 1993, Psihologia perceptiei, Ed. ALL, Bucuresti;

Golu, M., 1971, Perceptie si activitate, Ed. Stiintifica, Bucuresti;

Hayes, N., Orrell, S., 1997, Introducere in psihologie, Ed. ALL, Bucuresti;

Marcus, S., 1985, Timpul, Ed. Albatros, Bucuresti;

Preda, V., 1988, Explorarea vizuala, Ed. Stiintifica, Bucuresti;

Zlate, M., 1996, Introducere in psihologie, Ed. Sansa S.R.L., Bucuresti.


Document Info


Accesari: 30946
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )