Complexitatea si specificul non-material, imponderabil al psihicului fac ca identificarea unui set de principii metodologice generale sa fie dificila, sa genereze dispute si puncte de vedere diferite si, nu de putine ori, diametral opuse intre autori apartinatori unor scoli si curente filosofice sau psihologice. Se apreciaza ca de acest aspect depinde unitatea interna a psihologiei ca stiinta de sine statatoare. Nevoia unui cadru epistemologic coerent impune o optiune cu privre la ce studiaza psihologia, cum se constituie obiectul sau de studiu , daca poate si cum poate sa argumenteze statutul sau intre celelalte stiinte.
O sinteza indica cel putin cateva abordari diferite, existente in psihologie, fara a fi totdeauna explicite: perspectiva biologica centrata pe studiul material, neuropsihologic al proceselor mintale si expresiilor comportamentale; perspectiva comportamentista (behaviorista) axata pe studiul comportamentului uman si animal; perspectiva cognitivista orientata pe cercetarea cu prioritate a proces 252f51c elor mintale; perspectiva psihanalitica cu merite mari in psihologia referitoare la bazele biologice ale instinctelor si instantele functionale ale psihicului- inconstient, subconstient, constient; perspecriva fenomenologica focalizata pe experienta traita de individ ; perspectiva trans-personala, o incercare de reunire a elementelor filosofice si terapeutice orintale cu pozitivismul fizicii subatomice si limbajul psihologiei occidentale pe care sa fundamenteze antropomaximologia- teorie si metodologie a comunicarii, a "personaltatii eficiente"si modalitate de interventie optimizatoare a psihicului si comportamentului uman.
Numarul concret al principiilor este si el discutabil, dar nevoia de ordine epistemica si coerenta logica converg la a accepta ca relativ evidente si obligatorii pe urmatoarele:
Determinismul extern- in conformitate cu care psihicul este rezultatul unor influente externe, imediate si interactioniste, in care pe prim plan sunt influentele externe ce interactioneaza cu conditiile interne, pe o scala evolutiva, atat filogenetica cat si ontogenetica. La om determinismul vietii psihice atinge cel mai inat grad de complexitate din lumea viului, fapt datorat atat mediului extern, cat si conditiilor interne; la componenta naturala initiala se adauga cea socio-culturala, practica si axiologica. Conditiile interne au si ele o dubla derminare- odata complexitatea organizarii structural- functionale a sistemului nervos central, in primul rand a creierului uman, apoi experienta foarte diversa a vietii in cursul ontogenezei.Determinismul extern, odata acceptat, conditioneaza intregul demers metodologic de abordare a psihicului ca obiect al psihologiei.
Relationarea neuro-psihica- conform caruia psihicul apare si evolueaza permanent ca functie a sistemului nervos; creierul este suportul material al psihicului, dar nu izvorul sau sursa sa; psihicul nu poate fi redus sau identificat cu acesta; orice proces psihic este cu totul altceva decat procesele nervoase fundamentale (excitatia si inhibitia) care il mijlocesc.
Reflectarea si modelarea informationala- afirma si explica ce reprezinta psihicul din punct de vedere ontic, ca realitate specifica si ireductibila. In conformitate cu acest principiu, psihicul este o modalitate de reflectare si modelare informationala a obiectelor si felomenelor externe siesi. Modelul intern, informational al lumii este deopotriva izomorf si homomorf, respectiv exista o corespondenta biunivoca intre elementele multimii externe si cele ale lumii interne, dar si selectie, o comprimare a acestora.
Principiul actiunii si al unitatii constiinta-activitate- postuleaza doua teze principale ce scot pshicul uman din sfera speculatiilor abstracte si sterile: prima- forma primordiala, initiala de existenta si manifestre a psihicului este actiunea in plan extern, dezvoltrea structurilor psihice se desfasoara dinspre exterior spre interior; a doua- intre constiinta (ca organizare subiectiva interna) si activitate (ca manifestare obiectiva externa) exista o relatie de dependenta si conditionare reciproca permanent La debutul experientei cunoasterii, formarea unor structuri psihice noi este precedata de actiunea externa cu obiecte, scheme sau imagini; actiunea precede constiinta si, numai pe masura ce schemele de baza ale constiintei se constituie, ele incep sa preceada, sa pregateasca si sa planifice actiunea, care devine mediata, intentionata, deliberata, anticipata ca rezultat si efecte.Constiinta va subordona activitatea, impunandu-i schemale sale logice de organizare/desfasurare numai de atunci cand va fi suficient de stabila si operanta in plan abstract; interactiunea dintre interior (constiinta)-exterior(activitate) este circulara, complementara si reciproc convertibila in succesiunea secventelor temporare, a subiectivului si a obiectivului.
Principiul genetic si al istorismului- consacra ideea ca pshicul nu este un "dat" pre-format, imuabil, ci un produs al evolutiei filogenetice si ontogenetice, el reprezinta rezultanta maxima a lumii viului de a se informa si de a se adapta la mediul de existenta (aspectul filogenetic); evolutia stadiala, de maturizare a sistemului nervos si "istoria" personala a individului uman, prin experienta cunoasterii si adaptarii la mediul socio-cultural in care vietuieste marcheaza forma de evolutie a vietii psihice (aspectul ontogenetic).
Sistemicitatea- in conformitate cu care psihicul, in ansamblul sau, precum si diferitele sale elemante componente trebuie considerate sisteme; abordarea sa pe baza metodologiei sistemice, impune si respectarea exigentelor ce deriva din specificul sau calitativ, natura sa informational-energetica.
Ca orice stiinta, psihologia pentru a aspira la acest statut si a-si dovedi ratiunea de a fi, trebuie sa identifice un set de legi proprii fenomenelor pe care declara ca le studiaza (fenomenele psihice, activitatea psihica, subiectivitatea umana, organizarea psihica). Determinismul,ca teorie a conexiunii universale si temei metodologic al explicatiilor si previziunilor cu care opereaza stiintele, cunoastera umana in general, a fost si inca mai este tributar (uneori) mecanicii fizicii clasice, in care definirea conceptului de lege a fost circumscrisa exclusiv relatiei cauzale univoce. Daca legea este interpretata ca legatura necesara, repetabila, invarianta intre "ceva" (conditie, obiect, parte etc.) si "altceva"cu care este in relatie, atunci ea guverneaza doar acolo unde nu exista decat raporturi strict cauzale, univoce, de la cauza la efect (spre expl. legile mecanicii ceresti pe baza carora astronomia poate face previziuni foarte exacte cand va avea loc o eclipsa de soare etc.), dar cand relatiile dintre elementele avute in vedere sunt considerate ca integrative, deschise, pluri-si multicazale sau sunt femomene de masa, explicatia nu mai functioneaza. Aceasta nu inseamna ca acolo nu exista legitate, ci ca relatiile sunt de alta natura: complexe, pluricauzale si multiplu determinate.
Legile psihologiei sunt legi statistice, legi de probabilitare, spre deosebire de legile dinamice proprii altor stiinte, cum este fizica mecanica, astrofizica etc. in care fenomenele studiate pot fi considerate de tip "organizare absoluta", prioritara fiind aspectele cantitative si dominanta dependentei univoce, unicauzale.Legile psihologice pot fi si ele generale ale psihicului (aparitiei, functionarii si organizarii lui) si particulare ale subsistemelor componente identificate la nivelul diferitelor procese etc.
Ce legi generale poate invoca psihologia ?
Legea dezvoltarii stadiale ascendente a organizarii psihice;
Legea comunicarii si schimbului energetico-informational cu lumea externa;
Legea organizarii sistemice a vietii psihice;
Legea interiorizarii si exteriorizarii ce guverneaza raporul activitate-constiinta;
Legea motivatiei potrivit careia deficitul/excesul de energie interna determina impulsul spre activitate.
Legi particulare in psihologie:
L.senzatiilor (l.intensitatii, l.contrastului, l.adaptarii, l. exercitiului);
L.perceptiei (l.integralitatii si structuralitatii, l.semnificatiei, l.selectivitatii, l.constantei, l.configuratiei);
L.memoriei (legea seriei, l.urmelor, l.inductiei etc.)
L.gandirii (l.generalizarii, l.integrarii conceptuale ierarhice,l.convergentei-divergentei);
L.invatarii (l.exercitiului, l. exemplificarii-concretizarii, l.intaririi, l. esalonarii optime a repetitiilor etc.)
Specificul legilor in psihologie deriva din natura plurideterminata si supradeterminata a psihicului, respectiv un fenomen psihic oarecare poate fi produs de fiecare dintre alte fenomene, prezenta lor facand ca el sa fie supradeterminat; in fiecare moment al existentei; psihicul este determinat sincronic si diacronic de totalitatea din care rezulta si pe care o reflecta, iar legile existentei sale sunt nu numai probabilistice, ci si statistice. Cauzalitatea in psihologie trebuie acceptata ca fiind si teleologica sau finalista, data de constiinta de sine a omului, aspecte evidente in cazul motivatiei si atentiei care implica un scop si/sau efort voluntar. Francezul M.Pradines argumenteaza existenta a trei tipuri de legi: 1.legi de functionre a fenomenelor psihice; 2. legi de compozitie, de organizare sau structura; 3. legi de dezvoltare( psihogenetice)asa cum sunt si multe alte puncte de vedere.
La rigoare, legile psihologiei nu sunt pur psihologice, ci sunt mixte,constatare derivata din acceptarea psihicului ca aspect al vietii de relatie, ca "interfata"informational-energetica intre "ceva"si "altceva";astfel, identificam: legi psihoneurologice, psihofizicaliste, legi psihofiziologice, legi psihocomportamentale etc. Practic, ca orice realitate, si realitatea subiectiva, psihica este supusa legitatii, dificultatea este numai a cunoasterii stiintifice de a le formula satisfacator si riguros.
Problematica legilor in psihologie ramane deschisa si actuala;complexitatea extraordinara a domeniului investigat face ca orice pretentie de elucidare exhaustiva sa fie, practic, putin posibila, dar incercarea este absolut necesara pentru a construi modele descriptive, explicative si interpretative.
|
