PRINCIPIUL SISTEMICITATII
Notite curs - lectia 8
1. Continutul principiului sistemicitatii
Acest principiu a fost introdus in psihologie in a doua jumatate a secolului XX
si apartine noii paradigme a cunoasterii stiintifice contemporane. El inlocuieste cele doua abordari anterioare, orientarea care
absolutiza partea si orientarea care absolutiza intregul, reclamand necesitatea
considerarii si corelarii partii (elementului) si intregului (ansamblului) in
cadrul conceptului de sistem.
Sistemul este definit ca un ansamblu
de elemente (parti) aflate intr-o relatie non intamplatoare, mai mult sau mai
putin stabila si legica. Orice entitate trebuie privita si abordata ca sistem.
Sistemul se delimiteaza pe fondul unui mediu (M).
Abordarea "sistemului" trebuie facuta nu prin izolarea lui de mediu (asa cum se
proceda in cadrul paradigmei traditionale atomar-descriptiviste), ci prin
raportarea la acesta: S 232e41c M. Relatia dintre element si sistem nu este fixa si
imuabila, ci ea are un caracter relativ: ceea ce este element si ceea ce este
sistem depinde de scopul cunoasterii. Astfel, este posibil ca ceea ce aici si
acum este sistem, atunci si acolo poate deveni element; exemplu, cand luam ca
obiect de studiu creierul, el se afla in ipostaza de sistem, iar cand luam ca
obiect de studiu organismul, creierul devine element.
Schema logica a abordarii sistemice ia urmatoarea forma:
a) desprinderea, pe baza unor criterii si potrivit scopului cercetarii, a unei
anumite entitati si considerarea ei ca sistem (Si);
b) stabilirea mediului de referinta (Mj);
c) incadrarea sistemului astfel delimitat in schema generala de clasificare a
sistemelor;
d) alegerea in functie de clasa de apartenenta a strategiei si metodelor
adecvate de investigare;
e) alcatuirea profilului de stare si, eventual, a portretului fazic;
f) stabilirea locului sistemului respectiv in cadrul sistemului inglobant,
supraordonat.
2. Criteriile generale de clasificare a sistemelor
Pentru a realiza o clasificare general valabila a sistemelor reale, s-a recurs
la criterii de ordin logico-formal si anume:
a) pozitia sistemului fata de actiunea legii timpului;
b) caracterul relatiei sistemului cu mediul;
c) gradul de complexitate, dat, pe de o parte, de numarul elementelor
componente, iar pe de alta, de volumul conexiunilor interne si externe;
d) caracterul legaturii dintre intrarea sistemului si iesirea lui - legatura
necesara cauzala sau legatura probabilista.
Aplicarea acestor criterii a dus la stabilirea urmatoarelor clase mari de
sisteme:
a) sisteme statice - care nu-si schimba starea initiala de-a lungul timpului
(in realitate nu exista sisteme absolut statice) si sisteme dinamice, care-si
schimba starea in timp, fie in sens negativ (sisteme statice cu organizare data
(exemplu, lucrurile neinsufletite, masinile), fie in sens pozitiv (sistemele
biologice);
b) sisteme inchise - care nu fac nici un fel de schimburi cu mediul ambiant
(asemenea sisteme nu se intalnesc in realitate), sisteme semideschise, care fac
cu mediul numai schimburi de energie si de informatie (exemplu, masinile,
ordinatoarele, psihicul) si sisteme deschise, care realizeaza cu mediul toate
cele trei tipuri de schimburi posibile - de energie, de informatie si de
substante (sistemele biologice);
c) sisteme simple (exemplu, un lacat, un ceasornic, o masa etc.), sisteme
complexe (exemplu, calculatorul electronic) si sisteme supercomplexe (exemplu,
creierul uman, societatea);
d) sisteme deterministe - in care "iesirea" (output-ul) este strict determinata
de "intrare" (input) si sisteme probabiliste, in care, intre "intrare" si
"iesire" se interpune influenta unor variabile aleatorii imprevizibile si
incontrolabile.
3. Caracteristicile psihicului uman ca sistem
In primul rand, sa vedem daca psihicul ca entitate reala este sau nu un sistem.
Raspunsul nu poate fi decat afirmativ. Psihicul corespunde si satisface
cerintele definitiei pe care am dat-o sistemului:
a) pune in evidenta existenta unor elemente (componente) distincte-procese
(senzatii, perceptii, reprezentari, gandire, memorie), stari (afective,
motivationale) si trasaturi;
b) aceste componente nu sunt independente unele de altele, ci se afla intr-o
stransa si permanenta interactiune si interconditionare.
Asadar, psihicul uman este un sistem, el nu este nici un conglomerat, asa cum
il considera asociationismul, nici un intreg monolit, intern omogen, asa cum il
considera gestaltismul. El se caracterizeaza printr-o unitate si integralitate
nu date a priori, ci provenite din interactiunea si articularea functiilor si
proceselor particulare constitutive; la randul lor, aceste functii si procese
particulare se subordoneaza ansamblului, intregului si sunt influentate de
acesta; componentele de rang superior restructureaza si integreaza pe cele de
rang inferior; alterarea sau "lezarea" unei componente se rasfrange negativ
asupra ansamblului. Asadar, organizarea interna a sistemului psihic uman se
realizeaza pe baza actiunii corelate a doua legi esentiale: legea diferentierii
prin care se asigura individualizarea si delimitarea functiilor, proceselor si
starilor componente, si legea integrarii (pe orizontala si pe verticala), prin
care se asigura articularea si unificarea emergenta supraordonata.
In al doilea rand, trebuie sa stabilim care este natura sistemului psihic.
Raspunsul la aceasta chestiune l-am dat deja in lectia despre principiul
reflectarii si modelarii informationale: psihicul este un sistem de natura si
esenta informationala, iar suportul sau direct este de natura energetica. Unii
autori includ in definitie si suportul, afirmand ca psihicul este un sistem
energetico-informational cu finalitate antientropica, optimizatoare si
organizatoare.
In fine, in al treilea rand, trebuie sa stabilim locul sistemului psihic uman
in schema generala de clasificare a sistemelor. Pe baza datelor de observatie
si experimentale de care dispunem in prezent, putem sustine incadrarea
sistemului psihic uman in clasa sistemelor: dinamice evolutive, semideschise,
supercomplexe si probabiliste.
Atributul dinamic-evolutiv, presupune ca starea sistemului psihic se modifica
de-a lungul varstei individului, traiectoria acestei modificari punand in
evidenta trei segmente principale: ascendent (dezvoltare, consolidare,
maturizare), de optimum functional si descendent (entropic, regresiv)
(vezi fig):
nivel de organizare
optimum
segment ascendent segment descendent
0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50 55 60 65 70 varsta
Atributul semideschis inseamna ca dezvoltarea si functionarea sistemului psihic
se realizeaza pe baza schimburilor de informatie mediate de suporturi
energetice de diferite modalitati.
Atributul supercomplex inseamna ca psihicul uman cuprinde un numar foarte mare
de componente si poseda un volum imens de conexiuni interne, intre elementele
componente, si externe, cu mediul ambiant. Ca atare, studiul sau comporta
utilizarea mai multor strategii - transversala, longitudinala, constatativa,
formativa, comparativa, genetica etc. - si a mai multor metode si tehnici.
Atributul probabilist inseamna ca intre stimulii de la "intrare" si
raspunsurile de la "iesire" nu exista o legatura de tip cauzal univoc, ci una
de tip posibil, data fiind prezenta si influenta unei multimi de variabile
intermediare complexe. Ca urmare, predictiile nu vor putea fi formulate in
judecati categorice, ci in judecati probabiliste. Este posibil ca daca se
actioneaza cu stimulul S1, sa se produca raspunsul R1. Asa cum am mai
subliniat, dificultatea studierii si cunoasterii sistemului psihic uman este
determinata nu numai de extraordinara lui complexitate, ci si de natura lui
calitativa intrinseca de fenomen (informational) lipsit de proprietati
nemijlocit observabile, inregistrabile si masurabile.
Intrebari de autoevaluare
1. Prin ce
se deosebeste sistemul de conglomerat?
2. Ce caracter are raportul element-sistem?
3. Care sunt criteriile de clasificare a sistemelor?
4. Ce este un sistem dinamic?
5. Dupa ce se stabileste gradul de complexitate al unui sistem?
6. Ce inseamna un sistem probabilist?
7. Ce fel de sistem este psihicul uman?
R a s p u n s u r i:
1. Prin existenta relatiilor de interactiune-interconditionare intre elemente.
2. Relativ.
3. Pozitia sistemului fata de actiunea legii timpului, caracterul relatiei sistemului
cu mediul, gradul de complexitate si caracterul legaturii dintre "intrare" si
"iesire".
4. Un sistem a carui stare se modifica sub influenta scurgerii timpului.
5. Dupa numarul elementelor componente si dupa intinderea volumului
conexiunilor interne si externe.
6. Un sistem in care legatura dintre "intrare" si "iesire" este mediata de
variabile aleatoare.
7. Un sistem dinamic evolutiv, semideschis,
supercomplex si probabilist.
|
