PROBLEMA LEGITATII IN PSIHOLOGIE

PROBLEMA LEGITĂŢII ÎN PSIHOLOGIE

stiintele încep prin a face opera de descriere si clasificare înainte de a descoperi legi, de a avansa ipoteze explicative. În psihologie, care înscrie la activul ei peste un secol de existenta, ponderea demersurilor clasificatorii si descriptive este destul de mare. Era firesc sa se acorde prioritate în timp clasificarii actelor psihice, subsumarii lor în genuri si specii: perceptie, memorie, gândire, vointa etc. Odata cu aceasta a aparut si tendinta de a hipostazia, reifica termenii, proiectându-i ca "facultati" sau functii care ar oferi si "explicatia" faptelor concrete.

Dupa acest prim stadiu urmeaza întrebarea "Cum?", care îndreapta atentia asupra procesului însusi, al desfasurari 24424e418y i fenomenului, încercând sa se aproximeze regularitati ale proceselor.

În sfârsit urmeaza întrebarea "De ce?", care duce spre treapta explicativa a fenomenelor. Multa vreme - arata un istoric al stiintei (E. Boring) - a dominat în psihologie modelul aristotelian: omul gândeste pentru ca are gândire, actioneaza pentru ca are vointa s. a. m. d. Categoriile clasificatorii capata valoare explicativa. Fireste, demersul taxonomic îsi are importanta sa în drumul spre cautarea legitatii.

Nu o data în istoria stiintei, s-a sustinut ca psihicul nu se supune unor legitati obiective si ca psihologia nu face decât sa descrie ceea ce este dat nemijlocit în experienta interna a subiectului, adica sa fie o stiinta pur descriptiva (fenomenologie).

Cum s-a aratat, fenomenele psihice prezinta o mare dispersie sau variabilitate interindividuala; totusi gasim o unitate în diversitate, care ia forma legitatii statice.

Unele regularitati - spune Pavelcu [15] - sunt mai mult o condensare a experientei curente. Multe acte cotidiene se bazeaza pe prevedere, de exemplu: comunic unui prieteno veste fiind sigur ca-l va bucura. "Trebuie sa admitem - arata autorul - trepte de cunoastere a legilor: de la legea intuita si aplicata în practica, redusa la întelesulunei simple actiuni învatate si efectuate pe baza unei observatii concrete si individuale, pâna la formularea generala si abstracta a unor relatii constante si necesare" (p. 280).

În istoria disciplinei s-au formulat legi, care s-au dovedit ulterior a fi mai curând aproximatii sau cu valoare limitata. De exemplu în legatura cu legea psihofizica fundamentala prezentata de Th. Fechner în lucrarea amintita, studiile ulterioare au aratat ca aceasta relatie este valabila numai pentru registrul mijlociu al stimulilor.

Se face distinctia între stiinte nomotetice - care tind sa descopere legi si stiinte idiografice, care ar avea drept obiect singularul, faptul irepetabil. Psihologia - arata Al. Rosca [19] - face parte din stiintele cu caracter nomotetic, pentru ca urmareste sa descopere principii si legi generale. "Unele ramuri ale psihologiei, cum este psihologia diferentiala, care studiaza mai ales cazuri individuale, sau psihologia genetica, al carei obiect de studiu este dezvoltarea comportamentului, nu sunt cumva idiografice? În realitate, caracterul nomotetic este prezent si aici - observa autorul. De exemplu, studierea cazurilor individuale nu este posibila decât pe baza cunoasterii legilor de distributie sau frecventa, si prin raportare individualului la variabilitatea grupului, iar în cazul psihologiei genetice este vorba de stabilirea legilor dezvoltarii, existenta unor stadii sau perioade care presupun repetabilitate la fiecare generatie s. a." (p. 15).

În psihologie este considerat cazul individual ca punct de plecare. Ebbinghaus a stabilit legea uitarii efectuând 165 de probe cu sine însusi înainte de a încerca pe altii. Demersul stiintific tinde sa gaseasca legi, principii, concepte pentru a se întoarce din nou la individual în vederea întelegerii si patrunderii acestuia. Problema este în ce fel este individul asimptota legilor stabilite de stiinta psihologica.

Rezumând, în psihologie exista - dupa B. Lomov 1986 - mai multe grupe de legitati:

legile psihofizicii, care se refera la identificarea, diferentierea si recunoasterea semnalelor, precum si la formarea asociatiilor;

legitati care dezvaluie dinamica proceselor psihice: succesiune legica a fazelor perceptiei, învatarii etc.

legitati ale dezvoltarii psihice a omului, cum ar fi stadiile dezvoltarii inteligentei s. a.

În ansamblu, în desfasurarea fenomenelor psihice actioneaza principiul determinismului probabilist, motiv pentru care aparatul statistico-matematic îsi gaseste aplicarea în cercetarea psihologica.

SUMAR Fiecare stiinta cerceteaza o clasa sau categorie de fenomene care formeaza obiectul ei specific. Acesta este si cazul psihologiei care are drept obiect studiul fenomenelor psihice. Psihologia nestiintifica, a simtului comun, a aparut odata cu dezvoltarea relatiilor interumane, înca de la începutul aparitiei omului. si-a câstigat statutul de stiinta doar în secolul XX. Prima lucrarea stiintifica de psihologie îi apartine lui Fechner, "Elemente de psihofizica", iar primul laborator de psihologie apare la Leipzig, sub conducerea lui Wundt. Pentru a evidentia caracterul stiintific al acestei discipline, primele curente au insistat mult asupra descoperirii unor legitati commune în psihologie, ajungându-se deseori la exagerari în acest sens. Curentul neobehaviorist încearca sa aduca în discutie variabilele intermediare care apar între stimuli si raspunsul organismului la acestia, si anume variabilele legate de personalitatea individului asupra caruia actioneaza stimuli. Ca stiinta, psihologia se supune câtorva legitati, grupate de Lomov în: legi ale psihofizicii, legi ale dezvoltarii psihice a omului si legi ale dinamicii proceselor psihice.