PROBLEME ETICE ALE EXPERIMENTULUI PSIHOLOGIC

PROBLEME ETICE ALE EXPERIMENTULUI PSIHOLOGIC

Cercetarea stiintifica in lumea de azi implica o serie de norme etice care se cer a fi respectate, indiferent de domeniul de investigatie. Aceste exigente sunt cu atat mai importante pentru cercetarea psi­hologica prin implicatiile ei majore. Sunt tari in care normele de etica sunt prevazute prin lege, iar demararea unor cercetari (mai ales daca beneficiaza de fonduri de la buget) este conditionata de obtinerea avi­zului unei comisii specializate de la nivelul universitatilor sau in­stitutelor de cercetare. Implementarea unei astfel de legislatii este pe cale sa se produca si la noi in tara.

Implicatiile de ordin etic ale unei cercetari sunt majore si o serie de principii, norme, reguli trebuie sa fie cunoscute si respectate indi­ferent de statutul celui care intreprinde cercetarea (de la student la cercetator, de la preparator, la profesor) sau de complexitatea demer­sului experimental.

Pentru exemplificare sa ne imaginam o situatie experimentala si modul in care se aplica principiile etice. Sa presupunem ca suntem interesati sa determinam masura in care un moral scazut (o dispozitie depresiva) va influenta performanta in reactualizarea de informatii. Unul dintre motivele pentru care am dori sa studiem acest aspect este faptul ca dispozitia depresiva afecteaza performanta la invatatura in randul studentilor. Iata de ce este de dorit sa se efectueze un experi­ment de laborator foarte riguros controlat, in vederea determinarii precise a efectelor unei dispozitii depresive asupra memoriei. La mo­dul general, proiectul se centreaza pe inducerea dispozitiei depresive la cativa subiecti si apoi pe compararea performantelor memoriei cu cele ale unui grup -martor neafectat de aceasta dispozitie. Pentru indu­cerea unei anumite dispozitii cercetatorul cere subiectului sa citeasca

cu voce tare un numar de 60 de afirmatii cu privire la propria persoana si care sunt asociate cu dispozitia avuta in vedere, in acest caz, par­ticipantul citeste declaratii care sunt menite sa induca o dispozitie depresiva, incepand cu afirmatii moderate de genul: ' Astazi nu este nici mai bine, nici mai rau decat in alta zi' si mergand pana la 'Ma simt atat de rau incat as vrea sa ma culc si sa nu ma mai scol nici­odata.' Acest procedeu produce o dispozitie depresiva moderata, tem­porara; participantii relateaza ca se simt deprimati si se inregistreaza influente asupra comportamentului in diverse sarcini. Este evident ca, prin acest procedeu, se poate afecta starea de echilibru a participan­tilor. Inducerea unei dispozitii negative de felul celei depresive la studenti poate avea efecte dezastruoase asupra relatiilor lor sociale si asupra intelectului. Se pune intrebarea care este modalitatea prin care sa se respecte drepturile omului in cadrul unor cercetari de acest fel ? Ce ar trebui sa faca cercetatorul pentru a putea proteja starea de bine si de echilibru a par 959f55j ticipantilor si in acelasi timp sa conduca un experi­ment care indeplineste toate conditiile interne pentru a fi valid ?

In cadrul unei analize asupra dispozitiei si memoriei, Blaney, 1986 (dupa Kantowitz, Roediger si Elmes, 1991) analizeaza un numar de studii in care dispozitia depresiva a fost indusa studentilor, in unele experimente subiectilor li s-a indus o dispozitie pozitiva. Oare con­sideratiile etice depind de felul dispozitiei - de bucurie sau de tris­tete - pe care o inducem subiectilor ? De asemenea, cercetatorii au facut uz de procedee diverse in inducerea acestor dispozitii in experi­mentele lor. in afara de procedeul descris mai sus s-au mai folosit hipnoza si muzica pentru inducerea unei dispozitii negative sau po­zitive. Depind oare aspectele etice de tehnicile folosite in inducerea starilor ? intrebarile nascute in legatura cu cercetarea inducerii unor dispozitii ilustreaza modul in care poate varia problematica etica aso­ciata cercetarii psihologice conform conditiilor specifice unui experiment.

Asociatia Americana de Psihologie (APA) a formulat zece prin­cipii generale privind efectuarea cercetarilor cu subiecti umani. Pentru a aprecia modul in care au fost protejati studentii implicati in expe­rimentul descris mai sus, vom examina principiile care calauzesc cer-

cetarea cu participanti umani. In absenta unor reglementari proprii Asociatiei Psihologilor din Romania (aflate in curs de legiferare), recomandam lectura si adoptarea acestor principii inainte de a demara o cercetare proprie.

Decizia de a realiza o cercetare se bazeaza pe aprecierea bine cumpanita de catre fiecare psiholog in parte privind modul in care poate contribui atat la dezvoltarea stiintei psihologiei cat si la bunastarea omului. Odata luata decizia de a conduce o cercetare, psihologul trebuie sa aiba in vedere directiile alternative in care pot fi investite atat energiile cat si resursele. Pe baza acestor aprecieri, psihologul isi duce la indeplinire sarcina de investigare cu grija si respect pentru demnitatea si bunastarea oamenilor care participa.

Cand ia hotararea de a efectua un studiu, cercetatorul are responsabilitatea de a efectua o evaluare atenta a gradului de acceptabilitate a acestuia din punct de vedere etic. in cazul in care se presupune vreo derogare de la respectarea valorilor stiintifice si umane avute in vedere in aceste principii, cercetatorului ii revine obligatia de a solicita asistenta etica si de a respecta masurile impuse in vederea protejarii drepturilor omului pentru participanti.

Cercetatorul are obligatia sa evalueze daca participantul va fi un 'subiect cu risc major' sau unul cu un 'risc minimal'.

Cercetatorul isi asuma intotdeauna responsabilitatea de a asigura un instructaj din punct de vedere etic in cadrul cercetarii. El isi asuma - de asemenea - responsabilitatea in ceea ce priveste tratarea
corecta din punct de vedere etic a participantilor de catre colaboratori, asistenti, studenti si angajati, carora-oricum, le revin obligatii identice.

Cu exceptia cercetarii' cu risc minim' asumat, investigatorul stabileste un acord clar si corect cu subiectii, anterior participarii lor, care sa clarifice obligatiile si responsabilitatile fiecaruia. Cercetatorul are obligatia de a respecta toate promisiunile si angajamentele incluse in acel angajament. Cercetatorul va informa participantii asupra tuturor aspectelor cercetarii care ar fi de asteptat - in mod rezonabil sa influenteze dorinta de a participa si va explica toate celelalte aspecte ale cercetarii care ii intereseaza pe participanti. Esecul - posibil - in

obtinerea unei informari complete inaintea obtinerii consimtamantului din partea participantilor necesita masuri de prevedere suplimentare in vederea protejarii bunastarii si demnitatii subiectilor implicati in cercetare. Cercetarea care implica subiecti minori sau participanti cu disfunctii care ar limita intelegerea si /sau comunicarea necesita ma­suri speciale de protectie.

Cerintele metodologice ale unui studiu pretind uneori cercetatorului sa recurga la ascunderea sau la falsificarea unor aspecte care vor fi dezvaluite subiectilor, inaintea desfasurarii efective a unui asemenea studiu, cercetatorul are sarcina speciala (1) de a verifica daca folosirea unor asemenea tehnici este justificata prin valoarea prospectiva stiintifica, educationala implicata; (2) de a verifica daca nu exista si alte proceduri disponibile care nu uzeaza de ascunderea sau de falsificarea unor aspecte ale cercetarii; si (3) sa se asigure daca subiectilor li s-au oferit toate explicatiile necesare, in timpul cel mai scurt cu putinta.

Cercetatorul va respecta libertatea individuala privind refuzul de a participa la sau a se retrage din experiment in orice moment. Obligatia de a respecta aceasta cerinta presupune evaluarea atenta a situatiei in care cercetatorul se afla intr-o poziti&de autoritate sau de influenta asupra subiectului. O asemenea pozitie de autoritate include, desi nu se limiteaza la atat - situatii in care participarea la cercetare este sarcina de serviciu sau in care subiectul este un student, client sau angajat al cercetatorului.

Cercetatorul va proteja participantii de orice disconfort mental sau fizic, vatamare sau pericol care poate surveni ca urmare a tehnicilor de cercetare. Daca exista riscul unor astfel de consecinte, cercetatorul va informa participantii de acest lucru. Proceduri de investigare care contin un risc de vatamare grava sau de durata a subiectului nu vor fi folosite - cu exceptia cazului in care nefolosirea lor ar expune subiectul la un risc si mai mare, sau, cu exceptia cazului in care exista un beneficiu potential pentru umanitate implicat in cercetare insotit de o informare completa si de un consimtamant voluntar din partea fie-

carui participant. Subiectul trebuie informat asupra procedurilor de contactare a cercetatorului in timp util, in cazul in care apare stresul, un rau potential sau alte probleme in legatura cu participarea si ulterioare acesteia.

Dupa adunarea datelor cercetatorul va furniza participantilor toate datele necesare despre natura studiului si va inlatura toate ideile eronate care ar putea sa apara, in cazul in care intarzierea furnizarii informatiilor sau retinerea de la informare se justifica prin respectul valorilor umane si stiintifice, cercetaaorul are responsabilitatea suplimentara de a monitoriza cercetarea si a se asigura ca nu exista consecinte nefaste pentru participant.

Atunci cand procedurile de cercetare dau nastere la consecinte nedorite pentru subiectul participant, cercetatorul are responsabilitatea de a detecta si de a indeparta sau de a corecta aceste consecinte, inclusiv efectele pe termen lung.

Informatia despre subiectul cercetarii obtinuta in timpul desfasurarii acesteia este confidentiala, cu exceptia cazului in care in prealabil s-a ajuns la o alta intelegere. Cand exista eventualitatea ca altcineva sa obtina acces la astfel de informatii, aceasta posibilitate, impreuna cu masurile de protejare a confidentialitatii sunt explicate subiectului ca parte componenta a procedurii de informare in vederea obtinerii consimtamantului.

Principiile 9 si 10 sunt cele mai relevante in ceea ce priveste pro­tejarea subiectului si pot fi rezumate prin aceea ca experimentatorul are obligatia de a minimiza daunele pentru participant. Subiectul tre­buie avertizat inainte despre existenta eventuala a unui pericol po­tential, subiectului trebuie sa i se asigure posibilitatea retragerii libere, iar ascunderea si nedivulgarea deliberata a unor aspecte de interes pentru cercetare trebuie folosite cu precautie. Experimentatorul este obligat sa remedieze orice prejudiciu, iar rezultatele trebuie sa ramana confidentiale in ceea ce priveste indicarea participarii persoanei re­spective, in afara cazului in care s-a convenit altfel. Aceste principii trebuie avute in vedere in orice proiect de cercetare.

7.1. Consimtamantul in cunostinta de cauza si nedivulgarea

Conform principiilor eticii, cercetatorul va informa subiectii -inaintea participarii, despre toate aspectele care - in mod rezonabil -ar putea sa influenteze dorinta de a participa si va explica toate cele­lalte aspecte ale cercetarii despre care subiectii vor sa obtina infor­matii. Acest fapt inseamna ca participantii trebuie avertizati inainte despre acele aspecte ale cercetarii care pot avea efecte nedorite.

intr-o cercetare cu caracter elementar, de rutina, intreprinsa asupra memoriei, in care modul de prezentare constituie variabila independenta, probabil ca nu este necesar sa se furnizeze mai mult de o descriere cu caracter general, sumara, a sarcinii, implicate. In orice caz, uneori cercetatorii trebuie sa ajunga la detalieri atunci cand exista si cea mai mica sansa ca participantul sa interpreteze gresit scopul expe­rimentului. Adesea, in studii care implica memoria si capacitati cog­nitive, cercetatorul va asigura subiectii ca sarcina nu este un test de personalitate sau de inteligenta. Acest lucru se face pentru linistirea participantului si reducerea temerilor cu privire la evaluare.

In sarcini mai riscante, cum ar fi experimentul asupra starilor depresive mai sus mentionat, este necesara o precautie si mai mare. in ultima instanta, cercetatorul trebuie sa opteze pentru a spune par­ticipantilor ca vor face ceva care poate sa-i determine sa se simta tristi. Acest avertisment permite subiectului potential sa decida daca sa parti­cipe la cercetare. Trebuie furnizata o cantitate de informatie suficienta subiectului pentru ca acesta sa poata hotara daca se retrage sau daca isi da consimtamantul la participare in deplina cunostinta de cauza.

Exista cel putin doua dificultati care apar in asigurarea acestei proceduri de siguranta, in primul rand, multe persoane nu inteleg in­formatiile preliminare care le sunt furnizate (cum ar fi copiii sau per­soanele cu deficiente in invatare). Aceasta ar presupune gasirea unor persoane care sa-si dea consimtamantul constient si pe deplin infor­mat, in al doilea rand, necesitatea divulgarii a atat de multe detalii ale unui experiment ar putea duce la relatarea proiectului experimental. Daca un cercetator divulga totul despre studiu, posibilitatea reactivitatii subiectului este foarte puternica. De exemplu, acceptul in cu­nostinta de cauza in cercetarea medicala poate compromite utilizarea proiectului experimental in cazul proiectelor 'dublu-orb'. Medica­mentul este supus compararii cu un placebo intr-un experiment in care nici medicul care asista si nici subiectii care primesc medicatia nu stiu cine primeste medicamentul si- cine primeste placebo. in acest caz, nu trebuie informti nici participantii si nici experimentatorul.

Furnizand suficienta informatie pentru a determina un consim­tamant in cunostinta de cauza, cercetatorul poate provoca invadidarea designului experimental. Astfel, cel ce respecta principiile eticii se afla intr-o dilema in legatura cu determinarea cantitatii de informatie care trebuie oferita. In mod evident, participantii trebuie sa fie avertizati inainte in cazul unui experiment care le-ar ameninta sanatatea. As­cunderea informatiilor intr-o astfel de situatie ar fi o incalcare a eticii. Dar costurile si consecintele precum si beneficiile asociate cu o dez­valuire completa a unei situatii mai putin daunatoare sunt mult mai dificil de apreciat, in experimentele privitoare la starea depresiva si la memorie, subiectii au semnat un acord de participare, au fost informati ca unele dintre lucrurile pe care le vor face in experiment ar putea sa le provoace o stare de proasta dispozitie si li s-a oferit posibilitatea sa refuze participarea. Dar natura specifica a interventiei, in grupul experimental, nu a fost dezvaluita inainte. O completa dezvaluire ar fi provocat modificarea reactiior subiectilor. Solutia in dilema con­simtamantului in cunostinta de cauza nu este intotdeauna usor de iden­tificat; cercetatorul prudent trebuie sa solicite o asistenta calificata din partea celor care pot fi obiectivi.

7.2. Libertatea subiectului de a se retrage

Participantilor trebuie sa li se ofere posibilitatea de a refuza parti­ciparea sau sansa de a se retrage oricand. Cu totii suntem de acord ca omul de stiinta nebun care si-ar tintui subiectii de scaun legandu-i in curele ar da dovada de un comportament total ne-etic. Majoritatea vom

fi de acord ca indivizii care se tem de participare au dreptul de a se retrage. Atunci, care este natura dilemei etice in acest caz ? Problema majora se invarte in jurul definirii exacte a participarii voluntar con­simtite. Daca ne gandim cine alcatuieste populatia din care se vor alege subiectii pentru experimentele asupra memeoriei si starilor depresive, vom vedea ca - in mare - acesta este alcatuita din studenti (majoritatea 'boboci' sau in anul al II-lea) care abia iau contact cu prelegerile introductive in psihologie. De obicei acestia isi dau acceptul pentru participarea la experimente si primesc un punctaj pentru activitatea prestata. Se pune problema daca ei sunt voluntari sau sunt constransi de situatie sa accepte. Daca studentii primesc intr-adevar un punctaj suplimentar in sistemul de credite, atunci se poate spune ca actioneaza in conformitate cu vointa lor. Daca insa ei trebuie sa participe ca parte a cerintelor cursului respectiv, atunci libertatea lor de a participa la experiment nu mai este atat de evidenta. Atunci cand studentilor li se cere sa participe, ei ar trebui sa aiba la indemana o modalitate op­tionala de indeplinire a cerintelor, cum ar fi redactarea unei lucrari sau audierea unei prelegeri anume. Scopul este de a oferi potentialilor subiecti libertatea de a participa sau nu dupa cum doresc.

In general, cand lotul potentialilor subiecti se afla intr-o situatie de subordonare, cum ar fi studentii, prizonierii, militarii in timpul satisfacerii stagiului si angajatii experimentatorului, atunci cerceta­torul este necesar sa aiba in vedere in mod special libertatea subiectilor de a se retrage sau de a participa, in experimentele privind starile depresive sau memoria, studentii voluntari au fost atrasi si recrutati pe baza acordarii unui credit suplimentar la punctajul lor (participarea nefiind obligatorie), in vederea acceptului liber- consimtit, ei au fort informati inaintea desfasurarii experimentului despre eventualitatea aparitiei unei stari cu caracter depresiv ( si li s-a lasat libertatea de a accepta sau nu sa participe), in instructajul preliminar, studentilor li s-a adus la cunostinta ca au aceasta optiune de a parasi experimentul oricand doresc si ca vor primi - totusi - in intregime acel credit supli­mentar promis (deci aveau libertatea de a se retrage).

Protectia impotriva consecintelor daunatoare

O masura suplimentara de protectie a participantilor la o cercetare este sugerata de catre Asociatia Americana de Psihologie: modalitatea concreta ca subiectii sa poata lua legatura cu investigatorul in urma participarii lor la cercetare. Chiar si proiectul cel mai scrupulos (din punct de vedere etic) cu privire la asigurarea unui risc minim de va­tamare poate avea efecte consecutive neprevazute. Astfel, participantii trebuie sa aiba posibilitatea de a primi ajutor sau sfaturi din partea experimentatorului daca apar totusi probleme.

Din cauza unor posibile efecte nedorite, cercetatorul trebuie sa ofere consultatii ulterioare prin care furnizeaza explicatii suplimentare cu privire la scopurile generale ale cercetarii intreprinse si la natura interventiei astfel incat orice intrebari si neintelegeri pe care subiectul le-ar putea manifesta sa fie preintampinate si indepartate.

Eliminarea consecintelor neplacute

Informarea subiectilor post-experiment precum si furnizarea nu­merelor de telefon pentru a putea sa contacteze persoanele avizate in caz de nevoie s-ar putea sa nu fie suficiente, in cazul unui experiment cu potential de pericol mai ridicat. Daca un participant sufera - intr-adevar - unele consecinte pe termen lung ca urmare a participarii sale intr-un experiment, atunci intreaga responsabilitate revine cerceta­torului, in orice caz, pentru prevenirea riscurilor, trebuie sa facem acele demersuri necesare pentru a le minimaliza. Spre exemplu, in expe­rimentul cu starile depresive am putea, dupa investigatie, sa solicitam subiectii sa citeasca asertiuni opuse celor folosite in experiment, in acest fel vom servi un 'antidot' menit sa anuleze efectul primei inter­ventii. Daca nu avem succes pe aceasta cale, atunci poate este bine sa retinem subiectii in laborator pana cand constatam ca si-au revenit.

7.5. Confidentialitatea

Rezultatele unui experiment trebuie tinute secret atunci cand ele se refera strict la o persoana, exceptand cazul in care s-a convenit contrariul. Un cercetator care respecta etica nu se plimba de colo pana colo strigand in gura mare ca - de exemplu - 'Nae Popescu este prost; a lucrat mai slab decat oricare dintre participantii la experimentul meu.' De asemenea, informatiile cu caracter strict personal despre anumiti participanti, cum ar fi atitudinea lor despre sexul premarital sau venitul familiei lor, nu trebuie dezvaluite fara permisiunea su­biectilor. Principiul confidentialitatii pare foarte clar, dar cercetatorul se poate confrunta cu dileme etice atunci cand incearca sa il puna in practica. Aceste dileme pot fi ilustrate prin experimentul cu privire la dispozitiile depresive si la memorie. Experimentatorul a fost con­fruntat cu o problema etica, deoarece el a crezut ca era necesar sa incalce principiul confidentialitatii in vederea aplicarii principiului protectiei contra vatamarii. Sa vedem in continuare - pe scurt - cum s-a prezentat situatia. Una dintre primele sarcini ale participantilor a fost sa raspunda la unele intrebari cu privire la sanatatea lor mentala. Ei trebuiau sa indice daca primeau asistenta de specialitate intr-o pro­blema personala si sa dea unele detalii despre problema respectiva si despre tratament. Participantii au fost asigurati ca raspunsurile lor sunt confidentiale. Apoi, subiectii au fost supusi unei testari clinice care atesta nivelul actual al depresiei. Daca un participant ar fi indicat faptul ca era in tratament (sau fusese ) pe probleme de depresie, si de asemenea ar fi intrunit un punctaj pozitiv inalt la test, experimentul s-ar fi intrerupt pentru acea persoana. S-a promis confidentialitate, si deci se prevedeau raspunsuri oneste. Testul s-a administrat in vederea prevenirii accesului unei persoane depresive la experimentul ce i-ar fi accentuat starea prin procedura de inducere. Astfel, intentia era de fapt sa se elimine orice risc. in cursul experimentului doi dintre studenti au avut punctaje inalte la testul de detectare a starii depresive, unul dintre ei fiind chiar in situatia de a nu fi urmat nici o terapie. De vreme ce testul era cunoscut a fi unul valid si de incredere in ceea ce priveste predictia unei tulburari depresive serioase, cercetatorul principal a crezut de cuviinta ca era necesar sa il previna pe unul dintre colegi despre cei doi studenti care fusesera depistati ca avand niveluri ridicate de depresie. Apoi, sub pretextul unui interviu de rutina, consilierul a avut o convorbire cu studentii mentionati.

Acest tip de dilema apare in mod frecvent in cercetare. Cerce­tatorul poate gasi ca este necesar sa incalce un principiu etic in vederea respectarii altui principiu etic. Daca studentii cu scor inalt la testul de detectare a depresiei ar fi banuit ca le-a fost tradata increderea, din aceasta situatie ar fi rezultat unele resentimente cu caracter permanent si o lipsa de incredere. Pe de alta parte, daca studentul care nu se afla sub terapie s-ar fi sinucis, cercetatorul s-ar fi facut responsabil de o tragedie cumplita, in acest caz, prevenirea unei astfel de tragedii a aparut ca prioritara in raport cu respectarea dreptului participantilor la confidentialitate.

In concluzie, decåziile etice se åau rareori pe båza faptelor empårice. De obiceiå acestea sunt råzultatele aplicǥrii unor criteråi pragmatice. Tåebuie sa ne preåcupam de modul ån care putem pråteja cel mai biåe participantiiå fara a omite iåteresul pentru åplicarea unui påoiect de investågatie valid si åaloros.