PSIHICUL SI ACTIVITATEA
Problema psihicului omului este pozitia-cheie in psihologie. Psihicul omului este constiinta omului. Constiinta se subintelege ca o forma aparte a reflectarii, care constituie trasatura comuna a tuturor functiilor psihice ale omului. Dezvoltarea tuturor functiilor psihice in interdependenta asigura formarea la om a reflectiei interna a lumii externe, intr-o oarecare masura, a modelului acestei lumi.
La animale psihicul se formeaza si se dezvolta in procesul activitatii lor de adaptare la mediul ambiant. Reproducerea insa si dezvoltarea vietii omului se infaptuieste in procesul reformarii naturii. Constiinta individuala, care este studiata de psihologie, se formeaza si se dezvolta in stransa legatura cu stiinta sociala. Individul insuseste forma ideala de 636j93g reflectare in procesul real de includere in viata societatii: omul nu poate exista in afara acestei vieti, i afara sistemului relatiilor sociale. Neinsusind aceasta forma omul nu poate sa se dezvolte ca om, ca membru al societatii, ca personalitate.
Asadar, constiinta este forma suprema a psihicului, forme ce integreaza, rezultatul conditiilor istorico-sociale a formarii omului in activitatea de munca la o comunicare permanenta cu alti oameni. Constiinta este nu altceva decit existenta constientizata.
A. Petrovski evidentiaza urmatoarele patru caracteristici psihologice de baza ale constiintei:
1. Constiinta este totalitatea cunostintelor despre lumea inconjuratoare. In structura constiintei intra toate procesele cognitive: simtul, perceptia, memoria, gandirea, imaginatia.
2. deosebirea subiectului si obiectului, intarita in constient, adica ceea ce apartine "Eu-lui" omului si "Noneu-lui" lui.
3. Asigurarea activitatii omului ce presupune un scop. Drept exemplu poate servi citatul vestit al lui K. Marx: "Paianjenul executa operatiuni, ce amintesc operatiunile tesatorului, si albina prin constructia celulelor sale de ceara face de rusine unii oameni-arhitecti. Insa si cel mai rau arhitect se deosebeste initial de cea mai buna albina prin faptul ca inainte de a construi celula din ceara, el deja a construit-o in capul sau". La finele procesului de munca primim un rezultat, care deja la inceputul acestui proces a fost in imaginatia omului. Omul nu numai schimba forma celor ce sint date de natura; in cele date de natura, el desfasoara concomitent scopul sau constient, care ca legitate determina modul si caracterul actiunilor sale si carui el trebuie sa supuna vointa sa. Astfel in functia constiintei intra formarea scopurilor activitatii, totodata se determina motivele ei, se adopta decizii hotarate, se tine cont de ordinea executarii actiunilor etc.
4. Prezenta aprecierilor emotionale in relatiile dintre personalitati. In constiinta omului intra si lumea sentimentelor, unde se reflecta relatiile complicate si, mai intai de toate, cele sociale, in care este inclus omul.
O conditie obligatorie a formarii si manifestarii calitatilor specifice ale constiintei, indicate mai sus este limbajul. Dupa cum se stie, limbajul este un sistem obiectiv aparte, in care este imprimata experienta social-istorica sau constiinta sociala. Fiind insusit de un om concret, limbajul devine constiinta reala a acestui om.
Multe cunostinte, relatii, retrairi, ce constituie lumea interna a fiecarui om, nu se constientizeaza de catre el. Inconstientul - este o parte componenta obligatorie a activitatii psihice a fiecarui om. Analiza conceptuala a conceperii stiintifice moderne a problemei inconstientului se imparte in doua directii de baza: teoria psihoanalizei (intemeietor S. Freud) si teoria directivei psihologice inconstiente. Acestea sunt doua metode de operare cu fenomenul inconstientului in legaturile lui cu psihicul in general. Psihoanaliza concepe constientul si inconstientul ca elemente a activitatii psihice ce se exclud reciproc. Psihologia directivei, dimpotriva, avand drept principiu ideea integritatii psihicului se bazeaza pe conceperea unitatii fundamentale a personalitatii omului.
Conceptiile moderne despre fenomenologia inconstientului permit a desfasura urmatoarele principii.
In zona constiintei clare isi gaseste reflectare doar o mica parte a tuturor semnalelor primite concomitent din mediul intern si extern al organismului. Semnalele nimerite in zona constientului clar se folosesc de catre om pentru dirijarea constienta a compararii sale. Celelalte semnale deasemenea sint folosite de organism pentru reglementarea unor procese, insa, la nivel inconstient. Din punctul de vedere contemporan al conceperii, constientul si inconstientul activeaza intr-un regim de unitate armonizata. Atunci cind in fata ne apar circumstantele ce fac dificila alegerea strategiei comportarii sau necesita o metoda noua de rezolvare, aceste circumstante nimeresc in zona constientului clar. Dar cum numai decizia este primita, strategia este gasita, dirijarea comportamentului se transmite in sfera inconstientului, iar constiinta se elibereaza pentru rezolvarea dificultatilor aparute din nou. Necatand ca in fiecare moment dat doar o mica parte a tuturor proceselor se reglementeaza constient, constiinta poate acorda o anumita influenta si asupra proceselor inconstiente. Inconstientul uneste toti acei factori, care influenteaza la reglementarea comportamentului, care se desfasoara fara particularitatea nemijlocita a constiintei.
Multi cercetatori considera, ca in domeniul inconstientului intra de asemenea: fenomenele psihice, ce apar in somn, reactii de raspuns generate de excitantii neconstientizati; miscarile, devenite automate; careva impulsuri spre activitate, in care lipsesc scopurile constiente etc. Inconstientul nu poate fi considerat ca nivel inferior al psihicului, deoarece este un fenomen psihic al omului, care este determinat de conditiile sociale ale constiintei omului si indisolubil este legat cu ea.
Pentru a concepe mai bine legitatile de functionare a activitatii psihice a omului, particularitatile desfasurarii si constructiei ce urmeaza a lua cunostinta cu faptul, cum este organizat organul sau de activitate psihica - creierul - si cum coreleaza cu el diverse manifestari ale vietii psihice a omului.
Pa parcursul de lunga durata a evolutiei lumii organice - de la cele mai simple animale monocelulare pina la om - mecanismele fiziologice ale comportarii se complicau continuu. Astfel, la organismele monocelulare unica celula indeplinea toate functiile activitatii vitale. Acesta este un organ de simt, motor, digestiv. Desigur, ca posibilitatile lui sint foarte limitate. La animalele dezvoltate are lor specializarea organelor, exprimata prin aparitia celulelor, unica functie a carora devine receptia semnalelor (receptorii). Alte celule isi asuma exercitatea activitatii musculare sau secretiei diferitor glande (efectorii). Dar specializarea divizeaza organele si functiile, iar vitalitatea integra a organismului necesita o legatura continua intre ele, ce se obtine datorita sistemului nervos central, ce functioneaza ca un tot intreg.
La toate vertebratele planul general de constructie a sistemului nervos este similar. Elementul de baza al sistemului nervos constituie celulele nervose sau neuronii. Neuromul este format din corpul celulei si ramificatii - dendrite (ce percep excitarea) si axioni (ce transmit exitarea). Contactul axonului cu dendritul sau corpul altei celule nervoase se numeste sinaps. Sinapsului i se atribuie un rol hotarator in explicarea mecanismului de stabilire a legaturilor noi in sistemul nervos.
Sistemul nervos central (SNC) consta din creier si maduva coloanei vertebrale. Diferite parti ale ei executa diverse tipuri de activitati nervoase complicate. Cu cit mai sus este amplasata oricare parte a creierului, cu atit mai complicate sint functiile ei. Mai jos de toate se afla maduva coloanei vertebrale - ea reglementeaza activitatea unor grupuri musculare si organe interne. Insa cind se vorbeste despre procese psihice complicate functia creierului reprezinta o activitate complicata in comun cu un intreg sistem de organe.
Pentru a concepe organizarea proceselor psihice complicate in creier, este necesar a fi cunoscut cu organizarea functionala a creierului omului. Principiile unei asemenea organizatii au fost elaborate de psihologul de vaza A. Luria.
Creierul omului ce asigura receptia si prelucrarea informatiei, crearea programelor actiunilor proprii si controlul asupra indeplinirii reusite a acestora, totdeauna functioneaza ca un tot intreg. Insa acesta este un aparat complicat si diferentiat, ce este constituit dintr-un sir de parti, si dereglarea functionarii normale a fiecarei din ele se va reflecta inevitabil asupra functionarii lui. In creierul omului de obicei sint evidentiate trei blocuri principale, fiecare din ele avand un rol aparte in asigurarea activitatii psihice. Primul mentine tonusul scoartei cerebrale, necesar pentru desfasurarea reusita a proceselor atit de receptie si prelucrare a informatiei, cit si proceselor de formare a programelor si controlului executarii lor. Al doilea bloc asigura insa si procesul receptiei, prelucrarii si pastrarii informatiei ce ajunge la om din lumea exterioara. La treilea bloc elaboreaza programele de comportare, asigura si reglementeaza realizarea lor si participa la controlul executarii lor reusite. Toate trei blocuri sint amplasate in diferite aparate ale creierului si doar functionarea lor in concordanta aduce la organizarea reusita a activitatii constiente a omului.
Sa caracterizam succint fiecare din blocurile enumerate. Primul - blocul tonusului scoartei cerebrale sau blocul energetic al creierului. Pentru realizarea normala a activitatii vitale si autoreglementarii comportarii este necesara mentinerea optima a tonusului scoartei cerebrale. Numai asemenea tonus poate asigura selectia reusita a semnalelor existente, pastrarea urmelor lor, elaborarea programelor de comportare necesare si controlul permanent asupra executarii lor. Tot aparatul complex, ce intra in componenta blocului are un rol important pentru functionarea scoartei cerebrale ce consta in urmatoarele. Tonusul permanent al scoartei cerebrale se mentine in general datorita a doua surse. Pe de o parte, pentru mentinerea starii de viociune (treaza) a scoartei cerebral, este necesar un flux permanent de informatie din lumea exterioara: animalul, lipsit de asemenea flux de excitari exterioare, adoarme; este cunoscut de asemenea ce efect genereaza "lipsa informationala" dupa aflarea de lunga durata a omului intr-o camera intunecoasa si izolata acustic (in aceste cazuri apar halucinatii, care partial compenseaza neajunsul in fluxul permanent de excitari exterioare). Astfel, prima sursa pentru starea de viociune a scoartei cerebrale este fluxul permanent de excitari de la periferii. A doua sursa nu mai putin importanta, de mentinere permanenta a tonusului scoartei cerebrale constituie impulsurile, ce ajung la ea de la procesele de schimb interne ale organismului, ce reprezinta baza dorintelor interne.
Primul bloc deschis nu participa de unul singur nici la receptia si prelucrarea informatiei, nici la elaborarea programelor de comportare, el asigura doar tonusul scoartei cerebrale. Al doilea bloc, care va fi mentionat, este legat nemijlocit cu analiza si sinteza semnalelor, aduse de organele de simt din exterior, prin alte cuvinte, cu receptia, prelucrarea si pastrarea informatiei primite de catre om. El consta din aparate, amplasate in partile posterioare ale scoartei cerebrale (regiunile parietala, temporala (al tamplelor), occipitala). La figurat, acest bloc este un sistem de aparate centrale, care receptioneaza informatia vizuala, sonora si tactila. Prelucreaza sau "codifica" aceasta informatie si pastreaza in memorie urmele experimentale primite. Aparatele acestui bloc pot fi concepute si la sectii centrale (corticale) ale sistemelor de receptie (analizatori). Totodata sectiile corticale ale analizatorului vizual sint amplasate in regiunea occipitala, acustic - in temporala iar tactil - inparietala.
Al treilea bloc al creierului realizeaza programarea, reglarea si controlul activitatii omului. Din acest bloc fac parte aparate, amplasate in sectiile anterioare ale emisferelor mari. Un rol hotarator il au sectiile frontale ale creierului.
Activitatea constienta a omului incepe cu receptia si prelucrarea informatiei si se termina cu formarea intentiilor, elaborarea programelor de actiune corespunzatoare si executarea acestor programe prin acte exterioare (motorie) si interioare (intelectuale). Pentru aceasta este necesar un aparat special, care ar putea crea si mentine inventiile necesare, elabora programele de actiune corespunzatoare, executarea lor prin actele necesare si, ce este foarte important, permanent a urmari actiunile ce au loc, comparand efectul actiunii exercitate cu intentiile initiale.
Cum s-a mentionat deja, toate fiintele vii sint capabile de a reactiona de sine statator, transformand si mentinand legaturile vitale cu lumea inconjuratoare, desfasurand o activitate. Intreprind o caracteristica a fiintelor vii, in societatea umana actiunile active au manifestari caracteristice si in masura specificului sau au fost numite "activitate".
Activitatea omului este un fenomen complicat. Aceasta este o categorie social-istorica. In realitate, orice activitate individuala are legatura stransa cu activitatea societatii, orice individ - cu alti oameni. Din aceasta cauza aici principalul este - studierea activitatii individuale in sistemul relatiilor sociale, ce se formeaza in societatea data, la etapa dezvoltarii istorice date.
Ce anume in activitatea individuala studiaza psihologia? In activitate se formeaza, dezvolta, manifesta intr-un mod sau altul tot sistemul de proces, stari si particularitati ale individului, care, de regula, sint desemnate ca psihice.
Ce anume impune omul sa actioneze intr-un anumit mod intr-o anumita situatie? Sursa activitatii omului, ca si a oricarei fiinte vii, sint necesitatile lui, adica starea individului, ce exprima dependenta lui de conditiile concrete ale existentei si dezvoltarii.
Necesitatile pot fi divizate conform provenientei si conform obiectului. Conform provenientei sale necesitatile pot fi naturale (organice) si culturale. Necesitatile naturale tin de necesitatea pastrarii si mentinerii vietii omului si a urmasilor lui (hrana, somn, protectie contra frigului si caldurii etc.) . Nesatisfacerea necesitatilor naturale genereaza moartea omului sau generarea lui. Obiectele necesitatilor culturale includ atit obiectele ce servesc pentru satisfacerea unei necesitati naturale (furculita, farfuria), cit si obiectele necesare pentru comunicarea cu alti oameni, pentru participarea in viata sociala. Nesatisfacerea necesitatilor culturale nu genereaza moartea fizica a omului, dar genereaza moartea sociala.
Conform caracterului obiectele necesitatii pot fi divizate in materiale. Ce tin de obiectele culturii materiale (hrana, imbracamintea, locuinta, obiectele de uz casnic) si spirituale, ce determina dependenta de produsele constiintei sociale (necesitatea de impartasire a gandurilor si sentimentelor, de primire a informatiei, de a asculta muzica etc.). Este evidenta legatura tuturor necesitatilor intre ele.
Insa necesitatea de sine statator nu initiaza o activitate constienta, iar in cel mai bun caz poate fi cauza comportarii instinctive sau impulsive. Pentru aparitia activitatii, orientate spre un anumit scop este necesar a corela necesitatea cu obiectul, prin care poate fi satisfacuta necesitatea data. Necesitatea constientizata devine motivul comportarii. Notiunilor motiv si scop le revine un rol important in analiza psihologica a activitatii. O activitate nemotivata, la fel ca si o activitate fara scop, nu poate exista. Motivul si scopul formeaza prin esenta sa vectorul activitatii, ce determina directia ei, precum si marimea eforturilor depuse de subiect in procesul desfasurarii ei. Acest vector organizeaza tot sistemul proceselor si starilor psihice, ce se formeaza, desfasoara in procesul activitatii.
Atunci cind se vorbeste despre motivele activitatii omului (comportarii lui in intregime), se au in vedere careva impulsuri la activitate retraite subiectiv. Pentru subiect motivul se manifesta ca o forta stimulatoare nemijlocita, ca cauza comportarii lui.
Insa, fiind un impuls intern la activitate, motivul nu determina caracteristicile ei concrete. Cum anume va fi activitatea, ca rezultat al unui motiv concret, se determina de scop. Motivul se refera la necesitate, care stimuleaza activitatea, scopul - la obiectul, asupra caruia este orientata activitatea si care trebuie sa fie in procesul desfasurarii ei transformat in produs.
Scopul activitatii este imaginarea ideala a rezultatului ei ulterior, care, ca legitate, determina caracterul si aptitudinea omului. Anume scopul si motivul stabilesc selectivitatea perceptiei, particularitatile atentiei, extragerea informatiei din memorie etc. Sarcina analizei psihologice a activitatii consta in studierea influentei activitatii asupra dezvoltarii proceselor psihice, starilor si proprietatilor omului, structura psihica a omului in intregime.
Deci, activitatea este sistemul dinamic al interactiunii omului si lumii, in procesul careia se realizeaza aparitia imaginii psihice si intruchiparea lui in obiect. Imaginea data se manifesta ca scopul constientizat al activitatii. Care n-ar fi nivelul constientizarii activitatii, constientizarea scopului totdeauna va ramane particularitatea ei necesara.
|
