PSIHOLOGIA EXPERIMENTALA SI EXETERORECEPTIA

PSIHOLOGIA EXPERIMENTALĂ sI EXETERORECEPŢIA

1. SENZAŢIILE OLFACTIVE

Senzatiile olfactive reflecta însusirile chimice ale substantelor volatile care stimuleaza receptorii. Mucoasa olfactiva ocupa o suprafata de 2,5 cm² în fiecare narina, inclusiv în treimea superioara a septului si cornetului superior.

1.1. Receptorii olfactivi se prezinta sub forma de bastonase ce sunt inserate în epiteliul pigmentar, care da mucoasei o culoare galbena. Capetele distale ale bastonaselor sunt mai subtiri si se termina cu un fel de cupa de la care pleaca 5-6 fibrile asemanatoare firelor de par. Acesti peri joaca rolul unor adevar 313j99d ate arii olfactive. Capatul proximal se subtiaza într-o fibra nervoasa amielinica care ajunge la bulbul olfactiv prin lama ciuruita.

Stimularea olfactiva - cercetarile au demonstrat ca olfactia nu i-a nastere decât în momentul inspirarii aerului.

Apa dezorganizeaza olfactia, Aronsohn (1886) înlocuind apa cu solutie fiziologica de clorura de sodiu, prin folosirea unor dusuri nazale ajunge la urmatoarele concluzii cu privire la olfactie:

- Temperatura optima olfactiei este putin superioara temperaturii organismului -adica de 38-40 de grade;

- Concentratia optima a solutiei saline este de 0,73 %;

- Solutia salina poate fi înlocuita cu un numar mare de saruri (sulfat de potasiu, fosfat de sodiu, sulfat de magneziu).

1.2. Structura chimica a substantelor olfactogene cunoscute

Existenta unor mirosuri extrem de placute i-au detrerminat pe chimisti si pe specialistii în parfumuri sa le descopere formula chimica.

Astfel: - vanilina (vanilie) = C₈H₈O₃

- ionona = C₁₃H₂₀O

- ceapa = C₆H₁₂S₂

- geraniolul (miros de trandafiri) = C₁₀H₁₈O.

Dintre elementele chimice se pare ca doar 16 joaca un rol în producerea mirosurilor (H, C, Si, N, Fosfor, Arsen, Antimoniu, Bismut, Oxigen, Sulf, Selenium, Telur).

1.3. Clasificarea mirosurilor

Zwaadermarker (1899) stabileste 9 clase de mirosuri:

- Mirosuri eterate (eteruri din esente de fructe, cloroform, vin, ceara de albine);

- Mirosuri aromatice (camfor, eucalyptol, mentol, marar, acid cianhidric);

- Mirosuri ambrosiace (mosc, ambra);

- Mirosuri aliacee (usturoi, acid sulfhidric, clor, brom, iod);

- Mirosuri de ars (empireumatice): benzol, fenol, gudron, pâine prajita;

- Mirosuri fetide (transpiratie,);

- Mirosuri respingatoare (pirina, opiu, plosnite);

- Mirosuri gretoase (scatol, indol, cadavru în descompunere).

1.4. Metode de determinare a pragurilor senzoriale olfactive

1.4.1. Olfactometrul lui Buccola (1882) - Acesta folosea un burete îmbibat cu substanta odoranta plasat pe fundul unei cutii mecanice: la apasarea unui resort se deschidea capacul cutiei si pornea un ceas. În momentul în care subiectul simtea un miros de parfum, se oprea cronoscopul. Se masura, în felul acesta, timpul scurs de la deschiderea cutiei pâna în momentul reactiei subiectului.

1.4.2. Olfactometrul Zwaadermaker (1859) - Olfactometrul este constituit din doua tuburi: unul din ceramica poroasa îmbibat în substanta mirositoare si unul mai subtire, metalic care se introducea în primul, mai adânc sau mai putin adânc, pâna când aparea o senzatie olfactiva. Valoarea dimensiunii tevii metalice care era introdusa în tubul de ceramica, initial a fost cuantificata în olfactii si ulterior aceasta a fost masurata în centimetrii.

1.4.2. Olfactometrul Elsberg (1935) - este construit dintr-un recipient de sticla, de volum cunoscut, închis etans, cu doua tuburi ce intra si ies din recipient. Pe unul se fixeaza o clema, un robinet de închidere, si pe cel de-al doilea tub se ataseaza o pompa sau o seringa pentru a introduce substanta odorifica.

Se poate masura pragul minimal -minimum de miros identificabil si, chiar, un prag diferential în momentul în care subiectul percepe un miros de o alta intensitate.

În acest mod au fost stabilite pragurile absolute minimale pentru diferite substante (minimul perceptibil, în mg la litru de aer):

- Mosc artificial - 0,0004

- Cloroform - 3,30

- Propil, mercaptan - 0,006

Metoda specialistilor în parfumerie - Se utilizeaza patratele de hârtie, asa numitele testere. Substanta se aseaza pe hârtie la un titru (concentratie cunoscuta care variaza de la concentratie scazuta la o concentratie ridicata - aproximativ 10 trepte). Mirosul este de 10 mii de ori mai sensibil de cât gustul.

Ultima metoda folosita de Institutul japonez de Rinologie este folosirea unui pistol pulverizator cu care se pulverizeaza substanta cât mai aproape de mucoasa odorifica. Subiectul trebuie sa identifice prezenta sau absenta unui miros.

S-a constat ca exista un timp de latenta mare din momentul în care substanta volatila patrunde în fosele nazale si pâna la producerea unei senzatii. Cercetarile au demostrat ca pentru a se produce o senzatie este necesara patrunderea în profunzimea mucoasei nazale a substantei (10-70 micrometri). Senzorii se gasesc la 46 micrometri.

1.4.3. Factori care influenteaza dinamica sensibilitatii olfactive:

- Dominanta cerebrala, nazala: la stângaci nara dreapta are un rol dominant, la dreptaci nara stânga.

- Diferentele de sex, stare (femeia însarcinata). Mirosul este un veritabil orientator sexual.

- Relatia mama - copil, la sase zile sugarii recunosc mirosul laptelui.

- Fiecare persoana are un miros particular.

- Exista boli care modifica simtul osmic, hipertiroidia genereaza o hiperosmie, gripa, guturaiul diminueaza sau chiar abolesc pentru un interval de timp simtul osmic.

- Vârsta, sensibilitatea olfactiva creste de la 6 ani la 20 de ani, la batrânete ea se atrofiaza.

Curiozitati:

- Nu tot ce ne înconjoara are miros, ex: sticla, pietrele;

- 95% din fosele nazale sunt folosite pentru respiratie si numai 5% sunt folosite pentru miros;

- Fara miros este foarte dificil sa se faca diferentieri între lichide fara gust;

- Starea de imponderabilitate duce la pierderea mirosului si a gustului;

- Animalele cu acuitate olfactiva ridicata tind sa mearga în patru picioare, cât mai aproape de sursa.

2. SENZAŢIILE GUSTATIVE

2.1. Sensibilitatea gustativa are o valoare biologica importanta. Ea participa ca mediator între apetit (ca preferinta alimentara) si nutritie (ca fenomen al restabilirii balantei calorice a organismului). Atât gustul, cât si mirosul sunt o consecinta a actiunii excitantilor chimici asupra chemoreceptorilor din cavitatea nazala, respectiv din cavitatatea bucala. Corpusculii gustativi se gasesc în numar mare în papilele circumvalate si fungiforme ale limbii, în regiunea medio-dorsala a limbii nu se gasesc corpusculi gustativi. Acesti corpusuli se gasesc si în anumite zone ale laringelui. Stimulii chimici pentru a putea excita corpusculii gustativi trebuie sa se dizolve în apa sau saliva. Un rol important în senzatia gustativa îl au miscarile limbii, care asigura manevrarea substantei care urmeaza a fii gustata.

2.2. Tipuri de senzatii gustative

Se cunosc patru modalitatii gustative de baza: dulce, amar, acru si sarat, ca o consecinta a stimularii unor receptori diferiti: radacina pentru amar, vârful limbii este sensibil la toate cele patru gusturi fundamentale, dar, în special, la dulce si sarat, marginile sunt sensibile la acru si acid. Aceasta distributie poate fi usor pusa în evidenta prin picurarea cu ajutorul unei pipete a unor solutii pure diferite.

Senzatiile gustative reflecta procesele biochimice ale metabolismului intern. Gusev a descoperit ca sensibilitatea pentru dulce este crescuta în timpul senzatiei de foame. A rezultat, de asemenea, ca si sensibilitatea pentru sarat creste o data cu cresterea senzatiei de foame. Celelalte modalitati - amar si acru - în general, nu se modifica sau au tendinta de scadere.

Sensibilitatea diferentiala se modifica, dar în alt mod: adaugarea unei mici cantitati de zahar în conditii de satietate a fost perceputa de 85% dintre subiecti, iar adausul de sare a fost perceput de 55% dintre subiecti. În starea de foame, adaosul de zahar a fost perceput de 58% dintre subiecti, iar adaosul de sare a fost perceput de 60% dintre subiecti. Rezulta ca în starea de foame, sensibilitatea diferentiala pentru dulce scade.

3.3. Tehnici de determinare a sensibilitatii gustative

Aplicarea unor solutii apoase cu ajutorul unor pipete cu solutii, în diferite concentratii, cu substante chimce în stare pura. Procedeul se mai numeste al stimularii punctiforme (60 de flacoane).

Aplicatoare gustative - sunt aparate mai complexe, care permit reglarea temperaturii substantei, precum si identificarea temperaturii la suprafata limbii.

Excitarea cu curent electric a unor diferite puncte de pe limba si varierea frecventei si intensitatii impulsurilor dând astfel nastere la senzatii diferite.

Elaborarea de reflexe conditionate la stimuli gustativi.

Procedeul degustarii. Gura se clateste de fiecare data cu apa distilata de 38 de grade.

2.4. Determinare pragurilor senzoriale

Pragurile gustative variaza functie de:

- Metoda de administrare a excitantului;

- Cantitatea solutiei utilizate;

- Marimea suprafetei stimulate.

Pentru determinarea pragurilor senzoriale este necesar ca stimulul sa fie aplicat pe portiunea limbii care reprezinta sensibilitatea cea mai ridicata fata de el. În caz contrar, în cazul reducerii zonei stimulate, trebuie marita concentratia solutiei.

Baza limbi - 0,00005

Vârful limbii - 0,0029

Marginea dreapta - 0,0020

Marginea stânga - 0,0021

În 1887, Shreiber a masurat urmatoarele valori medii ale pragurilor minimale: 0,1 pentru solutia de zahar, la temperaturi de 30 grade celsius; 0,005% pentru solutia de NaCl; 0,025% pentru solutia de acid citric.  

Pragurile diferentiale sunt mai dificil de estimat. Cercetarile experimentale au impus câteva conditii:

a. Prin trecerea de la solutii slab concentrate la solutii concentrate, valoarea pragului diferential scade.

b. Concentratiile medii favorizeaza obtinerea celor mai mici praguri diferentiale

c. Concentratiile foarte ridicate conduc la cresterea pragului diferential si la scaderea sensibilitatii.

2.5. Adaptarea sensibilizatorului gustativ - Este foarte rapida. Pentru sarat timpul necesar adaptarii este de 14-16 s, iar pentru amar este de 47-50 de secunde.

Adaptarea senzoriala gustativa:

- este direct proportionala cu intensitatea sau forta de actiune a stimulului. Adapatarea cea mai rapida este la dulce si apoi la sarat.

- efectul adaptarii gustative nu se generalizeaza, astfel încât la nivelul sensibilitatii se pastreaza pentru alte categorii de stimulii sau chiar creste prin contrast.

Senzibilizarea analizatorului - Determinam, initial, concetrarea liminala de substanta-stimul si, ulterior, la intervale de timp de 2-3 minute stimulam aceasta zona: vom determina o crestere a sensibilitatii chiar la valori subliminale.

Contrastul apare ca efect al interactiunii celor 4 grupe de receptori. Exemplu: badijonare jumatatii drepte a limbii cu o solutie de 1,5% acid citric va creste sensibilitatea jumatatii drepte la toate categoriile de gusturi. La fel se petrec lucrurile când se aplica pe limba o solutie de 20% de NaCl.

Amestecul se obtine prin combinarea a doua sau mai multe substante cu gust pur. Rezultatul este o senzatie gustativa complexa ce înglobeaza caracteristicile proprii fiecarei substante înglobate.