PSIHOLOGIA ÎNVĂTĂRII
TEORIILE ÎNVĂTĂRII
Notiunea de învatare: definire, sens 17317l1115r uri. Evenimentele învatarii
Teorii ale învatarii:
a) Teorii asociationiste: I.P.Pavlov, E. Thorndike, B.F.Skinner
b)Teorii cognitive: J.Piaget, Jerome S.Bruner, D.P.Ausubel sI F.Robinson
c) Teoriile actiunii
-Teoria operational-dinamica-P.I.Galperin
1. Notiunea de învatare: definire, sens 17317l1115r uri. Evenimentele învatarii
Învatarea îzvoraste din necesitatea legitima a omului de a se informa iar dezvoltarea psihica este pregatita sI ajutata de învatare (vezi mecanismul dezvoltarii psihice sI forta sa activatoare).
În literatura de specialitate se consemneaza pentu notiunea de învatare doua acceptiuni: una extinsa prin care se încearca sa se cuprinda toate formele sI modurile de învatare sI o alta, mai restrânsa care se refera numai la învatarea scolara.
În prima acceptiune, învatarea este procesul prin care se achizitioneaza experiente noi, se formeaza capacitati sI deprinderi ce permit individului sa rezolve situatii problematice, care înainte nu puteau fi solutionate, îl ajuta sa optimizeze relatiile sale cu lumea.
Esenta învatarii consta în:
-asimilarea, achizitionarea, dobândirea, însusirea continutului învatarii care este reprezentat de: notiuni, concepte, coduri, relatii, operatii, structuri cognitive, modele afective, atitudini, sisteme de valori, reactii comportamentale, sociale, etc.;
-asimilarea unui nou continut care va spori resursele rezolutive ale individului în vederea unei mai bune adaptari
Sunt rezultate ale învatarii numai acele modificari de comportament care:
-au loc în sistemul nervos central;
-se pastreaza sI dupa ce stimulul dispare;
-sunt proprii individului sI se bazeaza pe interactiunea maturizarii organismului cu activitatea de învatare
Acceptiunea restrânsa a conceptului vizeaza învatarea de tip scolar care este forma dominanta de activitate pentru procesul instructiv-educativ, acopera întreaga perioada a scolaritatii individului sI urmareste transformarea cunostintelor, priceperilor, deprinderilor din continuturi cu caracter normativ, în fapt psihologic concret, sau cu alte cuvinte în achizitii ale personalitatii.
Evenimentele învatarii
Diferitele tipuri de învatare se desfasoara în conditii diferite, dar dincolo de acestea, învatarea prezinta sI caracteristici comune pentru toate tipurile, acestea primind denumirea de evenimente.
Evenimentele care au loc pe parcursul a 4 faze succesive sunt:
faza de receptare-evenimentul initial trebuie sa fie o stare de atentie fata de stimulul care duce la perceperea acestora. Perceperea permite individului sa diferentieze un stimul de altul, sau partile lui de alte parti, apoi stimulul trebuie sa fie codificat. Deci faza de receptare cuprinde: starea de atentie, perceperea, sI codificarea.
faza de însusire: are loc evenimentul de însusire ca atare prin implicarea mecanismelor actionale ale activitatii nervos superioare.
faza de stocare-schimbarea produsa prin evenimentul însusirii psihice stocata, pastrata în memorie.
faza de actualizare: cunoaste formele de spontana, dezorganizata sI deliberata atunci când readuce un eveniment special învatat în raport cu rezolvarea unei probleme. Actualizarea este implicata în fenomenul de transfer în învatare atunci când subiectului I se cere sa obtina o noua performanta într-un nou context
Deosebit de utila este reactualizarea deprinderilor intelectuale care vizeaza operatii simbolice privind clasificarea, folosirea de reguli, rezolvarea de probleme.
2. Teoriile învatarii
a) Teoriile asociationiste sau teoriile stimul-raspuns
I.P.Pavlov a demonstrat ca prin coincidenta repetata a doi stimuli se produc în scoarta cerebrala legaturi temporare. Experiementele sale s-au facut pe câine pe care I-a învatat sa raspunda prin salivare la sunetul unui metronom. Procedura de învatare, conditionare a constat în aparitia de fiecare data a sunetului metronomului care prin experiment se va transforma în stimul conditionat. Daca initial raspunsul salivar a aparut numai atunci când câinele a vazut praful de carne a fost declansat apoi doar de sunetul metronomului.
Obtinut în aceste conditii, raspunsul salivar a fost considerat raspuns conditionat.
Teoria lui E.Thorndike aplicata în educatie sI în problemele sociale este cunoscuta sub denumirea de psihologia legaturilor sau conexionism.
Dupa behavioristul THORNDIKE atât la animale cât sI la om, învatarea se realizeaza prin selectare sI conexiune, cu conditia obtinerii unor satisfactii placute. Astfel în 1911 a aratat ca unele raspunsuri sunt învatate nu numai fiindca sunt asociate cu o conexiune stimul-raspuns existenta, ci fiindca sunt motivate în functie de succesul sau insuccesul realizat. Aceasta a fost numita legea efectului sI a constituit punctul de plecare al cercetarilor unui alt tip de învatare numit conditionare operanta sau instrumentala al carei fondator este psihologul B.F. Skinner.
B.F.Skinner a creat un nou tip de reflex instumental sau operant sI a acordat un rol deosebit întaririi. Autorul diferentiaza doua tipuri de reflexe conditionate:
-reflexe de tip S în care întarirea este conditionata de aparitia unui stimul sI;
-reflexe de tip R în care apare un raspuns pentru a determina întarirea. Litera R este flosita tocmai pentu a atrage atentia asupra termenului întarire (reinforcement). Orice stimul este un întaritor daca sporeste probabilitatea ca reactia precedenta sa mai apara sI în viitor. Conditionarea de tip R a fost denumita conditionare operanta.
b) Teoriile cognitive
Teoriile cognitive ale învatarii considera ca aceasta depinde de cuostinte care ofera subiectului material pentru ipoteze, reguli de elaborare a informatiei, norme, reguli de conduita.
J. Piaget sI colaboratorii sai de la Centrul de epistemologie genetica de la Geneva au studiat învatarea structurilor logice la copil . Structurile logice se construiesc de-a lungul stadiilor dezvoltarii intelectului timp în care subiectul se gaseste implicat în situatii sI activitati spontane dar sI organizate. J. Piaget considera ca învatarea poate accelera sau încetini dezvoltarea intelectuala dar în nici într-un caz învatarea nu aduce dupa sine dezvoltarea asa cum afirma L.S. Vâgotski, însa linia principala a dezvoltarii este determinata de legile sale proprii: pregatirea, devenirea, asimilarea sI perfectionarea continua a operatiilor logice. Pentru a nu fi formala, superficiala, învatarea trebuie sa se adapteze la nivelul respectiv de dezvoltare.
Jerome S. Bruner subliniaza dependenta dezvoltarii intelectuale de ambianta culturala determinata adica de ceea ce societatea îi ofera ca mijloace de actiune, de reprezentare imaginativa, de simbolizare sI comunicare. Aceste trei categorii de mijloace: enactiva, iconica sI simbolica intervin succesiv în ontogeneza ca modalitati caracteristice pentru un anumit stadiu al dezvoltarii.
Privind dezvoltarea intelectuala, Jerme Bruner subliniaza ca la fiecare stadiu de dezvoltare copilul are un mod propriu de a privi lumea înconjuratoare sI de a sI-o explica. Pornind de aici învatarea trebuie sa se bazeze pe principiul ca orice notiune poate fi prezentata corect sI folositor copiilor potrivit modului lor de gândire.
Pentru David. Ausubel sI Robinson, învatarea trebuie prezentata de pe pozitia principalelor forme existente în scoala sI anume:
-învatarea prin receptare;
-învatarea prin descoperire,
-învatarea constienta
-învatarea mecanica.
Învatarea notiunilor în scoala este privita ca un proces constient sI stadial, expresie a unitatii logicului cu psihologicul. Însusirea notiunilor trebuie sa se faca de la simplu la complex, urmând etapele:
-denumire notionala,
-însusirea notiunii,
-formarea sI însusirea de propozitii,
-rezolvarea de probleme,
-creativitatea.
Rezultatul acestui demers este o structura cognitiva, care odata constituita se ordoneaza sub forma unei piramide. Aceasta la baza va avea elementele particulare, de detaliu sI cu cât ideile vor fi mai generale, cu atât se vor afla mai spre vârf.
D.Ausubel sI F. Robinson arata ca exista 3 stadii calitativ diferite în dezvoltarea cognitiva:
-perioada prescolara (preoperationala);
-scoala elementara (concret-operationala);
-vârsta adultului (nivelul abstract)
Fiecare stadiu este marcat de un mod particular, specific de utilizare a experientei. Modelul învatare-pastrare-exercitiu-transfer propus de cei doi autori înfatiseaza o structura integrata de evenimente, structura ce se poate regasi în procesul instructiv de la cel prescolar pâna la finalul studiilor universitare.
c) Teoriile actiunii ale învatarii
Teoria operational-dinamica are la baza cercetarile piagetiene dezvoltate îndeosebi de P.I.Galperin care sustine ca formarea operatiilor mentale parcurge în special la vârsta scolara mica urmatoarele faze:
-etapa de orientare;
-etapa actiunii reale (actiunea se executa cu ajutorul materialului concret);
-etapa verbalizarii;
-etapa interiorizarii
În fiecare etapa se elaboreaza anumiti indicatori pentru fiecare parametru sI astfel se pregatesc conditiile pentru trecerea la etapa urmatoare.
Orientarea dominanta a acestei teorii este concretizata în promovarea modelului activ al învatarii bazat pe feed-back-uri explicative pentru progresul real dintre orientare sI executie, dintre elementele cognitive, afective sI atitudinale, dintre psihogeneza sI sociogeneza.
|
