CUVÂNT ÎNAINTE

Această lucrare se adresează în primul rând studenților care pentru prima dată iau contact cu aspectele teoretice ale "mașinii de fabricat zei" cum metaforic denumirea S.Moscovici psihologia socială. Ca urmare, principalele obiective urmărite de noi sunt:

Structurarea unui fond informațional flexibil posibil atât de îmbogățit și redimensionat pe parcursul formării profesionale, cât și de utilizat în abordarea problemelor ce țin de domeniul aplicativ al psihologiei sociale.

Stimularea curiozității în cunoașterea domeniului psihologiei sociale și dezvoltarea motivației intrinseci în însușirea cunoștințelor teoretico-practice oferite de bogata literatură de specialitate a domeniului.

Abordarea creativă și dintr-o pluralitate de perspective a temelor și problemelor de psihologie socială pentru ca studentul să fie capabil să ofere o multitudine de soluții originale "conflictului dintre individ și societate", cum definea S.Moscovici știința psihologiei sociale.

Stimularea abilității de autoformare a propriilor abilități și competențe sociale necesare în adaptarea continuă, progresistă și performantă la cerințele profesiei și mediului social de viață.

Cui servește psihologia socială

Într-o anchetă realizată cu privire la prezentul și viitorul psihologiei sociale, în rândul unor renumiți profesori de psihologie socială, la întrebarea "Cum, la ce și cui poate servi astăzi psihologia socială?", formulată de Adrian Neculau (1998, p.153), fondatorul școlii de Psihologia câmpului social de la Iași, cunoscutul psihosociolog Doise W. aprecia că această știință poate fi utilă "oricărui "om cinstit" care are bacalaureatul, pentru a înțelege bine societatea în care trăiește"; sau "cetățeanului de rând pentru a evita să fie manipulat".

Psihologia socială poate deschide multe căi spre o mai bună înțelegere a articulării între fenomenul individual și colectiv, afirma cu aceea ocazie Anne-Nelly Perret.

Posibilitatea utilizării cu eficiență a cunoștințelor oferite de psihologia socială este condiționată, în primul rând, de sensibilizarea la problematica acestei științe, prin instruirea ce ar trebui să aibă loc în ultimul an de studii secundare, atenționa Doise W. Pe aceeași coordonată a sensibilizării și stimulării interesului față de conținuturile cursului de psihologie socială, noi propunem, inițial, realizarea tehnicii "De ce ?" din metodologia creativității (vezi fig.1.)

Dezvoltarea acestei tehnici în colaborare cu studenții are câteva avantaje:

a.       conștientizează pluralitatea situațiilor în care se pot utiliza cunoștințele de psohologie socială;

b.      dezvăluie multiple perspective din care pot fi abordate problemele;

c.       atenționează asupra necesității îmbogățirii fondului informațional dar și formării abilităților pentru aplicare practică;

d.      constituie o invitație la dezbateri creative la curs sau la seminarii;

e.       cu fiecare generație de studenți se poate reformula și dezvolta această tehnică dezvăluind noi domenii de utilizare a psihologiei sociale.

În întâmpinarea tematicilor de psihologie socială propunem însușirea modelelor de abordare creativă a problemelor, susținând modelul gândirii brâncușiene, strategiile primare ale creativității (capturarea, provocarea, depășirea granițelor și învăluirea) și metodele și tehnicile de rezolvare creativă/inventivă.

Considerăm că în acest mod studenții vor fi capabili să asimileze conținuturile, să le analizeze, să încerce alte rezolvări, soluții și experimente, să le poată utiliza și transfera în diferite situații.

Un secol de psihologie socială a antrenat elaborarea unei bogate literaturi de specialitate aflată în continuă creștere. Ea oferă teorii și modele explicative ale proceselor și fenomenelor psihosociale, sunt delimitate legi și efecte ce acționează în derularea unor procese psihosociale, se conturează sau se explică diferite consecințe ale acți 959h72j unilor factorilor sociali în diverse situații sociale mai mult sau mai puțin controlate.

Există, pentru cel interesat de domeniul psihologiei sociale numeroase tratate (Moscovici S., 1984; Feldman R.S., 1985; Brehm S. Sharon; Kassin S.M., 1990; Neculau A., 1996; Cristea D., 2000 etc.) și lucrări de specialitatea pe diferite probleme ale psihologiei sociale (de exemplu, cu privire la câmp, la schimbare, la conflict).

Cursul nostru se dovedește a fi un ghid pentru studentul care face cunoștință cu domeniul psihologiei sociale. Este în același timp, un îndrumător în a aborda orice problemă după modelele gândirii creative, între care se impune modelul gândirii brâncușiene.

PSIHOLOGIA SOCIALĂ - ȘTIINȚA AFIRMĂRII INDIVIDULUI ÎN SOCIETATE

CUVÂNT ÎNAINTE

PSIHOLOGIA SOCIALĂ - ȘTIINȚA AFIRMĂRII INDIVIDULUI ÎN SOCIETATE

1. Psihologia socială - « Instrument esențial pentru înțelegerea și optmizarea existenței » 

2. Obiectul, domeniul și problematica psihologiei sociale.

2.1. Psihologia socială - definiție

2.2. Relația între social și psihologic

2.3. Problematica și ramurile psihologiei sociale

2.3.1. Problematica psihologiei sociale

2.3.2. Ramuri ale psihologiei sociale

3. Principii și obiective ale psihologiei sociale

4. Elemente de istoria psihologiei sociale

4.1. Etape în construirea și afirmarea psihologiei sociale

4.2. Constituirea psihologiei sociale academice în România

4.3. Considerații conclusive

Întrebări și sugestii pentru pregătirea individuală și/sau seminar

BIBLIOGRAFIE

PSIHOLOGIA SOCIALĂ - ȘTIINȚA AFIRMĂRII INDIVIDULUI ÎN SOCIETATE

1. Psihologia socială - « Instrument esențial pentru înțelegerea și optmizarea existenței »

Fie că definim psihologia socială ca știința : « rezolvării conflictului dintre individ și societate » din exteriorul sau din interiorul lui ; știința individuării dirijate sau a construirii personalității sub influența mediului social ; sau « mașina de fabricat zei » în continuă inovare, trebuie să recunoaștem că este o știință fascinantă și totodată foarte atractivă de la vârsta adolescenței până la anii senectuții. Toți dorim fie să cunoaștem și să stăpânim arta de a ne afirma și impune în social, fie să cucerim puterea și să influențăm destinul celorlalți, fie să ne realizăm în profesie și societate adaptându-ne ușor la schimbare, prevenind și/sau controlând și rezolvând conflictele, inventând noi metode și tehnici de formare și învățare socială, programe de antrenare a inteligenței sociale, elaborând cursuri și lucrări pe tematica generoasă oferită de psihologia socială, fie dorim pur și simplu de a ne însuși arta de a trăi fericiți printre alți oameni.

Secolul XX a fost un secol favorabil pentru fundamentarea și afirmarea ca știință a psihologiei sociale. Conturarea unei imagini științifice cât mai realiste asupra genezei și dezvoltării psihologiei sociale este un proces complex care implică un efort imens din partea cercetătorului domeniului. Un exemplu îl constituie lucrarea "Un secol de psihosociologie" elaborată de cunoscutul psihosociolog Septimiu Chelcea (1998).

Ca și psihologia, în general, psihologia socială are o istorie de o sută de ani, dar, subliniază Septimiu Chelcea, (1998, p.3) "nu mai poate fi privită azi ca o rudă săracă a psihologiei sau sociologiei. Prin numărul impresionant de cercetări și acumulări teoretice și mai ales prin rezultatele direct aplicative în cele mai diferite domenii ale vieții sociale (producție materială, educație, comunicații în masă, marketing și publicitate, ocrotirea sănătății, organizare socială) psihologia socială tinde să ocupe un loc din ce în ce mai important în sistemul științelor socio-umane".

Afirmarea și impunerea psihologiei sociale a ținut, pe parcursul secolului trecut, de prezența și pertinența cu care reprezentanții ei au răspuns la provocările sociale, au delimitat consecințele unor fenomene și procese sociale, au conturat posibilități de prevenire sau depășire a unor evenimente sociale. La ora actuală, datele de care dispune psihologia socială cu privire la, de exemplu, conflicte, influența socială, manipulare, fenomene de grup, sinele social, reprezentări sociale, promovare și marginalizare socială etc., se pot constitui ca fundament al unor programe de însușire a artei de a te individua și impune în social.

Așa cum afirma și Cristea D. (2000, p.5) "psihologia socială oferă o perspectivă sintetică asupra existenței umane și totodată un instrument esențial pentru înțelegerea și optimizarea existenței noastre de zi cu zi".

2. Obiectul, domeniul și problematica psihologiei sociale.

2.1. Psihologia socială - definiție

Istoricii, filozofii, psihologii, scriitorii, în încercarea lor de a înțelege lumea, s-au confruntat cu problemele omului ce trăiește într-o societate, cum ar fi: problema conflictelor, a comunicării umane, a relaționării, a receptării informației (manipulării), a conflictelor între generații și au încercat să le analizeze, să ofere soluții.

Platon (427 - 347 îen) în dialogul "Republica" recomanda că societatea ar trebui să fie formată din trei caste: cea a filozofilor, a gardienilor și a agricultorilor și meseriașilor

Aristotel (384 - 322 îen.) în lucrarea "Politica", analizează trei forme de guvernare: monarhia, aristocrația și republica, subliniind că ele pot degenera în tiranie, oligarhie și demagogie. Tot Aristotel, în lucrările de etică, conturează o adevărată teorie despre relația de prietenie specificând că pentru stabilirea relației de prietenie se cer trei precondiții: existența a cel puțin doi oameni, sentimentele să fie reciproce, indivizii să-și dea seama de reciprocitatea sentimentelor (Apud Chelcea S., 1998, p.17).

Aristotel afirma că "a trăi împreună înseamnă a simți și a cunoaște; în consecință, a trăi la laolaltă înseamnă a simți împreună și a cunoaște împreună". Această afirmație a fost considerată de M. Ralea și T. Herseni (1966, p.196) ca cea mai potrivită definiție a psihologiei sociale.

După constituirea ei ca știință pe parcursul unui secol s-au elaborat diverse definiții pentru psihologia socială, o prezentare și analiză succintă fiind realizată de mai mulți specialiști români și străini (Feldman RS, 1985; Sharon Brehm și S. Kassin, 1990; P. Golu, 2000; E. Bujor, 2000; Ana Tucicov-Bogdan și colaboratorii, 1981).

Noi vom opta aici în primul rând pentru definiția delimitată de Sharin Brehm și S.M. Kassin (1990, p.6). Ei definesc psihologia socială astfel: psihologia socială este studiul științific al modului în care indivizii gândesc, simt și se comportă în situații sociale. Este "studiu științific" existând multe moduri de a înțelege cum gândesc, simt și se comportă oamenii. Noi cunoaștem aceasta din filme, cărți, povestiri etc. Ceea ce face să difere psihologia socială de înțelegerea umanistă și artistică este tocmai baza ei științifică. Psihologia socială este o știință și în studiul condiției umane ea aplică metode științifice (precum: observarea, experimentul, descrierea, măsurarea, etc.) elaborează legi și teorii explicative ale fenomenelor sociale.

Psihologia socială este o știință a modului în care individul se comportă. Multe alte discipline științifice (antropologia, științele politice, sociologia etc.) studiază comportamentul uman. Toate sunt științe sociale. Științele sociale diferă însă, în modul în care își pun întrebarea în legătură cu comportamentul uman și în metodele utilizate pentru a răspunde la aceste întrebări. O divergență între psihologia socială și celelalte științe sociale este dată de nivelul analizei. Multe dintre științele sociale studiază oamenii în termeni de "naționalitate", "rase", "clase sociale". În contrast, psihologia socială studiază individul ce se afirmă într-o realitate socială. Când psihologul social studiază grupul de oameni, el accentuează asupra comportamentului individului în contextul de grup.

Ce sunt situațiile sociale? Atât psihologia cât și psihologia socială se pot defini ca științe care studiază comportamentul uman, amândouă pornind de la individ. Dar, psihologia socială se ocupă cu studierea modului în care oamenii gândesc, se percep, se simt unii pe alții, interacționează unii cu alții, se influențează și comunică între ei. Vom completa această definiție cu elaborările lui S. Chelcea care conturează și precizează obiectul și domeniul psihologiei sociale.

Septimiu Chelcea definește psihologia socială ca studiul științific al interacțiunii componentelor umane prezente sau trecute, reale sau imaginare, în context social. Ea studiază totodată rezultatele acestei interacțiuni, stările și procesele psihice colective, situațiile de grup, personalitatea. Este un domeniu de cunoaștere interdisciplinar, unitar și relativ independent, în expansiune (Chelcea S, 1998, p.3).

Psihosociologia, afirmă autorul citat, constituie un domeniu interdisciplinar de studiu aflat nu numai la confluența psihologiei cu sociologia, ci și cu științele politice, juridice, economice, biologice și chiar tehnice. Dezvoltarea psihosociologiei e impulsionată de progresele fiecărei discipline științifice care contribuie la definirea domeniului de studiu al acestei discipline comportamentale.

Ca să putem înțelege mai exact obiectul acestei discipline, psihosociologii moderni consideră că trebuie să luăm în considerare aspectul interdisciplinar al ei, al emergenței și dezvoltării sale crescânde, ce provin din faptul că nici sociologia, nici psihologia singure nu pot explica integralitatea conduitelor umane concrete.

În explorarea și înțelegerea psihologiei sociale, specialiștii, (Golu P., 2000, p.14), țin cont de două teze:

Nimic nu există în psihologia umană care să nu fi fost influențat și condiționat social.

Nimic nu este în societate care să nu aibă corespondențe și implicații psihologice.

2.2. Relația între social și psihologic

Societatea participă de la început la funcționarea și dezvoltarea proceselor psihice umane, prin aceasta devenind sursa umanizării, a culturalizării individului, a asimilării unor valori spirituale. "O personalitate se naște din conflictul cu o altă personalitate" (P. Botezatu).

Omul nu este numai un rezultat ci și un teren inițial, un "summum de condiții interne", de potențiale la început de natură biologică. Devenirea lui ca ființă socială rezidă în transformarea acestor potențiale sub acțiunea socială. Individuarea ca proces al construcției și reconstrucției personalității are loc într-o realitate socială.

Este un truism să spunem că omul este o sinteză bio-psiho-socială și culturală, delimitată într-o formulă particular individuală. Delimitând intersecția socialului cu psihologicul, P. Golu (1989, p.18) realizează imaginea "socialului contaminat psihologic" și a psihologicului contaminat social, conturând sfera fenomenelor psihosociale.

Socialul reprezintă pentru psihologic modalitatea de obiectivare, de validare a corectitudinii, a constituirii și funcționării lui. Psihologicul insuflă viață structurilor sociale, le dinamizează, le umanizează.

Există o permanentă stare de tensiune între psihologic și social, atât în planul exterior cât și în planul interior. De exemplu, conflictele intrapsihice sunt generate uneori de indecizia de a abandona valorile proprii în favoarea celor colective; motivația externă normativă poate bloca manifestarea creativității.

Între cele două planuri există o dinamică permanentă care ajută la ajustarea și echilibrarea lor. Ca urmare, afirmă psihologii sociali, domeniul propriu al psihologiei sociale este în esență acela al interacțiunii dintre: procesele sociale și cele psihologice la nivelul conduitelor concrete (de exemplu rolul motivației în rezolvarea conflictelor și manifestarea lor în conduită); persoane diferite în cadrul vieții cotidiene (de exemplu relație elev-profesor; candidată miss-juriu); aprecierea obiectivă și cea cu semnificație trăită la nivelul de agent de situație (actor social).

Rezultatul conlucrării, apropierii și contopirii socialului cu psihologicul îl constituie apariția și manifestarea unui nou nivel de realitate pentru care definitorii sunt alte determinări calitative. Această nouă realitate denumită prin conceptul de "fenomen psiho-social". La nivelul conștiinței individuale și/sau colective se structurează ca un efect al fenomenelor psiho-sociale conștiința colectivă. Fenomenul psihosocial - apreciază Golu P. (2000, p.13) se obține printr-un proces de interpătrundere între social și psihologic, fiecare termen trecând pe teritoriul celuilalt și fuzionând cu el la un nivel superior. Sarcina psihologiei sociale este aceea de a se ocupa de studiul producerii fenomenului psihosocial, în ipostaza lui valorică pozitivă sau negativă.

O realitate care poate fi acoperită de acest concept este "interacțiunea socială" care poate fi intrapsihică, interpersonală și interpsihică (Golu P. 1998).

Printre autorii conceptului de "interacțiune socială" amintim pe Kurt Lewin, creatorul orientării psihodinamice în psihologie, M. Sherif, C.G. Homans, T. M. Newcomb, C.P. Hollander, S. Moscovici.

Relațiile interpersonale de comunicare, opiniile, mentalitățile sunt considerate moduri particulare de manifestare a procesului interacțiunii psihosociale

Psihosociologul R.F. Bales (1970) a elaborat o teorie despre o personalitate interpersonală, accentuând astfel, esența procesului de formare a personalității umane în cadru interpersonal pe de o parte, pe de altă parte pe specializarea ei în proiectarea comportamentului interpersonal.

O formă fundamentală de interacțiune este comunicarea interumană. Ea oferă posibilitatea contactului cu gândirea celuilalt. Mecanismul comunicării include codarea informației cu ajutorul simbolurilor; comportamentele de emisie-recepție a mesajului; decodarea și interpretarea mesajului.

Interlocutorii au posibilitatea să evalueze schimburile lor de mesaje prin feed-back, care de fapt ne arată eficiența acestor schimburi de mesaje. Printre tipurile de comunicare distingem și funcție de criteriile de clasificare: comunicare empatică, agresivă, non-agresivă, creativă etc., sau comunicare verbală, nonverbală, paraverbală.

O altă problemă importantă a psihologiei sociale este aceea a relațiilor interpersonale în cadrul grupului. Grupul favorizează contactul cu alter-ego, includerea fiecăruia într-o formulă convențională convenabilă, manifestarea și formarea sa prin grup. În cadrul microgrupului se continuă interacțiunea până la stocarea și condensarea ei în structuri procese, fenomene, norme și însușiri de grup. Putem afirma că viața fiecărui om este o viață de relație desfășurată într-un câmp social în care "sub influența relațiilor interpersonale și a experienței sociale pe care o acumulează, viața lui capătă sens și semnificație, el se individuează și maturizează devine personalitate atât în sens individual cât și ca valoare socială (vezi și P. Andrei, 1997, pp. 214-215).

Într-o sinteză asupra definițiilor date în timp psihologiei sociale și asupra contribuțiilor aduse la conturarea obiectului acestei științe, E. Bujor (2000, pp. 21-24) afirmă cu pertinență că psihologia socială este: o știință complexă pentru că tot complexe sunt și fenomenele psihosociale pe care le studiază; o știință de graniță în relație cu mai multe științe: astrofizica, chimia, fizica, biochimia, psihologia, psihofiziologia, sociologia, istoria, economia, pe care le reunește pentru a putea studia fenomenele și procesele psihosociale.

2.3. Problematica și ramurile psihologiei sociale

2.3.1. Problematica psihologiei sociale

Când se discută domeniul psihologiei sociale diversitatea definițiilor sintetizează problematica psihologiei sociale. După P. Golu (2000, pp. 28-30), următoarele opt probleme mari pot fi incluse în obiectul psihologiei sociale:

trăsăturile psihice formate la om în calitatea lui de exponent al unei anumite epoci istorice, orânduiri, clase sociale, națiuni, profesii, vârstă, sex;

particularitățile manifestării tuturor componentelor psihologiei individuale - trebuințe, interese, voință, sentimente, dispoziții, convingeri, deprinderi, atracții - în colectiv și în masa de oameni;

particularitățile psihologice structurale ale diferitelor grupuri sociale;

procedee de comunicare și de interinfluențare psihosocială a indivizilor în cadrul grupurilor și ai grupurilor între ele;

particularitățile mecanismului motivației conduitei individului în grup și în activitatea totală a membrilor diferitelor grupuri;

particularitățile mecanismului psihologic al reflectării mediului social și al influențării lui de către membrii diferitelor grupuri sociale și ai maselor de oameni;

legile conduitei de grup și colective;

legile dinamicii și formării psihologiei sociale a diferitelor grupuri, straturi sau clase sociale;

psihologia socială medicală își propune să studieze influența comunicării medic-pacient asupra actului medical, impactul darului în relația dintre medic și pacient, influența condițiilor de viață în apariția și manifestarea bolilor

Domeniul psihologiei sociale este foarte cuprinzător, cu arii tematice diverse, acoperite fiecare de zeci de cercetări și studii. Într-o listă a temelor majore în psihologia socială, Feldman R.S. (1985, pp. 6-7) prezintă 22 de teme din aria proceselor de grup, a atracției interpersonale și influenței sociale dintre care reținem pentru exemplificare:

motivația realizării și performanța socială;

atitudinile și schimbarea lor;

atribuirea;

percepția socială;

factorii sociali și dezvoltarea personalității;

agresiunea atracția și afilierea;

conformismul și complianța;

rolurile de sex și influența socială;

distanța interpersonală;

cercetări interculturale;

procesele de grup, relații interetnice;

cercetări cu privire la lege și criminalitate etc.

Psihologia socială acoperă o arie largă a comportamentului dar accentul principal este pus de psihologii sociali pe modul în care proceselor psihoindividuale (gândire, simțire, etc.) sunt influențate de interacțiunea cu alții.

Pentru înțelegerea comportamentului social în cercetările lor, psihologii sociali sunt orientați de teorii consistente și legi pe baza cărora se dau explicații și se fac predicții asupra fenomenelor psihosociale.

2.3.2. Ramuri ale psihologiei sociale

Pe parcursul unui secol domeniul psihologiei sociale s-a diversificat așa cum s-au diversificat și extins activitățile, relațiile și comportamentele oamenilor. Psihologia socială a trebuit să acopere și să propună explicații și soluții de rezolvare fenomenelor și problemelor psihosociale noi, să aprofundeze investigațiile și experimentările pentru a transfera și aplica teoriile, principiile și explicațiile la noile ramuri, o dezvoltare marcantă cunoscând domeniul aplicativ al psihologiei sociale. De exemplu în industrie s-a dezvoltat o psihologie socială industrială axată pe studiul sistemului social al întreprinderii și al relațiilor umane din grupurile de muncă, pe motivația și satisfacția în muncă, pe raportul industrie și problemele comunităților umane etc. )vezi T. Sârbu, D Tompea, 1996). În domeniul educației psihologia socială a devenit interesată de problemele apărute în spațiul școlar și extrașcolar dezvoltându-se ramura psihologiei sociale școlare.

Există un consens între specialiști în ce privește larga și continua diversificare a ramurilor psihologiei sociale, preocuparea lor vizând pe de o parte delimitarea domeniului, obiectelor și sarcinilor fiecărei ramuri în parte și pe de altă parte stabilirea raporturilor dintre aceste ramuri și alte științe socio-umane.

Într-un studiu asupra ramurilor psihologiei sociale P. Golu (2000, pp. 53-56) structurează dimensiunile domeniului ca sistem teoretic și aplicativ. El stabilește și prezintă ramurile psihologiei sociale funcție de ansamblul de relații materiale și spirituale și obiectivele și problemele specifice fiecăruia dintre ele.

Ramurile psihologiei sociale care se ocupă cu studiul relațiilor sociale spirituale sunt:

psihologia socială a vieții politice, psihologia socială juridică, psihologia socială a moralei, psihologia socială școlară, psihologia socială a artei, psihologia socială a științei, psihologia socială a religiei.

psihologia socială a vieții politice - căreia i s-au consacrat lucrări încă din antichitate și care își propune abordarea psihologică a vieții politice a societății și delimitează efectele psihosociale pentru eficientizarea acțiunii și vieții politice;

psihologia socială juridică - având ca obiect de studiu fenomenele psihosociale implicate și relația dintre legislație și conduita oamenilor;

psihologia socială a moralei - al cărui obiect îl constituie studiul normelor etice, al mecanismului psihologic al funcționării și însușirii normelor etice;

psihologia socială școlară - ce studiază fenomenele psihosociale ce apar în grupurile școlare, relațiile dintre actorii sociali implicați în educație etc., și propune de exemplu strategii de abordare a conflictelor didactice, strategii de însușire și facilitare a componentelor psihosociale la elevi etc.;

psihologia socială a artei - preocupată de aspectele psihosociale ale genezei actului creației, de influența factorilor sociali asupra receptării operelor de artă, de condițiile psihosociale facilitante dezvoltării gustului pentru frumos la nivel individual și de grup etc.;

psihologia socială a științei - ale cărei obiective sunt: cercetarea izvoarelor psihosociale ale științei; studiul influenței climatului psihosocial asupra stilului gândiri științifice, a caracterului cercetării etc.;

psihologia socială a religiei - care abordează reprezentările și sentimentele cu conținut religios, impactul trăirilor religioase asupra vieții sociale, contribuția religiei la adaptarea socială și integrarea oamenilor

Ramurile psihologiei sociale care studiază relațiile social-materiale (relațiile de producție, de schimb, de consum, relațiile vieții cotidiene) sunt: psihologia socială industrială; psihologia socială comercială; psihologia socială agrară; psihologia vieții cotidiene (unde întâlnim: psihologia socială a familiei, psihologia socială a loisirului (timpului liber), psihologia socială clinică etc.).

Deși aceste ramuri ale psihologiei sociale sunt considerate preponderent aplicative, în general în cadrul fiecărei ramuri a psihologiei sociale fie că țin de relațiile spirituale sau de cele materiale, vom delimita o componentă de cercetare fundamentală, de studiere a fenomenelor și proceselor sociale ??? (pg. 16c) ...cu finalitate practică.

În cadrul fiecărei ramuri se conturează eforturile specialiștilor de a descoperi și de a oferi date, norme, sugestii, pentru optimizarea activității oamenilor în cadrul relațiilor sociale din ramura investigată de exemplu. În ultimele decenii ale secolului XX s-a afirmat necesitatea dezvoltării unei psihologii sociale a creativității datorită implicațiilor acestui potențial uman în progresul social. Tereza Amabile în 1983 publică la New York lucrarea "The Social Psychology of Creativity" în care propune un model componențial explicativ al creativității. Contribuții în ramura psihologiei sociale a creativității au la noi Mihaela Roco (1979) și Ana Stoica (1983), Anca Munteanu (2001), Mariana Caluschi (2001).

3. Principii și obiective ale psihologiei sociale

În cursul constituirii și afirmării psihologiei sociale ca știință autonomă s-au delimitat și precizat principii teoretice cu caracter general evidențiate de lucrările psihologilor sociali, ce structurează și conturează problematica domeniului.

Aceste principii, după aprecierea lui D. Cristea (2000, p.9) fundamentează demersul epistemologic al psihologiei sociale contemporane. Autorul citat prezintă șase repere și principii teoretice. Un principiu se referă la faptul că procesele psihice de cunoaștere și reglatorii ale individului sunt dimensiuni al e vieții psihice individuale al căror conținut și dinamică sunt strict determinate în ontogeneză de complexul proces al socializării, al învățării și integrării sociale a individului.

Alt principiu evidențiază ideea că în orice moment al existenței sale conduita subiectului se manifestă în forme "induse și modulate socio-cultural fiind aproape totdeauna reacții de răspuns la solicitările mediului social".

Chiar și conduitele care răspund unor impulsuri biologice primare de natură instinctuală sunt reglate cultural prin modalitățile de satisfacere ale acestora, se stipulează în alt principiu.

În ce privește conținutul vieții psihice conștiente acesta rezultă univoc "din trăirea unei experiențe sociale fixate în urma unei condiționări realizate la nivel bio-psihic.

Principiul referitor la comportamentul individual arată că acest comportament cât și trăirile psihice conexe privesc particularitățile de conținut și formă de manifestare când individul este integrat într-un grup, fapt ce dă naștere la o "fenomenologie psihosocială aparte, guvernată de legi specifice, distincte de cele care acționează la nivel psihoindividual.

Un ultim principiu se referă la caracterul general și biunivoc al interacțiunii individual-social. Interacțiunea se desfășoară pe multiple planuri și în timp ce structurile socio-culturale condiționează fundamental viața psihoindividuală a membrilor societății, în același timp ei își pot influența în anumite condiții viața grupurilor, organizațiilor și instituțiilor din care fac parte.

Pe baza celor șase principii generale care se referă, după cum s-a constatat, la raporturile dintre conținutul vieții psihice și experiența socială a individului, dintre conduita și comportamentul individual și determinarea socio-culturală a acestuia și la caracteristicile interacțiunii individual-social, D Cristea (2000, p.10) a delimitat 16 arii problematice și direcții concrete pentru cercetare experimentală și aplicativă de interes major în psihologia socială.

Aceste direcții au în vedere problema influenței factorilor sociali, a modelelor și normelor socio-culturale asupra proceselor psihice individuale și a dezvoltării personalității; problematica relațiilor psihosociale: personale, interpersonale, grupale, organizaționale, afective, de comunicare, de influență, de realizare a sarcinilor; problematica microgrupurilor sociale, a proceselor și fenomenelor psihosociale implicate în funcționarea organizațiilor , formarea și manifestarea opiniei publice, problematica optimizării raporturilor umane, probleme de geneză și dinamica atitudinilor, stereotipurilor, prejudecăților și discriminărilor sociale, probleme de patologie socială etc.

Se constată o largă deschidere a direcțiilor de cercetare implicate în psihologia socială, posibilitatea generării de noi teme și subteme specifice domeniului.

Alăturăm celor reliefate de D. Cristea referitor la problematica psihologiei sociale aplicative și reflecțiile reputatului psihosociolog român P. Golu (2000, p.14) cu privire la sarcinile psihologiei sociale. "Ea trebuie să dea acces la om și la lumea lui internă, țesută din expectanțe, aspirații și vise, să intre în conexiune cu mintea și inima omului, propunând un model plauzibil de descifrare a complexității umane și a cadrului ambiental. Ea trebuie să întreprindă studiul agenților umani care insuflă viață proiectului social, scoțând în evidență importanța prestațiilor care implică inițiativă, spirit întreprinzător, creativitate".

Ilustrul psihosociolog român a realizat, astfel, o sinteză creativă asupra principalelor obiective ale psihologiei sociale, aceste sarcini regăsindu-se și între obiectivele pe care și le propun psihologii sociali la nivel european.

Actor principal la nașterea psihologiei sociale din Europa de Vest, după cum singur o mărturisește, S. Moscovici (1996, p.7) conturează câteva sarcini-obiective de ultimă oră, am afirma, pentru dezvoltarea psihologiei sociale în Europa de Est.

Prima sarcină pentru psihologii sociali europeni este să facă în est ceea ce a fost făcut în vest, adică "să prelungească activ și deliberat munca de edificare a științei începută cu 50 de ani in urmă", să creeze laboratoare, centre de cercetare, reviste pentru a hrăni o viață științifică nouă și variată. S. Moscovici speră ca această sarcină de pionerat să fie realizată de tânăra generație angajată în a construi o psihologia socială puternică și în Europa de Est.

A doua sarcină este legată de orientarea psihologilor sociali din Europa de Vest către înțelegerea noilor probleme ale Europei la același nivel cu alte științe umaniste. S. Moscovici aprecia în 1996 că "viitorul majorității științelor umaniste se joacă, paradoxal, în Europa de Est [...]. Acesta va fi locul unde vor fi testate teoriile noastre și metodele de tratare a noului și necunoscutului". Moscovici consideră o oportunitate posibilitatea de a colabora cu tinerele talente din Europa de Est, atrase de studiul noilor fenomene și procese psihosociale.

A treia sarcină ține de maniera de a aborda realitatea socială. Ea trebuie schimbată, trebuie să permită o permeabilitate mai mare între "psihologia socială pură și psihologia socială aplicată, între problemele științifice și problemele sociale.

A patra sarcină este legată de cercetarea în domeniul psihosocial și constă în definirea unui nou program de cercetare, care, așa cum îl concepe S. Moscovici, trebuie să aibă drept obiectiv: schimbarea socială și culturală. Acest program a fost schițat de S. Moscovici imediat după 1989 (Moscovici S. , op. cit., p.13).

Alături de cele patru sarcini mari ale psihologiei sociale europene, la trecerea în mileniul trei, autorul citat mai sus afirmă că "misiunea principală a psihologiei sociale, într-o Europă nouă, este studiul personalității democratice, iar specialiștii, psihologii trebuie să vegheze asupra misiunii lor oricare ar fi circumstanțele și cu orice preț".

4. Elemente de istoria psihologiei sociale

4.1. Etape în construirea și afirmarea psihologiei sociale

Teme de psihologie socială cum ar fi cea a relației individ-societate, a comportamentului prosocial sau a relațiilor interpersonale se regăsesc în operele filozofilor și gânditorilor din antichitate din China, India, Grecia.

De la scrierile filozofice și religioase care fac referire la probleme de psihologie socială și până la dezvoltarea actuală a psihologiei sociale în evoluția acestei discipline specialiștii au conturat câteva etape mari delimitate prin progresele realizate în planul acestei științe.

Ca și în cazul istoriei psihologiei în general și în cazul istoriei psihologiei sociale unii psihologi iau în considerare și perioada mare de timp din antichitate până la sfârșitul secolului al XIX-lea denumită preistoria psihologiei sociale [Cartwright D., 1979; Chelcea S., 1998; Boncu St., 1999] și delimitează șase perioade în timp ce alții [Brehm S., Kassim S.] delimitează numai cinci perioade începând cu constituirea psihologiei sociale ca știință de la sfârșitul secolului al XIX-lea și până în zilele noastre.

În general prin preistorie se delimitează perioada de timp în care temele de psihologie socială au fost abordate în cadrul filozofiei, psihologia socială înfiripându-se ca ramură a filozofiei; este perioada traversată de la "gândirea de fotoliu" la momentul utilizării metodei experimentale în psihologie. În această lungă perioadă de timp a început să se manifeste sensibilitatea acestei discip[line la provocările istoriei și schimbările sociale.

Cunoscuți psihologi [Allport G.W., 1968; Cartwright, 1979; Chelcea S. 1998; Golu P., 2000] au remarcat faptul că în perioada preistoriei psihologiei sociale în operele filozofilor, scriitorilor, în scrierile religioase au foast abordate probleme importante ce țin de domeniul psihologiei sociale cum sunt opinia publică , manipularea, relațiile ierarhice, tema prejudecăților, a învățării sociale sau a conflictelor sociale, teme de psihologia meselor, etc.

Apreciind contribuția filozofilor și scriitorilor la conturarea conceptelor fundamentale ale psihologiei sociale P. Golu (2000, p.57) scrie: "Se încearcă de secole înțelegerea serioasă a relațiilor umane iar filozofi cum sunt Platon, Aristotel, Kant, Hegel, Socke, Bentham, Mill, Hobbes, Rousseau au reflectat aprofundat și creativ asupra manierei în care oamenii ajung să acționeze așa cum o fac. S-ar putea spune că lucrările lor sunt baza psihologiei sociale.

Intensificarea preocupărilor pentru investigarea problemelor de psihologie socială are loc din momentul în care cercetările se realizează prin metode științifice de cunoaștere: observație, experiment. Cu experimentul, apreciază S. Chelcea (1998) începe istoria psihologiei.

Etapa1. Perioada copilăriei

Perioada 1880-1938 este denumită de psihologi "unirea forțelor", "epoca fondatorilor, perioada copilăriei, sau tranziția la psihologia socială modernă".

Dezvoltarea psihologiei sociale a fost influențată de principiile filozofiei, apariția sociologiei și constituirea psihologiei ca știință [1879].

Actul de naștere al psihologiei sociale nu este datat cu exactitate și nici paternitatea nu este indiscutabilă, apreciază S. Chelcea în lucrarea "Un secol de psihosociologie".

Unul dintre promotorii psihologiei sociale este considerat Norman Triplett care a publicat primul articol de psihologie socială în 1898 având ca subiect influența prezenței altora asupra performanței (prin care se conturează efectul de facilitate socială).

Alt fondator este considerat Max Ringelmann care, în 1880, realizează primul experiment de psihologie socială din lume. Deși era inginer agronom, el și-a propus să măsoare eficiența cailor, boilor, oamenilor și mașinilor în condiții individuale și comparativ, când trebuiau să se execute împreună sarcini simple, diferite. El a constatat că în grup efortul final nu este egal cu suma eforturilor individuale, ci mai mic. În acest fel M. Ringelmann a delimitat efectul de lene sau frânare socială. Din punct de vedere terminologic, însă, conceptul de psihologie socială este mai vechi decât primele lucrări sistematice amintite. Ca argument, în 1898, F.G. Tarde publica în Franța lucrarea "Studii de psihologie socială".

Credit pentru crearea psihologiei sociale este acordat psihologului englez W. Mc.Dougal, pentru că a publicat în 1908 lucrarea "Introducere în psihologia socială" și americanilor Edward Ross și Fly Allport, care între 1908 și 1924 au publicat studii de psihologie socială.

În această perioadă, o contribuție deosebită la constituirea psihologiei sociale a avut-o W. M. Wundt, considerat părintele psihologiei moderne, care aprecia că psihologia socială ar trebui să studieze sufletul colectiv, iar psihologia popoarelor are sarcina de a pune la dispoziție date și explicații privind relația individ-societate la care psihologia experimentală individuală nu are acces.

Studiul psihologiei popoarelor și al psihologiei mulțimilor a constituit un curent de gândire puternic afirmat în psihologia socială.

În concluzie, dacă pentru autorii francezi psihologia socială s-a născut în Franța, fondatorul ei fiind considerat Gabriel Tarde, în 1980 prin lucrarea "Legile imitației", pentru autorii germani psihologia socială s-a născut în perimetrul culturii germane, iar în literatura anglo-saxonă, apariția psihologiei sociale se leagă de cei care și-au intitulat scrierile ca lucrări de psihologie socială, "noi credem" - concluzionează S. Chelcea - "că se poate scrie despre o știință numită psihologie socială sau psihosociologie numai odată cu realizarea în acest domeniu a primelor experimente riguros controlate".

Prin contribuția lui Scipio Sighele (1981, La Foule Criminelle) și a lui Gustave Le Bon (1895, Psihologie des foules).

În lucrarea lui Gustave Le Bon se analizează teme variate cum sunt: clasificarea caracteristicilor generale ale mulțimilor; sentimentele și moralitatea mulțimilor; ideile, raționamentele și imaginația mulțimilor; credințele și opiniile mulțimilor; factorii imediați și îndepărtați ai opiniilor mulțimilor; conducătorii mulțimilor și mijloacele lor de convingere; dar și o clasificare a mulțimilor în care sunt cuprinse mulțimile animale, mulțimile electorale, curtea cu juri, adunările parlamentare.

Constatăm că problematica lucrărilor lui Le Bon a constituit un izvor pentru abordările și dezvoltările teoretice din psihologia socială, pe parcursul secolului XX, autorul fiind considerat fondatorul psihosociologiei, dar și foarte apreciat deschizător de drumuri în alte domenii ale științei (Gavriliu L., 1991, p.5).

În perioada fondatorilor sau a tranziției la psihologia socială modernă, după aprecierea specialiștilor, s-au afirmat două orientări:

a)            orientarea sociopsihologică - reprezentată în mod deosebit de opera lui Emile Durkheim, fondatorul școlii sociologice franceze, care consideră că "pentru a putea constitui psihologia este necesar ca, în loc să facem din ea o știință a tuturor problemelor, mai degrabă să o dedublăm în psihofiziologie și sociopsihologie. Aceasta din urmă este inseparabilă de sociologie" (Golu P., p.67).

b)            o orientare psihosociologică reprezentată de G. Tarde care afirmă primatul individului în raport cu societatea și a cărui concepție individual-psihologică se apropie, în mare măsură, de punctul de vedere al psihologiei sociale.

O analiză a celor două orientări realizează P. Golu (2000, pp. 60-72) conturând câteva particularități prin care ele se disting. : tendința fiecăreia de a găsi un fenomen etalon care să explice întreaga psihologie a societății; tratarea iraționalistă a psihologiei și conduitei omului; preocupări preponderente pentru psihologia grupurilor sociale mari.

Afirmarea celor două orientări face parte din dinamica științei, care spre mijlocul deceniului trei al secolului XX se diferențiază de celelalte ramuri ale psihologiei și își conturează o identitate distinctă.

Etapa 2. Perioada clasică

Între anii 1935-1960 psihosociologii au fixat perioada clasică a psihologiei sociale în care studiile și lucrările elaborate sunt considerate ca modele pentru specialiștii din domeniu.

Sharon Brehm și S. Kassin consideră că între 1936-1940 a avut loc "marele salt înainte" în domeniul psihologiei sociale, timp în care s-au afirmat, prin contribuțiile lor, Muzafer Sherif și Kurt Lewin. M. Sherif a publicat în 1936 lucrarea "The Psychology of Social Norms" considerată un studiu major asupra influenței sociale. Cercetările lui au fost apreciate ca fiind cruciale pentru dezvoltarea psihologiei sociale deoarece "au demonstrat că este posibil să studiezi complexitatea comportamentului uman de influențare socială, într-o manieră științifică, riguroasă".

Altă mare contribuție la afirmarea psihologiei sociale o aduce K. Lewin, care prin teoria câmpului explică comportamentul uman ca funcție de interacțiune dintre persoană (factori interni) și mediu (factori externi). Această convingere a lui K. Lewin, că în egală măsură factorii interni și factorii externi influențează comportamentul uman a condus la conturarea, în timp, a perspectivei interacționiste. Prin studiile asupra dinamicii grupului și teoria câmpului psihologic, K. Lewin a promovat o concepție dinamică în psihologia socială și, după aprecierea psihosociologilor, a impus o serie de principii care cereau ca evenimentele psihosociologice să fie explicate în termeni de psihologie socială; cercetarea să fie axată pe procesele decisive din spațiunl de viață (cogniția, motivația, comportamentul orientat spre scop etc.); individul să fie studiat în interacțiunile sale cu grupul din care face parte; fenomenele psihosociale importante pot fi studiate experimental; o bună teorie prezintă o valoare atât pentru acțiunea socială cât și pentru știință etc. (Chelcea S., 1998, p.67).

Contribuția lui K. Lewin a condus la deschiderea unor orientări de4 cercetare în domeniul psihosocial.

În perioada de după al doilea război mondial și-au adus contribuția și alți specialiști considerați clasici: George Gallup, ce "a creat modelul sondajelor de opinie publică"; G.W. Allport, prin studiul personalității, al atitudinilor și prejudecăților; S. Ash, cu aport recunoscut în studiul percepției sociale și a conformismului; L. Festinger, cu colaborarea celor două teorii principale ale sale: teoria comparării sociale și teoria disonanței cognitive.

Lucrările și cercetările autorilor citați mai sus au marcat psihologia socială a următoarelor decenii, influențând cercetările generației de psihologisociali din a doua jumătate a secolului XX.

Lucrările mari de psihologie socială (Lindzei G. 1954; Cartwright, 1979; Feldman, 1985; Sharon Brehm, S. Kassin, 1970) conturează următoarele aprecieri:

a)        impactul imens pe care al doilea război mondial l-a avut asupra dezvoltării psihologiei sociale ca disciplină aplicativă sensibilă la provocările realității sociale;

b)        în perioada clasică, psihologia socială este în întregime americană (Boncu St. ,1999, p.221). Acest fapt s-a datorat pe de o parte, finanțării și încurajării cercetării în domeniul psihologiei sociale, cât și atitudinii manifestate de specialiștii americani care "și-au permis să adapteze liber tradițiile cercetărilor europene la propriile lor tradiții"

Nașterea unei psihologii sociale europene a avut loc în Europa de Vest după al doilea război mondial, S. Moscovici fiind un principal actor și contributor. Afirmarea psihologiei sociale europene după 1961 se realizează și cu aportul psihosociologilor americani care, după opinia lui S. Moscovici, "Poate că se simțeau într-o anumită măsură îndatorați față de bătrânul nostru continent".

Etapa 3. Perioada modernă

După 1960, unii psihosociologi consideră că, începe perioada modernă a psihologiei sociale, urmată din 1989 de perioada contemporană. Sharon Brehm și S. Kassin consideră că între 1961-1975 în psihologia socială s-a manifestat o perioadă de încredere și criză.

Perioada de expansiune și entuziasm anterioară, care a permis o creștere masivă a studiilor de psihologie socială, a încrederii în utilizarea experimentului de laborator în domeniul psihologiei sociale, a condus, după aprecierea specialiștilor, și la o criză a domeniului. În mod paradoxal această perioadă fertilă în studii și cercetări este o perioadă de criză, deoarece psihologii sociali sunt angajați în dezbateri cu privire la etica procedeelor de cercetare, la validitatea rezultatelor, la generarea concluziilor de-a lungul timpului. Mare parte a acestor dezbateri trebuie înțeleasă ca o reacție la metoda de cercetare dominantă - experimentul de laborator - în sensul că propriul comportament al experimentatorului influențează rezultatele obținute și că teoriile testate în laborator erau limitate din punct de vedere istoric și cultural.

Criza a fost provocată de critica adusă psihologiei sociale din diferite puncte de vedere: etic, metodologic, al relevanței datelor experimentale.

Criza etică a fost declanșată de contradicțiile metodei experimentale care permitea înșelarea subiecților prin consemn, deci încălcarea drepturilor subiecților pentru a descoperi adevărul. Comunitatea științifică s-a opus păcălirii subiecților, iar criticile și disputele ce au avut loc au condus la adoptarea, în 1972, a codului etic al psihologilor americani.

Un alt aspect al crizei l-a constituit "criza artefactelor", adică posibilitatea ca procedurile de cercetare să introducă distorsiuni care să modifice rezultatele finale ale investigațiilor. Această criză a determinat schimbarea practicilor de cercetare și utilizarea mai multor proceduri alternative.

Criza s-a manifestat și asupra fundamentelor psihologiei sociale, negându-se de unii specialiști relevanța datelor experimentale, instabilitatea și lipsa de repetabilitate a faptelor studiate, imposibilitatea elaborării unor explicații generale, a unor legi, a unor predicții.

Disputele din perioada crizei au condus la o atenție sporită acordată în proiectarea cercetărilor, în manipulările experimentale, în realizarea unei "triangulații metodologice" și teoretice în abordarea temelor, în respectarea codului etic etc., la elaborarea unor standarde riguroase pentru cercetare.

După 1976 urmează o eră a pluralismului manifestat atât în ce privește metodele, perspectivele teoretice de bază, cât și în diversificarea conținutului psihologiei sociale.

Orientarea pluralistă se bazează pe două concluzii cu privire la natura cercetării:

în psihologia socială diversitatea temelor, problemelor cer moduri diferite de cercetare, o largă paletă de tehnici și metode ce cercetare;

o singură metodă de cercetare în psihosociologie nu este perfectă, fiecare metodă având avantaje și dezavantaje, de unde rezultă necesitatea combinării metodelor în investigarea temelor. O singură temă poate beneficia de o varietate de moduri de investigare.

Modul în care psihologii pot utiliza o gamă largă de metode de cercetare și perspective teoretice pentru a investiga o diversitate de subiecte, pentru a compensa dezavantajul unei singure metode sau teorii a fost numit multiplicare critică.

Alături de creșterea pluralismului în metode și perspectivele de bază, conținutul psihologiei sociale s-a diversificat mult în ultimii ani. Subiecte care înainte erau asociate tradițional la alte discipline psihologice, azi sunt studiate de psihologia socială. În fapt, o mare expansiune în psihologia socială modernă s-a produs în domeniul psihologiei sociale aplicate (în domeniul reclamei, afacerilor, educației, sănătății, politicii, sportului, religiei, dreptului etc.).

Valoarea studierii evenimentelor lumii reale din perspectiva psihologiei sociale este recunoscută de psihologi și alți specialiști. Multe școli profesionale - de afaceri, educație și jurnalism - recomandă sau cer cursuri de psihologie socială .

Prin problematica abordată, psihologia socială contemporană se angajează să contribuie la rezolvarea problemelor comunității mondiale: salvgardarea păcii și preîntâmpinarea conflictelor militare (Golu P., 2000, p.76).

Problematica foarte variată abordată în cercetările de psihologie socială din ultimele două decenii reflectă tot mai mult grija și dorința specialiștilor de a oferi date și soluții pentru o dezvoltare umană optimă, de a elabora strategii pentru promovarea schimbării, susținerea comportamentului prosocial, controlarea și managerierea conflictelor, actualizarea de sine și afirmarea personalității sub impactul diferitelor influențe sociale, a solicitărilor și schimbărilor impuse de o societate informațională cu tendințe de globalizare.

Realizând analize asupra istoriei și destinului psihologiei sociale în România, psihosociologii români (Ana Tucicov Bogdan, 1984; Chelcea S., 1998; Golu P., 2000; Cristea D., 2000) apreciază că în general psihologia socială în România a parcurs aceleași etape delimitate în evoluția acestei științe în lume cu observațiile că: la noi ea a avut uneori o evoluție contradictorie (Cristea D., op cit. p. 13); că perioada clasică s-a redus prin interzicerea de către regimul comunist a cercetărilor de psihologie socială și a predării psihologiei sociale în învățământul superior în perioada 1950-1965, fapt ce a condus la desincronizarea și rămânerea în urmă a psihologiei sociale din România (Chelcea S., 1998, p.10).

Aceste consecințe au fost reduse prin reluarea cercetărilor și reintroducerea psihologiei sociale în învățământul superior în 1965 și mai ales prin resincronizarea și ancorarea cercetărilor în domeniu, după 1989.

Privind retrospectiv se constată că psihologia românească a debutat cu lucrări din domeniul psihologiei sociale, de exemplu: operele cronicarilor din preistoria psihologiei sociale - Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce - conțin numeroase subiecte de psihologie socială .

Pentru aprofundarea studiului istoriei constituirii și afirmării științei psihologiei sociale, recomandăm lucrarea des citată de noi, "Un secol de psihosociologie" elaborată de S. Chelcea, reputat psiholog român.

4.2. Constituirea psihologiei sociale academice în România

Ne propunem ca în paginile următoare să conturăm o imagine sintetică asupra obiectivelor și problematicii cuprinse în primele cursuri de psihologie socială predate în România, cu aproape 100 de ani în urmă, pentru a incita mintea și sufletul studenților în a se opri, studia și evalua bogata și originala moștenire teoretico-experimentală din domeniul psihologiei sociale, încă de la nașterea ei ca știință.

Pentru a delimita statutul și dezvoltarea psihologiei sociale românești, Ana Tucicov Bogdan (1984, p.13, p.83), consideră că alături de selectarea datelor și a informațiilor semnificative existente în acest domeniu, a analizei aparatului științific utilizat în strângerea datelor și interpretarea conținuturilor investigate, a cunoașterii cercetărilor efectuate în domeniu și a reliefării gradului de conectare a studiilor de psihologie socială la problematica abordată pe plan mondial, este necesar să se evidențieze: modul în care principiile și principalele teme au fost predate tinerelor generații și modul în care studierea psihologiei sociale a avut impact asupra modelării conștiinței celor care se pregăteau să continue, să dezvolte investigațiile de psihologie socială și să aplice generalizările obținute în practica vieții sociale.

A. Contribuția lui D. Drăghicescu

Primul curs de psihologie socială în învățământul superior românesc datează din 1905. El a fost ținut de Dimitrie Drăghicescu la Universitatea din București prin lecția de deschidere din 12 Noembrie. Obiectivul primei lecții era de a răspunde la întrebarea: "Este sau nu este psihologia susceptibilă de a depăși limitele ei individualiste și de a scăpa de mecanicism și introspecționismul intuițional și fiziologic caracteristice secolului al XIX-lea. Întreaga concepție a cursului lui D. Drăghicesu, apreciază A. Tucicov Bogdan (1984, p.87), este axată pe geneza conștiinței ca efect al interacțiunii sociale a indivizilor și care"le oglindește poziția socială în mediul uman, precum și extensiunea raporturilor pe care ei le ".

"Gândirea și cugetarea omului nu sunt simple secrețiuni ale creierului său; însuși creierul omenesc în afara mediului social se atrofiază izolat de societatea altor creiere, el rămâne în stare sălbatică și nu mai capătă calitate umană" (D. Drăghicescu).

Din cursul lui D. Drăghicescu nu s-a păstrat decât lecția introductivă care și astăzi impresionează prin consistența și formația științifică, prin claritatea și organizarea exemplară a ideilor, tezelor formulate, construcției și forța logică a demonstrațiilor; explicațiile psihosociale ale fenomenelor studiate bazate pe un fond imens de cunoștințe interdisciplinare (date istorice, antropologice, sociologice, de explicații oferite de biologie și chiar date de etnopsihologie). Deși a avut o carieră didactică scurtă D. Drăghicescu rămâne în istoria psihologiei sociale prin lucrările elaborate "Din psihologia poporului român" apărută în 1907, "Problema determinismului social" (1903), "Despre rolul individului în determinismul social" (1904), "Idealul creator" lucrări publicate și cunoscute mai mult în străinătate decât în țară. Totuși se apreciază (Al. Roșca, M. Bejat, 1976) că în cursurile susținute până în 1910 D. Drăghicescu a prezentat studenților problematica și temele abordate în aceste lucrări.

B. Contribuția lui Constantin-Radulescu-Motru

După D. Draghicescu de la catedra din București timp de trei decenii, psihologia socială a fost predata de Constantin-Radulescu-Motru nu ca o disciplină de sine stătătoare ci integrată în sistemul psihologiei generale. Mare parte din prelegerile ținute au fost grupate în volumul "Curs de psihologie" apărut în 1923. El a fost reeditat și considerat cel mai reușit manual de psihologie pentru învățământul superior (cf. Ana Tucicov Bogdan, 1984). În cursul său autorul distingea: o psihologie individuală (ce cuprindea psihologie genetica, psihologie diferențiala, psihologie generala) și o psihologie colectiva.

Psihologia colectivă cuprindea:

a) psihologia socială- al cărui obiect de studiu îl formau "produsele sociale ale sufletului" înțelegând vorbirea, obiceiurile, dreptul, arta, religia;

b) psihologia etnică sau a caracteristicilor popoarelor și raselor umane;

c) psihologia de clasă socială

Ca domenii de aplicații ale psihologiei colective, C. Radulescu Motru considera: psihologia judiciara, psihologia tratamentului medical, psihologia reclamei comerciale, psihologia polițieneasca.

Între aspectele esențiale ale psihologiei colective care i-au reținut atenția autorului se delimitează problema impactului vieții sociale asupra individului și a relațiilor sale cu colectivitatea. Ca urmare, C. Radulescu-Motru a stabilit următoarele principii proprii psihologiei sociale:

1. Viata socială nu se alătură vieții individuale, ci o pătrunde și o transforma cu totul.
2. Viata socială a determinat individul uman la o cat mai larga exteriorizare exprimata prin sistemul de comunicare prin intermediul cuvintelor, în produsele artistice, etc.
3. Experiența socială a favorizat desprinderea omului de blocul intuitelor sale, inițial primitive, similare animalelor și caracterizate printr-o constatare în bloc a lumii.
4. Omul a descoperit cauzele externe prin analogii și după activitatea personajelor din jur;
5. Viata socială aduce transformarea activității individuale a omului în activitatea instituțională sau culturală, în sensul de activitate desprinsa de individ și obiectivata ca o activitate în sine care se desfășoară de-a lungul generațiilor și este susținuta și promovata de cultura; ca urmare, fiecare om, luat în parte găsește în mediul sau social o limba constituita, morala, tehnica, arta, gata formate, pe care nu trebuie sa le ia de la început ci sa le practice și dezvolte.

Contribuția lui C. Rădulescu Motru la dezvoltarea psihologiei sociale academice este întărită și de preocuparea lui de promovare a observației științifice și a experimentului ca metode de bază în cercetarea științifică și a analizei comparative ca metodă de explicare a fenomenelor psihosociale.

C. Contribuția lui M. Ralea

Mihai Ralea a introdus și a predat cursul de psihologie socială la Facultatea de Litere din Iași în perioada 1923-1939. Se transferă apoi la București unde până în 1964 a predat diferite cursuri de psihologie. În afara de cursurile de psihologie socială tipărite la Iași și București, M. Ralea și-a adus contribuții la dezvoltarea psihologiei sociale academice și prin alte lucrări legate direct de domeniul psihologiei sociale cum sunt:

• Formarea ideii de personalitate - studiu de psihologie genetica (Iasi,1924)
• Ipoteze și precizări în știința sufletului-studii de psihologie (București, 1926)
• Explicarea omului (1946); Sociologia succesului (în colaborare cu T. Herseni, 1962)

Cursurile de psihologie socială ținute de M. Ralea până în 1945 urmau după ore de psihologie generala caracterologie și tipologie și precedau cursurile de psihologie comparata (psihologia vârstelor, a sexelor, psihologia popoarelor și zoopsihologia).

"Psihologia socială" - cursul ținut la Iași cuprindea 5 capitole subdivizate în 18 prelegeri. Sumarul cursului (reconstituit de Ana Tucicov - Bogdan) era următorul:

Cap. I. Structura socială a fenomenelor psihice cu teme: - psihologia socială ca studiu și analiza a structurii sociale a fenomenelor noastre sufletești; - influența societății asupra fenomenelor psihice; - conștiința, inconștientul și sentimentele superioare în viziunea psihologiei sociale; - limbajul ca mijloc de comunicare socială.

Cap. II. Influenta grupului asupra individului uman cu teme: stările de mulțime asupra individului; manifestarea indivizilor ne înglobați perfect în grup - psihologia diferitelor grupuri sociale;

Cap. III Psihologia individuală sau interpsihologie cu teme: - tipuri de interinfluențe (acționale, gestuale, emoționale, de ordin rațional); - influente ce au la bază sentimente sociale; - sentimente filantropice și cele combative; - sentimente simpatetice, sentimentul dragostei la baza relațiilor interindviduale .

Cap. IV. Influenta indivizilor asupra grupului social cu teme: - influența indivizilor eminenți (genii, eroi, șefi, comandanți) asupra societății.

Cap. V. Patologia vieții sociale cu teme: - categorii de neintegrați social - (nomadism social, paranoia, boemie, demența); - devianți sociali -(anarhistul, revoluționarul, criminalul).

Studierea cursului ne dă o imagine clară privind concepția autorului asupra domeniului și problematicii psihologiei sociale evidențiind conectarea lui M. Ralea la tematica abordată de psihosociologi de renume (G. Tarde, E. Durkhaim, W. McDougal, Th. Ribot, Gustave Le Bon etc.), bogăția bibliografiei consultate, originalitatea interpretărilor, etc.

În perioada 1944-1945 la București, Mihai Ralea elaborează un alt curs a pus accentul pe teme ca:

Conflictul dintre conștiința și viată în filozofia contemporană.

Procesul comunicării individ-societate și formele sale;

Relația dintre conștiința socială și conștiința individuala.

Structura maselor sub aspect social.

Determinarea socială a personalității.

Ana Tucicov Bogdan (1984) considera că explicarea omului întregește viziunea psihosociologică a lui M. Ralea evidențiată de cursuri cu următoarele idei:

a)      Ideea de transformare continuă a omului sub influenta condițiilor de viata și a mediului social.

b)      Imaginea de sistem asupra individului (sistem endocrin, spiritual, valoric, care se cer cunoscute în interacțiunea lor).

c)      Ideea de efort psihic - de dificultate, obstacol, rezistentă, cenzura ori ocolire a obstacolelor, care explică actul amânării în comportamentul subiectului. Capacitatea de amânare a răspunsurilor-M. Ralea o consideră ca specifică individului uman.

d)      Ideea legăturii ereditarului cu socialul în alcătuirea (devenirea) ființei umane.

D. Contribuția lui Florian Ștefănescu Goangă

La Cluj, un curs apreciat de psihologie socială axat pe studiul interacțiunii sociale a fost predat de Florian Ștefănescu Goangă.

Cursul de psihologie socială elaborat de Fl. Șt. Goangă însuma 35 de prelegeri și urma după cel de psihologie generală și cel de psihologie economică. Dintre temele tratate exemplificăm:

obiectul psihologiei sociale; definiția ei;

bazele biologice ale comportamentului social;

ereditate socială; grupele sociale primare, grupele secundare;

mulțimea și opinia publică (auditoriul);publicul, presa;

formele moștenirii sociale (idei, credințe, convingeri, ca factori interni ai moștenirii sociale);

motivația acțiunii umane și a conduitei umane, transformarea motivelor; problema valorilor;

interacțiunea socială;

procesul de socializare;

adaptarea socială a persoanei.

Prin factura sa, aprecia Ana Tucicov-Bogdan (1984), cursul lasă impresia unei psihologii sociale generale pentru ca el tratează psihologia celor mai generale fenomene și legi ale interacțiunii sociale, esențiale pentru om.

Cursul este valoros pentru completitudinea, organizarea conținutului informațional și aparatul conceptual, științific elaborat. El evidențiază totodată:

a) viziunea psihosociologică de ansamblu a lui Ștefănescu - Goangă;

b) influentele psihologiei sociale occidentale;

c) structura academica a acestei discipline psihologice noi pentru începutul secolului;

d) efortul personal de a sintetiza și interpreta original formele studiate.

E. Contribuția lui Al. Roșca

După Florian Ștefănescu Goangă în anii 1947, 1948, la Universitatea "Victor Babeș" din Cluj a predat un curs de psihologie socială experimentala Alexandru Roșca.

Conținutul informațional al cursului era bogat și distribuit în douăsprezece capitole pline de date experimentale subsumate celor mai semnificative teme, dintre care consemnăm:

Metodele psihologiei sociale

Geneza comportamentului social la copil

Influenta grupului asupra activității mintale

Motivația socială: competiție și cooperare

Despre atitudini

Prejudecata și stereotipuri

Comportamentul instituțional

Rolul mediului social în formarea personalității.

În susținerea cursurilor Al. Roșca utiliza date experimentale și o informație bogată de primă sursă.

Contribuția lui Al. Roșca la dezvoltarea psihologiei sociale românești se înscrie pe linia inițiată de Fl. Șt. Goangă de a lega psihologia socială teoretică de cercetarea psihosociologică concretă.

F. Contribuția lui V. Pavelcu

La Iași deși renumitul psiholog Vasile Pavelcu nu s-a ocupat în mod special de psihologia socială (nu a ținut un curs denumit astfel), prin studiile și lucrările sale el contribuie la precizarea unor concepte prin aprecieri cum sunt cele referitoare la fenomenul autorității, influenței sau valorizării sociale a creativității oamenilor.

Am prezentat succint principalele contribuții la constituirea psihologiei sociale academice în România referindu-ne numai la un aspect al domeniului acestei discipline.

Am optat pentru această temă din mai multe rațiuni:

ca studenții să cunoască principalii oameni de știință români care au predat primele cursuri de psihologie socială și oferta tematică făcută studenților prin acele cursuri;

pentru a evidenția structura și problematica acestor cursuri care se axau pe determinismul social, activitatea psihică colectivă, fenomenul interacțiunii sociale, geneza comportamentului social, procesul de socializare, adaptarea socială, formele moștenirii sociale, etc. ce aveau ca obiectiv formarea gândiri științifice a studenților și dezvoltarea capacității lor de înțelegere a fenomenelor psihosociale;

pentru a oferi un punct de plecare celor interesați în a cunoaște gradul de conectare a profesorilor de psihologie socială români la problematica abordată în domeniu pe plan mondial, realitatea arătând că se oferea studenților de la diferite facultăți și specialități date experimentale și cunoștințe din cele mai noi și avizate surse bibliografice, iar lucrările originale ale unor contributori ca D. Drăghicescu și C. R. Motru erau apreciate la nivel european ca lucrări de referință;

pentru o imagine completă asupra moștenirii psihologice din domeniul psihologiei sociale românești ar fi necesar să se scrie o lucrare de istoria psihologiei sociale care să cuprindă evoluția și dinamica acestei științe, cu contribuțiile din diversele sale ramuri, cu dificultățile, continuitățile, discontinuitățile, progresele și contribuțiile de până la sfârșitul secolului XX.

Succinta prezentare a primelor cursuri de psihologie socială predate în marile centre universitare din România a avut ca obiective: să argumenteze că în prima jumătate a secolului XX la noi se constituie o psihologie socială academică solidă, de nivel european și să trezească interesul pentru aprofundarea etapelor de evoluție a psihologiei sociale în România.

4.3. Considerații conclusive

Am discutat în paginile anterioare care este obiectul și domeniul psihologiei sociale, am schițat etapele delimitate de specialiști în afirmarea acestei discipline ca știință, am punctat câteva caracteristici în constituirea psihologiei sociale academică în România la începutul secolului XX.

Ne-am permis să accentuăm asupra câtorva dintre sarcinile și obiectivele psihologiei sociale la începutul celui de-al doilea secol al existenței sale, așa cum au fost ele conturate de contributori ai domeniului.

Psihologia socială ca știință s-a constituit în timp, în condiții care au ținut de: stadiul atins de societate în dezvoltarea sa; stadiul dezvoltării celorlalte științe - fizică, chimie, biologie, sociologie - ce au permis explicarea psihismului uman, "punctul culminativ" al dezvoltării umane și al vieții de relație; manifestarea unor fenomene și procese; provocări ale istoriei și societății, de natură economică, demografică, culturală etc. Psihologia socială apreciază E. Bujor (2000, p.19) - apare, astfel, în paralel cu alte științe ale vremii pentru că multitudinea fenomenelor care au apărut ca noi relații existențiale trebuie să fie cunoscute, interpretate, cercetate și explicate.

În aceste condiții psihologia socială s-a format ca o știință interdisciplinară, de graniță și contact, cu un domeniu de cunoaștere unitar și relativ independent, aflată în continuă dezvoltare și evoluție datorită sensibilității sale la problemele ce vin continuu din intersecția psihologicului cu socialul, sintetizate în problematica în permanentă schimbare a câmpului psihosocial.

Ca urmare, fie că definim psihologia socială ca "știința care examinează cum este afectată gândirea, simțirea și acțiunea omului de interacțiunea cu ceilalți, știința care urmărește să controleze, să prezică și să înțeleagă comportamentul social, orientată de teorii consistente și testabile", (Feldmann R.S., 1985, p.36); fie că o înțelegem ca o știință a interacțiunii dintre schimbarea socială și opțiunea individuală, cum sintetic o definește S. Chelcea (1998, p.15), sau "ca un instrument esențial pentru înțelegerea și optimizarea existenței noastre de zi cu zi", (D. Cristea, 2000, p.5); este necesar să constatăm accentuarea caracterului ei aplicativ ca reflectare a creșterii expectanțelor comunităților cu privire la contribuția acestei științe la rezolvarea problemelor cu care se confruntă psihosocialul.

Pluralismul perspectivelor ca metodă de abordare creativă a problemelor în știința contemporană ne-a orientat spre considerarea psihologiei sociale, la acest început de mileniu, ca știință a afirmării omului în societate.

Opțiunea individuală poate fi eficientă în condițiile unei societăți informaționale în accelerată schimbare numai prin asumarea rolului de actor social conștient de efectul acțiunilor sale asupra propriului destin cât și asupra comunității aparținătoare.

În sistemul științelor socioumane, psihologia socială ocupă un loc central prin sarcinile și obiectivele sale urmărite de numeroasele ramuri unele dintre ele aflate încă în faza de constituire. Dacă reluarea de către România a locului său în Europa, aderarea la democrație ca tip de cultură emergentă în Europa, impune schimbarea valorilor, mentalităților, instituirea unui alt univers spiritual dominat de raționalitate, performanță și moralitate, cum aprecia S. Chelcea (1998, p.15) atunci psihologia socială este știința care trebuie să contribuie la schimbarea și deplina sa actualizare și individuare, la construcția și reconstrucția personalității sale, la afirmarea sa în noua realitate socială.

În aceste condiții produse după 1989, psihologia socială românească trebuie să se conecteze la obiectivele promovate pe plan mondial și mai ales pe plan European, contribuind prin studiile concrete ale noilor fenomene și procese la progresul individului și al societății românești contemporane. În evoluția omenirii în mileniul III spre globalizare, mondializare, informatizare sau alta ...zare individul uman se va confrunta cu fenomene psihosociale noi și din ce în ce mai complexe, de exemplu cele care apar în comunicarea din comerț sau în managementul afacerilor prin internet etc. Psihologia socială are menirea de a susține omul în a-și îndeplini dorința de a-și trăi clipa fericit printre oameni.

Întrebări și sugestii pentru pregătirea individuală și/sau seminar

Întrebări

Stabiliți ce raporturi există între psihologia socială și alte științe umaniste.

Prin ce se distinge psihologia socială de celelalte științe sociale ?

Definiți conceptul de "fenomen psihosocial".

Stabiliți relațiile între realitatea socială, câmp social și existență socială.

Care sunt obiectivele psihologiei sociale în Europa de Est la acest început de mileniu ?

Realizați sub forma unei scări ascendente evoluția psihologiei sociale, specificând mecanismul ce a determinat trecerea de la o treaptă la alta.

Realizați un tablou sintetic cu contribuțiile psihologilor români la dezvoltarea psihologiei sociale și adăugați alți 4 psihologi români care considerați că au avut un rol decisiv în evoluția acestei științe în România.

Interpretați următorul text:

"De-a lungul ultimilor ani, psihologia socială nu a fost considerată o ramură a psihologiei. Însă, ea este prin esența sa o știință-punte și, în viitor, e necesar să rămână așa. În această calitate, îi va reveni rolul de modelare și adoptare a unor criterii mai apropiate de cele existente în economie; antropologie sau lingvistică. Pentru a fi înțeleasă de ele și pentru a comunica mereu cu ele, ca și cu alte câmpuri adiacente de cercetare. Am putea spune că, cu cât o astfel de comunicare se va dezvolta, cu atât mai puțin ne vom simți obligați să ne mulțumim cu un stoc limitat de noțiuni și criterii. Acesta este avantajul unei științe-punte sau hibride: ea mărește universul opțiunilor fenomenologice și teoretice. E de ajuns să citim istoria pentru a ne da seama că epocile cele mai mărețe ale disciplinei noastre au fost cele în care ea a profitat de acest avantaj. Mai mult decât alți cercetători, poate, am considerat că disciplina noastră aparține simultan psihologiei și științelor sociale. Continui să o văd astfel. Singurul lucru care m-a surprins cu adevărat a fost efortul încăpățânat care s-a depus pentru a neglija această înrudire. Dar tulburările continentului nostru tensiunile societăților post-moderne se vor îndrepta de acum înainte spre un viitor unde psihologia socială ar trebui să revină la vocația sa fundamentală. Pentru că, fără aceasta, ea nu va putea să se întoarcă spre înțelegerea noilor probleme sociale și să participe din plin la activitatea creatoare pe care o cer ele".

Serge Moscovici (1996), Prefață la Psihologie socială. Aspecte contemporane, Neculau A. (coord.), Editura Polirom, Iași.

3.. Sugestii pentru seminar:

Organizați, împreună cu asistentul universitar, grupa de studenți ca grup creativ de formare.

Realizați tehnica "De ce ? pentru problema "Cum optimizăm învățarea psihologiei sociale?"

Realizați o reuniune Panel cu tema "Contribuția psihologiei sociale academice la geneza psihologiei românești în prima jumătate a secolului XX.

Realizați o dezbatere cu tema "Continuitate și discontinuitate în evoluția psihologiei sociale românești - de la D. Drăghicescu, C.R., Motru și M. Ralea la P. Golu, S. Chelcea, A. Neculau, I. Radu."

BIBLIOGRAFIE

Andrei P. (1997) - Sociologie generală, Editura Polirom, Fundația Academică "Petre Andrei" Iași.

Andrei P. (1997) - Filosofia valorii, Editura Polirom, Fundația Academică "Petre Andrei", Iași.

Bales R.F. (1970) - Personality and Interpersonal Behavoir, Holt, Rinehart and Winston, New York.

Boncu Ștefan (1999) - Psihologie și societate, Editura Erota, Iași.

Brehm S.Sharon, Kassin S.M. (1990) - Social Psychology, Edited by Houghton Mifflin Company, Boston .

Chelcea S. (1998) - Un secol de psihosociologie, Editura I.N.I., București.

Chelcea S. (1998) - Dicționar de psihosociologie, Editura I.N.I., București.

Cristea D. (2000) - Tratat de psihologie socială, Editura Pro Transilvania, București.

Drozda-Senkowska, Ewa (1999) - Psihologie socială experimentală - Editura Eurocart, Iași

Faucheux C., Moscovici S. (1971) - Psychologie sociale theorique et experimentale, Mouton Editeur, Paris, La Ilaye.

Feldman R.S. (1985) - Social Psychology-Theories, research and applications, Caledonia by Ruttle, Shaw & Wetherill, Inc.

Gavriliu L. (1991) - Cuvânt înainte la vol.Psihologia maselor de Le Bon Gustave, Editura Științifică București.

Golu P. (1988) - Orientări și tendințe în psihologia socială contemporană, Editura Politică, București.

Golu P.(1989) - Fenomene și procese psihosociale-cercetare, cunoaștere, acțiune, Editura Științifică și Enciclopedică, București.

Golu P. (2000) - Fundamentele psihologiei sociale, Editura Ex. Ponto, Constanța.

Le Bon Gustave (1991) - Psihologia maselor (trad.), Editura Științifică București.

Mărgineanu N. (1932) - Psihologia socială în vol. Psihologia franceză contemporană, Editura Institutului de Psihologie a Universității din Cluj, p.136.

Moscovici S. (1996) - Prefață la vol. "Psihologie socială. Aspecte contemporane (coord. Neculau A.), Editura Polirom, Iași.

Moscovici S. (coord.) (1996) - Psihologia socială a relațiilor cu celălalt, Editura Polirom, Iași.

Neculau A. (1985) - Psihologie socială, Universitatea "Al.I.Cuza", Iași.

Neculau A. (1989) - A trăi printre oameni, Editura Junimea, Iași.

Neculau A. (1996) - Psihologie socială. Aspecte contemporane, Editura Polirom, Iași.

Radu I., Iluț P., Matei L. (1994) - Psihologie socială, Editura EXE S.R.L., Cluj-Napoca.

Ralea M.; Herseni T. (1966) - Introducere în psihologia socială - Editura Științifică, București

Ralea M. (1996) - Explicarea omului - Editura Minerva, București

Turcicov-Bogdan Ana (1984) - Psihologia socială în România, Editura Academiei R.S.R., București.

Dicționar de psihologie socială (1981), Editura Științifică și Enciclopedică, București.