FACULTATEA DE PSIHOLOGIE sI sTIINŢELE EDUCAŢIEI
SECŢIA PSIHOLOGIE
PSIHOLOGIA VÂRSTELOR
Psihologia vârstelor studiaza stadiile dezvoltarii psihice de la nastere si pâna la maturitate.
Procesul dezvoltarii psihice se realizeaza în etape, stadii si perioade ce caracterizeaza traseul vietii umane. De acest întreg traseu al dezvoltarii psihice se ocupa psihologia vârstelor, care cuprinde:
-psihologia copilului si adolescentului
-psihologia adultului.
Principalele perioade de vârsta sunt:
-perioada prenatala- din momentul conceperii pâna la nastere
1. vârsta sugarului 0-1 an
2. vârsta anteprescolarului 1-3 ani
3.vârsta prescolarului 3-6/7 ani -mica
-mijlocie
-mare
4. vârsta scolara mica 6/7- 10/11 ani
5.vârsta scolara mijlocie 11-14/15 ani (preadolescenta sau pubertate)
6.vârsta scolara mare 14/15- 18/19 ani (adolescenta)
7. tineretea 19-25 ani
8. maturitatea 25-55 ani
9. batrânetea peste 55 ani
longevitatea = durata exceptionala a vietii peste 90 de ani.
Înainte de vârsta sugarului putem vorbi despre perioada prenatala care tine din momentul conceperii si pâna la nastere. Atunci se formeaza structura fundamentala a corpului si organele. Ritmul de crestere este acum cel mai accelerat din întreaga existenta. Vulnerabilitatea la factorii de mediu este foarte mare. Astfel în perioada prenatala tine seama si prezinta un interes major grija fata de nasterea unui copil sanatos, evitarea stresului si a factorilor nocivi.
Aceste perioade enuntate cronologic si functional au fost stabilite dupa urmatoarele criterii:
Sistemul de relatii cu ceilalti oameni care se stabileste pe tot traseul dezvoltarii fizice, psihice si sociale de la nastere si pâna la maturitate. În fiecare moment al vietii( familia, gradinita, scoala.) sistemul de relatii difera.
Criteriul activitatii conducatoare a vârstei:
-în copilaria frageda au loc activitati obiectuale, imitative;
-activitatea de joc este cea definitorie pentru prescolari
-învatarea e activitatea dominanta în perioada scolara si universitara;
-munca-activitatea principala a perioadei adulte.
Criteriul formei institutionalizate ale influentelor instructiv-educative tot mai sistematice si riguroase, dupa continutul lor si structura organizarii (gradinita- scoala- universitate-loc de munca)
Criterii fizice- fiziologice dupa care se clasifica în:
a. Criteriul somatic- evolutia dentara si modificarea segmentelor corporale, cum evidentiaza Godin:
copilarie- dinti de lapte pâna la preschimbare
maturizare- aparitia maselelor de minte
b) Criteriul fiziologic -predominarea glandelor endocrine cu secretie interna, cum evidentiaza Berman:
timusul- în întâia copilarie = glanda cresterii
dezvoltarea glandelor sexuale, tiroidei, hipofizei, suprarenalelor.
Criterii psihologice -se refera la orientarea psihica a copilului spre exterior, urmata de diversificare ale conduitelor adaptative implicate în viata de fiecare zi (Gesell).
Criteriul intereselor dominante- în fiecare perioada de vârsta exista alte interese care domina viata persoanei (Claparede)
Criteriul caracterului specific, al gândirii si dezvoltarea inteligentei, iar în acest caz Jean Piaget distinge:
a) inteligenta senzorio-motorie 0-2 ani
b) inteligenta preoperatorie 2-6/7ani
c) operatiilor concrete 6/7- 11/12 ani
d) operatiilor formale(abstracte) dupa 12 ani.
Criteriul particularitatilor vietii afective - Henri Wallon - impulsivitatea motorie primara, urmata de includerea afectivitatii în componenta sociala si intelectuala.
Curiozitatea epistemica, placerea de a cunoaste, sentimentele morale se dezvolta pe parcurs.
Din aceste criterii rezulta ca autorii care propun periodizarea copilariei dupa diferite criterii psihologice (modificari în gândire, interese sau viata afectiva) atrag atentia asupra "copilului concret" a carui dezvoltare se impune a fi studiata.:
-longitudinal- de la nastere la maturitate
-transversal- de la o anumita vârsta
Obs. Vârsta cronologica, ca expresie a dezvoltarii motorii si vârsta psihologica (mentala) NU concorda. Astfel vârsta mentala poate merge înaintea vârstei cronologice sau sa ramâna în urma ei.
Vârsta mentala se stabileste prin calculul statistic al performantelor intelectuale de care sunt capabili copiii normali la o anumita vârsta. În testarile individuale se constata daca vârsta mentala corespunde vârstei cronologice.
Aceasta depinde de mai multi factori
-ereditate
-mediu social
-instructie
-educatie
Societatea a fixat în decursul timpului si fixeaza si azi un fel de cadru general al conduitelor de vârsta prin care se vehiculeaza unele tipuri de obligatii si drepturi.
Tipuri de obligatii si drepturi:
-de a învata, a urma o scoala
-de a se informa profesional- maturitate
Diferentele de vârsta se exprima în:
-conduite si în statutul profesional
-în îmbracaminte
-restrictii de participare la anumite tipuri de mass media (nu au efectul scontat)
Ideea principala care sta la baza periodizarii este principiul dezvoltarii omului în diferite perioade de vârsta.
Dezvoltarea omului este un proces prin care se realizeaza noi structuri functionale care diferentiaza comportamentul omului în perioadele de vârsta ducând la o mai buna adaptare la mediu.
În psihologie exista cel putin patru modele explicative de dezvoltare umana în aceste perioade de vârsta.
.Modelul dezvoltarii elaborat de Gessell= considera ca procesul dezvoltarii umane este reglat si determinat în principal de factorii interni,ereditari.
Acest autor sustine ca dezvoltarea psihica este o consecinta a maturizarii biologice pentru ca exista o anumita relatie de cauzalitate între maturizarea biologica si dezvoltarea personalitatii umane în general. Modelul lui Gessel pune accent pe ereditate, ea fiind cauza dezvoltarii.
2. Modelul lui Jean Piaget= considera dezvoltarea produsul interactiunilor complexe între organism si mediu, aceste interactiuni fiind reglate si directionate de mecanisme functionale numite: asimilare, acomodare, echilibrare.
-asimilarea = încorporarea în plan functional de catre subiect a obiectelor lumii înconjuratoare.
Este o absorbtie de ordin functional, adica însusirea functiei sociale a obiceiurilor si cuprinderea într-o schema de conduita, cuprinderea lor în operatii si actiuni mentale care pot fi repetate si activate la nevoie. Subiectul îsi modifica informatia asimilata, acomodându-se la starea lucrurilor si elaborând sisteme de raspunsuri adecvate.
-adaptarea = echilibru între asimilare si acomodare, schimb continuu între subiect si obiect.
Geneza intelectului uman este înfatisata ca un proces complex de comportament psiho-social, proces de socializare treptata a individului prin intermediul însusirii experientei umane si sub actiunea hotarâtoare a unor factori socio-culturali. Acest model sta la baza stadiilor dezvoltarii intelectuale.
3. Modelul lui Vigotsky
Spre deosebire de orientarile anterioare care ofera perspectivele unei dezvoltari ce presupune o succesiune stricta a unor etape evolutive, Vigotsky afirma ca dezvoltarea are un caracter discontinuu si exista doua filiere de dezvoltare diferite:
a) care are la baza actiunea factorilor interni;(ereditatea, factori dobânditi în dezv. ontogenetica, socializare)
b) care rezulta ca urmare a interiorizarii semnificatiilor socio-istorice, astfel încât exista raporturi reciproce între factorii interni si externi ai mediului soci-cultural.(Factorii externi cuprind: -mediul socio-uman care cuprinde: influentele educationale organizate (scoala) si influentele neorganizate (TV, teatru).
Dezvoltarea depinde de influentele educationale organizate. Vigotsky evidentiaza ca între factorii externi si interni , exista o dependenta reciproca. Factorii externi influenteaza educationalul prin contributiile interne si gasesc un anumit ecou corespunzator vârstei si nivelului de dezvoltare psihica si nivelului de însusire a cunostintelor.
Vigotsky a evidentiat zona "proximei dezvoltari" ZPD, si anume masurile educationale corespund nivelului actual si atingând acel nivel actual, contribuie la dezvoltarea omului prin acea dozare a cunostintelor si a efortului intelectual (în concordanta cu acel nivel de dezvoltare).
Institutiile specializate corespund acestei ZPD.
4. Modelul lui Erikson - psiholog american care s-a ocupat de psihologia vârstelor adulte. În opozitie cu teoriile precedente care afirma explicit sau implicit faptul ca vârsta adulta echivaleaza cu încheierea procesului de dezvoltare, Erikson sustine ca dezvoltarea are loc toata viata, sustinând punctul de vedere al extinderii sferei conceptului de dezvoltare pe întreaga durata de viata a omului, vârsta adulta incluzând trei perioade:
a) maturizarea timpurie
b) stadiul mijlociu de maturizare
c) maturizarea întârziata.
În dezvoltarea psihicului si comportamentului iau parte factori biologici, socio-culturali si nemijlocit psihici. Fiecare dintre acesti factori sunt necesari, dar nu si suficienti. Fara ereditate normala si în conditii de maturizare organica, nu este posibila dezvoltarea optima, iar în absenta socializarii(educatiei) nu se pot elabora constiinta si personalitatea umana.
Însasi activitatea mintala constienta si trasaturile de personalitate(în special caracterul) contribuie la auto-organizare si autocontrol si asigura propria dezvoltare.
Astfel factorii biologici, socio-culturali si psihici nu functioneaza izolat ci intercorelat, interdependent si ponderea lor nu este egala.
În psihologia contemporana se subliniaza unitatea factorilor de ereditate, mediu si educatie, evidentiindu-se rolul central al activitatii si determinarii lor educative.
Rezulta ca organismul se dezvolta functional, omul adult se dezvolta muncind, copilul se dezvolta prin educatie si învatatura.
În aceasta consta legea de baza a dezvoltarii psihice a copilului
Dezvoltarea prezinta anumite caracteristici generale dar si speciale:
1.Caracterisci generale ale dezvoltarii fizice:
cu cât organismul este mai tânar cu atât ritmul cresterii este mai intens, înaintând în vârsta ritmul cresterii se diminueaza pentru ca la maturitate sa stopeze.
pe parcursul copilariei exista etape care marcheaza oscilatii n ritmul de crestere;
cresterea si dezvoltarea fizica nu este uniforma, exista diferente de crestere în diferite perioade succesive de vârsta. Uneori avem perioade de salturi, iar alteori de stopare.
Exista diferente între cresterea si dezvoltarea fetelor si a baietilor; fetele cresc mai uniform si se maturizeaza mai timpuriu (cu 2-3 ani înaintea baietilor);
Claparede compara cresterea baietilor si a fetelor cu o cursa de întrecere:
-la nastere baietii si fetele au acelasi start
-la vârsta de 6/7 ani fetele o iau înaintea baietilor (primul avânt)
-baietii intensifica ritmul la 9/10 ani, le ajung pe fete si le întrec
-în perioada de pubertate, 13/14 ani, fetele îi întrec pe baieti din nou,
-baietii la 14/15 ani îsi intensifica din nou ritmul întrecând fetele definitiv.
Astfel baietii le întrec pe fete atât ca forta fizica cât si greutate, desi nu exista diferente în dezvoltarea psihica.
Dezvoltarea psihica a copilului cunoaste salturi calitative:
-apar forme noi de comportament si cunoastere, dar calitatile noi nu le desfiinteaza pe cele anterioare ci le ridica nivelul prin restructurari succesive.
Dezvoltarea psihica se produce stadial, în etape distincte cu caracteristici proprii fiecarei vârste:
Exemplu: - în frageda copilarie predomina emotiile
-urmeaza dezvoltarea memoriei
-dezvoltarea intensa a gândirii - mai întâi gândirea concret situationala, apoi gândirea abstracta;
-predominarea atentiei de la involuntara la cea voluntara
-în plan afectiv se dezvolta sentimentele morale si estetice;
-dezvoltarea vointei, a capacitatii de stapânire de sine.
Asa se explica dezvoltarea psihica care este asincrona la nivele diferite precum si însusiri care au ritmuri proprii de dezvoltare la diversele etape de vârsta.
Însusirile psihice nu se dezvolta separat unele de altele ci în raporturi necesare si în interactiuni globale, însa în fiecare stadiu unul din procesele psihice ocupa un loc dominant în raport cu celelalte.
Astfel sunt în ordine procesele psihice:
-emotii urmate de perceptii, reprezentari, memorie, gândire si vointa;
-sentimente superioare- intelectuale, morale, estetice si în final imaginatia si în special imaginatia creatoare.
-Caracteristicile psihocomportamentale care ating nivelul de dezvoltare a adultului tind sa ramâna relativ stabile.
II. Diferentele psiho-individuale pâna la un an
Caracterizarea psihologica generala a copilului în diferite perioade de vârsta
1.Perioada prenatala de la concepere pâna la nastere.
În aceasta perioada se formeaza structurile fundamentale ale corpului si organele.
Ritmul de crestere fizica este cel mai accelerat din întreaga existenta umana.
Vulnerabilitatea la factorii de mediu este foarte mare.
Starea psihica a mamei are o importanta deosebita, stresul rasfrângându-se negativ asupra fatului. Copilul învata si îsi reaminteste experientele intrauterine.
În urma unui experiment efectuat pe nou-nascuti carora li s-au prezentat înregistrari cu frecvente diferite de batai cardiace: 80 batai/min.-unui grup, 120 de batai/min. altui grup, si sunete întâmplatoare celui de-al treilea grup. S-a constatat ca dupa 4 zile copiii din primul grup au plâns mai putin si au crescut în greutate, cei din grupa a 2-a au devenit iritati în asa masura încât experimentatorul a renuntat la experiment. În concluzie, s-a constatat ca 80 de batai/min. au efecte benefice asupra nou-nascutului.
2. Nou-nascutul de la 0-1 an
Caracteristici ale sugarului:
-reflexul suptului este înnascut;
-este dependent de adult;
-înzestrat cu competente- toate simturile functioneaza;
-crestere rapida (de 3 ori9
-accelerarea cresterii motricitatii-apucare, scuturare, sesizarea permanenta a ob.
-are imaginea mintala a obiectelor.
În timpul suptului priveste mimica mamei. Suptul înseamna mai mult decât "a mânca", se încorporeaza senzatii si peste un timp copilul o recunoaste pe mama.
La doua saptamâni raspunde la solicitarea mamei si nu reactioneaza la gesturile similare ale altei femei. Îsi recunoaste mama si dupa miros.
Copiii care nu sunt mângâiati nu se dezvolta normal, sunt inerti nu manifesta interes pentru lumea înconjuratoare si întâmpina greutati în însusirea limbajului.
La sfârsitul primului an se dezvolta atasamentul fata de parinti si celelalte persoane din familie.
În jurul vârstei de 1 an, copilul prefera compania altor copii, umbla, rosteste primele cuvinte. Acum se manifesta diferente între copii. Astfel unii sunt toleranti, veseli, usor de distrat, sociabili pe când altii devin iritati, nervosi, vehementi.
În aceasta perioada copilul este foarte dinamic, merge, fuge, trage, se catara, se apropie de lucruri periculoase fara frica (foc), putem spune ca el "cucereste" spatiul.
Se dezvolta limbajul, sporeste numarul de cuvinte, adica se îmbogateste vocabularul.
Pasivitatea: exista copii curiosi care se angajeaza usor în joc, dar exista si copii pasivi care pot fi buni observatori. Pasivitatea se datoreaza avitaminozei afective = sufera întreaga dezvoltare a copilului.
Se înregistreaza o ritmicitate a vietii vegetative, adaptabilitate la schimbarile de mediu.
Spre sfârsitul primului an se manifesta o usoara evidentiere a structurilor psihice infantile, în sensul ca daca face ceva interzis îsi da seama si încearca sa-si repare greseala.
Experienta afectiva are o importanta deosebita: zâmbetul, râsul, simpatia evidenta, antipatia, mânia, furia si apoi mirarea.
Freud numeste aceste stari timpurii afective = COMPLEXE. El atrage atentia ca aceste complexe se constituie ca efecte psihice nedirijate de constiinta si ramân în experienta precoce a copilului, având o puternica încarcatura afectiva. Apar sentimentele ambivalente: mama buna, iertatoare-mama rea care pedepseste.
Dupa cum predomina imaginea mamei, buna sau rea, asa va relationa copilul cu lumea din jur = proiectia eului.
"Imago"- actioneaza ca o tendinta de a vedea caracteristicile esentiale pastrate care orienteaza simpatiile.
Se considera ca teoria complexelor si "Imago" au revolutionat psihologia.
Complexele se formeaza în primii ani si au la baza cuplul: dragoste-ura.
Complexul= un ansamblu de tendinte inconstiente care determina atitudinile unui individ, visele sale etc, pentru ca visele reflecta acele complexe facute în frageda pruncie.
Caracterul se formeaza în functie de situatia frustranta, personalitatea se organizeaza si creeaza motivatia. Printre primele complexe ontogenetice se manifesta complexul servajului care fixeaza situatia de dependenta a alaptarii, si este legat de imagoul matern. Acest complex se constituie în primele luni de viata si persista mai intens sau mai slab în toate conduitele de dependenta. Tot în ontogeneza timpurie se constituie complexul de intruziune care se manifesta în gelozie. Aceasta exprima implicatia introducerii unui al treilea personaj într-o relatie afectiva duala, intensa. Are un rol important în identificarea si intrarea fortei lui "alter" si a lui "ego". De exemplu prima identificare a lui "ego" are loc la 7 luni, prin gasirea în oglinda, miscarea mâinilor, zâmbetul.
Intensificarea acestei imagini de sine si identificarea se va continua la fiecare nivel, prin largirea formelor de autodiferentiere. În acest proces copilul are foarte mare nevoie de afectiune. Multi autori au semnalat prezenta acestei cerinte vitale.
Cercetarile au aratat ca separatia de mama pe o perioada mai mare de o luna duce la o depresie ce are trei faze:
a) la câteva zile dupa plecarea mamei se observa tulburari de somn, o crestere a acrosarii sociale;
b) susceptibilitate la boli, alergie, voma, scade sociabilitatea creste pulsul si atitudinile de refuz;
c) refuza jucariile, devine apatic, somnolent, cu priviri vagi goale.
Vârsta anteprescolara de la 1-3 ani
Dupa un an, pronunta relativ inteligibil cuvinte si propozitii fara statut gramatical.
Comunicarea verbala se constituie de la 16 luni datorita:
-cerintei copilului de a se face înteles;
-copilul descopera ca toate lucrurile, fenomenele, actiunile si însusirile au nume.
În jurul vârstei de 2 ani are loc formarea vorbirii în propozitii.
Exista trei feluri de limbaj:
a) limbajul mic-primitiv, restrâns, dispune de putine cuvinte mai ales onomatopeice, nu poseda structuri gramaticale;
b) limbajul situativ- putine cuvinte, încarcat de gesturi (2-5 ani)
c) limbajul contextual- evolueaza paralel cu cel situativ, se dezvolta treptat, apare întelegerea celor ce i se povestesc, se dezvolta experienta perceptiv-senzoriala
În aceasta perioada jocul ocupa un loc important în viata copilului, permitându-i acestuia utilizarea unui material abundent.
Jocul contribuie la dezvoltarea si maturizarea psihologica prin care se contureaza personalitatea (copilului) umana.
Jocul conduce progresiv la subordonarea principiului placerii celui al realitatii (principiului realitatii).
Copilul la vârsta prescolara
Stadiile prescolaritatii:
1.prescolarul mic 3-4 ani
2.prescolarul mijlociu 4-5 ani
3.prescolarul mare 5-6/7 ani.
1.Prescolarul mic- este foarte putin deosebit de anteprescolar.
-are dificultati de adaptare la gradinita;
-forma de activitate fundamentala este jocul;
-procesele cognitive sunt impregnate de actiune;
-este atras de obiectele din jur si percepe "ceea ce îi sare în ochi"= îi atrage atentia;
-memoreaza usor, dar nu-si propune deliberat acest lucru;
-gândirea este subordonata actiunii cu obiectele;
-limbajul îsi pastreaza caracterul situativ;
-comunicarile din timpul jocului sunt reduse;
-nu întelege indicatiile referitoare la joc;
-traieste intens emotiile;
-trece de la o stare la alta;
-este înca neîndemânatic, miscarile sunt bruste, insuficient coordonate.
2.Prescolarul mijlociu- se adapteaza cu mai mare usurinta la mediu si la cerintele impuse de gradinita.
are preocupari variate;
practica jocuri mai bogate în continut;
jocurile devin activitati obligatorii;
cercul cunostintelor se îmbogateste;
îl preocupa realitatea externa;
specific pentru procesele intelectuale este desprinderea lor de notiuni;
manifesta maxima receptivitate fata de lume, îsi dezvolta perceptia orientata cu sarcini si modalitati proprii;
se dezvolta limbajul= 50 cuvinte/ luna.
memoria puternica
se contureaza caracterul voluntar al celor mai multe procese psihice: atentia, memoria, imaginatia, gândirea
începutul dezvoltarii limbajului interior;
reactiile emotive sunt controlate;
se începe organizarea vointei, poate renunta la ceva trecator;
-socializarea- sensibilitatea la sarbatorirea zilei de nastere, atent sa faca si el un cadou;
-jocurile au caracter colectiv, are loc trecerea de la competitie la colaborare;
-identificarea copilului cu grupul din care face parte;
-vorbeste cu mândrie despre gradinita lui= atasament
-se manifesta primele atitudini;
-se instaleaza unele trasaturi caracteriale = nucleul viitoarei persoane.
3. Prescolarul mare- se adapteaza bine în aproape toate situatiile. Are capacitate de adaptare de 80%.
-îsi fac loc activitatile de învatare sistematica, cu toate ca jocul ramâne activitatea dominanta;
-îsi face ordine în lucruri
-îsi organizeaza activitatea;
-perceptia se transforma treptat în observatie;
-limbajul devine mai bogat în resurse verbale, construit dupa reguli gramaticale însusite practic;
-apare gândirea logica- gruparea dupa criterii logice;
-atentia voluntara îsi prelungeste durata
-dispune de mai multa forta si agilitate, se stapâneste mai bine;
-se ataseaza repede si are deprinderi psiho-comportamentale pe care le pune în functiune în programul de viata si activitate;
-se contureaza premise importante pentru intrarea în scoala.
Repere ale cresterii si dezvoltarii anatomo-fiziologice la prescolari
Cresterea în înaltime si greutate este în functie de alimentatie si igiena si de particularitatile structurii corporale. Problema cresterii în înaltime si greutate este importanta pentru a rezista la eforturi.
De asemenea este important sa se tina seama si de procesul de osificare.
Sistemul muscular- este inegal dezvoltat. Muschii lungi ai membrelor superioare si inferioare progreseaza mai rapid decât cei scurti, fapt care explica de ce prescolarul efectueaza mai usor miscari largi, ample decât cele de precizie solicitate de activitatile de desen, abilitati practice.
Cea mai spectaculoasa modificare o întâlnim la nivelul sistemului nervos. Celulele se diferentiaza si îsi perfectioneaza functiile. Creierul îsi mareste volumul( daca la nastere avea 370 de grame, la 3 ani are 370x3), la sfârsitul prescolaritatii este 4/5 din greutatea finala = 1200 g.
Neuronii formeaza straturile corticale si cresterea fibrelor mielinice care izoleaza nervii. Se dezvolta .......si viteza de formare a conexiunilor nervoase., rezulta însusirea limbajului. Se dezvolta forme ale inhibitiei- de frânare, de diferentiere, ceea ce sta la baza preciziei, iar cea ce amânare a unor reactii ajuta la stapânirea de sine, cea de stingere a conexiunilor nervoase sta la baza uitarii.
Predominarea excitatiei si a inhibitiei creeaza anumite stari ca: somnolenta, lipsa de vlaga, lipsa de reactie la stimulari de mediu, neastâmparul, capriciul, dinamismul necontrolat. Se dezvolta mult zonele corticale ale vorbirii ceea ce permite o extensie a limbajului. Se contureaza dominanta asimetrica a emisferelor cerebrale, ceea ce se evidentiaza în activitatile predominante fie pentru limbaj, gândire, logica, întelegere (când predomina emisfera stânga).
Predominarea activitatii emisferei drepte se manifesta în orientarea spatiala, în sensibilitatea analizatorilor, în actiuni practice, în evidentierea miscarilor. Aceste aspecte legate de asimetrii se întâlnesc numai la om, predilectia spre artistic ori spre logic.
Este importanta si problema biochimismului intern. Se diminueaza activitatea timusului (glanda cresterii) în schimb se intensifica functia glandei tiroidiene si a hipofizei. Asa se explica de ce ritmul cresterii este mai lent dar mobilitatea este mai mare.
Dezvoltarea psihica
Una din nevoile fundamentale pe care o resimte prescolarul este nevoia de miscare, miscare considerata ca element structural al actiunilor cu obiectele. Pe prim plan trece încarcatura psihologica a miscarii: formarea imaginilor (reprezentarilor), intentiile posibile de realizare. Prescolarul gaseste placere în actiunile practice, imita actiunile adultilor, imita modelele prezentate, foloseste gesturi atunci când povesteste, îsi exprima starile emotive prin mimica, miscarile bruste de la 3 ani sunt înlocuite pe la 4-5 ani cu miscari fine, suple, armonioase, datorita spontaneitatii si armoniei motricitatii. Aceasta perioada "prescolaritatea mijlocie" a fost numita "vârsta gratiei".
Cu timpul, aproximativ pe la 6 ani, gratia se estompeaza în favoarea fortei. Exigentele scolii care se prefigureaza restrângând libertatea de miscare, spontaneitatea în favoarea rigorii si preciziei miscarilor.
Trecerea de la bruschete- gratie- forta, reprezinta o tendinta generala a evolutiei motricitatii. În unele activitati miscarile sunt libere, spontane, iar în altele capata un grad de stereotipizare, de automatizare. În acest caz miscarile se transforma în deprinderi. Orice deprindere implica în faza initiala efectuarea unor miscari mai ezitante, ca pe masura consolidarii ei sa asistam la perfectionarea executiei. Deprinderile se executa corect si rapid cu minim de consum de energie. Nu este exclus ca o miscare, o deprindere sa devina o miscare haotica...
Emotiile dezorganizeaza de obicei activitatile motrice. Nevoia de actiune finalizata prin executarea diferitelor miscari sta la baza dezvoltarii psihice a copilului.
Expl. copilul care dezmembreaza obiectele
Copilul care priveste doar de la distanta obiectul.
Perceptia se formeaza în cursul actiunii si se corecteaza, se verifica prin intermediul actiunii. Actiunea cu obiectele sta la baza formarii imaginilor despre obiectul respectiv. Motricitatea si actiunea cu obiectele contribuie la îmbogatirea si diversificarea cunostintelor despre obiecte cât si la formarea, structurarea personalitatii copilului. El îsi formeaza diferite tipuri de conduite independente (de alimentatie, igienice, vestimentare, de autoservire) prin care el se detaseaza de mediul înconjurator, se individualizeaza, devine independent ceea ce contribuie la structurarea personalitatii.
Copilul care stie sa se îmbrace singur......
creeaza un suport de autonomie reala si îsi constientizeaza responsabilitatile în raport cu propria persoana.
Dezvoltarea psihica este evidenta în domeniul senzorialitatii. Procesele senzoriale si perceptive sunt legate de cele motorii.
Sensibilitatea copilului se adânceste si se restructureaza. Pe prin plan apare sensibilitatea vizuala ( de 100de ori mai multe informatii).
Între 3-4 ani se diferentiaza si denumesc culorile fundamentale( rosu, galben, verde, albastru) ale spectrului solar, dar nu si cele intermediuare (portocaliu, indigo, violet- la 5 ani).
Sensibilitatea auditiva devine de 2 ori mai fina iar sensibilitatea tactila, care se subordoneaza vazului (instrument de control) si auzului, trece într-un nou stadiu când se elibereaza si copilul poate tactil evidentia însusirile obiectului.
Relatia vizuala- tactila este înca insuficient coordonata. Copilul are dificultati în recunoasterea tactila a obiectelor percepute anterior. Aceasta legitate se pastreaza când este vorba de un obiect necunoscut. Daca obiectul este cunoscut recunoasterea este fara dificultate.
Sarcina inversa este relativ mai simpla pentru copil. Celelalte forme de sensibilitate (gustativa, olfactiva) se dezvolta si ele dar nu în aceeasi masura cu cea vizuala si auditiva.
Sensibilitatea auditiva la prescolari cunoaste specializari:
se dezvolta mult auzul verbal (fonematic)
se dezvolta mult auzul muzical.
Nu întâlnim la copii senzatii în stare pura ele fiind integrale si subordonate perceptiilor care le individualizeaza.
Perceptiile se vor desprinde treptat de particularitatile concrete ale situatiilor, de conotatiile afectiv-emotionale, centrarea pe obiect, pe caracteristicile lui reale fiind mult mai evidenta.
Perceptiile devin mai direct subordonate gândirii, intentionalitatii ceea ce face sa apara forme noi si anume perceptia de observare cu un anumit scop. Se dezvolta si perceptiile spatiale, copiii percep forma, marimea, adâncimea datorita participarii mai multor analizatori.
Perceptia marimii este mai dificila. Expl. experimentul lui Piaget cu placinta.
Se dezvolta perceptia distantei (aproape -departe) si în raport cu anumite repere (spre stânga, în fata)
Reprezentarile au un caracter intuitiv-concret, cuvântul are un rol important în dezvoltarea reprezentarilor. Intelectul cuprinde procese psihice variate, gândirea, memoria, limbajul , imaginatia care permit depasirea experientei senzorial-perceptive. Intelectul înregistreaza anumite restructurari.
Gândirea este preconceptuala sau cvaziconceptuala, ceea ce înseamna ca gândirea opereaza cu constructe care nu sunt nici notiuni individualizate si nici notiuni generale. Conceptele câstiga treptat în generalitate, în precizie luând la rândul lor însusirea treptata a conceptelor. Gândirea ramâne legata de imagine, este situativa si egocentrica.
Notiunile sunt empirice, bazate pe experienta. Gândirea evolueaza în legatura cu limbajul. si atentia joaca un rol important în dezvoltarea intelectului, mai ales stabilitatea atentiei.
Psihicul copilului se dezvolta intens în activitatea de joc. Jocul este activitatea fundamentala care contribuie la dezvoltarea psihica.
Psihologia jocului
În psihologie se mentioneaza ca jocul este o etapa în evolutia copilului, care cuprinde perioade succesive, de la jocurile functionale, jocurile de fictiune, achizitie, confectionare.
a) jocurile functionale- pot fi miscari foarte simple (cu bratele, cu degetele) în cadrul loc copiii cauta diferite efecte.....
b) jocurile fictiune (jocul cu papusa) constituie un nivel de dezvoltare psihica mai înalt, pentru ca intervine o interpretare mai complexa, cunoasterea realitatii.
c) Jocurile de achizitii (jocul de tipul ochi si urechi)- copilul se straduieste sa perceapa scene, imagini, povestiri si totul îl cucereste.
d) Jocul de confectionare- copilul aduna, combina, modifica obiectele creând altele noi.
Jocurile, dupa expresia lui Piaget "transforma realul la trebuintele eului".
În jocurile de constructii se realizeaza o adaptare la realitati si conduc la creatii inteligente.
Particularitatile jocului
în joc copilul reflecta ambianta, iar prin imitatie activitatea adultului;
jocul= mod de dobândire a cunostintelor, prin actiune;
jocul0 activitate de gândire, pentru ca este orientat spre gasirea cailor de depasire a unor obstacole;
actiunea practica si cuvântul reprezinta mijloacele jocului în procesul cunoasterii realitatii;
prin joc copilul participa la transformarea ambiantului ceea ce îi produce placere;
în joc se produce adecvarea la realitate;
jocul se dezvolta continuu si implicit dezvolta personalitatea copilului, prin diverse contradictii dintre libertatea de actiune si conformarea la schema de joc, între imitatie.........., între repetitie si variabilitate, ceea ce este cunoscut si recunoscut, între absenta unui rezultat si bucuria jocului.
Jocurile constituie o activitate fara a urmari un rezultat ori producerea unui lucru (deosebirea dintre joc si munca9.
Teorii psihologice despre joc
T. biogenetica a lui Hall
Jocul copiilor reproduce în ordine cronologica manifestarile evolutive de la omul primitiv pâna în zilele noastre.
Expl. copilul în baie- ne aminteste de pesti
Copilul se catara- vânatorul primitiv
Hall considera ca ontogeneza repeta filogeneza (dezvoltarea speciei umane).
T. exercitiului pregatitor a lui Gross
Jocul exerseaza si dezvolta diferite calitati fizice si psihice în devenirea fiintei adulte. Nevoia de dezvoltare creeaza nevoia de a se juca.
Jocul = un pre-exercitiu în pregatirea pentru munca.
T. postexercitiului a lui Carr
Sustine ca practicarea unor jocuri este folositoare individului, curatindu-l de apararea unor instincte care contravin modului de viata uman. Acest proces se realizeaza prin canalizarea activitatilor spre cele legate de modul de viata al omului, de diferitele profesiuni.
T. surplusului de energie Schiller si Spencer
Jocul = consum de energie suplimentara. Teoria nu explica natura psiho-fiziologica a jocului.
T. recreatiunii a lui Lazarus
Anticipeaza teoria moderna a odihnei active. Jocul este o îndeletnicire care reconforteaza si tonifica fiind supus odihnei totale (pasive).
T. placerii functionale Buhler
Copiii se joaca pentru faptul ca simt placere în joc, dar nu toate jocurile sunt foarte placute.
T. lui Piaget- teoria asimilarii adaptarii
Jocul transforma realul printr-o asimilare mai mult sau mai putin pura la trebuintele eului. Jocurile simbolice si cele de constructii, realizeaza o adaptare adevarata, duc la creatii inteligente.
Jocul simbolic reprezinta pentru inteligenta ceea ce jocul de miscare este pentru activitatea senzorio-motrica.
Caracteristicile psihologice ale jocului sunt urmatoarele:
a) jocul = activitate naturala, izvor al trebuintei firesti de miscare si activitate;
b) jocul = activitate spontana, plina de initiativa si fantezii;
c) jocul = activitate atractiva, produce mari satisfactii, confort psihologic;
d) jocul = activitate totala care angajeaza întreaga fiinta umana;
e) în joc = se evidentiaza cele mai valoroase calitati umane;
f) în joc = activitate recreativa, compensatorie pentru ca jocul este superior odihnei pasive.
Jocul ca mijloc formativ si informativ
Jocul ca modalitate de relatie între eu si lumea obiectiva si a relatiilor constituie formula primara a actiunii umane.
Jocul = rezultatul unei coexistente subiect- ume.
Jocul = este generat ca actiune de catre interstimularea afectiva.
Felul în care jocul îsi exercita forta de modelare a personalitatii copilului, relatiile jocului au o importanta majora pentru ca în cadrul jocului se structureaza imaginea celuilalt si a sinelui.
Astfel copilul îsi formeaza pe baza unor diferentieri si integrari de aspecte moral-volitive din mai multe modele selective, un model de personalitate care sa-i dirijeze propria formare.
Relatia joc si organizarea mintala
Jocul = forma de organizare a cognitiei si implicit o cale de organizare a cunoasterii.
Mecanismele intime le jocului sunt în esenta mecanismele învatarii: palparea obiectelor, deplasarea adica elaborarea spatiului si timpului senzorial (spatiul si timpul mintal).
Dupa 6 ani jocul îndeplineste cerintele învatarii: transformarea, modificarea structurilor si functiilor mintale si organizarea lor dupa modelul activitatii intelectuale.
Jocul ramâne forma permanenta a procesului de învatare, pentru ca ea constituie o structura mintala si unitara strâns legata între modalitatea stimul- întarire-raspuns- modificare.
Observarea jocurilor spontane ne da un tablou bogat al achizitiilor de abilitati ale copilului. Asa cum precizeaza Piaget "la dezvoltarea organizarii stadiale a structurilor mintale corespund forme precise de joc". Astfel în cadrul jocului de exploatare- manipulare s-a constatat ca la 6-7 ani copiii deosebesc formele si marimile.
Jocul bazat pe reprezentarile copilului presupune existenta unui mecanism de comutare de la realitatea concreta la realitatea mintala. Acest mecanism fiind functia semiotica.
Piaget considera ca imitatia miscarilor, desenul, limbajul, jocul cu în comun functia semiotica (stiinta care studiaza semnele )
Jocul ca mijloc formativ si informativ
Jocul actioneaza si este activat de acest mecanism semiotic care permite ca jocul sa devina o actiune de comunicare. Deosebim doua coordonate ale jocului:
a) coordonata genetica -jocul se constituie ca schimb si legatura cu mediul înconjurator. Aparitia foarte timpurie a jocului în strânsa legatura cu structura afectiva face ca actiunea ludica sa contribuie la structura eului afectiv, motivational, cognitiv si social. Dupa Piaget- "functia esentiala a tuturor formelor de joc este aceea ca transforma realul printr-o asimilare mai mult sau mai putin supusa la trebuintele eului."
Efectele jocului:
primul dintre efectele jocului este cel de transformare al realului care antreneaza structura fundamentala a personalitatii. Operatia de transformare duce la asimilarea realului de catre copil . La rândul ei aceasta asimilare este organizata de joc.
al doilea efect al jocului este cel de reglare, de optimizare cognitiv-afectiva. Acestea devin functiile reglatoare ale sistemului psihic.
b) coordonate
-diversitatea formelor actiunii ludice care este o consecinta directa a sensurilor genetice ale jocului.
Din punct de vedere genetic, jocul are gradatii care de la o vârsta la alta semnalizeaza aparitia functiilor.
1. functia centrala (cea semiotica) imprima forma de relatie obiectuala si de comunicare, jocul constituind astfel o mare forta predictiva în plenul dezvoltarii psihologice a copilului.
Prin intermediul jocului copilul dobândeste acea autonomie, acea personalitate si chiar acele scheme practice pe care le va necesita activitatea de adult.
Schemele exercitate de joc sunt schemele pe care se bazeaza atât structura cât si functiile personalitatii.
Numeroase studii (Dembo) asupra jocului copiilor nervosi a aratat efectele lipsei activitatii ludice în copilarie asupra formarii personalitatii.
Actiunea ludica -naturala în joc
a) -în comportamentul psiho-motor
b) -în organizarea mintala a personalitatii afectiv-emotionale;
c) -în structurarea personalitatii.
a) Jocul si comportamentul psiho-motor
Actiunea ludica ocupând primul loc în comportamentul copilului, implica atât maturizarea cât si dezvoltarea functionala a actelor motorii. Jocul nu poate fi conceput în afara comportamentului motor, deci trebuie sa urmarim comportamentul psiho-motor pe vârste:
0-6 luni- miscari simulatorii de tipul gânguritului
-întorsul capului
-scutura jucarile
-apucare dirijata
-urmareste o jucarie în cadere
-priveste jucaria pusa pe masa
-ridica jucaria si o duce la gura(verifica)
-se rostogoleste în patut
-face miscari de pedalare
6-8 luni
-trece jucaria dintr-o mâna în alta
-se întoarce de pe spate pe burta
-poate ramâne sezând
-loveste doua jucarii între ele
-observa imaginea din oglinda
-apuca câte o jucarie în ambele mâini.
8-12 luni
-trage si arunca obiectele
-culege ob. mici si le apuca între degetul mare si aratator
-îsi apropie un obiect servindu-se de o sfoara
-gaseste jucaria ascunsa
-se deplaseaza si începe sa cucereasca spatiul camerei
12-18 luni
-mers independent
-mers cu spatele
-construieste turn din cuburi
-articuleaza sunete si cuvinte
18 luni-2 ani
-loveste cu piciorul bucurându-se
-întoarce filele
-deseneaza o linie model
-imita actiuni simple
-strica jucariile
-da mâna
-au loc sisteme de joc, de comportament social
2-3 ani
-coboara scara
-sare
-sta pe un picior
-sta pe vârfuri
-imita gesturile adultului în actiuni simple
3-5 ani
-copiaza un cerc
-îndoaie hârtia
-sare coarda
-lucreaza cu ambele mâini
5-7 ani
-deosebeste dreapta de stânga la propriul corp
-fixarea lateralitatii
-joc dominat de miscare
-gama variata de sisteme sociale si comportamentale
7-8 ani
-abilitate mintala si manuala
-constructii laborioase
-performanta motrica
-dirijeaza actiunile conform unui plan mintal
8-9 ani
-abilitate în confectionarea jucariilor
-abilitati tehnice si spatiale
-actiuni organizate de lunga durata
9-12 ani
-schema corporala însusita
-viteza, forta, precizie în miscare
-miscari coordonate ritmic (dans)
-pantomima
-actiuni organizate de performanta
12-14 ani
abilitati sportive de performanta
(motivul real al întrecerii este mândria personala)
! jocul este o încercare a personalitatii!
14-16 ani
-abilitati motrice plurivalente si la potential maxim;
-jocuri de competitie- sport de eprformanta
joc- deosebire- sport (activitate distractiva si nu antrenament)
b) Jocul si organizarea mintala
În sistemul psihologiei genetice, Piaget acorda o importanta deosebita jocului si în special jocului simbolic, pentru ca categoria psihica majora piagetiana o constituie inteligenta ca forma de echilibru si adaptare prin cunoastere.
c) Jocul si inteligenta
Jocul simbolic (Piaget)-apogeul jocului infantil.
Obligat sa se adapteze lumii adultului, copilul nu reuseste sa-si satisfaca trebuintele afective si chiar intelectuale ale eului sau, si deci e necesar pentru echilibrul sau intelectual si afectiv sa faca activitati a caror motivatie sa nu fie adaptare la real ci dimpotriva asimilarea realului la eul sau.
Jocul transforma realul printr-o asimilare la trebuintele eului în timp ce imitatia este o acomodare la modelele exterioare.
Functia de asimilare a eului pe care o are jocul simbolic se manifesta sub diferite forme (afectiv) care se afla în slujba unor interese cognitive:
-la lichidarea conflictului dintre suspendarea trebuintelor
-la restructurarea de roluri superioare si anterioare trebuintelor printr-o utilizare particulara a functiei semiotice pentru a exprima ceea ce nu poate fi exprimat si asimilat numai prin mijloacele limbajului.
-fobiile, agresivitatea sau identificarea cu agresorul, retragerea din functiile de risc sau retragerea din competitie. Simbolismul jocului se aseamana cu cel al visului, deci psihanaliza infantila utilizeaza materiale ale jocului.
Jocul presupune existenta unui mecanism de comutare de la realitatea concreta la realitatea mintala = functia semiotica.
Observatie- deficientii mintali nu se joaca sau nu stiu sa se joace. Cauzele sunt legate nu de instinct ci de cunoastere. Capacitatea lor de imitare, de adaptare, de stocare de informatie, este minima si nu pot învata spontan sa se joace. La deficientii mintali jocul simbolic este slab reprezentat. Datorita limitelor biofiziologice ale deficientilor mintali nu vom putea obtine structuri de simboluri de calitate superioare, dar ne vom forma un mecanism de baza al învatarii.
Elementele intelective ale jocului în evolutia lor autogenetica
0-6 luni
-recunoaste persoanele(surâs)
-coordonari intersenzoriale
-îsi examineaza mâinile
-generalizeaza schemele prime prin asimilarea schemelor noi
6-8 luni
-percepe forma obiectelor
-apar serii temporale ordonate în functie de succesiunea evenimentelor principale
-recunoaste partile corpului
-recunoaste figura în oglinda
-distinge între actiune si scopul ei
-determina permanenta ob.
-descopera cauzalitatea spatiala.
8-12 luni
-curiozitatea
-reprezinta grupurile corporale
-debutul intentionalitatii
-interes pentru explorarea obiectuala
-scheme simbolice
-acomodarea intentionala
repetarile sunt conditionate de noutate
18-2 ani
-arata 5 parti ale corpului
-face turn din trei cuburi
-are reprezentari, imitatie amânata, imitatie intentionala
2-3 ani
-reprezentari globale
-imitarea globala a modelului
-improvizatiile pornesc de la realitate
-descrie o imagine
-jocul de constructii dirijat de schema ...
3-5 ani
-transportarea actiunilor exterioare ale modelului în jocul simbolic
-nedisjunctie între real si imaginar
-are simtul umorului.
5-7 ani
-imitarea fidela a adultilor
-opereaza prin deductii, elemente de analiza si sinteza
-elaborarea unui plan de joc
-reproduceri identice sau analoage.
7-8 ani
-performanta interindivizi în scopul afirmarii de sine
-etica de joc (sa nu trisezi9
-întelege consensul materiei
-are loc anticiparea si retroactiunea
8-9 ani
analiza intelectiva a modelului uman selectare din filme si lecturi
jocuri de rol
-creeaza jucarii
-respecta regulile
precizarea consecintelor încalcarii regulilor.
9-12 ani
-predispozitie pentru explorare
-nevoia de a-si ordona cunostintele
-are perspectiva propriului progres
-întelege consensul greutatii.
12-14 ani
-improvizatii dramatice, deghizari
-întelege consensul volumului
-v= s/t
15-16 ani
-scop îndepartat al jocului
-stapâneste rationamentul logic (sah, table)
d) Jocul si dezvoltarea proceselor motivationale
În nici o activitate umana, cu exceptia creatiilor artistice nu exista o traire mai intensa ca în joc.
Copilul traieste realitatea evenimentelor, factor la care ia parte.
Trairea totala a situatiei exprima participarea afectiva. Nevoia de joc o constituie necesitatea relatiei afective cu mediul.
Afectivitatea la:
0-6 luni
bucuria la vederea mamei
manifestari afective: -placere, veselie, mânie, furie, contagiune afectiva legata de mimica, voce, atitudinea adultului;
copilul este receptiv la manevrele de calmare, impulsivitate afectiva
motivatia actiunii este placerea.
6-8 luni
-stare de neliniste
-atasare afectiva de persoane sau jucarii
-interes pentru culori
-întarirea prin noutatea descoperirii
-egocentrismul
8-12 luni
-primele motive ludice interne
-creste satisfactia de reusita
-debutul decentrarii afective
-securitate afectiva în mediul curent
-curiozitate
-bucuria obstacolului învins
1-2 ani
-placerea de a strica jucarii
-nevoia de afectivitate
-atasament si simpatie
2-3 ani
preia simpatiile si antipatiile
-aversiune pentru activitati în care a esuat
-timiditate si culpabilitate
3-5 ani
-simpatia fata de adulti
-iluzia autonomiei totale create de jocul simbolic
-refuza esecul
-reactioneaza la umilinte.
5-7 ani
-atitudine de întelegere fata de cei mici
-admiratie fata de adulti
-simpatii si antipatii
7-8 ani
-afirmarea de sine
-urmareste succesul imediat
-sentiment de dreptate, responsabilitate, cinste ,curaj
-autonomie morala
-respect reciproc
-atractie pentru modelele din filme
-detasarea de personaj
9-12 ani
-libertate afectiva
-domina dorinta de câstig imediat
- constiinta de grup
-expansivitate
-nevoia de autonomie
-comportament de aparare si atac
12-14 ani
-sociabilitate
-adeziune la un scop colectiv
-dorinta de afirmare
-criza juvenila
-alternanta unei conduite copilaresti si elementele unei conduite adulte
14-16 ani
-amor propriu
-identificarea cu sine
-dezvoltarea constiintei de sine
-predomina sentimente intelectuale, morale si estetice.
|
