Perioada adulta

Perioada adulta


1. Aspectele dominante ale acestei perioade

In ultimele decenii s-a largit interesul pentru studiul* unitar si evolutiv al omului, cu evidentierea unor stadii relativ distincte, prin care se pune in evidenta ceea ce ii este specific fiintei umane, in zonele cu cele mai semnificative transformari. Intreaga perioada este centrata pe problema continuitatii si schimbarii. Cel mai usor de observat sunt modificarile caracteristicilor fizice si ale starii de sanatate, avand repercusiuni de natura psihologica. Maturii reevalueaza deciziile luate pe plan profesional ceea ce duce la ajustarea proiectelor de viitor. Uneori se inregistreaza modificari notabile in evolutia profesionala. In final intervine retragerea din activitatea profesionala, cu un impact semnificativ asupra situatiei financiare si sociale. La fel se intampla si in sfera relatiilor cu sotul/sotia, mai ales dupa ce familia revine la cuplul conjugal singur, dupa plecarea copiilor. Acest stadiu al ciclului vietii familiale poate fi similar cu a doua luna de miere sau obliga partenerii sa realizeze ca ii leaga foarte putine lucruri. Rolurile familiale* sunt in continua schimbare, adultii fiind prinsi intre doua generatii: pe de-o parte continua sa-si creasca si sa-si ajute copiii, adolescenti sau tineri, iar pe de alta parte adultii isi sprijina acum parintii. (E. Bonchis, M. Secui).
Un eveniment major al acestei perioade este schimbarea modului in care persoanele privesc relatia dintre trecerea timpului si propria existenta. Orientarea se schimba de la varsta cronologica, la timpul care a mai ramas de trait. Omul se intreaba daca a reusit sa imprime vietii sale sensul dorit si modul prin care ar putea sa schimbe cursul existentei proprii cat inca mai are timp. Perioada adulta este considerata ca perioada maximei realizari, in care, in general, persoanele ating cel mai inalt statut socio-profesional si cel mai ridicat nivel al bunastarii. Desigur ca persoana in acest stadiu este confruntata cu o serie de probleme la care trebuie sa se adapteze.


2. Etapele (substadiile)


Delimitarea in timp a stadiului a fost controversata si diferit rezolvate. Autorii* romani considera ca stadiul adult se delimiteaza intre 35-65 ani si se imparte in trei substadii (etape):
1. adultul tanar (35-45 ani) - caracterizat prin integrarea si adaptare profesionala intensa, statut, roluri familiale si sociale pline de responsabilitati.
2. adultul matur* (45-55 ani) - cand se atinge varful ierarhiei pro 828b11i fesionale in acord cu calificarea sa, poate avea valori sociale si politice, iar cele parentale sufera modificari.
3. adultul tardiv intre 55-65 ani preocupat de mentinerea competentei profesionale si ulterior de pregatirea pensionarii, de diminuarea rolurilor parentale, de pastrarea sau amplificarea rolurilor sociale si politice. (T. Cretu).
Perioada adulta dominata de tinerete este dupa White (1975) una dintre cele mai importante, datorita multiplelor structuri ce se solidifica acum. El identifica patru directii de dezvoltare caracteristice: a) stabilirea identitatii eului; b) independenta relatiilor personale; c) cresterea intereselor; d) umanizarea valorilor.
Fiecare aspect al dezvoltarii adultului, pe fiecare stadiu, este trait diferit, fiind afectat de contextul individual de viata si de propriile trasaturi de personalitate. (Apud G. Sion)

3. Schimbari in plan fiziologic*


La majoritatea oamenilor exista un nivel functional organic stabilizat ca o conditie de fond a bunei desfasurari a tuturor activitatilor. Aceasta stabilitate pana catre 60-70 ani se datoreaza sistemului nervos autonom si hipotalamusului. Pe fondul acestui echilibru organic, apar discrete modificari incepand cu varsta de 40 ani, cum ar fi tensiunea arteriala, functionarea inimii, declinul functiilor sexuale. Pierderea de tesut osos incepe chiar de la 30, 40 de ani, iar iesirea din functie a unor neuroni incepe de la 25 ani, scade tonusul muscular, creste greutatea corporala, apar modificari ale siluetei. Dupa 50 ani, se accentueaza trasaturile fetei, incaruntirea, aparitia ridurilor, in ritmuri diferite in functie de zestrea genetica si stilul de viata. Toate modificarile au ecou pe plan psihic, indeosebi privind imaginea de sine, ceea ce stimuleaza gasirea unor modalitati de compensare. Cele mai multe modificari tin de sensibilitate si psiho-motricitate. Atentia profesionala creste.

4. Viata psihica in perioada adulta*


4.1. Aspecte caracteristice ale gandirii si invatarii in perioada adulta

In timp ce unii teoreticieni ai dezvoltarii de orientare cognitiv-com portamentalista (de exemplu, Kolberg, Piaget) arata ca dezvoltarea cognitiva se incheie in adolescenta, altii sustin ca abilitatile cognitive continua sa se dezvolte si in perioada adulta (Baltes, Loubovie-Veif, Perry, Schaie, Troumin), focusand cercetarile lor pe operatiile postformale si pe ideea de intelepciune ca un construct al cognitiei adultului. Ideea piagetiana conform careia dezvoltarea se incheie cu atingerea stadiului de operare formala, pe de o parte, si ca aceasta se petrece in adolescenta, pe de alta parte, este pusa in discutie de cercetari recente, care prezinta al cincilea stadiu cel al operatiilor postformale.
Concluziile* studiilor au aratat ca operatiile postformale includ 3 tipuri de rationamente:
. gandirea relativista - care presupune intelegerea cunoasterii ca fiind dependenta de perspectiva subiectiva a celui care cunoaste;
. gandirea dualista - abilitatea de a releva si rezolva contradictii survenite din viziuni/pareri contrare;
. gandirea sistematica - capacitatea de a gandi sau de a reflecta la toate sistemele de cunoastere sau de idei.
Caracteristicile majore ale gandirii adultului: metacognitiva, dialectica si pragmatica.
Deosebit de importanta pentru dezvoltarea adultului este evolutia capacitatilor intelectuale, stadiul in care se afla aceste capacitati. Desi nu se stie inca suficient despre aceasta, cert este ca devenirea adulta nu duce la o degradare sau o deteriorare a acestor capacitati decat foarte tarziu. Memoria se restructureaza prin maxim de eficientizare la 25 de ani (Lowe), iar dintre componentele memoriei fixarea si pastrarea au o foarte mare longevitate. Recunoasterea si reproducerea devin mai putin prompte dupa 55 de ani, dar memorarea logica este mai rezistenta, iar memorarea mecanica scade intre 40 si 45 de ani. invatarea ca achizitie de cunostinte atinge maximum la 40/50 de ani si ramane stabila si deschisa ca posibilitate pana la 58/60 de ani. Viteza si randamentul invatarii se dezvolta pana la 21 de ani, dupa care se stabilizeaza si scade lent dupa 30 (Thorndike). Thorndike nu viza mod special capacitatea de invatare, ci mai ales o capacitate de intiparire si de retinere in raport cu varsta omului (Lowe, 1978). Cercetarile lui Schaie si Strother au demonstrat ca inaintarea in varsta nu este un factor care sa influenteze negativ abilitatea verbala, aceasta capacitate ramanand stabila sau chiar dezvoltandu-se pana in jurul varstei de 55 de ani (Schwartz, 1989). Prin aplicare Thurstone pentru abilitate - Primar Mentale Abilities -, Schaie a confirmat ca nu exista un declin apreciabil al capacitatii intelectuale intre 20 si 50 de ani, nici chiar pana la 60 de ani. (G. Sion, 2006)
Comparand invatarea la adulti cu invatarea la adolescenti, Ursula Schiopu si E. Verza (1997, p. 325) arata ca fata de perioada anterioara invatarea castiga in perioada adulta:
. coeziune, capacitate de imbinare a formelor de analiza concret/abstract;
. extragerea ideilor esentiale, sesizarea mai rapida a semnifica-tivului;
. critica pragmatica a noului;
. atitudine clara de refuz a neclaritatilor, nevoia de precizie;
. evaluarea independenta a surselor de informare;
. cerinta de aplicare si practica;
. necesitatea de a completa informatia cu deprinderile, tehnicile, procedeele necesare domeniului.
Teoriile* cu privire la invatare in perioada adulta sunt centrate in jurul ideii educatiei permanente. Conceptul invatarii transformative (Transformative Learning) este pus in circulatie de pionierul acestei teorii, Jack Mezirow, autor al lucrarii Transformative Dimensions of Adult Learning, care sugereaza ca individul poate fi transformat in procesul invatarii prin reflectie critica. Un alt teoretician de orientare constructiv ista, Paulo Friere, descrie procesul constientizarii prin care adultii capata o cunoastere profunda a realitatii socio-culturale care le modeleaza viata si capacitatea lor de a transforma realitatea prin actiune asupra ei. invatarea transformativa prin reflectie critica implica:
. a fi mai reflexiv si mai critic;
. a fi mai deschis la perspectiva celorlalti;
. a fi mai putin defensiv si mai deschis la ideile noi.
Conform teoriei piagetiene, multitudinea de situatii la care adultul trebuie sa faca fata sunt rezolvate sau pot fi rezolvate cu ajutorul operatiunilor logice formale, prin rationamente ipotetice de-ductive. Experientele recente releva insa ca nu toti adultii sunt capabili de operatii logice formale JN. Vintanu (1998).
Aceleasi experimente pun in evidenta ca nivelul intelectual nu este omogen. El este concret intr-un domeniu si opera-tional formal in altul si ca nu exista o corelatie directa intre nivelul de scolarizare si nivelul de dezvoltare a operatiunilor logice, desi o scolarizare mai redusa poate implica un nivel logic mai deteriorat.
Concluzionand, invatarea are noi functii in perioada adulta, asa cum afirma Bogdan Suchodolscki (1974), invatarea la varsta adulta este nu numai necesitate sociala, ci si mijloc de invingere a alienarii.

5. Caracteristicile personalitatii la varstelor adulte


Personalitatea sanatoasa la varsta maturitatii, spune Allport (1991, p. 280) isi stapaneste in mod activ mediul, manifesta o anumita unitate a personalitatii si este capabila sa perceapa in mod corect lumea si pe ea insasi. Maturitatea personalitatii nu are o relatie necesara cu varsta cronologica (Allport, 1991 p. 280), dar expectanta sociala aliniaza varsta adulta cu maturitatea.
Dupa Allport, criteriile de maturitate ale personalitatii sunt sase la numar, si anume:
. Extensiunea simtului eului;
. Raportarea calda a eului la ceilalti;
. Securitatea emotionala (autoacceptarea);
. Perceptie realista, abilitati si sarcini;
. Obiectivarea eului: intuitie si umor;
. Filosofia unificatoare a vietii.
Extensiunea* simtului eului presupune dezvoltarea intereselor puternice in afara eului. Aceste interese se refera la participarea auten-tica a persoanei in cateva sfere semnificative ale efortului uman. A participa nu este acelasi lucru cu a fi activ, spune Allport, iar domeniile sunt: economic, educational, recreational, politic, domestic si religios. "Daca nu s-au dezvoltat interese autonome in unele din aceste domenii - daca munca noastra, studiul nostru, familia noastra, ocupatia favorita din timpul liber, politica sau aspiratia religioasa, nu au devenit personale in mod semnificativ - nu putem fi calificati ca personalitati mature' (Allport, 1991, p. 287).
In virtutea extensiunii eului, persoana matura este capabila de o mare intimitate in capacitatea sa de a iubi. Alaturi de intimitate se afla compasiunea, respectiv intelegerea conditiei umane a tuturor oame-nilor. Raportarea calda la ceilalti presupune, deci, din perspectiva lui intimitate, compasiune, dar si toleranta si "structura de caracter democratica'. In contrast, exemplifica Allport, persoana imatura doreste mai mult sa fie iubita decat sa daruiasca iubire.
Autoacceptarea, toleranta la frustratie, sentimentul securitatii, autocontrolul caracterizeaza achizitia securitatii emotionale. (G. Sion, 2006)
Persoanele mature sunt centrate pe probleme. Ceea ce este obiectiv este demn de facut. Acest fapt insemna ca imboldurile egoiste ale satisfactiei impulsului, placerea, mandria, starea de defensiva pot fi toate uitate pentru lungi intervale de timp, deoarece implicarea intr-o sarcina le preia. Acest criteriu special poate fi pus in legatura cu scopul "responsabilitatii' care este subliniat de ganditorii existen-tialisti. Sintetizand, Allport arata ca o persoana matura va fi in contact strans cu ceea ce numim "lumea reala'. Va vedea obiectele, oamenii si situatiile asa cum sunt si va fi implicat intr-o activitate (munca) relevanta pentru sine. Prezenta umorului, ca o caracteristica a persona-litatii mature face individul capabil sa perceapa dezacordurile si absurditatile prezente inlauntru, propriile calitati si valori. Allport mai adauga si faptul ca personalitatea matura reclama o intelegere clara a scopului vietii in termenii unei teorii inteligibile.
Pe toata perioada*, continua modelarea personalitatii si este legata de adaptarea profesionala si sociala. in a doua perioada a varstei adulte, se constientizeaza simtul reusitei si al implinirii sau al nereusitei si al neimplinirii. O data cu apropierea retragerii din viata activa, adultul se pregateste pentru dezangajare profesionala cu tot ce implica aceasta. Problematica privind adaptarea profesionala si sociala pentru perioada adultului tanar este abordata dupa Ursula Schiopu, E.Verza (1997, p. 326) drept consecinta a trei tipuri de situatii:
1. disconfortul "socului realitatii', inadaptarea profesionala, inves-titii mari de aspiratii si responsabilitati neadaptate profesiunii exercitate;
2. adaptare restransa, fara investitii de aspiratii, dar cu efort de realizare profesionala si a aptitudinilor;
3. adaptare gradata, investitie de aspiratii crescatoare, flexibili-tatea acestora, posibilitati multiple de dezvoltare.
. Perioada adulta de stabilizare, 34-45 de ani, este caracterizata de faptul ca pot interveni modificari ale proportiilor celor trei categorii de relatii.
. Perioada adulta II - 45-55 de ani - se petrece constientizarea reusitei/nereusit ei; implinirii/ neimplinirii, simt al ratarii latente/active.
. Perioada adulta III are loc dezangajarea profesionala si un nou "soc al realitatii'. (G. Sion, 2006)
Activitatea profesionala constituie aspectul cel mai reprezentativ pentru persoana adulta. Persoanele de 35-40 de ani care ajung la functii medii in ierarhia profesionala sesizeaza diferenta fata de generatia mai tanara, acest fapt se constientizeaza ca un plus de experienta practica si ca o cerinta de perfectionare teoretica. Viata profesionala si integrarea in comunitate devin mai intense si mai pline de responsabilitati.
Relatia intre modelarea personalitatii si profesiune este recunoscuta de majoritatea autorilor si contureaza numeroase teorii. Intre acestea, teoriile dezvoltarii pun accent pe aparitia unor alegeri succesive si dispunerea lor in cursul vietii in contrast cu cele care se concentreaza asupra determinantilor unei alegeri in momentul inceperii specializarii sau intrarii in campul muncii sau la un anumit substadiu al varstei adulte. Aceste teorii pot fi clasificate ca: teorii asupra maturitatii vocationale sau teorii asupra conceptiei despre sine (Super, in Davidtz si Ball, 1978, p. 436). Teoriile maturitatii vocationale au conceput o serie de scale ale evolutiei carierei si au oferit cateva variabile semnificative: modificari de echitate, realismul motivelor pentru intreprinderea unei actiuni, perfectionarea folosirii aptitudinilor, perfectionarea orientarii intereselor, avansarea spre un tel, imbunatatirea statutului socio-economic, imbunatatirea nivelului de instruire, numarul de schimbari, de cate ori a ramas fara slujba, numarul de luni in care a fost fara slujba si numarul de luni in care s-a intretinut singur. Toate acestea compun un corolar important al dezvoltarii tanarului adult in relatie cu alegerea si exercitarea profesiunii. Studiul* tipurilor de cariera (Super, 1957) a concluzionat ca variabila statutul socio-economic al parintilor joaca un rol important in evolutia carierei, pe de alta parte, rolul variabilelor: inteligenta, rezultate scolare, participare activa la activitati organizatorice in scoala si comunitate sunt inalt predictive pentru o buna cariera. Multi psihologi accepta ca actiunile unei persoane sunt determinate de constiinta sa despre sine si despre situatia in care se afla, ca si de modul in care isi reprezinta lumea din jur (Kelly, 1955). Teoriile care sustin rolul conceptiei despre sine in alegerea si exercitarea profesiunii nu sunt noi, incepand cu Tyler (1951), care s-a bazat pe teoria rolurilor pentru a explica diferentele dintre interesele fetelor si cele ale baietilor, apoi (Super, 1953), care a sugerat faptul ca in exprimarea preferintei vocationale individul isi formuleaza opiniile despre propria persoana in terminologie profesionala. Prin abordarea unei profesiuni, individul cauta sa-si puna in aplicare conceptia despre sine si ca stabilindu-se intr-o profesiune el incearca sa se implineasca pe sine (Davidtz si Ball, 1978, p. 446).
Atat sfera profesiunii, cat si cea familiala sunt presionate de noi adaptari de rol, iar pentru ca si in viata de familie apar noi probleme, de multe ori se ivesc conflicte de rol si se impun decizii privind prioritatile in viata individului. Cresterea copiilor si intrarea acestora in scoala implica aspecte noi mai complexe, legate de educatie si instruire. Aceasta este perioada in care pot aparea tensiuni mari in familie si cele mai multe divorturi. intre 40 si 45 de ani, experienta profesionala devine tot mai bogata, iar pe prim plan se afla capacitatea de munca si randamentul. in familie, se reinstaleaza echilibrul si un stil adecvat de interrelationare. intre 45 si 55 de ani, cresc responsa-bilitatile atat pe plan profesional, cat si marital. (G. Sion, 2006)

6. Dinamica si tranzitia rolurilor


Comportamentul de rol, identitatea de rol si transformarea rolurilor de-a lungul vietii sunt componente majore ale complexelor proceselor. Unii autori au prezentat schimbarile si transformarile rolurilor, in mod traditional, mai ales in lipsa contextualizarii, dar realitatea arata ca rolurile sunt dependente de contextul social si de caracteristicile psihologice ale individului. Omul adult este implicat intr-o serie de roluri in viata familiala, profesionala si viata sociala. Studiul longitudinal asupra rolurilor aduce o viziune noua cu privire la roluri si la dinamica acestora, pe parcursul vietii axandu-se pe traiectoriile de rol si pe elementele implicite in tranzitia rolurilor (Giela si Elder, 1998)*. Traiectoria de rol se refera la o directie definita de procesul imbatranirii sau de miscarea care traverseaza structura de varsta (Elder, 1985). Un curs individual de viata este compus din multiple traiectorii interdependente (sau cariere) ale rolurilor si relatiilor. Aceste directii ale "carierei" (evolutia profesionala, familiala, sociala, a sanatatii) nu exista separat, ci sunt interdependente, astfel incat, schimbarile produse intr-una din traiectorii, deseori le afecteaza pe toate celelalte. Aceste traiectorii sunt alterate sau intrerupte de secvente ale dinamicii vietii care cuprinde evenimente si stari tranzitorii, arate Gartiela Sion. De aceea o schimbare brusca precum vaduvia sau divortul, poate conduce la alte schimbari mai mari sau mai mici. Problematica devine mai complexa cand in cadrul acestor traiectorii, o persoana poate avea diferite roluri: angajal, sef, proprietar, numai in traiectoria profesionala. Sunt importante patru concepte pentru intelegerea tranzitiei rolurilor in viata adultilor: procesualitatea, coordonarea in timp, contextualitatea si legaturile de viata. Aceste legaturi de viata presupun ca traiectoriile de viata ale indivizilor sunt legate strans de traiectoriile de viata ale parintilor, sotilor, copiilor, prietenilor, colegilor de munca (Antonucci, 1994; Moen, 2000). Structura sociala a institutiilor, normelor, rolurilor, se schimba mult mai incet decat viata oamenilor. Multe idei despre munca, familie, politici despre imbatranire ancorate in realitatea mijlocului secolului XX trebuie sa fie adaptate pentru secolul XXI, legatura maritala are un rol cheie pentru majoritatea indivizilor, legatura ce asigura un sens al comuniunii si al suportului. Dinamica rolurilor parentala este si ea importanta in perioada adulta. Ciclurile vietii se centreaza pe modificarea de pondere a unor subidentitati ce coexista in structura personalitatii si se organizeaza in jurul rolurilor si statutului social (cuprinde activitati si aptitudini, creativitate, interese, cunostinte, apud G. Sion, 2006).
White R.W. (1975) se refera la subidentitatea de cariera profesionala, cariera de parinte, de sot/sotie, analizand dezvoltarea lor in fazele adulte. Tendinta actuala de a intarzia casatoria, cuplurile mai mult sau mai putin trainice, in consecinta a trei componente legate de functionalitatea rolurilor in cuplu (Lloyd Saxtony, 1989): 1. congruenta perceptiei rolurilor; 2. reciprocitatea performantelor de rol; 3. echivalenta functionarii rolului.
Rolurile parentale sunt conform celor mai multi autori, intr-o mare proportie, o repetare a rolurilor la care indivizii au fost expuse in copilarie. Parintii tind sa repete atmosfera din propria copilarie (I. Mitrofan, N. Mitrofan, 1991, p. 299). Exista urmatoarele tipuri de parinti: p. indulgent; p. democratic; p. infantil; p. dependent; p. perfectionist; p. dominator (dictator); p. indiferent; p. hiperprotector (dupa Vincent, 1972, si Minulescu, 2003). Kurt Lewin a formulat 13 reguli ale parintelui modern:
1. Sa dai copilului un sentiment de securitate*.
2. Sa dai copilului sentimentul ca e iubit si dorit.
3. Sa eviti amenintarea si stresul.
4. Sa-l inveti pe copil sa fie independent si sa-l faci sa isi asume responsabilitati.
5. Sa nu te socheze manifestarile instinctului la copil.
6. Sa fii cat poti de tolerant ca sa eviti conflictele.
7. Sa eviti sa-l faci pe copil sa se simta inferior.
8. Sa nu-l impingi dincolo de ceea ce e natural pentru el.
9. Sa respecti sentimentele si datoriile copilului chiar daca ele nu corespund propriilor tale norme.
10. Sa le raspunzi sincer la intrebari, dar raspunsurile sa fie adecvate varstei lor.
11. Sa te interesezi de activitatile lui chiar daca nu consideri ca este ceva util.
12. Sa tratezi dificultatile copilului tara sa-l consideri anormal.
13. Sa favorizezi mai curand cresterea, progresul decat perfectiunea.
Alti autori au mai adaugat si urmatoarele reguli:
1. Cel mai mare pericol pentru dezvoltarea psihica a copilului este educatia cu ajutorul fricii. Stabiliti cu copiii relatii de cooperare si nu de subordonare.
2. Nu le satisfaceti toate poftele.
3. Exersati-va rabdarea de a le explica la nivelul lor de intelegere.
4. Acceptati sa urmeze cariera dorita in viata, sa aiba ce meserie ii place lui.
5. Invatati-i sa recunoasca greselile, fara sa il jigniti. Si dumneavoastra sa va recunoasteti greselile.
6. Evitati sa ii jigniti: invidia din clasele primare este asa de mare ca daca este jignit si de colegi si de dumneavoastra, va fi foarte neincrezator in capacitatile lui.
7. Pentru evitarea drogarii, vorbiti-i la adolescenta despre chinurile unui drogat atunci cand lipseste drogul, vazute intr-un film, de exemplu (exista cel putin un astfel de film: "Transpotting').
8. Tensiunile, certurile, dezacordurile nu trebuie ocolite, ne-gate, dar trebuie discutate atunci cand copiii nu sunt martori. Ei nu trebuie implicati in dezacord.
9. Masura luata de un parinte trebuie sustinuta implicit sau explicit si de celalalt.
10. Implicati-l si pe el in luarea deciziilor, lasandu-l sa aleaga: "puloverul galben sau cel rosu?'
11. Unele reusite marcheaza-le cu o iesire la cofetarie.
12. Corectarea* continua si superprotejarea il impiedica sa se corecteze singur si sa aiba incredere in sine.
13. Dati copilului ce este al copilului si partenerului de viata ce este al acestuia. Daca va neglijati partenerul sau partenera din cauza copilului vor aparea conflicte de pe urma carora si copilul o sa sufere.
14. Laudati-l cu masura, nu foarte des, pentru a nu deveni grandoman, infumurat.