Premise psihologice ale intrarii
copilului in clasa I.
Conditii ale maturitatii scolare
Maturitatea scolara expresia unei forme de dezvoltare a copilului, ea marcând 17117d37r acel nivel al dezvoltarii la care activitatea de tip scolar poate contribui din plin la dezvoltarea în continuare a personalitatii sale. Acest nivel se plaseaza de obicei între 5 si 7 ani.
Fireste ca un mediu socio - cultural familial favorabil poate accelera dezvoltarea intelectuala a copilului, iar la alti copii pot fi observate în ajunul scolaritatii întârzieri datorate mai ales unui mediu socio - cultural familial nefaborabil.
Ca urmare, în copilaria timpurie si în perioada prescolara, fiind destul de diferite în ce priveste modul de receptare si de reactie, ei vor trebui sa beneficieze în mod diferentiat de influentele socio - culturale ale mediului imediat.
Generalizarea învatamântului prescolar este menita tocmai sa contribuie la relativa omogenizare a colectivelor de copii, la atenuarea diferentelor vizibile atunci când ei vin la gradinita. Integrarea acestuia în structura învatamântului din tara noastra, crearea grupelor pregatitoare ce cuprind copii între 6 si 7 ani si începerea scolarizarii la 7 ani este menita sa creeze copiilor sanse egale în procesul instruirii prin acoperirea deferentelor existente.
Este importanta cât mai precare a imturitatii scolare de intelectul la limita, apoi de pseudodebilitatea mintala si de deficenta mintala, care în primele clase prezinta, de regula, o simptomatologie de inadaptare scolara foarte asemanatoare(în primul rând esec scolar).
Se impune, deci, o serie de actiuni de compensare, în interesul crearii unor sanse egale pentru dezvoltarea ulterioara a tuturor copiilor.
Gratie grupei pregatitoare de la gradinita, frecventata de aproape toti copiii ce urmeaza a începe scolaritatea, se asigura de fapt omogenizarea relativa a populatiei scolare înca din prima clasa primara, aceasta constituind o premisa de baza a succesului scolar în general si a prevenirii esecului scolar în special, pentru ca nedepistarea la timp a copiilor imaturi scolar duce la întârzierea actiunilor de recuperare de care acestia ar trbui sa beneficieze la timpul potrivit.
Dintre laturile esentiale ale maturitatii scolare putem mentiona maturitatea intelectuala si maturitatea sociala a copiilor. Cea intelectuala se poate aprecia pe baza unor probe de inteligenta verbala sau nonverbala, precum si pe baza reusiteor, nereusitelor observate în activitati grafomotorii, de joc etc. Evaluarea aptitudinilor intelectuale ale copiilor în ajunul scolarizarii cere importanta în primul rând atunci când se urmareste departajarea anormalilor de normali. Datete referitoare la inteligenta, obtinute cu ajutorul probelor psihologice , au, de regula, o valoare predictiva în sensul ca permit anticiparea gradului de maturitate a copilului pentru formarea deprinderilor de citire si de scriere. Dar pentru ca indicii obtinuti prin aplicarea acestor probe de inteligenta nu se refera si la factorii nonintelectuali, care, de asemenea, au o pondere mare în adaptarea scolara, formularea prognozei scolare generale presupune si cunoasterea trasaturilor nonintelectuale ale copilului.
Maturitatea sociala prezinta o sfera mult mai larga, iar evaluarea ei presupune observarea copilului în cadrul colectivului, precum si baterii psiho - sociologice mai complexe.
"Pregatirea" copilului pentru activitatea de tip scolar, prevenirea imaturitatii scolare, constituie probleme complexe, cu multiple dimensiuni sociale, medicale, educationale etc. Studierea factorilor cauzali ai acestei imaturitati arata ca fenomenul nu se reduce la un singur factor si ca fondul acestui dezavantaj tine de mai multe cauze.
Dupa cum stim, pâna în 1990, vârsta de scolarizare coborâse la 6 ani, nerecunoscându-se faptul ca exista copii cu probleme, si doar în rare cazuri, aceasta se amâna dupa control medical si psihopedagogic, uneori fiind orientati spre învatamântul special.
Cauzele si tipurile de imaturitate scolara
Factorii organici primari - predispozitiile structurale ereditare - cum ar fi maturizarea morfofunctionala tardiva, particularitatile individuale ale ritmului de dezvoltare, incusiv a proceselor psihice care conditioneaza formarea deprinderilor scolare, afectiunile sistemului nervos central - dintre care în mai strânsa si directa relatie de cauzalitate cu esecul scolar sunt leziunile nervoase primare, microleziunile sistemului nervos central si disfunctiunile minime partiale, apoi factori organici secundari(traumatismele externe, tulburarile organice interne si cele vasculare, bolile cronice sau alte dereglari) si factori sociali(mai ales anturajul socio - cultural negativ al familiei, climatul ei afectiv, limbajul membrilor familiei) deosebit de importante în primii ani de viata. La factorii însirati, unii autori adauga si plasarea geografica a familiei(sat - oras, centru - periferie).
Multe dintre cauzele directe ale imaturitatii scolare apar frecvent înca din primul an de viata al copilului: nasterea prematura, retardarea psihomotorie, subalimentatia, imaturitatea neuro, musculara.
Exista un oarecare paralelism între dezvoltarea fizica si cea mentala, fenomenul aparând între 5 - 6 ani si atenuându-se în anii urmatori. Inadaptarea scolara datorata dezvoltarii lente a proceselor fizice si psihice este recuperabila prin amânarea scolarizarii copiilor.
Tipurile de imaturitate cauzate de factorii organici sau de factori exteriori nocivi nu pot fi remediati numai prin amânarea scolarizarii, copilul trebuind sa beneficieze în prealabil de influente compensatorii. Prognosticul favorabil depinde tocmai de frecventarea gradinitei de catre copii, inca de la grupa mica si mai ales la grupa pregatitoare.
Forme grave de imaturitate scolara ce trebuie sa fie în atentia noastra:
a) - capacitatea functionala a sistemului artero - muscular, asa numita motricitate generala, care implica motricitatea fina a degetelor în vederea cultivarii grafismului, dixteritatea manuala.
Daca viteza miscarilor manuale ramâne în urma, atunci copierea unui text, scrierea dupa dictare, calculul scris, copierea schemelor grafice dupa tabla, activitatile de îndelitniciri practice, care sunt limitate ca timp de executie vor constitui pentru acesti copii activitati frustante.
b) - afectiuni cerebrale minime - inabilitati partiale. Acestea, intervenite în copilaria timpurie, pot provoca atât deficienta mintala totala cu grade diferite, cât si deficente partiale, remediabile chiar si în ajunul scolaritatii.
În practica învatamântului, deficenta mintala este considerata drept prima cauza a insucceselor scolare în învatamântul primar; a doua cauza, ca fecventa, este fenomenul deficentei partiale, denumita "inabilitatea partiala", "tulburari instrumentale" etc.
Fenomenul de "inabilitate partiala" se manifesta de obicei dupa intrarea copiilor în scoala. Aceasta apare, în primul rând, în sfera proceselor de cunoastere elementara, dar ele sunt sesizate, de multe ori, ca urmare a repercusiunilor pe care le au în sfera emotivitatii si comportamentului(tulburari caracteriale, inadaptari scolare, inadaptari sociale manifestate prin nerespectarea regulilor de convietuire sociala si dificultati de formare a deprinderilor scolare elementare - lingvistice, aritmetice, mizicale.
Disfunctiile partiale ale sistemului nervos central, care persista în cazul unor copii de 6-7 ani, creeaza dificultati mari în instruirea scolara; labilitatea atentiei, capacitatea redusa la concentrare(sub 15-20 ani), instabilitate psihomotorie, impusivitate, conduita dezechilibrata, capacitatea redusa de simbolizare, labilitatea procesului de formare a semnificatiei cuvintelor, neajunsurile analizatorului vizual, tulburari în comportamentul verbal si altele.
c) Sechele parteucefalice. O alta categorie de copii prescolari care se situeaza la nivelul mediocritatii sunt post postencefalicii. Sechelele întalnite de regula sunt simptomul major(tulburari de comportament) alaturi de anumite disfunctii partiale incapacitatea de conformare în raport cu unele reguli de conduita, în capacitatea redusa de a pastra anumite instructiuni verbale sau reguli stabilite. Se constata lipsa miscarilor expresive, dificultati accentuate în elaborarea anumitor miscari coordonate(ochi - mâna). Se evidentiaza atât hipermotilitatea, cât si lentoarea, adica ritmul incetinit al miscarilor. Se manifesta o particularitate specifica - aparitia întârziata a limbajului(3-4 ani), slaba diferentiere a stimulilor auditivi, tulburari în orientarea temporala, în perceperea lincaritatii limbii.
La vârsta anteprescolara, simptomele copiilor cu sechele parteucefalice sunt: hipermobilitatea, fuga fara scop, instabilitatea emotiilor, instalarea rapida a oboselii, perseverenta în joc si lipsa de adaptare la nou.
La vârsta prescolara caracteristicile lor sunt : instabilitatea atentiei, capacitatea redusa de concentrare, capacitatea slaba de memorare, incapacitatea formarii conceptului de numar si a deprinderilor de calcul.
d) Insuficiente de tip disfazic: afazia sau alalia(tulburari de limbaj) si imaturitatea, respectiv inadaptabilitatea scolara.
Semnele acestei insuficiente apar în limitele utilizarii limbajului oral ca mijloc de comunicare interpersonala, ceea ce diminueaza sociabilitatea copilului, determina evitarea situatiilor de conversatie si refugiul în starea de mutism. În ajunul scolaritatii copilului se evidentiaza fenomenul de reactualizare greoaie a vocabularului, "cautarea cuvintelor" în procesul de comunicare, sau vocabularul redus, limitarea comunicarii la propozitii simple, telegrafice si altele, incapacitatea memorarii unui text.
În ajunul vârstei de 6-7 ani persistenta cea mai mare o au tulburarile de orientare spatiala si insuficientele psiho - motorii. Ca urmare a unei atitudini pedagogice neadecvata, acesti copii dislexici - disortografici, devin cazuri tipice ale insuccesului scolar.
Forme organizatorice de recuperare a imaturitatii scolare
În sistemul nostru de învatamânt exista anumite posibilitati de prevenire si recuperare a handicapului somato - psihic sau socio - cultural al copiilor imaturi scolar, dar este recomandata recunoasterea existentei unor astfel de copii. Grupele pregatitoare din gradinite, clasele step-by step, cu cadre didactice special pregatite, cu efectiv redus de elevi ar trebui sa se adreseze si acestor elevi, în scopul individualizarii muncii de recuperare. Psihologul scolar ar trebui sa se preocupe de depistarea înca din perioada prescolara, prin teste specifice, a acestor copii si recomandarea amânarii scolarizarii în cazurile mai grave, în special a deficentilor mintali. Cerintele scolii generale depasesc posibilitatile acestora, iar integrarea lor în scoli ajutatoare, departe de caldura familiei nu e cea mai buna solutie.
Învatamântul de masa trebuie sa asigure fiecarui copil, indiferent de problemele sale, conditii instructiv - educative de valorificare a personalitatii sale, a resurselor latente, în raport cu posibilitatile de care dispune si care au ramas neactivate, nevalorificate. Aceasta s-a dovedit hotarâtoare în multe cazuri, fie în privinta diagnosticului de deficienta mintala, cât si în cazul unor antecedente medicale.
Marea majoritate a acestor copii pot si trebuie sa fie recuperati înca din cadrul gradinitei, dar procesul trebuie continuat cu rabdare în primele clase ale ciclului primar.
|
