Principalele achizitii psihice ale perioadei
anteprescolare
Perioada anteprescolara se caracterizeaza prin trei achizitii importante:
mersul, reprezentarea si limbajul. Dezvoltarea motricitatii trece din faza ei
incipienta, "de tatonare', in faza ei adevarata, de expansiune. Copilul
isi dezvolta capacitatile de Ia mersul sovait Ia alergat, tarat, catarat, de Ia
manevrarea imprecisa, la apucare, invartire, desfacere. Acum este capabil sa
impinga, sa traga, sa ridice, sa sparga, sa smulga. Aceste achizitii permit
copilului un acces mai mare la mediul inconjurator, ba mai mult decat atat, la
stapanirea si modificarea lui. (Gratiela Sion, 2006)
Se perfectioneaza miscarile mainilor in rapiditate si precizie (inca de la un
an si cateva luni copilul poate bea din cana, poate manca cu lingurita). La doi
ani, este capabil sa deschida usile, dulapurile, sertarele si sa culeaga
obiecte mici intre degete.
Dezvoltarea psihomotorie. Termenul de psihomotricitate este folosit pentru a
exprima faptul ca dezvoltarea motricitatii este legata de celelalte progrese in
dezvoltarea intelectuala si socioafectiva. Achizitia mersului este o buna
ilustrare a acesti interrelatii. Posibilitatea copilului de a se misca conduce
la experimentarea de noi senzatii, dezvoltand exper 242j96c ienta cognitiva. In acelasi
timp, prin exer-sarea mersului el dezvolta o autonomie fata de adult, ceea ce
inseamna baza independentei de mai tarziu. Dezvoltarea psihomotorie este
programata genetic pentru fiecare specie, dar asta nu inseamna ca mediul nu
intervine ca factor de modulare a celui genetic.
De exemplu, un copil privat de ingrijire si nestimulat va prezenta un retard
important in achizitiile sale. Dezvoltarea se deruleaza urmand cateva legi
generale, care permit intelegerea mecanismelor dezvoltarii. Acestea au fost
descrise de Gesell si ilustreaza progresul maturizarii nervoase cu efectele
sale asupra controlului motricitatii. Aceste legi sunt:
. Legea dezvoltarii cefalo-codale.* Mielinizarea fibrelor nervoase se
realizeaza progresand de la zona creierului la zona bazala a coloanei
vertebrale. De aceea, copilul va exersa un control din ce in ce mai mare asupra
muschilor, descendent, de la muschii oculari la muschii gatului, redresand
capul, apoi ai spatelui, permitand pozitia sezand, apoi controlul membrelor
inferioare, adaugand achizitia pozitiei bipede.
. Legea dezvoltarii proximo-distale. Ea ilustreaza progresele mielinizarii
intr-un sens proximo-distal, adica de la ceea ce este la mica distanta catre
ceea ce se afla din ce in ce mai departe. Aceasta inseamna largirea controlului
de la segmentele centrale la segmentele periferice, facilitand progresul in
controlul de la grupele de muschi mari la grupele de muschi mici, permitand, de
asemenea, gesturi din ce in ce mai precise si minutioase (de la regiunea
pelviana la picioare, de la umeri la mana si asa mai departe). Evolutia
prehensiunii este efectiv o buna ilustrare a acestei legi, deoarece putem
constata ca miscarile controlate, dirijate ale copilului asupra unui obiect
apar mai intai la nivelul umarului, apoi la nivelul articulatiei cotului si
apoi in palma.
Miscarile devin astfel mai suple si mai adaptate, achizitia ultima fiind cea
legata de miscarile mainii, unde controlul degetelor este din ce in ce mai
perfectionat, dezvoltand motricitatea fina.
. Evolutia tonusului si a posturii.* Tonusul muscular al noului nascut va
evolua diferit in functie de muschii solicitati, si anume, tonusul axial va
creste pentru a permite redresarea trunchiului, pe cand tonusul muschilor
flexori (ai bratelor si picioarelor) se va diminua pentru a permite gradul de
extensibilitate necesar stationarii in picioare si mersului. Tonusul este legat
de evolutia posturii, progresul copiilor hipertonici sau hipotonici nefiind
similara, caci copiii hipertonici stau in picioare mai mult decat ceilalti si
cei hipotonici au un control mai bun al motricitatii fine.
Normele dezvoltarii. Evaluarea dezvoltarii unui copil se realizeaza raportat la
propriul ritm de dezvoltare si nu numai prin raport la grupa de varsta de
referinta, caci este importanta variatia propriei curbe de dezvoltare pe care
se evalueaza progresul. (Gratiela Sion, 2006)
Majoritatea autorilor apreciaza ca la aceasta varsta copilul invata prin imitatie.
Aparitia conduitelor de imitatie la copil, dupa Piaget, este relativ tardiva,
deoarece ele nu pot fi posibile inaintea substadiilor III si IV pentru ca este
nevoie de reprezentari mentale corespondente modelului de imitat. Afirmatia lui
Piaget despre aparitia tardiva a reprezentarilor mentale este unul din punctele
de dezacord funda-mental intre Piaget si Freud, dar si intre succesorii lor
(Tourrette si Guidetti, 2002, p. 61). Observatiile conduitelor neo-natale
imitative puse in evidenta de Zazzo a fost completata prin studii experimentale
de Meltzoffsi Moore (1977) si au contrazis teoria piagetiana a dezvol-tarii
tardive a reprezentarilor.
Alaturi de acestia, si alti cercetatori au confirmat observatiile facute si au
aratat ca nou-nascutii urmeaza modelele propuse spre imitare, ca frecventa
imitatiei produse depinde de copii si ca aceste conduite dispar catre varsta de
2 luni. Problema ridicata de acesti cercetatori este natura proceselor
implicate in producerea acestor comportamente. Imitatia implica reprezentari
men-tale, cum sugereaza Meltzoff si Moore,
si in acest caz ele vor deveni foarte precoce, altfel in ce maniera un nou
nascut poate imita o misca-re pe care el nu a experimentat-o. Explicatia cea
mai probabila a precocitatii acestei capacitati, ca si in cazul altor
capacitati precoce, este functiunea lor sociala si se inscriu in ansamblul
capacitatilor desfasurate de copil pentru a intra in contact cu semenii,
conditie esen-tiala pentru supravietuirea sa (Tourrette si Guidetti, 2002, p.
61). Teo-reticienii cognitivisti asociaza competentele precoce cu
reprezentarile mentale, carora le atribuie o functie centrala in dezvoltarea
cognitiva.
La sfarsitul primului an de viata*, gandirea copilului este dominata in
totalitate de actiunea concreta cu obiectele. La un an si jumatate se face
trecerea decisiva spre reprezentarea actiunii, inainte de executarea ei reala.
Copilul de aici inainte are capacitatea de a opera in plan mental cu imaginile
secundare furnizate de reprezentare. Capacitatea de a inlocui actiunea
concreta, directa, cu imaginea ei are implicatii asupra jocului, a manevrarii
obiectelor si asupra dezvoltarii gandirii'(Golu, Verza, Zlate, 1993).
Una din cele mai importante achizitii este vorbirea. La sfarsitul primului an
de viata, majoritatea copiilor pronunta cateva cuvinte cu inteles, daca nu mai
multe dintre acestea, unele fiind cuprinse in vocabularul propriu sau limbajul
propriu. La sfarsitul primului an de viata, deja cunoaste valoarea sociala a
limbajului, respectiv faptul ca prin intermediul limbajului poate obtine
satisfacerea unor trebuinte. In jurul varstei de 2 ani*, el foloseste limbajul
ca mijloc de comunicare curenta. Vocabularul sau poate contine de la 8 pana la
20 de cuvinte, jargonul folosit este impregnat de continut emotional, se joaca
repetand un cuvant sau o fraza. La 2 ani, ritmul si fluenta vorbirii este inca
slaba, produce propozitii din care lipseste de cele mai multe ori verbul, vocea
nu este controlata in volum si modulatie.
La 3 ani, aproape majoritatea continutului exprimat de copil este inteligibil,
intelege intrebari simple ce au legatura cu mediul sau si activitatile sale.
Este capabil sa relateze despre experienta sa si relatarea sa poata fi urmarita
si inteleasa. (Gratiela Sion, 2006)
In evolutia limbajului la copil, pot fi evidentiate mai multe stadii. Dupa M.
Zlate (in lucrarea Golu, Verza, 1993, p. 69), identificam urmatoarele stadii:
stadiul cuvantul ui-fraza, in care copilul exprima atitudini afective si
mintale, care contin o mare incarcatura informationala. Acest stadiu se intinde
de la 1 an la 1 an si jumatate.
Stadiul prefrazei* dureaza de la 1 an si jumatate pana la 2 ani. Copilul
pronunta cuvintele unele dupa altele in ordinea importantei pe care acestea par
sa o aiba pentru el. Stadiul "frazei gramaticale' in care copilul exprima
relatii intre notiuni si judecati. Stadiul debuteaza la doi ani si cateva luni.
Stadiul structurii sintactice debuteaza la 3 ani. Stadiul "diferentierii
formelor gramaticale', la 3 ani si jumatate. De la exercitiul vocal din
primul an de viata in care sunt incluse ganguritul si tipatul, copilul trece la
exercitiul cuvintelor cand jocul cu cuvintele si silabele este aproape
permanent. Sunt active majoritatea functiilor limbajului: cea de comunicare -
copilul exprima ceea ce vede, aude, simte, vrea, functia reglatorie -
declanseaza actiuni cu ajutorul limba-jului dar predominanta este functia
ludica - copilul se joaca si exersea-za vorbind (Golu, Verza, Zlate, 1993).
In Romania, indicii dezvoltarii normale a comportamentului verbal sunt
urmatorii: 1 luna - sunete laringiene, 2 luni - gangureste, 3 luni - vocale si
consoane izolate, 4 luni - tendinta de modulare, 5 luni - sunete in ritm alert,
6 luni - sunete mai variate, 7 luni -vocalizeaza silabe, 8 luni - pronunta silabe,
9 luni - silabe repetate, 10 luni - intelege cuvinte folosite des, 11 luni -
cuvant cu sens, 12 luni -2 cuvinte cu semnificatia precisa, 15 luni 4 pana Ia 6
cuvinte in vocabular activ si folosirea ,Jargon'-ului, 18 luni - 8 pana la
10 cuvinte, in vocabular activ, foloseste cuvinte-propozitii, 24 luni
-propozitii din 2, 3 cuvinte (substantive, verbe, adjective, pronume), 27 luni
- isi vorbeste singur cand se joaca, 30 luni - vocabular activ bogat, cuvinte
din mai multe silabe, verb conjugat, pronume personal, 33 luni - poezii scurte,
sensul pluralului, 36 luni - relateaza situatii din viata lui si a familiei,
receptiv la cuvinte noi, limbaj constituit gramatical, foloseste corect
pluralul.
Nu trebuie uitat insa in aprecierea dezvoltarii ca fiecare copil are ritmul sau
de dezvoltare si caracteristicile sale individuale si evaluarea trebuie
realizata pe mai multe dimensiuni, pentru ca aprecierea sa fie corecta.
(Gratiela Sion, 2006)
