Principalii factori de risc in
perioada primului an de viata - deprivarea senzoriala
Cercetari punctuale, dar si longitudinale au pus in evidenta faptul ca un mediu
stimulativ, plin de afectiune si atentie, raspunde nevoilor de dezvoltare ale
copilului, sprijinin 727h77h du-i propriile eforturi de explorare activa si achizitiile
timpurii. Cercetarile lui Belsky, Goode si Most, realizate in 1980, au aratat
ca mamicile care au asezat jucarii la indemana copiilor, le arata acestora si
le denumesc, au copii care petrec mai mult timp manipuland obiectele, se joaca
intr-o maniera mai competenta si mai matura. Alt studiu a aratat ca acei copii
ai caror parinti initieaza interactiunea cu copilul, raspund verbalizarilor
copilului si ofera acestora jucarii, se relationeaza pozitiv cu performantele
cognitive pe perioada celui de-al doilea an de viata (Bradley, Caldwel si
Elardo, 1979). Ambele studii demonstreaza relatia intre experienta timpurie si
competenta ca fiind una bidirectionala si reciproca. Stimularea, ingrijirea
atenta la nevoile copilului, interactiunea mama-copil, toate acestea conduc la
dezvoltarea unor copii dornici de a explora, activi si plini de interes fata de
mediu, care, in consecinta, solicita la randul lor comportamente stimulative
din partea parintilor. Astfel de copii profita si mai mult de experienta
interactiunii cu mediul. Cercetarile si studiile efectuate, dar si teoriile
converg catre concluzii care postuleaza faptul ca experienta timpurie a
copiilor cu parintii lor determina ceea ce sunt ei mai tarziu (Ann Birch, 2000,
p. 72).
Sub influenta teoriilor psihanalitice, s-a structurat convingerea ca
experientele in cursul dezvoltarii copilului pe perioada primului an de viata
sunt determinante si modificarea perioada primului an de viata sunt
determinante si modificarea evolutiei, mai tarziu, este greu de realizat sau
chiar imposibil. Cercetari moderne au pus in evidenta faptul ca legatura dintre
experienta timpurie si efectele ulterioare asupra dezvoltarii copilului sunt
mult mai comp/exe decat se credea initial.
Studiile efectuate in anii '60 au aratat ca dezvoltarea motorie a copiilor
crescuti in institutii este intarziata, copiii institutionalizati prezinta
slabe raspunsuri de explorare, se angajeaza in comportamente stereotipe de joc
si sunt anxiosi in situatii noi de joc si explorare (Collard, 1981). in acelasi
timp, a fost pus in evidenta faptul ca majoritatea acestor copii prezinta un
nivel de dezvoltare mentala mult inferior fata de cel al copiilor crescuti in
familii (Dennis, 1973).
Concluziile acestor studii conduc la ideea ca primul an de viata al copilului
este o perioada sensibila in cursul dezvoltarii (Laura E., Berck, p. 168).
Lipsa stimularii* poate conduce chiar Ia retard sever, dar copilul poate
recupera aceste intarzieri in dezvoltare in conditiile in care normalizarea in
cresterea si ingrijirea sa apare inaintea varstei de doi ani. Procesele
inregistrate de copii ce au fost de exemplu respinsi, supusi deprivarii in
institutii si adoptati dupa varsta de doi ani, au recuperat retardul mult mai
greu (si nu complet) decat cei adoptati inainte de doi ani (Dennis, 1973).
Ca si in cazul copiilor salbaticiti sau copiilor lup, concluzia este ca
incheierea mielinizarii fibrelor nervoase reduce mult plasticitatea tesutului
neuronal si face imposibila implantarea unor operatii si functii superioare
(Neveanu, 1976, p. 117). De aceea interventia timpurie este mai de succes, iar
preventia deprivarii este si mai insemnata.
Problematica deprivarii poate fi abordata din punct de vedere teoretic pe doua
dimensiuni esentiale: deprivarea senzoriala si deprivarea afectiva, emotionala:
1. Deprivarea senzoriala*, intelegand prin aceasta toate gradele ei de la
carenta mediului de stimulare, care daca este remediata de timpuriu nu produce
efecte permanente si de lunga durata, pana la expresia li-mita, care conduce la
intarzieri seminificative in dezvoltarea copilului.
Gradul de recuperare depinde in mare masura si de diferentele individuale. In
conditiile in care vorbim de copii institutionalizati, este necesara educarea
personalului din institutii cu privire la trebuintele copilului si abilitatea
de a se angaja in activitati de stimulare a copiilor. In concluzie, este
esentiala interventia timpurie si de calitate.
Faptul ca au fost raportate recuperari spectaculoase in perioade de timp
scurte, desi interventia a inceput abia la varsta de 5-6 ani (Koluchova, 1972),
in timp ce alti copii dovedesc slabe elemente de recuperari in ciuda unor
interventii timpurii calificate arata ca diferentele individuale sunt, de
asemenea, un foarte important lucru in ceea ce priveste consecintele pe termen
lung ale deprivarii, Asemenea situatii sunt intalnite, de exemplu, in acele
institutii unde copiii sunt hraniti si lasati in patuturile lor, interactiunea
cu adultul limitandu-se la satisfacerea trebuintelor elementare necesare
supravietuirii.
2. Deprivarea afectiva* a fost un subiect larg dezbatut in cadrul problematicii
legate de atasament si separare.
La inceputul anilor '50, pe fondul angajarii tot mai multor femei in procesul
muncii si a extinderii institutiilor specializate de invatamant prescolar, se
punea problema daca copiii prescolari sufera de deprivare emotionala cand
petrec mai mult timp in institutii specializate decat in situatii familiale
conventionale.
Ipoteza "deprivarii senzoriale' a fost formulata de John Bowlby. Potrivit
acestei teorii, deprivarea maternala poate conduce la depresie, enurezis si la
retard in dezvoltarea fizica si psihica.
La adresa cercetarii lui Bowlby si a celor ce i-au imbratisat ideea, s-au
formulat numeroase criterii, dar teoria sa a fost valoroasa mai ales prin aceea
ca a atras atentia cercetatorilor asupra nevoilor afective ale copiilor intr-o
vreme cand domina preocuparea pentru problematica dezvoltarii intelectuale.
Bowlby a observat o simptomatologie comuna si extrem de frecventa la copiii
institutionalizati sau spitalizati.
Multi prezentau* anumite tulburari de comportament, retard intelectual si erau
incapabili de a dezvolta relatii sociale. Teoria lui era aceea ca in lipsa
posibilitatii de a dezvolta o relatie de atasament cu mama sau doica, in primii
ani de viata, copilul va prezenta mai tarziu probleme sociale si/sau
intelectuale. (Gratiela Sion, 2006 )
Continuand studiile lui Bowlby, Michael Rutter critica utilizarea conceptului
de "deprivare maternala', aratand necesitatea descrierii mai precise
privind aspectele ingrijirii deficitare si ale efectelor-negative si examinarea
mai in amanunt a relatiei dintre ele. Rutter (1981) face distinctia intre
efectele de scurta durata si cele de lunga durata ale separarii copilului de
parinte. Ca si Bowlby, el descrie trei. stadii ale "sindromului de
disconfort': protestul, disperarea si detasarea. Rutter este cel care
concluzioneaza ca "sindromul de disconfort' se datoreaza perturbarii
procesului de atasament, dar nu in mod necesar al celui stabilit cu mama.
Privitor la ipoteza retardului mental asociat deprivarii afective, tot el
afirma ca acesta este mai bine explicat de lipsa unor experiente stimulatoare
adecvate.
Studiile privind deprivarea afectiva au aratat importanta stabilirii
legaturilor afective in perioada copilariei timpuri. Rutter arata ca dizarmonia
in familie si absenta unei relatii stabile cu un parinte sunt asociate
deviantei comportamentale. Legaturile afective cu mama, mult exagerate desigur
in teoria lui Bowlby, sunt importante desigur, dar Rutter atrage atentia si
asupra importantei stabilirii unor relatii ale copilului si cu alte persoane,
in special cu tatal. in concluzie, studiile privind deprivarea senzoriala au
adus un plus in ceea ce priveste calitatea ingrijirii copiilor in institutii,
dar si calitatea ingrijirii copiilor in familii. Copilul chiar intr-un mediu
sanatos si cu o dezvoltare normala are nevoie de stimulare pentru a-si atinge
cu adevarat posibilitatile maxime de dezvoltare. (Gratiela Sion, 2006)
