Principii generale ale dezvoltarii si functionarii
creierului
Importanta creierului in functionarea umana a fost subliniata inca din secolul
al V-lea i.e.n., de catre Hipocrat, marele tamaduitor al Antichitatii, care
spunea: "De la creier ne vin placerea, bucuria, rasul, activitatea fizica,
regretele, durerea, lamentarile si tot prin el se acumuleaza cunostintele,
intelepciunea, auzul, vazul'. Creierul controleaza intreaga existenta,
psihicul si manifestarile comportamentale, toate trairile individului. Creierul
se dezvolta de jos in sus si din interior spre exterior, de la bulbul cerebral
la mezencefal, sistemul limbic si cortex. in general, complexitatea si
plasticitatea (capacitatea de a se schimba) sporesc pe masura ce segmentul este
plasat mai sus.
La o luna de la momentul conceptiei, incep sa se formeze neuronii, intr-un
uluitor proces de proliferare: 250.000/minut. Apoi, miliardele de neuroni
formeaza legaturi intre ei. Totul este corect organizat, nimic nu e
intamplator. (Ana Muntean, 2006)
La nastere, creierul nu este matur, dar procesul de maturizare va fi rapid, in
primii ani de viata, in relatie cu sistemul perceptiv. Maturizarea, constand in
mielinizare si formarea unor sinapse noi, se realizeaza trecand prin anumite
perioade sau stadii. Procesul de maturizare a creierului si dezvoltarea globala
stadiala a individului sunt intr-o stransa interdependenta:
1. De altfel, acest aspect reprezinta un principiu al dezvoltarii: dezvoltarea
este unitara, organismul se dezvolta ca un tot (Stroufe, Egeland, Carlson,
Collins, 2005).
Intre sistemele endocrin si neuroendocrin, care leaga sistemele fiziologice ale
corpului cu sistemele cognitive, ce functioneaza in relatie cu mediul, au loc
multiple si concomitente interactiuni.
2. Al doilea principiu al dezvoltarii, exem-plificat elocvent de creier, este
caracteristica autoorganizarii sau a complexitatii progresive.
Asa cum am spus, la inceput, are loc o supraproductie de neuroni; apoi,
continua dezvoltarea neuronala, dar incepe procesul interconectarilor, al
crearii unor legaturi intre neuroni (sinapse); astfel, se formeaza sisteme,
apoi sisteme de sisteme, in ordinea descrisa mai sus.
3. Al treilea principiu este diferentierea. La inceput sunt celule
nediferentiate, apoi acestea se organizeaza in structuri, in sisteme care se
diferentiaza functional. Dar procesul de diferentiere cronologic, fiind
ulterior primelor structuri, evidentiaza importanta acestora, caci actioneaza
asupra lor si in functie de ele. (Ana Muntean, 2006)
Toate cele trei principii* ale dezvoltarii corpului, creierului si
personalitatii functioneaza concomitent, generand o progresie neliniara in care
"o capacitate achizitionata poate sa isi schimbe sensul odata cu achizitia unor
noi capacitati si sa se organizeze impreuna cu acestea intr-un tot mai
complex' (Stroufe, Egeland, Carlson, Collins, 2005, p. 30).
Trebuie sa subliniem marea capacitate a creierului de a se proteja de factorii
de stres intern sau extern. in acest sens, malnutritia din ultimul semestru de
sarcina si primii ani din viata copilului nu afecteaza cu usurinta structurarea
si maturi-zarea sistemului nervos. Efectele inalnutritiei, vizibile in
dezvoltarea fizica a copilului, ating foarte rar si structurile neuronale. (Ana
Muntean, 2006)
Sistemul nervos central impreuna cu corpul omului au menirea realizarii unor
complexe legaturi intre creiere* (intre indivizi), asa incat bazele reglarii
activitatii creierului unui individ pot interactiona intens cu cele ale
creierului altei persoane. Ultimele descoperiri acorda emotiilor, precum si
transmiterii lor interpersonale rolul de reglator atat in dezvoltarea
creierului copilului, cat si in valorizarea cognitiva a experientei.
Copilul* se naste programat genetic spre a se conecta la lumea aceasta, prin
intermediul celui care il ingrijeste si care, de regula, este mama. Cel care ii
ofera ingrijiri copilului si mai ales interactioneaza afectiv pozitiv cu el va
deveni figura de atasament.
Bowlby (1988) arata ca in cadrul relatiei de atasament copilul va dezvolta comportamente
specifice;
1. va cauta sa fie in preajma figurii de atasament;
2. va trai sentimentul unui mediu securizam (predictibil, continuu, dragastos)
in care, daca va fi suparat, figura de atasament va veni sa il linisteasca;
3. va dezvolta un "model intenwlizat de junctionare a bazei de securitate'
- o schema interna a functionarii sinelui in relatie cu altii, a sinelui in
relatie cu figura de atasament -, ceea ce ii va oferi securitatea necesara
pentru a porni in explorarea lumii, pentru a trai cu un sentiment de bunastare
si pentru a invata sa se calmeze singur in momentele de suparare pe care viata
i le va rezerva in viitor.
Dar daca mama nu este capabila de interactiuni emotionale pozitive? Daca nu e
capabila sa il iubeasca pe copil? Daca e ostila, agresiva?
Experienta pe care copilul o traieste cu figura de atasament este determinanta
pentru organizarea intregului sistem. Aceste experiente traite intr-o perioada
anterioara posibilitatilor memoriei de reactualizare explicita vor determina in
prezent reactii ale individului in care se vor regasi, implicit, primele
experiente traite de copil in relatia cu figura de atasament. Ceea ce nu iti
poti aminti vei retrai. (Ana Muntean, 2006)
Experienta activeaza neuronii, ce raspund evenimentelor senzoriale din prezent
ale lumii exterioare si imaginilor interioare generate de creier (ca in
amintiri, de exemplu).
Influenta experientelor traite de individ are un puternic impact asupra
dezvol-tarii si a functionarii sale. Experienta nu influenteaza viata curenta a
individului intr-un mod mecanicist simplu, ca o pecete pe o bucata de ceara, ci
intr-o progresie nonliniara in care "experienta creeaza, inspira expectante si
compor-tamente, ce, la randul lor, vor da nastere unor noi forme de
experiente'. (Stroufe, Egeland, Carlson, Collins, 2005, p. 230, apud Ana
Muntean, 2006)
