Problema transsubstantierii

Problema transsubstantierii

O data cu marile rasturnari politice, cu prabusirea imperiului roman si cu declinul civilizatiei antice, si aceste controverse au luat sfârsit. Dar dupa instalarea, la câteva sute de ani, a unei anumite stabilitati, diferentele psihologice au început din nou sa se manifeste, în modul lor caracteristic, mai întâi timid, apoi, pe masura dezvoltarii culturii, tot mai intens. E drept ca nu mai erau aceleasi probleme care tulburasera vechea Biserica, ci aparusera forme noi, dar psihologia ascunsa în spatele lor era aceeasi.

30. Pe la mijlocul veacului al IX-lea, staretul Paschasius Ra 15515w2210p dbertus s-a facut cunoscut cu o scriere despre euharistie, în care reprezenta doctrina transsubstantierii, respectiv ideea ca vinul si hostia se transforma în comuniune în sângele adevarat si în carnea adevarata a lui Cristos. Aceasta conceptie a devenit, cum se stie, dogma dupa care metamorfozarea se produce vere, realiter, substantialiter; desi "accidentele", respectiv pâinea si vi­nul, îsi pastreaza înfatisarea, ele sunt totusi în substanta carnea si sângele lui Cristos. Împotriva acestei extreme concretizari a unui simbol a cutezat sa ridice unele obiectii Ratramnus, calugar în aceeasi manastire în care Radbertus era staret. Un adversar hotarât a gasit Radbertus în Scotus Eriugena, filozof important si gânditor plin de cutezanta care a trait în Evul Mediu timpuriu si care se afla atât de sus si atât de departe în raport cu contemporanii lui, încât anatema Bisericii l-a ajuns abia câteva secole mai târziu, dupa cum scrie Hase în istoria sa bisericeasca *10. Staret fiind la Malmesbury, a fost ucis în jurul anului 889 de catre propriii sai calugari. Scotus Eriugena, pentru care filozofia adevarata era totodata religie adevarata, nu era un adept orb al autoritatii si al ideilor primite, caci, spre deosebire de majoritatea contemporanilor sai, el stia sa gândeasca pe cont propriu. Scotus Eriugena aseza ratiunea deasupra autoritatii, poate total în raspar cu spiritul vremii, dar îndatorind cert veacurile ce aveau sa vina. Chiar acelor eminenti Parinti ai Bisericii, aflati deasupra oricarei discutii, el le admitea autoritatea doar în masura în care scrierile lor închideau comori de inteligenta. Dupa el, euharistia nu era nimic altceva decât  amintirea cinei celei din urma, celebrate de Isus cu ucenicii sai, ceea ce, de altfel, crede orice om rezonabil din orice timp. Dar oricât de clar, de simplu si de omenesc gândea, si oricât de putin înclinat era sa micsoreze cu ceva sensul si valoarea ceremoniei sacre, Scotus Eriugena nu era patruns de spiritul vremii în care traia si nici de dorintele celor din jur, ceea ce se poate vedea si din împrejurarea uciderii sale de catre pro­priii sai soti monahali. Scotus Eriugena stia sa gândeasca ratio­nal si logic, fara ca prin aceasta sa se bucure de succes. De succes a avut însa parte Radbertus, care nu stia sa gândeasca, în schimb, patruns cum era de spiritul veacului ce pretindea concretizarea fenomenelor religioase, s-a priceput sa ,,transsubstantieze" simbolicul si plenaritatea de sens, proiectându-le grosolan la nivelul perceptibilului.

31. Se recunosc fara dificultate în aceasta controversa elementele fundamentale pe care le-am întâlnit si în disputele mai sus înfatisate, anume punctul de vedere abstract, care respinge orice amestec cu obiectul concret, si punctul de vedere concretizant, aplecat asupra obiectului.

<Nota 10> K.A. Hase, Kirehengeschichte. </ Nota 10>

Departe de noi ideea de a for­mula, dintr-un unghi de vedere intelectual, o judecata unilaterala, depreciatoare la adresa lui Radbertus si a prestatiei sale. Tocmai fiindca aceasta dogma pare absurda pentru spiritul mo­dern, nu trebuie sa ne simtim îndemnati a o declara lipsita istoriceste de valoare. Ea reprezinta, ce-i drept, o piesa de lux pentru orice colectie de erori umane, dar lipsa ei de valoare nu rezulta eo ipso, caci, mai înainte de a o condamna, ar trebui sa cercetam amanunt cum a actionat ea în viata religioasa a acelor veacuri si ce îi datoreaza indirect epoca noastra. Nu trebuie trecut cu vederea ca tocmai credinta în realitatea acestui miracol pretinde o desprindere a procesului psihic de perceptibilul pur, desprindere care nu poate ramâne fara urmari asupra naturii însesi a acestui proces. Procesul gândirii orientate devine absolut imposibil atunci când perceptibilul poseda o valoare de prag prea ridicata. Ca urmare a unei valori prea ridicate, el patrunde continuu în psihic, destrama si distruge functia gândirii orientate, bazata tocmai pe excluderea nonadecvarii. Din aceasta simpla reflectie rezulta, fara doar si poate, sensul practic al unor astfel de rituri si dogme care tocmai din acest punct de vedere rezista si unui mod de examinare pur oportunist, biologic, fara a mai vorbi de efectele directe, specific religioase, exercitate asupra individului de credinta în atare dogma. Pe cât de mult îl pretuim pe Scotus Eriugena, pe atât de putin ne este îngaduit sa depreciem prestatia lui Radbertus. Pe marginea acestui caz, se cuvine sa învatam însa ca gândirea introvertitului nu este masurabila prin aceea a extravertitului, caci cele doua forme de gândire sunt, în raport cu determinarile lor, complet si fundamental diferite. S-ar putea, eventual, spune ca: gândirea introvertitului este rationala, cea a extravertitului însa e programatica.

32. Prin aceste observatii, vreau sa subliniez explicit, nu am urmarit nici într-un caz epuizarea psihologiei individuale a celor doi autori. Ceea ce stim despre Scotus Eriugena personal - destul de putin - nu este suficient pentru a-i diagnostica precis tipul. Ceea ce stim despre el pledeaza în favoarea tipului introvertit. Despre Radbertus nu stim aproape nimic. stim atâta doar ca a spus ceva potrivnic modului general de a gândi al oamenilor, dar ca a dedus, cu o logica sigura a sentimentului, concluzia cea mai adecvata asteptarilor acelor vremi, fapt care ar pleda în favoarea tipului extravertit. Din motive de cunoastere insuficienta, trebuie sa ne suspendam însa judecata, caci, mai cu seama în cazul lui Radbertus, lucrurile ar putea sa stea si altminteri. Este tot atât de posibil ca el sa fi fost un introvertit care, având o inteligenta limitata, nu a depasit în nici un fel conceptiile mediului sau, iar logica lui, total lipsita de originalitate, a mers doar pâna la deducerea unei concluzii la îndemâna din premisele puse la dispozitie de Parintii Bisericii în scrierile lor. si invers, Sco­tus Eriugena ar fi putut sa fie un extravertit, daca s-ar dovedi ca era sustinut de un mediu caracterizat oricum de common sense si care considera ca exprimarea corespunzatoare a acestuia din urma era oportuna si binevenita - ceea ce însa, tocmai pentru Scotus Eriugena, nu este defel atestat. Pe de alta parte, stim si cât de mare era nostalgia acelei epoci dupa realitatea miracolului religios. Din unghiul de vedere al acestei particularitati a spiritului vremii, opinia lui Scotus Eriugena trebuia sa para rece si distrugatoare, în vreme ce afirmatia lui Radbertus trebuia sa fie resimtita ca vitalizanta, caci ea concretiza ceea ce îsi dorea fiecare.