Modalitati de modelare (concepere) a personalitatii abordabile prin chestionare
1.1. Modelari privind dimensiunile (trasaturile) de personalitate
Constructia testelor de personalitate a fost influentata în cea mai înalta masura de teoriile care concep personalitatea ca un sistem (structura) de trasaturi, acestea din urma fiind întelese ca moduri specifice si carecteristice de comportament, cunoastere, simtire.
Prin termenul de trasatura de personalitate înlelegem o dispozitie sau caracteristica subiacenta ce poate fi folosita ca explicatie pentru regularitatile si consistenta comportamentului individual (Dictionary of psychology, 1985). Acest sens de definire a trasaturilor de personalitate implicao baza explicativa, o teorie asupra personalitatii, datele recoltate prin teste neputând fi interpretate fara cunoasterea acestei teorii.
În perioada de construire a marilor teste empirice, Wiggins definea o trasatura de personalitate ca un pattern de comportament observabil si nu ca o simpla dispozitie psihica (explicatia comportamentului putând fi gasita la un alt nivel), în timp ce actualmente tendinta este aceea de a concepe trasaturile ca si constructe explicative.
Costa si Mc Crae definesc trasaturile de personalitate ca dimensiuni ale diferentelor individuale privind tendinta de a aparea / prezenta patternuri consistente de gândire si 636f53g actiune. Exista doua implicatii ale acestei idei: a. Reliefarea (prin teste adecvate) a acestor trasaturi ne da posibiitatea de a infera asupra subiectului si mai ales asupra comportamentului, gândirii, simtirii concrete a acestuiea si b. Putem vorbi despre trasatura ca prorpietate a unui individ ce justifica plasarea sa de-a lungul unei dimensiuni a psihismului (bipolaritatea factoriala),. Trasatura devenind astfel o explicatie posibila asupra comportamentului persoanei.
1.2. Structuri cognitiv-preferentiale de personalitate
Modelarea personalitatii în termeni de structuri preferentiale reprezinta o tendinta complementara celei în care personalitatea era abordata prin trasaturile sau dimensiunile de baza.. Aceasta tendinta este preocupata de structurile si tipurile comune. Este vorba de o abordare, o perspectiva diferentiala versus una bazata pe ceea ce este comun interindividual (o abordare idiografica sau una naomotetica dupa Allport). Ideea de baza a acestei abordari este aceea conform careia fiecare individ prezinta o echilibrare specifica a unor tipuri sau structuri de baza.
De baza în aceasta abordare sunt teoriile asupra tipurilor, dintre care una fundamentala este cea jungiana. Aceasta din urma se particularizeaza cumva prin faptul ca a condus la viziuni care îmbina, sintetizeaza aceasta tendinta cu cea diferentiatoare. În psihologia personalitatii au fost construite numeroase tipologii, pornind de la presupunerea ca exista patternuri coerente de comportamment sau stiluri consistennte de actiune suficient de bine definite pentru a permite o taxonomie a persoanei de-a lungul acestor tipuri.
Pâna în anii 80, în diagnoza personalitatii s-a manifestat tendinta de aplicare în diagnoza a tipologiilor temperamentale sau de orientare a valorilor. Actualmente se manifesta o tendinta de a integra o viziune tipologica cu perspectiva diferentiala.
1.3. Teoriile cognitiviste: constructele personale si stilurile apreciative
Psihologia cognitiva defoneste psihismul ca sistem functional aparut si dezvoltat în functie de mediu si necesitatile acestuia. Ca o alta idee ade baza a acestei abordari, retinem faptul ca nu toate aspectele functionarii psihice sunt utile pentru adaptare sau supravietuire , aparând cumva ca anomalii.
Într-o varianta clasica, abordarea cognitiva cerceteaza si ierarhizeaza structurile mentale în functie de relatia lor directa cu adaptarea organismului la realitate. O perspectiva cognitivista mai noua depaseste aceasta viziune, aducând în sfera preocuparilor si ceea ce este distorsionat, irational, anormal etc si de aici apare perspectiva unor structuri care pot explica singularul, excentricitatea, chiar boala, întelese ca alternative cu valoare de supravietuire în circumstante irationale.
Un model de baza pentru aceasta abordare este modelul constructelor personale al lui Kelly iar un altul este cel privind stilurile cognitive (dependent de câmp vs independent, internalizant vs externalizant, impulsiv vs reflexiv, evolutiv vs reductiv). La acestea se adauga alternanta între stiluri (mobilitate vs fixitate), varierea între stiluri în functie de situatie. În România au existat cercetari ale lui Marcus, Catina si Minulescu cu privire la unele stiluri apreciative cu rol prognostic pentru orientarea vocationala. Cercetarile lui Marcus privind empatia au relavat importanta criteriului afectiv în apreciere, prin utilizarea prevalenta a propriei experiente afective: stil analogic, empatic, reflexiv, detasat etc.
Ideea de baza a noii abordari cognitive este aceea de a include în evaluare si modelare atât mecanismele cognitive (de procresare logica), cât si a celor inconstiente de natura afectiva. De amintit ca aceasta orientare nu a generat niciun instrument complex acreditat si utilizat pe plan international.
Cerinte fundamentle în construirea unui chestionar de personalitate
2.1.Limite si dificultati intrinseci masurarii personalitatii prin chestionnare
Exista 3 mari categorii de limite:
a. limite care tin de capacitatea de operationalizare a dimensiunilor (constructelor) de masurat (de fapt de limitele acestei capacitati)
b. care tin de capacitatea de exprimar (în itemii chestionarului) a continuturilor dimensiunii
c. care tin de posibilitatea de control a transmiterii si mai ales a receptarii cortecte a probei
d. care tin de intentionalitatea si starea interna a rspondentului.
Interventia acestor variabile poate conduce catre erori în evaluare (surse de eroare).
Solutii conturate pentru depasirea acestor limite:
a. reconsiderarea în timp a modului de construire a itemilor
b. utilizarea procedurilor statistice pentru a elimina sursele de distorsionare sau pentru a construi modele de control a corelarii informatiilor
c. construirea de noi taxxonomii asupra personalitatii.
Apare de asemenea întrebarea legitima daca chestionarul ca instrument, a carui standardizare ne împinge spre inferente tipologice cu nivel mediu de generalitate, este capabil sa surprinda si unicitatea, forma vie a psihismului care se manifesta în realitate (iarasi problema abordarii nomitetice sau idiografice).
Alte probleme legate de evaluarea personalitatii prin chestionare:
a. probleme legate de vizibilitatea (transperenta itemilor)
b. care tin de schimbarea sau constanta comportammentului individual
c. care tin de specificitatea raspunsului la item (ceea ce atrage dificultati în gruparea itemilor în categorii)
d. care tin de determinaarea unor criterii externe de validare
e. care tin de interpretarea datelor: o interpretare factuala, literala (apropiata de situatia interviului) sau una psihologica - diagnostica (bazata pe validarea chestionarului)
f. probleme care tin de ambiguitatea raspunsurilor la itemi (ceea ce semnifica existenta unor posibilitati largi de interpretare a fiecarui raspuns) sau specificitatea foarte mare a itemilor (ceea ce scade gama de posibilitati de interpretare).
2.2. Cerinte generale si etape generale
2.2.1. O prima etapa generala este reprezentata de construirea chestionarului.
2.2.1.1. Exista 2 probleme esentiale în construirea si experimentarea unui chestionar de evaluare a personalitatii:
a. definirea constructului, deci a trasaturii care va fi masurata. Aceasta se va face în functie de scopul testarii si de orientarea teoretica cu care opereaza autorul.
b. Construirea unui set de itemi prin care subiectul este chestionat în legatura cu acele comportamente sau situatii care sunt relevante pentru trasatura respectiva. Raspunsurile subiectului la itemi vor servi ca indicatori ai constructului.
Aceste doua probleme sunt strâns legate si presupun un demers unitar prin care pornind de la o definitie de lucru asupra constructului psihologul traduce dimensiunile acesteia îninr-un set de itemi. Este vorba de un proces de operationalizare gradata a constructului, pâna la transpunerea acestuia în itemi.
În definirea constructului psihologul poate opera cu o definitie specifica asupra acestuia sau îsi poate construi propria definitie de lucru reunind elemente prin care constructul rerspectiv este definit de catre mai multi autori sau în mai multe lucrari. De exemplu, Porot semnaleaza trei conditii esentiale ale anxietatii: sentimentul unui pericol indeterminat, acompaniat de fantasme tragice; starea de atentie fata de pericol, alerta psihica; convingerea de neputinta si sentimentul de dezorganizare. Daca utilizam drept reper modul de definire cu care opereaza proiecte de tip DSM sau ICD va fi necesar sa adaugam simptomatologia somatica în definitia anxietatii si sa facem unele diferentieri mai fine între tipurile concrete de manifestare a anxietatii. În sfârsit, daca operam în cadrul unei definiri din perspectiva terapiei cognitiv-comportamentale vom accentua asupra perturbarilor cognitive ce apar în anxietate sau asupra modului detasat de autoexperimentare si asupra calitatilor experientei emotionale dacadefinitia este una experientiala. Modul de definire este strict dependent de scopul testarii. Pentru a satisface o pretentie de exhaustivitate, este necesara o munca prealabila de documentare în problematica respectiva si construirea unei definitii de lucru de tip integrativ sau sumativ.
În pasul urmator vor fi identificate dimensiunile definitiei, cu un grad de generalitate mai redus. Acestea vor rezulta în functie de tipul de definitie cu care autorul opereaza si descopul evaluarii. Daca scopul este evaluarea nivelului anxietatii pacientilor din clinica, centrarea va fi asupra simptomelor iar dimensiunile pot viza principalele tipuri de manifestari ale anxietatii: emotionale, somatice, comportamentale si cognitive. Într-o definitie de tipul celei utilizate de Porot aceste dimensiuni sunt sugerate chiar de autor. Unii autori precum Anastasi recomanda ca procesul de operationalizare sa continue prin identificarea de variabile si indicatori, cu un nivel de generalitate tot mai redus, acestia din urma urmând a fi tradusi în itemi. Organizarea este una de tip arborescent, de la general la particular. Este posibil ca o dimersnsiune sau o variabila a constructului sa fie reprezentata în instrumentul final printr-un numar inegal de itemi, în functie de mariea acesteia si relevanta ei în definirea constuctului.
2.2.1.2. Cerinte în construirea testului
a. Alegerea tipului de proba sau de chestionar depinde de scopul evaluarii (ce testam) si de domeniul de aplicare (de ce testam si pe cine). Ideea este de a raspunde unor probleme specifice ale contextului si ale subiectilor vizati care pot deteriora comunicarea prion chestionar devenind surse de eroare în evaluare.
b. Cerinte ce tin intrinsec de construirea chestionarului: adecvarea continutului itemilor, numarul de itemi, omogenitatea sau neomogenitatea acestora, calitatile itemilor, relatia existenta între item si trasatura etc. Toate aceste aspecte vor afecta calitatile psihometrice ale testului, deci valoarea acestuia ca instrument de masurare.
2.2.2. Aplicarea experimentala a esantionului de itemi construit
Un studiu pilot initial se poate face pe un numar minim de 20 subiecti (dupa Meili, 1964). Scopul acestui studiu pilot este acela de a aduce corectii chestionarului, de a raspunde unor întrebari care privesc interventia necontrolata a anumitor aspecte sau variabile ce pot influenta rezultatele si fidelitatea testului.
2.2.2.1. Surse de eroare în evaluare care apar si pot fi corectate în aceasta etapa: a. Stabdardizarea corecta (sau incorecta) a instructajului si/sau conditiilor specifice de raspuns, b. Standardizarea tipului de raspuns, c. Formularea unor itemi/scale de validare (control) a chestionarului în raport cu atitudinea subiectului (estimarea incorecta a unor manifestari simptomatice sau situationale, atitudini de fatada sau bazate pe dezirabilitatea sociala etc), d. Construirea unor exemple introductive.
2.2.3. Validarea statistica preliminara
Aceasta etapa are ca scop eliminarea itemilor neomogeni, nesemnificativi, care dubleaza un aspect investigat etc. Se realizeaza în genere pe un numar de subiecti suficient de larg ca sa permita clarificarea urmatoarelor aspecte: a. Nivelul de dificultate al itemilor, b. Precizarea grilei de raspuns (repartitia itemilor în functie de posibilitatile de raspuns), c. Capacitatea de discriminare.
Scopul acestei etape este acela de a elimina acei itemi care sunt neadecvati si de a ordona itemii în functie de gradul de dificultate (daca este cazul sa facem aceasta ordonare, în special pentru probe ce presupun performanta rezolutiva) si de tipul de grila folosit (nu se vor pune, de exemplu prea multi itemi într-o succesiune prelungita de reactii relevante prin acelasi fel de raspuns: Da sau Nu). Tot în aceasta etapa vor fi eliminati si acei itemi care sunt reprezentativi pentru trasatura dar care , datorita unor motive precum dezirabilitatea, primesc acelasi tip de raspuns de la majoritatea subiectilor.
În aceasta etapa vom obtine o repartitie echilibrata a itemilor în chestionar; adecvarea nivelului de dificultate a limbajului la cel al populatiei vizate; eliminarea acelor itemi ce nu contribuiela sau sunt irelevanti pentru posibilitatea de a dihotomiza subiectii în functiede variabila testata. Aceasta din urma calitate - capacitatea de discriminare - este considerata, alaturi de omogenitate, ca fiind inseparabila de validitatea testului (Meili). Capacitatea de discriminare se determina statistic prin corelatia cu un criteriu extern fie prin comparatia corelatiei fiecarui item cu rezultatele globale ale scalei/chestionarului erxperimentat.
2.2.3.1. Cerinte
a. Lucrul cu un grup de subiecti semnificativ pentru dimensiunea avuta în vedere (criteriu extern).
b. Sarcina testului (continutul itemilor) sa se refere la variabila avuta în vedere.
2.4. Standardizarea interpretarii prin etalonarea chestionarului
Cerinte
a. Construirea chestionarului în forma finala (definitiva). Problema aici este aceea de a respecta cerintale din etapele anterioare
b. Construirea unui lot (esantion) de subiecti adecvat, cât mai diversificat în functie de de criteriile specifice categoriei populationale testate cu ajutorul instrumentului.
În aceasta etapa aplicam forma definitiva a chestionarului, exemplele de familiarizare cu probsa (daca este cazul), experimentarea limitei de timp de raspuns (daca este cazul, vom cere fiecarui subiect sa încercuiasca ultimul item la care a raspuns, din minut în minut, pâna când ultimul subiect termina de raspuns).
Tot în aceasta etapa suntem interesati de valoare testului ca masura standardizata. Aici sunt realizate cercetari privind validitatea diferitelor scale sau fatete, sunt continuate investigatiile privind fidelitatea, corelatii cu alte teste, studii factoriale care sa permita descoperirea de noi grupari (fatete sau factori specifici), studii privind validitatea predictiva sau de criteriu etc.
3. Strategii de construire a chestionarelor de personalitate
Megargee (1972) inventariaza 3 astfel de stategii sau metode: a. Metoda intuitiva sau abordarea rationala, b. Metoda criteriului extern sau metoda empirica, c. Metoda criteriului intern sau
metoda factoriala. Desigur, pot exista si strategii de constructie care combina elemente specifice celor trei metode, numite strategii mixte.
3.1. Metoda intuitiva sau abordarea rationala
Autorul chestionarului este cel care decide ce itemi vor fi inclusi în chestionar si care sunt continuturile relevante pentru a traduce trasatura într-un comportament. Acest fapt face ca o serie de aspecte cum ar fi cunostinsele acestuia de psihologie, experienta în construirea si utilizarea de teste si cunoasterea problematicii specifice a trasaturii tinta sa capete o importanta speciala.
Hase si Goldberg (1967) realizeaza otipologie a abordarilor rationale folosind 2 criterii. Folosind drept criteriu modul de selectare a continutului itemilor, disting între abordari în care selectia se bazeaza pe întelegerea strict intuitiva a trasaturii si abordari în care selectia este ghidata de o teorie formalizata asupra personalitatii. Un al doilea criteriu priveste instanta care selectioneaza itemii si diferentiaza între strategii în care autorul chestionarului este cel care opteaza si strategii în care se constituie un grup de persoane care face selectia (judecatori, experti).
Megargee (1972) deferentiaza între selectii pur intuitive si cele mixte (partial empirice), în care selectia este partial ghidata de date experimentale. De exemplu, este cazul a 4 dintre scalele CPI construite pe baza analizei consistentei interne. În astfel de scale autorul selecteaza intuitiv un lot de itemi care par sa traduca (reflecte) trasatura investigata, selectia initiala este analizata sub aspectul consistentei interne si sunt pastrati acei itemi care obtin un coeficient de corelatie satisfacator (un nivel suficient de încredere).
Pasi:
a. selectia intuitiva a continuturilor itemilor si alotului initial de itemi
b. administrarea întregului lot de itemi unui grup de subiecti
c. calcularea scorurilor totale la aceastaî scala preliminara
d. calcularea corelatiilor dintre scorurile la itemi si scorurile totale pentru toti itemii din lotul preliminar
e. utilizarea coeficientilor de corelatie drept criteriu pentru selectia finala a itemilor (vor fi selectati acei itemi cu cele mai mari corelatii între scorurile proprii si cele totale).
Într-un astfel de demers mixt, datele empirice pot fi utilizate pentru a creste validitatea discriminativa atestului prin eliminarea itemilor cu patternuri de raspuns ambigui sau care prezinta corelatii semnificative cu scale care masoara alte trasaturi.
Avantaje (dupa megargee):
a. validitatea de continut ridicata
b. coerenta intrinseca (consistenta interna) a instrumentului.
Dezavantaje
a. omogenitatea si continutul itemilor depind de abilitatea autorului de a-si imagina si anticipa raspunsurile la problemele itemilor ale subiectilorcaracterizati prin trasatura respectiva
b. transparenta instrumentului, facilitatea pentru subiect de a întelege sensul itemilor si modelul de raspuns expectat de autor/chestionar, ceea ce deschide posibilitatea distorsionarii voite a raspunsurilor pentru a simula/disimula/da raspunsuri dezirabile. Acesta este motivul pentru care unele chestionare precum CPI sau MMPI au construite scale de validare a profilului individual sau scale de corectie a scorurilor individuale.
3.2. metoda empirica sau metoda criteriului extern
Selectia itemilor în test este ghidata doar de relatia empiric determinata între itemul testului si o masura criteriu specifica.
Etape:
a. asamblarea unui esantion initial de itemi, pe baze rationale sau folosind itemi din alte chestionare
b. administrarea setului de itemi la doua grupuri de subiecti care difera între ei doar la nivelul trasaturii evaluate
c. determinarea pentru fiecare lot a frecventei raspunsurilor acord/dezcord
d. determinarea semnificatiei statistice a diferntelor obtinute
e. itemii care diferntiaza semnificativ cele doua loturi sunt selectati pentru scala preliminara
f. scala rezultata este aplicata din nou loturilor criteriu initiale
g. daca raspunsurile analizate sunt satisfacatoare, scala va fi validata pe noi loturi pentru a identifica si elimina itemii cu o capacitate scazuta de discriminare
h. aceasta scala prescurtata si rafinata va fi din nou validata.
Avantaje:
a. depaseste abilitatea intuitiva a unei singure persoane
b. reprezinta o consecinta a comportamentului (raspunsului) unui numar mare de persoane fata de continutul itemilor si poate detecta astfel itemi discriminativi pentru respectiva trasatura, care sunt departe de a fi evidenti de la sine. Prin aceasta metoda a fost construita, de exemplu, scala de socializare din CPI.
Apare o cerinta foatte importanta legata de aceasta modalitate de selectie, anume aceea a unei mari acurateti în selectionarea loturilor criteriu de subiecti, cazul contrar conducând spre selectii gresite, de itemi irelevanti.
Concluzionând, în cadrul acestei metode relatia empiric stabilita între itemi si un criteriu extern si nu continutul manifest al itemilor determina selectionarea acestora pentru chestionarul final. Un item va fi inclus în test daca este capabil în mod empiric sa diferentieze cele doua loturi, indiferent daca raspunsurile subiectilor par paradoxale (relatia cu criteriul este obscura) sau directia lor pare absurda. Psihologul nu va fi preocupat de adevarul literal al raspunsului subiectului la item, ci interesul sau va fi orientat catre relatia ditre raspunsul subiectului la item si alte dimensiuni comportamentale implicite. Din aceste motive, scalele derivate empiric pot fi mai subtile si mai dificil de trucatdecât cele rationale. Scaderea validitatii aparente/de continut (implicita acestui tip de scala) face ca testul sa fie mai greu acceptat de catre subiecti ("nu înteleg de ce te intereseaza acest lucru" sau "de ce acest aspect are relevanta pentru angajarea mea") si mult mai dificil de explicat nespecialistilor care presupun existenta unei relatii directe între item si constructul investigat.
Aceastp metoda de selectarea itemilor într-un chestionar devine decisiva atunci cândse pune problema utilitatii predictive a instrumentului în raport cu diferite criterii, deci pentru construirea unor chestionare de tip vocational, clinic sau pentru masurarea unor trasaturi care sunt marcate de prejudecata mentalitatii comune.
3.3. Metoda analizei factoriale sau a criteriului intern
Pune accent pe analiza criteriului intern, respectiv pe tehnici statistice care permit ca, odata cu identificarea unui factor care apare ca dimensiune responsabila de variatia semnificativa a comportamentului, sa construim si o scala pentru a defini psihologic si a evalua respectivul factor.
Pasi:
a. construirea pe baze apriori a unui lot relativ mic de itemi (celelalte metode presupuneau o selectie finala dintr-un numar initial mare de itemi posibili), itemi ce par sa fie strâns legat de factorul vizat
b. acesti itemi sunt administrati unui numar mare de subiecti, testati adesea în paralel si cu alte instrumente semnificative în raport cu factorul-dimensiunea vizata
c. se realizeaza o intercorelare a itemilor, matricea rezultata fiind analizata factorial, rotata conform procedurii alese si obtinându-se astfel o clusterizare care este responsabila de un anumit cuantum al variatiei comportamentului subiectilor estati
d. se determina încarcatura factoriala a fiecarui item (corelatia cu fiecare factor rezultat
e. vor fi selectati pentru scala finala acei itemi care au cea mai înalta încarcatura factoriala. Rezultatul va fi o solutie structurala simpla, în care fiecare factor este responsabil pentru o anumita trasatura.
În aceasta metoda pot interveni erori datorate metodei de analiza factoriala sau datorita lipsei de distinctivitate conceptuala între structura si fenomen. Astfel, abilitatea cercetatorului consta în analiza semnificatiei psihologice a itemilor care structureaza un anume factor, pentru a da consistenta psihologica, sens calitativ produsului analizei cantitative. Majoritatea chestionarelor contemporane sunt construite cu ajutorul acestei metode, existând chiar tendinta de f i pus sub semnul întrebarii orice chestionar care nu a fost supus analizei factoriale.
Avantajul principal al unei astfel de scale este puritatea factoriala si omogenitatea sa, ceea ce înseamna ca scoruri egale semnifica performante echivalente la testul respectiv (deziderat central pentru orice instrument de psihodiagnostic).
Dezavantajul testelor factoriale vine din faptul ca scalele factoriale nu relationeaza suficient de fklexibil si relevant cu comportamentul viu, deci cu modele comportamentale complexe în care factorul respectiv apare doar ca una dintre dterminante (fapt acuzat adesea de psihodiagnosticienii de orientare clinica).
|
