Implicarea copiilor strazii in traficul de droguri reprezinta una din formele de exploatare, alaturi de munca la negru, cersit, prostitutie etc. Este o forma de traficare a lor care poate avea ca arie de actiune atat teritoriul Romaniei cat si teritoriul altor tari. Copiii strazii sunt in prima faza racolati in retelele de trafic de droguri ca si consumatori, apoi ca si dealeri in zonele lor de actiune si in final, desi nu exista studii oficiale in acest sens, ca elemente de trafic pentru strainatate.
Copii strazii sunt o prada foarte usoara in acest sens. Ei "cocheteaza" cu ideea de drog inca din mica copilarie. In familiile de apartenenta de cele mai multe ori parintii sunt consumatori de alcool, tutun, cafea (drogurile legale care insa duc la comportamente violente, caracterizate de abuzuri fizice si emotionale asupra copilului) daca nu si de droguri mai tari. Astfel predispozitia catre consum si inevitabil trafic este prescrisa. Dupa ce invata prin imitatie acest comportament, prima forma de intermediere intre consumatorii de drog si cel care il pune la dispozitie, ce-i drept tolerata de autoritati desi exista legi in acest sens, este provocata de parintele care isi trimite copilul sa-i cumpere tigari, alcool sau cafea de la cel mai apropiat magazin. De aici pana la primele incercari de "degustare" a acestor droguri, la varste extrem de fragede, nu mai este decat un pas pentru ca ele se afla in imediata proximitate a copilului .
Dupa ce comportamentul parintelui consumator devine insuportabil, copilul fuge in strada unde sub influenta celorlalti copii, manat de curiozitate si pentru a-si anestezia senzatiile de foame si frig, frustrarile, anxietatea si depresia resimtita recurge la consumul de solventi (aurolac) care ii creaza o senzatie de confuzionism si irealitate. Curand dependenta se instaleaza si copilul nu mai doreste sa renunte la "prietenul" sau. Procurarea substantelor necesare consumului este extrem de facila pentru ca, desi legile interzic vanzarea lor catre minori, aceste legi nu se respecta iar autoritatile inchid ochii fata de aceste delicte.
In acest moment copilul poate fi deja caracterizat ca un politoxicoman (solventi, alcool, tutum, cofeina) in incercarea sa de a-si depasi conditia si starea in care se afla.
Dupa cativa ani petrecuti in strada, in grupul sau de prieteni apare un personaj, de obicei un adult sau un copil mai mare care le propune consumul de droguri mai tari ca pe o incercare. Aceasta tentatie care este repede asimilata intre copii. Drogurile ilegale folosite de copiii strazii sunt heroina (de obicei direct sub forma injectabila) si mai rar marijoana si pastilele de extacy. Consumul acestor substante se intampla la inceput sub forma unui ritual caruia i se acorda o importanta deosebita, subliniindu-se caracterul elitist de catre cel care aduce "marfa". Aceasta persoana este una care mai intai le castiga copiilor increderea si admiratia. Primele doze sunt aproape intotdeauna gratis.
Odata ce primele semne ale dependentei de drog apar (acest lucru se intampla foarte repede pentru ca traficantul are grija ca primele doze sa fie administrate la perioade relativ scurte de timp si pentru ca organismul copilului este unul deja invatat cu consumul altor droguri) persoana care l-a adus incepe sa ceara bani contra acestor placeri. Copilul plateste la inceput, dar odata cu cresterea pretului si cu marirea dozelor banii nu ii mai ajung si atunci traficantul ii propune sa lucreze pentru el. Copilul accepta, de cele mai multe ori bucuros si considerand ca a facut o "afacere" buna.
Aceasta "poveste" reprezinta tiparul prezent la majoritatea copiilor stazii din zona Pietei Obor cu care am lucrat in Adapostul pentru Copiii Strazii "Danila Prepeleac" din Bucuresti, sectorul 2.
Copii preferati pentru acest tip de activitati de traficanti sunt cei sub 14 ani pentru ca acestia nu au raspundere penala in fata legilor, de asemenea sunt foarte usor de manipulat si pot avea certitudinea ca nu vor fi tradati pentru ca le cunosc puterea si statutul in strada si se simt neprotejati si vulnerabili in fata lor. Acesti copii nu se opresc in barierele normelor socio-morale neinteriorizate din cauza mediului in care traiesc, comit zilnic mici infractiuni de care insa nu sunt intru-totul constienti, cunosc persoanele de care trebuie sa se fereasca in strada (angajatii sectiilor de politie locale, jandarmi etc.) sunt chiar simpatizati de unele dintre acestea care eventual ar avea si putina toleranta in cazul in care ar surprinde ceva suspect. In acelasi timp traficantul cunoaste aversiunea copiilor strazii fata de organele de politie si le induc un soi de sentiment de complicitate in aceasta privinta.
Nivelul intelectual scazut (liminar de regula) a acestor copii este un alt punct care ii atrage pe traficanti. Acesti copii poseda potentialitati intelectuale reale dar exista deficitul creat prin nestimularea informationala adecvata varstei cronologice si stimularea in sensul unor informatii incorecte despre droguri, care nu pot fi asimilate si interiorizate (intelese) datorita insuficientei dezvoltari si imposibilitatii de a avea o judecata corecta intr-un context. Acest proces ii face pe copii vulnerabili, usor de manipulat si de influentat. Nivelul de scolarizare este de regula foarte scazut. Majoritatea copiilor strazii de 15-16 ani au absolvit maxim 4 clase cu numerosi ani de repetentie si cu multi ani de abandon scolar datorati instabilitatii rezidentiale, tulburarilor de comportament existent si capacitatii slabe de adaptare sociala. Astfel complexele de inferioritate prezente ii impiedica sa se reintegreze in mediul scolar. Stilul lor de viata este incoerent si dezorganizat dorind sa traiasca viata la maxim, activitatile depind de succesul imediat, cu prezenta carentelor de socializare morala primara provenite din familia de origine. Incapacitatea de anticipare si previziune a actiunilor este evidenta si exista o dependenta fata de prezent alaturi de egocentrismul specific varstei din care apar conflicte de adaptare, negativism, ostilitate si agresivitate.
Acesti copii nu sunt sub strict supravegheati si/sau protejati de familie sau de institutiile abilitate deci nu exista prea mari motive de ingrijorare in privinta acuzelor de exploatare. O parte dintre acesti copii sunt neidentificati pentru autoritati, nu au acte de identitate, nu pot furniza date personale reale, au o puternica dezorientare spatiotemporala, isi dau alte nume sau isi declina doar poreclele care sunt un element al nevoii de identificaresi astfel sunt ingreunate procedurile de cercetare ale actelor infractionale savarsite.
Costurile acestor munci prestate sunt convenabile pentru traficant, reducandu-se de cele mai multe ori la cateva doze de drog, necesare consumului copilului dar care au darul de a-i cumpara loialitatea.
Despre preventie in sensul consumului si traficului de droguri nu putem vorbi pentru ca acesti copii au abandonat de multa vreme institutiile insarcinate cu desfasurarea ei (familie, scoala, institutii de ocrotire a minorilor) sau atunci cand intra in contact cu ele deja exista structurate atitudini si deprinderi puternice in acest sens. In strada, contactele cu lucratorii si asistentii sociali din teren sunt totusi rare si nu foarte eficiente in aceasta privinta. De cele mai multe ori copii reproduc in ceea ce priveste consumul de drog patternurile de comportament invatate in familie in primii ani de viata.
Traficantii exploateaza copiii strazii apeland la nevoile si marile lor carente afective. Ei le arata o falsa valorizare la care acesti copii sunt extrem de sensibili si pentru care traficantii devin foarte usor modele infractionale pe care au tendinta de a le imita creandu-le un sentiment de acceptare, asimilare si complicitate. Traficantii ii trateaza asa cum nimeni nu a mai facut-o pana in acel moment si astfel ei neaga ideea ca aceasta atitudine poate fi una falsa, ca un mecanism de aparare extrem de eficient.
De asemenea, in schimbul loialitatii lor ei le ofera protectie, lucru de care ei au nevoie si pe care nu vor risca sa-l piarda. Atasamentul care se naste fata de traficant este unul cat se poate de real si de puternic, el imprumuta caracteristicile unei relatii paterne si acest lucru conduce la acceptarea violentei si agresivitatii. Acest model afectiv univoc copiaza relatiile din familiei de origine cu diferenta ca aceasta relatie are in plus nevoia de drog care face legatura mult mai trainica. Agresivitatea traficantului este perceputa ca justa si sunt prezente sentimente de culpa pentru fapta pentru care a fost pedepsit (persoana pe care o iubeste o percepe ca iubindu-l dar si agresandu-l). O alta nevoie primordiala pe care traficantul o satisface copilului strazii este aceea de apartenenta la un grup. Copilul strazii care este permanent respins de societate, de oamenii si copiii "normali", care este etichetat si stigmatizat, este acceptat si integrat in grupul (reteaua) traficantului. Se merge pana la un fapt comic: unii "specialisti" vorbesc de "integrarea" sociala a copiilor strazii, in loc sa vorbeasca de reintegrarea lor sociala. Ei sunt integrati in societate, chiar si cand se afla in strada, la un nivel indezirabil ce-i drept, dar la acel nivel la care l-au plasat membrii societatii.
Copilul incepe sa se identifice cu acest grup, se supune regulilor si normelor lui. Astfel ceea ce pentru noi are valoare de infractiune, pentru ei devine un mod de a-si demonstra loialitatea fata de persoana admirata.
Traficantii devin modele pentru copiii strazii care aspira sa ajunga ca ei si ii percep ca persoane cu statut social foarte bun, de invidiat, ca detinatori ai puterii. Ei ii motiveaza atat la nivelul self-estim-mului cat si la nivel financiar.
F.C., 15 ani din Brasov, copil al strazii din zona Obor, de aproximativ 6 ani pe strada, consumator de heroina (injectabil) de 2 ani afirma ca ii placea cand impreuna cu cel care ii dadea lui "marfa" si pentru care mai ducea si altora, mergea prin toate cluburile de noapte din Bucuresti, mai ales cele centrale, se imbracau cu haine de firma si o tineau din petrecere in petrecere. Cand povesteste despre prietenul lui care a murit in urma unei supradoze spune ca a fost prost iar lui nu i se poate intampla asta. Tatal sau era consumator de alcool si tutun cu comportament foarte violent fata de copil. Dupa moartea lui copilul a plecat de acasa. In strada a consumat initial "aurolac", tutun si alcool. Pe traficantul despre are vorbim il numeste "taticul lui din strada", incearca sa nu-i dezvaluie adevarata identitate (il numeste cu alt nume), desi povesteste si doua abuzuri sexuale din partea lui. I se pare un avantaj faptul ca in schimbul serviciilor de trafic de drog traficantul ii asigura dozele necesare si spune ca era considerat "smecher" in fostul sau grup din strada si chiar si in cluburile in care mergea pentru ca era cu raficantul, era de-al lor (protectie si valorizare prin asociere). In tot acest timp copilul continua sa doarma in canale.
Odata intrati in aceste retele de trafic de drog si in grupurile de consumatori, copiii nu mai pot dar nici nu mai vor sa iasa. Singurele modalitati de a iesi sunt reprezentate de moartea prin supradoza, condamnarea la inchisoare sau crime care au loc intre membrii retelei sau membrii retelei si consumatori. Actiunile sunt permanent reiterate ca intr-un cerc datorita faptului ca, copiii cunosc faptul ca legile sunt necrutatoare dar poate si mai mult pentru nu vor sa le fie retrase afectiunea si valorizarea pe care le-au obtinut si pentru care sistemul social nu ofera alternative viabile.
Copiii strazii reprezinta "candidatii" perfecti pentru aceste "slujbe" pentru ca au profilul potrivit de personalitate. Cunosc de mici mediul strazii si din dorinta de a nega autoritatea (parinti, scoala, institutii), lupta impotriva ei inlocuiesc valorile societatii cu nonvalorile subculturii specifice. Au indrazneala si agresivitatea formate, isi revendica dreptul de a decide singuri actiunile si pot fi usor influentati si manipulati. La randul lor invata sa-i manipuleze si sa-i influenteze pe altii. Sunt de mici legati de ideea consumului de drog ca "anestezic" pentru realitate, doresc sa obtina singuri bani de la varste foarte fragede pentru ca asa i-au invatat parintii, sunt in continua miscare si sunt greu de gasit din cauza lipsei unui domiciliu legal si stabil iar datorita organizarii in grup resimt timpuriu nevoia de a se face remarcati si ascultati. Varsta cronologica vine si ea cu caracteristicile specifice: teribilism, aventurism, abandon scolar si familial. Traficantul este pentru ei imaginea opulentei la care pot ajunge, a puterii, a banilor usor facuti, a respectului celorlalti si isi doresc repede sa fie ca el din nevoia de identificare.
Alternativele interventiei sociale nu satisfac aceste nevoi si nici nu furnizeaza perspectiva unei vieti cu sens real. Ei constientizeaza colapsul existential in care se afla si nu intrevad o cale reala de reinsertie sociala. Neavand contacte si relatii cu copii "normali" de varsta lor nu reusesc sa perceapa asemanarile si diferentele si nu-si pot crea o imagine realista in acest sens. Pentru ei viitorul nu exista, sunt dependenti de prezent nesigur si de trecutul traumatic experimentat. Predomina interesele si scopurile imediate ca si trebuintele momentane iar aspiratiile realiste si efortul volitional in fata tentatiei consumului si a castigurilor facile obtinute din traficul de droguri sunt anihilate. Drogul pentru ei este considerat un lux, simbolul bogatiei, ne referim aici la drogurile ilegale a caror interzicere creaza dorinta, misterul. Nu doresc sa renunte la ele (heroina, extacy). Desconsidera consumul de "aurolac" care e considerat ca apartinand celor fara bani, fara putere, "fraierilor". Calitatile atribuite drogului sunt asimilate persoanei. Drogul este asociat prieteniei, distractiei, risipei, supravietuirii. Se amagesc cu iluzia libertatii si a independentei obtinute acceptand astfel statutul de prizonieri.
Familiile acestor copii confruntate de catre autoritati cu ideea traficului de droguri pe care il realizeaza copiii lor merg de la o atitudine de indiferenta pana la una incurajare in speranta unor castiguri financiare. Traficul de droguri treprezinta o metoda foarte comoda de obtinere de venituri. Dupa un timp din copii folositi pentru traficul de droguri ajung la randul lor sa foloseasca alti copii mai mici in acest scop. Asa incepe "cariera" de traficant a copilului.
Paradoxal, acesti copii care prin structura lor de personalitate nu accepta reguli si norme, constrangeri, odata ce sunt implicati in aceste retele se supun codului specific de reguli nescrise. Spre deosebire de sistemele de protectie ale copiilor in care ei pot intra, in aceste retele exista pe langa satisfacerea nevoilor de valorizare si de apartenenta la grup, lipsa de etichetare in sens negativ inlocuita printr-o etichetare pozitiva, mitul drogului si metode dure de coercitie marcate de violenta si agresivitate.
Acesti copiii, dincolo de independenta si libertatea precoce obtinute, au totusi nevoia de dependenta specifica varstei cronologice fragede cu nevoi de afectivitate reale. Se cauta astfel asocieri cu persoane valorizate social in grupul de referinta care sa le elimine sentimentul de singuratate si sa asigure o securizare afectiva. Traficantul asigura aceste lucruri, cel putin la inceputul relatiei dintre cei doi si aceasta relatie reprezinta o sursa de rezilienta pentru copil in fata concurentei neloiale pe care i-o face imaginea copilului "normal". Complexele de inferioritate se compenseaza prin aparitia unui complex de superioritate exprimat prin trafic de droguri si agresivitate.
CONCLUZII SI PROPUNERI
Ceea ce ofera sistemele de protectie sociala si ONG-urile copiilor strazii se dovedeste a fi insuficient si ineficient in momentul in care concurenta este reprezentata de retelele de trafic de droguri. Acesta concluzie vine din experienta pe care o am in lucrul cu copii strazii si din frustrarea resimtita in momentele de recadere ale acestor copii. Ceea ce se ofera nu satisface conditiile oferirii unor sanse reale, nu spun egale dar echitabile pentru ca acesti copii sa poata concura alaturi de cei normali.
Prima si cea mai grava probleme este reprezentata de mentalitatea societatii, si vorbim aici nu doar despre persoanele neavizate care ii privesc pe acesti copii pe strada ci si despre cei care sunt angajati in procesul reintegrarea lor sociala (angajati ai centrelor destinate acestor copii care ii numesc "aurolaci", cadre medicale care daca nu refuza sa-i trateze nu se jeneaza sa-si manifeste dispretul fata de ei, politisti care considera ca solutia pentru ei ar fi sa-i bage intr-un canal si sa le dea foc, invatatori care in scenetele organizate la serbari le dau acestor copii care incearca sa se rupa de trecut rolul copilului strazii, educatoare care intreaba la inscrieirea in grupa lor daca copilul este frumos, etc.). Toate aceste fapte, alaturi de privirile incarcate de dispret ale trecatorilor care-i privesc, etichetarile acordate precum "aurolac", "drogat", etc. ii indeparteaza de noi si de scopurile noastre "nobile" care raman la nivel declarativ, le alimenteaza sentimentul de paria al societatii si il arunca in infractionalitate. Incercarile specialistilor de a-i reintegra social (in scoli, clubiri sportive, unitati medicale) sunt de multe ori obstructionate de oameni care prefera sa le nege existenta sau doresc sa stea departe de ei decat sa lupte pentru a le da o sansa. Ceea ce am descris pana acum nu neaga existenta multor oameni care doresc sa-i ajute dar din nefericire eforturile a zece astfel de persoane pot fi foarte usor spulberate de o singura persoana care ii face sa retraiasca sentimentul de respins, sentiment cu care este obisnuit si impotriva caruia renumta usor la a mai lupta. Nu trebuie sa uitam ca nu trebuie niciodata sa pedepsim victimele sau oamenii bolnavi.
Este important ca acesti copii sa poata avea contacte cu copii de aceiasi varsta care nu au experimentat problemele lor. Acest lucru poate sa se intample in scoli, cluburi sportive, etc. Pentru consumatorii de drog ar putea fi organizate centre de informare, consiliere si terapie individuala si de grup la care sa aiba acces copii din toate paturile sociale care au aceiasi problema. Desi exista astfel de centre, cele cunoscute de mine nu mi se par ca ar avea caracteristicile necesare ideii expuse mai sus. Rapiditatea gasirii spatiilor adecvate, a specialistilor si racolarea de voluntari dintre copii care au fost dependenti de drog sau/si dealeri pentru aceste centre este esentiala pentru ca in strada traficantii continua sa racoleze copii ei fiind unelte extrem de eficiente si de controlabile economic.
Nu trebuie sa pierdem din vedere ca ceea ce-i atrage pe acesti copii la consumul de droguri si la viata in strada, la periferiiile societatii este himera libertatii ca valoare absoluta care a caracterizat mereu indivizii dar care prin educatie am reusit sa constientizam ca nu exista in forma absoluta. Faptul ca educatia este un domeniu la care acesti copii nu au avut din varii motive acces a dus la aceste stari de fapt care implica un pericol social real.
Educarea opiniei publice prin campanii de informare, responsabilizare si constientizare (ex. in scoli - sedinte cu parintii) in legatura cu ce inseamna in mod realist, nu exagerand in sensul de tragedie, consumul de drog, alternativele de tratament, traficul de drog, fenomenul copii strazii, etc. ar fi o actiune concreta si necesara.
Echipele multidisciplinare de lucru pe aceste domenii trebuie sa implice mai multe institutii: Ministerul Sanatatii, Ministerul de Interne, Directia de Protectie Sociala, Directia pentru Protectia Copilului, Ministerul Educatiei, Ministerul Justitiei, iar ca specialisti: asistenti sociali, juristi, psihologi, politisti, medici psihiatri, consilieri scolari.
In ceea ce priveste legislatia aceasta trebuie sa introduca pedepsele alternative si individualizate si sa reglementeze sistemul de organizare a acestora pentru minorii care savarsesc fapte ca traficul de droguri sau alte infractiuni sub influenta consumului de droguri. Nu trebuie sa acordam acelasi tip de pedeapsa adultilor constienti de faptele lor si minorilor cu carente de dezvoltarea personalitatii, marcati de tarele societatii, de etichetarile de care suntem vinovati in egala masura cu totii si de toleranta societatii in privinta violentei domestice. O inasprire a legislatiei sau pur si simplu o aplicare corecta a legislatiei existente in privinta vinderii catre minori a alcoolului, tigarilor si a solventilor ar putea avea rezultate care sa ne ajute.
Consumul de droguri, care este in majoritatea cazurilor la baza traficului trebuie tratat ca o maladie, ca o boala, si asa cum nu-i pedepsim pe bolnavii de diabet, TBC sau alte boli nu trebuie sa-l pedepsim ci sa-l tratam.
De asemenea se impune o mai buna colaborare intre specialistii deja formati si cei in curs de formare pentru ca timpul si escaladarea fenomenului nu permite acumularea anevoioasa de experienta individuala in domeniu. Perfectionarii profesionala trebuie sa i se acorde atentia necesara pentru ca in randul traficantilor schimbul de experienta se realizeaza mult mai rapid.
|
