Psihologia emotiilor si controlul acestora

Psihologia emotiilor si controlul acestora.

Jaques Cosnier considera emotiile acele evenimente sau stari din domeniul afectiv, care se caracterizeaza printr-un ansamblu de trairi psihice specifice insotite de manifestari fizilogice si comporatmentale. Aceste trairi psihice co 131d32b nstau in stari mentale denumite de Cosnier afecte.

Manifestarile comportamentale difera in functie de natura afectelor: fuga, apropriere, agresiune, exuberanta, retragere in sine. Nu trebuie omise manifestarile verbale care reprezinta o forma particulara a manifestarii comportamentale.

Mnifestarile fiziologice sunt ascunse sau vizibile. Cele ascunse constau in modificari neuro-endocrine, metabolice, pe cand cele vizibile denumite si manifeste, sunt acele simptome ale activarii sistemului nervos. Aceste simptome ar putea reprezenta accelerarea sau incetinirea ritmului cardiac, tremurul, transpiratia, dilatarea pupilei etc.

Acelasi psihofiziolog Cosnier, in lucrarea Introducere in Psihologia emotiilor si a sentimentelor, aminteste de cele 9 caracteristici ale psihologului Paul Ekman, care permit specificarea diferitelor emotii de baza (furia, frica, tristetea, bucuria, dezgustul, surpriza). Aceste caracteristici sunt:

Universalitatea semnalelor emotionale.

Paul Ekman (1972) si Izard (1980) au demonstrat ca expresia si recunoasterea emotiilor este universala si are loc prin utilizarea unei mimici faciale specifice. Manifestarile emotionale furnizeaza informatii celor din jur, despre antecedente, tipul de reactie si comportamente viitoare. Acest lucru este posibil prin existenta pattern-urilor expresive bine diferentiate.

Prezenta unor expresii emotionale comparabile la om si la celelalte primate.

La primatele nonhominiene se pot observa expresii de frica, furie, tristete si bucurie. La toate speciile de vertebrate pattern-urile expresiei emotionale se gasesc la baza sistemelor de comunicare interindividuala. S-a ajuns la concluzia ca omul nu a inventat emotiile, ci a mostenit expresia si functia lor sociala de la stramosii sai.

Fiecare emotie se bazeaza pe un context fiziologic.

Exista anumite tablouri specifice care descriu actionarea sistemului nervos autonom, demonstrate, cel putin pentru furie, frica, dezgust si tristete. Experimental s-a demonstrat ca subiectii resimt emotiile corespunzatoare unui patter facial prezentand diferite reactii neurovegetative specifice.

Universalitatea evenimentelor declansatoare.

In plan teoretic evolutia adaptativa a expresiei emotionale se sprijina pe postulatul ca situatiile inductoare, denumite si antecedente, au puncte comune. Un anumit tip de situatii si de probleme vitale provoaca reactii specifice.

In practica, insa, s-a ajuns la concluzia ca ponderea contextului cultural, a traditiilor, ideologiilor si a structurilor sociale cantareste uneori mult pentru modalitatile expresive.

Coerenta reactiilor emotionale.

Intre experienta emotionala si expresia ei exista o oarecare congruenta ceea ce presupune prezenta unui ansamblu psihofiziologic prestabilit care leaga strans experienta si expresia. Totusi s-a demonstrat ca, in ciuda legaturii dintre ele, expresia si experienta sunt separabile. Este cunoscut faptul ca expresia mai poate fi modificata sau chiar inversata, cu scopul de a disimula sau de a minti.

In viata de toate zilele, numeroase mimici care insotesc interactiunea verbala se disociaza deseori de afectele pe care le presupun.

Declansarea rapida.

Ekman a aratat, avand in vedere valoarea adaptativa a emotiilor, ca reactiile fiziologice pot aparea intr-o fractiune de secunda, iar mimica in cateva minisecunde. Aceasta tensionare rapida serveste la diferentierea emotiilor de baza de celelalte stari afective.

Durata limita

Caracterul temporal si, in general, scurt al emotiei constituie una din trasaturile care o diferentiaza de dispozitii. Acestea din urma dureaza mai mult chiar daca sunt saturate de o emotie. Pentru Ekman, dispozitiile se deosebesc de emotii prin durata, cauze si fiziologie.

Mecanismul de perceptie automata.

Pe baza unui principiu psihobiologic, Lazarus (1991) a aratat ca din moment ce perceptia este prezenta, ceea ce urmeaza se deruleaza conform cailor predeterminate de biologie. Insa pot fi folosite diferite mecanisme de aparare sau adaptative in functie de grupurile culturale si de persoanlitatea fiecaruia.

Controlul voluntar este realizat in functie de musculatura, urmata de mimica faciala, sunetul vocii si in cele din urma de reactiile vegetative.

Aparitia spontana.

Derularea rapida, perceptia automata si prezenta reactiilor expresive involuntare constituie cauza principala datorita careia expresia emotionala nu este o alegere deliberata. In cazul in care este anticipata, aceasta poate fi partial redusa in masura in care afectul este determinat si ne permite sa prevedem solutii de redresare.

Atunci cand doua persoane interactioneaza, fiecare incearca sa-si controleze propriile emotii, dar si sa le dirijeze pe cele ale partenerului. In cadrul interactiunii are loc un proces constant de gestiune si reglare emotionala strans legat de celelalte schimburi orientate mai mult cognitiv.

Controlul emotiilor se realizeaza in plan individual, fiind vorba de mecanisme de aparare si de organizarea verbalo-motorie si in plan social.

In plan individual mecanismele de aparare reprezinta o expresie psihanalitica ce desemneaza operatiile utilizate de EU pentru a se proteja de experientele afective incompatibile cu exigentele Supraeului si care ar putea risca sa provoace afecte neplacute precum rusinea, culpabilitatea, dezgustul.

Din cele mai vechi timpuri mecanismul de aparare, descris de Freud (inca din 1895) il reprezinta refularea. Este cel mai important si cel mai cunoscut deoarece este si cel mai des utilizat. Refularea poate fi definita ca un proces psihic ce are rolul de a pastra in afara constiintei reprezentarile inacceptabile, cele interzise de catre supraeu. Esecul sau imperfectiunea acestui mecanism de aparare se manifesta prin simptome precum: conversii somatice, lapsusuri, acte ratate, fobii, etc.

Ca mecanisme complementare de aparare, folosite mai ales de nevrozatii obsedati, sunt: izolarea, formatia reactionala, deplasarea, represia.

Izolarea consta in separarea reprezentarii stanjenitoare de legaturile libidinale si afective. Reprezentarea poate subzista intr-un afect indepartat sau deviat, precum in cazul umorului, cinismului dar si al represiei, condamnarii si intelectualizarii.

Formatia reactionala decurge din inversarea dintre afecte si reprezentari. Spre exemplu, in cazul atractiei pentru dezordine, apare o preocupare exemplara pentru ordine. In cazul agresivitatii, aceasta este inlocuita prin comportamente politicoase.

Deplasarea, ca mecanism de aparare, este o reorientare a afectelor si dorintelor spre alte obiecte substituibile.

Represia se traduce printr-un efort de stapanire a vocii, a sintaxei si a semanticii. Pe langa aceste aspecte, represia se poate extinde si la reactii corporale cum ar fi: oprirea brusca din lacrimat, strangerea pumnilor, inclestarea dintilor. Tot in plan individual, se face apel la organizarea verbalo-viscero-motorie in scopul realizarii unui control al emotiilor.

Psihanalistul Felix Deutsch si-a intemeiat o adevarata viziune asupra motricitatii pe trei ptrincipii. In primul rand nevoile emotionale inconstiente, care nu se pot descarca prin cuvinte, genereaza o anumita motricitate si un anumit comportament postural. In al doilea rand, natura anumitor posturi se dezvaluie atunci cand survin in asociere cu anumite continuturi verbale. In ultimul rand, cunoasterea personalitatii ajuta la intelegerea semnificatiei gesturilor individului.

Controlul social se realizeaza in masura in care orice societate controleaza indeaproape manifestarile pulsionale si marile momente ale evolutiei biologice ale individului (nastere, pubertate, casatorie, moarte). Ordinea sociala implica o ordonare a expresiei si utilizarii emotiilor atat in mod public, cat si in particular. Astfel societatea exercita o influenta asupra motivatiilor cotidiene si asupra comportamentelor corespunzatoare. Acest lucru se realizeaza prin intermediul a trei procedee si anume: diferentierea si recunoasterea emotiilor, acceptabilitatea sociala si gestiunea interindividuala.

Unul din elementele fundamentale ale ordinii sociale este conformarea care corespunde interiorizarii felului de a fi, iar felul de a fi al cuiva este la randul lui impus de regulile emotionale. Individul este nevoit sa-si administreze expresiile emotionale pentru a crea un acord intre acestea si impresiile pe care doreste sa le produca asupra partenerilor sai, incercand sa-si controleze afectele interne.

Orice societate dispune de coduri constitutive ale ethosului, concept definit de G.Bateson drept " sistemul atitudinilor afective ce comanda valoarea pe care o comunitate o acorda diferitelor satisfactii si frustari ale vietii sau sistemul de norme culturale care organizeaza instinctele si emotiile indivizilor"

Orice individ incearca sa evite anumite afecte sau sa le controleze, dar uneori se poate intampla sa apara esecul sau insuficienta eficacitate a mecanismelor de aparare sau adaptare. Acest lucru poate genera anxietatea sau angoasa, iar daca aceste stari au o intensitate prea mare sau daca se cronicizeaza se ajunge la o stare proasta denumita stres.

3.1. Emotiile ratate - stresul emotional

Fiecare dintre noi poate sa clacheze daca stresul la care este supus este prea mare,putand astfel concluziona ca si o persoana echilibrata poate dezvolta tulburari psihologice temporare.

Notiunea de stres are baze biologice. In anul 1936 la Universitatea McGill din Montreal, Hans Selye a descris reactiile pe care le are organismul la diverse forme de agresiune ( anatomo-fiziologice sau psihologice). Asfel, el a definit un "sistem general de adaptare" cu trei faze. Faza initiala sau de alarma este cea in cursul careia organismul este supus agentului agresor si reactioneaza cu rapiditate printr-o activare a sistemului nervos vegetativ prin eliminarea de adrenalina si nonadrenalina. Trecand de un anumit prag, modificarile interne, produse astfel, creaza un dezechilibru homeostazic provocand o contrareactie uneori excesiva. In acest moment, organismul intra in faza de rezistenta, in care mijloacele de aparare sunt mobilizate pentru a lupta impotriva agentului de stres. In final organismul intra intr-o faza de epuizare ce poate duce in cele mai grave situatii la moarte.

In urma unei psihotraume severe (accident, incendiu, deces), persoana poate trai o stare de disfunctionalitate sau chiar o cadere psihica brusca, am putea spune. Reactia la stres se instaleaza treptat atunci cand individul este supus un timp indelungat unor conditii de tensiune psihica, cand este atinsa imaginea de sine, situatia maritala, profesionala sau financiara. De regula, individul isi revine total atunci cand situatia stresanta a fost inlaturata, desi pot ramane reactii reziduale sau o vulnerabilitate crescuta fata de un anumit gen de factori de stres. Factorii de stres reprezinta toate situatiile (pozitive sau negative) care solicita o reactie adaptativa din partea organismului, stresul fiind chiar reactia organismului la aceste solicitari.

Daca pana acum am observat stresul apare datorita unor evenimente, situatii neplacute, totusi s-a ajuns la concluzia ca orice situatie noua ce necesita o reactie adaptativa face ca factorii de stres sa fie legati si de evenimente fericite: avansari, calatorie, casatorie.

In anul 1976 H. Seyle distinge un stres negativ denumit distres si un stres pozitiv pe care il numeste eustres. In cazul celui din urma este vorba de acele emotii bine temperate, micile bucurii si necazuri, dificultatile care fac sa creasca placerea de a invinge, satisfactiile provocate de reusite si care insotesc tonusul fizic si moral al individului.

Holmes si Rahe au creat faimoasa scara de vulnerabilitate prin care este transpus in cifre intensitatea stresului in functie de diferiti factori de stres. (anexa 1)

In plus nu exista o relatie liniara simpla de tipul factor de stres. Generat de acelasi factor, stresul poate fi diferit in functie de mai multi factori legati de personalitatea subiectului si de imprejurari. Desi sursele stresului sunt multiple, nocivitatea lor este variabila. Anumiti factori de stres sunt mai patologici decat altii, iar nocivitatea depinde de valoarea pe care agresiunea o are pentru individ.

Coleman, Butcher, si Carson, in 1984, au evidentiat trei categorii de stres:

a)      Frustrarile ce apar atunci cand in calea dorintelor si nevoilor indivizilor intervin anumite obstacole ce bareaza drumul spre atingerea obiectivelor dezirabile. Aceste obstacole pot fi de natura interna sau externa si de regula este greu de luptat cu ele pentru ca ne creeaza sentimentul de neimplinire sau autodevalorizare. Ca exemple de asemenea obstacole ar fi: situatia financiara precara, discriminarile etnice, nerealizarea pe plan profesional, decesul unei pesoane apropiate (obstacole externe); sentimentul de insufucienta competenta, culpabilitate, inadecvarea sau inferioritatea (obstacole interne).

b)      Conflictele ce pot lua nastere datorita prezentei simultane a doua sau mai multor motive incompatibile, care nu pot fi satisfacute simultan. In aceste conditii individul trebuie sa faca o alegere si sa traiasca tensional situatia de conflict. Spre exemplu, o casatorie timpurie poate conduce la intreruperea studiilor sau alegerea unui serviciu il poate determina pe individ sa renunte la un altul. Se disting conflicte de tipul apropiere-apropiere; apropiere-evitare (o persoana urca in ierarhia sociala facand compromisuri); evitare-evitare (alegere intre doua indezirabile) cum ar fi cazul cand un individ sa faca parte din comisia de admitere la facultate si daca ar refuza ar fi sanctionat, iar daca ar accepta ar trebui sa munceasca foarte mult si in conditii de maxima responsabilitate.

c)      Presiunea exercitata asupra unei persoane de a atinge anumite scopuri sau de a se comporta intr-un anumit fel. In general presiunea il face pe individ sa actioneze rapid, sa-si intensifice eforturile sau chiar sa-si redirectioneze comportamentul. Daca presiunea care apasa asupra individului este prea mare, se pot declansa comportamente dezadaptative. Ca si frustrarile, presiunea poate avea origini interne sau externe, cum ar fi presiunea autoimpusa sau imusa de parinti de a termina facultatea cu media 10. Exista si presiuni ce suprasolicita in mod deosebit individul care imbratiseaza profesii ca: aviator, manager, chirurg, politician, ofiter. Pentru marea majoritate a oamenilor, presiunile sunt autoimpuse, datorate unor motivatii interne. Astfel poate fi si cazul subiectilor care manifesta un comportament simulat, care incearca sa induca in eroare, isi autoimpun anumite stari psihice pe care, daca nu sunt bine pregatiti, nu le pot controla chiar din cauza aparitiei acestui tip de stres.

Factorul de stres asupra subiectului depinde de: semnificatia sa, durata actiunii sale, prezenta unor efecte cumulative si trairea anticipativa a stresului. Persoanele care traiesc anticipativ o situatie stresanta, spre exemplu o operatie majora, o suporta mai greu decat cei la care aceasta survine brusc. Se stie foarte bine faptul ca ceea ce este stresant pentru o persoana poate sa nu fie pentru alta. Putem vorbi de asa zisa toleranta la stres ce este pusa in evidenta de anumiti factori si anume:

a)      Perceperea subiectiva a amenintarii se refera la faptul cand situatia este perceputa de catre subiect ca reprezentand o amenintare serioasa, aceasta devenind foarte stresanta, mai ales daca subiectul considera ca resursele de a-i face fata sunt inadecvate.

b)      Echilibrul emotional apare atunci cand persoana nu este echilibrata iar cea mai mica frustrare sau presiune exercitata asupra sa va deveni stresanta.

c)      Suproturile externe, material sau uman, fara de care se poate ajunge la amplificarea trairii tensionale a stresului. Patternul reactiei la stres este unic, specific unui anumit individ, pattren care se poate schimba doar in anumite limite.

Organismul reactioneaza in mod diferit la o situatie stresanta in functie de mai multe variabile, iar aceasta reactie a organismului la stres intalneste cateva caracteristici:

a)      Caracterul global se refera la faptul ca organismul reactioneaza la stres ca un tot unitar atat sub aspect biologic cat si psihic;

b)      Caracterul economic se refera la faptul ca in mod normal organismul uman reactioneaza la stres utilizand la minimum resursele sale, adica punand in actiune acele mecanisme care sunt mai economice. Daca acestea se dovedesc ineficiente, atunci se declanseaza mecanisme cu un cost mai ridicat;

c)      Caracterul automatizat, cum este cazul punerii in actiune a sistemelor imunologice de aparare (exemplu: omul vede doar ceea ce vrea sa vada, distorsionarea informatiilor amenintatoare, reprimarea experientelor psihotraumatizante);

d)      Reactia are rezonante emotionale unde cele mai frecvent intalnite stari emotionale sunt: supararea, furia, teama, anxietatea;

e)      Cu orientare spre sarcina sau spre aparare, ceea ce inseamna ca persoana respectiva isi redirectioneaza comportamentul pentru a infrunta situatia stresanta, cauta alternative de solutii, se decide sa actioneze intr-un anumit fel si evalueaza efectele feed-back-ului. Reactia orientata spre sarcina poate fi deschisa ( subiectul decide sa arate mai multa afectiune) sau inchisa ( reducerea nivelului de aspiratii).

In nota de curs Psihopatologie, Irina Holdevici evidentiaza doua categorii de modele de reactii orientate in directia autoapararii. Acestea sunt indreptate mai exact spre protejarea eului de agresiuni psihice si de dezorganizare. Prima categorie se refera la reactii de tipul plans, afirmatii repetative cu privire la situatia survenita, reactii de doliu. Cea de-a doua categorie aduce la cunostinta acele reactii care pun in actiune mecanismele de aparare a eului. Acestea sunt:

q       Negarea realitatii care se refera la ignorarea sau refuzul de a accepta evenimentele psihotraumatizante. Porneste de la refuzul de a vorbi despre problemele care supara pe individ, pana la refugiul in hiperactivitate, care il impiedica pe individ sa-si rezolve anumite probleme de familie;

q       Reprimarea reprezinta mecanismul prin care ganduri sau trairi psihotraumatizante sunt alungate din constiinta;

q       Anestezia emotionala apare frecvent in situatii de traume majore (doliu, catastrofa). In conditii de inchisoare, lagar, somaj prelungit, multe persoane isi pierd speranta si devin apatice, resemnate, adaptandu-se noului stil de viata;

q       Intelectualizarea consta in evitarea trairii afective prin inlocuirea ei cu explicatii rationale;

q       Regresia este mecanismul de aparare a eului care presupune reintoarcerea la modele comportamentale primitive.

Atunci cand individul trece printr-o stare stresanta are loc un proces de adaptare prin care se incearca depasirea momentului stresant. Este vorbe de asa-numitul Sindrom general de adaptare descris de Seyle si presupune trei faze. Intr-o prima faza organismul este alarmat (faza de alarma si mobilizare) mobilizandu-si resursele pentru a face fata stresului. Se constata in aceasta faza o activare emotionala, cresterea tensiunii psihice, hipersensibilitate, hipervigilenta, eforturi sporite pentru a-si mentine autocontrolul. Individul incearca diferite strategii de a face fata stresului, strategii orientate fie spre sarcina sau autoaparare, fie combinate. Pot sa apara semnele dezadaptarii ca: anxietate, tensiune psihica, tulburari de atentie, ale randamentului general in activitate. Faza a doua apare atunci cand actiunea se prelungeste iar individul este capabil sa gaseasca unele resurse de a-i face fata, rezistand dezintegrarii psihice (faza de rezistenta). Se pot pune in actiune mecanisme orientate spre sarcina sau de aparare a eului. Intr-o etapa mai avansata a acestei faze individul are tendinta de a deveni rigid si de a se agata de mecanismele de aparare pe care le-am amintit anterior in lucrare. In final urmeaza ultima faza, cand apare o destructurare a mecanismelor integrative, individul adoptand mecanisme de adaptare inadecvate sau exagerate (faza de epuizare). Acum se poate produce chiar o rupere de realitate, individul putand prezenta iluzii, halucinatii si uneori chiar idei delirante. Pe plan afectiv pot aparea reactii de violenta, apatie, stupoare sau chiar moartea individului.