Timp îndelungat psihologia a fost considerata o
stiinta a starilor de constiinta. De aceea singura
metoda aplicabila mult timp, a fost introspectia. În opozitie cu aceasta
teza ca o reactie la introspectionism, la începutul secolului, s-a afirmat o
noua doctrina, pragmatica, comportamentalista-behaviorism, al carui promotor a
fost J.B. Watson (1913).Denumirea provine de la termenul englezesc
"behavior" care înseamna comportament, de unde si denumirea de teoria
comportamentului.
Aceasta
contramiscare în psihologia nord-americana reflecta caracterul american cu aspectele sale practice, asa zis -cu
picioarele pe pamânt. Figura marcanta a conceptiei comportamentaliste, John
Broadus Watson (1878 -1958), s-a opus cu vehementa
introspectionisinului.
John Broadus Watson, numit si parintele
behaviorismuiui a fost profesor la Universitatea John Hopkins (din 1908 pâna în
1920). A fost considerat principalul teoretician al behaviorismului si s-a opus introspectionismului lui Wilhelm Wundt. A acordat
mare importanta lucrarilor lui Pavlov si bazat pe acestea a realizat cercetari
experimentale referitoare la conditionarile emotionale împreuna cu sotia sa R. Rayner (1920).În conceptia lui Watson, emotiile sunt
comportamente. În 1930 Watson dezvolta teoria metrica a gândirii aratând ca:
gândirea este o activitate complexa care mobilizeaza
întreaga organizare corporala.
Lui Watson i se parea ca vechii psihologi au
încercat sa studieze ceva ce 424p156e era prea vag si
subiectiv, poate prea ireal, pentru a fi un subiect adevarat pentru o cercetare
stiintifica. Întrebarile pe care si le punea el erau: Ce este
acest lucru care se numeste minte? Cum putem sa ne
bazam pe afirmatiile introspectionistilor despre ce se întâmpla în mintile lor,
inobservabile pentru noi? Ce faceam atunci când introspectionisti diferiti fac
afirmatii contradictorii, fiind supusi aceluiasi stimul?
Pentru ca psihologia sa devina o stiinta autentica, Watson sustinea ca trebuie sa se
concentreze asupra unui fapt definit care sa poata fi observat în mod
direct de catre toti investigatorii interesati. Astfel studiul adevarat al
psihologei este comportamentul. Watson afirma ca
psihologia în viziunea comportamentalista, era o ramura experimentala pur
obiectiva a carui scop este predictia si controlul
comportamentului. Introspectia nu formeaza o parte importanta
în metodele sale (Darley J.M, Glucksberg S., Kinchia R.A).
Pentru comportamentalisti
obiectivul psihologiei era sa descopere factorii
determinanti ai comportamentului: Ce stimuli produc respectivele raspunsuri
observabile? Cum se modifica relatiile între stimuli si
raspunsuri, odata cu experienta?
Comportamentalismul
era adecvat în special studiului învatarii. Într-un experiment
comportamentalist tipic, când un animal facea o
anumita actiune, acest raspuns era urmat rapid de o portie de mâncare si
cercetatorii observau si masurau devierile în rata de raspunsuri a animalului.
Desi
Thorndike si Pavlov sunt cei care au pus "în scena"
behaviorismul, abia în 1913 viziunea psihologiei behavioriste s-a clarificat.
În acest an, John Broadus Watson
a publicat lucrarea "Psychology as the Behaviorist Views It." Scopul
acesteia nu era altceva decît o completa redefinire a psihologiei ca
"ramura pur experimentala si obiectiva a stiintei naturale".Scopul
teoretic al acestei stiinte este predictia si controlul comportamentului. Noua
strategie propusa presupunea variatia stimulului din mediu, observarea reactiei
organismului la aceasta schimbare.Cel mai puternic leader al
behaviorismului a fost Burrhus
Frederic Skinner, un psiholog american care a început studiul
învatarii la animale în anii 1930. Skinner a împamantenit termenul de
"întarire" si a inventat un nou instrument de cercetare denumit
"cutia lui Skinner"
folosita pentru testarea animalelor. Avand
la baza experimente realizate pe cobai si porumbei el, a identificat alte
principii de baza ale învatarii. Acesta sustinea ca principiile învatarii
explica nu doar comportamentul animalelor de laborator dar si cel al oamenilor
care asimileaza sau îsi modica comportamentul. O alta concluzie era ca aproape toate comportamentele
sunt modelate de patternuri complexe de întariri venite din partea mediului ,
un proces ce poarta numele de conditionare operanta. Aceasta perspectiva l-a
facut pe Skinner cel mai controversat psiholog al secolului XX dat in acelasi
timp si cel mai influent si mai marcant psiholog al secolului XX, conform
anchetelor publicate în American Psychologist. Dezvoltarile
teoretice de pana acum au relevat ca persoana trebuie inteleasa ca expresie
obiectiva a raporturilor dintre individual si social, dintre psihologic si
sociocultural. În consecinta, analizele referitoare la procesele si fenomenele
psihoindividuale care se produc in context relational trebuie sa fie dublate de cercetarea proceselor relationale ca
atare, precum si de relevarea modalitatilor prin care se manifesta
personalitatea pe plan interpersonal si sociocultural. Acest fapt devine
posibil prin introducerea notiunilor de statut si rol, care exprima pozitiile,
functiile si comportamentele persoanei derivate din calitatea sa de element activ al unor structuri sociale determinate.
Statutul este pozitia unui
individ sau a unui grup in cadrul sistemului social, implicand un ansamblu
legitim de asteptari fata de cei care ocupa alte pozitii in cadrul aceluias
sistem; reprezinta un concept fundamental in psihologia sociala, antropologia
sociala si culturala, sociologie. Aceasta pozitie are doua dimensiuni:
orizontala si verticala. Dimensiuniea orizontala se refera la reteaua de
contacte si de schimburi reale sau posibile pe care individul le are cu alte
persoane situate la acelasi nivel social. Dimensiunea verticala vizeaza
contactele si schimburila cu persone situate in ierarhia sociala intr-o pozitie
superioara sau inferioara. In consecinta, fiecarei pozitii ii
sunt precizate functiile, drepturile, indatoririle si modelele comportamentale
considerate dezirabile.
Atat statutele considerate
individual, cat si reteaua de statute prin care se configureaza un sistem
social indeplinesc o serie de functii complexe: organizeazea viata sociala,
prin stabilirea pozitiilor si a regulilor de subordonare si coordonare dintre
acestea; asigura eficienta activitatilor sociale prin stabilirea functiilor si
responsabilitatilor fiecarei pozitii din structura sistemului social; regleaza
raporturile interpersonale, prin intermediul normelor si modelelor
comportamentale pe care le impun; creeaza zone de "certitudine si
predictibilitate" in cadrul vietii sociale, cu efecte pozitive asupra climatului
social si performantelor individuale si colective.
Rolul social se defineste ca
model de comportare asociat unei pozitii sociale sau unui status, punerea in
act a drepturilor si datoriilor prevazute de statusurile indivizilor si
grupurilor intr-un sistem social. Rolul are valoare de expresie a persoanei
care ocupa un anumit statut, fiind rezultatul unei
interactiuni dinamice intre normele si modelele impuse unei anumite pozitii
sociale si spontaneitatea creatoare a subiectului. Personajul este rezultatul sintezei dintre prescriptiile si modelele
comportamentale statutare si originalitatea personalitatii subiectului, care
dau o forma distincta comportamentului de rol.
Distinctia dintre rol si status este introdusa de
Ralph Linton in lucrarea "The Study of Man" (1936), rolul fiind
considerat "aspectul dinamic al statusului". Raymond Bondon si
Francois Bourricaud apreciaza ca termenul de rol a fost folosit cu sensul sau
sociologic inca din 1882 de filozoful german Fr. Nietzsche(1844-1900).
Conceptul de rol se regaseste si in
neobehaviorism cognitivism in teoriile invatarii sociale, dar el ocupa un loc central in sistemul orientarii interactioniste. Din
punct de vedere terminologic conceptul de rol a aparut in contextul artei
dramatice, caracterizand prestatiile actorului in cadrul unei reprezentatii si
de aici a fost imprumutat de limbajul stiintelor sociale, referindu-se la
functia pe care o indeplineste o persoana ocupand o pozitie intr-un cotext
social. La fel ca in cazul actorului, si rolul persoanei este
dependent partial de rolul altora cu care ea se relationeaza in contextul
social.
Atat statutele considerate
individual, cat si reteaua de statute prin care se configureaza un sistem
social indeplinesc o serie de functii complexe: organizeazea viata sociala,
prin stabilirea pozitiilor si a regulilor de subordonare si coordonare dintre
acestea; asigura eficienta activitatilor sociale prin stabilirea functiilor si
responsabilitatilor fiecarei pozitii din structura sistemului social; regleaza
raporturile interpersonale, prin intermediul normelor si modelelor
comportamentale pe care le impun; creeaza zone de "certitudine si
predictibilitate" in cadrul vietii sociale, cu efecte pozitive asupra
climatului social si performantelor individuale si colective.
Rolul social se defineste ca model de comportare asociat unei pozitii sociale
sau unui status, punerea in act a drepturilor si datoriilor prevazute de
statusurile indivizilor si grupurilor intr-un sistem social. Rolul are valoare
de expresie a persoanei care ocupa un anumit statut,
fiind rezultatul unei interactiuni dinamice intre normele si modelele impuse
unei anumite pozitii sociale si spontaneitatea creatoare a subiectului.
Personajul este rezultatul sintezei dintre
prescriptiile si modelele comportamentale statutare si originalitatea
personalitatii subiectului, care dau o forma distincta comportamentului de rol.
Distinctia dintre rol si status este introdusa de
Ralph Linton in lucrarea "The Study of Man" (1936), rolul fiind considerat
"aspectul dinamic al statusului". Raymond Bondon si Francois
Bourricaud apreciaza ca termenul de rol a fost folosit cu sensul sau sociologic
inca din 1882 de filozoful german Fr. Nietzsche(1844-1900).
Conceptul de rol se regaseste si
in neobehaviorism cognitivism in teoriile invatarii sociale, dar el ocupa un loc central in sistemul orientarii interactioniste. Din
punct de vedere terminologic conceptul de rol a aparut in contextul artei
dramatice, caracterizand prestatiile actorului in cadrul unei reprezentatii si
de aici a fost imprumutat de limbajul stiintelor sociale, referindu-se la
functia pe care o indeplineste o persoana ocupand o pozitie intr-un cotext
social. La fel ca in cazul actorului, si rolul persoanei este
dependent partial de rolul altora cu care ea se relationeaza in contextul
social.
Notiunea de rol apare ca fiind
complexa, ea reflectand imbinarea unor caracteristici simultan subiective si
obiective, sociologice si psihologice, normative si personale: functia sociala,
in care se ragasesc un gen de activitate si un procedeu general de conduita,
elaborate de societate si coditionate de locul pe care il ocupa individul in
sistemul relatiilor sociale; indeplinirea concreta a rolului de catre fiecare
individ.
Notiunea de rol apare ca fiind
complexa, ea reflectand imbinarea unor caracteristici simultan subiective si
obiective, sociologice si psihologice, normative si personale: functia sociala,
in care se ragasesc un gen de activitate si un procedeu general de conduita, elaborate
de societate si coditionate de locul pe care il ocupa individul in sistemul
relatiilor sociale.
In 1930 apare neo-behaviorismul,
care, desi nu renunta total la postulatele sale initiale, introduce atat de
multe modificari incat uneori ajunge aproape la autonegare si autodistrugere,
chiar daca e doar aparenta.
Alaturi de incercarile mai vechi de renovare a behaviorismului apare
behaviorismul fiziologic (Max Mayer) care pune accent pe mecanismele SN in
functionarea comportamentului cat si behaviorismul bio-social (A.P.WEISS)
centrat pe implicarea omului in mediul social, apar variantele propriu-zis
neo-behavioriste.
E.C. TOLMA innoieste behaviorismul
in cel putin 2 aspecte esentiale si introduce o serie de variabile
intermediare: impulsuri fiziologice -
ereditatea, maturitatea, varsta; experienta anterioara - capacitatile intentionale si cognitive;constiinta,
ideile, gandirea, refacand in felul acesta imaginea reala si unitara a omului.
Omul nu actioneaza in gol si la intamplare,
ci determinat si orientat de o serie de scopuri, de expectatiile pe care le
are.Acesta ultima idee il duce pe Tolman spre parasirea relatiei
determinative in favoarea unei
,,spontaneitati interne a activitatii umane.
Skinner (1938) si Hall (1943) au renovat
si ei behaviorismul traditional:Skinner, aratand ca ,,o stiinta adevarata a
comportamentului trebuie sa tina seama de evenimentele care au loc in planul
launtric al organismului iar Hall prin teoria sistematica asupra
comportamentului prin referire la explicarea scopurilor, a intuitiei, etc.
Cea mai noua forma de behaviorism
post-skinnerian, este behaviorismul teleologic centrat pe raspunsul la
intrebarea :,,De ce acest sau acel comportament, gand sau sentiment apare?
Behaviorismul teleologic este o pendulare intre Tolman
(pentru care evenimentul exterior si contextul in care el apare sunt componente
importante ale asteptarii) siSkinner (evenimentul extern este important).
Aceasta forma de behaviorism dupa
unii autori este
potential cel mai bun mod de a studia viata mentala, el directionand chiar
psihologia cognitiva moderna.
Behaviorismul si neo-behaviorismul prin s-au manifestat si prin idei similare:ideea unei
psihologii ce poate fi studata obiectiv, a unei psihologii concrete, bazata pe
nevoile vietii cotidiene precum si ideea controlarii si dirijarii
comportamentului uman si a personalitatii in ansamblu. Au
eliberat intr-o anumita masura psihologia de egocentrismul extern, de
subiectivism, au impins cunoasterea psihologica spre noi concepte, spre
formularea unor teorii si explicatii adecvate, spre metode realiste, utile intelegerii
si construirii omului.
Se evidentiaza o
discrepanta intre studiile si rezultatele cercetarilor empirice si studiile si
rezultatele cercetarilor teoretice.
O asemenea contradictie are la baza
doua cauze: respingerea de catre behaviorism a conceptului de stare interna
considerata fiziologica sau mentala si neacceptarea de catre behaviorism a
punctului de vedere potrivit caruia starile interne, continutul si structura
lor pot fi concepute ca mecanisme formale care incapsuleaza istoria animalului
moduland efectele actiunile mediului actual
Bibliografie:
Margineanu
Nicolae,Psihologie si literature,Editura
Jung C.G.,Despre formarea personalitatii,Editura Anima,Bucuresti,1994
|
