RELATIA DINTRE
Evolutia personalitatii umane in cadrul organizatiei trebuie studiata de catre psihologul industrial pe baza informatiilor specifice din psihologia adultului influentate de actiunea elementelor sociale din organizatiile care actioneaza asupra individului.
G.W. Allport sintetizeaza caracteristicile personalitatii omului adult ce trebuie avute in vedere in analiza psihologului organizational.
Aceste principale trasaturi se refera la:
Existenta unei constiinte de sine larga datorita largirii domeniului de preocupari la varsta adulta (educationale, recreationale, politice, cosmice).
Capacitatea de intretinere a unor relatii intime si sociale generale.
Posesia unei securitati emotionale fundamentale ce va permite individului sa faca fata frustrarilor, obstacolelor, si va determina acceptarea de sine si a altora.
Perceperea, gandirea si actiunea se va realiza in acord cu realitatea exterioara.
Prezenta capacitatilor de obiectivare de sine, intelegerea de sine si umor.
Existenta sa desfasurata in armonie cu filosofia unificatoare a existentei.
La aceste caracteristici ale varstei adulte, in analiza, trebuie adaugate principalele functii ale personalitatii adulte. Acestea au fost sintetizate de Andre Morali Daninos ca fiind urmatoarele:
functia de expresie;
functia de identificare;
functia de adaptare;
functia de integrare;
functia de intentie;
functia de diferentiere.
Functia de expresie se descopera prima in contactul cu o persoana si se refera la comportamntul direct observabil al individului.
Psihologia organizationala este preocupata de conduita sociala a indivizilor si de formele comunicarii verbale si neverbale din grupurile de munca care influenteaza randamentul inactivitate.
Functia de identificare se refera la capacitatea pe care o are individul, ca pe baza informatiilor obtinute din studiul comportamentului unei persoane, sa o poata incadra pe aceasta intr-un tip de personalitate sau categorie socio-profesionala.
Aceasta functie se refera la perceptia sociala a individului ce se constituie intr-un element de baza pentru buna functionare a relatiilor interpersonale.
In psihologia organizationala sociala capacitatea deosebita de a cunoaste oamenii (o perceptie sociala dezvoltata), se constituie intr-o aptitudine necesara oricarui leader/conducator.
Functia de adaptare se refera la conduitele dezvoltate de personalitate (individ) pentru a face fata solicitarilor din mediu in conditii optime cu efort minim.
Psihologia organizationala si industriala este preocupata in principal de adaptarea profesionala a individului. Aceasta este privita ca fiind o apropiere intre individ si munca de modelare a individului, in functie de particularitatile muncii sale realizata prin asimilarea serviciilor de activitate, insusirea de cunostinte, formarea perceperilor si deprinderilor si a trasaturilor de personalitate cerute de o anumita profesiune.
Adaptarea profesionala determina cresterea randamentului profesional, determinat de automatizarea priceperilor si deprinderilor implicate in interiorul acestora.
Functia de integrare duce la asimilarea adecvata a conduitelor din mediul ambiant. Aceasta determina instaurarea la individ a unei conduite stabile si selective.
Deosebit de importanta este integrarea profesionala a individului.
In cadrul psihologiei organizationale trebuie sa se tina seama ca, integrarea profesionala, depinde nu numai de aptitudinile persoanei ci si de conduitele sociale si profesionale ale organizatiei.
Functia de intentie se refera la studierea idealurilor, scopurilor si aspiratiilor individului. Acestea se formeaza in cadrul asistentei profesionale, fiind generate de aceasta si influentand in acelasi timp existenta profesionala. Aspiratiile indivizilor pot determina sau frana randamentul in munca si conducere.
Functia de diferentiere a personalitatii adulte consta in tendinta omului de a se deosebi, de a individualiza comparativ cu semenii sai.
Caracteristicile comune ale indivizilor se deosebesc la fiecare persoana datorita combinarii lor diferite, fapt care determina stilul propriu fiecarei persoane.
Psihologia organizationala analizeaza aceste aspecte specifice psihologiei diferentiale, in special, in cazul profilului psihologic al conducatorilor sau la analiza conflictelor interpersonale determinate de stilul de comportament al indivizilor ce compun grupul social respectiv.
Toate functiile caracteristice personalitatii adulte sunt strans legate intre ele si in planul personalitatii individului actiunea lor este simultana. Impactul lor prezinta importanta deosebita atat pentru personalitatea indivizilor cat si pentru functionarea organizatiilor.
In cadrul activitatii productive toate aceste functii prezinta o importanta deosebita deoarece dinamizeaza sau franeaza procesul numai intr-o institutie.
Interpretarea relatiei dintre om si organizatie se afla, dupa Edgar Schein si F. Herzberg, in stransa legatura cu particularitatile:
randuirii sociale ,
nivelul progresului tehnic,
sarcinile concrete ce trebuie rezolvate de organizatie la un moment dat.
Chris Argyris, de la Universitatea Yale, in lucrarea Integrarea individului si organizatia, subliniaza cu privire la relatiile dintre om si organizatie urmatoarele idei:
I. Omul si organizatia constituie doua entitati distincte. Fiecare dintre ele avand legi proprii si putand fi studiate separat.
Ele arata ca nu putem intelege individul daca nu intelegem organizatia din care face parte integranta.
In legatura cu cele doua componente ale sistemului omului si organizatia, autorul afirma ca ele se afla intr-o interactiune dinamica.
A.Omul dispune de energie psihologica care ii explica comportamentul.
Aceasta reprezinta urmatoarele caracteristici:
Exista la toti indivizii;
Exprimarea ei nu poate fi blocata permanent;
Variaza cantitativ dupa starea de spirit a individului, fiind nelimitata si instabila.
Energia psihologica creste cand omul atinge succesul psihologic si descreste proportional cand atinge esecul psihologic.
B. Organizatia, pe de alta parte, dispune de o structura initiala de organizare formala cu reguli, regulamente si legi, care influenteaza trebuintele individului putandu-pe influenta pozitiv sau negativ.
II. Intre om si organizatie exista relatii de incompatibilitate. Acestea se creeaza ca urmare a necorespondentei dintre trebuintele omului exprimate prin tendintele lui de a obtine succesul psihologic si ceritele organizarii formale. Aceasta lupta permanenta a omului impotriva organizatiei determina promovarea de organizatii viabile si eficace. Incompatibilitatea dintre om si organizatie genereaza perturbari care se traduc prin frustrare, esec si conflict.
Perturbarile in cadrul organizatiei apar atunci cand:
o dorinta de succes psihologic creste in cadrul organizatiei;
o gradul de subordonare, de dependenta, de pasivitate creste;
o munca devine foarte specializata;
o creste rigoarea cu care sunt aplicate principiile organizarii formale traditionale.
III. Rezolvarea relatiilor de incompatibilitate dintre om si organizatie se realizeaza prin creearea unor structuri informale nedorite de organizatie, dar eficiente pentru individ.
Relatiile informale sunt create, in conceptia lui Argyris, ca o replica la structura formala a organizatiei, incompatibila cu succsul lor psihologic.
Activitatile reformale include: absenteismul, fluctuatia, agresiunea impotriva colegilor, alienarea, lipsa implicarii personale sau solicitarea unor compensatii crescande (la nivelul esaloanelor inferioare).
La nivelul esloanelor superioare, astfel de activitati se refera la conformism, frica de risc, respingerea ideilor noi, conducerea prin crize, deciziile ineficace, ostilitatea fata de alte departamnte.
Ambele activitati determina comportamente caracterizate prin faptul ca:
o consuma o mare cantitate de energie psihologica;
o desi sunt integrate organizatiei, aduc acesteia, prin caracterul lor neconstructiv, numeroase dificultati;
o conduc la esec psihologic, frustrare si conflicte.
Mecanismele informale sunt destinate micsorarii conflictelor dintre om si organizatie. Efectele acestora sunt de doua feluri:
o fac suportabila convietuirea dintre om si organizatie, creand iluzia satisfacerii trebuintelor individuale, contrare restrictiilor organizatiei;
o duc la aparitia unor dificultati care, in realitate adancesc conflictul dintre om si organizatie.
In concluzie, ca o solutie la problemele incompatibilitatii dintre om si organizatie, Argyris recomanda aplicarea unui model bazat pe adaptare, integrare si participare organizationala. El considera in final ca singurele relatii care pot asigura succesul organizational si individual uman, sunt relatiile de acomodare, adaptare si integrare reciproca, ce trebuie construite.
PERSPECTIVA PSIHOLOGIEI ORGANIZATIONALE ASUPRA INERPRETARII OMULUI ADULT
Personalitatea adulta este interpretata din urmatoarele perspective:
Din perspectiva situationala individul este interpretat nu numai prin prisma psihologiei sale proprii, ci si prin raportarea la situatia in care se afla plasat si careia trebuie sa i se faca fata.
Prin situatie se intelege, in acest sens, ca o alta persoana, un alt grup, o norma, o valoare, o mentalitate care determina contextul propriu al actiunii individului (de aceea este selectionat un individ cu un anumit profil psihologic, pentru o anumita organizatie).
Succint spus situatia reprezinta o parte a mediului asupra caruia actioneaza sau in care reactioneaza individul.
In psihologia organizationala omul este studiat in cadrul situatiei concrete din cadrul organizatiei in care activeaza. Prezinta interes felul in care o persoana se implica, se adapteaza, integreaza si rezolva problemele specifice unei situatii. De aceea procesele psihice ale individului nu trebuie analizate in sine ci ca modalitati de implicare in diferite situatii. Intereseaza in mod deosebit caracteristicile psihosociale ale persoanei (statutul, rolul nivelului de aspiratii, motivatia, atitudinile, opiniile) ca modalitati specifice de rezolvare a diferitelor situatii. Rezulta ca personalitatea umana isi pune amprenta pe situatie si este determinata de situatie. De accea conteaza nu doar reactiile persoanei la diferitele situatii, ci si interrelatiile dintre individ si situatia care determina modificarea ambilor factori.
Perspectiva relationala se refera la interpretarea unei persoane prin raportarea ei la alta persoana.
Planul relatiilor interpersonale influenteaza existenta cotidiana a indivizilor cat si activitatile si functionarea organizatiei.
Intrarea unei persoane intr-o organizatie semnifica in acelasi timp cerinta adresata omului de a face fata relatiilor organizationale caracteristice pentru fiecare tip de organizatie. Aceasta ii impune individului sa isi modifice comportamentele si modalitatile de alegere a partenerilor si de formare a imaginilor despre acestia conform cu ceritele organizatiei respective.
Perspectiva grupala are in vedere interpretarea psihologiei individului prin raportarea sa la grupul din care face parte, considerand-o ca pe o expresie a psihologiei de grup.
Psihologia unui membru al grupului poate deveni reprezentative pentru intregul grup. Uneori studiind cararacteristicile individului putem stabili trasaturile definitorii ale grupului si invers; in urma stabilirii insusirilor psihologice ale grupului putem trage concluzii utile despre psihicul persoanei. Exemplu: grup de manageri, lucratori comerciali, operatori de calculator, agenti de bursa, oameni de afaceri.
Deci interpretarea reactiilor unei persoane fara a cunoaste psihologia grupului de apartenenta este ineficienta.
Concentarea in analiza pe grup este necesara deoarece realizarea unor sarcini de activitate iversa reclama comprimarea si recompunerea flexibila a grupurilor si acomodarea corespunzatoare a individului in interiorul grupurilor.
Psihologia grupului este mai mult decat o sinteza a psihologiilor individuale si prezinta efecte pozitive importante sau efecte negative asupra organizatiilor.
|
