ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
RELATIILE INTERPERSONALE
8.1. Laturile comunicative, interactive si perceptiva ale comunicarii
Ce este comunicarea? Comunicarea este un proces multilateral al dezvoltarii contactelor intre oameni, initiat de necesitatea activitatii in comun. Comunicarea include in sine schimbul de informatie intre participantii ei, care poate fi caracterizat in calitate de latura comunicativa a comunicarii. A doua parte a comunicarii - interactiunea celor ce comunica-schimbul nu numai de cuvinte in procesul vorbirii, ci si schimbul de actiuni, fapte si, in sfarsit, a treia latura a comunicarii presupune perceperea reciproca a celor ce comunica.
In procesul unitar al comunicarii, se evidentiaza, ca regula, trei laturi: comunicativa (de transmitere a i 343c28d nformatiei); interactiva (de intercatiune) si perceptiva (de perceptie). Comunicarea cercetata in aspectul unitatii acestor trei laturi se manifesta ca un mijloc de organizare a activitatii in comun si relatiilor intre oameni incadrati in aceasta activitate.
Asadar procesul multiplan al comunicarii are trei laturi. Sa cercetam caracteristicile fiecarei dintre ele.
La inceput, citeva cuvinte despre functiile comunicarii la nivel individual al vietii omului. Ele sint diverse, dar, ca regula, se evidentiaza trei clase ale acestor functii: informational - comunicativa, reglementar - comunicativa si emotional - comunicativa. Si in baza acestui fapt se evidentiaza trei laturi ale comunicarii: ca schimb de informatie, ca interactiune intre personalitati si ca percepere (intelegere) reciproca intre oameni.
Latura comunicativa a comunicarii este transmiterea informatiei. In procesul comunicativ se desfasoara nu numai "circularea informatiei", ci si un schimb activ de informatie. Un rol aparte pentru fiecare dintre participanti il are importanta informatiei cu conditia ca informatia nu numai este primita, ci si inteleasa, priceputa.
Caracterul schimbului de informatie dintre oameni se determina prin faptul ca cu ajutorul unui sistem de semne partenerii pot influenta unul asupra altuia. Altfel spus, schimbul de asemenea informatie presupune obligatoriu o influenta asupra partenerului.
Influenta comunicativa ca rezultat al schimbului de informatie este posibila doar in cazul, cind ambii participanti dispun de un sistem unic de codificare.
In conditiile comunicarii umane pot aparea bariere de comunicare absolut specifice, care poarta un caracter social si psihologic. Deosebirile pot fi sociale, politice, religioase, profesionale etc.
Transmiterea oricarei informatii este posibila doar cu ajutorul semnelor, mai exact - sistemelor de semne. Ca regula, se deosebesc comunicarea verbala si nonverbala. Fiecare dintre ele formeaza sistemul de semne proprii. La mijloacele comunicarii verbale se atribuie vorbirea (graiul). Vorbirea (graiul) - este activitatea comunicarii (exprimarii, interactiunii, informarii) cu ajutorul limbii. Vorbirea este un mijloc aparte de comunicare, cel mai desavarsit, propriu doar omului. Asadar, vorbirea(graiul) este o comunicare verbala, adica un proces de comunicare prin intermediul limbii. Se deosebesc doua forme de vorbire: externa si interna. Graiul extern se subdivizeaza, la randul sau, in oral si scris, iar cel oral - in monologic si dialogat. Toate formele vorbirii interactioneaza strans intre ele. La pregatirea vorbirii orale sau scrise are loc faza interna de pronuntare a vorbirii in gand. Aceasta si este vorbirea interna.
Vorbirea externa, precum s-a spus, poate fi orala sau scrisa. Prin vorbirea scrisa se subintelege vorbirea prin intermediul semnelor de scris. Vorbirea auzita, pronuntata de cineva, se numeste vorbire orala. Vorbirea orala poate fi monologica si dialogata. Vorbirea dialogata se mentine prin replici reciproce ale celor ce comunica, mai numita altfel, limba vorbita. Vorbirea monologica continua destul de mult, nu este intrerupta cu replicile altora si necesita o pregatire preliminara.
Dupa cum s-a mentionat, transmiterea a oricarei informatii este posibila doar prin intermediul semnelor, sistemelor de semne. In procesul comunicarii de obicei se evidentiaza comunicarea verbala (in calitate de sistem de semne se foloseste vorbirea) si nonverbala (cand se folosesc sisteme de semne nonverbale).
Comunicarea verbala este procesul de comunicare prin intermediul limbii; foloseste in calitate de sistem de semne vorbirea umana. Prin vorbire aici se subintelege limba vorbita (sonora) naturala.
Comunicarea neverbala - este referinta emotionala, ce insoteste o exprimare verbala, sistemul de semne, ce include in sine gesturile, mimica, tembrul glasului, diapazonul, tonalitatea, plansul, rasul, tempoul vorbirii.
Comunicarea vizuala ("contactul ochilor") - este un domeniu nou de cercetari. Este demonstrat ca, ca si toate mijloacele nonverbale, contactul ochilor este un adaos semnificativ al comunicarii verbale.
Latura interactiva a comunicarii este interactiunea oamenilor prin intermediul organizarii activitatilor in comun, interactiunea interpersonala, adica totalitatea legaturii si influentei reciproce dintre oameni. Interactiunea interpersonala reprezinta o consecutivitate a reactiilor, desfasurate in timp ale oamenilor la actiunile reciproce.
Asadar, o conditie initiala a comunicarii reusite este corespunderea comportarii oamenilor ce interactioneaza asteptarilor reciproce. In unele situatii se descopera un antogonim al pozitiilor, ce reflecta prezenta valorilor, sarcinilor si scopurilor ce se exclud reciproc, fapt care duce uneori la o dusmanie reciproca apare conflictul interpersonal. In activitatea desfasurata in comun cauzele conflictelor pot fi divergentele tematice de serviciu si interesele personale. O cauza a aparitiei conflictelor mai constituie si barierele nedeterminate in comunicare, ce impiedica reglementarea interactiunii celor ce comunica. Bariera de sens in comunicare - este necoinciderea sensurilor cerintei expuse, rugamintii, ordinului pentru partenerii in comunicare, ce creeaza o piedica pentru intelegerea reciproca si interactiune. De aceea "in comunicare un rol important il are priceperea de a se plasa in locul celui, cu care comunici, altfel spus, conceperea strategiei si tacticii comportarii partenerului in situatia data.
Un loc nu mai putin important in comunicare il ocupa influenta psihologica. Influenta psihologica este o unitate structurala, un component al comunicarii. In esenta sa aceasta este patrunderea unei personalitati (sau unui grup) in psihicul altei personalitati (sau grup). Scopul si rezultatul acestei patrunderi sint schimbarile, restructurarea fenomenelor psihice individuale sau ale grupului (conceptiilor, relatiilor, parerilor, starilor etc.). Influenta psihologica nicidecum nu este atit de puternica, cu toate ca in anumite conditii poate genera schimbari considerabile in psihicul oamenilor, si prin care - in activitatea lor si comportament.
O forma aparte a comunicarii oamenilor - reprezinta prietenia ca un sistem stabil individual-selectiv a relatiilor reciproce si interactiunii si se caracterizeaza prin atasarea reciproca a celor ce comunica, si un nivel inalt a satisfactiei in comunicarea reciproca. Dezvoltarea prieteniei reprezinta o respectare a codului ei nescris, ce confirma necesitatea intelegerii reciproce, sinceritatea, increderea, ajutorul reciproc activ, interesul reciproc fata de treburile celuilalt, sentimentelor deyinteresate. Incalcarile serioase ale codului prieteniei aduc la incetarea ei, sau la reducerea prieteniei, la relatii superficiale, sau chiar la transformarea in opozitie sau dusmanie.
O prietenie ideala - este o sinceritate profunda, o incredere deplina, o dezvaluire fara ezitare a Eu-lui sau intim. Valoarea prieteniei consta nu numai intr-o autodeschidere deplina ci si o agreare neconditionata a altuia.
Astfel, pentru conceperea mecanismului interactiunii este necesar de determinat, cum intentiile, motivele, conceptiile unui individ se "suprapun" asupra conceptiilor despre partener, astfel spus, cum se formeaza imaginea partenerului de comunicare.
Dupa cum s-a mentionat, interactiunea nu este posibila fara intelegere reciproca. Totodata este foarte important cum este perceput partenerul de comunicare. Acest proces se manifesta ca o parte componenta obligatorie a comunicarii si conventional poate fi numita ca latura perceptiva a comunicarii. Latura perceptiva a comunicarii - este perceperea altui om: particularitatilor lui exterioare, coraportul lui cu caracteristicile personale ale individului perceptor si interpretarea faptelor lui. Merge vorba nu atit despre percepere, cit despre cunoasterea altui om. In cel mai general plan se poate de spus, ca perceperea unui om inseamna perceperea particularitatilor exterioare, coraportarea lor cu caracteristicile personale ale individului perceptor si interpretarea in aceasta baza a faptelor lui. Contrapunerea pe sine insusi cu altul se efectueaza ca si cum din ambele parti: fiecare din parteneri se compara cu celalalt.
Conceptia despre alt om este strans legata cu nivelul autocunoasterii proprii. Aceasta legatura este dubla: dintr-o parte bogatia conceptiilor despre sine determina si bogatia conceptiilor despre alt om, din alta parte - cu cit mai mult se deschide alt om, cu atit mai vaste sint conceptiile despre sine insusi. Astfel, omul se concepe pe sine insusi prin alt om. Analiza constientizarii pe sine insusi prin alt om include doua laturi: identificare si reflectare. Sa cercetam aceste mecanisme:
Identificarea este metoda de a intelege alt om prin compararea constienta sau inconstienta a lui cu caracteristicile subiectului insasi. Identificarea se manifesta in calitatea unui mecanism de cunoastere si intelegere a altui om.
Reflectia - este inca un mecanism pentru intelegerea altui om. In psihologie prin reflectie se subintelege constientizarea de catre individul in actiune a faptului, cum el este perceput de catre partenerul de comunicare.
Comunicarea, precum s-a aratat, nu poate fi redusa la o simpla transmitere a informatiei pentru ca sa fie reusita, ea presupune in mod obligatoriu legatura inversa (reactia) - primirea de catre subiect a informatiei despre rezultatul interactiunii.
Unele trasaturi ale aspectului fizic al omului (fata, mainile, umerii), pozele, gesturile, intonatiile se manifesta ca purtatori de informatie, care trebuie luata in consideratie in procesul comunicarii. In special, ca purtator foarte informativ al semnalelor de reactie este fata interlocuitorului sau ascultatorului.
Familia - este primul grup social, care influenteaza activ asupra formarii, personalitatii copilului. Particularitatile relatiilor reciproce dintre parinti si copii si specificul comunicarii lor, prin care aceste relatii se exprima in familie, manifesta o mare influenta asupra formarii personalitatii copilului. Nivelul inalt al informarii reciproce a parintilor si copiilor, este una din cauzele principale a conceptiilor lor adecvate despre particularitatile personale reciproce, ce asigura o decurgere normala a comunicarii in familie. Informarea reciproca a parintilor si copiilor poate fi asigurata numai din contul diversitatilor sferelor si temelor lor de comunicare.
Specificul comunicarii parintilor si copiilor nu numai formeaza relatiile lor interpersonale, dar si manifesta o mare influenta asupra formarii dexteritatii (deprinderii) comunicarii copiilor cu alti oameni.
8.2. Comunicarea in grupuri si colective
Omul ca personalitate se formeaza intr-un grup si este un reprezentant direct si indirect (mediatizat) al relatiilor din acest grup. Grupul - este o comunitate limitata la numar, evidentiata din totul social in baza unor criterii (caracterului activitatii executate, apartenentei sociale sau de clasa, structurii, componentei etc.). Dar prin ce un colectiv difera de un grup? Colectivul - este un grup, unde relatiile interpersonale se mediatizeaza prin continutul social-pretios si personal - important al activitatii in comun, si in aceasta consta deosebirea lui de baza de alte grupuri.
A fost facuta o incercare de a compara influenta asupra personalitatii de catre un grup neorganizat si un colectiv stabilit. Absolut pe neasteptate s-a clarificat, ca influenta de convingere a parerii oamenilor adunat intamplator se manifesta intr-o masura mai mare asupra individului, dec parerea unui colectiv organizat, din care face parte acest individ.
Insa caracterul paradoxal al acestui aspect intemeiat experimental este doar aparent. Cunoscand bine colectivul in general, multi membri ai lui, individul constient, selectiv reactioneaza la parerea fiecaruia, orientandu-se la relatiile si aprecierile, care s-au format in activitatea in comun, la valorile, care sint acceptate si afirmate de catre toti. Insa starea individului intr-un grup intamplator, neorganizat in conditiile deficitului informatiei despre persoanele ce formeaza acest grup, contribuie la majorarea sugestibilitatii. Astfel, daca comportamentul omului intr-un grup neorganizat, intamplator, se determina doar de pozitia, care si o alege pentru sine mai des - intentionat, intr-un colectiv exista inca o posibilitate specifica - autodeterminarea colectivista a personalitatii. Personalitatea se atarna selectiv fata de influenta unei comunitati concrete, acceptand una si respingand alta, in dependenta de factorii mediatori - aprecieri, conceptii, idealuri.
Autodeterminarea colectiva a personalitatii apare in acele cazuri, cind comportamentul personalitatii in conditiile presiunii special organizate a grupului, este determinat, in general, de scopurile grupului si sarcinile de activitate, orientarile valorice stabile.
In alt plan al cercetarilor psihologice a fost determinat un fenomen, care si-a primit denumirea de identificare colectivista. Acesta este fenomenul legaturilor interpersonale, care presupune o asa motivatie a atitudinii fata de tovaras ca membru al colectivului, cind subiectul, reiesind din principiile conceptuale de o inalta moralitate se atarna fata de altii ca si fata de sine insusi si catre sine insusi ca si fata de toti altii in colectiv, cind contrapunerea "Eu" si "Ei" se inlocuieste cu conceptia "Noi".
Integrarea colectivista in egala masura presupune dezicerea de la atotiertarea altruista si de atarnarea egoista si de consumator fata de cei din jur. Umanismul, grija de prieten, ca si exigenta fata de dansul, este o norma a relatiilor colectiviste. Asa apare o climatul psihologic favorabil pentru o dezvoltare multilaterala si armonioasa a personalitatii. O incalcare a principiilor integrarii psihologice este comportamentului; cind individul fata de sine si fata de altii in aceeasi situatie sau situatie similara, aplica diferite norme morale si isi bazeaza faptele sale, reiesind din asemenea norme.
In rezultatul interactiunii active cu alti membri ai grupului, hotarand sarcini concrete, individul obtine orientari valorice proprii. Insusirea lor presupune si un gen de control asupra personalitatii; exercitat real de catre grup sau de o persoana imputernicita din grup. Orientarea spre valorile grupului, asupra conceptiei lui, impune personalitatea de a evidentia un cerc de persoane pozitia si aprecierea carora sint mai esentiale pentru el. Cum ar trebui de numit acest grup de persoane in interiorul colectivului, care il alege individual, pentru a se conduce de pierderile, aprecierile lor, grupul de persoane, care obtine un statut de preferinta pentru subiect? Acest grup de persoane este numit, de obicei, ca grup de referinta.
Grup de referinta - se numeste grupul, care a atras prin ceva un om, de normele si valorile caruia el se conduce sau tinde a se adapta la ele, membru al caruia ar deveni cu placere. In conceperea grupului de referinta cel mai important este factorul aprecierii: orientarea subiectului asupra aprecierii faptelor sale, calitatilor lui personale, circumstantelor de o importanta esentiala ale activitatii si altele din partea grupului de referinta. Din multimea de oameni ce i-l inconjoara individul ii alege pe acei, pe care el ii inzestreaza cu o calitate aparte, subiectiv importanta pentru el - o calitate de referinta (etalon). In conditiile comunicarii cercul sau de referinta personalitatea, ca subiect al cunoasterii devine un obiect al autocunoasterii, constient sau inconstient evidentiind indivizi, capabili s-o aprecieze conform parametrilor pe care ea insasi ii considera ca cei mai importanti.
Asadar, fiecare om isi are grupul sau de referinta, de cerintele caruia el, indiscutabil, tine cont, la parerea caruia el se orienteaza. Este bine, daca cerintele, asteptarile, interesele idealurile si alte valori ale orientarii tuturor grupurilor referente pentru personalitatea data mai mult sau mai putin coincid sau se dovedesc a fi apropiate si, ce este foarte important, tin de scopurile si idealurile social importante. Daca acestea lipsesc, apoi personalitatea apartenenta a doua grupuri de referinta, orientate opus, retraieste un conflict intern grav.
Valorile, care constituie un fundament adanc al activitatii sociale importante a grupului, formeaza concomitent si baza pentru preferintele in interiorul grupului si alegerii conform indicilor de referinta.
Individul, care a acumulat un numar maxim de asemenea alegeri de referinta, se manifesta ca liderul grupului dat.
Liderul - este o personalitate, dupa care ceilalti membri ai grupului recunosc dreptul de a-si asuma deciziile de raspundere, ce ating interesele lor, directiile principale si caracterul activitatii, grupului in general. Astfel, fiind personalitate cu cea mai mare autoritate, liderul are un rol central in organizarea activitatii in comun si reglementarea relatiilor reciproce in grup.
Aproape ca cea mai importanta caracteristica a liderului este legata de selectivitate, preferintei, care il este atribuita de catre membrii grupului, evidentiindu-l dintre toti conform unor criterii, ce urmeaza a fi supuse unui studiu psihologic. Ce constituie baza acestei alegeri? Este demonstrat experimental, ca aici totul depinde de nivelul de dezvoltare al grupului. Cu cit este mai inalt nivelul de dezvoltare al grupului, cu cit mai mult relatiile interpersonale sant mediatizate prin continutul si valori ale activitatii sociale in comun, cu atit este mai probabil, ca aparitia si stabilizarea liderului in grup se desfasoara ca realizarea anume a acestor relatii. In esenta, liderul - este cea mai referenta persoana din grup in raportul cu activitatea in comun, un oarecare membru mediu al relatiilor interpersonale, ce isi manifesta influenta asupra eficacitatii activitatii grupului.
|
