REPERELE PSIHOGENETICE
In psihologia romaneasca s-au manifestat preocupari pentru detasarea de repere, mai ales psihogenetice, in lucrarile lui I. Popescu Teiusan, G. Georgiade, apoi in a doua jumatate a secolului al XX - lea Al. Rosca si A. Chircev, Ursula Schiopu.
Am considera, cu privire la reperele psihogenetice, ca ne aflam intr-o etapa in care sunt posibile si necesare sinteze mai largi. Am putea retine ca reprezentand posibilitati de explic 20120y241u itare a dezvoltarii psihice trei criterii :
In primul rand este transparent pentru dezvoltarea psihica tipul fundamental de activitate care se refera la forme succesive de activitati in care copilul se antreneaza si care devin tot mai complexe, tot mai incarcate din punct de vedere al caracteristicilor psihice. Tipul fundamental de activitate, autoservire, joc, invatare, munca are o latura expresiva prin protectia psihica ca o cuprinde si un rol formativ prin disponibilitatile psihice pe care la antreneaza - ca sa se raspunda la variatiile de solicitari si situatii din mediu ( principiul activismului si postulatul privind rolul formativ al muncii in evolutia omului ). Din acest motiv, tipul fundamental de activitate exprima directionarea si structurarea fortei energetice psihice prin organizarea atentiei, intereselor, inteligentei, sensibilitatii afective, perceptiei etc. Datorita acestei antrenari de energie psihica, aceasta se amplifica retroactiv ( feed - back de precipitare sau de dezvoltare ). Avand o forta de adaptare si absorbtie foarte mare, toate dimensiunile psihice antrenate in activitatile fundamentale se incarca de functionalitati de cunostinte, deprinderi si abilitati ce au tendinta de a deveni trasaturi psihice si odata constituite ca atare, se exprima fara efort, fapt ce mareste forta de constructie interioara a tipului fundamental de activitate.
Al doilea reper psihogenetic, tipul de relatii, exprima structura evolutiva a adaptarii si integrarii sociale. Relatiile mai frecvente sunt obiecturale ( J. Piaget ) si de comunicare ( sociale ). In cadrul acestora din urma se pot observa atitudini de protejare, simpatie, empatie, dependenta, devotiune, fuziune de generatii, dominatie, respingere, aversiune, frustratie etc. Relatiile ca forme de comunicare permit sa se incorporeze o experienta uriasa in constiinta omului, care devine expresia totalitatii relatiilor sociale in contextul careia se creaza discernamantul conduitelor responsabile, reglementate prin reguli sociale acceptate si utilizate ca atare. Nu trebuie uitat faptul ca nici o forma de comportament nu exprima total disponibilitatea psihica si ca cu cat relatiile sunt mai complexe si mai tensionale in structura varstelor cu atat permit o mai complexa conturare a constiintei de sine si a unor rezonante complexe ale vietii psihice interioare ( subiective ) fata de realitate.
A treia dimensiune ce poate fi considerata printre reperele psihogenetice este aceea a caracteristicilor privind contradictiile dialectice ale relatiilor dintre cerintele relatiilor socio - culturale ( externe ), exprimate direct si latent fata de copilul ori adultul de diferite varste si posibilitatile de a la satisface si cerintele subiective ( dorinte, idealuri, aspiratii, ale copilului si adultului de diferite varste ) in opozitie relativa cu posibilitatile societatii de a le satisface. La aceste doua categorii de contradictii se adauga tensiunile si opozitia dintre structurile psihice vechi si noi ( deprinderi, sentimente, interese ) ca si dintre diferite laturi si caracteristici ale personalitatii ( aspiratii - posibilitati, afectivitate, inteligenta ) si intre constient si inconstient. Coerenta in acest context de opozitii este data de tendinta naturala spre ehilibru ce se traiesc afectiv ca stari de confort psihic, de multumire, fericire - iar intelectual ca organizare de alte obiective.
Daca in cadrul conditiilor de mediu si de educatie apar cerinte, relatii, activitati noi, acestera determina restructurari lente sau bruste corespunzatoare ale conditiilor si mobilizarii de resurse interne. In cazul in care conditiile de mediu si educatie au un caracter instabil si dezordonat, procesul dezvoltarii psihice este superficial si incarcat de disconfort. Daca se depasesc anumite limite din punctul de vedere al instabilitatii solicitarilor, pot sa apara reactii contradictorii, aberante, reactii de aparare, anxietate, reactii agresive. In cazul in care influenta mediului si educatiei au un caracter relativ corelat si organizat, restructurarea din conditiile interne devine si ea mai profunda, complexa si constructiva, deoarece are loc procesul interiorizarii si devine posibil un bun echilibru cu o ambianta sociala in dezvoltare.
In decursul copilariei si al adolescentei au loc multe procese de acest fel. Numeroase dintre cerintele legate de morala, practica sociala, dorinta de a fi folositor societatii, devin cerinte interne si actioneaza ca atare in structura interna a comportamentului. De asemenea, o serie de cerinte igienice, estetice, exterioare la inceput, devin cerinte interne.
Analiza tabloului varstelor cuprinde destule neconcordante, adeseori determinate de preocuparile mai mult sau mai putin dominate pentru anumite varste ale unor autori - dar si datorita reperelor psihogenetice nonconcordante utilizate de acestia. La acestea se adauga faptul ca in timp ce primele varste apar in diferite studii ca fiind dominate de procesul dezvoltarii, iar varsta a treia e dominata de regresii psihice - varstele adulte sunt tratate ca reprezentand un platou de maturizare in care dispar reperele psihice.
Cel care este considerat insa ca psihologul cel mai centrat pe psihologia varstelor ( mai ales adulte ) a fost Carl Gustav Jung. Corectand caracterul secund acordat de Freud varstei adulte in raport cu copilaria, Jung sugereaza ideea unei dezvoltari continue in care viata sociala si institutiile, religia si miturile au loc de seama. El a sesizat faptul ca in jurul varstei de 40 ani are loc un proces evident de individuatie.
O foarte interesanta descriere a ciclurilor de dezvoltare umana a efectuat Erick H. Erikson. El considera ca dupa stadiile freudiene de dezvoltare ( oral, anal, falic si genital ) exista stadiile psihosociale ale dezvoltarii eu-lui. Erikson a emis ideea existentei unor componente duale ( pozitive si negative ) aflate in opozitie in fiecare din cele opt stadii sau cicluri ale vietii pe care le expune. In ordinea descriptiva succesiva in stadiul oral ( primul an de viata ) exista relatia bipolara de caracteristici, incredere - neincredere ca expresii ale dependentei copilului de calitatea ingrijirii parentale. In acest sens ingrijirea calda, echilibrata, calma determina incredere, iar ingrijirea dezordonata, capricioasa, dezvolta neincredere si teama, suspiciune. Aceste caracteristici se instaleaza in structura intima a reactiilor - se stratifica in inconstient ca o structura bazala. Ea poate fi greu schimbata.
In stadiul urmator, de la 1 la 3 ani ( stadiul anal ), se dezvolta caracteristici legate de autonomia si emanciparea copilului de tutela imediat parentala versus simtul rusinii si al indoielii ca expresie a incapacitatii de a dobandi autonomie. Excesul critic privind micile accidente ale varstei ( stricarea de obiecte ) duc la exces de rusine. Daca i se lasa liber terenul dorintelor copilului de a efectua singur o serie de activitati marunte, se dezvolta autonomia, ulterior, in alte faze, aceste caracteristici pot fi modificate - dar adeseori se instaleaza intre structurile fundamentale.
Stadiul al treilea ( intre 4 si 5 ani ) este un stadiu dominat de constituirea initiativei - versus vinovatia. Initiativa se manifesta ca motorie si intelectuala ( imaginativa ) si se instrumenteaza prin abordarea de tot felul de actiuni, ca jocul, comunicarea prin vocabular. In cazul in care initiativa nu este ingradita, ea devine caracteristica psihica. Ingradirea si evaluarea ei ca inoportuna creaza sentimentul de vinovatie, care se stabilizeaza si el in structura personalitatii.
Stadiul sau ciclul al patrulea de viata ( intre 6 si 11 ani ) se consuma in jurul perechii complementare de trasaturi psiho - potentiale, sarguinta versus inferioritatea ( perioada de latenta la Freud ). Scoala absoarbe cea mai mare parte a disponibilitatilor copilului. Scoala impune reguli si tendinte spre sarguinta. In fapt, in scoala are loc procesul de dezvoltare al sarguintei, dar si trairea inferioritatii in cazul in care copilul nu poate raspunde cerintelor sarguintei impuse. Confruntarea copiilor cu experienta sarguintei este grava. Dupa cum se poate observa, Erikson largeste determinarea sociala a dezvoltarii psihice. Inferioritatea se manifesta ca reactie de esec.
Stadiul al cincilea are loc intre 12 si 18 ani si este dominat de constientizarea identitatii eu-lui, versus confuzia rolurilor. Daca identitatea eu-lui se traieste amplu, se intaresc increderea, autonomia, initiativa. Confuzia de roluri sau identificarea cu roluri negative este frecventa la copii delicventi si implica intarirea neincrederii , indoielii, rusinii, inferioritatii. Comportamentul sexual este si el implicat in identitate. Esecul de roluri nu este de recuperat - in fazele urmatoare.
In al saselea ciclu al vietii ( varsta mijlocie ) perechea de structuri antrenate este intimitatea versus izolarea ( este vorba de perioada tineretii si inceputul vietii adulte ). Intimitatea se construieste si intareste prin intemeierea unei noi familii - si se refera la prietenie, angajare si desigur sexualitate.
Al saptelea ciclu al vietii implica varsta adulta mijlocie si perechea de relatii altruism versus egocentrism. Altruismul exprima preocupari si fata de altii nu numai fata de cei din familie - inclusiv preocupari pentru generatiile viitoare, pentru progresul umanitatii. Egocentrismul reprezinta ratarea atitudinii altruiste.
Ultimul ciclu, al optulea, se contureaza in anii batranetii ca expresie a nuclearizarii activitatii psihice in jurul trairilor de realizare, versus disperare. Sensul realizarii se construieste din posibilitatea de a privi viata ca pe o realizare - contrariul ei din retrospective ce vad esecurile, ratarea sau caile precare alese in viata.
Erikson a considerat ca in fiecare stadiu se manifesta crize ce implica contrarieri ( prin familie sau societate ) ale liniei de dezvoltare intr-un anumit sens implicat in structura duala celor opt stadii sau cicluri ale vietii.
D. Super si colaboratorii descrie cinci stadii :
Copilaria, dominata de procesul cresterii ( de la nastere la 15 ani ). Dupa Super, in aceasta perioada se realizeaza integrarea sociala prin instruire ( socializarea cunostintelor ) si prin construirea de interese vocationale ;
Adolescenta se caracterizeaza printr-o evidenta maturizare biologica ( de la 15 la 25 ani ). In aceasta perioada are loc cresterea capacitatii de adaptare profesionala si a identificarii de sine ;
Tineretea ( de la 25 la 44 ani ) este o perioada de maturitate in care are loc integrarea in profesie si in numeroase cazuri, identificarea cu un domeniu profesional specific ;
Urmatorul stadiu, intre 44 - 65 ani este dominat de integrarea profesionala si este denimit stadiul mentinerii ;
Ultimul stadiu, al varstei inaintate, se caracterizeaza prin dezangajare profesionala. Cum se poate lesne observa, Super utilizeaza criteriul pozitiei fata de angajarea profesionala.
H. Moers considera ca prima perioada a copilariei si tineretii ( 0 - 20 ani ) este de intensa formare, de intensa crestere si invatare. Intre 21 si 31 ani se situeaza a doua perioada a vietii si prima perioada adulta dominata de integrarea profesionala, dar si de receptivitate fata de invatarea implicata in viata sociala. A treia perioada ( intre 31 si 44 ani ) este a miezului vietii umane si se caracterizeaza printr-o receptivitate scazuta pentru invatare ( probabil si datorita expansiunii in problemele complexe ale vietii ). A patra perioada a vietii ( intre 44 si 55 ani ) este considerata de Moers ca o perioada de criza de autocunoastere ( conditionata si de regresia functiilor de reproducere ). In a cincea si a sasea perioada ( de la 56 - 58 la 69 ani si pana la sfarsitul viatii ) se contureaza doua perioade ale batranetii.
|
